Titan, satelitul natural al lui Saturn, străluceşte în întuneric ca un semn reflectorizant

Imaginile realizat de Cassini îl surprind pe Titan, satelitul natural gigantic al planetei Saturn, strălucind în întuneric precum un semn reflectorizant.

„Este interesant pentru că nu am observat niciodată aşa ceva în cazul lui Titan. Descoperirea ne indică faptul că nu cunoaştem destul de bine satelitul, lucru care îl face să pară şi mai misterios”, a declarat coordonatorul studiului, Robert West. 

Lumina lui Titan este extrem de slabă, având o putere estimată la o milionime de Watt. Ea este numită şi lumină atmosferică nocturnă, fiind generată atunci când moleculele atmosferice sunt expuse la lumină sau la particule încărcate electric. În cazul de faţă, ea a fost emisă atunci când particulele încărcate s-au ciocnit de moleculele de nitrogen din atmosfera lui Titan. 

Echipa implicată în proiectul Cassini se aştepta să vadă o strălucire în atmosfera lui Titan, la o distanţă de 700 de kilometri. La astfel de altitudini, particulele încărcate, din jurul câmpului magnetic al lui Saturn îndepărtează electronii de moleculele din aerul satelitului. 

Conform aşteptărilor, cercetătorii au observat emisiile slabe, dar ei au mai văzut şi o altă lumină, neaşteptată şi mai apropiată de Titan. Analizând această a doua sursă de lumină, specialiştii şi-au dat seama că ea provine de undeva de prea departe pentru a putea fi cauzată de moleculele atmosferice încărcate de particule solare. Prin urmare, ei cred că lumina este produsă de radiaţiile cosmice sau de radiaţiile chimice din atmosfera lui Titan. 

Acum, oamenii de ştiinţă vor să afle cum anume se produce acest fenomen, pentru că, susţin ei „acest lucru ne-ar ajuta să înţelegem ce fel de chimie organică a existat pe Pământ la începuturile sale”. 

Cea mai lungă căsnicie: 87 de ani

El are 107 ani, ea are 100. Karam şi Katari Chand, originari din India şi care trăiesc acum în oraşul Bradford, Marea Britanie, sunt căsătoriţi de 87 de ani, iar „recordul” lor este în curs de confirmare, urmând a fi înscris în Guinness Book.

În această lună, cei doi sunt sărbătoriţi nu doar de familia lor, ci şi de tot oraşul Bradford, care organizează o petrecere în onoarea lor.

Karam şi Katari s-au căsătorit în contextul unui mariaj aranjat de familii, după o tradiţie care există şi acum în India. Au avut şansa de a se potrivi şi se înţeleg bine şi azi. 

Unul dintre elementele căsniciei lor reuşite este faptul că au şi au avut mereu grijă unul de celălalt, în toate modurile posibile. Karam spune că modul său de „a fi romantic” este să îi spună mereu glume lui Katari, pentru a o face să râdă, iar Katari îşi aminteşte cum îi pregătea soţului ei mâncăruri vegetariene proaspete în fiecare seară.

Alte „secrete”? După propriile lor declaraţii, petrec mult timp împreună şi merg împreună peste tot; se ascultă unul pe celălalt, manifestă toleranţă şi fidelitate faţă de partener şi împărtăşesc aceleaşi valori sociale şi religioase.

Un alt factor care a contribuit la longevitatea lor - separat şi în cuplu - este grija constantă din partea familiei, sprijinul dat de copiii lor, astăzi adulţi. Karam şi Katari au împreună opt copii şi 28 de nepoţi. 

Pierderile de memorie pot apărea mult mai devreme decât am crede

Vârsta medie la care începem să experimentăm pierderi de memorie este 57, dar specialiştii susţin că ele pot apărea chiar şi la 30 de ani.

Într-un sondaj online, 11% dintre respondenţi au declarat că au început să experimenteze pierderi minore de memorie, deşi se aflau în al patrulea deceniu din viaţă. Mai mult, din acelaşi sondaj, 6% dintre participanţii care au declarat că suferă de pierderi de memorie aveau între 30 şi 40 de ani. 

De asemenea, sondajul a scos la iveală faptul că mulţi dintre subiecţii care aveau peste 50 de ani se temeau de aceste pierderi de memorie pentru că unele dintre ele se dovediseră a fi jenante. De exemplu, unii dintre participanţi au plecat de acasă uitând să îşi pună şosete, altora li s-a întâmplat să îşi uite, pentru moment, propriul nume atunci când trebuiau să se prezinte sau să nu îşi amintească unele cuvinte comune. În topul listei cu cele mai uitate lucruri s-au aflat numele interlocutorilor, urmate de ochelarii de vedere. 

Chiar dacă unele dintre aceste situaţii pot părea hilare sau neimportante, cercetarea arată că 31% din persoanele intervievate sunt îngrijorate, în prezent, de pierderea memoriei, în timp ce alte 31 de procente se tem că pierderea de memorie ar putea deveni o problemă mai târziu în viaţa lor. Potrivit cercetării 92% din participanţii la studiu, cu vârste pete 50 de ani, încearcă să îşi menţină memoria activă. 

„Memoria bună e ceva ce se formează, nu ceva ce deţinem în mod automat. Creierul este un muşchi care se schimbă în funcţie de cât de mult exersăm. Toată lumea îşi poate antrena memoria”, a explicat Jonathan Hancock, specialist în predarea unor cursuri online pentru antrenarea memoriei. 

Revoluţie în oncologie: dispozitivul care diagnostichează cancerul în 20 de minute

În plus, acelaşi dispozitiv va „spune” ce medicament este cel mai indicat ca tratament pentru tipul de cancer identificat.

