Un fenomen misterios – “durerea membrului fantomă” – a fost în sfârşit explicat

Ciudata “durere a membrului fantomă” - situaţia în care persoanele care au pierdut un braţ sau un picior au totuşi senzaţia că le doare acel braţ sau picior - i-a intrigat multă vreme pe medici şi biologi. Acum, un nou studiu neurologic arată cum creierul reţine, pe scoarţa cerebrală, o anumită reprezentare a membrului pierdut, ceea ce ar putea să explice faptul că pacienţii au impresia că îi doare un membru de fapt inexistent.

Persoanele cu braţe amputate care resimt cel mai puternic asemenea dureri păstrează cele mai puternice reprezentări cerebrale ale mâinii pierdute, atât de puternice încât sunt practic identice cu cele observate la persoanele care au ambele mâini, a arătat un studiu realizat de curând.

Studiul a fost realizat de specialişti de la Universitatea Oxford, în colaborare cu Centrul Ortopedic Nuffield, Marea Britanie, iar rezultatele au fost publicate în jurnalul Nature Communications.

Cercetătorii afirmă că aproape toţi cei care şi-au pierdut un membru au încă impresia, în măsură mai mică sau mai mare, că acesta e încă la locul lui şi se crede că aproximativ 80% dintre cei cu membre amputate resimt o anumită senzaţie de durere asociată cu membrul absent. În cazul unora dintre ei, durerea este atât de puternică, încât afecteză grav calitatea vieţii.

Cercetătorii speră ca identificarea răspunsurilor creierului corelate cu durerea membrului fantomă să ajute la descoperirea unor tratamente mai eficiente pentru această problemă, ca şi la înţelegerea mai bună a felului în care creierul se reorganizează şi se adaptează la situaţii noi.

În momentul de faţă, tratamentul durerii membrului fantomă tinde să se limiteze la prescrierea unor analgezice obişnuite, pentru că originea acestei dureri nu este bine înţeleasă. E posibil să existe mulţi factori care determină durerea, precum leziuni ale capetelor nervilor la locul amputării şi modificări în ariile cerebrale asociate cu membrul absent.

Autorii studiului au utilizat imagistica prin rezonanţă magnetică (MRI) pentru a analiza modul în care durerea membrului fantomă resimţită de pacienţi este asociată cu anumite schimbări la nivelul creierului.

Ei au comparat datele MRI pentru 18 persoane cu braţe amputate, care prezentau diferite niveluri ale intensităţii durerii, cu datele a 11 pacienţi care aveau un braţ lipsă încă de la naştere şi cu ale altor 22 de persoane care aveau ambele membre complete (grupul de control).

Amputările fuseseră efectuate cu mult timp în urmă - în medie cu 18 ani - dar pacienţii încă mai resimţeau senzaţii asociate cu membrele lipsă.

Cercetătorii le-au cerut să “mişte” imaginar degetele mâinii absente în timp ce creierul le era scanat prin MRI, astfel încât să poată vedea cum este reprezentată în creier mâna absentă.

Au constatat că, surprinzător, creierul păstrează o proiecţie a mâinii respective, chiar dacă mâna nu mai există, iar măsura în care se păstra proiecţia mâinii pe scoarţa cerebrală era corelată cu intensitatea şi frecvenţa durerilor pe care le resimţeau cei cu braţul amputat: cei care simţeau cel mai puternic durerile aveau şi cea mai intensă reprezentare a mâinii pe scoarţă.

Cercetătorii au fost uimiţi să constate că la pacienţii care simţeau cele mai intense dureri ale braţului fantomă, răspunsul cerebral era identic cu cel observat la subiecţii care aveau ambele braţe intacte.

A mai rezultat că, la cei cu un braţ amputat, cantitatea de materie cenuşie din aria cerebrală asociată cu membrul fantomă era mai redusă decât la cei care aveau două mâini. Dar şi acest parametru era corelat cu intensitatea durerii resimţite: cei care încercau senzaţii de durere puternice prezentau, în urma pierderii braţului, alterări structurale mai slabe în aria cerebrală asociată cu membrul pierdut.

Amputarea ducea, totuşi, la alterări ale conexiunilor cerebrale ale ariei cerebrale respective cu alte regiuni ale creierului, de pildă desincronizări faţă de aria asociată cu mâna rămasă, arie situată în partea opusă a creierului.

Faptul că pacienţii simt durerea unei părţi din corp care nu mai există indică o deteriorare a legăturii dintre lumea fizică, a realităţii corporale, şi experienţele senzoriale încercate, iar această nepotrivire şi-ar putea avea originea în asemenea desincronizări care apar la nivelul creierului.

