Pădurile cu copaci modificaţi genetic ar putea avea numeroase avantaje, susţine un grup de oameni de ştiinţă

Ar fi, cred cercetătorii, o adevărată revoluţie în silvicultură, cu un mare potenţial de a îmbunătăţi aspecte precum producţia de masă lemnoasă, rezistenţa la secetă şi chiar emisiile de gaze cu efect de seră.

La fel cum aşa-numita revoluţie verde în agricultură a dus la obţinerea de soiuri de grâu şi orez de dimensiuni mai mici, dar mai productive, tot astfel copacii mai mici, dar cu creştere mai rapidă, ar putea duce la o utilizare mai eficientă a apei şi la posibilitatea de a folosi mai eficient suprafeţele de teren, cred oamenii de ştiinţă de Universitatea de Stat din Oregon, SUA.

Cercetătorii au făcut o serie de experimente pe plop (o specie folosită adesea în studii de genetică şi, de asemenea, valoroasă din punct de vedere economic). Ei au inserat diferite gene în genomul plopului şi au descris 29 de caracteristici care au fost astfel afectate, printre care se numără viteza de creştere, producţia de biomasă, extinderea coroanei prin creşterea de noi ramuri, eficienţa în utilizarea apei şi structura sistemului de rădăcini. Toate aceste schimbări sunt determinate de modificările giberelinelor, hormoni vegetali care influenţează diverse aspecte ale creşterii şi dezvoltării plantelor.

Pornind de la aceste observaţii, oamenii de ştiinţă ar putea, intervenind în structura genomului, să obţină copaci cu diferite caracteristici, adaptate diverselor scopuri. Astfel, pot fi produşi copaci mai scunzi pentru a fi folosiţi în scop ornamental în spaţii restrânse, sau arbori cu un sistem de rădăcini mai extins, care ar fi mai rezistenţi la secetă, ar utiliza mai eficient resursele de apă şi ar sechestra mai eficient carbonul, absorbind mai mult CO₂ din atmosferă şi contribuind astfel la reducerea efectului de seră produs de acest gaz; de asemenea, aceşti copaci ar fixa mai bine solul, reducând astfel eroziunea lui, şi ar absorbi mai intens toxinele din sol, putând fi astfel folosiţi în proiecte de reconstrucţie ecologică.

Tot prin manipularea genelor ar putea fi obţinuţi copaci mai scunzi şi cu trunchiul mai solid, ce pot fi recoltaţi mai devreme - permiţând astfel o rotaţie a plantaţiilor la intervale mai scurte- şi ar fi căutaţi în industria de profil. Asemenea copaci ar fi şi mai rezistenţi la vânt, neputând fi doborâţi cu uşurinţă în cazul furtunilor puternice.

Arbori cu port mai scund, obţinuţi prin tehnici convenţionale, sunt deja utlizaţi în horticultură; astfel, există soiuri de pomi fructiferi a căror talie mică face mai uşoară recoltarea fructelor.

Modificările genetice, afirmă savanţii de la Universitatea de Stat din Oregon, ar putea adăuga noi caracteristici utile şi o precizie mai mare procesului de selecţie artificială.

Pentru moment, cel puţin în SUA, principalul obstacol îl constituie cadrul legislativ, mai exact complicaţiile birocratice şi costurile mari legate de obţinerea aprobării pentru producerea şi utilizarea plantelor modificate genetic.

Vrei să-ţi dezvolţi capacitatea de concentrare? Cercetătorii au descoperit o metodă simplă şi eficientă

Imaginile cu animale drăguţe sunt omniprezente pe Internet, popularitatea acestora fiind mai mare ca niciodată. Cercetătorii de la Universitatea Hiroshima din Japonia au realizat de curând în studiu în care se arată că a privi aceste poze nu este o pierdere de timp, ci o metodă prin care ne putem îmbunătăţi capacitatea de concentrare.Oamenii de ştiinţă japonezi au efectuat cercetarea pentru a verifica un studiu mai vechi, ce sugera că persoanele care s-au uitat la poze cu animale drăguţe prezentau o mai bună concentrare într-un joc ce testa abilităţile motorii decât oamenii care nu priviseră pozele cu pisici. Cercetătorii care au efectuat studiul precedent au concluzionat că oamenii devin mai atenţi atunci când privesc ceva drăguţ, sugerând că acest efect rezultă dintr-o reacţie naturală ce garantează că oamenii se comportă cu mai multă grijă atunci când un bebeluş se află prin preajmă.

Cercetătorii japonezi au efectuat trei experimente pentru a vedea dacă efectul poate fi reprodus. În primul experiment, japonezii au solicitat voluntarilor să joace un joc similar celuia din experimentul iniţial. În cel de-al doilea, participanţii la studiu aveau de îndeplinit o căutare vizuală folosind matrici de numere, test ce nu implica abilităţile motorii. În cel de-al treilea test, voluntarii erau testaţi pentru a măsura cât de concentraţi sunt.

În toate cele trei experimente, oamenii care se priviseră poze drăguţe înfăţişând pui de animale au obţinut scoruri mai bune decât oamenii care s-au uitat la poze cu animale adulte sau care conţineau obiecte neutre. Cercetătorii au concluzionat că studiul iniţial a fost reprodus, adăugând că „privirea unor imagini drăguţe are un efect pozitiv asupra performanţei în sarcinile ce necesită atenţie. Acest efect se observă atât la abilităţile motorii, cât şi la cele de percepţie”.

Specialiştii au concluzionat că „trăsăturile drăguţe induc un comportament grijuliu persoanelor care le observă, lucru benefic în anumite situaţii, precum munca de birou sau condusul”.

Aşadar, dacă aveţi de îndeplinit o sarcină care necesită multă atenţie, nu ezitaţi să priviţi câteva imagini cu pui de animale înainte de a o efectua.

