So wrong but simply hilarious photo-boobs: Family snaps which catch youngsters in the most inappropriate poses

Viitorul Samsung Galaxy S IV (4)

Galaxy S IV, un telefon cu specificatii SF si Android 5.0

Smartphone-ul ar urma sa fie pe piata anul viitor.

A inceput deja sa lucreze bursa zvonurilor in legatura cu viitorul varf de lance de la Samsung. Galaxy S IV va fi un telefon pur si simplu SF, daca dam crezare informatiilor aparute in presa.

Daca initial se spunea ca Galaxy S IV va avea procesor quad-core Cortex-A15 la frecventa de 2 GHz, ecran Super AMOLED de 4,99 inch si camera de 13 MP, acum au aparut site-urile de tehnologie care supraliciteaza.

YouMobile.org anunta chiar ca noul Galaxy S IV va avea Android 5.0 Key Lime Pie, care se va lansa in aceeasi perioada cu telefonul. Procesorul ar fi unul cu 6 nuclee, la 1.8 GHz. Ecranul ar putea fi unul HD cu o rezolutie de 720x1280, iar procesorul grafic ar putea fi unul Mali 400 MP.

Numele de cod ar putea fi GT-I9525 si inca nu se stie exact daca va fi Galaxy S IV sau urmatorul Nexus, deoarece au mai aparut si zvonuri legate de un GT-I4000.

Bolile dispărute încep să reapară în Europa

Combinaţia temperaturilor ridicate, a imigranţilor din zone tropicale şi a bugetelor reduse ale departamentelor medicale alimentează reapariţia unor boli transmise de ţânţari ce dispăruseră din Europa, anunţă publicaţia New Scientist.

Mai multe ţări au fost afectate de criza financiară ce a lovit Europa şi de afecţiunile aduse de oamenii şi insectele din ţările tropicale. În insula portugheză Madeira se înregistrează prima epidemie de febră dengue ce are loc în Europa din 1920 încoace. Doctorii au descoperit până acum peste 1.600 de cazuri.

De asemenea, reducerile bugetare ce au avut loc în sistemul medical din Grecia au redus capacitatea de a ţine sub control malaria. În 2011 au fost înregistrate 20 de cazuri, iar în acest an 8 cazuri. Agenţiile medicale anunţă că este necesar ca bugetele medicale să fie menţinute intacte, altfel existând riscul ca malaria să devină o prezenţă constantă în insulele greceşti.

Malaria era o boală endemică în Grecia în trecut, fiind eliminată oficial în 1974.

O nouă stare a materiei a fost descoperită la LHC

Cel mai recent experiment realizat la LHC s-a soldat cu un rezultat neaşteptat: coliziunile au generat un „produs” despre care oamenii de ştiinţă spun că ar putea reprezenta o nouă stare a materiei.

Noul tip de materie este numit color-glass condensate (CGC) şi este un „val” de gluoni, particule elementare asociate forţelor puternice care ţin laolaltă quarcii (particulele din interiorul protonilor şi al neutronilor). Densitatea acestui „roi” de gluoni este foarte mare (de unde termenul de „condensat”), iar unele dintre proprietăţile sale amintesc de comportamentul sticlei şi al altor materiale asemănătoare, caracterizate printr-o structură internă dezordonată  (de aici termenul glass - sticlă - din denumire.). În ceea ce priveşte „culoarea” (color), ea se referă la tipul de încărcătură pe care o poartă quarcii şi gluonii şi care descrie interacţiunile lor în interiorul neutronilor şi al protonilor. „Culoarea”, în acest context, nu are nimic de-a face cu percepţia vizuală a unei culori, ci este un termen imaginat de fizicieni pentru a caracteriza variaţiile unor proprietăţi ale quarcilor şi gluonilor, proprietăţi care se manifestă doar în interiorul nucleului atomic.

Cercetătorii care au experimentat un anumit tip de coliziuni de particule nu se aşteptau să obţină ca rezultat acest tip de materie. Totuşi, acest rezultat ar putea explica anumite comportamente ciudate observate la unele particule în interiorul tunelului de coliziuni al LHC.

În cadrul recentului experiment, specialiştii au accelerat protoni (unul dintre tipurile de particule din care sunt alcătuiţi atomii, mai exact nucleul atomic) şi ioni de plumb (atomi de plumb cărora le-au fost îndepărtaţi electronii, rămânând fiecare cu 82 de protoni) şi i-au făcut să se ciocnească unii de ceilalţi.  Exploziile rezultate au topit şi dezintegrat aceste particule, dând naştere unor noi tipuri de particule. Aşa cum era de aşteptat, cele mai multe dintre acestea s-au împrăştiat în toate direcţiile, cu o viteză apropiată de cea  a luminii.