Descoperirea poate încuraja crearea unor tehnici de recuperare care vizează recuplarea reprezentării cerebrale a membrului fantomă cu universul senzorial extern.

Dar, deşi cercetătorii au descoperit că există o relaţie între anumite schimbări la nivelul creierului şi durerea membrului fantomă, nu pot spune încă dacă e vorba despre o relaţie cauză-efect.

Pentru a înţelege mai bine natura acestei corelaţii, ei au început, în prezent, un studiu asupra unor subiecţi cu un braţ amputat pentru a vedea dacă o anumită tehnică de stimulare a creierului influenţează durerea fantomă, realizând scanări cerebrale înainte de stimulare, în cursul ei şi după aceea.

Stimularea va fi realizată cu ajutorul unui curent electric slab ce trece prin doi electrozi plasaţi pe cap în dreptul anumitor arii cerebrale, astfel încât să stimuleze conexiunile dintre aria asociată membrului fantomă şi celelalte zone ale cortexului.

O veste îngrijorătoare arată că realitatea depăşeşte chiar şi cele mai pesimiste prognoze ale specialiştilor

Cantitatea de dioxid de carbon din aer a crescut în mod dramatic în 2012, ceea ce face improbabil ca omenirea să reuşească să limiteze încălzirea globală la doar două grade Celsius, aşa cum sperau liderii celor mai importante ţări.

Oamenii de ştiinţă afirmă că saltul nivelului CO2 din aer reflectă faptul că economia mondială îşi revine, ceea ce duce la arderea combustibililor fosili, mai ales în China.

Nivelul de dioxid de carbon din aer a crescut cu 2,67 părţi la milion din 2011 în 2012, ducând totalul la 395 de părţi la milion, a explicat Pieter Tans, coordonatorul echipei de măsurători a gazelor cu efect de seră din cadrul NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration).

Cercetătorii subliniază că acest salt în nivelul de emisii de carbon este cel de-al doilea ca amplitudine din 1959, anul în care au început să fie stocate date referitoare la emisiile de carbon. Măsurătorile se bazează pe mostrele de aer capturate departe de lumea civilizată, de pe un vulcan din Mauna Loa, Hawaii.

Inaugurarea unor noi centrale energetice bazate pe cărbune, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, reprezintă principalul motiv pentru care emisiile de dioxid de carbon continuă să crească, chiar dacă în SUA şi în alte ţări acestea au scăzut ca rezultat al eforturilor de conservare şi datorită surselor de energie mai curate.

În acelaşi timp, plantele şi oceanele planetei, ce absorb în mod normal o parte din dioxidul de carbon, au absorbit anul trecut mai puţin decât de obicei, a explicat John Reilly, co-director al Joint Program on the Science and Policy of Global Change. Cantitatea absorbită de plante şi de oceane variază în mod natural de la an la an.

Tans subliniază că nivelul tot mai mare al emisiilor de carbon se datorează în mare parte consumului sporit de combustibili fosili: „este o dovadă ce atestă că influenţa omului este factorul dominant”.

Singurul an în care s-a înregistrat o creştere mai mare a nivelului de dioxid de carbon în aer a fost 1998. În acel an, emisiile principalului gaz cu efect de seră au crescut cu 2,93 părţi la milion. Din 2000 până în 2010, planeta a înregistrat în medie o creştere anuală cu puţin sub 2 părţi la milion. În anii '60, creşterea medie anuală era mai mică de o parte la un milion.

În 2009, naţiunile planetei au fost de acord cu stabilirea un ţel voluntar de limitare a încălzirii globale la 2 grade Celsius peste temperaturile înregistrate înainte de începutul epocii industriale. De la jumătatea secolului al XIX-lea, temperaturile au crescut deja cu un grad Celsius. Tendinţele actuale de poluare arată că în următoarele decenii se va înregistra o creştere a temperaturilor la nivel mondial cu 1,5 - 2,5 grade Celsius, afirmă Reilly.

„Şansele de a menţine schimbările climatice sub pragul de 2 grade Celsius sunt tot mai mici”, avertizează Tans.

Oamenii de ştiinţă urmăresc poluarea cu dioxid de carbon prin monitorizarea emisiilor din fabrici şi prin analizarea atmosferei. Ambele studii arată o creştere mult mai rapidă a emisiilor poluante decât şi-au imaginat oamenii de ştiinţă chiar şi în cele mai pesimiste prognoze, explică Michael Mann, un specialist în climatologie de la Universitatea Pennsylvania State.

