O pastilă digitală ne va monitoriza sănătatea şi va afla (prea) multe despre noi!

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a aprobat utilizarea microcipurilor ingerabile dezvoltate cu scopul de a monitoriza reacţiile pe care le are corpul pacientului la anumite tratamente.

În curând, o aplicaţie pentru mobile va avea capacitatea de a le arăta medicilor dacă pacienţii îşi iau sau nu pastilele aşa cum li s-a spus.

Senzorul este integrat într-o pastilă care conţine un material inert (siliciu şi magneziu) care se activează atunci când întâlneşte lichid digestiv, începând să genereze electricitate şi să transmită date. Informaţiile sunt transmise prin ţesuturile corpului la suprafaţa pielii până la un plasture special plasat pe suprafaţa epidermei, cu rolul de a detecta semnalele de la microcip.

Informaţiile cu privire la poziţia corpului, activitatea, ritmul cardiac şi timpul de ingestie al medicamentelor sunt transmise către o aplicaţie de telefon mobil, fiind puse la dispoziţia medicului. Măsurătorile pot fi înregistrate pentru şapte zile, urmând ca apoi senzorul să fie eliminat din corp.

Dr. Eric Topol, profesor de genomică, susţine că "pastilele digitalizate direct ar putea deveni un nou standard, având capacitatea de a ajuta la gestionarea bolilor cronice".

În ciuda acestui pas important, creat pentru a contribui la tratarea pacienţilor, mulţi oameni precauţi se tem că funcţia acestor pastile s-ar putea să nu se limiteze doar la transmiterea informaţiilor referitoare la boli.

Oamenii de ştiinţă au identificat o metodă inedită prin care să ne ferim de fracturi

Cercetătorii au descoperit că unul sau două pahare de vin pe zi funcţionează la fel de bine ca medicamentele pentru menţinerea oaselor în formă.

O echipă de cercetători de la International Scientific Forum on Alcohol Research au analizat un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oregon, observând că femeile care consumau o cantitate moderată de alcool după atingerea menopauzei îşi menţineau oasele într-o stare bună. În schimb, studiul a arătat că persoanele care se abţineau de la consumul de băuturi alcoolice prezentau un risc mai mare de a suferi de osteoporoză.

Sute de mii de femei ce au ajuns deja la menopauză iau medicamente pe bază de bisfosfonat pentru a combate subţierea oaselor. Studiul publicat în Menopause Journal sugerează că un consum moderat de alcool ar putea avea acelaşi efect benefic ca acest tratament medicamentos.

Cercetătorii atenţionează însă că un consum mai mare de alcool are un efect nociv, sporind riscul de fracturi şi pe cel de a suferi o căzătură.

Experţii medicali au denumit osteoporoza şi „boala tăcută”, deoarece nu prezintă niciun simptom înainte de fracturarea unui os. Odată ce acest eveniment a avut loc, pacientul prezintă un risc sporit de a suferi noi fracturi ca urmare a vulnerabilităţii create. În Marea Britanie 300.000 de persoane suferă o astfel de fractură anual, lunar decedând 1.150 de persoane în urma fracturilor de bazin.

Cea mai cunoscută teorie legată de găurile negre este greşită!

Toată lumea cunoaşte cel puţin un lucru legat de găurile negre şi anume că nimic nu poate scăpa acestora, nici măcar lumina.

Totuşi, acest principiu de bază legat de găurile negre a fost infirmat de teoria mecanicii cuantice, explică fizicianul Edward Witten de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, New Jersey.

Conform principiilor clasice, găurile negre sunt descrise drept obiecte incredibil de dense, în care spaţiul şi timpul sunt atât de deformate încât nimic nu poate scăpa din strânsoarea lor gravitaţională. Într-un eseu , fizicianul Kip Thorne le descrie drept "obiecte realizate integral din timp şi spaţiu curbat". Cu toate acestea, imagina de bază pare să contrazică legile mecanicii cuantice care guvernează elementele cele mai mici ale universului.