“Lunile” lui Marte îşi dezvăluie misterele

Dintre cei doi sateliţi naturali ai planetei Marte, cel mai mare, Phobos, este relativ bine cunoscut de către astronomi, orbita sa fiind calculată cu precizie de un kilometru. Despre cea de-a două “lună”, însă, Deimos, mult mai mică şi mai depărtată de planetă, se cunoşteau mult mai puţine amănunte. Recent, cu ajutorul unei sonde spaţiale europene, a fost calculată orbita micului satelit marţian.

Cei doi sateliţi ai planetei Marte sunt cunoscuţi de 135 de ani. Phobos, cu un diametru de cca. 20 km, orbitează aproape de Marte, la doar 6.000 km de suprafaţa planetei şi a putut fi studiat mai uşor.

În schimb, Deimos (foto) are doar cca. 12 km în diametru şi se găseşte la o distanţă de peste 23.000 km de Marte; de aceea, era mult mai puţin cunoscut, iar orbita sa nu fusese calculată cu precizie până acum.

Recent, însă, cu ajutorul sondei spaţiale Mars Express şi al unei noi tehnici, astronomii din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) au aflat numeroase informaţii noi, care nu numai că sporesc cunoştinţele despre Deimos, dar ar putea explica şi formarea celor doi sateliţi.

În perioada iulie 2005 - iulie 2011, Mars Express a survolat de 50 de ori satelitul Deimos, trecând la o distanţă de 14.000 km de el şi surprinzând 136 de imagini în diferite puncte de pe orbita sa.

Astronomii au folosit două instrumente de determinare a poziţiei stelelor şi trei giroscoape cu laser pentru a determina poziţia exactă şi orientarea sondei de fiecare dată când Deimos a trecut printre sondă şi stelele din fundal, care au fost utilizate drept puncte de referinţă.

Astfel, au fost obţinute coordonatele lui Deimos în raport cu sonda, cu o precizie de 0,6 - 3,6 km.

Informaţiile aduse de Mars Express ar putea ajuta la clarificarea originii celor două "luni" marţiene. Nu se ştie dacă ele sunt asteroizi capturaţi de Marte (atraşi în câmpul gravitaţional al acesteia) sau dacă au rezultat prin aglomerarea de fragmente provenite dintr-un inel de material format în jurul planetei după ciocnirea ei cu un obiect spaţial de mari dimensiuni. Acest din urmă scenariu are mai mulţi adepţi în rândul comunităţii ştiinţifice.

Cunoaşterea exactă a orbitelor corpurilor cereşti mari din sistemul solar este importantă, de asemenea, în perspectiva unor viitoare misiuni spaţiale, cum este cea - studiată în prezent de ESA - privind trimiterea unor sonde spaţiale automate care să aducă pe Terra mostre de materiale colectate din spaţiu.

O cometă ce va străluci mai tare decât Luna plină va fi vizibilă de pe Terra în 2013

Dacă predicţiile astronomilor se vor adeveri, în 2013 am putea fi martorii unui spectacol rarissim. Specialiştii au descoperit o cometă superluminoasă în apropiere de Saturn, iar primele calcule arată că aceasta ar putea fi vizibilă cu ochiul liber anul viitor.

În acest moment, chiar şi cu ajutorul telescoapelor foarte puternice, cometa 2012 S1 este foarte greu de observat, fiind doar o strălucire uşoară ce poate fi văzută privind spre constelaţia Racului. Cu toate acestea, spun astronomii, bila formată din gheaţă şi roci ar putea deveni foarte luminoasă la finalul anului 2013 şi în primele luni ale lui 2014, fiind posibil să depăşească Luna în strălucire.

„Cometa este deja remarcabil de strălucitoare, dacă luăm în calcul că este foarte departe de Soare”, explică astronomul Raminder Singh Samra. Mai mult, experţii afirmă că 2012 S1 pare să urmeze traiectoria Marii Comete din 1680, considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase comete observate vreodată de pe Pământ.

„Dacă aşteptările noastre vor fi confirmate, această cometă ar putea fi una dintre cele mai strălucitoare din istorie”, a explicat Samra.

Pentru a crea un spectacol pe cer, este nevoie ca o cantitate semnificativă de gaz şi de praf să se desprindă din partea centrală a cometei, formând o coadă şi un nor cât mai mare şi mai reflectorizantă. Deoarece 2012 S1 pare a fi o cometă de mari dimensiuni, atingând 3 kilometri în diametru, şi pentru că aceasta va zbura aproape de Soare, astronomii au calculat că este posibil să fie chiar mai strălucitoare decât Luna, chiar dacă nu va fi la fel de mare pe cer.

Cometa 2012 S1 a fost observată mai întâi de doi astronomi din Rusia, ca existenţa sa fie apoi confirmată de Uniunea Astronomică Internaţională.

Cercetătorii nu au reuşit încă să determine care este originea acestei comete. Traiectoria acesteia pare să sugereze că este vorba despre o cometă care a „evadat” din norul Oort, unde miliarde de comete orbitează la o distanţă de 100.000 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi Soare.

„Pentru astronomi, aceste origini distante sunt fascinante, pentru că ne permit să studiem unul dintre cele mai vechi obiecte din sistemul nostru solar în forma sa originală”, afirmă Samra.

În acest moment, 2012 se află la 990 de milioane de kilometri de Pământ, între orbita lui Saturn şi cea a a lui Jupiter. Predicţiile actuale sugerează că la câteva săptămâni după ce va ajunge la punctul cel mai apropiat de Soare, cometa va deveni extrem de strălucitoare, în jurul datei de 28 noiembrie 2013.