Aparatul, numit Q-Cancer, primul aparat de tipul tumour profiler, cum l-au numit inventatorii săi, este în curs de dezvoltare, fiind realizat  de către oamenii de ştiinţă britanici, în cadrul unui parteneriat între compania QuantuMDx, Universitatea din Newcastle şi Universitatea din Sheffield.

Dispozitivul va permite medicilor, asistenţilor şi farmaciştilor să identifice tipul de cancer de care suferă un pacient, rapid şi cu mare acurateţe, şi va reprezenta astfel un progres deosebit în domeniul diagnosticării cancerelor.

Reprezentanţii companiei QuantuMDx afirmă că dispozitivul ar putea prelungi vieţile a 12 milioane de persoane nou-diagnosticate cu cancer, în întreaga lume. Diagnosticarea rapidă va permite chirurgilor să extirpeze aproape imediat cea mai mare parte a tumorilor şi îi va ajuta pe oncologi să prescrie tratamentul adecvat tipului de cancer respectiv.

Dispozitivul utilizează o nanotehnologie avansată, analizând mostre submicroscopice de ţesut pentru a identifica tipul de cancer, profilul său genetic şi gradul de răspândire în organism.

În prezent, în Marea Britanie, mostrele de ţesut prelevate prin biopsii sunt trimise unui laborator specializat în secvenţiere genetică; intervalul de timp pentru obţinerea rezultatelor poate fi de câteva săptămâni, iar costurile sunt foarte mari.

În schimb, dispizitivul dezvoltat de firma QuantuMDx poate preleva o mostră şi extrage ADN-ul din ea în doar 5 minute, iar în alte câteva minute poate oferi un diagnostic molecular complex.

Aparatul va fi disponibil în reţeaua de sănătate din Marea Britanie peste aproximativ trei ani.

A fost elaborată o nouă teorie legată de formarea sistemului nostru solar

Primele corpuri solide din sistemul nostru solar au apărut simultan, acum mai bine de 4,5 miliarde de ani, susţine un nou studiu.

Noile descoperiri, realizate de cercetătorii de la Universitatea de la Copenhaga, ar putea modifica teoriile actuale care explică modul de formare a corpurilor solide din sistemul nostru solar. 

Incluziunile bogate în calciu şi aluminiu şi condrulele sunt primele corpuri solide care au luat naştere în sistemul nostru solar. Ambele sunt bucăţi mici de meteoriţi, măsurând câţiva centimetri sau chiar milimetri. 

În mod tradiţional, pentru a stabili data de formare a corpurilor solide oamenii de ştiinţă utilizau raportul dintre izotopii de aluminiu şi magneziu. Astfel, au concluzionat că incluziunile bogate în calciu şi aluminiu au fost primele corpuri solide care s-au condensat în afara discului protoplanetar. Milioane de ani mai târziu, ele au fost urmate de condrule. 

Acum, noua metodă utilizată de specialiştii din Danemarca presupune utilizarea a două tehnici speciale pentru măsurarea izotopilor de uraniu şi plumb. Astfel, s-a stabilit că, de fapt, condrulele s-au format acum 4.567 miliarde de ani, cu mult înainte de data pe care o stabiliseră cercetările anterioare. 

Aceste constatări infirmă ceea ce se ştia despre condrite şi demonstrează că formarea acestor corpuri a început simultan cu cea a incluziunilor bogate în calciu şi aluminiu, şi că fenomenul a durat aproximativ trei milioane de ani. 

De ce este periculos pentru sănătate să îţi usuci rufele în casă?

Un studiu efectuat de cercetătorii scoţieni a identificat un pericol neştiut pentru sănătate: uscatul rufelor. Oamenii de ştiinţă au descoperit că hainele puse la uscat în interiorul caselor ameninţă sănătatea persoanelor predispuse la astm, rinită alergică şi alte tipuri de alergii.

Cercetarea efectuată de specialiştii de la Mackintosh Environmental Architecture Research Unit a descoperit în foarte multe locuinţe un nivel de umiditate ridicat. Rufele puse la uscat în interiorul caselor erau responsabile pentru o treime din umiditatea înregistrată.

Cercetătorii cer companiilor imobiliare să includă în construcţiile viitoare spaţii dedicate uscării hainelor, pentru a elimina acest pericol pentru sănătate.

Experţii instituţiei din Glasgow au studiat 100 de locuinţe, descoperind că 87% dintre persoane îşi uscau hainele în interiorul casei atunci când vremea de afară era prea răcoroasă. Rosalie Menon, unul dintre cercetătorii ce au desfăşurat acest studiu, a declarat că majoritatea oamenilor nu conştientizau nivelul ridicat al umidităţii din aer.

„Intrând în casele oamenilor am văzut că îşi uscau hainele în sufragerii, în dormitoare, unii îşi decorau la propriu casa cu hainele puse la uscat. Oamenii nu conştientizează că hainele spălate emit doi litri de apă în aer”, spune Menon.

Cercetătorii au concluzionat că 75% din casele studiate prezentau un nivel de umiditate al aerului ce facilita apariţia acarienilor de praf. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că în casele în care hainele erau puse la uscat în interior, nivelul sporilor de mucegai era mult mai mare.

Experţii au observat că niciuna din casele studiate nu dispunea de locuri potrivite pentru uscarea hainelor, astfel că aceştia au lansat un apel către constructori, solicitând includerea acestora în viitoare planuri de locuinţe. 

„Aceste spaţii trebuie ventilate şi încălzite separat de celelalte părţi ale locuinţei”, a concluzionat Rosalie Menon.

