Misterioşii lei de piatră din Turcia îi intrigă pe cercetători

Două statui din piatră care reprezintă lei în mărime naturală au fost descoperite în apropierea satului Karakiz din Turcia. Fiecare statuie cântăreşte aproximativ 5 tone, iar arheologii nu au reuşit încă să descopere rolul şi semnificaţia lor.

Statuile au o vechime de circa 3.200 ani şi datează din perioada în care mare parte din Asia Mică era sub stăpânirea Imperiului Hitit. Leii sunt reprezentaţi în plină mişcare, cu musculatura evidenţiată şi cozile încolăcite. Conform unei teorii, statuile ar fi făcut parte dintr-un monument din apropierea uni izvor sacru. Statuile au fost ridicate de hitiţi într-o perioadă când în regiune trăiau leii asiatici, feline care astăzi mai pot fi întâlnite doar în rezervaţia Gir din statul Gujarat din India.

"Leii sunt reprezenţi mergând înainte, au capetele uşor aplecate, fiind doar puţin mai înalte decât nivelul cefei", susţine Geoffery Summer, din partea Middle East Technical University, care a investigat în premieră statuile alături de cercetătorul Erol Ozen. Cei doi lei sculptati prezintă diferenţe stilistice şi au fost realizaţi de sculptori diferiţi.

"Autorii sculpturilor ştiau în mod cert cum arată şi cum se mişcă un leu", continuă prof. Summers, care declară în continuare că, pe baza evidenţelor arheologice, leii asiatici nu numai că trăiau în număr mare pe teritoriul Turciei de astăzi, dar unii dintre ei erau ţinuţi în captivitate de hitiţi.

Povestea misterioşilor lei de piatră începe în anul 2001, dată la care Erol Ozen, la acea vreme director al Muzeului Yozgat, a fost informat de existenţa unor statui în regiunea Karakiz. Cu toate acestea, hoţii de comori au ajuns înaintea arheologilor. Unul dintre leii de piatră a fost dinamitat, fiind spart în două bucăţi în urma exploziei. Hoţii vroiau să verifice daca înăuntrul statuilor erau ascunse comori. Al doilea leu, descoperit în nord-estul satului, a avut aceeaşi soartă, dar în prezent statuile au fost restaurate.

Cercetările ulterioare nu au descoperit încă nicio dovadă a existenţei vreunei aşezări permanente hitite în zonă. De asemenea, dimensiunea şi greutatea statuilor sugerează că sculptorii nu doreau să le transporte, ci să le amplaseze la locul unde au fost create.

"Cred că cele două statui monumentale erau asociate cu unul dintre numeroasele izvoare din zonă. Există asocieri valabile între tradiţia artistică hitită şi sursele de apă", continuă prof. Summers.

"Conform unui text cuneiform hitit, apa era văzută drept un element purificator, folosit în băile din timpul ritualurilor", susţine şi Alice Mouton într-un articol publicat în periodicul Journal of Near Eastern Studies.

"Pentru hitiţi, lumea înconjurătoare, inclusiv izvoarele, era un tărâm foarte important din punct de vedere religios. Izvoarele hitiţilor aveau acelaşi statut sacru pe care îl aveau munţii", încheie prof. Summers.

Efectele singurătăţii pot fi alungate printr-o tehnică simplă şi sănătoasă

Adulţii în vârstă care suferă de singurătate au un risc mai mare de a prezenta probleme de sănătate, precum bolile de inimă ori maladia Alzheimer, şi de a muri prematur.

Pentru că acţiunile de încurajare a reţelelor sociale pentru vârstnici nu avut efectul dorit, oamenii de ştiinţă au imaginat un nou mod prin care oamenii să îşi rezolve individual aceste probleme. Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon au descoperit că sentimentul de izolare poate fi redus atunci când oamenii sunt învăţaţi să utilizeze tehnici de meditaţie conştientă. Mai mult, se pare că acest proces îi ajută pe vârstnici să lupte mai bine împotriva bolilor, ea având capacitatea de a minimaliza nivelul inflamaţiilor despre care se crede că ar favoriza apariţia mai multor boli.