"Ceea ce obţinem de la relativitatea generală clasică şi, de asemenea, ceea ce cunoaşte toată lumea despre găurile negre este că acestea pot absorbi tot ce se apropie destul de mult de ele, dar că, în acelaşi timp, ele nu pot emite nimic. Totuşi, mecanica cuantică nu permite existenţa unui astfel de obiect", a declarat Witten.

În mecanica cuantică, atunci când o reacţie este posibilă, şi reacţia opusă acesteia poate avea loc. Cu alte cuvinte, procesele sunt reversibile. Astfel, în cazul în care o persoană poate fi înghiţită de o gaură neagră pentru a crea o gaură neagră mai grea, atunci o gaură neagră ar trebui să poată ejecta înapoi o persoană pentru a deveni mai uşoară. Cu toate acestea, nimic nu pare să scape acestor găuri.

Pentru a rezolva acest mister, fizicienii au analizat problema entropiei, o măsură a stării de dezordine, de mişcare la întâmplare a materie şi energiei. Legile termodinamicii susţin că, în lumea macroscopică reducerea entropiei universului este imposibilă, ea având doar capacitatea de a creşte. Dacă o persoană ar cădea pradă unei găuri negre, entropia ar creşte. Dacă persoana ar ieşi dintr-o gaură neagră, entropia ar descreşte. Din acelaşi motiv, apa are capacitatea de a se scurge dintr-o cană fără a putea să curgă de pe podea înapoi în cană. La nivel macroscopic, principiul pare să explice de ce procesul prin care materia care intră în gaura neagră nu este reversibil.

Fizicianul Stephen Hawking a realizat că, la nivel microscopic, din punct de vedere al mecanicii cuantice, lucrurile pot evada din găurile negre. El a prezis că găurile negre vor emite spontan particule în timpul unui proces care îi poartă numele (radiaţii Hawking). Astfel, mecanica cuantică infirmă unul dintre principiile de bază ale găurilor negre şi anume acela că nimic nu le poate scăpa. Mai rămâne ca astrofizicienii să descopere aceste radiaţii Hawking, dar studiul găurilor negre - alcătuiri foarte mari şi foarte îndepărtate de Pământ - este extrem de dificil.

"Deşi o gaură neagră nu va arunca afară un astronaut sau un scaun, în practică, ea poate emite o particulă elementară obişnuită sau un atom", a declarat Witten.

Mamele ştiu ce e bine pentru copii: sexul urmaşilor este decis de femele

Mamele pot influenţa sexul descendenţilor lor încă nenăscuţi, ca răspuns la mediul în care trăiesc, susţine un nou studiu.

Studiul a scos în evidenţă faptul că mama exercită mai mult control decât tatăl asupra sexului pe care îl va avea copilul. Scopul întregului proces este de a îmbunătăţi şansele de supravieţuire şi dezvoltare a urmaşului. Se pare că, atunci când există costuri previzibile asociate cu producerea şi/sau creşterea unui copil într-un anumit mediu, femela ar trebui să influenţeze dezvoltarea sexului pe care îl va purta fătul în raport cu condiţiile de mediu.

Modificarea raportului dintre sexe în rândul descendenţilor vine ca răspuns la calitatea mediului local, iar fenomenul pare să fie extrem de avantajos pentru orice specie, având în vedere că îi permite mamei să potrivească fenotipul progeniturii sale la cu condiţiile de trai din mediu, cu scopul de a asigura supravieţuirea.

Studii anterioare realizate pe păsări, reptile şi mamifere (inclusiv oameni) au sugerat existenţa unui astfel de fenomen, însă oamenii de ştiinţă nu cunoşteau factorii care influenţau dezvoltarea sexului embrionului spre un sex sau altul.

Unii oameni de ştiinţă au sugerat că procesul este determinat în funcţie de starea de sănătate şi de condiţiile din corpul mamei.