Dar oamenii de ştiinţă au observat că, pe lângă acest efect obişnuit şi aşteptat, s-a mai întâmplat ceva:  s-au format perechi de particule care au fost azvârlite de la locul coliziunii în direcţii coordonate, nu la întâmplare. 

„Cumva, se deplasează în aceeaşi direcţie, chiar dacă nu e clar cum îşi comunică una alteia direcţia. Asta i-a surprins pe mulţi, inclusiv pe noi”,  a declarat fizicianul Gunther Roland de la MIT, unul dintre specialiştii care au analizat coliziunile.

Un model similar poate fi observat atunci când două particule grele, precum doi ioni de plumb, se ciocnesc între ele. În acest caz, apare ceea ce savanţii numesc plasma quarc-gluonică, un „roi” de particule cu temperaturi extrem de mari, similară cu cea ivită în Univers imediat după Big Bang. Acest „roi” poate azvârli particule în aceeaşi direcţie, explicându-se astfel deplasarea lor pe traiectorii coordonate.

Dar efectul de plasmă quarc-gluonică nu e posibil în cazul coliziunii dintre ionii de plumb şi protoni, care a avut loc în cadrul acestui studiu.

De aceea, certcetătorii cred că aici este vorba despre o stare a materiei cu totul diferită, denumită de ei color-glass condensate, care s-ar putea comporta în acest mod. „Roiul” dens de gluoni din color-glass condensate poate şi el să „măture” particule în aceeaşi direcţie, sugerează fizicianul Raju Venugopalan, de la Brookhaven National Laboratory.  Raju Venugopalan este primul om de ştiinţă care a prezis teoretic existenţa acestei stări a materiei, ce poate apărea şi după coliziunile proton-proton.

Mecanismul ar putea fi legat de o proprietate stranie a particulelor, numită entanglare cuantică (sau cuplare cuantică): două particule entanglate rămân conectate (într-un mod încă neînţeles) chiar după ce sunt separate fizic, astfel încât acţiunile uneia o influenţează şi pe cealaltă, chiar la mare distanţă.

Existenţa gluonilor entanglaţi din color-glass condensate, crede Raju Venugopalan, ar explica modul în care particulele ejectate de la punctul de coliziune ar putea comunica între ele, transmiţându-şi informaţii despre direcţia în care se deplasează.

Ciudatul fenomen este, aşadar, un rezultat neaşteptat al coliziunilor protoni-ioni de plumb, care fuseseră realizate în LHC cu alt scop: să servească drept punct de referinţă pentru realizarea unor comparaţii cu alte tipuri de coliziuni. Descoperirea va fi descrisă în numărul viitor al publicaţieiPhysical Review B.

Descoperire îngrijorătoare: nivelul oceanului planetar creşte cu 60% mai repede decât au prevăzut cercetătorii

Nivelul oceanului planetar creşte cu 60% mai repede decât au estimat experţii climatologi ai ONU în cel mai recent raport, au anunţat oamenii de ştiinţă.

În prezent, nivelul mărilor creşte, în medie, cu 3,2 milimetri pe an, se arată în cel mai recent număr al jurnalului ştiinţific Environmental Research Letters. În schimb, cea mai bună estimare din raportul IPCC (Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei) elaborat în 2007 prognostica o creştere la nivelului anului 2012 de doar 2 milimetri pe an.

Cea mai recentă estimare reprezintă un nou argument în favoarea ipotezei care anunţă că până la sfârşitul secolului nivelul oceanului planetar va creşte cu aproximativ un metru.

„Dacă veţi întreba majoritatea experţilor din acest domeniu, aceştia vor spune la rândul lor că estimează o creştere de un metru”, a explicat Grant Foster, unul dintre co-autorii noului studiu.

„În zonele joase în care trăiesc foarte mulţi oameni, precum Bangladesh, acest lucru înseamnă că pământul care este esenţial pentru viaţa lor va dispărea, ceea ce va duce la sute de milioane de refugiaţi din cauza schimbărilor climatice. Acest lucru ar putea conduce la războaie pentru resurse şi la numeroase alte conflicte”, a explicat cercetătorul.

„Pentru oraşele mari aflate pe coaste, precum New York, principalul efect va fi ceea ce am văzut în urma uraganului Sandy. De fiecare dată când va avea loc o furtună de mari dimensiuni, vor urma inundaţii, deoarece furtuna va duce temporar la creşterea nivelului oceanului. Pentru New York şi New Jersey creşterea nivelului oceanului cu un metru va fi devastator, aşa cum vă puteţi închipui”, a mai spus Foster.

