Angajatii unui lant de magazine, implicati intr-un scandal. In ce ipostaze isi filmau clientele

Angajatii unui celebru lant de supermarketuri isi filmau in secret clientele si apoi vindeau intre ei aceste imagini. Incidentele au avut loc in mai multe magazine din Frankfurt am Main, Dieburg si regiunea Hesse, din Germania.

Clientele vizate erau cele care purtau fuste scurte si bluze decoltate. Angajatii le urmareau cu ajutorul camerele de supraveghere din magazine si copiau cadrele care le surprindeau pe tinere in timp ce se aplecau ca sa ia un produs de pe raft.

Imaginile erau apoi inregistrate pe CD-uri si vandute intre angajati, aparand astfel o adevarata retea.

Conducerea Aldi Sud, compania implicata in acest scandal, spune ca va lua masurile necesare, dupa finalizarea unei anchete interne.

Institutia tine sa precizeze ca existenta acestor camere de supraveghere este necesara, pentru protectia angajatilor si clientilor, in cazul unor jafuri. Asemenea camere sunt amplasate chiar si langa casele de marcat, dar nu pot inregistra PIN-ul clientilor care platesc cu cardul.

La Aldi Nord in schimb, camerele sunt montate numai in magazinele unde au avut loc multe jafuri si in niciun caz in zona caselor de marcat, precizeaza compania, citata de Der Spiegel.

Ambele firme tin de acelasi lant international, dar au conduceri diferite, relateaza The Local.

Generalul care conduce Armata rusa: "In 5-6 ani, scutul antiracheta va destabiliza intreaga Europa"

Scutul antiracheta creat in prezent in Europa de Statele Unite ar putea destabiliza regiunea in 5 sau 6 ani si constitui o amenintare pentru Rusia, a declarat miercuri generalul Nikolai Makarov, seful Statului Major General al Fortelor Armatei Ruse.

"Scutul antiracheta ar putea, pana in 2017 sau 2018, sa perturbe stabilitatea Europei si sa ameninte securitatea Rusiei", a declarat generalul, in urma unei reuniuni a Consiliului NATO-Rusia desfasurate la Bruxelles.

Potrivit acestuia, Rusia si NATO inca mai au timp sa ia decizii coordonate pe aceasta tema, care constituie "piatra de temelie a relatiilor intre Rusia si Alianta".

"Dar noi nu putem astepta si este necesar (ca Moscova) sa defineasca masurile care pot fi luate", a adaugat Makarov, precizand ca partea rusa deja a informat colegii din NATO despre acest lucru.

In cursul summitului NATO de la Lisabona din 2010, Moscova si Washingtonul au convenit sa coopereze in domeniul scutului antiracheta european. Totusi, cele doua parti nu au reusit sa ajunga la un acord privind arhitectura viitorului scut. In plus, Statele Unite au refuzat sa ofere garantii in scris ca scutul nu va fi indreptat impotriva fortelor strategice ruse.

Lumea ca un cerc perfect: economia circulară va schimba planeta

Uriaşe insule de gunoaie plutesc în oceanele lumii, groteşti reprezentări a ceea ce înseamnă civilizaţia hiperconsumistă a momentului actual. În fiecare an, sute de gropi de gunoi, cu suprafeţe de zeci de hectare, se închid, pline până la refuz, deschizîndu-se, în locul lor, altele care să primească şi să ascundă prisosul de deşeuri generat de o omenire ce creşte şi se dezvoltă dezlănţuit. Cumpărăm mereu, aruncăm mereu, iar în tot acest timp, preţurile cresc şi cresc. Vom mai ieşi vreodată din ciclul cumpără-foloseşte-aruncă, la care părem condamnaţi până când cercul infernal se va prăbuşi, strivit de propria sa creştere nemăsurată? Putem ieşi, ne spun experţii, dacă întoarcem ideea de ciclu în folosul nostru, îndreptându-ne spre un nou concept, spre o nouă formulă de viaţă: economia circulară.


Prin contrast, economia de azi, cea în care trăim cu toţii, este, în mare măsură, una de tip linear: sunt exploatate resurse naturale non-regenerabile, pentru a extrage materii prime, din care se obţin produse finite, pe care noi le folosim cât le folosim şi apoi le aruncăm, irosind astfel preţioasele materiale integrate în ele, preţioasa energie utilizată pentru obţinerea lor şi la fel de preţioasa muncă omenească pe care o presupune fabricarea acelor obiecte. Iar odată aruncate, ele ajung să genereze o nouă problemă, pentru a cărei rezolvare e nevoie de alte materii prime, de alte cantităţi de energie, de altă muncă...

Undeva, înainte de partea cu aruncatul la gunoi, ar trebui să intervină altceva - o acţiune care să schimbe destinaţia (destinul?) deşeurilor, ducându-le spre o nouă menire: deşeurile unui proces de fabricaţie să devină materii prime pentru un altul.
Cu alte cuvinte, am avea de-a face cu o reciclare super-optimizată (ca să nu exagerăm zicându-i perfectă, supremă, absolută sau ceva la fel de atotcuprinzător, pentru că orice lucru făcut de om e imperfect - dar perfectibil, asta e important!)

Reciclarea, ca un concept teoretic şi chiar ca activitate practică există, desigur, dar e jalnic cât de puţin se face, din ceea ce s-ar putea face. În teorie, când vom atinge valoarea de 100%, vom trăi în mult-visata economie circulară.