"Ştim că singurătatea este un factor de risc major implicat în problemele de sănătate şi în mortalitatea adulţilor vârstnici. Cercetarea sugerează că meditaţia conştienţă poate ajuta la rezolvarea acestor probleme", a declarat coordonatorul studiului, dr. J. David Creswell.

La studiu au luat parte 40 de adulţi clinic sănătoşi cu vârste între 55 şi 85 de ani, dornici de a învăţa tehnici de meditaţie conştienţă. Dintre aceştia doar jumătate au primit lecţii de iniţiere în meditaţia conştientă, restul participanţilor formând un grup de control. La sfârşitul cercetării, specialiştii au evaluat nivelul de singurătate de care suferea fiecare individ şi au prelevat probe de sânge de la fiecare subiect.

Programul de iniţiere în tehnicile de meditaţie conştientă a fost predat timp de două ore pe săptămână. În acest interval, participanţii au învăţat să devină atenţi la percepţiile lor, au exersat tehnici de respiraţie şi au făcut exerciţii prin care să înveţe să îşi gestioneze emoţiile şi activitattea de zi cu zi. De asemenea, subiecţii au fost rugaţi să practice zilnic câte 30 de minute de astfel de meditaţie.

Astfel, oamenii de ştiinţă au putut concluziona că opt săptămâni de meditaţie conştientă au redus sentimentul de singurătate al participanţilor. În acelaşi timp, analizele de sânge au scos la iveală faptul că aceste metode de meditaţie au ajutat şi la reducerea expresiei unei gene asociate cu procesele inflamatorii.

"Reducerea expresiei unor gene care determină inflamaţiile este un proces semnificativ, deoarece inflamaţiile contribuie la dezvoltarea unei game largi de boli, printre care cancerul şi bolile neurodegenerative . Aceste rezultate indică faptul că expresia mai multor gene ale sistemului imunitar poate fi modificată prin intervenţii psihologice", a declarat coautorul studiului, Steven Cole de la UCLA.

Oamenii care lucrează la birou consumă la fel de multe calorii într-o zi precum membrii triburilor de vânători-culegători

Pentru multă vreme, specialiştii au crezut că activitatea fizică este mai importantă decât dieta în lupta împotriva obezităţii. Un nou studiu efectuat asupra tribului Hadza, o populaţie de vânători-culegători din Tanzania, arată că membrii acestui trib consumă la fel de multă energie într-o zi obişnuită precum populaţia din lumea industrializată.

Această cercetare sugerează că epidemia de obezitate ce afectează tot mai multe ţări este provocată de supraconsumul alimentar, nu de stilul de viaţă inactiv. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că un om din 10 va fi obez la nivelul anului 2015, iar o treime din populaţia planetei va fi supraponderală.

Stilul de viaţă occidental este considerat a fi principala cauză a epidemiei de obezitate. Acesta include mai mulţi factori, printre care numărul mare de mâncăruri procesate ce conţin un nivel ridicat de zahăr şi grăsimi, porţiile mari şi sedentarismul.

Unii experţi considerau că numărul de calorii pe care oamenii îl necesită a scăzut de la Revoluţia Industrială. Cercetarea publicată în jurnalul PLoS ONE a testat această teorie, studiind consumul zilnic de energie al membrilor tribului Hadza din Tanzania.

Pentru că cei din tribul Hadza continuă să fie vânători-culegători, cercetătorii i-au folosit drept model al stilului de viaţă pre-industrial. Membrii acestui trib vânează animale cu ajutorul arcurilor şi a topoarelor şi culeg fructe sălbatice, deplasându-se pe jos.

O echipă de cercetători din SUA, Tanzania şi Marea Britanie a măsurat consumul de energie a 30 de bărbaţi şi femei Hadza cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani. Aceştia au descoperit că membrii tribului Hadza aveau un nivel al activităţii fizice mult mai mare decât cel al oamenilor din societăţile industrializate, dar atunci când au luat în calcul dimensiunile şi greutatea lor au putut observa că rata metabolică a membrilor tribului Hadza era similară cu cea observată în rândul populaţiei din ţările industrializate.