Noua cercetare a fost coordonată de Stefan Rahmstorf de la Institutul Potsdam pentru Cercetări asupra Impactului Climei din Germania. Oamenii de ştiinţă au analizat acurateţea simulărilor computerizate folosite de IPCC pentru raportul din 2007. Acest raport a făcut ca guvernele din întreaga lume să ia în serios problema schimbărilor climatice, IPCC obţinând Premiul Nobel pentru Pace.

Noul studiu a concluzionat că raportul IPCC a prezis cu acurateţe schimbările de temperatură, înregistrându-se o creştere medie de 0,16 grade Celsius într-un deceniu. În schimb, predicţiile IPCC referitoare la nivelul oceanului planetar s-au dovedit a fi prea mici în raport cu realitatea din 2012.

„De aceea, predicţiile IPCC pentru anul 2100 – o creştere cu 59 de centimetri a nivelului oceanului planetar – ar putea fi de asemenea prea scăzute”, au anunţat cercetătorii.

Foster afirmă că unul din motivele pentru care oceanele au crescut mai mult decât se aşteptau cercetătorii este apa rezultată din topirea mai rapidă a gheţarilor. 

Următorul raport al IPCC va fi publicat în trei volume, în septembrie 2013, martie 2014 şi aprilie 2014.

Este aceasta cea mai importantă invenţie a secolului al XXI-lea? „Acest proiect este mai important decât orice altceva de pe glob”, anunţă presa britanică

O echipă de cercetători au reuşit ceva ce pare desprins din cele mai fanteziste lucrări science-fiction: au dezvoltat o metodă ce permite producerea unei cantităţi nelimitate de alimente în deşert, cu ajutorul razelor Soarelui şi a apei de mare.

Un grup de oameni de ştiinţă din Europa, Asia şi America de Nord, condus de un fost bancher în vârstă de 33 de ani, a înfiinţat într-o zonă de deşert din Australia compania Sundrop Farms. Profitând de preţul scăzut al terenului din deşert, unde singura resursă disponibilă este soarele, compania Sundrop Farms a achiziţionat o porţiune întinsă şi a iniţiat un proiect experimental ce promite să rezolve problemele alimentare ale omenirii.

Specialiştii Sundrop Farms au realizat ceva ce pare imposibil: folosind soarele pentru a desaliniza apa de mare, pe care o folosesc pentru irigaţii şi pentru a încălzi şi răci serele (în funcţie de nevoie), oamenii de ştiinţă au reuşit să producă tone de legume de calitate superioară, fără pesticide, de-a lungul întregului an.

Până acum, compania a reuşit să producă roşii, ardei şi castraveţi în cantităţi comerciale, iar aceeaşi tehnologie poate fi folosită pentru numeroase alte culturi. Marele avantaj este faptul că tehnologia Sundrop Farms nu consumă deloc apă dulce şi necesită foarte puţini combustibili fosili. Apa de mare şi energia solară sunt disponibile gratuit în cantităţi (aproape) nelimitate.

Proiectul inaugurat acum 18 luni a funcţionat atât de bine, încât numeroşi investitori şi reprezentanţi ai lanţurilor de supermarketuri au călătorit în Port Augusta, Australia, pentru a vedea cu ochii lor succesul Sundrop Farms. Acum, compania intenţionează să construiască o nouă seră în valoare de 8 milioane de lire sterline, ce urmează să se întindă pe 8 hectare – fiind de 40 de ori mai mare decât construcţia iniţială. Anual, în noua seră vor fi produse 2,8 milioane de kilograme de roşii şi 1,2 milioane de kilograme de ardei.

„Se poate spune că acest proiect este mai important decât orice altceva ce se petrece în acest moment pe glob”, susţine publicaţia britanică The Observer. Motivul? Agricultura consumă între 60% şi 80% din totalul resurselor de apă dulce de pe Terra, astfel că reuşita companiei Sundrop Farms – creşterea legumelor fără resurse de apă dulce – este „de-a dreptul miraculoasă”, afirmă jurnaliştii britanici.

Sistemul prin care compania Sundrop Farms reuşeşte să crească legume în deşert, într-o perioadă de secetă, pare desprins din filmele SF.