Pare o idee nouă şi îndrăzneaţă, dar, de fapt, multe gospodării individuale rurale trăiau încă, până acum vreo 100 de ani, într-o economie circulară aproape fără fisură. Nu se arunca aproape nimic, noţiunea de deşeuri în sensul de azi mai că nu exista. Fiecare rest de... ceva, de orice, era folosit. Hainele vechi (pe vremea aceea, la ţară, lumea avea oricum puţine haine) deveneau cârpe de şters ori se ţeseau din ele preşuri; hârtiilor li se găseau fel de fel de întrebuinţări (de la astuparea borcanelor la acoperirea ferestrelor, de la împachetarea a tot soiul de mărunţişuri până la aprinsul focului), cojile de legume aruncate în grădină deveneau hrană pentru păsările de curte şi, în cele din urmă, descompunându-se, se prefăceau în compost (îngrăşământ vegetal) şi fiece bucăţică de lemn rămasă fără rost tot îşi găsea unul, era utilizată până la ultima posibilitate, măcar pentru foc. Cea mai mare parte a materialelor folosite pe vremea aceea erau biodegradabile, astfel încât, în cele din urmă, cam totul se întorcea în natură, fără a-i face rău - un cerc aproape perfect.

Apoi, a venit era materialelor plastice... Fără a nega în niciun fel însemnătatea lor în cultura tehnologică de azi, nu putem să nu vorbim despre latura lor întunecată: felul în care se acumulează în natură, dăinuind cu mileniile (nu ştim exact cât, căci trăim cu ele de prea puţină vreme), fărâmându-se treptat în fragmente din ce în ce mai mici, dar fără să dispară vreodată cu totul.

Şi, după plastic, a venit era consumismului - şi el cu două feţe: mulţi oameni au ajuns să aibă ceea ce părinţii lor nici nu visaseră, procurându-şi ieftin şi repede mii de lucruri (şi trebuitoare şi ne-), trăind în confort, dar plătind un preţ uriaş de care - şi asta e cu adevărat groaznic - mulţi nici nu-şi dau seama.

Preţul plătit - toţi îl plătim - este reprezentat , pe de o parte, de banii tot mai mulţi pe care îi dăm ca să trăim la un nivel acceptabil de confort, iar pe de altă parte, de impactul ambiental, cu observaţia că tot ceea ce aruncăm în mediu, intoxicându-l, tot noi reînghiţim, mai devreme sau mai târziu, eventual sub o altă formă, dar tot nocivă.

Aici intervine conceptul de economie circulară. Într-o proiecţie ideală, asta ar însemna să recreăm, la scară globală, stilul "fără gunoi" al gospodăriei rurale de acum un veac. Dar ceea ce era uşor la scară mică şi într-o lume dominată de biodegradabil, devine o provocare colosală în lumea de azi.

E posibil?

Întâi de toate, e necesar. Şi atunci când vom realiza, cu adevărat, cât e de necesar, dar şi cât de util, vom găsi energia şi mijloacele de a pune lucrurile pe roate.

Un raport amplu, realizat cu participarea a peste 50 de experţi şi care a luat în calcul scenariile adoptării unei economii circulare pentru ţările Uniunii Europene, estimează că, în cazul adoptării unei asemenea abordări la un nivel avansat, economiile în ceea ce priveşte costurile materialelor ar fi de 520- 630 de miliarde USD (!), cifre impresionante şi care ar merita eforturile concertate ale tuturor ţărilor UE. Chiar şi economiile realizate în perioada de tranziţie la o economie circulară ar fi considerabile - între 320 şi 380 miliarde USD, estimează acelaşi raport, asta în condiţiile în care n-au fost luate în considerare decât o parte dintre sectoarele de producţie din UE. La nivelul întregii industrii comunitare, ar putea fi realizate economii uriaşe ale costurilor legate de materiile prime.


Economia circulară se bazează pe câteva principii simple (în teorie).

1. Eliminarea deşeurilor... încă din faza de proiectare. Cu alte cuvinte, un produs trebuie să fie astfel proiectat şi optimizat încât, încă de la proiectare, să se prevadă viitoarea utilizare a materialelor conţinute în el, la sfârşitul ciclului său de utilizare pentru scopul iniţial. Produsele trebuie gândite special pentru a include un ciclu de dezasamblare şi reutilizare. În momentul când vom putea face asta cu majoritatea produselor, vom fi foarte aproape de o adevărată economie circulară.
În acest spirit, ceea ce autorii studiului numesc design-ul circular presupune alegerea atentă a materialelor utilizate (nu pe unicul criteriu al costului), standardizarea şi modularizarea avansată, proiectarea unro obiecte ce pot fi dezasmblate cu uşurinţă...

2. O astfel de abordare impune o distincţie clară între componentele consumabile şi cele durabile din alcătuirea unui produs. În economia circulară, consumabilele sunt realizate din ingrediente de origine biologică, non-toxice (dacă nu chiar utile mediului) şi care, astfel, la sfârşitul unui ciclu de utilizare, pot fi înapoiate naturii fără consecinţe negative pentru mediul înconjurător. Părţile durabile, în schimb, precum componentele din plastic şi metal, sunt din start destinate reutilizării.

3. Energia necesară desfăşurării tuturor acestor cicluri de fabricare- recuperare-reutilizare trebuie să provină din surse regenerabile, reducând astfel dependenţa de combustibilii fosili şi vulnerabilitatea la şocuri economice de genul celor generate de o creştere subită a preţului petrolului.