Cu toate acestea, astronomii avertizează că este posibil ca atracţia Soarelui să fie una fatală pentru cometă. Pe măsură ce aceasta se apropie la 2 milioane de kilometri de Soare, căldura imensă şi forţa gravitaţională a stelei ar putea provoca dezintegrarea sferei de rocă şi gheaţă, anulând spectacolul ceresc anunţat pentru la anul.

„Deşi unele predicţii spun că această cometă va străluci la fel de tare ca Luna plină, fiind vizibilă şi ziua, trebuie să fim precauţi. Au mai existat comete care au creat aşteptări mari în rândul publicului, ca apoi să dezamăgească. Timpul va oferi un răspuns”, a concluzionat Samra.

Evoluţia în acţiune: cum complotează o plantă împotriva insectelor

O plantă carnivoră din estul Australiei se foloseşte de tentacule pentru a catapulta prada în capcane lipicioase, arată un nou studiu.

Drosera glanduligera, un tip rar de plantă insectifugă, numită popular roua cerului, i-a uimit de mult pe oamenii de ştiinţă deoarece aceasta are două tipuri de protuberanţe subţiri,dispuse pe frunze, radiază spre exterior. Unul dintre aceste două tipuri de tentacule lipicioase este des întâlnit la plantele carnivore. Al doilea tip, însă, nu este acoperit de lipici, în schimb face nişte mişcări ce nu au fost înţelese de oamenii de ştiinţă, până acum. 

Noi experimente de laborator au indicat faptul că tentaculele mişcătoare ale plantei D. glanduligerapot simţi prada mişcându-se şi catapultează insectele direct în tentaculele lipicioase din centrul plantei, acolo unde zburătoarele sunt digerate. 

Mai mult, sistemul de catapultare este extrem de eficient, puţine fiind insectele care reuşesc să scape din capcană. 

„Dacă planta ar fi fost de 100 de ori mai mare, nu mi-aş dori ca ea să existe în Australia, a glumit autorul studiului”, Thomas Speck. 

Descoperirea arată modul în care plantele pot evolua pentru a se adapta necesităţilor. De exemplu, la D. glanduligera, sistemul de catapultare a evoluat ca urmare a foametei. Fiind o plantă care creşte rapid în cursul unui an, ea are nevoie de mulţi nutrienţi, respectiv de insecte. 

Specialistul Aaron Ellison, de la Harvard, susţine că în astfel de medii neschimbătoare, speciile care se specializează pe un anumit lucru pot prospera tocmai datorită faptului că nu trebuie să îşi facă griji cu privire la schimbările imprevizibile. 

Dacă banii nu aduc fericirea, atunci cine?

O nouă cercetare demonstrează că oamenii care au un IQ mai scăzut sunt mai nefericiţi şi au şanse mai mari de a avea probleme de sănătate, comparativ cu cei care au un IQ ridicat.

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la University College London, studiul oferă noi informaţii cu privire la relaţia dintre IQ şi fericire. Cercetătorii au analizat informaţii dintr-un studiu psihiatric privind morbiditatea la adulţi, realizat în 2007. Cei 6.870 subiecţi, cu vârste peste 16 ani, au fost intervievaţi cu privire la educaţie, sănătate, venit şi viaţa socială. Nivelul fericirii a fost măsurat pe o scară cu trei gradaţii, în timp ce IQ-ul verbal a fost estimat folosind National Adult Reading Test (NART), o metodă de măsurare a inteligenţei premorbide. 

Rezultatele studiului au arătat că oamenii cu un nivel de inteligenţă mai scăzut (70-89), au mai multe şanse să fie dezavantajaţi din punct de vedere social şi mai puţin fericiţi, decât cei cu un IQ crescut. De asemenea, cei care au un IQ scăzut sunt predispuşi la tulburări mentale şi de comportament.

„Am descoperit că IQ-ul este asociat cu nivelul de fericire raportat de individ şi că fericirea creşte odată cu nivelul inteligenţei. Constatarea este relevantă, mai ales acum când există nenumărate dezbateri politice pe tema fericirii. Datele au indicat că persoanele cu un IQ scăzut sunt mai puţin fericite din cauza dezavantajelor socio-economice, precum veniturile mici. De asemenea, acest nivel scăzut de fericire se înregistrează şi din cauză că persoanele cu IQ scăzut au nevoie de ajutor în viaţa de zi cu zi şi au o sănătate mai şubredă. Studiul nostru subliniază că aceste grupuri de oameni au nevoie de susţinere. Reducerea acestor inegalităţi sociale i-ar putea face mai fericiţi pe oamenii cu un IQ mai scăzut”, a declarat autorul studiului, dr. Angela Hassiotis. 

Cercetătorii susţin că există mai multe abordări care ar putea duce la o îmbunătăţire a situaţiei printre care şi implementarea unor programe de educaţie sau de sănătate. 

Au fost concepute dispozitivele electronice care se topesc în corpul uman

Ca şi consumatori vrem ca electronicele noastre să fie durabile. Ca pacienţi, în schimb, s-ar putea să fie mai bine dacă acestea s-ar dizolva în corpul nostru.

Acum, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Illinois susţin că au reuşit să creeze dispozitive medicale mici, închise în gogoşi de mătase, care, după ce îşi ating ţelul pentru care au fost create, se dizolvă în organismele şoarecilor de laborator. Reuşita ar putea fi un pas înainte nu numai în medicină, ci şi în ceea ce priveşte eliminarea deşeurilor electronice. 

În prezent, medicii deja folosesc implanturi care distribuie medicamente în organism sau pentru a oferi stimulare electrică, dar care nu au capacitatea de a se dizolva. Noua practică are drept scop formarea de dispozitive care să se dizolve, după ce şi-au îndeplinit misiunea, fără a fi nevoie de îndepărtare chirurgicală. 