Capela Sixtină este ameninţată: valurile de turişti distrug picturile

Tavanul capelei, pictat de Michelangelo, magnifică operă de artă care tocmai a împlinit 500 de ani, a fost restaurat cu migală, în anii 1990, în cadrul unui proiect care a durat nu mai puţin de 14 ani. Dar specialiştii se tem că lucrările de restaurare vor trebui reluate în curând: cei 5 milioane de vizitatori care se perindă anual prin capelă au un impact dur asupra frescelor.

Praful, umiditatea generată de transpiraţie, aburul şi dioxidul de carbon provenite din respiraţie nu numai că produc disconfort vizitatorilor, dar afectează grav şi picturile care împodobesc tavanul şi pereţii capelei.

Antonio Paolucci, director al Muzeelor Vaticanului, a declarat că este posibil să se recurgă la limitarea accesului turiştilor, dacă alte măsuri nu se vor dovedi eficiente.

O companie specializată a fost angajată pentru a proiecta un sistem avansat de purificare a aerului, inovator şi performant, care ar urma să fie gata peste un an.

Inaugurată la 31 octombrie 1512, printr-o slujbă solemnă la care au asistat papa Iulius al II-lea şi 17 cardinali, Capela Sixtină nu şi-a pierdut nimic din puterea de atracţie şi fascinaţie. Azi, este cea mai vizitată sală din lume: aproximativ 20.000 de persoane intră zilnic în ea. 

Capela, edificată între anii 1475-83, îşi trage numele de la papa Sixtus al IV-lea, care a iniţiat construirea ei, pentru a oferi Vaticanului un loc destinat ceremoniilor solemne. Artişti celebri au Renaşterii, precum Botticelli, Ghirlandaio, şi Perugino, au decorat cu fresce pereţii capelei  nou-construite; în schimb, tavanul era iniţial acoperit cu o simplă zugrăveală albastră cu stele aurii.

Câteva decenii mai târziu, papa Iulius la II-lea i-a încredinţat decorarea tavanului lui Michelangelo, care, între anii 1508 şi 1512, a realizat o compoziţie extraordinară - cu peste 300 de personaje - ce redă povestea istorisită în cartea biblică a Genezei. La peste 20 de ani după aceasta, Michelangelo şi-a reluat munca la Capela Sixtină, realizând marea frescă a Judecăţii de Apoi pe peretele din spatele altarului.

Descoperire inedită: cel mai mare meteorit găsit vreodată în Europa de Est oferă indicii despre nucleul Pământului

Cel mai mare meteorit descoperit vreodată în Europa de Est a fost găsit de doi geologi polonezi. Cei doi speră ca descoperirea lor să ofere noi indicii despre compoziţia nucleului intern al Pământului.

„Ştim că nucleul Terrei este compus din fier, dar nu îl putem studia. Acum dispunem de un oaspete venit din spaţiu ce prezintă o structură similară şi pe care îl putem studia”, a declarat Andrzej Muszynski reporterilor din Poznan, oraşul din vestul Poloniei unde a fost dezvăluit meteoritul.

„Această descoperire ne va permite să ne îmbunătăţim cunoştinţele referitoare la originile universului”, a declarat geologul.

Cei doi „vânători de meteoriţi” au descoperit meteoritul de fier luna trecută, acesta fiind îngropat la doi metri sub pământ la nord de Poznan, în „Rezervaţia de Meteoriţi Morasko”. Meteoritul măsoară 60 de centimetri în punctul cel mai lat şi cântăreşte 300 de kilograme. Pentru a găsi acest specimen, specialiştii au folosit un dispozitiv ce identifica anomaliile electromagnetice din suprafaţa Pământului.

„Este vorba despre cel mai mare meteorit descoperit până acum în această parte a Europei”, a declarat profesorul Wojciech Stankowski.

Geologii de la Universitatea Adam Mickiewicz din Poznan au studiat meteoritul, ajungând la concluzia că acesta s-a prăbuşit pe Terra acum 5.000 de ani. Meteoritul este compus în mare parte din fier, prezentând şi urme de nichel.

„Ne-am simţit precum cei ce descoperă aur, eram încântaţi. Nici nu ne-am mai oprit să mâncăm, pur şi simplu am continuat să săpăm”, a relatat Muszynski momentul descoperirii.

„Rezervaţia de Meteoriţi Morasko”, aflată la nord de Poznan, prezintă şapte cratere. Cel mai mare măsoară aproximativ 100 de metri în diametru şi 11 metri în adâncime. Oamenii de ştiinţă cred că aceste cratere au fost formate acum 5.000 de ani, atunci când mai mulţi meteoriţi s-au prăbuşit pe Terra. În total, în această regiune au fost descoperiţi mulţi meteoriţi de mici dimensiuni, care cântăresc în total 1.500 de kilograme. De aceea, cercetătorii plănuiesc să extindă căutările în zonă.

Cine rămâne să stingă lumina? Au fost identificaţi ultimii locuitori ai Terrei

Pe Pământ, viaţa va mai exista aproximativ 2,8 miliarde de ani, înainte ca Soarele să se transforme într-un gigant roşu şi să moară. Totuşi, înainte de acest eveniment, cu aproape un miliard de ani, singurele organisme în viaţă vor fi cele unicelulare care vor locui în bazine izolate de apă caldă şi sărată.

În ciuda acestui scenariu sumbru, există totuşi şi o veste bună. Modelul computerizat care a prezis acest eveniment, arată şi că, în viitor, oferta planetelor care gravitează în jurul altor stele şi care vor putea susţine viaţă, va fi mai variată decât în prezent. Concluziile au reieşit în urma unor analize computerizate realizate de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie pe baza informaţiilor pe care le avem despre evoluţia Soarelui, a Terrei şi a întregului Univers. 