Dr. Herman Pontzer de la Hunter College, din New York, a spus că toată lumea se aştepta ca populaţia de vânători-culegători să consume într-o zi câteva sute de calorii mai mult decât adulţii din SUA şi din Europa. Datele înregistrate în cadrul studiului au fost o surpriză pentru cercetători, subliniind complexitatea consumului de energie. 

„Cercetarea mă face să ajung la concluzia că motivul principal pentru care persoanele din Occident devin obeze este consumul excesiv de mâncare, nu lipsa activităţii fizice”, a spus Pontzer. Totodată, el a subliniat că activitatea fizică este importantă pentru menţinerea sănătăţii.

„A fi activ este important pentru sănătate, însă nu te va menţine slab. Trebuie să mâncăm mai puţin pentru a obţine asta”, a adăugat el.

„Vasta majoritate a caloriilor sunt consumate pe lucruri pe care nu le conştientizăm, precum menţinerea organelor şi a sistemului imunitar în funcţiune. Activitatea fizică e doar vârful icebergului. Atunci când consumăm mai multă energie în cadrul activităţii fizice, consumăm mai puţin în altă parte, dar nu ne dăm seama. Acest studiu arată că poţi avea un stil de viaţă diferit, dar consumul de energie este acelaşi”, a mai spus Pontzer.

„Consumul zilnic de energie ar putea fi o trăsătură modelată de evoluţie ce este comună tuturor oamenilor de pe Terra, fără a reflecta neapărat stilurile diferite de viaţă”, a concluzionat Pontzer.

O singură pastilă ar putea trata o serie întreagă de afecţiuni asociate cu înaintarea în vârstă

O singură pastilă ar putea fi utilă în tratamentul mai multor boli, printre care Alzheimer-ul, scleroza multiplă şi atacurile de cerebrale vasculare, anunţă oamenii de ştiinţă.

Mai mult, specialiştii consideră că, dacă va fi administrat din timp, medicamentul va ajuta la prevenirea instalării bolii Alzheimer. Pastila acţionează prin reducerea inflamaţiei, considerată responsabilă pentru dezvoltarea multor afecţiuni cerebrale degenerative, precum şi pentru apariţia vătămărilor produse de leziuni la cap şi atacuri vasculare cerebrale.

În urma testelor efectuate pe animale, pastila a dat rezultate promiţătoare, aşa că acum ea este testată pe oameni, rezultatele urmând a fi publicate. Testele pe animale au arătat că pastila ar putea fi administrată pentru tratarea unei serii de afecţiuni cerebrale printre care maladiile Alzheimer şi Parkinson, scleroza multiplă, boli degenerative ale motoneuronilor (care produc paralizii progresive), demenţă fronto-parietală şi complicaţii apărute în urma traumatismelor cerebrale.

Două dintre medicamente, cunoscute sub numele de MW151 şi MW189, au fost brevetate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Northwestern din Chicago. Ele funcţionează prin blocarea moleculelor semnalizatoare numite citokine pro-inflamatorii şi care au capacitatea de a deteriora sistemul imunitar.

Oamenii de ştiinţă susţin că modul în care acţionează medicamentul oferă o nouă abordare pentru tratrea bolilor. Medicamentele clasice ţintesc acumularea de proteină beta-amiloidă din creier, care joacă un rol cheie în apariţia bolii Alzheimer. În contrast, noile medicamente sunt create astfel încât să stopeze inflamaţia care omoară neuronii. Citokinele afectează funcţionarea sinapselor, conexiunile dintre celulele cerebrale, şi astfel întreaga organizare a creierului este avariată, ducând la distrugerea neuronilor.

Şoarecii modificaţi genetic pentru a dezvolta Alzheimer au primit MW151 de trei ori pe săptămână, începând de la vârsta de 6 luni, ceea ce la oameni ar fi echivalent cu perioada în care aceştia ar începe să sufere un declin uşor al capacităţilor mentale. La 11 luni, vârstă la care şoarecii ar fi trebuit să fi atins punctul maxim de dezvoltare a bolii, specialiştii au ajuns la concluzia că nivelurile citokinelor din creierele şoarecilor reveniseră la normal, iar sinapsele funcţionau de asemenea normal.