Numeroase oglinzi parabolice, aşezate într-un şir de 75 de metri, urmăresc soarele de-a lungul întregii zile şi îşi concentrează căldura asupra unei ţevi în care se găseşte petrol. Petrolul fierbinte încălzeşte la rândul său câteva rezervoare cu apă de mare aflate în apropiere. Apa de mare este pompată de la câţiva metri de sub pământ (ţărmul aflându-se la doar 100 de metri distanţă). Petrolul încălzeşte apa de mare la 160 de grade Celsius, iar aburul produs este direcţionat către turbine ce produc electricitate. O parte din apa fierbinte încălzeşte sera în timpul nopţilor răcoroase, iar restul este direcţionat către o centrală de desalinizare care produce 10.000 de litri de apă dulce în fiecare zi. Apa este pură, fiind nevoie doar de adăugarea un mix de nutrimente înainte să fie turnată peste plante. Aerul din seră este menţinut umed şi rece datorită unui sistem prin care apa este picurată peste o serie de panouri de evaporare din carton, aerul fiind direcţionat prin acestea cu ajutorul unor ventilatoare.

Întregul sistem este computerizat, ceea ce permite controlarea serei de oriunde din lume. Dave Pratt, un membru al echipei, poate controla condiţiile din seră chiar şi atunci când iese în oraş, graţie unei aplicaţii instalate pe iPhone-ul său.

„Aceşti oameni de ştiinţă au fost îndrăzneţi şi aventuroşi având «obrăznicia» de a crede că vor reuşi”, afirmă Neil Palmer, şeful Institutului de Cercetări în Desalinizare finanţat de guvernul australian. „Produc mâncare fără risc, eliminând probleme provocate de inundaţii, de îngheţ, grindină şi de lipsa de apă, care acum nu mai este o problemă. În plus, este profitabil şi este totodată scalabil fără limite – nu există vreun deficit de soare sau de apă de mare. Este foarte impresionant”, adaugă Palmer.

„Cerul este cu adevărat limita”, afirmă Reinier Wolterbeek, un inginer olandez ce are rolul de project manager în cadrul Sundrop. „În primul rând, suntem cu toţii tineri şi foarte ambiţioşi. Acesta este criteriul prin care alegem noi membri ai echipei. Acum, că am demonstrat horticultorilor, economiştilor şi reprezentanţilor supermarketurilor că ceea ce facem aici funcţionează şi este viabil din punct de vedere comercial, acum luăm în calcul şi posibilitatea de a creşte proteină într-o seră similară. Cu alte cuvinte, vrem să hrănim întreaga lume”, afirmă Wolterbeek.

Un alt avantaj al sistemului Sundrop este faptul că legumele sunt produse fără a se folosi vreun pesticid. Singurul motiv pentru care aceste legume nu pot obţine eticheta de „organic” este faptul că sunt crescute hidroponic, nu în sol.

Sera nu depinde în totalitate de tehnologie. În interiorul său trăiesc un număr de albine care ajută la dezvoltarea culturilor şi care trăiesc fără a fi ameninţate de prădători. De asemenea, Sundrop Farms foloseşte o specie de „insecte benefice”, cunoscut sub numele de Orius, care omoară dăunătorii, protejând astfel plantele.

În ciuda impactului redus pe care ferma Sundrop o are asupra mediului înconjurător, CEO-ul companiei nu este membrul vreunei mişcări a „verzilor”. Philipp Saumweber a obţinut un MBA de la Harvard, lucrând de-a lungul carierei ca manager al unui fond de hedging, la Goldman Sachs şi, ulterior, în cadrul unei afaceri de familie în agricultură.

„După ce m-am implicat în agricultură, la scurt timp mi-am dat seama că, în principiu, aceasta se bazează pe transformarea motorinei în mâncare, cu ajutorul apei”, spune fondatorul Sundrop. „De aceea am început să mă interesez de agricultura salină. Resursele de apă dulce sunt limitate, însă ne înecăm în apa sărată. Studiind mult timp această problemă, am dat de Charlie Paton, care studiează această tehnologie din 1991”, a explicat Saumweber.

Iniţial, Paton era un membru al echipei Sundrop, însă acesta a renunţat contra unei sume consistente atunci când ferma nu a mai fost construită pe baza principiilor sale ecologice.