Acest lucru înseamnă că efectele nocive ale schimbărilor climatice vor avea loc mai devreme decât se aşteptau cercetătorii, concluzionează Mann.

O bacterie de coşmar ucide jumătate dintre pacienţii infectaţi

Din ce în ce mai mulţi pacienţi suferă de infecţii cauzate de bacterii rezistente la toate, sau aproape toate, medicamentele antibacteriene.

Încă de când oamenii au dezvoltat antibioticele, bacteriile au început să dezvolte rezistenţă la ele. Pe măsură ce aceste microorganisme s-au extins, medicii au fost nevoiţi să recurgă la ultimele antibiotice disponibile care, de obicei, se păstrau pentru cazurile în care alte tratamente nu dădeau rezultate.

Când bacteriile devin rezistente la aceste medicamente, doctorii nu mai au alte opţiuni de tratare. Unul dintre grupurile de bacterii care provoacă boli umane şi care au dezvoltat rezistenţă la antibiotice este Enterobacteriaceae care include  E. coli şi Klebsiella. Ca grup, ele sunt numite Enterobacteriacee rezistenţă la carbapenem, sau CRE. Specialiştii americani, în schimb, le-au botezat „bacterii de coşmar”.

Bacteriile sunt peste tot, însă mare parte dintre ele sunt inofensive. În intestine, de exemplu, este firesc să găsim aceste bacterii enterobacteriacee sănătoase, dar atunci când ele infectează alte părţi din corp, ca vezica sau sângele, pot cauza boli. 

Bacteriile CRE sunt şi mai periculoase tocmai pentru că nu pot fi distruse de antibioticele obişnuite. Mai mule, ele pot determina şi alte bacterii să capete această caracteristică. 

În acelaşi timp, specialiştii avertizează că acest tip de bacterii pot fi letale. Jumătate dintre pacienţii la care aceste bacterii pătrund în sânge nu supravieţuiesc. Bacteriile CRE rezistente la tratament se găsesc în spitale, acolo unde pacienţii au deja un sistem imunitar slăbit. Bacteriile se transferă de la persoană la persoană, prin contact, iar CRE devin din ce în ce mai des întâlnite. Potrivit CDC (Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor), în ultimul deceniu, rata de întâlnire a acestor bacterii la pacienţi a crescut de la 1%, la 4%. Totuşi în cazul unei dintre bacteriile de acest tip rata a urmat o creştere de la 2%, la 10%, în ultimul an. 

Pe de altă parte, doctorii au constatat şi faptul că există o serie de tulpini noi care încep să se dezvolte. Dintre cele 37 de forme obişnuite de CRE, care au fost raportate în SUA, ultimele 15 au fost identificate începând cu luna iulie 2012. 

Specialiştii recomandă personalului medical să se spele pe mâini mult mai des decât în mod normal şi să nu stea foarte mult timp atunci când înlătură intravenoasele şi cateterele. 

Un studiu efectuat pe 500.000 de oameni arată care sunt alimentele ce ne ucid

Cârnaţii, şunca şi alte cărnuri procesate par să crească riscul de a muri tânăr, arată un studiu efectuat pe 500.000 de persoane de pe întreg continentul european.

Cercetarea a concluzionat că dietele bogate în cărnuri procesate prezintă o legătură cu afecţiunile cardiovasculare, cu cancerul şi cu decesele premature.

Oamenii de ştiinţă subliniază în studiul publicat în jurnalul BMC Medicine că sarea şi substanţele chimice folosite pentru a conserva carnea pot duce la probleme de sănătate.

În Marea Britanie, organizaţia British Heart Foundation recomandă publicului să consume carne cu mai puţină grăsime.

Studiul a fost efectuat pe persoane din 10 ţări europene care au fost urmărite, în medie, timp de 13 ani.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumau multă carne procesată erau totodată mai predispuse la fumat, să fie obeze şi să aibă alte obiceiuri despre care se ştie că dăunează sănătăţii.

Chiar şi în cazul în care acei factori de risc au fost luaţi în calcul, carnea procesată tot afecta la rândul său sănătatea.

Unul din 17 participanţi la studiu a murit în cursul acestuia. Cercetătorii arată că persoanele care consumau mai mult de 160 de grame de carne procesată într-o zi (echivalentul a doi cârnaţi şi o felie de bacon) prezentau un risc cu 44% mai mare de a muri în cursul studiului (ce s-a întins pe 12,7 ani) decât cei ce consumau 20 de grame.

În total, aproximativ 10.000 de persoane au murit de cancer şi alte 5.500 de persoane din cauza problemelor de inimă.

