Tehnologii extraordinare: noua staţiune britanică de cercetări antarctice se poate deplasa „pe schiuri”

Cu înfăţişarea SF care te duce cu gândul la o navă spaţială ajunsă pe o planetă înzăpezită, staţiunea de cercetări Halley VI, instalată de British Antarctic Survey pe Banchiza Brunt din Antarctica, este o construcţie futuristă capabilă nu numai să ofere ocupanţilor cele mai bune condiţii de trai şi de lucru, ci şi să se deplaseze dintr-un loc în altul, pentru a nu fi îngropată în zăpadă.

Alcătuită dintr-un şir de module cu picioare, construcţia se poate deplasa pe suprafaţa îngheţată, pentru a evita îngroparea în zăpadă care a afectat structurile instalate anterior pe Banchiza Brunt. Aceasta este cea de-a şasea staţiune ştiinţifică britanică instalată în  regiune; primele 4 au fost avariate de greutatea zăpezii adunate deasupra lor, iar cea de-a cincea, Halley V, a fost abandonată de teamă că s-ar putea scufunda prin ruperea stratului de gheaţă plutitor pe care se afla.

Halley VI, însă, n-ar trebui să aibă asemenea probleme, datorită caracteristicii ei unice - posibilitatea de a se deplasa.

Inaugurarea staţiunii, În valoare de 25.8 milioane de lire sterline, proiectată de firma britanică Hugh Broughton Architects, marchează împlinirea unui secol de la faimoasa expediţie a exploratorului britanic Robert Scott pentru atingerea Polului Sud, o aventură eroică încheiată tragic, prin moartea întregii echipe de exploratori.

Halley VI este alcătuită din mai multe module - fiecare modul fiind prevăzut cu 4 picioare - conectate prin tuneluri şi care se găsesc la 4 metri deasupra solului.  Cuprinde, pe lângă laboratoare şi dormitoare, un spaţiu de relaxare şi socializare - în modulul roşu din mijloc - care include o sufragerie, un bar şi o sală de fitness. La capătul dinspre nord există şi o aşa-numită „cameră liniştită”, de unde poate fi contemplat peisajul antarctic.

Când staţiunea urmează să fie deplasată, modulele pot fi desprinse unul de celălalt şi mutate.

Staţiunea urmează să adăpostească între 16 şi 52 de membri ai personalului, în funcţie de sezon. Numărul maxim de persoane se adună în cursul lunilor de vară, în vreme ce iarna, în timpul celor 3 luni de întuneric absolut, când temperaturile scad până la -56 grade Celsius, vor rămâne doar 16 persoane, care să asigure funcţionarea staţiunii.

Arhitecţii au avut nevoie de opt ani pentru a proiecta această construcţie hi-tech, capabilă să suporte condiţiile extrem de aspre ale mediului antarctic.

Construirea bazei a durat alţi patru ani, deoarece în fiecare an nu s-a putut lucra decât în timpul unei perioade de nouă săptămâni, în timpul verii antarctice.

David Willetts, ministrul britanic responsabil de învăţământul superior şi ştiinţă, a numit noua bază de cercetări Halley VI „un triumf al design-ului, inovaţiei şi ingineriei britanice”.

Staţiunea urmează să fie utilizată de British Antarctic Survey, organizaţia ştiinţifică ai cărei membri desfăşoară, de ani de zile, cercetări importante privind câmpul magnetic al Terrei şi straturile superioare ale atmosferei, la graniţa cu spaţiul cosmic. Datele obţinute în precedenta bază de cercetări au dus, în 1985, la descoperirea, de către British Antarctic Survey, a găurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii.

„Calmarul zburător” uluieşte cercetătorii: călătoreşte prin aer la viteze mai mari decât Usain Bolt!

Atunci când este ameninţată de prădători, o specie de calmar oceanic poate zbura mai mult de 30 de metri prin aer la viteze mai mari decât cele atinse de Usain Bolt, au anunţat cercetătorii japonezi.

Calmarul din specia Todarodes pacificus, cunoscut şi sub numele de „Japanese Flying Squid”, se înalţă din apele oceanice aruncând un jet de apă la înaltă presiune, iar apoi îşi deschide înotătoarele pentru a zbura prin aer cu o viteză de 11,2 metri pe secundă, explică Jun Yamamoto de la Universitatea Hokkaido.

Usain Bolt, câştigătorul medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Londra în proba de 100 de metri, a reuşit să atingă o viteză medie de 10,31 metri pe secundă.

„Întotdeauna apăreau mărturii şi zvonuri care susţineau că aceşti calmari zboară, dar nimeni nu reuşise să explice cum reuşesc să facă acest lucru. Acum, noi am reuşit să demonstrăm că este adevărat”, a explicat Yamamoto.

Cercetătorii afirmă că este pentru prima dată când este descris mecanismul prin care această moluscă zboară.

Yamamoto şi echipa sa au urmărit un grup de 100 de calmari zburători japonezi în partea de nord-vest a Oceanului Pacific, la aproximativ 600 de kilometri la est de Tokyo.

Pe măsură ce barca lor s-a apropiat de calmari, creaturile s-au lansat în aer cu ajutorul unui jet puternic de apă. „După ce au terminat de aruncat apa, îşi deschid braţele şi înotătoarele pentru a glisa prin aer”, explică Yamamoto.

„Înotătoarele şi membrana dintre braţe creează portanţă aerodinamică şi-i permit calmarului să menţină traiectoria de zbor. Pe măsură ce calmarul reintră în apă, înotătoarele se retrag pentru a minimiza impactul”, au mai spus cercetătorii.

O fotografie realizată de cercetători arată aproximativ 20 de exemplare în zbor deasupra oceanului, fiind vizibile şi picăturile de apă rezultate din jetul de propulsie.

„Calmarii nu sar din apă oricum, ci au o postură dedicată zborului”, au explicat cercetătorii. 

Calmarii petrec aproximativ 3 secunde în aer, călătorind peste 30 de metri, iar cercetătorii cred că acest mecanism permite evitarea prădătorilor. Cu toate acestea, Yamamoto afirmă că părăsirea oceanului deschide un nou front şi expune moluştele la noi pericole.

„Această descoperire sugerează că nu ar mai trebui să considerăm calmarii drept fiinţe care trăiesc doar în apă. Este foarte posibil să fie o sursă de hrană şi pentru păsări”, spune Yamamoto.