Ce e bun pentru mediu, e bun şi pentru economie

Dincolo de evidentele beneficii asociate cu sănătatea mediului înconjurător (şi cu sănătatea oamenilor, pînă la urmă), trecerea la economia circulară reprezintă o uriaşă oportunitate pentru afaceri, un beneficiu major pentru economiile statelor lumii.

Dacă secolul XX a fost marcat de o scădere, în ansamblu, a preţurilor, determinată de eficientizarea producţiei de masă, prin accesul la noi tehnologii, secolul XXI oferă o cu totul altă perspectivă: creşterea preţurilor la nivel global, alimentată de creşterea preţului resurselor şi de o cerere tot mai mare de produse şi servicii din partea unei clase de mijloc aflate în plină ascensiune. Totul e cu dus şi-ntors: ieşirea din starea de sărăcie a unui mare număr de locuitori ai ţărilor în curs de dezvoltare este, fără îndoială, un lucru bun, dar creşterea nivelului de trai vine la pachet cu o sporire a cererii de bunuri, care se traduce printr-o sporire masivă a cererii de resurse necesare pentru obţinerea acestor bunuri.

Până în anul 2030, se preconizează că 3 miliarde de noi membri ai clasei de mijloc îşi vor face intrarea pe piaţa produselor şi a serviciilor, generând o creştere enormă a cererii.

Decurg de aici câteva concluzii logice şi de bun-simţ: de pildă, pentru a beneficia de economiile în costurile materialelor, e clar că firmele trebuie să îşi mărească în mod considerabil rata de colectare a produselor uzate şi de reutilizare a componentelor lor.

Iar aici e de muncă, nu glumă. Cu excepţia industriei constructoare de maşini, prea puţine industrii reuşesc să atingă o rată de colectare de 25%, ceea ce înseamnă că peste trei sferturi din ceea ce produc aceste industrii ajunge la gunoi.

Tranziţia spre independenţă

Ceea ce este important - şi ar trebui să încurajeze trecerea omenirii la economia circulară - este faptul că un astfel de climat ar fi benefic afacerilor. De ce? Pentru că ar face lucrurile mai uşor de prevăzut şi de planificat. A avea acces la energie regenrabilă în locul celei din combustibili fosili, la materiale recuperate din propria ogradă în locul celor importate ar însemna eliberarea din hăţişul problemelor generate de volatilitatea preţurilor, cum numesc economiştii fluctuaţiile uneori bruşte, imprevizibile şi cu atât mai nocive ale preţurilor unor resurse, un exemplu foarte bun fiind petrolul.
Scumpirea lui poate surveni oricând, adesea pe fondul unor evenimente politice care pot evolua rapid şi duce la o urcare a preţului barilului de petrol pe pieţele internaţionale. Şi atunci, totul se dă peste cap în timp scurt: creşte preţul benzinei şi al motorinei, deci se scumpeşte transportul unor produse sau materii prime folosite pentru obţinerea lor, deci se scumpesc produsele respective etc. Iar ţinând seama de cât de multe produse se fabrică azi pornind de la derivaţi ai petrolului, multe alte scenarii de acest gen sunt posibile atunci când această resursă - de care lumea noastră e practic dependentă în momentul de faţă - suferă variaţii de preţ.

Un alt exemplu sunt aşa-numitele metale ale pământurilor rare (sau elemente ale pământurilor rare - "pământuri" având aici sensul de minereuri). Acestea sunt elemente chimice (17 la număr) precum ceriul, ytriul, europiul, gadoliniul, yterbiul şi altele, foarte necesare în procese industriale complexe, reprezentative pentru lumea modernă: fabricarea laserelor, a magneţilor, a automobilelor-hibrid, catalizarea proceselor de rafinare a petrolului etc. Cele mai mari cantităţi de asemenea metale rare sunt exportate azi de China, care produce 97% din cantitatea totală extrasă la nivel mondial. Practic, o lume întreagă depinde de exporturile chineze, în condiţiile în care surse alternative (mine de asemenea elemente din Australia, Brazilia, Canada, Africa de Sud, Groenlanda, SUA) au încetat să mai fie exploatate atunci când China, în anii 1990, a făcut preţurile să scadă prin exporturile sale ieftine. Iată însă că, mai nou, China a hotărât să îşi reducă exporturile de metale rare, cu scopul declarat de a feri zăcămintele de supraexploatare şi a conserva aceste resurse preţioase. În asemenea condiţii, analiştii economici prevăd în curând o criză a acestor elemente la nivel global, căci redeschiderea unor mine în alte ţări ale lumii ia timp, iar de elementele respective e nevoie acum. Or, într-o economie circulară, recuperarea acestor valoroase metale din produsele uzate ar reprezenta o plasă de siguranţă, suplinind, măcar parţial, insuficienţa importurilor şi ferind de criză industriile din ţările importatoare.


Raportul menţionat la începutul articolului evidenţiază şi necesitatea macro-acţiunilor necesare pentru trecerea la economia circulară (cooperarea strânsă în plan naţional şi internaţional, abordarea multidisciplinară), dar se şi opreşte asupra unor produse larg consumate în viaţa contemporană, analizând fabricarea şi utilizarea lor, în spiritul economiei circulare, evidenţiind beneficiile acestei abordări. Un singur exemplu:

Costul fabricării unui telefon mobil din componente recuperate ar putea fi redus cu 50% pe bucată, dacă firmele respective ar fabrica telefoanele, încă de la început, astfel încât să fie mai uşor de dezasamblat, dacă ar îmbunătăţi procesele de recuperare a materialelor şi de reutilizare a lor şi dacă ar oferi stimulente (financiare) pentru returnarea de către către utilizator a telefoanelor mobile uzate. (Şi iată cum economia circulară şi-ar întinde beneficiile şi asupra finanţelor personale ale fiecăruia dintre noi.)