Profesorul Sabine Rohrmann de la Universitatea din Zurich a explicat că „un consum ridicat de carne, mai ales de carne procesată, este asociat unui stil de viaţă nesănătos. Dar chiar şi când ajustăm pentru ceilalţi factori de risc, precum fumatul sau obezitatea, descoperim că există un risc provocat de carnea procesată”.

„Desigur, renunţatul la fumat este mai important decât reducerea consumului de carne, dar eu tot aş recomanda oamenilor să mănânce mai puţină carne”, a adăugat specialistul.

Cercetătoarea a explicat că dacă toţi participanţii la studiu ar fi consumat maximum 20 de grame de carne procesată pe zi, 3% din decesele premature ar fi putut fi evitate.

Doctorul Rachel Thompson de la World Cancer Research Fund a declarat că „acest studiu oferă noi dovezi ce atestă riscurile pentru sănătate aduse de consumul de carne procesată”. „Cercetarea noastră, ce a fost publicată în 2007 şi confirmată ulterior în 2011, aduce la iveală dovezi convingătoare ce arată că dietele ce conţin carne procesată cresc riscul de a suferi de cancer la colon”, a adăugat Thompson.

Specialiştii World Cancer Research Fund afirmă că în cazul în care oamenii ar consuma mai puţin de 10 grame de carne procesată pe zi ar fi prevenite 4.000 de cazuri de cancer de colon. „De aceea World Cancer Research Fund recomandă oamenilor să evite carnea procesată”, a declarat dr. Thompson.

Tracy Parker, nutriţionist în cadrul British Heart Foundation, recomandă celor ce consumă multă carne procesată să „varieze dieta cu alte opţiuni ce conţine proteină, precum puiul, peştele, fasolea sau lintea”.

Cercetătorii au stabilit când a trăit „Adam” – strămoşul tuturor bărbaţilor de pe Terra

Albert Perry a ţinut toată viaţa un secret ascuns în ADN-ul său: un cromozom Y atât de deosebit încât dezvăluie noi informaţii despre originea speciei noastre. Acest cromozom arată că ultimul strămoş comun de sex masculin pe linie paternă este de două ori mai „bătrân” decât se credea.

O posibilă explicaţie este faptul că acum câteva sute de mii de ani, oamenii moderni şi cei arhaici aflaţi în centrul Africii s-au înmulţit, fiind un nou caz de înmulţire încrucişată pe lângă cele deja cunoscute – cu Neanderthalienii în Orientul Mijlociu şi cu enigmaticii Denisovani undeva în Asia de Sud-Est.

Perry, ce a decedat de curând, era un afro-american ce a trăit în Carolina de Sud. Acum câţiva ani, una din rudele sale a trimis o mostră din ADN-ul său către o compania Family Tree, ce este specializată în analiza genealogică a ADN-ului.

Geneticienii pot folosi aceste mostre pentru a identifica cum suntem înrudiţi unii cu ceilalţi. În zilele noastre, sute de mii de persoane au efectuat teste ADN. Datele acumulate din aceste teste au arătat că toţi bărbaţii şi-au obţinut cromozomul Y de la un strămoş de sex masculin comun. Acest „Adam” genetic a trăit acum 60.000-140.000 de ani.

De fapt, acest lucru este valabil pentru toţi bărbaţii, mai puţin Perry. Atunci când tehnicienii companiei Family Tree au încercat să situeze cromozomul Y al lui Perry pe arborele genealogic, nu au reuşit. Cromozomul lui nu se asemăna cu niciun alt cromozom Y studiat până acum.

Michael Hammer, un genetician de la Universitatea Arizona, a auzit despre cromozomul neobişnuit al lui Perry şi a decis să efectueze câteva teste suplimentare. Echipa sa de cercetători a descoperit ceva extraordinar: Perry nu se trage din vestitul „Adam genetic”. De fapt, cromozomul lui Y este atât de deosebit de celelalte încât strămoşii lui s-au separat de toţi ceilalţi acum aproximativ 338.000 de ani.

„Arborele genealogic al cromozomului Y se întinde mult mai mult în trecut decât am crezut până acum”, a explicat Chris Tyler-Smith de la Wellcome Trust Sanger Institute, ce nu a fost implicat în acest studiu. Cercetătorul afirmă că este nevoie de eforturi suplimentare pentru a stabili clar cât de vechi este acest arbore.

„Este o descoperire fascinantă”, a comentat şi Jon WIlkins de la Institutul Ronin din New Jersey. „Noi, geneticienii, studiem cromozomii Y dintotdeauna. De aceea, este extrem de surprinzător ca acum să vedem că «rădăcina» arborelui genealogic al cromozomului Y este mult mai îndepărtată în trecut”, a explicat specialistul.