În experiment, dispozitivul, care arată precum un mic cip, au fost create pentru a genera căldură, o strategie care are potenţialul de a ajuta la evitarea infectării după intervenţii chirurgicale, prin îndepărtarea microbilor. 

Mecanismele au funcţionat în interiorul şoarecilor pentru mai bine de o săptămână, până când stratul protector al acestora s-a dizolvat suficient cât să le permită fluidelor din organism să erodeze elementele cheie ale dispozitivelor. După trei săptămâni, micile gadgeturi au dispărut total. 

În viitor, astfel de mecanisme ar putea fi utilizate pentru monitorizarea corpului şi eliberarea medicamentelor sau pentru producerea curentului electric cu scopul de a accelera vindecarea oaselor. 

Cercetătorii au folosit mătasea pentru că ea are capacitatea de a rămâne intactă pentru diferite perioade de timp, de la câteva secunde, la câteva săptămâni sau chiar ani. Circuitele dispozitivului au fost construite din alte materiale care se degradează în interiorul organismului, precum magneziul şi siliciul. 

A fost descoperit un animal bizar: peştele care îşi „agaţă” partenerele

În apele dulci din estul Mexicului, nu doar undiţele au cârlige de pescuit, ci şi peştii. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Carolina de Nord au descoperit o nouă specie de peşti care are o serie de trăsături foarte interesante.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că masculii de Gambusia quadruncus deţin un organ reproducător dotat cu patru cârlige, în timp ce femelele din această specie au şi ele caracteristici distinctive, printre care şi o zonă anală puternic colorată. 

Dr. Brian Langerhans, coordonatorul studiului, susţine că aceste caracteristici interesante joacă un rol important în controlul împerecherii. Conform specialistului, cel mai probabil, cârligele de pe organul genital masculin sunt folosite pentru a asigura împerecherea, chiar şi atunci când femela se împotriveşte. 

De obicei, reproducerea este mai costisitoare pentru femelă, motiv pentru care ea preferă să se împerecheze cu masculi de calitate superioară. Totuşi, având în vedere că pentru masculi, reproducerea nu presupune risipirea unui număr limitat de resurse, selecţia naturală a făcut ca ei să dezvolte modalităţi prin care să se poată împerechea cu cât mai multe partenere. 

Totuşi, unele femele de Gambusia, printre care se numără şi G. quadruncus, au evoluat având un mecanism care împiedică împerecherea. Este vorba de un fel de minge alcătuită din ţesut adipos care blochează mare parte din porii genitali. 

Aşa se face că, drept răspuns la acest comportament de respingere a partenerului, masculii au dezvoltat un nod mult mai eficient prin care să poată transfera spermatozoizi. De asemenea, oamenii de ştiinţă spun că ar fi posibil ca formaţiunile de pe organul reproducător masculin să ajute la stimularea femelei într-un mod ce facilitează transferul de spermatozoizi. 

Pe de altă parte, zona anală colorată a femelelor serveşte ca semnal ce indică faptul că doar anumiţi masculi sunt preferaţi pentru împerechere. Astfel de pete indică statutul femelei şi ajută la diferenţierea femelelor dintr-o anumită specie, de restul peştilor.  

Unde stocăm volumul imens de date produs azi? Pe bucăţele de sticlă, unde pot rezista aproape la infinit

Problema păstrării sigure, pe timp îndelungat, a datelor este una spinoasă, deoarece, în ciuda performanţelor actuale ale mediilor de stocare, exustă totuşi pericolul deteriorării lor, deci a pierderii unui mare volum de informaţii preţioase. Cel mai recent progres în domeniu se datorează companiei Hitachi, care a inventat un mediu de stocare nou, cu performanţe excepţionale.

Invenţia are la bază sticla; e drept, o sticlă specială, numită sticlă de cuarţ, realizată din dioxid de siliciu de înaltă puritate. Acest material este foarte rezistent la temperaturi mari şi alte condiţiii de mediu dificile, astfel încât poate dura, fără să se degradeze, un timp foarte îndelungat - aproape la nesfârşit.

Prin comparaţie, durata "vieţii" mediilor de stocare folosite în mod obişnuit azi - CD-uri şi hard drive-uri - este limitată la câteva decenii sau un secol, cel mult.

Noua tehnologie dezvoltată de Hitachi prevede stocarea datelor în sistem binar prin realizarea, cu ajutorul unui laser, a unor puncte în interiorul unei plăcuţe subţiri de sticlă de cuarţ, informaţiile putând fi citite cu ajutorul unui microsocop optic obişnuit, conectat la un calculator înzestrat cu un software special.

Atâta vreme cât există un computer care poate "înţelege" acest cod binar - un lucru pe care computerele, indiferent cât de sofisticate vor deveni, pot fi programate să-l facă - datele vor fi putea fi accesate.

Cipurile de sticlă de cuarţ sunt rezistente la foarte multe substanţe chimice, nu sunt afectate de undele radio, de acţiunea apei şi rezistă la temperaturi înalte, de până la 1000 grade Celsius şi chiar la contactul direct cu flăcările, timp de cel puţin două ore, fără a suferi deteriorări.

Având asemenea proprietăţi, cipurile pot rămâne funcţionale şi în cazul unor dezastre naturale, precum incendiile sau tsunami. Atâta timp cât sticla nu este spartă, datele vor supravieţui.

Pentru moment, cipurile au patru straturi de puncte, putând să înregistreze 40 MB de date pe o suprafaţă de 6,5 cm2, aproximativ aceeaşi densitate întâlnită la un CD cu muzică. Dar inventatorii susţin că nu este o problemă adăugarea mai multor straturi de puncte realizate cu laserul, mărind astfel capacitatea de stocare.