Pentru a demonstra că totuşi nu mediul intrauterin decide sexul embrionului, cercetătorii Sarah Pryke şi Lee Rollins au studiat o specie de cinteză (Erythrura trichroa) al cărei organism este prea puţin sensibil la schimbările calităţii alimentaţiei. În studiul lor, oamenii de ştiinţă au studiat 56 de femele care aveau fie o dietă de proastă calitate, fie una de bună calitate. Acestea din urmă se bucurau de un regim alcătuit 20% din proteine, în timp ce restul păsărilor aveau o dietă ce conţinea doar 8% proteine. După 12 săptămâni, păsările au fost cântărite şi au fost supuse unui control medical care a demonstrat că toate femelele participante la studiu erau la fel de sănătoase, indiferent de dieta la care fuseseră supuse. Cu toate acestea, s-a observat că femelele care au primit o dietă mai săracă în proteine au avut tendinţa de a produce mai mulţi pui masculi decât pui femele.

În astfel de cazuri, când condiţiile de mediu le expun la un nivel scăzut de trai, mamele produc mai mulţi fii decât fiice, deoarece aceştia sunt mai puţin vulnerabili la stresul nutriţional. Statisticile au arătat că 51,5% dintre fiicele crescute cu o dietă sărăcăcioasă au murit înainte de a-şi obţine independenţa faţă pe familie, comparativ cu doar 7,3 procente întâlnite în rândul fiilor.

Deocamdată nu se ştie dacă această regulă se aplică şi la oameni. Se pare că subiectul va rămâne un mister multă vreme, având în vedere că oamenii de ştiinţă nu pot face astfel de experimente pe oameni. De asemenea, oamenii de ştiinţă încă nu cunoscu modul în care mama modifică sexul urmaşilor ei în funcţie de condiţiile de mediu. Dr. Pryke presupune că este posibil ca o serie de hormoni să fie implicaţi în proces.

De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii? Cercetătorii cred că au aflat secretul

Oamenii de ştiinţă cred că, în urma studierii musculiţelor de oţet, au descoperit motivele pentru care femeile trăiesc, în medie, mai mult decât bărbaţii. Cercetările publicate în periodicul Current Biology se axează pe mutaţiile din ADN-ul mitocondrial.

Cu toate acestea, un expert în fenomenul îmbătrănirii susţine că există mai mulţi factori care explică diferenţele între speranţa de viaţă a celor două sexe. În categoria de vârstă de 85 ani, în Marea Britanie există aproximativ şase femei la patru bărbaţi, iar în cadrul multor specii de animale femelele trăiesc mai mult decât masculii.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Monash din Australia şi Universitatea Lancaster din Marea Britanie au analizat mitocondriile a 13 grupe diferite de masculi şi femele din specia musculiţei de oţet, o insectă deja celebră în lumea experimentelor de laborator.
Dr. Damian Dowling din cadrul Universităţii Monash declară că rezultatele indică faptul că numeroasele mutaţii din ADN-ul mitocondrial afectează longevitatea masculilor, precum şi viteza cu care aceştia îmbătrânesc.

"În mod bizar, aceleaşi mutaţii nu afectează deloc procesul de îmbătrânire a femelelor. Toate animalele prezintă mitocondrii, iar tendinţa femelelor de a trăi mai mult decât masculii este una des întâlnită la numeroase specii. Rezultatele noastre sugerează că mutaţiile de la nivelul mitocondriilor generează o îmbătrânire mai accelerată în cazul masculilor din regnul animal", declară acesta.

Oamenii de ştiinţă cred că explicaţia stă în faptul că nu există un motiv de ordin evolutiv pentru ca aceste mutaţii să fie îndepărtate din ADN-ul mitocondrial al masculilor, de vreme ce acest tip de ADN e transmis doar de femele.

"Dacă apare o mutaţie a mitocondriilor care să afecteze taţii, dar nu are niciun efect asupra mamelor, această mutaţie va trece prin sita selecţiei naturale. După mii de generaţii, s-au acumulat multe astfel de mutaţii, care afectează doar masculii, lăsând femelele neafectate", susţine acelaşi cercetător.