Mai mult, Jack O'Malley-James de la Universitatea St. Andrews şi colegii săi au analizat şi posibilitatea ca viaţa să se poată dezvolta în habitate extreme. Pentru că stelele asemănătoare Soarelui pot fi foarte diferite între ele, oamenii de ştiinţă au încercat să explice cum ar putea supravieţui viaţa în apropierea acestor corpuri. 

Cercetarea a demonstrat că odată cu îmbătrânirea Soarelui, viaţa complexă dispare. Pe măsură ce temperaturile cresc, plantele, mamiferele, peştii şi în cele din urmă nevertebratele dispar. Oceanele se vor evapora şi doar mici suprafeţe din peşteri sau zone muntoase înalte vor fie acoperite de apă foarte sărată. Aşa se face că, aici se vor adăposti microbi, singurele organisme care vor putea supravieţui în astfel de condiţii şi deci care vor stăpâni Pământul în ultimii săi ani ce vor mai susţine viaţă. 

Pe baza aceluiaşi model de calcul, oamenii de ştiinţă au observat că pe orice altă planetă capabilă să susţină viaţa, în primele 3 miliarde de ani, singurele organisme existente ar fi cele unicelulare, urmând ca formele de viaţă complexe să se dezvolte treptat, având o existenţă mult mai scurtă. 

Banane în loc de cartofi: schimbările climatice ar putea modifica profund agricultura lumii

Plantele tropicale ar putea deveni surse esenţiale de hrană pentru milioane de oameni din ţările dezvoltate, din cauza încălzirii globale care va determina o modificare a sortimentului de plante cultivate.

Oamenii vor trebui să se adapteze la meniuri noi, variate, pe măsură ce culturile agricole tradiţionale se vor confrunta cu dificultăţi induse de climă.

Experţi din cadrul CGIAR (Consultative Group on International Agricultural Research) afirmă că, în câteva decenii, în multe ţări dezvoltate peisajul agricol ar putea fi foarte diferit de cel de azi; astfel, bananele ar putea înlocui cartoful, ca sursă esenţială de carbohidraţi, iar pe măsură ce temperaturile cresc, va creşte şi importanţa unor plante precum cassava (numită şi manioc; este o plantă tropicală de la care se consumă rădăcina bogată în amidon) şi Vigna unguiculata (o specie de leguminoase, înrudită cu fasolea şi mazărea, mult cultivată azi în zonele tropicale semi-aride, deoarece este rezistentă la secetă).

Experţii au elaborat predicţii privind efectele schimbpărilor climatice asupra 22 dintre cele mai importante plante cultivate în prezent.

Ei prevăd, pentru multe ţări dezvoltate, o scădere a recoltelor celor mai importante 3 culturi, din punct de vedere al numărului de calorii furnizate: porumb, orez şi grâu.

Cartoful, care creşte bine într-un climat mai răcoros, va avea, de asemenea de suferit, pe măsură ce temperaturile cresc şi vremea devine mai capricioasă.

Autorii raportului susţin că aceste schimbări ar putea deschide calea spre trecerea la alte culturi, de exemplu banane, care ar putea creşte la latitudini şi chiar altitudini mai mari, acolo unde în prezeunt se cultivă cartofi.

Cu toate că şi cultura bananelor are dificultăţile ei şi anumiţi factori care îi limitează răspândirea, bananele ar putea deveni un bun substitut pentru cartofi, în unele regiuni. (Nu toate bananele sunt dulci; unele varietăţi - numite plantains - sunt mai curând făinoase, asemănătoare ca textură cu cartoful.)

Grâul - descris în raport drept cea mai importantă sursă de calorii şi proteine vegetale, la ora actuală -  va avea o soartă dificilă, cred experţii; în ţările în curs de dezvoltare, preţurile mai mari obţinute pentru bumbac, porumb şi soia au determinat deja agricultorii să prefere aceste culturi şi să le aloce terenurile cele mai bune, în vreme ce grâul este tot mai mult cultivat pe terenuri de calitate inferioară, unde va fi mai vulnerabil la stresul provocat de schimbările climatice.

Un înlocuitor al grâului ar putea deveni cassava, care tolerează o varietate mare de condiţii climatice.

Una dintre preocupările specialiştilor este legată de asigurarea necesarului de proteine. Soia, care este o sursă obişnuită de proteine în ziua de azi, este, din păcate, foarte susceptibilă la schimbările climatice. O alternativă ar fi Vigna unguiculata (numită în Africa sub-sahariană „carnea săracului”), rezistentă la secetă, care creşte bine în zone calde, are un conţinut important de proteine în boabe, iar tulpinile sunt şi ele utile, putând fi folosite drept furaj pentru animale. În unele ţări, precum Nigerai şi Niger, mulţi fermieri au trecut deja de la cultivarea bumbacului la cea a plantei Vigna unguiculata.

Raportul precizează că s-ar putea să asistăm şi la schimbări în ceea ce priveşte sursele de proteine animale; de pildă, trecerea la creşterea unor animale mai mici. De altfel, această schimbare e deja pe drum: în sudul Africii, se remarcă o tendinţă recentă a oamenilor de a creşte mai curând capre decât vite, caprele fiind mai uşor de crescut în condiţii de secetă.

Koshik: elefantul care imită vorbirea umană

Un elefant asiatic de la o grădină zoologică din Coreea poate imita vorbirea umană .

În prezent, Koshik are un vocabular format doar cinci cuvinte: annyong (bună!), anja (stai jos), aniya (nu), nuo (întinde-te) şi choah (bine). 

