Thursday, December 13, 2012

O companie privată va efectua călătorii spre Lună la preţ redus până la finalul deceniului


Doi foşti oficiali ai NASA au anunţat că intenţionează să ofere publicului şansa de a călători spre Lună până la finalul acestui deceniu. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la 40 de ani de la ultima aselenizare umană, în cadrul căreia a fost dezvăluită o nouă companie spaţială privată.


În ultimii ani, zborurile spaţiale au încetat să mai fie monopolizate de guvernele lumii, după ce mai multe companii private au reuşit să lanseze cu succes rachete pe orbita Pământului. În SUA, agenţia spaţială americană a scos din uz navetele spaţiale, fiind nevoită să plătească Rusiei sume considerabile pentru a putea trimite oameni şi echipamente spre Staţia Spaţială Internaţională cu ajutorul navetelor ruseşti. Recent, NASA a apelat şi la o navetă construită şi operată de compania privată SpaceX.
Din cauza bugetelor tot mai reduse, agenţiile spaţiale guvernamentale au renunţat la planurile de a trimite oameni dincolo de orbita Terrei, NASA preferând să apeleze la roboţi pentru a explora sistemul solar.
Cei doi foşti oficiali ai NASA au fondat compania Golden Spike, având ca scop efectuarea de noi călătorii spaţiale. Numele companiei face aluzie la bucata de fier cu care a fost finalizată prima cale ferată care a traversat SUA, cei doi astronauţi dorind, la rândul lor, să ofere oamenilor noi posibilităţi de explorare, la fel ca prima cale ferată transcontinentală.
Compania estimează că o călătorie dus-întors până la Lună va costa aproximativ 1,5 miliarde de dolari, cheltuielile fiind aproximativ egale cu cele necesare programelor spaţiale guvernamentale pentru a trimite roboţi pe Lună. Deoarece fiecare expediţie va avea la bord doi astronauţi, fiecare pasager va plăti 750 de milioane de dolari.
„Acest preţ acoperă costurile iniţiale, testele de zbor şi ne permite să avem parte de un profit sănătos. Am efectuat un studiu de piaţă şi am ajuns la concluzia că aproximativ 15-25 de guverne sunt interesate”, a explicat Dr. Alan Stern, CEO-ul companiei.
Reprezentanţii Golden Spike afirmă că pot reduce costurile „profitând de rachetele existente şi de navetele noi elaborate de companiile spaţiale private”.

Compania doreşte să vândă zboruri către Lună „naţiunilor, indivizilor şi companiilor care au obiective şi ambiţii de explorare a Lunii”, menţionând că preţurile estimate „sunt doar o mică parte din costul total al oricărui program lunar conceput până acum”.
Reprezentanţii Golden Spike au lucrat la planul de afaceri al companiei în ultimii doi ani, dezvăluind obiectivele îndrăzneţe cu ocazia aniversării a 40 de ani de la lansarea Apollo 17, ultima misiune în cadrul căreia oamenii au ajuns pe Lună.

Cei doi antreprenori care au fondat această companie sunt Gerry Griffin, un fost director de zbor în cadrul programului Apollo şi totodată director al Centrului Spaţial Johnson, şi Alan Stern, un fost şef al departamentului ştiinţific al NASA. Printre consultanţii companiei se numără mai mulţi politicieni de vază din SUA, cel mai cunoscut fiind fostul preşedinte american Bill Clinton.
Programul spaţial Apollo s-a desfăşurat între 1963 şi 1972, cea mai cunoscută misiune fiind Apollo 11, în cadrul căreia Neil Armstrong a devenit primul om care a păşit pe Lună. Ultima misiune în cadrul acestui program a fost lansată pe 7 decembrie 1972, revenind pe Terra 12 zile mai târziu, după ce astronautul Eugene Cernan a devenit ultimul om care a păşit pe Lună.
Iată clipul de prezentare al companiei Golden Spike:



No comments:

Post a Comment