Tom Kirkwood, profesor de gerontologie la Universitatea din Newcastle, susţine că este "intrigat" de aceste concluzii.

"Studiile ne pot spune ceva foarte important despre mitocondrii şi diferenţele dintre masculii şi femelele de musculiţe de oţet, şi ştim deja că mitocondriile sunt importante în cadrul procesului de îmbătrânire la multe specii. Dar nu cred că această descoperire explică de ce femeile trăiesc cu cinci-şase ani mai mult decât bărbaţii. Sunt şi alţi factori pe care trebuie să-i luăm în calcul, precum stilul de viaţă şi factori sociali şi comportamentali. Dar cel mai important aspect la nivel biologic este acela că avem hormoni diferiţi", susţine acesta.

Cum se măsoară inteligenţa? Cercetătorii au pus la punct o metodă nouă şi precisă

Cu ceva timp în urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit că mărimea creierului poate arăta, într-o oarecare măsură, nivelul de inteligenţă al unui om. Acum, însă, un nou studiu realizat la Universitatea Washington din St. Louis sugerează că aproape 10% din diferenţele individuale în inteligenţă pot fi explicate prin particularităţile căilor neuronale care conectează cortexul prefrontal lateral stâng cu restul creierului.

Cu alte cuvinte, conexiunile cu o anumită parte cortexului prefrontal pot prezice cât de inteligent este un om. Studiul oferă dovezi puternice ale faptului că aceste conexiuni neuronale dintre cortexul perifrontal lateral şi restul creierului aduc joacă un rol major în procesele cognitive ce stau la baza inteligenţei umane.

"Studiul sugerează că a fi inteligent poate însemna avea un cortex prefrontal lateral care îşi face bine treaba şi care poate comunica eficient cu restul creierului", explică coautorul studiului, Todd Braver. O posibilă explicaţie a descoperirii este aceea că regiunea prefrontală laterală este un fel de "nod de comunicaţii" flexibil care îşi foloseşte conexiunile pentru a monitoriza şi influenţa alte regiuni din creier cu scopul de a le dirija.

În timp ce alte zone din creier îşi aduc contribuţiile directe la nivelul procesării cognitive, cortexul prefrontal lateral ajută la coordonarea şi menţinerea acestor procese. Conform oamenilor de ştiinţă, cortexul prefrontal lateral funcţionează ca un sistem de control bazat pe feedback, care ajută la implementarea controlului cognitiv cu rolul de a susţine inteligenţa fluidă. (Inteligenţa fluidă este un concept din psihologie, unul dintre factorii inteligenţei generale. Ea reprezintă capacitatea de a gândi logic şi a de a rezolva probelme în situaţii noi, independent de cunoştinţele acumulate anterior.)

Descoperirea a avut la bază o analiză a imaginilor obţinute prin rezonanţă magnetică funcţională ale creierelor mai multor subiecţi. Imaginile au fost realizate atât în timp ce subiecţii erau pasivi, cât şi atunci când aceştia erau implicaţi într-o serie de sarcini mentale diferite, asociate cu inteligenţa fluidă.

Rezultatele au indicat că nivelurile de conexiune globală a creierului cu o parte din cortexul prefrontal lateral servesc ca indicatori ai inteligenţei fluide şi ai controlului cognitiv. Creatorii studiului spun că descoperirea îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine inteligenţa umană. De asemenea, ea ar putea oferi răspunsuri cu privire la modul în care colapsul conexiunilor globale cerebrale contribuie la deficitul de control cognitiv observat la cei ce suferă de schizofrenie şi alte boli mintale.

Captură fără precedent: atacul unui rechin alb, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată

Cel mai temut animal al oceanelor, marele rechin alb, a fost filmat în timpul unui atac cu un instrument extraordinar: Phantom, o cameră high-tech capabilă să imortalizeze până la 1 milion de cadre pe secundă.