„Unele dintre cuvinte reprezintă comenzi pe care el trebuie să le urmeze, în timp ce pe altele le primeşte (de la îngrijitori) ca feedback. Avem toate motivele să credem că înţelege sensul cuvintelor. Doar că atunci când rosteşte cuvintele, el nu pare să le adreseze drept comenzi, sau cel puţin atunci când spune «întinde-te», nu se supără dacă nu îi ascultăm sfatul”, a declarat Tecumseh Fitch, profesor de biologie cognitivă, de la Universitatea din Viena. 

Pentru a demonstra că elefantul imită cuvintele auzite la îngrijitori, le-au cerut unor vorbitori nativi de coreeană să ascute înregistrări cu vocea lui Koshik  şi să scrie dacă înţeleg vreun cuvânt. La final s-a constat că, de fiecare dată când Koshik rostea cuvinte din vorbirea umană, participanţii la studiu le puteau înţelege. 

De asemenea, cercetătorii au realizat analize computerizate pentru a studia structura sunetelor emise de Koshik. Astfel s-a constatat că sunetele lui sunt foarte diferite de apelurile obişnuite ale elefanţilor. 

Având în vedere că, în loc de buze, elefanţii au trompă, vorbirea, în cazul lor, nu este tocmai un lucru obişnuit sau uşor. Koshik vocalizează cu trompa în gură, modulându-şi tractul vocal pentru a se potrivi caracteristicilor vorbirii umane. 

De-a lungul timpului s-a observat că atât elefanţii africani, cât şi cei asiatici sunt adevăraţi experţi în mimica vocală. Nu de puţine ori s-a constatat că elefanţii africani imită sunetele produse de camioane. Mai mult, au existat rapoarte care vin să demonstreze că, de fapt, Koshik nu este primul elefant care imită vorbirea umană. Se pare că alţi elefanţi asiatici, dintr-o grădină zoologică din Kazakhstan  pronunţau atât cuvinte în rusă, cât şi în kazahă.

Totuşi, se pare că motivul pentru care Koshik a recurs la acest obicei a fost acela că, de mic, el a fost singurul elefant din grădina zoologică, fiind expus intens la vorbirea umană. Prin urmare, pentru a crea contact social, Koshik s-a simţit nevoit să imite sunetele umane. 

Veninul şarpelui cu clopoţei are un efect extraordinar împotriva cancerului

O substanţă extrasă din veninul şarpelui cu clopoţei ar putea creşte rata de supravieţuire în rândul pacienţilor ce suferă de cancer de piele, anunţă cercetătorii brazilieni.

Chromatina, o proteină izolată din veninul acestui şarpe sud-american, a îmbunătăţit rata de supravieţuire a şobolanilor cu cancer de piele cu până la 70%, au anunţat oficialii Institutului Butantan.

De asemenea, această proteină a întârziat în mod semnificat procesul de dezvoltare tumorilor, reuşind în anumite cazuri să inhibe în totalitate formare acestora.

Cercetătorii din cadrul institutului brazilian au descoperit că proteina poate ucide celulele, dar au observat că acţiunea sa toxică este limitată doar la celulele melanomului, celelalte celule ale organismului nefiind afectate.

Substanţa rămâne în interiorul tumorii canceroase pentru mai puţin de 24 de ore.

Oamenii de ştiinţă recunosc că este nevoie să efectueze teste pe alte animale şi, ulterior, pe oameni, înainte de a lua în calcul posibilitatea conceperii unui nou medicament.

Specialiştii afirmă că principala prioritate, înainte de a efectua teste pe oameni, este dezvoltarea capacităţii de sintetizare a acestei proteine în laborator, pentru a nu mai necesară extragerea şi procesarea veninului de şarpe.

Cercetătorii au făcut un pas uriaş pentru medicina personalizată

Realizând un pas major spre era medicinei personalizate, oamenii de ştiinţă au reuşit să secvenţeze ADN-ul a mai bine de 1.000 de oameni din 14 grupuri din Europa, Africa, Asia de Est şi America.

La proiect au participat 700 de oameni de ştiinţă din laboratoare din întreaga lume. Rezultatele studiului oferă cele mai amănunţite informaţii privitoare la diferenţele din setul de instrucţiuni biologice ale omenirii. Ele arată cum diferite mutaţii rare pot susţine apariţia unor boli şi cum acestea pot diferenţa, din punct de vedere al stării de sănătate, grupurile dintr-un numit spaţiu de cele din alte zone. 

În total, oamenii de ştiinţă au identificat 38 de milioane de variaţii în bazele azotate ale ADN-ului, care alcătuiesc fiecare dintre cele 23 de mii de gene prezente în corpul fiecăruia dintre noi şi regiunile ADN-ului care le controlează.  Variaţiile identificate reprezintă aproximativ 98% din totalul variaţiilor umane din lume. 

Compediul imens al codului genetic (un catalog de variaţii genetice care egalează 30.000 de DVD-uri) va servi drept o referinţă standard pe baza căreia, în viitor, specialiştii vor putea compara profilul genomic al pacienţilor. În ciuda mulţimii de informaţii, în următoarele câteva luni, oamenii de ştiinţă speră să mai adauge datele prelevate de la alte 1.500 de persoane. 

În general, toţi oamenii împart aproape 98% din codul ADN care structurează dezvoltarea, sănătatea, personalitatea şi alte trăsături generale. Dar variaţiile genetice generale, pe care le împart majoritatea oamenilor, sunt responsabile doar pentru o fracţiune din riscul de a moşteni o boală. 

Variaţiile genetice se referă la diferenţele de unităţi chimice cunoscute drept A, G, C şi T care alcătuiesc cele trei miliarde de baze azotate din genomul uman. Diferenţele pot fi extrem de mici, precum înlocuirea unui caracter de un altul sau o secvenţă a unui caracter care nu se află la locul ei. 