Zeci de mici piramide umplu o necropolă străveche din Sudan

Cel puţin 35 de piramide de mici dimensiuni, precum şi morminte, au fost dezgropate de arheologi, între anii 2009-2012, în Sudan, într-un loc numit Sedeinga. Piramidele, vechi de aproximativ 2000 de ani, datează dintr-o vreme în care, în această regiune, exista un regat african înfloritor.

Arheologii au dost surprinşi de densitatea mare a acestor construcţii: într-un singur sezon de săpături, în 2011, au fost dezgropate nu mai puţin de 13 piramide, îngrămădite pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, ceva mai mare decât un teren de baschet.

Piramidele au o vechime de cca. două milenii, datând din timpul când, pe actualul teritoriu al Sudanului, exista un regat numit Kush, care se învecina cu Egiptul şi,mai târziu, cu Imperiul Roman.

Obiceiul de a construi aceste piramide a fost, probabil, influenţat de arhitectura funerară a Egiptului.

La Sedeinga, piramidele au fost construite secole la rând, cel mai noi ocupând spaţiul dintre cele vechi, până când, în cele din urmă, constructorii au rămas fără spaţiu, dar şi fără piatră şi au început să refolosească pietrele piramidelor mai vechi.

Cele mai mari dintre piramidele descoperite au latura bazei de 7 metri; cea mai mică  - înălţată pentru funeraliile unui copil - are doar 75 de cm.

Vârfurile lor nu erau bine ataşate de partea de dedesubt, aşa că trecerea timpului şi a caravanelor de cămile a deteriorat monumentele.

Piramidele au fost descoperite de membrii Misiunii Arheologice Franceze în Sudan.

Aceştia spun că vârfurile piramidelor erau, probabil, decorate cu o pasăre sau o floare de lotus deasupra unui glob, reprezentând Soarele.

Printre descoperiri se numără mai multe piramide care aveau o cupolă interioară, o structură circulară ataşată de colţurile piramidei. În afara localităţii Sedeinga, se mai cunoaşte o singură piramidă construită în acest mod şi pentru cercetători era un mister de ce oamenii din Sedeinga ţineau aşa de mult la acest model, care nu îmbunătăţeşte nici soliditatea şi nici aspectul exteriror al piramidei.

O descoperire făcută în 2012 ar putea totuşi să ofere un indiciu: a fost dezgropat un (al unui copil), acoperit doar de un cerc, aproape complet, de cărămizi. E posibil, cred specialiştii, ca atunci când „moda” de a construi piramide funerare a ajuns la Sedeinga, ea să fi fost combinată cu o tradiţie locală a structurilor circulare de cărămidă, rezultând astfel piramidele cu cupole circulare în interior.

Mormintele alăturate piramidelor au fost în mare măsură jefuite, posibil în Antichitate. Arheologii au găsit în ele resturi scheletice şi, în unele cazuri, artefacte.

Una dintre ecele mai interesante descoperiri a fost o masă pentru ofrande, găsită printre vestigile unei piramide. Masa este împodobită cu imagini înfăţişând-o zeiţa Isis şi pe zeul Anubis, cu cap de şacal, şi cuprinde o inscripţie scrisă în limba meroitică şi dedicată unei femei numite "Aba-la", care ar putea fi, după părerea specialiştilor, o poreclă pentru „bunică”. Masa ar putea fi, aşadar, o ofrandă funerară pentru o femeie, posibil o bunică, înmormântată acum 2000 de ani în necropola de la Sedeinga.

A fost identificată zona din care provine „copacul vieţii”

În ciuda faptului că măslinul este considerat un arbore emblematic pentru cultura şi bucătăria mediteraneană, acest copac îşi are originile în regiunile kurde, arată un nou studiu care oferă, în sfârşit, un răspuns la această dezbatere străveche.

Dovezile istorice arată că măslinii sălbatici au început să fie culeşi de oameni din Spania până în Palestina şi Iordania (regiune supranumită Orientul Apropiat) încă din Neolitic, eră care a debutat în jurul anului 10.000 î.e.n..

Apoi, acest arbore a fost «domesticit», proces despre care unii specialişti credeau că a început în Orientul Apropiat acum aproximativ 6.000 de ani. Alţi experţi au găsit dovezi ce sugera că arborele a fost «domesticit» simultan în mai multe locuri de-a lungul Mării Mediterane.

Acum, o echipă internaţională de experţi a folosit date genetice, datare moleculară, fosile şi modele ale climei pentru a stabili că acest arbore extrem de important îşi are originile într-un singur loc – ceva mai la nord şi mai la este decât se credea până acum.

„Am concluzionat că partea de vest a Mediteranei nu a jucat un rol esenţial în «domesticirea» măslinului”, scriu cercetătorii în studiul publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.

„Leagănul «domesticirii» măslinului este situat în nord-estul Levantului”, spun cercetătorii. Aceştia se referă la regiunea kurdă aflată astăzi între Siria şi Turcia, a explicat Guillaume Besnard de la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice din Franţa, coautor al studiului.

De acolo, măslinul «domesticit» s-a răspândit în partea de est a bazinului mediteranean şi în Cipru, apoi pornind spre vest către Turcia, Grecia, Italia şi către restul bazinului mediteranean, „în paralel cu extinderea civilizaţiilor în acea parte a lumii”, afirmă cercetătorii.

Măslinul «domesticit», Olea europaea, joacă un rol central în mitologiile greceşti, romane şi creştine, iar ramura de măslin rămâne şi astăzi un simbol al păcii.

Grecii antici credeau că Atena, zeiţa războiului şi a înţelepciunii, le-a oferit atenienilor primul măslin «domesticit», din care se trag toţi ceilalţi arbori.

„Importanţa acestui arbore în vieţile oamenilor a transformat această specie într-un simbol al literaturii străvechi şi sacre, iar originea sa provoacă de multe ori controverse”, spun cercetătorii.

„Conform studiului nostru, originea maternă a peste 90% dintre măslinele cultivate astăzi este în mod clar Levantul”, spune Besnard. „Nu cred că va mai nega cineva asta”, a adăugat cercetătorul.