Camera produsă de ITM Instruments a fost folosită pentru a realiza un documentar din cadrul în cadrul seriei "Air Jaws" a postului Discovery Channel. Obiectivul filmării a fost surprinderea unui exemplar de Carcharodon carcharias, în slow-motion, atunci când efectua unul din asalturile sale spectaculoase. Timpul scurs din clipa în care rechinul iese din apă pentru a captura prada şi până când acesta revine sub nivelul mării este, de regulă, nu mai lung de o secundă. Acesta a fost motivul pentru care realizatorii documentarului au apelat la camera video Phantom.

Pentru a captura imaginile, echipajul a folosit o momeală artificială pentru a atrage rechinul, evitând astfel rănirea unor foci. Efortul lor a fost încununat cu succes, cadrele surprinse fiind spectaculoase (se recomandă vizionarea lor în modul HD, full-screen):

În ciuda faptului că rechinii albi fac în fiecare an câteva victime umane, omenirea constituie un pericol mult mai mare pentru această specie şi pentru cele înrudite: se estimează că anual între 30 şi 70 de milioane de rechini sunt ucişi de către oameni.

O descoperire neaşteptată promite găsirea unui leac împotriva turbării

Un grup de oameni care trăieşte în jungla amazoniană din Peru pare să aibă o rezistenţă naturală la rabie, o boală infecţioasă care, în lipsa tratamentului, poate fi fatală.

Oamenii de ştiinţă au făcut această constatare după ce au analizat probele de sânge prelevate de la şase indivizi care au declarat că nu au fost niciodată vaccinaţi împotriva rabiei (turbării).

În ciuda faptului că nu au fost vaccinaţi, subiecţii aveau anticorpi la virusul rabiei, care le confereau o rezistenţă naturală. Acest lucru indică faptul că, pentru prima dată, un grup restrâns ar putea dezvolta un răspuns imunitar pe care oamenii de ştiinţă l-ar putea studia cu scopul de a dezvolta un tratament al bolii.

Cercetarea a fost realizată pe membrii a două comunităţi izolate, Trueno Cocha şi Santa Marta, localizate în nordul pădurii amazoniene din Peru, acolo unde se întâlnesc cazuri frecvente de infecţii fatale cu virusul rabiei, transmis prin muşcătura liliecilor vampiri (foto). Probele de sânge au fost prelevate de la 63 de indivizi. Dintre aceştia, şapte aveau anticorpi împotriva rabiei, dar numai unul dintre ei fusese vaccinat.

"Majoritatea cazurilor de expunere la virus care ajung să se transforme în infecţii sunt fatale. Cu toate acestea, descoperirea noastră scoate la iveală faptul că ar putea exista un fel de rezistenţă naturală în cadrul anumitor comunităţi, în care indivizii sunt expuşi în mod regulat la rabie. În acest mod, putem dezvolta tratamente eficiente care ar putea salva vieţi în zonele în care rabia a continuat să fie una din principalele cauze ale morţii premature", a declarat Amy Gilber, coordonatorul studiului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că anual se înregistrează peste 55.000 de cazuri de decese provocate de rabie, liliecii fiind principalii agenţi ai contaminării în Statele Unite şi Canada.

Descoperire uimitoare în Antarctica: cândva, ţinutul era populat de palmieri

Oamenii de ştiinţă au forat adânc la marginea continentului antarctic şi au găsit dovezi că în acea zonă au existat cândva palmieri şi alţi arbori tropicali.

Analiza polenului, a sporilor şi a rămăşiţelor unor vieţuitoare mărunte ajută la crearea unei imagini climatice din perioada Eocenului timpuriu, adică de acum aproximativ 53 de milioane de ani. Studiul sugerează că, în Antarctica acelor vremuri, temperaturile pe timpul iernii depăşeau 10 grade Celsius, în timp ce vara ajungeau la cca. 25 de grade.

Acum, specialiştii sunt de părere că o mai bună cunoaşterea a trecutului şi a condiţiilor ce favorizează efectul de seră îi va ajuta să facă predicţii mai bune legate de efectele produse de emisiile de CO₂.