"Medicamentul a oferit protecţie împotriva deteriorării capacităţilor de învăţare şi memorare. Recomandarea acestui tratament înainte ca Alzheimer-ul să afecteze memoria va putea ajuta la crearea unei terapii promiţătoare", a declarat coautorul studiului Linda Van Eldik.

Inflamaţiile de acest tip pot juca un rol şi într-o gamă largă de alte boli neurodegenerative, motiv pentru care specialiştii speră ca medicamentul să dea rezultate pozitive în tratarea cât mai multor afecţiuni de acest fel. Testele pe şoareci au mai demonstrat că MW151 reduce severitatea unor boli similare cu scleroza multiplă. Alte teste oferă rezultate promiţătoare în ceea ce priveşte prevenirea invaziei de citokine ca urmare a leziunilor craniene. Pe lista potenţialelor boli care ar putea fi tratate cu acest medicament se numără şi maladia Parkinson, demenţele şi bolile degenerative ale motoneuronilor.

Oamenii de ştiinţă au descoperit încă un factor banal care ne predispune la depresie

Uneori, psihiatrii prescriu terapia prin lumină pentru a trata o formă de depresie care apare la oamenii ce nu primesc destul de multă lumină solară în cursul zilei. Cu toate acestea, prea multă lumină poate declanşa tulburări de dispoziţie în unele cazuri. Astfel, un nou studiu susţine că expunerea cronică la lumină, pe timp de noapte, poate favoriza instalarea depresiei.

Noile date confirmă observaţiile obţinute de alte studii realizate pe oameni care lucrează în ture de noapte.Tulburările de dispoziţie se alătură unei liste lungi de probleme (printre care se numără şi cancerul, obezitatea sau diabetul) care pot apărea atunci când lumina afectează ceasul biologic şi dă peste cap ritmul natural al organismului.

Noul studiu a expus hamsterii siberieni la cicluri normale de lumină şi de întuneric, timp de 4 săptămâni. Pentru alte patru săptămâni, jumătate dintre aceşti hamsteri au fost supuşi aceluiaşi tratament, în timp ce restul au fost expuşi permanent la lumină slabă pe timpul nopţii.

Comparativ cu animalele expuse la ciclul normal de lumină şi întuneric, cele care au primit lumină în timpul nopţii şi-au pierdut interesul obişnuit pentru băuturile îndulcite, lucru care a demonstrat că nu le mai interesează activităţile care îi încântau cândva.

Într-un al doilea test, animalele au fost cronometrate în timp ce se străduiau să iasă dintr-un bazin cu apă. Hamsterii expuşi la lumină pe timpul nopţii au renunţat să se mai lupte cu apa şi au început să plutească la suprafaţă, un gest pe care oamenii de ştiinţă îl consideră a fi un "act de disperare". Examinarea ţesutului prelevat din hipocamp (o zonă a creierului în care apar modificări, în cazul depresiei) a arătat că animalele care au fost expuse la lumină pe timp de noapte aveau mai puţine proeminenţe situate pe dendrite (prelungiri ramificate ale celulelor nervoase). Asemenea schimbări apar şi la oamenii care suferă de depresii.

Partea bună este că, la două săptămâni după ce şoarecii au fost expuşi iar la ciclul normal de lumină-întuneric, animalele nu au mai dat semne de depresie şi toate simptomele, printre care şi schimbările de la nivelul celulelor nervoase, au dispărut.

Oamenii de ştiinţă au putut îndepărta aceste simptome (mai puţin modificările celulelor nervoase) şi prin injectarea creierului animalului cu un medicament care inhibă activitatea unei molecule numite factor de necroză tumorală. Deoarece această substanţă a fost asociată cu depresia umană, constatarea sugerează faptul că expunerea la lumină pe timp de noapte poate duce la apariţia unei afecţiuni ce poate fi calificată drept depresie.