Pentru acest studiu cercetătorii au colectat mostre ADN de la 534 de tipuri de măslini şi 1.263 de măslini sălbatici din 108 locaţii şi de la 49 de copaci dintr-o subspecie sub-sahariană.

Cercetătorii au concluzionat, de asemenea, că cele trei ramuri ale măslinului sălbatic s-au desprins dintr-un strămoş comun acum mai bine de 1,5 milioane de ani.

Măslinul a fost supranumit „arborele vieţii” pentru că a oferit oamenilor numeroase mijloace de supravieţuire, atât ca aliment, cât şi ca săpun, sursă de ulei pentru iluminat şi pentru sculpturi.

Astăzi, măslinul este răspândit în Europa, Africa de Sud, Australia, Japonia şi China. Anual, Europa produce 2,4 milioane de tone de ulei de măsline, Spania fiind principalul producător.

Planetele similare Terrei sunt mult mai aproape de noi decât se credea până acum

Oamenii de ştiinţă care caută planete locuibile nu sunt nevoiţi să caute prea departe de „cartierul nostru galactic”, anunţă un nou studiu, care arată că o planetă de dimensiunile Pământului ar putea orbita o stea roşie pitică chiar şi la numai 13 ani-lumină distanţă de noi.

„Am crezut că va trebui să căutăm la distanţe vaste de noi pentru a găsi o planetă similară Pământului. Acum conştientizăm că este probabil ca alt Pământ să fie chiar la noi în bătătură, aşteptând să fie descoperit”, a declarat Courtney Dressing, un astronom de la Universitatea Harvard.

Cercetătorii şi-au bazat calculele pe planetele deja descoperite de super-telescopul Kepler, concentrându-se asupra stelelor roşii pitice care ar putea găzdui pe orbitele lor planete de dimensiunile Terrei ce au potenţialul de a fi locuibile.

Piticele roşii sunt mai mici, mai reci şi mai puţin luminoase decât Soarele nostru – şi sunt totodată stelele cele mai răspândite la noi în galaxie, reprezentând aproximativ 75% din totalul stelelor din Calea Lactee.

Kepler a studiat împrejurimile a aproximativ 158.000 de stele, iar conform analizei efectuate de Dressing şi de colegii săi, telescopul a identificat 95 de planete-candidat ce orbitează stele pitice roşii.

Majoritatea acestor planete nu erau de dimensiunile sau de temperatura potrivită pentru a putea găzdui forme de viaţă, astfel că cercetătorii s-au concentrat asupra celor 3 planete care erau atât calde, cât şi de dimensiuni apropiate Pământului.

Pornind de la faptul că numărul de stele pitici roşii în galaxia noastră este estimat a fi 75 de miliarde, cercetătorii au ajuns la concluzia că aproximativ 6% dintre acestea ar trebui să aibă o planetă similară Pământului, iar cea mai apropiată ar putea fi la doar 13 ani-lumină distanţă de noi.

„Acum cunoaştem rata prezenţei planetelor locuibile în jurul celor mai răspândite stele din galaxia noastră”, spune David Charbonneau, co-autorul studiului. „Această rată sugerează că va fi mult mai uşor să căutăm forme de viaţă în afara sistemului nostru solar decât credeam până acum”, a adăugat Charbonneau.

Un an-lumină este echivalentul a 9,46 trilioane de kilometri, distanţa pe care lumina o poate parcurge într-un an. Aşadar, 13 ani-lumină nu este o distanţă foarte mică. 

Cu toate acestea, este mult mai mică decât distanţa de 300-600 de ani-lumină ce ne separă de planetele-candidat identificate de Kepler care se găsesc în „zona locuibilă”, care pot găzdui apă în formă lichidă şi, implicit, forme de viaţă.

Caracteristicile stelelor roşii pitice fac uşoară identificarea planetelor ce le orbitează chiar şi de la distanţe îndepărtate – proces ce se bazează pe identificarea umbrelor create atunci când o planetă trece prin faţa stelei sale.

Cercetătorii afirmă că este posibil să fie nevoie de un telescop spaţial mai mic dedicat identificării unei planete apropiate, sau de o reţea de telescoape aflate la sol, căci telescoapele spaţiale mai mari studiază stelele aflate la distanţe mult mai mari.

Dressing a avertizat că o planetă similară Pământului ce orbitează o stea roşie pitică ar arăta destul de diferit de Terra, însă aceste diferenţe nu ar elimina posibilitatea ca aceasta să găzduiască forme de viaţă.

„Nu este nevoie de o clonă a Pământului pentru a avea forme de viaţă”, a concluzionat Dressing.

De ce te îmbeţi mai tare atunci când combini alcoolul cu sucuri fără zahăr?

Intenţionaţi să reduceţi numărul de calorii consumate atunci când consumaţi alcool şi alegeţi să combinaţi o băutură alcoolică cu un suc dietetic, fără zahăr? Dacă da, pregătiţi-vă pentru efectul mai puternic al alcoolului.

Conform unui nou studiu, combinaţia de suc fără zahăr cu alcool duce la îmbătarea mai rapidă decât combinarea aceleiaşi băuturi alcoolice cu un suc cu zahăr.

„Alcoolul, consumat alături de un suc dietetic, duce la un nivel mai ridicat al alcoolului în aerul respirat în comparaţie cu aceeaşi cantitate de alcool consumată cu un suc zaharat”, explică Cecile Marczinski, psihologul care a realizat noua cercetare.

De ce? Se pare că zahărul încetineşte absorbţia alcoolului din stomac spre fluxul sangvin.

„Cu alte cuvinte, sucul dietetic nu accelerează îmbătarea, ci zahărul din sucurile obişnuite încetineşte ritmul în care alcoolul este absorbit de corp”, explică Dennis Thombs, profesor la Universitatea North Texas Health Science Center. 

De ce a realizat Marczinski acest studiu? „Eram curioasă dacă alegerea unei băuturi dietetice poate duce la ridicarea nivelului de alcool din sânge peste limita legală”, a explicat cercetătoarea. În SUA, nivelul alcoolului din sânge dincolo de care condusul devine ilegal este de 0,08% (spre deosebire de România, unde este 0,00%).

Cercetătoarea a descoperit că un suc fără zahăr poate duce la depăşirea acestei limite. Atunci când voluntarii consumau alcool cu un suc fără zahăr, alcoolemia medie era de 0,091%. În schimb, dacă beau aceeaşi cantitate de alcool alături de un suc cu zahăr, alcoolemia era de 0,077%.