Iar opinia specialiştilor este fără echivoc: e momentul să trecem la un nou nivel. Să adoptăm atitudinea necesară, să ne optimizăm strădaniile, să nu ne eternizăm în tranziţie, ci s-o accelerăm, fiindcă pierderea de timp = pierdere de bani. Acum e momentul potrivit să ne suflecăm mânecile.

Trecerea la economia circulară trebuie văzută ca o oportunitate economică, o oportunitate pentru afaceri, o cale spre mai bine care oferă şi substanţiale beneficii pe parcursul ei. Evident, e mai uşor de zis decât de făcut dar, odată conştientizat potenţialul colosal unei asemenea schimbări, va merita efortul.

T-34: tancul care a câştigat al Doilea Război Mondial

În anul 1937, inginerii din cadrul Fabricii de Tancuri din Harkov primiseră de la temuţii politruci sovietici ordinul de a produce un nou tanc - unul de neînvins. Aşa s-a născut celebrul tanc T-34. Nu a fost cel mai puternic, nici cel mai masiv, nici cel mai precis tanc din cel de al Doilea Război Mondial. Dar a fost tancul care a făcut diferenţa. Tancul câştigător. Cel mai fiabil, cel mai eficient, cel mai de temut dintre toate aceste adevărate care de fier ale unui Ares modern. În opinia multor experţi în domeniu, T-34 a fost cel mai bun tanc din războiul care a îndoliat jumătate din omenire.

Vehiculele blindate cuceresc fronturile

Tancurile au jucat un rol hotărâtor pe câmpurile semănate cu moarte ale celui de-al Doilea Război Mondial. Inventate de britanici în timpul primei conflagraţii mondiale, tancurile au fost perfecţionate continuu, în principal de către germani, sovietici şi americani, pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial.

Concepute iniţial cu rolul de a susţine asalturile trupelor de infanterie, tancurile au trecut într-o nouă etapă a tacticii militare moderne odată cu succesul fără precedent al operaţiunii Blitzkrieg. De fapt, după operaţiunea Blitzkrieg, tancurile şi-au cucerit gloria, devenind asociate unui un corp de sine stătător al tuturor forţelor militare moderne.

Înainte de încheierea conflagraţiei amintite, tancurile deveniseră deja cea mai importantă forţă de pe câmpurile de bătălie. Chiar dacă unele părţi co-beligerante precum Italia, Marea Britanie şi Japonia au produs un număr considerabil de tancuri, grosul acestor care de luptă moderne a provenit din Germania nazistă şi din Uniunea Sovietică.

De fapt, Uniunea Sovietică a început şi terminat războiul cu un număr de tancuri mai mare decât al tuturor forţelor militare oponente laolaltă, adică aproximativ 18.000-20.000 de bucăţi.
La începutul conflagraţiei, vedeta blindatelor cu şenile de fabricaţie sovietică era tancul de tip T-26. Majoritatea acestor tancuri erau echipate cu tunuri de calibrul 45 mm, puţine erau echipate cu radio şi toate aveau un design rigid şi butucănos chiar pentru standardele sovietice.

Prin urmare, generalii din fruntea Armatei Roşii ordonă inginerului proiectant militar Mihail Koşkin să îşi aleagă o echipă nouă pentru a crea un model eficient care să înlocuiască atât tancurile model T-26, cât şi pe cele din clasa BT.

Koşkin şi-a început titanica muncă în uriaşele hale ale Fabricii de Locomotive Komintern din Harkov, în secţia de producţie pentru tancuri şi alte vehicule militare. Încercările lui Koşkin de a-l influenţa pe Stalin în privinţa deblocării unor fonduri care să-i permită să proiecteze un tanc cu adevărat eficient au fost influenţate şi de bătălia de la Khalkhin Gol, din Mongolia, dintre sovietici şi trupele imperiale nipone dislocate în Manciuria. Cu lecţiile odată învăţate, sovieticii au trecut repede la treabă. Noţiuni şi concepte noi legate de blindaj, armament din dotare, mobilitate pe terenuri dificile şi multe altele au fost incorporate în noul prototip, botezat de Koşkin T-34. T, de la tanc şi 34 de la anul 1934, an în care începuse deja să pună bazele unui vehicul blindat de concepţie proprie.


Mândria Armatei Roşii

"Nu avem nimic comparabil cu el" - Friedrich von Mellenthin (Panzer Battles)
Versiunea iniţială a tancului T-34 avea un tun de calibrul 76,2, modelele ulterioare -produse începând cu anul 1944 - beneficiind de o turelă mai masivă, capabilă să susţină un tun mai mare, respectiv de calibrul 85 mm.

T-34 era echipat cu acelaşi tip de suspensii pe arc, prezente şi la vechiul model BT. Primele tancuri aveau instalată o aparatură radio de tip 10-RT 26 E, înlocuită ulterior de radiouri de tipul 9-RS şi R-113 Granat.
Armamentul suplimentar consta în două mitraliere grele de calibrul 7,62 mm. Colosul de oţel atingea greutatea de 26 tone, lungimea de 6,68 metri, lăţimea de 3 metri, înălţimea de 2, 45 metri şi putea atinge o viteză maximă de 53 kilometri pe oră. Autonomia era de 400 kilometri şi era acţionat de un motor diesel model V-2 cu 12 cilindri, capabil să dezvolte o forţă de 500 cai-putere. Blindajul său atingea grosimea de 60 mm în partea din faţă a turelei, iar trapa turelei avea o grosime de 16 mm.