Groenlanda îşi pierde scutul de gheaţă: calota glaciară care acoperea marea insulă s-a topit aproape în totalitate

Un nou comunicat emis de NASA avertizează asupra consecinţeleor grave ale accelerării fenomenului de încălzire globală. Calota de gheaţă care acoperea Groenlanda s-a topit într-un grad nemaiîntâlnit până în prezent.

Cercetătorii au declarat că topirea fără precendent a gheţurilor a avut loc chiar şi în cea mai rece şi mai înaltă porţiune din Groenlanda, staţiunea Summit. Făcând calculele, cercetătorii americani au descoperit cu stupoare că, în acest an, 97% din gheaţa Groenlandei s-a topit.

Cu toate că aproximativ jumătate din calota glaciară a Groenlandei se topeşte în perioada verii arctice, viteza şi amploarea topirii gheţii din această vară i-a surprins până şi pe specialişti, care descriu fenomenul ca fiind unul fără precedent. NASA a declarat că aproape întreaga întindere de gheaţă a Groenlandei, de la straturile relativ subţiri din zona de coastă şi până la calota groasă de circa 3 kilometri din centrul insulei, a fost afectată de topire.

"Când observăm topirea gheţii în zone unde acest fenomen nu a mai fost înregistrat până în prezent, ne vine pur şi simplu să ne aşezăm şi să ne întrebăm la modul cel mai serios ce este de făcut", afirmă Waleed Abdalati, cercetător principal în cadrul unui departament al NASA, care afirmă în continuare că, datorită topirii pe o scală atât de mare a gheţurilor, NASA nu este capabilă la ora actuală să determine dacă acesta este un fenomen foarte rar, dar natural, sau este provocat de încălzirea globală de care se face vinovată activitatea industrială.

Oamenii de ştiinţă cred că mare parte din calota Groenlandei va îngheţa din nou odată cu venirea iernii. Până în prezent, cea mai dramatică topire înregistrată de sateliţii NASA a produs o diminuare cu 55% a calotei.

Veştile despre topirea accelerată a gheţii vin după ce, recent, un alt satelit al NASA a înregistrat desprinderea din calota groenlandeză a unui aisberg uriaş, de două ori mai mare decât Manhattan-ul.

"Acest eveniment, combinat cu alte fenomente naturale, dar foarte rare, precum desprinderea gheţarului Petermann, fac parte dintr-o poveste deosebit de complexă", susţine şi Tom Wagner, de asemenea cercetător în cadrul Agenţiei Spaţiale Americane.

Muşcătura unei căpuşe te poate transforma în vegetarian

O echipă de cercetători de la Universitatea Virginia Commonwealth din SUA a identificat un efect neştiut al muşcăturilor de căpuşe: dezvoltarea unei alergii severe la carnea roşie.

Cercetătorii au descoperit acest nou sindrom în sud-estul Statelor Unite. Pacienţii muşcaţi de căpuşe au dezvoltat anafilaxie, o reacţie alergică severă, la carnea roşie. Cei ce suferă de acest sindrom se trezesc în mijlocul nopţii, la 3-6 ore după ce au consumat carnea roşie, cu urticarie şi cu alte simptome tipice alergiilor.

Iniţial, oamenii de ştiinţă nu reuşeau să identifice cauza acestei crize alergice severe. Acum, cercetătorii au analizat cazurile a 3 pacienţi, reuşind să identifice mecanismul prin care căpuşele provocau această alergie. În clipa în care pacienţii au fost muşcaţi de căpuşe, în sângele victimelor au fost produşi anticorpi care acţionează contra unui carbohidrat, alpha-gal, specific căpuşelor. Această substanţă este prezentă şi în carnea roşie, astfel că atunci când victimele căpuşelor consumau acest aliment, sistemul imunitar activa eliberarea de histamină, provocând reacţia alergică severă.

Cercetătorii afirmă că aceasta este prima alergie identificată de medicină în care reacţia alergică este provocată de un carbohidrat, nu de o proteină. De asemenea, este pentru prima dată când cercetătorii descoperă o alergie cu efect întârziat, ce nu se manifestă imediat după expunerea la factorul alergen.