„Am fost surprinsă de rezultate, pentru că o creştere cu 18% reprezintă o diferenţă destul de mare”, a declarat Marczinski. Cercetătoarea afirmă că participanţii la studiu nu au simţit nicio diferenţă între cele două tipuri de băuturi.

Studiul este publicat în jurrnalul ştiinţific Alcoholism: Clinical & Experimental Research.

Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cum dormi

Somnul, la fel ca şi alimentaţia şi activitatea fizică, este un factori determinant al sănătăţii şi stării de bine. Un studiu realizat în SUA a scos în evidenţă conexiunile care există între modul de alimentaţie şi regimul de somn, cu potenţiale consecinţe importante asupra sănătăţii.

Cercetătorii specializaţi în studiul somnului au început să studieze, în ultimii ani, legătura dintre modul în care dorm oamenii şi excesul ponderal, deoarece mai multe studii au arătat că un număr insuficient de ore de somn poate avea drept consecinţă creşterea în greutate, mergând până la obezitate.

Un studiu recent, realizat la Universitatea Pennsylvania, arată, pentru prima dată, că anumiţi nutrienţi sunt asociaţi cu o anumită durată a somnului şi că persoanele care au dieta cea mai variată au şi somnul cel mai sănătos. 

„Cu toate că mulţi dintre noi îşi dau seama că există o legătură între ceea ce mâncăm şi modul în care dormim, au existat foarte puţine studii ştiinţifice care să fi cercetat această corelaţie, mai ales în situaţii de viaţă obişnuite”, a explicat psihiatrul Michael A. Grandner, din cadrul Center for Sleep and Circadian Neurobiology al Universităţii Pennsylvania.

„În general, ştim că persoanele care declară că dorm 7-8 ore pe noapte sunt cele care tind, în cea mai mare măsură, să aibă o sănătate generală bună şi o stare de bine. Aşa că ne-am pus pur şi simplu întrebarea: există diferenţe în privinţa alimentaţiei între cei care prezintă un regim de somn mai scurt, mai lung sau standard?”

Pentru a afla răspunsul, cercetătorii au analizat datele provenite dintr-o evaluare realizată în 2007-2008, National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES), finanţată de Centrul pentru Controlul şi Prevnirea Bolilor.

NHANES a inclus întrebări legate de demografie, nivelul socioeconomic, alimentaţie şi sănătate. Eşantionul pe care s-a realizat evaluarea a fost ales pentru a reprezenta populaţia Statelor Unite din toate categoriile demografice.

Pentru studiul actual, cercetătorii de la Universitatea Pennsylvania au utilizat datele legate de numărul de ore de somn pe care le-au raportat participanţii şi au împărţit eşantionul în patru categorii: cei care aveau un somn foarte scurt (mai puţin de 5 ore pe noapte), un somn scurt (5-6 ore pe noapte), standard (7-8 ore pe  noapte) şi lung (9 sau mai multe ore pe noapte).

Respectivii participanţi au fost apoi invitaţi să discute cu specialişti care au determinat în amănunt particularităţile alimentaţiei fiecărui participant, mergând până la alcătuirea meselor şi la cantitatea de apă de la robinet băută.

Înarmaţi cu aceste date, cercetătorii au încercat să afle ce diferenţe existau între regimul alimentar al celor ce aveau un somn standard (7-8 ore) şi alimentaţia participanţilor din celelalte trei grupuri. 

De asemenea, au prelucrat datele astfel încât să excludă contribuţia altor factori precum cei demongrafici, socioeconomici, legaţi de activitatea fizică, obezitatea şi alte elemente care ar fi putut să influenţeze corelaţiile găsite. 

Iată care au fost principalele aspecte evidenţiate:

• autorii studiului au constatat că aportul caloric total varia de la un grup la altul. Cele mai multe calorii le consumau cei cu somn scurt, urmaţi de de cei cu somn normal, apoi de cei cu somn foarte scurt şi în fine, de cei cu somn lung.
• varietatea alimentelor consumate diferea, de asemenea: cei cu somn standard aveau cea mai diversificată alimentaţie, iar cei cu somn lung - cea mai puţin variată dietă. 
• au fost identificate diferenţe între grupuri în ceea ce priveşte aportul diferiţilor nutrienţi, precum proteine, carbohidraţi, vitamine şi minerale.

Prin analiza statistică a datelor, cercetătorii au constatat că existau mai multe diferenţe de ordin alimentar între grupuri, dar că aceste diferenţe erau determinate, în mare măsură, de un mic număr de nutrienţi-cheie.

• astfel, somnul foarte scurt era asociat cu un consum mai mic de apă de la robinet, licopen (care se găseşte în roşii şi alte legume şi fructe de culoare roşie sau portocalie) şi carbohidraţi.
• somnul scurt era asociat cu un aport mai mic de vitamina C, apă, seleniu (care se găseşte în fructe oleaginoase, carne, scoici şi crustacee) şi cu un aport mai mare de luteină/zeaxantină  (care se găsesc mai ales în legumele cu frunze verzi).
• somnul lung era asociat cu un aport mai mic de teobromimă (din ceai, ciocolată), acid dodecanoic (o grăsime saturată), colină (prezentă în ouă şi mâncăruri grase) şi carbohidraţi, precum şi cu un consum mai mare de alcool.

„În ansamblu, cei care dormeau 7-8 ore pe noapte  se deosebeau, în ceea ce priveşte alimentaţia, de cei care dormeau mai mult ori mai puţin de atât. De asemenea, am descoperit că somnul cu durată scurtă şi cel cu durată lungă  sunt asociate cu o diversitate mai scăzută a alimentelor”, spune dr. Grandner.

”Ceea ce nu ştim încă este următorul lucru: dacă oamenii îşi modifică alimentaţia, ar fi capabili să îşi schimbe astfel şi regimul de somn? E un aspect pe care ar fi important să îl explorăm, de vreme ce ştim că durata mică a somnului este asociată cu creşterea în greutate şi cu diabet, obezitate şi boli cardiovasculare. De asemenea, ştim că şi oamenii care dorm prea mult suferă efecte negative asupra sănătăţii. Dacă am putea identifica acea combinaţie ideală de nutrienţi şi număr de calorii care să favorizeze somnul sănătos, atunci sistemulsanitar ar avea posibilitatea de a face un progres major în ceea ce priveşte obezitatea şi bolile cardiovasculare.”