Cu ajutorul acestui proiect oamenii de ştiinţă vor observa cât de importante sunt aceste mutaţii genetice. Deşi multe dintre ele produc modificări minore, altele pot favoriza apariţia unor boli grave. 

Anul acesta, de exemplu, oamenii de ştiinţă de la Oxford au demonstrat că o singură variaţie ereditară poate creşte riscul de apariţie a sclerozei multiple. 

Plasturele anti-mahmureală - invenţia care te „drege” după un chef prelungit?

Realizat de un chirurg plastician american, plasturele - susţine inventatorul său, dr. Leonard Grossman - funcţionează la fel ca perfuziile cu vitamine administrate în caz de intoxicaţie alcoolică (minus acele), furnizând corpului o combinaţie de vitamine şi acizi menită să înlocuiască substanţele pierdute de organism din cauza ingestiei de alcool.

În ciuda faptului că nu este susţinut de asociaţiile medicale, Bytox Hangover Prevention Patch are succes pe piaţă, datorită unor consumatori care l-au încercat şi susţin că le-a fost de folos.

Utilizatorilor li se recomandă să îşi ataşeze plasturele cu 45 de minute înainate de a se apuca de băut şi să îl lase până a doua zi sau cel puţin opt ore după ce au încetat să bea.

Dr. Grossman afirmă că ingredientele - vitamine A, B, D, E, acid folic, extract de fructe açai (fructele unei specii de palmier sud-american, bogate în antioxidanţi) - sunt astfel eliberate treptat în fluxul sanguin, pe toată durata consumului de alcool, ajutând la recuperarea mai rapidă a organismului.

Totuşi, a adăugat el, plasturele nu împiedică îmbătarea şi nici comportamentele regretabile manifestate la beţie.

Ben Redhead, manager al site-ului Firebox, prin care plasturele este comercializat în Marea Britanie, a declarat că firma sa nu încurajează în niciun caz consumul excesiv de alcool, dar că utilizarea plasturelui ar ajuta şi economia naţională, de vreme ce ar o implica mai puţine absenţe de la serviciu din cauza mahmurelii.

O companie din SUA va folosi un vulcan pentru a produce energie electrică

Proiectul „Newberry Enhanced Geothermal Systems”, ce are ca scop producerea energiei electrice cu ajutorul unui vulcan, a obţinut aprobarea tuturor autorităţilor locale şi federale din SUA. În cadrul proiectului, experţii urmează să creeze un nou rezervor geotermal în statul Oregon. Acest rezervor va fi săpat la 2,7 kilometri adâncime, urmând să fie situat la 5,4 kilometri de centrul vulcanului Newberry, unde roca atinge temperaturi de 300 de grade Celsius.

Vulcanul Newberry este unul dintre cei mai mari vulcani din SUA, fiind totodată unul dintre cei mai recenţi. Acest vulcan a erupt ultima oară acum 1.300 de ani şi este format din peste 400 de „guri” de evacuare ce formează o structură cunoscută sub numele de „vulcan scut”. Noul rezervor geotermal urmează să fie creat într-o zonă cu temerpaturi înalte, în partea de nord-vest a vulcanului. 

Proiectul Newberry EGS este finanţat de Departamentul de Energie al Statelor Unite, în cadrul unui program de dezvoltare a tehnologiilor geotermale. Proiectul a obţinut o bursă de 20 de milioane de dolari de la guvernul american, o sumă egală fiind contribuită de companiile AltaRock Energy şi Davenport Newberry.

Scopul proiectului este de a produce electricitate prin extragerea de energie din căldura pământului. Pentru a reuşi acest lucru, membrii proiectului vor produce o serie de fracturi în roca impermeabilă, urmând a pompa apă în aceste fracturi. Apa va reveni la suprafaţă, urmând să fie sursa de energie pentru centrala electrică geotermală.

Experţii afirmă că tehnologia EGS reprezintă viitorul energiei geotermale, această sursă de curent electric fiind regenerabilă şi „prietenoasă” cu natura.

Iată cum urmează să se desfăşoare proiectul „Newberry EGS”:

Roboţii care vor intra în corpurile noastre

O echipă de cercetători din Italia lucrează la crearea unui sistem robotizat unic care va avea capacitatea de a efectua intervenţii chirurgicale non-invazive.

„Robotul pătrunde în corpul pacientului prin ombilic. Mai întâi este inserată o capsulă prin care, ulterior, sunt introduse cele două braţe robotizate. Odată ajuns în pacient, robotul va fi controlat de chirurgi”, a explicat Gianluigi Petroni, unul dintre inginerii de la Institutul de Biorobotică SSSA. 

Pentru a veni în ajutorul chirurgului, robotul transmite imagini 3D din interiorul bolnavului. Astfel, se pot realiza intervenţii chirurgicale non-invazive în părţile delicate şi greu de atins ale corpului, fără a se crea cicatrice vizibile.  

Acum, oamenii de ştiinţă speră ca, nu peste mult timp, robotul să fie gata pentru comercializare. Totuşi, până să atingă acel punct, oamenii de ştiinţă trebuie să găsească o metodă prin care să sterilizeze motorul aparatului. Mai mult, va fi nevoie de găsirea unei soluţii prin care construirea maşinii să coste mai puţin. „Micşorarea robotului va solicita motoare mai mici care vor utiliza mai puţină energie. Pe de altă parte, avem nevoie ca robotul să deţină o oarecare putere cu care să se deplaseze în interiorul pacientului. Rezolvarea acestor problema va reprezenta o provocare uriaşă”, a adăugat Petroni. 

Cu toate acestea, cercetătorii din Europa nu se mulţumesc doar cu roboţii care asistă chirurgii. Ei vor roboţi care pot realiza intervenţii chirurgicale în mod autonom. 