Autorii studiului concluzionează: „Acolo unde există un număr mare de căpuşe, doctorii ar trebui să fie conştienţi de existenţa acestui nou sindrom atunci când consultă pacienţi cu anafilaxie. Recomandarea noastră este ca aceşti pacienţi să evite complet carnea de mamifer – vită, porc, miel sau carnea de vânat”.

Ce fenomen misterios determină încetinirea sondelor Pioneer?

Nu a fost un an tocmai bun pentru oamenii de ştiinţă care au contrazis teoriile lui Albert Einstein. După ce, la începutul anului, s-a dovedit că bariera vitezei luminii nu poate fi doborâtă, acum, oamenii de ştiinţă din cadrul Jet Propulsion Laboratory al NASA au declarat că au reuşit să explice unul din marile mistere legate de spaţiul cosmic, unul care ameninţa credibilitatea teoriei einsteiniene asupra gravitaţiei.

Povestea a început odată cu sondele spaţiale Pioneer 10 şi 11, care au călătorit pe lângă Jupiter şi Saturn la sfârşitul anilor 1970. În anii '80, a devenit evident că o forţă misterioasă începuse să încetinească viteza cu care călătoreau cele două sonde ceva mai mult decât ar fi trebuit să o facă forţa gravitaţională a Soarelui sau a unor planete.

În aceste condiţii, oamenii de ştiinţă şi-au pus o serie de întrebări legate de fenomen. Oare a fost vorba de o planetă necunoscută sau de un asteroid care atrăgea sondele? Oare ele erau încetinite de gaz sau praf interplanetar? Poate a fost ceva în neregulă cu navele? Sau poate calculele făcute asupra gravitaţiei să fi fost greşite?

Dacă măsurătorile gravitaţiei ar fi fost greşite, atunci aceasta ar fi într-adevăr o lovitură puternică pentru întreaga lume a ştiinţei. Mare parte din lucrurile pe care le cunoaştem despre univers au fost aflate pornind de la Teoria Generală a Relativităţii, creată de Einstein şi care susţine că gravitaţia este legată de curbarea sau deformarea structurii spaţiu-timp, în geometria cu patru dimensiuni a Universului.

Teoria a fost studiată pe Pământ şi a reuşit să treacă toate testele. Cu toate acestea, există alte teorii care sugerează că, dacă gravitaţia s-ar comporta, de-a lungul distanţelor mari, diferit de modul în care a afirmat Einstein, ea i-ar scuti pe astronomi de necesitatea de a presupune că 96% din univers este compus din diferite lucruri întunecate şi necunoscute, cum sunt materia neagră şi energia neagră.. Un tip similar - dar mai amplu - de abatere de la teoria lui Einstein ar putea explica anomaliile observate la sondele Pioneer.

Pioneer 10 şi 11 au fost lansate în 1972 şi 1973, iar în prezent se află la o distanţă de peste 16 miliarde de kilometri faţă de Pământ. În 1998, atunci când John D. Anderson de la Jet Propulsion Laboratory a observat că navele spaţiale au o oarecare întârziere, Teoria Relativităţii a fost pusă sub semnul întrebării. Efectele nu erau foarte mari, dar întârziau navele cu cca. 483 kilometri pe an.

Pentru a desluşi misterul din spatele acestui proces de încetinire, fizicianul rus Slava G. Turyshev a reconstruit istoria călătoriilor întreprinse de Pioneer. După ce el şi colegii săi au căutat, timp îndelungat, informaţii în laboratoarele NASA, cercetătorul a concluzionat că "vina" este chiar a navelor.

Navele au fost proiectate să elimine mai multă căldură pe o anumită parte. Acest lucru a creat un dezechilibru suficient de mare pentru a produce încetinirea de 483 kilometri pe an.

Încă o dată, problema nu a fost legată de calculele lui Einstein, vina aparţinând proiectanţilor.

Până unde merg asemănările dintre Titan şi Terra?

Oamenii de ştiinţă susţin că, sub straturile groase de nori ce acoperă Titan, suprafaţa îngheţată a satelitului este străbătută de reţele complexe de râuri.