Copii cu trei sau patru părinţi? Autorităţile olandeze iau în calcul această posibilitate

„Cred că prietenii mei sunt puţin geloşi, pentru că eu am două mămici şi doi tătici, iar ei au doar doi părinţi”, declară Simon, în vârstă de 6 ani, în timp ce stă alături de fratele său Joaquin (3 ani) pe genunchii celor patru părinţi gay.

Dacă Marea Britanie şi Franţa au dezbătut în cursul acestei săptămâni legalizarea căsătoriilor gay, prima ţară din lume care a legalizat parteneriatele între persoanele de acelaşi sex (în 2001), Olanda, este deja cu un pas înainte.

Ministerul Justiţiei din Olanda va solicita elaborarea unui raport pe tema posiblităţii recunoaşterii legale a dreptului unui copil de a avea trei sau patru părinţi, protejând astfel familiile „roz”.

Deşi Simon şi Joaquin au patru părinţi – Joram, Guillermo, Karin şi Evelien – doar cele două femei sunt părinţi din punct de vedere legal. Cei doi bărbaţi nu pot lua decizii medicale pentru copii lor, iar dacă ei mor, copii nu au dreptul de a moşteni proprietăţile lor.

În cazul în care cuplurile s-ar certa, Karin şi Evelien ar avea dreptul să solicite ca Joram şi Guillermo să nu mai joace niciun rol în viaţa băieţilor.

„Legea a rămas în urma realităţii”, declară Joram. „Ce contează, atunci când eşti părinte sau eşti un viitor părinte, este să-ţi doreşti să creşti copii într-o structură în care ai foarte multă încredere”, adaugă Joram.

„Desigur, vrei să-ţi fie recunoscut fiecare efort pe care îl faci pentru copilul tău”, a declarat şi Guillermo în timpul unei plimbări pe care familia o efectua de-a lungul unuia dintre canalele din Amsterdam. „A avea copii îţi schimbă viaţa”, a mai spus Guillermo.

Joram, Evelien, Guillermo şi Karin erau colegi de apartament pe vremea când erau studenţi în Amsterdam, iar cele două cupluri au rămas prietene şi după facultate. Când au decis să aibă copii, au hotărât să facă acest pas împreună, nu ca doua cupluri separate care doreau să adopte sau care căutau un donator de spermă.

„Am dorit să oferim copiilor şansa de a-şi cunoaşte părinţii, atât mamele cât şi taţii”, a explicat Evelien. Partenera ei, doctorul Karin, a detaliat modul în care copiii au fost concepuţi acasă, prin inseminare artificială. 

Evelien şi Karin au născut fiecare câte un copil, unul al lui Joram şi altul al lui Guillermo, dar membrii familiei nu vor să dezvăluie cine este părintele biologic al fiecărui copil. „Nu este relevant, ce contează este că fiecare dintre noi patru este părinte şi că îi iubim”, spune Karin.

Copiii petrec săptămâna cu mamele lor în oraşul Arnhem, iar taţii vin în fiecare joi să aibă grijă de ei. Weekendurile sunt petrecute împreună, de regulă în Amsterdam, în apartamentul lui Joram şi Guillermo. De asemenea, sărbătorile, zilele de naştere şi şedinţele cu părinţii de la şcoală sunt ocazii în care familia se reuneşte.

„Modificarea legii referitoare la părinţi ar fi benefică nu doar pentru familiile «roz», ci şi pentru părinţii divorţaţi care se căsătoresc cu cineva care preia rolul de părinte”, spune Liesbeth van Tongeren, un parlamentar din partea Verzilor care a lansat moţiunea parlamentară în urma căreia Ministerul Justiţiei a hotărât să analizeze această posibilitate.

„Trebuie să extindem conceptul de familie, pentru că a fi părinte nu mai are legătură exclusiv cu aspectul biologic, astfel că nu mai putem spune că un copil are doar doi părinţi”, a explicat Van Tongeren pentru AFP. Parlamentarul afirmă că există între 20.000 şi 25.000 de copii care trăiesc în Olanda în familii „roz”.

Fred Teveen, oficial în cadrul Ministerului Justiţiei, afirmă că există numeroase obiecţii în ceea ce priveşte modificarea legislaţiei, adăugând va aştepta concluziile raportului.

Philip Tijsma, purtătorul de cuvânt al celei mai vechi organizaţii care pledează pentru drepturile homosexualilor, COC, afirmă că „această modificare nu va elimina toate problemele, pentru că mereu vor exista conflicte. Dar copiii vor avea parte de puţină siguranţă, pentru că vor şti că tatăl lor sau cea de-a treia mamă nu va dispărea din viaţa lor de pe o zi pe alta”.

În ceea ce-i priveşte pe Simon şi Joaquin, ei par încântaţi de familia lor. „Într-o zi, când Joaquin era la creşă, două fetiţe voiau să se joace cu el şi amândouă voiau să fie «mămică». Joaquin le-a zis «bine, putem face aşa, că acasă e la fel»”, a concluzionat Evelien.

De ce trăiesc atât de mult adventiştii? Secretul longevităţii lor a fost dezvăluit!

Într-o comunitate idilică din sudul Californiei, adventiştii trăiesc cu 4-7 ani mai mult decât restul oamenilor, fiind mai sănătoşi şi mai fericiţi. Oare care este secretul lor?

Oraşul Loma Linda, acolo unde carnea şi băuturile alcoolice se găsesc foarte rar în magazine iar fumatul este interzis, găzduieşte una dintre cele mai mari comunităţi de Adventişti de Ziua a 7-a, din lume. Comunitatea a fost înfiinţată în anii 1800, iar religia lor pledează pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos ca principiu al credinţei. 

„Adventiştii cred în distincţia dintre trup şi suflet. În Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni, când Paul vorbeşte despre corpul uman spune clar: «tu eşti templul Sfântului Duh». Prin urmare, orice îi faci corpului tău, o faci pentru a-l onora şi a-l preţui pe Dumnezeu”, a explicat dr. Daniel Giang of Loma Linda University's Medical Center. 