Încă de la primele sale apariţii pe câmpurile de bătălie, tancul T-34 a provocat groază inamicilor. Era practic impenetrabil pentru obuzele trase de majoritatea tunurilor germane. Doar tunurile antiaeriene ale celebrelor baterii "Flak" de calibru 88 mm sau tunurile montate pe uriaşele tancuri germane de tip Tiger puteau penetra armura butucănoasă, dar eficientă, a tancului sovietic. Bătăliile de pe fluviul Nipru s-au dovedit un coşmar pentru diviziile de tancuri ale Wermacht-ului.

Apariţia şirurilor necruţătoare de T-34 ajunsese să provoace adevărate şocuri de ordin psihologic soldaţilor germani care, pe baza propagandei fără acoperire a lui Goebbels, se aşteptau la un adversar inferior din punct de vedere militar.

O altă mare calitate a tancului conceput de Koşkin era mobilitatea sa fără egal. T-34 era un tanc lat, cu suspensii ideale şi un motor puternic care îl putea propulsa fără probleme pe cele mai dificile terenuri şi în cele mai diverse condiţii meteo. Echipajul său, compus din 4 oameni, se simţea la adăpost şi beneficia de un tanc cu comenzi simple, extrem de fiabil şi uşor de reparat, comparativ cu alte tipuri de vehicule blindate.

Evident, ca orice produs sovietic, avea şi defecte, concretizate în principal în vizibilitate scăzută şi compartimente pentru muniţie amplasate defectuos. Dar care tanchist sovietic ar fi încercat să se plângă, ştiind că riscă o excursie - numai dus - spre temutele Gulaguri?

Oricum, comandanţii germani ai diviziilor de blindate au învăţat rapid să evite orice confruntare deschisă cu şirurile de T-34. Blindajul său de 76,2 mm era pur şi simplu impenetrabil de la distanţe mari.
Singurii factori care afectau impactul nimicitor al lui T-34 erau mai degrabă de ordin uman.

Epurarea armatei, declanşată de paranoia lui Stalin şi încheiată cu eliminarea a mulţi ofiţeri şi subofiţeri valoroşi, lipsa antrenamentului specific al echipajelor, lipsa unor tactici de teren pe măsura capabilităţii unui T-34, toţi aceşti factori au influenţat negativ eficienţa tancului în primii ani de folosinţă pe frontul din est. Aceste probleme au fost însă eliminate în stil sovietic, odată cu anii 1943-1944. În cumplita iarnă din 1941-1942, T-34 a surclasat clar toate tancurile germane trimise să-l înfrunte.

Abilitatea sa de a străbate noroaie adânci şi nămeţi uriaşi era de neegalat. Acolo unde tancurile germane se împotmoleau şi deveneau ţinte fără apărare, T-34 se deplasa fără probleme. Deja în pragul anului 1942, prestigioasa revistă Life îl desemnase drept "Probabil del mai bun tanc din lume"...
Epopeea unui tanc prin lume (inclusiv la noi...)

Clipele de glorie ale lui T-34 au survenit în două momente istorice decisive, care au marcat desfăşurarea şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
T-34 este tancul vedetă care a câştigat Bătălia de la Kursk, cea mai mare bătălie de tancuri din istorie, şi tot el a jucat un rol-cheie la Stalingrad.

De asemenea, acesta este tancul cu care sovieticii au pătruns triumfători în Berlin pentru a urca steagul roşu al comunismului pe clădirea ruinată a Reichstag-ului.
Iar T-34 a continuat să-şi consolideze o temută reputaţie şi după încheierea conflagraţiei mondiale.

Îl regăsim, aşadar, în teatrele de operaţiuni din Coreea, Cipru, războaiele statului Israel cu vecinii săi, precum şi în luptele din Vietnam, dintre Vietcong şi armata americană.

Tot el este tancul care a zdrobit revoltele din Ungaria anului 1956 şi Cehoslovacia anului 1968. A fost produs până în anul 1958, dar a rămas în funcţiune mulţi ani după ce a ieşit din producţie. Bunăoară, la nivelul anului 1996, T-34 era încă folosit de forţele armate din 27 de ţări.

Ultima apariţie în cadrul unor confruntări militare din Europa a avut loc în decursul războaielor din fosta Iugoslavie. Este vorba de luna mai a anului 1995, când un T-34 sârbesc a atacat un post militar al UNPROFOR din Bosnia.

Forţele armate române aveau circa 1060 tancuri T-34 la nivelul anului 1990, unele surse susţinând că toate au fost retrase între anii 1994-1996.

În decursul întregii istorii a acestui tanc, sovieticii au produs un număr de 80.070 de bucăţi. T-34 a devenit aşadar cel mai fabricat tanc din lume, recordul său nefiind doborât nici astăzi.

Oricum, ca români, nu trebuie să uităm că pe tancuri de tip T-34 au pătruns trupele invadatoare sovietice în România, inaugurând o epocă cu multe aspecte sumbre în istoria noastră.

Top 10 mituri false despre Luna

Protectoarea nasterilor, patroana recoltelor si a vinului bun; dar si nebuna si capricioasa, capabila sa starneasca in noi instincte bine “ferecate”. Dintotdeauna, in jurul Lunii s-au invartit cele mai bizare superstitii: unii o considera responsabila de cutremure si crize de epilepsie, altii ii pun in carca delicte dintre cele mai teribile. La 40 de ani de la aselenizare, mai exista apoi si cei convinsi ca pe Luna, in realitate, omul nu a pus niciodata piciorul.