În ultimul timp, oamenii de ştiinţă au arătat un interes deosebit pentru Eocenul timpuriu, deoarece consideră că perioada se aseamănă cu cea prin care trece acum Pământul. Eocenul timpuriu a fost o perioadă în care concentraţiile atmosferice de CO₂ erau mai mari decât cele actuale. Temperaturile la nivel global erau cu aproape 5 grade Celsius mai mari decât cele din prezent şi nu existau diferenţe atât de mari între clima de la poli şi cea de la Ecuator. Conform ultimelor cercetări, se pare că, în acea perioadă, Arctica se întâlnea un climat subtropical.

Cercetarea s-a dovedit a fi dificilă, având în vedere că glaciaţiunea de acum 34 milioane de ani a distrus multe dintre sedimentele care ar fi putut da indicii cu privire la schimbările climatice din trecut. Acum, oamenii de ştiinţă au scufundat o sondă de foraj la patru kilometri în apa oceanului, pentru ca apoi să foreze un kilometru în sedimente. Astfel s-au colectat sedimente care aveau printre ele urme de polen provenite de la palmieri şi alţi arbori înrudiţi cu baobabul modern şi macadamia, dar şi rămăşiţele unor organisme unicelulare aparţinând unui grup numit Archaea. Acestea din urmă păstrează ă în structura peretelui lor celular anumite modificări moleculare ce corespund unor modificări ale temperaturii mediului în care au trăit respectivele organisme. Prin urmare, se pare că regiunea de coastă era populată de palmieri, în timp ce pe dealurile aflate mai în interiorul continentului se găseau fagi si conifere.

Cu toate acestea, specialiştii spun că în Eocen nivelul de CO₂ era extrem de ridicat şi că un astfel de record nu ar mai putea fi atins prea curând. În ciuda acestui fapt, rezultatele cercetării vor putea fi utilizate în modelări pe computer, ajutând la estimarea gradului de sensibilitate a climei la creşterea emisiilor de dioxid de carbon.

Planul incredibil al unui miliardar australian: vrea să cloneze dinozauri!

Ideea de a clona dinozauri şi a-i elibera apoi într-un parc special asemănător, celui din seria Jurassic Park, are putea fi considerată în cel mai bun caz nerealistă, dacă nu ar fi implicat şi un personaj de mare anvergură - magnatul australian Clive Palme. Controversatul miliardar a anunţat că intenţionează să investească orice sumă necesară pentru a ne putea bucura de re-crearea primului dinozaur clonat din istorie.

Cu toate că intenţiile sale par a face parte dintr-un plan pe cât de excentric, pe atât de irealizabil, Clive Palmer a demarat deja o serie de discuţii aprofundate pe această temă cu echipa de oameni de ştiinţă care a reuşit clonarea lui Dolly, celebra oaie care a fost primul animal clonat. Se zvoneşte că miliardarul ar avea intenţia să amenajeze parcul pentru dinozauri în cadrul proprietăţii sale Palmer Ressort din Coolum, Sunshine Coast, Australia.

Alte zvonuri - neconfirmate deocamdată de Clive Palmer - spun că acesta mai intenţionează să construiască un hotel de 20 etaje, precum şi o roată gigantică asemănătoare celebrei London Eye.
Cu toate că miliardarul nu a comentat oficial pe marginea deciziilor sale, Mark Jamieson, primarul din Sunshine Coast, a declarat că planurile lui Palmer sunt foarte serioase. Intenţiile miliardarului australian vizează şi Orientul Mijlociu, dar Clive Palmer nu a răspuns, deocamdată, speculaţiilor referitoare la aceste intenţii sau la clonarea dinozaurilor.

Referitor la aceste subiecte "fierbinţi", un purtător de cuvânt a declarat că Palmer va susţine o conferinţă de presă pe data de 3 august, anul curent, la Brisbane. Clive Palmer este un magnat cu afaceri în domeniul mineritului australian şi al turismului.