Aşa se explică de ce Adventiştii de Ziua a 7-a, la fel ca evreii şi musulmanii, stau departe de alimente pe care biblia le consideră impure, de pildă porcul. Mulţi dintre aceşti oameni sunt vegetarieni, activi şi implicaţi în activităţile comunităţii, în timp ce persoanele mai conservatoare aleg să se desprindă definitiv de cultura populară. Spre deosebire de alte secte creştine, care au sabatul biblic duminica, la Adventiştii de Ziua a 7-a, sabatul este stabilit sâmbăta. 

Datorită acestui stil unic de viaţă al lor, oamenii de ştiinţă au început să îi studieze încă din 1958, observându-le stilul alimentar, obiceiurile şi rata mortalităţii. După ce au adunat aceste date, specialiştii au ajuns la concluzii surprinzătoare.

Oamenii din Loma Linda trăiesc mai mult decât americanii de rând. Mai exact, în timp ce, în medie, femeia americană trăieşte până la 81 de ani, femeile vegetariene din Loma Linda trăiesc până la 86 de ani. În acelaşi timp, americanul obişnuit trăieşte, în medie, până la 76 de ani, pe când adventistul vegetarian va supravieţui până la 83 de ani. 

„Unii dintre ei se simt ofensaţi dacă fac cancer la colon sau boli asemănătoare,” a explicat doctorul oraşului.

În acest context nu trebuie să ne mire că statisticile arată că rata de îmbolnăvire cu cancer în rândul bărbaţilor adventişti este cu 60 de procente mai mică decât media din California, în timp ce în cazul femeilor din Loma Linda, rata este cu 75 de procente mai scăzută. 

Potrivit Universităţii din Loma Linda, „cazurile de deces provocat de boli coronariene este cu 66% mai scăzut în rândul bărbaţilor şi cu 98% mic în cazul femeilor din comunitate, comparativ cu restul oamenilor. Mai mult, decesele apărute în urma atacurilor cerebrale în rândul bărbaţilor din Loma Linda este cu 72% mai scăzut decât în cazul bărbatului non-adventist. Pentru femeile adventiste, rata deceselor provocate de atacurile cerebrale a fost 82 de procente mai mică”. 

Pe de altă parte, se pare că adventiştii din Loma Linda nu stau bine doar la capitolul sănătate fizică, ci şi la cel al sănătăţii mentale. 

Ce fac aceşti oameni diferit de noi? 

Pe lângă mersul la biserică, despre care cercetările indică faptul că ar fi asociate cu un nivel mai mare de fericire şi longevitate, aceştia au şi un alt regim alimentar, comparativ cu majoritatea oamenilor. Mai exact, ei au o dietă mediteraneană. 

Studiile psihologice subliniază că fericirea depinde de trei variabile. Materialul genetic este responsabil de asta în proporţie de 50%, în timp ce circumstanţele contează cam 10%. Restul de 40 de procente sunt determinate de alegerile pe care le facem în mod voluntar (modul în care gândim şi acţionăm şi obiceiurile noastre de zi cu zi). Potrivit psihologului Sonja Lyubomirsky, aceste 40 de procente contează destul de mult în alcătuirea fericirii. 

Conform unui nou studiu, ce urmează a fi publicat într-un număr viitor din Journal of Psychosomatic Research, consumul dietei mediteraneene îi poate face pe oameni mai fericiţi. Rezultatele studiului sugerează că persoanele care mănâncă fructe şi legume proaspete, ulei de măsline şi nuci experimentează mai des emoţiile asociate cu fericirea, comparativ cu restul oamenilor care consumă carne şi alimente procesate. 

Studii anterioare au observat o legătură între această dietă şi un risc scăzut de apariţie a bolilor de inimă, a cancerului, diabetului şi bolii Alzheimer. Mai mult, oamenii care adoptă dieta mediteraneană îşi controlează mai bine greutatea şi nivelul de colesterol, având tendinţa de a fi mai alerţi şi mai puţini depresivi comparativ cu alţi indivizi. De asemenea, cercetările au constatat şi că persoanele care se hrănesc cu dieta mediteraneană trăiesc mai mult. 

„Cercetări importante din domeniul neuroştiinţei şi nutriţie demonstrează că oamenii care consumă o dietă modernă alcătuită din alimente procesate, au un nivel crescut de depresie, anxietate şi stări de sprit schimbătoare, hiperactivitate şi multe alte probleme emoţionale. Un studiu a susţinut că adolescenţii care au o dietă bazată pe alimente de tip junk food au cu 79% mai multe şanse de a suferi de depresie”,a declarat Drew Ramsay, de la Universitatea din Columbia. 

Totuşi, în timp ce oamenii de ştiinţă deţin informaţii privitoare la beneficiile sănătoase ale dietei mediteraneene, există destul e puţine date legate de obiceiurile alimentare şi modul în care acestea afectează dezvoltarea. Acum, rezultatele unui nou studiu vin să umple acest gol. 

„Multe dinte cercetările existente s-au axat pe efectele negative privind asocierea dintre mâncare şi depresie sau boli. Acest studiu se focusează asupra efectelor pozitive”, a explicat Patricia Ford, autoarea studiului. 

În studiu, au fost analizate patternurile alimentare şi emoţiile experimentate de 9.000 de Adventişti de Ziua a 7-a. 

Rezultatele au arătat că cei care ţineau dieta grecească se simţeau mai activi, inspiraţi, determinaţi, atenţi, mândri şi entuziasmaţi, comparativ cu cei care aveau un regim alimentar apropiat de cel al americanilor de rând. Cu cât oamenii consumau o dietă mai apropiată cu cea a americanului tipic (adică mai bogată în carne roşie, dulciuri şi alimente de la fast food), cu atât ei experimentau mai multe emoţii negative. Mai mult, acest fenomen este mai accentuat la femei, chiar dacă ele tind să mănânce mai puţină mâncare nesănătoasă decât bărbaţii. 

Cum creezi o hartă ce arată precipitaţiile dintr-o ţară în timp real? Cu ajutorul turnurilor celulare!

Telefoanele mobile sunt extraordinar de utile, iar acum cercetătorii au descoperit o nouă metodă prin care tehnologia celulară poate fi de folos: stâlpii folosiţi pentru a transmite semnalul telefoanelor mobile pot fi folosiţi pe post de staţii meteo.