Într-un laborator din Verona, un grup de cercetători consideră că roboţii inteligenţi pot avea capacitatea de a întreprinde unele intervenţii medicale precum biopsiile, inciziile şi suturarea. Drept exemplu stă un braţ robotic, creat de specialiştii de la Universitatea din Verona, care are capacitatea de a face puncţii în abdomenul pacientului cu scopul de a identifica existenţa tumorilor la rinichi. 

Pe lângă informaţiile obţinute de la chirurgi, specialiştii folosesc şi simulările pe calculator cu scopul de a crea programe prin care roboţii „să înveţe” să realizeze intervenţii chirurgicale. 

„Un chirurg, un om, nu poate avea întotdeauna aceeaşi percepţie sau aceeaşi precizie precum un sistem chirurgical echipat cu senzori. Prin urmare, un robot autonom ar putea. în cele din urmă, să realizeze unele tehnici chirurgicale în timp ce adună date precise”, a explicat Paolo Fiorini, coordonatorul proiectului de la Universitatea din Verona. 

Premieră ştiinţifică: o metodă revoluţionară permite cercetătorilor să vadă permanent în interiorul unui organism viu

Oamenii de ştiinţă olandezi au inventat o metodă cu totul surprinzătoare de a studia răspândirea cancerului în corpul unui mamifer: au echipat şoarecii cu ferestre. Implantarea chirugicală a unui „hublou” în peretele abdominal le-a permis să urmărească modul în care celulele canceroase se deplasau în interiorul abdomenului.

Studiul are implicaţii importante în înţelegerea felului în care apar metastazele - tumori secundare care se formează la distanţă de tumoarea primară, prin migrarea celulelor canceroase în interiorul copului. Fenomenul apariţiei metastazelor nu este foarte bine înţeles, parţial din cauza faptului că este dificilă observarea directă a răspândirii cancerului în corp. Chiar tehnicile performate de imagistică - precum microscopia multifoton cu fluorescenţă - pot "pătrunde" doar o jmătate de milimetru în interiorul corpului, prea puţin pentru a studia organele cele mai predispuse la metastaze, precum ficatul.

De aceea, Jacco van Rheenen şi colegii săi de la Hubrecht Institute for Developmental Biology and Stem Cell Research, din Utrecht, Olanda, au încercat o nouă abordare: au implantat în peretele abodominal al unor şoareci ferestre rotunde cu diametrul de 12 mm, cu ramă din titan şi geam de sticlă.

Fereastra oferă o vedere clară spre organele interne, precum rinichii, intestinul subţire şi ficatul.

Celulele tumorale, marcate cu colorant fluorescent, au putut fi astfel urmărite timp de două săptămâni, pe măsură ce se răspândeau în abdomen.

Cercetătorii au putut afla, în acest mod, informaţii noi şi surprinzătoare: de pildă, celulele tumorale, după ce migraseră spre destinaţia lor finală, dar înainte de a se instala şi da naştere unor tumori secundare, păreau să se mişte anarhic în jurul respectivelor regiuni. Nu se ştia până acum că celulele canceroase se mişcă astfel înainte de a genera tumori secundare.

După ce celulele au ajuns la destinaţia finală, cercetătorii au utilizat anumite medicamente pentru a le bloca mobilitatea şi au constatat că astfel se încetinea viteza de creştere a tumorilor şi se formau mai puţine tumori secundare. Aşadar, împiedicând mişcarea celulelor canceroase, se poate bloca, într-o măsură, procesul metastazării.

Peter Kuhn, un specialist în studiul metastazării, de la Scripps Research Institute, SUA, a apreciat metoda ferestrelor abdominale drept o inovaţie care va stimula progresul cercetărilor pe animale, dar a avertizat asupra limitelor modelului animal: este necesar să se facă deosebirea între cancerele de la şoareci şi cele umane, a spus el.

Cum poţi schimba obiceiurile înrădăcinate adânc? Folosind fascicule laser în creier!

Obiceiurile sunt un instrument extrem de puternic. Odată formate, acestea necesită foarte puţină gândire conştientă, ceea ce poate fi un lucru bun (de exemplu, atunci când schimbăm automat viteza unei maşini în timp ce suntem atenţi la traficul rutier) sau unul rău (atunci când ne aprindem încă o ţigară). Cu toţii ştim că este foarte dificil să renunţăm la obiceiurile proaste, însă o reuşită recentă a cercetătorilor ar putea face acest lucru mai uşor.

Specialiştii în neuroştiinţe de la MIT au identificat regiunea din creier ce are un rol de „comutator” între obiceiurile noi şi cele vechi. În cadrul studiului efectuat pe şobolani, cercetătorii au antrenat animalele să alerge într-un labirint în formă de T. Şobolanii erau recompensaţi cu ciocolată cu lapte dacă mergeau în stânga şi cu apă îndulcită cu zahăr dacă mergeau spre dreapta. Atunci când cercetătorii au încetat să-i mai recompenseze, şobolanii care învăţaseră să meargă spre stânga continuau să se deplaseze în această direcţie, chiar dacă acest lucru nu le mai aducea niciun beneficiu.

Chiar şi atunci când cercetătorii adăugau în ciocolată o substanţă care provoca greaţa, şobolanii continuau să meargă spre stânga. Astfel, oamenii de ştiinţă au concluzionat că obiceiul respectiv era bine înrădăcinat.