10. Caini, hoti si asasini: de vina e Luna

Lasand la o parte povestile cu varcolaci, multi cred ca Luna plina stimuleaza comportamentul antisocial si criminalitatea. In 2007, Andy Parr, un inspector al politiei britanice din Sussex, le solicita mai-marilor sai in grad intariri speciale pentru a patrula in noptile cu Luna plina, atunci cand, sustinea el, se inmultesc semnificativ episoadele violente. “In baza experientei mele de 20 de ani ca ofiter de politie, pot sa afirm ca in noptile cu Luna plina ne confruntam cu persoane cu comportament straniu, nervoase si certarete”, declara el pentru BBC. 

Politistul britanic nu este nici pe departe primul care a denuntat legatura dintre fazele Lunii si inmultirea episoadelor violente. A incercat acelasi lucru cu 30 de ani inainte Arnold Lieber, psiholog american, autorul unui studiu in care au fost  analizate peste 11.000 de agresiuni inregistrate in Florida pe parcursul a cinci ani. Majoritatea, conform psihologului, survenite in noptile cu Luna plina.

De altfel, studiile cu privire la efectele bizare ale pozitiei satelitului natural al planetei noastre in raport cu Soarele nu se limiteaza la cele asupra omului. Unii jura ca Luna plina amplifica si agresivitatea animalelor, care si-ar descarca “nervii” muscand in stanga si-n dreapta, tot ce misca. Intre 1997 si 1999, cativa medici din Bradford, Marea Britanie, au analizat peste 1600 cazuri de muscaturi de animale si cum-necum au ajuns la concluzia ca probabilitatea de a fi “compostat” de cel mai bun prieten al omului se dubleaza in aceste nopti.

Verdict: FALS! In realitate, cercetarile pe aceasta tema sunt foarte contradictorii: oricarui studiu “pozitiv” ii corespunde un altul care il neaga. Si in ultima instanta, cercetarile pe aceasta tema nu conving comunitatea stiintifica. Mai precis, nu i-a convins pe Ivan Kelly, James Rotton si Roger Culver, trei cercetatori care in 1996 au examinat peste 100 studii pe tema efectelor fazelor lunare – o operatiune denumita cu un termen tehnic “meta-analiza", identificand in ele o sumedenie de erori statistice si de metodologie.

Nu exista nicio crestere a ratei agresiunilor in noptile cu Luna plina nici potrivit rezultatelor unui studiu care a analizat 500.000 de cazuri de violenta domestica inregistrate in 1999 in Nord Carolina. Si nici macar animalele nu par a suferi efecte nefaste: de fapt, in baza unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Sidney, singurul “boom” al muscaturilor se inregistreaza in perioada Sarbatorilor de Craciun. Asadar, fara nicio legatura cu fazele Lunii, ci doar cu obiceiul oamenilor de a detona petarde.

9. Luni de fiere

Ti-e greata si te doare capul? Tot Luna ar putea fi de vina, mai precis mareele. Exista multi gata sa puna pariu ca forta de atractie a Lunii poate sa miste nu numai apa oceanelor, ci si pe cea din organismul uman. De altfel, in trecut multe maladii "misterioase", precum depresia, paranoia sau epilepsia au fost puse pe seama capriciilor Lunii.

Nu-i de mirare, asadar, ca in timpuri nu foarte indepartate, au aparut si cei interesati sa furnizeze o “baza stiintifica” acestor superstitii. Intr-un controversat studiu cu privire la efectele Lunii pline, acelasi Arnold Lieber a examinat peste 25.000 de urgente psihiatrice inregistrate in Florida pe parcursul a 13 ani, si a ajuns la concluzia ca cele mai multe au survenit in timpul primului patrar (dupa Luna Noua).

Iar nebunia nu reprezinta decat varful iceberg-ului. Medicii de la Patna Medical College Hospital din India, de exemplu, intre 1976 si 1979 au analizat peste 800 internari de pacienti care si-au auto-administrat substante otravitoare. Cei mai multi, au asigurat ei, au facut acest lucru in noptile cu Luna plina.

Verdict: FALS! Pe majoritatea medicilor, aceste studii ii fac sa zambeasca. Intai de toate pentru caforta pe care Luna o exercita asupra corpului nostru este foarte slaba. Chiar si un tantar, sustinea astronomul american George Abell, asezat pe bratul unui om, ar exercita o atractie gravitationala mai mare. Apoi, fluidele din corpul nostru nu sunt libere sa fluctueze precum apa oceanelor: apa din organismul uman este “imbuteliata” in tesuturi.

In cele din urma, unicul efect pe care Luna pare a-l exercita cu adevarat asupra noastra este forta de sugestie: in baza unui studiu publicat in 2004 in revista Epilepsy & Behaviour, singurele atacuri de epilepsie care se inmultesc in perioadele cu Luna Plina sunt cele false. Cauzate adica nu de disfunctii cerebrale, ci de episoade psihotice.

8. Luna plina, sticla goala

Suna cam “cusuta cu ata alba”, dar sunt oameni care cred cu adevarat ca betiile lor “colosale” ar putea sa fi fost provocate de influenta “perversa” a aceleiasi Luni Pline. Dupa ce a confruntat amenzi de circulatie si teste de alcoolemie ale peste 16.000 de automobilisti prinsi pe soselele din Germania in stare de ebrietate, doi cercetatori nemti au sustinut la inceputul lui 2001 caLuna Plina este cea care ii impinge pe soferi sa bea excesiv si apoi sa se urce la volan.

