Este acea perioadă din an când rafturile marilor magazine se golesc cu repeziciune şi când toată lumea aleargă în căutarea cadourilor perfecte, cheltuind mult mai mulţi bani decât şi-ar fi pus în gând, în speranţa de a-i mulţumi pe cei dragi.
Totuşi, acordarea cadourilor poate fi un act riscant. Nu avem toţi aceleaşi gusturi, motiv pentru care mulţi dintre noi îşi exprimă direct nemulţumirea când vine vorba de cadouri nepotrivite. De multe ori reuşim să „o dăm în bară” chiar şi atunci când cunoaştem pe cineva de ani buni, iar riscul creşte atunci când trebuie să cumpărăm cadouri pentru cei pe care îi cunoaştem de puţin timp. Din fericire, se pare că există unele explicaţii ştiinţifice care ne-ar putea ajuta să dăruim cadouri cu mai mult succes.
Dar din dar se face rai!
Conform unui studiu recent, se pare că cei care ne dau cadouri nu se simt ofensaţi atunci când noi decidem să îl dăm mai departe. Prin urmare, atunci când primim lucruri care nu ni se potrivesc nu ar trebui să ne temem că cei care ni le-au dat se vor supăra. Motivul pentru care oamenii nu s-au simţit jigniţi atunci când cadourile dăruite de ei au fost distribuite mai departe a fost acela că au considerat că fiecare are dreptul de a face ce vrea cu lucrurile pe care le deţine.
În timpul studiului realizat pe subiecţi americani, 79% dintre participanţi au considerat că acest obicei de redistribuire a darurilor este de acceptat.
Intenţia nu contează!
De fapt, cadoul contează şi nu intenţia ce a stat la baza cumpărării sau confecţionării lui. Beneficiile unui cadou ales cu grijă sunt resimţite mai ales de persoana care îl dăruieşte şi care simte, prin această acţiune, un sentiment de apropiere faţă de cel care primeşte cadoul. În schimb, intenţia contează doar atunci când un prieten îi dă altui prieten un cadou nepotrivit.
Banii nu cumpără fericirea!
Doar pentru că eşti dispus să cumperi un cadou foarte scump, asta nu înseamnă că primitorul va fi încântat. Singura excepţie fiind atunci când e vorba de inelul de logodnă.
Dăruieşte ceea ce ţi s-a cerut!
Chiar dacă credeţi că nu este nevoie de ştiinţă pentru a afla asta, studiile au demonstrat că oamenii apreciază mai mult un cadou atunci când primesc ceea ce au cerut explicit. Uneori oamenii bat apropouri înainte de sărbători, aşa că este bine să fim atenţi la astfel de sugestii.
Prin urmare, lucrurile cumpărăturile de sărbători devin mult mai simple dacă ţinem minte ceea ce îşi doresc cei apropiaţi.
No comments:
Post a Comment