„Ce ne-a plăcut la ideea lui Charlie era faptul că rezolva problema apei în două moduri, producând apă într-un mod elegant şi folosind-o totodată pentru a răci sera. Ceea ce nu am realizat la început – lucru care nu i-a convenit lui Charlie – a fost faptul că inclusiv în zonele aride există zile răcoroase, când sera are nevoie de încălzire. Din acest motiv, am instalat un sistem de back-up pe bază de gaz natural, care produce căldură şi electricitate în zilele noroase sau foarte friguroase. Acest lucru l-a supărat pe Charlie, pentru că asta însemna că sistemul nostru nu mai era 100% fără energie. Ceea ce Charlie nu a luat în calcul este faptul că da, într-adevăr, poţi creşte orice fără încălzire şi răcire, dar legumele vor avea defecte, urmând a fi respinse de supermarketuri. Dacă nu respecţi standardele lor, nu eşti plătit. Ar fi ideal să nu fie acesta cazul, dar nu putem să încercăm acum să schimbăm comportamentul uman”,  a explicat Saumweber.

Sundrop continuă eforturile de extindere, urmând să inaugureze în scurt timp o nouă fermă în Qatar. Dacă această tehnologie se va dovedi una de succes pe scară largă, va reprezenta un succes extraordinar, liniştind temerile că omenirea va întâlni probleme grave pe măsură ce populaţia planetei creşte şi cererea de alimente se dublează.

Doi astronauţi se pregătesc pentru cel mai lung „sejur” la bordul ISS

NASA şi agenţia spaţială a Rusiei plănuiesc să lanseze o misiune ce presupune ca doi astronauţi să stea la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale timp de un an, o perioadă record.

Scott Kelly, un veteran al NASA, care a petrecut mai mult de 180 de zile în spaţiu şi astronautul rus, Mikhail Kornienko, vor pleca în 2015 către ISS, unde vor rămâne timp de un an. Ţelul principal al acestei misiuni este acela de a determina efectele unei şederi de lungă durată, în spaţiu, asupra corpului uman. 

Până acum, de-a lungul a 12 ani, oamenii de ştiinţă au monitorizat staţionările de scurtă durată, de la bordul ISS şi au observat că acestea pot avea repercusiuni la nivelul masei musculare şi a densităţii osoase. În prezent, recordul de zile petrecute în spaţiu, fără întrerupere, este de 215 zile. Cu toate acestea, acum, când agenţiile spaţiale se gândesc să trimită astronauţi mai departe de orbita joasă a Pământului, specialiştii vor să cunoască modul în care microgravitaţia afectează oamenii pe termen lung. 

Cercetări anterioare au inclus, printre efecte, şi probleme de vedere sau redistribuirea lichidelor din organism. De asemenea, răul de mişcare poate fi atât de server încât întreaga misiune să aibă de suferit. 

Efectul Pinocchio: nasul ştie când minţim

Se pare că, povestea lui Carlo Collodi are şi un sâmbure de adevăr. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Granada au constatat că „efectul Pinocchio” se întâlneşte în viaţa de zi cu zi, pentru că nasul „ştie” când minţim.

Noua cercetare a scos la iveală faptul că atunci când oamenii mint, chiar dacă nasurile lor nu se lungesc, acestea se încălzesc. Acest efect a fost descoperit atunci când oamenii de ştiinţă au monitorizat voluntari prin tehnici de imagistică termică. Potrivit cercetătorilor, vârfurile nasurilor se încălzesc din cauza anxietăţii produse de minciună. Cu toate acestea, efectul poate să dispară, dacă participanţii fac un efort mental. 

Specialiştii au descoperit că, atunci când participanţii minţeau, se declanşa o schimbare la nivelul cortexului insular, care reglează temperatura corpului. Prin urmare, anumite regiuni ale corpului îşi schimbă temperatura în funcţie de starea de spirit. Pe lângă nas şi muşchiul orbital din interiorul ochiului experimentează creşteri şi descreşteri ale temperaturii. 

Acelaşi studiu sugerează că tehnicile de imagistică termică au putut identifica dorinţa sexuală şi excitarea atât în caul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Dorinţa sexuală a putut fi identificată prin observarea unei creşteri de temperatură în zona pieptului şi cea genitală.

Prea multe gânduri negative? Aruncă-le la gunoi!

Dacă vrei să scapi de gândurile „negre”, poate că ar trebui să le scrii pe o coală de hârtie pe care ulterior să o arunci în coşul de gunoi, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ohio.

Pe de altă parte, studiul susţin că şi păstrarea gândurilor pozitive se poate realiza într-o metodă similară. Mai exact, ele ar trebui scrise pe o foaie pe care ar trebui să o păstrăm şi să o luăm cu noi. 