Verdict: FALS! Pentru majoritatea oamenilor de stiinta insa, fazele Lunii nu pot transforma strazile si autostrazile de pe Pamant in piste de raliu la discretia persoanelor aflate in stare de ebrietate. Si nici sa-i deprime pe soferi pana la a-i imbata.

Descoperirea celor doi, anuntata cu tam-tam in Sunday Times, a fost rapid demascata drept o minciuna grosolana: Jan Willem Nienhuys, un matematician olandez, a descoperit mai multe erori metodologice in studiul celor cercetatorilor, printre care si lipsa unei analize statistice a datelor.

7. Luna care cutremura Pamantul

Pe 27 martie 1964, un cutremur cu magnitudinea 9.2 grade pe scara Richter zguduie Alaska. Peste 130 de persoane mor strivite sub daramaturi si din cauza violentului tsunami care-l urmeaza. Pamantul incepe sa tremure dis-de-dimineata, in timpul mareei inalte.

Pe 26 decembrie 2004, un seism inregistrat in largul insulei Sumatra, in Indonezia, provoaca unde de 30 metri care inunda coastele Indiei si zonele limitrofe. Peste 300.0000 de persoane nu au scapare. Este dimineata si Luna nu se vede. Dar e plina.  

Coincidente? Nu si potrivit unor cercetatori britanici, convinsi de faptul ca, miscand mareele, Luna Plina creste si domoleste in mod alternativ tensiunea pe fundul marilor, declansand cutremurele. Chestiunea este de decenii in centrul unor aprige dezbateri stiintifice.

Verdict: FALS! Se spune asadar ca miscarile Lunii pot declansa tsunami-uri si cutremure. In realitatenu exista date concrete care sa confirme relatia stransa dntre fazele lunii si fenomenele seismice. Chiar daca actiunea Lunii, combinata cu cea a Soarelui, provoaca pe langa mareele obisnuite si asa-numitele "maree terestre": usoare oscilatii ale scoartei terestre de nedectat cu ochiul liber, dar care ar putea potrivit unora, sa reprezinte clasica “picatura” care “umple” (si da pe-afara) paharul cutremurelor. Scepticii amintesc totusi ca masa Lunii este de circa 80 de ori mai mica decat cea terestra. Prea putin pentru a dezlantui cataclisme de asemenea proportii.

6.  Marketing lunar

Nu semana cand Luna este in descrestere, spune o vorba din batrani si de secole agricultorii trag cu ochiul la fazele Lunii pentru a-si asigura un vin bun si recolte manoase. In ultimii ani chestiunea s-a transformat intr-un “marketing lunar” in toata puterea cuvantului: doua dintre cele mai mari lanturi de supermarketuri din Marea Britanie isi organizeaza degustarile de vinuri in functie de “indicatiile” din calendar.

Verdict: FALS! Toate nu sunt decat simple superstitii, avand in vedere ca studiile stiintifice si verificarile riguroase nu le-au confirmat niciodata eficacitatea; alimentate prin urmare doar de convingeri pseudostiintifice, precum cea conform careia lumina Lunii ar fi capabila sa declanseze fotosinteza clorofilei.

In realitate, asigura expertii, luminozitatea Lunii este prea slaba pentru a declansa reactii biochimice atat de complicate. Cel mult poate activa mici miscari ale plantelor catre lumina ei – asa-numitele "fototropisme" – cu o capacitate oricum net inferioara celei a Soarelui. Si nici chiar atractia gravitationala a satelitului nu poate influenta reactiile interne ale produselor agricole. Mai degraba, potrivit enologului Jamie Goode, "diferentele mici de gust al aceluiasi vin de la o zi la alta pot depinde de variatiile presiunii atmosferice”.

5. Luna pe Wall Street

N-a zis nimeni ca ar avea vreo responsabilitate in ceea ce priveste criza economica actuala. DarLuna, potrivit unor analisti financiari, ar juca un rol cheie in determinarea mersului Bursei la nivel mondial. O afirma doua studii diferite, prezentate in 2006 in revista Harvard Business Review, potrivit carora, in saptamana care precede si care urmeaza imediat dupa Luna Noua, profiturile medii de pe pietele de actiuni ar fi mai mari decat in cealalta jumatate a lunii. Iar aceasta stranie lege, potrivit autorilor, ar fi valabila pe intreg mapamondul.

Verdict: FALS! In realitate, expertii spun ca a urmari capriciile Lunii nu renteaza: la Bursa, pentru a vedea primele castiguri financiare apreciabile jucatorii trebuie sa se implice constant si sa se lanseze in operatiuni pe termen lung. Si de altfel, niciunul dintre studii n-a mers atat de departe pana la a explica in ce mod anume Luna ar putea influenta evolutia pietelor financiare. Totusi, potrivit New York Times, autorii lor si-ar putea baza elucubratiile pe convingerea (mai putin stiintifica) ca Luna poate afecta starea de spirit a investitorilor, facandu-i mai optimisti sau mai pesimisti.

Ce este sigur e ca pana in clipa de fata nu a aparut in presa nicio stire despre vreun norocos  imbogatit de pe urma…Lunii. De fapt, o anumita “emotivitate” in lumea afacerilor exista: se intampla ca atunci cand piata “freamata”, prada optimismului, investitorii sa aiba tendinta de a cumpara, iar atunci cand este in criza si preturile actiunilor scad, sa prefere a vinde. Pierzand o gramada de bani. Dar n-are nicio legatura cu Luna.

