Thursday, December 13, 2012

Descoperire japoneză: un ingredient din bere luptă împotriva unui virus respirator periculos


Consumul ridicat al unui ingredient cheie din bere poate proteja de răcelile de iarnă şi de anumite afecţiuni periculoase ce afectează copiii mici, a anunţat compania japoneză Sapporo Breweries, citând un studiu ştiinţific.


Un compus chimic din hamei, planta folosită pentru a da berii gustul amărui, reprezintă o barieră eficientă împotriva unui virus ce poate provoca în rândul copiilor mici forme severe de pneumonie şi bronşită.
În cadrul cercetării realizate alături de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Medicală Sapporo, compusul chimic humulonă s-a dovedit a fi eficient în lupta contra virusului respirator sinciţial, a anunţat compania.
„Virusul RS poate provoca cazuri serioase de pneumonie şi poate crea dificultăţi respiratorii copiilor mici şi bebeluşilor, iar în acest moment nu există niciun vaccin împotriva sa”, a explicat Jun Fuchimoto, un cercetător din cadrul companiei.
Virusul tinde să se răspândească mai ales iarna şi poate provoca simptome similare răcelii în rândul adulţilor.
Fuchimoto afirmă că o sticlă obişnuită de bere conţine o cantitate foarte mică de humulonă, fiind necesar consumul a 30 de cutii a câte 350 de mililitri fiecare pentru ca acest compus chimic să aibă un efect în faţa virusului RS.
„Acum studiem posibilitatea de a folosi humulona pe alimente şi pe alte produse non-alcoolice”, a explicat cercetătorul. „Singura problemă este faptul că gustul amărui al acestui compus chimic îl va face foarte greu de administrat copiilor”, a adăugat Fuchimoto.
Cercetarea a mai demonstrat că această substanţă reduce inflamaţia provocată de infecţia cu virusul RS, a mai anunţat compania Sapporo.

No comments:

Post a Comment