Un adolescent australian a supravieţuit atacului celui mai veninos şarpe din lume

Un adolescent australian se luptă pentru a supravieţui după ce a fost muşcat de cel mai veninos şarpe din lume. O singură picătură din veninul acestei reptile poate ucide 100 de oameni în 45 de minute.

Băiatul în vârstă de 17 ani s-a dus la spital după ce a fost muşcat de braţul stâng de un taipan de deşert (Oxyuranus microlepidotus), supranumit şi „şarpele vaşnic”. Tânărul a supravieţuit, situaţia lui fiind în continuare gravă, dar stabilă, după administrarea antiveninului.

Experţii sunt uluiţi de faptul că tânărul a reuşit să supravieţuiască mai mult de o oră de la muşcătură, deoarece o picătură din veninul taipanului de deşert poate ucide 100 de oameni sau 250.000 de şoareci, provocând hemoragii grave şi paralizie.

De asemenea, specialiştii sunt surprinşi de faptul că băiatul a fost muşcat în oraşul Kurri Kurri, aflat la mai bine de 900 de kilometri de habitatul natural al şarpelui, deşertul aflat în regiunile New South Wales şi în Queensland.

Băiatul a adus şarpele cu el atunci când s-a dus la spital, fiind încă neclar dacă reptila era încă vie în recipientul în care a fost purtat. „Poliţia încearcă să determine circumstanţele în care băiatul a fost muşcat şi speră să poată discuta cu acesta după ce îşi va reveni”, se arată într-un comunicat oficial al poliţiei din New South Wales. Detectivii cred că nu există vreo legătură între acest incident şi spargerea suferită de Grădina Zoologică din apropiere, din care au fost sustraşi patru pitoni şi doi aligatori.

Reprezentanţii spitalului Mater din Newcastle City afirmă că antiveninul a jucat un rol crucial în supravieţuirea tânărului atacat de şarpe. „Deţineam antivenin în stoc, avem ceea ce se numeşte «antivenin polivalent», care funcţionează în cazul tuturor şerpilor”, a explicat toxicologul Geoff Isbister.

Taipanul de deşert este un şarpe timid şi retras. Acesta poate atinge 1,8 metri în lungime, fiind dotat cu 12 colţi de 2,54 milimetri.

Putem ghici apartenenţa politică a femeilor pe baza trăsăturilor faciale?

Se pare că până la urmă nu greşim când judecăm pe cineva după înfăţişare, cel puţin în politică. Oamenii de ştiinţă de la UCLA au descoperit o legătură puternică între trăsăturile faciale ale politicienilor şi apartenenţa lor la doctrine politice.

Studiul celor din Statele Unite a fost realizat pe politicienii din Partidul Republic, adept al unei politici conservatoare, şi pe cei din Partidul Democrat, susţinători ai unor politici mai liberale.

„Femeile din politică care au caracteristici faciale tipic feminine tind să fie membre ale unui partid republican şi nu democrat. Mai mult, accesată corelaţie creşte în raport cu preferinţa persoanei de a susţine prin vot politicile conservatoare”, a declarat coordonatorul studiului Colleen M. Carpinella, absolvent UCLA. 

În corelaţie cu această observaţie, cercetătorii au descoperit şi că femeile politicieni care, deţin caracteristici faciale mai puţin feminine, preferă partidul democrat. 

De fapt, legătura dintre trăsăturile faciale şi preferinţa politică este atât de puternică, în cât cercetătorii au putut prezice apartenenţa politică a femeilor cu o acurateţe foarte mare. 

Studiul aduce dovezi care atestă faptul că imaginea politicienilor, aşa cum o percep alegătorii, ajută la formarea unei impresii legate de candidaţii politici. 

În studiu, specialiştii au introdus portrete ale 424 de politicieni din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii, într-o simulare pe computer care măsura caracteristicile faciale. Programul a avut în vedere analizarea a mai bine de 100 de trăsături printre care şi linia maxilarului, oasele malare (ale obrajilor) şi forma ochilor şi a buzelor. În schimb, modul în care era coafată sau fardată persoana din poză nu a contat. 

În funcţie de cât de mult se apropiau trăsăturile feminine sau masculine, portretele erau notate de la -40 (tipic masculin), la 40 (tipic feminin). Rezultatele au arătat că feţele femeilor conservatoare sunt de două ori mai feminine decât cele ale liberalelor. 

În acelaşi timp, s-a observat că bărbaţii conservatori tind să fie mai puţin masculini decât cei liberali. Pe de altă parte, s-a constatat că în rândul parlamentarilor conservatori, atât cei feminin, cât şi cei masculini, femeile erau cu 13 puncte mai feminine, comparativ cu nivelul de masculinitate al bărbaţilor.

„S-ar putea să nu fie necesar ca bărbaţii conservatori să inspire masculinitate prin aspectul fizic. Discursurile lor politice şi rolurile de conducere pot conferi destule caracteristici masculine”, au explicat autorii studiului. 

În urma acestui studiu, bazat pe simularea computerizată, oamenii de ştiinţă au arătat portretele unui număr de 120 de studenţi şi le-a cerut acestora să ghicească din ce partid politic face parte fiecare individ. Cu cât imaginile ilustrau personaje mai feminine, cu atât studenţii tindeau să le încadreze în partidul conservator. 

„Partidele liberale sunt asociate cu politicile social liberale care au ca scop diminuarea diferenţelor de gen, în timo ce partidele conservatoare sunt asociate cu politice sociale care au tendinţa de a susţine rolurile tradiţionale ale femeii şi ale bărbatului. Aceste platforme politice se reflectă şi în trăsăturile faciale ale candidaţilor politici”, a explicat Kerri Johnson, profesor asistent la UCLA. 