4. Par uscat si degradat?

Tunde-l in noptile cu Luna plina: va creste mai sanatos si mai puternic. Sau schimba samponul. Ferm convins de beneficiile Lunii pline asupra parului clientelor, in urma cu cativa ani un intreprinzator om de afaceri din Roma s-a gandit sa dea lovitura si a solicitat primariei orasului o dispensa pentru a-si tine deschis salonul de coafura pana la 12.00 noaptea. “Simt nevoia sa ma exprim artistic in orele cand Luna e plina. E o piata libera, nu se poate inhiba o initiativa individuala”, declara Vittorio Giunta intr-un interviu acordat prestigiosului New York Times.

Verdict: FALS! In spatele Lunii, asociatiile profesionale din Italia nu au detectat insa decat un “miros” de concurenta neloiala. Pentru ca dincolo de legende, nu exista nicio legatura intre cresterea pilozitatii umane si pozitia Lunii in raport cu Pamantul si cu Soarele. Dupa cum am spus deja, influenta astrului selenar este prea slaba pentru a face plantele sa creasca sau a fermenta vinul. Ce sa mai vorbim despre felul in care ar putea actiona asupra fenomenelor biochimice care guverneaza cresterea parului!

3. Sex sub clar de Luna

Anticii babilonieni credeau ca Luna poate influenta fertilitatea femeii. Si dupa mai bine de 2.000 de ani, unii inca mai cred acest lucru; psihiatrul slovac Eugen Jonas de exemplu, care studiind fazele Lunii a pus la punct o metoda excentrica de control al nasterilor. Potrivit lui Jonas, o pozitie favorabila a Lunii in timpul unui raport sexual le permite chiar si femeilor sterile sa ramana insarcinate; in plus, poate reduce riscul de avort spontan si chiar prevedea sexul copilului inainte ca aceasta sa fie conceput. Aceeasi tehnica, a asigurat el, poate fi utilizata si "in sens contrar", pentru evitarea sarcinilor nedorite fara utilizarea de mijloace contraceptive.

Verdict: FALS! Astfel de teorii mai ca-i scot din sarite pe membrii comunitatii stiintifice. Nasterile, si in consecinta si conceperea copiilor, se distribuie “echitabil” pe parcursul ciclului lunar. Luna nu are nicio legatura cu aparitia unui copil pe pamant. Totusi, singurii care se lanseaza (cu folos) in orgii colective atunci cand Luna straluceste in inaltul cerului sunt coralii din Marea Bariera australiana, care in noptile cu Luna plina incep sa se reproduca in masa, in mod perfect sincronizat, gratie activitatii unor foto-receptori speciali, sensibili la lungimile de unda emise de Luna.

2. Fata intunecata a Lunii

Luna ne arata mereu aceeasi “fata”. Si ce altceva s-ar putea ascunde in partea ei nevazuta decat o misterioasa baza a extraterestrilor? Apropiata de Terra, dar la adapost de priviri indiscrete. Potrivit sustinatorilor cei mai inversunati ai acestei teorii, ar fi tocmai acesta motivul pentru care din 1972 pana astazi nimeni n-a mai pus piciorul pe Luna. Ultimii cosmonauti care au facut-o – echipajul de pe Apollo 17 – ar fi vazut acolo ceva de care e bine sa te tii departe. Acelasi lucru care trebuie sa-i fi determinat si pe cercetatorii de la NASA sa proiecteze o statie spatiala orbitala, in locul uneia bine ancorate de solul lunar.

Verdict: FALS! Teoria o fi ea fascinanta, dar cu siguranta e cat se poate de fantezista. Pe partea intunecata a Lunii nu se afla nimic atat de interesant: doar un peisaj arid si plin de cratere, foarte asemanator cu cel de pe “obrajorului” lunar pe care am invatat deja sa-l cunoastem. O demonstreaza imaginile inregistrate incepand din 1959 de sonda sovietica Luna 3. Si marturiile directe ale astronautilor de pe Apollo 8, primii care in timpul unui zbor de recunoastere in jurul Lunii, in 1968, au putut observa cu ochii lor “the dark side of the moon”.

1. A fost sau n-a fost?

Unde se afla Neil Armstrong in data de 20 iulie 1969? Intr-un refugiu secret, asezat comod intr-un fotoliu, urmarind primul film in care interpreta rolul principal. Cel al debarcarii pe Luna. Desertul Nevada, Zona 51: camera mortuara a aliensilor, baza militara, dar si platou  cinematografic. Aici este locul unde, potrivit sustinatorilor acestei teorii a complotului, s-a turnat pelicula cea mai faimoasa din toate timpurile: aselenizarea care nu ar fi avut loc niciodata.

In spatele acestui mare pas pentru umanitate nu s-ar afla prin urmare decat maiestria lui Stanley Kubrick; cel care ar fi regizat grandioasa “montare”, cu ajutorul efectelor speciale. Greu de crezut? Nu si pentru 6% dintre americani ferm convinsi de intentiile necurate ale agentiei spatiale americane, potrivit unui sondaj realizat in urma cu ceva ani.

Verdict: FALS! Dincolo de chestiunile de fizica, chiar si-o simpla observatie “empirica” poate demonta aceasta teorie. Cum ar fi putut mai-marii de la NASA sa organizeze o asemenea “montare” fara ca serviciile secrete rusesti si presa sa nu-si dea seama de nimic vreme de 40 de ani?Ar fi fost chiar mai complicat decat sa mearga pe Luna.