Operatorii de telefonie mobilă folosesc microundele pentru a face legături între turnurile care formează celulele ce stau la baza sistemului celular de telefonie. Atunci când plouă, semnalul recepţionat de următorul turn din serie poate fi slăbit din cauza picăturilor de ploaie.

O echipă de cercetători din Olanda a exploatat acest efect pentru a realiza o hartă a precipitaţiilor din întreaga ţară. Cercetătorii afirmă că tehnica pe care au conceput-o ar putea fi utilă în îmbunătăţirea previziunilor referitoare la posibile inundaţii, oferind totodată ţărilor care nu au foarte multe echipamente meteo, dar în care telefoanele mobile sunt răspândite, posibilitatea de a monitoriza în timp real precipitaţiile de pe suprafaţa întregii ţări.

De obicei, turnurile celulare sunt poziţionate la 3 kilometri distanţă unul de celălalt. Tehnica dezvoltată de cercetătorii olandezi necesită ca fiecare turn să înregistreze cât de puternic este semnalul primit prin microunde de la turnurile vecine. Semnalele sunt transmise la aceeaşi putere, care scade într-un mod previzibil în funcţie de distanţă atunci când nu plouă.

Folosind datele oferite de T-Mobile, Aart Overeem de la Institutul Regal de Meteorologie din Olanda şi colegii săi au conceput un algoritm care măsoară diferenţa dintre puterea aşteptată a semnalului şi puterea sa reală, mai slabă, înregistrată din cauza picăturilor de ploaie.

Cercetătorii au avut acces la 2.400 de turnuri celulare din cele 8.000 de turnuri existente în Olanda. Înregistrând calitatea semnalului la fiecare 15 minute, cercetătorii au putut să realizeze o hartă a precipitaţiilor în întreaga ţară. Institutul meteorologic are doar 32 de staţii meteo care detectează ploaia în Olanda, acestea efectuând măsurători la fiecare 10 minute.

Datele colectate de cercetători cu ajutorul turnurilor celulare au obţinut rezultate similare celor obţinute de tehnicile tradiţionale.

Mary Lynn Baeck, hidrometeorolog la Universitatea Princeton, afirmă că metodele alternative de a obţine date meteo sunt necesare în ţările mai sărace în care populaţiile urbane sunt în creştere. „Tehnica lui Overeem are potenţialul de a oferi estimări de calitate ale volumului precipitaţilor, anticipând situaţiile periculoase şi oferind date utile pentru modelele climatice”, a concluzionat cercetătoarea.

Cât de sănătos este să mâncăm margarină?

A consuma margarină în loc de unt poate dăuna grav sănătăţii, avertizează autorii unui studiu recent. Recomandările lor sunt însă contestate de alţi specialişti în nutriţie, adâncind controversa care înconjoară de ani de zile acest aliment al vremurilor moderne - margarina.

În ultimii 50 de ani, oamenii de ştiinţă au recomandat adesea reducerea consumului de grăsimi saturate de origine animală şi sporirea aportului de grăsimi polinesaturate de origine vegetală, cum sunt cele din margarină.

Dar un studiu recent, realizat în SUA, contrazice aceste sfaturi, pe baza informaţiilor rezultate din analiza unui studiu realizat în Sydney, între anii 1966 şi 1973. Unele dintre datele cuprinse în acest studiu nu au fost accesibile până acum.

Studiul din Sydney a urmărit 458 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 59 de ani, care avuseseră recent un atac de inimă sau sufereau de angină pectorală.

Jumătate dintre aceştia au fost sfătuiţi să îşi reducă aportul alimentar de grăsimi animale şi să le înlocuiască cu ulei de şofrănel - asemănător cu uleiul de floarea soarelui - şi cu margarină fabricată din ulei de şofrănel.

Rezultatele, publicate în British Medical Journal, arătau că participanţii care consumaseră aceste produse aveau şanse de două ori mai mari de a muri, din orice cauză, inclusiv boli cardiace.

Cercetătorii din SUA au ales pentru analiză studiul Sydney deoarece era singurului studiu randomizat care urmărea să clarifice impactul consumului ridicat de acizi graşi polinesaturaţi omega-6. Alte studii legate de modificările dietei implicaseră mai multe schimbări alimentare, dar studiul Sydney era singurul care se concentrase exclusiv pe impactul acizilor omega-6.

Dintre acizii omega-6, un acid gras polinesaturat foarte comun în alimentaţia de tip occidental este numit acid linoleic.

Se găseşte în cantităţi mari în uleiuri vegetale precum cel de porumb, de floarea soarelui, şofrănel şi soia şi în margarinele obţinute din aceste uleiuri.

În organism, acest compus este transformat într-o altă substanţă, numită acid arahidonic, care poate favoriza eliberarea unor substanţe ce duc la apariţia inflamaţiilor, o cauză majoră a apariţiei multor boli, inclusiv cele de inimă.

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Sănătate din SUA, care au reanalizat studiul Sydney, afirmă că descoperirile lor ar putea avea implicaţii majore pentru formularea recomandărilor în privind alimentaţia, în întreaga lume.

Alţi oameni de ştiinţă, însă, au criticat rezultatele, susţinând că dovezile sunt insuficiente pentru a trage concluzia că oamenii ar trebui să-şi schimbe alimentaţia. 

Astfel, prof. Tom Sanders, de la King’s College London, afirmă că studiul american are „prea puţină relevanţă în contextul alimentaţiei de azi” şi că rezultatele lui au fost contrazise de alte studii recente, mai bine realizate.

Prof. Brian Ratcliffe, de la  Aberdeen University, a afirmat şi el: ”Lucrarea nu oferă dovezi care să susţină schimbarea recomandărilor curente privind o alimentaţie sănătoasă.”

Victoria Taylor, specialist dietetician în cadrul British Heart Foundation, a avut o opinie mai nuanţată: ”Cunoştinţele noastre privind efectul diferitelor tipuri de grăsimi asupra inimii se dezvoltă permanent, pe măsură ce sunt publicate rezultatele a noi cercetări asupra acestei probleme complexe. Înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate, pentru sănătatea inimii, este o recomandare binecunoscută, bazată pe multe studii ample şi aprofundate. Totuşi, cercetarea [specialiştilor din SUA] scoate în evidenţă necesitatea de a înţelege mai bine modul în care diferitele grăsimi nesaturate influenţează riscul de a suferi de boli de inimă. Orice fel de grăsimi am folosi, e important să nu le folosim în cantităţi mari.”