În următorul pas al studiului, cercetătorii au apelat la optogenetică pentru a inhiba celulele din cortexul infralimbic – o regiune aflată în cortexul prefrontal despre care se crede că joacă un rol important în controlarea obiceiurilor. Optogenetica permite modelarea unor celule nervoase în scopul creării unor proteine sensibile la fascicule de lumină ce pot inhiba sau favoriza activitatea neuronală. Folosind această metodă – prin implantarea unui cablu de fibră optică în creierul şobolanilor – cercetătorii au redus activitatea în cortexul infralimbic pentru câteva secunde, exact înainte ca şobolanii să decidă în ce direcţie să se deplaseze. Imediat, animalele au învăţat un nou obicei, alegând să meargă spre dreapta.

Cu toate acestea, vechiul obicei nu a fost şters din creierul şobolanilor, ci doar dezactivat. Atunci când cercetătorii foloseau fasciculele de lumină pentru a activa cortexul infralimbic, procesul era inversat, iar şobolanii care uitaseră vechile deprinderi reveneau la acestea imediat.

Cercetătorii afirmă că acest procest optogenetic este prea invaziv pentru a putea fi folosit pe oameni, însă acest studiu oferă indicii preţioase asupra flexibilităţii obiceiurilor distructive. Pe măsură ce tehnologia va avansa, iar acest fenomen va fi aprofundat, oamenii de ştiinţă vor putea interveni în scurt timp pentru a remedia adicţiile şi afecţiunile care se manifestă printr-un comportament distructiv şi necontrolabil.

Cel mai vechi oraş preistoric, descoperit în apropiere de România

Arheologii din Bulgaria susţin că au descoperit cel mai vechi oraş preistoric din Europa.

Specialiştii susţin că aşezarea fortificată, din apropierea oraşului modern Provadia, a servit drept un important centru în producţia de sare. Descoperirea din nord - estul Bulgariei ar putea avea legătură cu tezaurul descoperit de arheologi acum 40 de ani. Dovezile indică faptul că aşezarea găzduia aproximativ 350 de oameni şi datează din perioada 4700 - 4200 î.e.n. Prin urmare, ea a existat că aproape 1.500 de ani înaintea civilizaţiei greceşti. 

locuitorii se ocupau cu fierberea apei provenite dintr-un izvor local, cu scopul de a crea blocuri de sare, importante obiecte de comerţ care ajutau la conservarea cărnii. În acea perioadă, sarea era un articol de comerţ foarte valoros, lucru care ar explica de ce aşezarea era înconjurată de ziduri mari de apărare. 

De asemenea, excavările, care au început în anul 2005, au scos la iveală existenţa caselor cu două etaje, o serie de adâncituri în pământ unde se realizau ritualuri şi părţi ale unei porţi şi ale unui bastion. 

„Nu este vorba de un oraş precum cele din Grecia sau Roma, sau despre aşezări medievale ci despre o aşezare din al cincilea mileniu î.e.n.”, a declarat arheologul Vasil Nikolov. 

„Zidurile uriaşe ce înconjoară aşezarea şi care au fost construite din blocuri de piatră constituie o structură unică, una pe care nu am mai întâlnit-o la niciun alt sit arheologic din sud - estul Europei”, a adăugat Krum Bachvarov. 

Situri similare din Tuzla (Bosnia) şi Turda (România) demonstrează că în Munţii Carpaţi şi Balcani au existat o serie de civilizaţii care minau cupru şi aur. 

Materialul minune care ne va schimba viaţa

Robert Hooke, un contemporan al lui Isaac Newton, este cunoscut doar pentru legea sa a elasticităţii care susţine că alungirea unui resort este proporţională cu modulul forţei care determină deformarea, cu condiţia ca această forţă să nu depăşească limitele de elasticitate. O astfel de întindere provoacă, printre altele, şi subţierea materialului. Desigur, cu excepţia cazului în care este vorba de un material auxetic. În acest caz, materialul se îngroaşă.

Acum, Patrick Hook, directorul unei firme din Anglia, numită Auxetix, speră să exploateze această caracteristică a materialului cu scopul de a crea diferite obiecte, de la veste antiglonţ, până la aţă dentară. 

Pentru a înţelege cum funcţionează un material auxetic, trebuie să ne imaginăm un cablu de cauciuc înfăşurat cu un fir de pescuit, precum o spirală. Dacă firul este foarte strâns, bucata de cauciuc se distorsionează într-o spirală. Această spirală devine mai largă, dar pentru că este strânsă de fir, nu se poate strânge pentru a deveni mai scurtă. În plus, dacă mai multe astfel de cabluri de cauciuc înfăşurate în fire de pescuit ar fi aşezate unul lângă altul, iar firele de pescuit ar fi trase toate în acelaşi timp, atunci cablurile s-ar împinge unele pe celelalte, ocupând o suprafaţă mai mare şi deci având un volum mărit. 

 

Materialul auxetic are două proprietăţi utile. Una este schimbarea formei, în sine. Cealaltă constă în faptul că schimbarea formei absoarbe şi stochează energie foarte repede. Dacă o fâşie de material este lovit într-un singur loc, energia produsă de impact se împrăştie pe toată suprafaţa materialului. Ulterior, când materialul „se relaxează” şi revine la forma sa normală, energia dispare total din el. 

 

Una dintre ambiţiile firmei englezeşti este aceea de a utiliza materialul pentru a crea veste antiglonţ. Echipamentul actual utilizat de armata americană, cunoscut sub numele de vestă antiglonţ interceptor, cântăreşte 15kg. Acum, Hook a testat echipamente din material auxetic, care sunt cu 10% mai uşoare decât cele actuale şi despre care speră să fie la fel de eficiente precum vestele antiglont interceptor. 

 

Mai mult, Hook crede că materialul ar fi ideal pentru crearea obiectelor destinate civililor, precum centurile de siguranţă, aţa dentară sau bandaje care eliberează medicamente ca răspuns la inflamaţii.