Pentru a determina modul în care administrarea gândurilor ne afectează acţiunile viitoare, oamenii de ştiinţă au realizat trei experimente. La primul experiment au luat parte 83 de studenţi care au fost rugaţi să noteze comentarii (atât negative, cât şi pozitive) legate de propriile lor corpuri. Unui grup i s-a cerut să arunce foile pe care scriseseră, în timp ce celuilalt grup i s-a cerut să le corecteze din punct de vedere gramatical. Ulterior, toţi participanţii au fost rugaţi să îşi evalueze propria imagine. Cei care şi-au aruncat comentariile nu şi-au schimbat părerea despre propria imagine, în timp ce participanţii care au păstrat hârtiile pe care scriseseră au arătat corelaţii mai strânse între imaginea lor şi comentariile pe care le-au făcut în scris. Acest fenomen s-a observat atât în cazul comentariilor pozitive, cât şi al celor negative. 

Într-un al doilea experiment, participanţii au notat comentarii referitoare la un subiect pe care majoritatea oamenilor îl consideră pozitiv. În această etapă a studiului, unora li s-a cerut să arunce notiţele, unora li s-a spus să le lase pe birou, iar altora li s-a solicitat să poarte cu ei hârtiile scrise. Cei care au aruncat hârtiile nu au înregistrat nicio schimbare a convingerilor legate de acest subiect, cei care le-au lăsat pe birou s-au dovedit a avea atitudini mai apropiate cu cele notate, în timp ce al treilea grup, cel format din indivizi care au luat cu ei hârtiile, au înregistrat cel mai mare nivel de corelare a gândurilor scrise cu viitoarele acţiuni pe care erau dispuşi să le îndeplinească. 

A treia parte a studiului a presupus scrierea gândurilor negative într-un document pe computer. Ulterior, participanţii fie au şters documentul, fie l-au salvat. Rezultatele cercetării au arătat că cei care au aruncat documentul aveau mai puţine şanse să fie influenţaţi de aceste gânduri „negre” comparativ cu restul participanţilor. 

De asemenea, contrar convingerii că doar imaginarea sau vizualizarea acţiunii de a arunca sau păstra foaia pe care au fost scrise gândurile poate influenţa individul, s-a constatat că un astfel de exerciţiu nu oferă răspunsul scontat. 

Uimitor: un lac izolat sub gheaţă timp de aproape 3.000 de ani abundă în forme de viaţă

Lacul Vida din Antarctica are caracteristici care, la prima vedere, l-ar face să pară inospitalier pentru viaţă: apa lui este de 7 ori mai sărată decât cea a oceanului, temperatura este de 13 grade sub zero şi în adânc domneşte un întuneric absolut. Şi totuşi, forând în stratul de gheaţă gros de 20 de metri, oamenii de ştiinţă au avut surpriza să descopere că apele lacului sunt pline de vieţuitoare.

Formele de viaţă găsite sunt reprezentate de bacterii, iar descoperirea lor alimentează speranţele oamenilor de a descoperi, într-o zi, viaţă pe planete ca Marte sau pe sateliţi naturali precum Europa, „luna” lui Jupiter.

Ceea ce s-a întâmplat cu lacul antarctic Vida, au explicat cercetătorii de la Universitatea din Illinois şi Desert Research Institute  din Reno, SUA, s-ar fi putut întâmpla şi cu lacurile de pe alte corpuri cereşti, când temperaturile au scăzut, determinând formarea unor straturi groase de gheaţă.

Bacterille din lacul Vida, scoase la suprafaţă prin foraje la 27 de metri adâncime, aparţin unor specii necunoscute anterior.  Aceste bacterii supravieţuiesc probabil metabolizând cantităţile mari de hidrogen şi oxizi de azot care se găsesc în apele sărate şi lipsite de oxigen ale lacului.

Cercetătorii au fost surprinşi să descopere cantităţi atât de mari de hidrogen, oxizi de azot şi carbon în lacul Vida şi presupun că aceste substanţe s-ar fi putut forma prin reacţii între săruri şi compuşii chimici cu conţinut de azot din rocile înconjurătoare.

De-a lungul timpului, bacteriile, lipsite de oxigen, s-ar fi putut adapta să consume aceste substanţe pentru a produce energie. Condiţiile neobişnuite din lac au jucat un rol esenţial în evoluţia diversităţii şi a proprietăţilor formelor de viaţă găsite aici, cred cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă încearcă acum să afle mai multe cultivând în laborator unele dintre celulele bacteriene descoperite. Ei speră astfel să înţeleagă mai bine limitele fizice şi chimice până la care pot rezista aceste vieţuitoare, informaţii care ar putea fi relevante şi pentru căutarea vieţii extraterestre pe corpuri cereşti îngheţate, precum Europa.