Se presupune că uleiurile vegetale şi margarina ar ajuta la reducerea nivelului de colesterol şi a tensiunii arteriale, la scăderea în greutate şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate.

Însă aceste produse sunt modificate chimic într-un grad foarte înalt, fiind printre cele mai intens prelucrate produse din alimentaţia occidentală, iar adversarii lor susţin că nu ar trebui să fie promovate drept alimente sănătoase.

O nouă metodă revoluţionară ne va permite să învingem greutatea excesivă

Oamenii din ştiinţă din Ottawa au găsit o metodă prin care pot combate obezitatea folosind grăsimea brună.

Specialiştii au descoperit că pot combate obezitatea dacă determină corpul să producă mai multăgrăsime brună (tipul bun de ţesut adipos). Este pentru prima dată când un studiu demonstrează că celulele stem adulte, care se pot transforma în celule musculare, au şi capacitatea de a deveni grăsime brună. 

În studiu, şoarecii au fost injectaţi în unul dintre picioarele anterioare cu un compus care promova crearea de grăsime brună din celule stem. După 4 luni aceştia produceau mai multă grăsime brună, decât în mod obişnuit, şi erau mult mai slabi comparativ cu restul rozătoarelor studiate. De asemenea, în cazul acestor şoareci s-a constatat şi un control mai bun al glucozei. 

În plus, s-a observat că membrul injectat era mai cald decât restulpicioarelor, ceea ce înseamnă că rata metabolică a şoarecelui era crescută, semnalând o producţie mai mare de energie la nivelul întregului corp. 

„La un moment dat, nu au mai luat în greutate. În loc să stocheze grăsime, ei o ardeau”, a explicat dr. Michael Rudnicki. 

Bebeluşii abia veniţi pe lume au o cantitate importantă de grăsime brună, lucru care îi ajută să produce căldură. Cu toate acestea, la adulţi, ea se găseşte în foarte mică măsură, între omoplaţi, de-a lungul coloanei vertebrale şi în jurul rinichilor. 

Echipa profesorului Rudnicki a folosit un comutator genetic care atunci când este prezent transformă celulele stem în fibre musculare. Atunci când comutatorul este limitat, celulele stem nu se mai transformă în celule musculare ci în grăsime brună. Specialiştii au apelat la un compus special numit ASO (olionucleotide antisens) pentru a limita comutatorul în cazul studiului pe şoareci. 

În ciuda rezultatelor, Rudnicki susţine că dezvoltarea tratamentului împotriva obezităţii, pe baza acestor descoperiri, nu va fi dezvoltat prea curând. 

Totuşi, „S-ar putea să reuşim o alterare a metabolismul prin determinarea corpului să producă o cantitate mică de grăsime brună, suficientă pentru a arde surplusul de grăsime albă”, a declarat dr. Rudnicki. 

A fost descoperit un nou pericol asociat consumului de canabis

Pacienţii de vârstă mijlocie care au suferit un atac cerebral prezentau cu 2,3 ori mai multe şanse de a fi consumatori de canabis în comparaţie cu un grup de persoane de vârstă mijlocie care nu au suferit un atac cerebral, arată un studiu prezentat în cadrul Conferinţei Internaţionale dedicate Atacului Cerebral.

„Acesta este cel mai mare studiu care prezintă o posibilă legătură între canabis şi riscul sporit de a suferi un atac cerebral”, a explicat Alan Barber, profesor de neurologie la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă.

Barber a devenit interesat de acest subiect atunci când a întâlnit un pacient care a suferit un atac cerebral la vârsta de 30 de ani, dar care nu prezenta niciunul din factorii de risc asociaţi atacului cerebral, precum diabetul sau hipertensiunea. În schimb, pacientul fuma marijuana.

După ce a întâlnit acest caz, Barber şi colegii săi au studiat literatura de specialitate şi au descoperit alte cazuri în care persoanele care consumau marijuana sufereau atacuri cerebrale la vârste timpurii, în ciuda faptului că nu prezentau factorii de risc obişnuiţi.

„În acel moment, am decis să testăm toţi pacienţii tineri care suferiseră un atac cerebral, pentru a vedea dacă identificăm urme de canabis în urina lor. Am descoperit o proporţie mare de teste pozitive în cazul primilor 40 de pacienţi, aşa că am făcut studiul mai amplu”, a explicat profesorul.

Cercetătorii au studiat 160 de pacienţi cu o vârstă medie de 45 de ani (aceasta varia de la 18 la 55 de ani) care suferiseră un atac cerebral şi alţi 160 de pacienţi cu vârste similare care nu suferiseră un atac cerebral. Cercetătorii au descoperit că 16% dintre cei care suferiseră un atac cerebral consumaseră marijuana, faţă de 8% în cazul celorlalţi pacienţi.

Atunci când cercetătorii au folosit o metodă statistică pentru a elimina influenţa vârstei, a sexului şi a etnicităţii asupra rezultatelor, singurul factor asociat cu un risc sporit de a suferi un atac cerebral era marijuana.

„Studiul oferă cele mai convingătoare dovezi în favoarea unei legături dintre canabis şi atac cerebral”, spune Barber. „Din păcate, nu putem deosebi dintre efectul canabisului şi efectul fumatului obişnuit”, explică cercetătorul.

Cu toate acestea, Barber crede că riscul de atac cerebral se datorează consumului de canabis, nu tutunului. „Credem că relaţia de cauzalitate este plauzibilă, pentru că unii dintre pacienţi suferiseră atacul cerebral la câteva zile după ce au folosit canabisul. Ştim că marijuana provoacă palpitaţii precum fibrilaţia atrială, iar fibrilaţia atrială este asociată atacului cerebral. De asemenea, ştim că marijuana provoacă comprimarea vaselor de sânge din creier”, spune Barber.

Rezultatele acestui studiu sunt importante, afirmă Barber, deoarece multă lume consideră consumul de marijuana a fi benign. „Dacă marijuana este legală sau nu este problema legiuitorilor, însă este important de ştiut că există riscuri asociate consumului de canabis”, a concluzionat cercetătorul, adăugând că este nevoie de mai multe studii care să analizeze acest riscuri în detaliu.