Evenimentul extraordinar observat pe cer în anul 1006 şi-a găsit explicaţia

În perioada cuprinsă între 30 aprilie şi 1 mai 1006, locuitorii planetei Pământ au fost martorii unui eveniment extraordinar: cea mai strălucitoare explozie stelară înregistrată în istoria omenirii. Acum, la mai bine de o mie de ani distanţă, o echipă de cercetători spanioli a ajuns la concluzia că supernova observată de mai multe civilizaţii de pe Terra s-a petrecut ca urmare a ciocnirii a două stele albe pitice.

Mai multe comunităţi de astronomi din întreaga lume au observat supernova petrecută în anul 1006. Mai mulţi astronomi, printre care şi cei chinezi, au lăsat în urma lor scrieri în care subliniau faptul că evenimentul a putut fi observat timp de trei ani. Doctorul şi astronomul egiptean Ali ibn Ridwan (988-1061) este autorul celei mai detaliate descrieri a fenomenului, specialistul scriind că explozia stelară era de trei ori mai luminoasă decât Venus, iar lumina emisă măsura aproximativ un sfert din strălucirea Lunii.

Pilar Ruiz-Lapuente, coautor al studiului publicat în prestigiosul jurnal Nature, afirmă că „cercetarea noastră a ajuns la concluzia că nu există nicio stea rezultată din această explozie”. Jonay González Hernández, celălalt autor al cercetării, explică: „Am efectuat o explorare exhaustivă a zonei în care avut loc explozia supernovei în 1006 şi nu am găsit nimic, ceea ce ne face să concluzionăm că acest eveniment a fost, cel mai probabil, rezultatul unei coliziuni dintre două stele albe pitice cu mase similare”.

Specialiştii afirmă că supernova care a fost observată în 1006 a fost provocată de o explozie termonucleară ce a avut loc atunci când masa unei stele albe pitice a atins limita Chandrasekhar (masa critică, de 1,4 ori masa Soarelui nostru). Explozia a dus la expulzarea în spaţiu a întregii materii, fără a lăsa în urmă vreo rămăşiţă stelară.

O imagine realizată de specialiştii de la NASA arată rămăşiţele exploziei colosale observate în 1006:

A existat viaţă pe Marte? Cea mai recentă descoperire a lui Curiosity alimentează speranţele oamenilor de ştiinţă

Roverul marţian a transmis imagini ce indică faptul că pe planetă ar fi existat cândva cursuri de apă cu adâcimea de peste un metru.

Curiosity a descoperit pe Planeta Roşie forme de relief ce par să fie albii secate ale unor foste râuri; ipoteza este susţinută de prezenţa pietricelelor rotunjite, ce par să fi fost modelate astfel de ape.

Nu chiar o surpriză absolută, căci oamenii de ştiinţă bănuiau că pe Marte ar fi existat cândva apă, acesta fiind motivul pentru care au ales Craterul Gale ca loc pentru amartizarea lui Curiosity: fotografiile realizate din spaţiu sugerau că aici existase apă.

În schimb, nu s-au descoperit până acum urme de materie organică.

La ora actuală, Marte e o planetă deşertică, rece, dar conform studiilor geologice e posibil să fi fost, cândva, mai caldă şi mai umedă.

Cele mai recente imagini transmise de Curiosity susţin acestă ipoteză. Pietrele fotografiate, cu forme rotunjite, amintesc de prundişul de râu, iar mărimea lor (unele sunt cât o minge de golf) arată că nu ar fi putut fi transportate de vânt, astfel încât ipoteza existenţei, în trecut, a apelor curgătoare devine tot mai plauzibilă.

Destinaţia finală a lui Curiosity este Muntele Sharp, care se înalţă în centrul Craterului Gale şi unde - speră oamenii de ştiinţă - există şanse ca roverul să descopere urme de materie organică, un element esenţial pentru a fundamenta teoria existenţei pe Marte, în trecut, a unor forme de viaţă.

1,5 milioane de minunăţii descoperite în adâncuri

O navă de cercetare a descoperit mai bine de un milion de noi specii de organisme, după ce a străbătut apele oceanelor Pacific, Atlantic şi Indian.

Expediţia Terra a efectuat un traseu de 112.654 kilometri ce a durat 36 de luni. În această lungă călătorie, oamenii de ştiinţă au descoperit nenumărate creaturi nemaiîntâlnite despre care se crede că ar asigura mare parte din oxigenul prezent în atmosferă. 

Specialiştii susţin că descoperirile au potenţialul de a ne face să înţelegem mai bine impactul schimbărilor climatice asupra oceanelor, arătând lumii întregi vulnerabilitatea oceanelor în faţa acţiunilor umane. 

Mai mult de 30.000 de mostre de apă de mare au fost prelevate dintr-o varietate mare de locuri subacvatice din întreaga lume, proces care a dus la descoperirea a 1,5 milioane de specii de plancton cu dimensiuni de la un centimetru, la o fracţiune de milimetru. 

Cu această ocazie, oamenii de ştiinţă au subliniat faptul că în Oceanul Atlantic există 50.000 de fragmente de plastic la fiecare kilometru pătrat. Astfel de materiale, care nu se deteriorează decât după sute de mii de ani, pot intra în lanţul trofic prin peşti, păsări marine şi alte animale, ajungând astfel până la om. 

Acum, mostrele, care au fost prelevate de-a lungul a 2 ani de la adâncimi de 2000 de metri, vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii speciale ce va avea loc la Muzeul de Ştiinţă din Londra.

„Dacă o anumită specie devine sensibilă la temperatura şi migrează, ea ar putea devasta întreg lanţul trofic şi implicit, pescuitul local. Dorim să cunoaştem rolul fiecărei specii pentru a putea afla cum vor arăta oceanele peste 50 sau 100 de ani. Printre descoperiri se găsesc creaturi incredibil de importante pentru generarea de oxigen. Jumătate din oxigenul planetei este produs de oceane”, a declarat Chris Bowler, coordonatorul expediţiei. 