În Antarctica se desfăşoară mai multe programe de cercetare a lacurilor subglaciare, dar descoperirea bateriilor în lacul Vida (care este acoperit cu gheaţă de 2.800 de ani) nu face totuşi mai probabilă descoperirea  de forme de viaţă în lacuri mai mari precum Vostok şi Ellsworth, aflate sub staturi de gheaţă groase de 3 kilometri şi care au stat izolate un timp mult mai îndelungat - milioane de ani.

Experţii de la Cambridge vor studia dacă este posibil ca o revoltă a roboţilor să ducă la dispariţia speciei umane

Doi profesori de la Universitatea Cambridge vor înfiinţa un centru de cercetare pentru a analiza posibilitatea ca tehnologia să ducă la distrugerea civilizaţiei umane.

Institutul va purta numele de CSER (The Centre for the Study of Existential Risk) şi va studia riscurile la adresa omenirii aduse de biotehnologie, viaţa artificială, nanotehnologie şi de schimbările climatice.

Oamenii de ştiinţă afirmă că a respinge din start posibilitatea unei revolte a roboţilor este „periculos”.

Temerile că maşinăriile pot prelua controlul au fost explorate de mai multe filme SF populare. Cel mai cunoscut este Skynet, un sistem computerizat care a refuzat controlul uman, popularizat în seria Terminator. Skynet, un computer conceput de armata SUA, a dezvoltat conştienţă şi a început să lupte împotriva omenirii.

Deşi această problemă a fost tratată mai ales în contextul operelor SF, cercetătorii spun că ideea maşinilor care devin mai inteligente decât oamenii trebuie tratată cu maturitate.

„Gravitatea acestor riscuri este dificil de estimat, dar acest lucru este în sine un motiv de îngrijorare, dat fiind că miza este colosală”, afirmă cercetătorii pe site-ul institutului.

Proiectul CSER a fost fondat de Huw Price, profesor de filozofie la Universitatea Cambridge, Martin Rees, profesor de cosmologie şi astrofizică în cadrul aceleiaşi instituţii şi de Jaan Tallinn, cofondator al companiei Skype.

„Ideea că inteligenţa va reuşi să evadeze din limitele biologie în cursul acestui secol sau în următorul pare o predicţie rezonabilă”, afirmă profesorul Price. „Ceea ce încercăm să facem este să aducem aceste idei în comunitatea ştiinţifică”, a adăugat profesorul.

Profesorul Price crede că, pe măsură ce roboţii şi computerele vor deveni mai inteligente decât oamenii, există posibilitatea ca „oamenii să devină dependenţi de maşinării care nu sunt neapărat maliţioase, dar ale căror interese nu ne includ neapărat şi pe noi”.

Centrul urmează să fie inaugurat anul viitor – presupunând, desigur, că specia umană va supravieţui până atunci.

Un dispozitiv medical vital a fost redus la dimensiunile unui cip portabil

Monitorizarea semnelor vitale necesită existenţa unui echipament scump şi mult prea voluminos. Din fericire, mulţumită celor de la Universitatea Oregon acest lucru s-ar putea schimba. Acum, inginerii lucrează la dezvoltarea unui senzor de monitorizare care este atât de mic încât poate fi încorporat într-un bandaj.

Motiv pentru care sistemul este atât de mic şi de subţire este absenţa uni baterii. Acesta se alimentează direct de la energia furnizată de radiofrecvenţa unui telefon mobil. El are capacitatea de a se încărca de la o distanţă de 4,5m, chiar şi de la alte dispozitive radioemiţătoare. De fapt, din punct de vedere teoretic, chiar şi căldura corpului sau mişcarea ar putea alimenta senzorul. 

Actualele dispozitive de monitorizare costă în jur de 100 de dolari sau chiar mai mult, în timp ce noul cip, care va fi de unică folosinţă, va consta doar 0,25 de dolari. 

Există şi alte domenii în care el ar putea fi utilizat precum clinicile în care sunt îngrijiţi pacienţi care suferă de demenţă, cu scopul de a măsura semnale electroencefalografice ale creierului. 

Emigrarea pe Marte: un miliardar american face planuri pentru colonizarea Planetei Roşii

Elon Musk, omul de afaceri care conduce compania privată de zboruri spaţiale SpaceX, are în vedere instalarea pe Marte a unei colonii umane de aproximativ 80.000 de indivizi, care ar iniţia acolo o nouă civilizaţie umană, capabilă se se susţină singură.