"Luna" misterioasă a lui Saturn i-a intrigat de mult pe oamenii de ştiinţă, cărora nu le-a fost uşor să studieze suprafaţa satelitului din cauza gazului portocaliu în care este învăluit. În 2004, nava spaţială Cassini a reuşit să străpungă ceaţa din jurul lui Titan, reuşind să trimită imagini către Pământ. În urma analizării acestor imagini, cercetătorii de la MIT şi de la Universitatea din Tennessee au concluzionat că, din mai multe puncte de vedere, suprafaţa îngheţată a satelitului natural este asemănătoare cu cea a Terrei .

Imaginile au arătat că, în mod surprinzător, suprafaţa lui Titan este lipsită de cratere, ceea ce înseamnă că stratul exterior al satelitului este în mod constant într-o continuă remodelare, exact aşa cum se întâmplă şi pe Pământ. De asemenea, în peisaj se încadrează o serie de râuri, care se varsă în lacuri gigantice ce se asemănă uimitor de mult cu cele de pe planeta noastră. Cu toate acestea, există o diferenţă majoră: râurile nu sunt formate din apă, ci din metan lichid.

Din acest motiv, cea mai mare parte a râurilor de pe Titan nu curg cu aceeaşi rapiditate ca cele de pe Pământ, ci se scurg încet prin gheaţa densă, formând reţele subţiri.

În ceea ce priveşte refacerea continuă a suprafeţei, oamenii de ştiinţă sunt de părere că Titan a trecut prin schimbări geologice asemănătoare cu cele pe care le-a suferit şi Terra. De exemplu, pe Pământ, craterele sunt o raritate, deoarece plăcile tectonice, erupţiile vulcanice, gheţarii şi reţelele hidrografice au contribuit la remodelarea planetei de-a lungul miliardelor de ani. Pe Titan, în schimb, acest proces a fost asigurat de erupţii de lavă îngheţată, de eroziune şi sedimentare.

Oamenii de ştiinţă au descoperit dieta care poate preveni cancerul pancreatic

Dieta bazată pe un consum ridicat de peşte, nuci şi legume ar putea reduce cu două treimi riscul de apariţie a cancerului pancreatic, sugerează noi cercetări.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea East Anglia au descoperit că persoanele care au un aport mare de vitamine C şi E şi de seleniu au cu 67% mai puţine şanse de a dezvolta această boală, comparativ cu restul oamenilor.

Dacă şi alte studii vor susţine că antioxidanţii asigură protecţie împotriva acestui tip de cancer, descoperirea ar putea ajuta la prevenirea unuia din 12 cazuri de cancer pancreatic.

Anual, sunt diagnosticate 200.000 de cazuri noi de cancer pancreatic în toată lumea, iar acest cancer este unul cu mortalitate foarte ridicată: dintre persoanele diagnosticate, doar trei procente reuşesc să supravieţuiască mai mult de 5 ani de la data diagnosticării.

Noul studiu a folosit date adunate de la 24.000 de pacienţi cu vârste între 40 şi 74 de ani şi a analizat alimentaţia fiecărui individ participant. Rezultatele au demonstrat că 25% dintre subiecţi, care au consumat cantităţi mari de alimente bogate în seleniu, au avut un risc cu 50% mai mic de dezvoltare a cancerului pancreatic, comparativ cu cei care au avut un aport mult mai mic. Mai mult, cei 25% dintre participanţi care au avut un aport bogat atât de vitamine C şi E, cât şi de seleniu, au avut un risc mai scăzut cu 67% în comparaţie cu restul participanţilor.

Totuşi, este bine de ştiut că, printre aceşti 25% dintre participanţi care au consumat cantităţi mari de vitamine C şi E, unii ingerau cantităţi excesive, în unele cazuri de 16 ori mai mari decât cele recomandate.

Vitamina C se găseşte în fructe şi legume, în timp ce vitamina E este des întâlnită în uleiuri vegetale, nuci, seminţe, margarină şi gălbenuş de ou.