De ce îi atrag pe bărbaţi sânii femeilor?

Un nou studiu relevă motivul pentru care bărbaţii sunt obsedaţi de sânii femeilor. Larry Young, profesor de psihiatrie la Universitatea Emory crede că evoluţia umană a continuat să valorifice un circuit neuronal, care la origini a evoluat pentru a consolida legătura dintre mamă şi copil în timpul alăptării, dar care acum are rolul de a cimenta relaţiile de cuplu.

Când mameloanele mamei sunt stimulate în timpul alăptării, substanţa chimică, numită oxitocină, inundă creierul femeii, ajutând-o să se concentreze asupra copilului. În ultimul timp, o serie de cercetări au arătat că, la oameni, acest proces nu este strict legat de alăptare. 

Studiile au subliniat că stimularea mameloanelor în timpul actului sexual are aceleaşi efecte ca simularea vaginală sau cea a clitorisului. În acest context, oxitocina eliberată în creier face ca atenţia femeii să se concentreze asupra partenerului sexual, întărind legătura dintre cei doi. 

Atracţia pentru sâni „este un efect al organizării creierului care apare la bărbaţi atunci când aceştia se află la pubertate. Evoluţia a selectat acest fenomen la bărbaţi, cu scopul de a le face pe femei să fie mai legate de parteneri”, a explicat Young. 

De asemenea, specialistul crede că acest proces nu se întâlneşte la alte specii deoarece, spre deosebire de oameni, 97% dintre animale nu sunt monogame. Pe de altă parte, în rândul animalelor, stimularea mamară este dificilă în contextul în care ele nu se împerechează faţă în faţă. 

Cu toate acestea, există şi oameni de ştiinţă care contestă teoria lui Young. Antropologul Fran Mascia-Lees, de la Universitatea Rutgers susţine că Young nu a luat în considerare diferenţele culturale. În acest sens, cercetătoarea a dat exemplul unora dintre culturile africane, unde femeile nu îşi acoperă sânii şi unde bărbaţii nu sunt atât de atraşi de aceste părţi ale corpului feminin.  

Aparatul care „vede sub piele” îi va ajuta pe medici să diagnosticheze diferite boli, inclusiv cancere

O tehnică optică revoluţionară permite specialiştilor să vizualizeze vasele de sânge de sub stratul exterior al pielii, putând fi astfel diagnosticate afecţiuni dermatologice - inclusiv cancerul pielii - fără a recurge la metode invazive, precum biopsiile

Cu ajutorul acestei tehnici, pot fi create "hărţi" 3D de înaltă rezoluţie ale reţelei vasculare de sub epidermă, medicii putând astfel monitoriza, diagnostica şi trata afecţiuni precum cancerul de piele, eczema şi dermatitele.

Cercetătorii de la Universitatea Medicală din Viena, Austria, şi de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, Germania, au utilizat o tehnică numită OCT (optical coherence tomography), pe care au testat-o pe diferite porţiuni ale corpului: pe pielea sănătoasă a palmei, pe un antebraţ afectat de eczemă determinată de o reacţie alergică, pe pielea frunţii unei persoane ce suferea de dermatită şi pe faţă, în dreptul unui carcinom bazocelular, o formă de cancer al pielii (în dreapta în fotografia de mai jos).

Reţeaua de vase de sânge care vascularizează pielea afectată de aceste probleme diferă semnificativ de cea care corespunde porţiunilor de piele sănătoasă (în stânga în imaginea de mai sus), iar pe această bază dermatologii pot identifica anumite afecţiuni.

În oftalmologie, această tehnică se foloseşte încă din anii 1990, iar acum ea a atras şi atenţia dermatologilor.

Diagnosticul cu ajutorul acestei metode ar reduce necesitatea efectuării biopsiilor; de asemenea, îi poate ajuta pe medici să estimeze cât de rapidă ar putea fi creşterea şi răspândirea unei tumori, dar şi să monitorizeze efectele unor tratamente, precum chimioterapia locală.

Scandal în lumea fizicii, după ce japonezii au anunţat descoperirea unui nou element chimic

O echipă de fizicieni din Japonia susţine că a obţinut un atom dintr-un nou element chimic super-greu, elementul 113, ce se găseşte la graniţa tabelului periodic. Anunţul nu este lipsit de controverse, povestea elementului 113 fiind una complicată.

Nu este pentru prima dată când o echipă de cercetători anunţă descoperirea elementului 113. Un grup de oameni de ştiinţă de la Laboratorul Naţional Lawrence Livermore din California şi de la Institutul de Cercetări Nucleare din Dubna, Rusia, a anunţat acest lucru în 2003. Echipa japoneză de la Centrul RIKEN din Wako a anunţat acelaşi lucru în 2004. Niciuna dintre aceste afirmaţii nu a fost însoţită de dovezi solide, spun experţii.

Acum, cercetătorii japonezi de la Centrul RIKEN vin cu "o documentaţie solidă", afirmă Christoph Düllmann, un specialist din cadrul laboratorului de cercetări nucleare din Darmstadt, Germania. "Dorim să-i felicităm pe cercetătorii japonezi pentru reuşita lor. Efortul a necesitat ani şi ani de muncă dificilă", spune Düllmann. Alţi cercetători, însă, nu sunt convinşi că japonezii sunt cei care merită felicitările pentru descoperirea elementului chimic 113.