În viziunea lui Musk, ambiţiosul program de colonizare a Planetei Roşii ar putea începe cu un grup de „pionieri” de cel mult 10 persoane, care ar călători spre Marte la bordul unui vehicul transportat de o enormă rachetă alimentată cu oxigen lichid şi metan

Pe Marte, aceştia ar întemeia o nouă civilizaţie, care s-ar autoîntreţine şi  s-ar putea dezvolta spectaculos, afirmă Elon Musk. 

Coloniştii ar pleca însoţiţi de mari cantităţi de echipament, inclusiv instalaţii pentru producerea de îngrăşămînt, metan şi oxigen, pornind de la azotul şi dioxidul de carbon din atmosfera marţiană şi de la apa din subsolul planetei.

Coloniştii ar transporta, de asemenea, materialele necesare pentru a construi domuri transparente, în care o atmosferă bogată în CO₂  (extras din aerul planetei) ar permite cultivarea de plante terestre în solul marţian.

Pe măsură ce colonia ar deveni capabilă de auto-întreţinere în măsură tot mai mare, rachetele ar transporta într-acolo tot mai mulţi oameni, dar din ce în ce mai puţine echipamente şi provizii.

Deşi Musk nu a confirmat, este posibil ca vehiculul utilizat să fie o nouă rachetă, uriaşă, capabilă de lansări multiple, numită MCT (Mass Cargo Transport sau Mars Colony Transport), care ar transporta o capsulă specială în care ar călători coloniştii.

Space X testează deja un vehicul care reprezintă un model avansat al lui Falcon 9, racheta care transportă capsula Dragon, produsă tot de Space X, şi care a început de curând să transporte provizii şi echipaj spre  Staţia Spaţială internaţională, în cadrul unui contract cu NASA, care a renunţat recent la propriile vehicule, recurgând la serviciile firmelor particulare.

Prototipul testat de Space X, numit Grasshopper, reprezintă primul pas spre dezvoltarea unor vehicule spaţiale capabile să decoleze şi să aterizeze vertical.

Deşi Musk nu a furnizat detalii privind capacitatea de transport a vehiculului spaţial, el a dezvăluit, totuşi, că acesta va utiliza un nou motor de rachetă, în două trepte, numit Raptor, mult mai eficient decât motoarele Merlin folosite de Falcon 9.

Motoarele vehicului Falcon 9 folosesc oxigen lichid (LOX) şi kerosen; în schimb, motoarele Raptor vor utiliza LOX şi metan. Musk a explicat motivele alegerii metanului drept combustibil: metanul are un cost energetic mai mic, un impuls specific (Isp - un parametru care descrie eficienţa motorului) mai mare decât  kerosenul şi nu are are niciuna dintre proprietăţile negative ale hidrogenului. (Hidrogenul este dificil de stocat la temperaturi joase, face ca metalul să devină friabil şi este foarte inflamabil.) 

Omul de afaceri s-a gândit la modul în care ar trebui proiectată şi dotată capsula pentru pasageri: în interior concentraţia oxigenului în aer ar fi de 30-40% (în atmosfera terestră este de cca. 21%), iar provizia de apă ar trebui stocată într-un rezervor care să fie, în acelaşi timp, o barieră între pasageri şi radiaţiile solare.

Musk, a făcut, de asemenea, calcule privind costul unei asemenea călătorii spre Marte, pentru fiecare colonist: „biletul” spre Marte ar costa cca. 500.000 USD, un preţ pe care omul de afaceri îl consideră accesibil, afirmând că trebuie să fie suficient de mic pentru ca oamenii de cca. 45 de ani din ţările avansate să poată strânge suficienţi bani pentru a face această călătorie.

El a estimat, de asemenea, că dintre cele cca. 8 miliarde de locuitori cât va avea Pămîntul, la vremea când va fi posibilă întemeierea coloniei, poate unul din 100.000 va fi pregătit să facă acest pas; asta ar însemna că vor exista 80.000 de potenţiali emigranţi.

Musk estimează că programul de colonizare - pe care l-ar dori o colaborare între guvern şi iniţiativa privată - ar costa în jur de 36 de miliarde USD. A ajuns la această cifră estimînd că o colonie care ar costa 0,25 - 0,50 din produsul intern brut (PIB) al unie naţiuni ar fi considerată un proiect acceptabil din punct de vedere financiar.

În 2012, în SUA, PIB a fost de 14,5 trilioane USD; 0,25% din această cifră ar reprezenta 36 miliarde USD. Dacă 80.000 de colonişti ar plăti câte 500.000 USD pentru a pleca pe Marte, s-ar strânge 40 miliarde USD - suficient pentru a acoperi costurile înfiinţării coloniei.