Suntem singuri în Univers? Până acum, oamenii de ştiinţă au considerat că Pământul este singura planetă care poate suporta viaţa. Dar noi cercetări ale experţilor americani vin să aducă dovezi privitoare la existenţa unor locaţii chiar mai locuibile decât Pământul.
Geologii şi astronomii de la Universitatea din Ohio au realizat mai multe cercetări în căutarea vieţii extraterestre. Mai exact, ei au analizat sistemele solare asemănătoare cu al nostru şi au urmărit dacă acestea conţin elemente radioactive precum toriu şi uraniu. Aceste elemente au rolul de a menţine cald interiorul unei planete, lucru care controlează plăcile tectonice.
Plăcile tectonice ajută la menţinerea apei pe suprafaţa Pământului, motiv pentru care existenţa acestor formaţiuni poate fi un element cu ajutorul căruia oamenii de ştiinţă pot recunoaşte „ospitalitatea” unei planete.
Dintre cele opt sisteme solare pe care le-au studiat până acum specialiştii americani, 7 par să conţină mai mult toriu decât soarele nostru, lucru ce sugerează că orice planete care orbitează acestor stele conţin şi ele toriu. Prin urmare, interiorul acestor planete este chiar mai cald decât cel al Terrei.
Terra este situată în zona Goldilocks, adică în regiunea din apropierea unei stele care îi permite unei planete să menţină apa lichidă pe suprafaţa sa.
Iar acum, cei de la Universitatea din Ohio cred că dacă planetele din jurul celor 7 sisteme solare studiate sunt mai calde decât se credea, atunci înseamnă că zona Goldilocks este mult mai întinsă decât bănuim. Prin urmare, posibilitatea de a găsi planete care găzduiesc viaţa este mult mai mare decât ştiam până acum.
No comments:
Post a Comment