Identitatea chimică a unui element este stabilită de numărul de protoni din nucleu - numărul său atomic. Toate elementele cu un număr atomic mai mare de 92 (uraniu) nu există în mod natural pe Terra, acestea fiind produse în reactoare nucleare, în cursul exploziilor nucleare sau cu ajutorul acceleratoarelor de particule. Tradiţia ştiinţifică spune că laboratorul în care a fost produs un element nou are dreptul de a stabili numele acestuia, astfel că elementul 105 poartă numele dubniu, elementul 110 este denumit darmstadtiu, iar elementul 97 este cunoscut sub numele de berkeliu, după cel de-al treilea laborator specializat în descoperirea elementelor super-grele, Laboratorul Lawrence Berkeley. Dacă existenţa elementului 113 va fi confirmată, acesta ar reprezenta primul succes al laboratorului RIKEN din Japonia. Aceasta ar deveni a patra ţară ce are dreptul de stabili numele unui element din tabelul periodic, după SUA, Rusia şi Germania.

Fizicienii produc elemente chimice super-grele prin bombardarea unui strat de metal greu cu un fascicul de nuclee mai uşoare. Foarte rar, unul dintre aceste proiectile loveşte un nucleu şi formează un nucleu compus care este "obligat" de forţa coliziunii să părăsească stratul de metal. Înainte ca acest nucleu să ajungă la detectorul din siliciu, el pierde pe drum câţiva neutroni. Când nucleul ajunge la detector, cercetătorii pot măsura dezintegrarea radioactivă.

Dacă nucleul se rupe în două (fisiune nucleară), cercetătorii nu află prea multe detalii. În schimb, dacă acesta emite o particulă alfa (doi protoni şi doi neutroni), pentru a produce un "nucleu-fiu" ce emite la rândul său o particulă alfa, oamenii de ştiinţă pot înţelege mult mai multe detalii prin măsurarea energiei şi a timpului scurs. Prin aceste metode, cercetătorii pot identifica toate particulele care formează acest lanţ de reacţii nucleare, până la nucleul original. Dacă un membru al acestui lanţ de reacţii este un nucleu care a mai fost studiat, proprietăţile acestui nucleu "ancorează" întreaga secvenţă în realitate.

Această "ancoră" a lipsit până acum în cursa pentru elementul 113. În 2003, echipa de cercetători din cadrul laboratorului Dubna a susţinut că a produs un atom al elementului 113 atunci când a bombardat americiul cu calciu pentru a produce elementul 115, care, prin dezintegrare radioactivă, a devenit elementul 113 şi apoi elemente mai uşoare. Ulterior, cercetătorii au identificat alte trei lanţuri de reacţie similare.

Cercetătorii de la RIKEN au folosit o tehnică diferită, detectând atomul elementului 113 în anul 2004 şi încă o dată în 2005. În ambele cazuri, însă, lipsea o dezintegrare radioactivă care să servească drept "ancoră". Din acest motiv, Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată (IUPAC) şi Uniunea Internaţională de Fizică Pură şi Aplicată (IUPAP), cele două instituţii care decid asupra compoziţiei tabelului periodic al elementelor, au decis anul trecut că niciuna dintre cele două echipe nu poate afirma că a descoperit elementul 113.

Kosuke Morita, conducătorul echipei RIKEN, afirmă că noul rezultat obţinut de laboratorul său a depăşit aceste obstacole, obţinând reacţia-ancoră solicitată de IUPAC şi IUPAP. "Morita şi echipa sa au prezentat un rezultat foarte bun", recunoaşte Heino Nitsche de la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley din California.

În schimb, cercetătorii ruşi de la laboratorul Dubna susţin că şi ei au obţinut dovezi suplimentare pentru a-şi susţine studiul, trimiţându-le către IUPAC şi IUPAP în cursul acestui an. Conducătorul echipei ruse, Iuri Oganessian, afirmă că laboratorul său a obţinut 56 de atomi ai elementului 113 cu cinci mase diferite, folosind o altă tehnică.

Când a fost întrebat care dintre rezultate ar trebui să fie recunoscute de IUPAC şi IUPAP, cele ale echipei sale sau cele ale echipei RIKEN, Oganessian a refuzat să răspundă. "Ar fi lipsit de etică şi incorect să dezbatem pe această temă înainte ca experţii să ia o decizie", afirmă cercetătorul rus.

În cele din urmă, decizia ar putea depinde de preferinţele ştiinţifice ale experţilor. "Criteriul diferenţiator ar putea fi tipul de dovezi ştiinţifice care sunt mai pe placul celor de la IUPAC", concluzionează Christoph Düllmann, cercetător în cadrul laboratorului din Darmstadt.

Surprinzătoarea imagine care ne transpune la 13,2 miliarde de ani-lumină

Asemenea fotografilor care realizează un album cu cele mai bune fotografii, astronomii au adunat imaginile care i-au permis omenirii să pătrundă în cele mai adânci taine ale universului şi le-au încorporat pe toate într-un singur tablou.

Cunoscută sub numele de Hubble eXtreme Deep Field, sau XDF, imaginea a fost realizată cu ajutorul datelor prelevate de Hubble în ultimii 10 ani şi cuprinde un total de 2.000 de fotografii care surprind un petec de cer din centrul unei alte imagini numită Hubble Ultra Deep Field. 

Hubble Ultra Deep Field a fost realizată pe baza unor imagini surprinse între 24 septembrie 2003 şi 16 ianuarie 2004 şi prezintă o arie cu aproximativ 10.000 de galaxii din constelaţia Fornax.

Noua XDF este full-color şi mult mai sensibilă, cuprinzând aproape 5.500 galaxii. Mai mult, având în vedere că universul are o vechime de 13,7 miliarde de ani, iar Hubble a surprins galaxii care datează de acum 13,2 miliarde de ani, specialiştii NASA spun că XDF este un tunel prin care putem călători în timpul îndepărtat. Datorită faptului că lumina din trecutul îndepărtat a ajuns la noi abia acum, multe dintre galaxiile din XDF apar aşa cum arătau în „tinereţea” lor.