Echipa lui Hammer a studiat o bază de date cu 6.000 de cromozomi Y originari din Africa şi au descoperit câteva asemănări între cromozomul lui Perry şi mostrele colectate de la 11 bărbaţi care trăiau în acelaşi sat din Camerun. Acest indiciu ar putea arăta din ce regiune a Africii originau strămoşii lui Perry.

Primele fosile ale omului modern din punct de vedere anatomic datează de doar 195.000 de ani, astfel că arborele genealogic al cromozomului Y descoperit la Perry s-a bifurcat de restul omenirii cu mult înainte ca specia noastră să apară.

Care sunt consecinţele acestei descoperiri? O posibilitate ar fi ca Perry să fi moştenit cromozomul Y de la o populaţie umană arhaică ce a dispărut între timp. Dacă această ipoteză este adevărată, atunci undeva în ultimii 195.000 de ani, oamenii moderni din punct de vedere anatomic s-au înmulţit cu un membru al acestei populaţii umane arhaice.

Există câteva dovezi ce susţin această ipoteză. În 2011, cercetătorii au analizat fosilele umane descoperite în situl nigerian cunoscut sub numele de Iwo Eleru. Fosilele se caracterizau printr-o combinaţie ciudată de trăsături moderne şi arhaice, ce sugerau o înmulţire încrucişată între oameni moderni şi oameni arhaici. „Satul din Camerun în care a fost identificată semnătura genetică neobişnuită se află chiar la graniţa cu Nigeria, iar Iwo Eleru nu este prea departe de acel sat”, a comentat Hammer.

Chris Stringer de la Natural History Museum din Londra, un cercetător implicat în analiza mostrelor din Iwo Eleru, afirmă că noile rezultate surprinzătoare referitoare la cromozomul Y subliniază faptul că este necesar să fie efectuate mult mai multe studii asupra datelor genetice ale populaţiilor ce trăiesc astăzi în Africa sub-Sahariană. „Cele mai vechi fosile umane din Africa de Vest, de la Iwo Eleru, şi din Centrul Africii, de la Ishango, sunt caracterizate de trăsături arhaice neaşteptate, aşa că e clar că scenariul evoluţiei oamenilor moderni în Africa este mult mai complex decât se credea până acum”, a concluzionat cercetătorul.

Optimismul şi colesterolul: oamenii de ştiinţă au descoperit între ele o legătură neaşteptată

Oamenii de vârstă mijlocie care înclină să vadă partea bună a lucrurilor au mai puţine probleme cu colesterolul, arată un studiu recent; mai exact, ei au niveluri mai ridicate de colesterol “bun”, despre care se crede că protejează organismuil împotriva bolilor cardiovasculare.

Aceste persoane au, de asemenea, niveluri mai scăzute de trigliceride, molecule de substanţe lipidice (grăsimi) care provoacă pierderea elasticităţii pereţilor vasculari.

Studiul a fost realizat de specialiştii de la Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Harvard şi a scos la iveală o serie de corelaţii interesante între firea unei persoane şi profilul său lipidic, adică nivelul de grăsimi de diferite tipuri din sânge. Profilul lipidic, ce include, printre altele, nivelul de colesterol total, de HDL (sau colesterol “bun”), LDL (colesterol “rău”) şi trigliceride, este un indicator al riscului de boli cardiovasculare.

Specialiştii au analizat date provenite din studiul Midlife in the United States, care a inclus interviuri telefonice şi analize de laborator ale unui număr de 990 participanţi, cu vârste de 40-70 ani.

Pe baza interviurilor, nivelul de optimism al participanţilor a fost măsurat pe o scală de la 6 la 30, în funcţie de măsura în care erau de acord cu afirmaţii de tipul “în vremuri nesigure, în general mă aştept ca lucrurile să meargă bine.”

Rezultatele au arătat că persoanele cu un nivel ridicat de optimism aveau niveluri mai ridicate de HDL, forma “bună” a colesterolului, despre care se crede că ar avea un efect protector împotriva maladiilor cardiovasculare. Pentru fiecare creştere de 5 puncte pe scala de măsurare a optimismului, se înregistra o creştere a nivelului de HDL de 1 miligram/decilitru, ceea ce corespundea unei reduceri cu 3% a riscului de îmbolnăvire cardiovasculară.

Pentru comparaţie, exerciţiile fizice regulate pot reduce acest risc cu 6%.

În schimb, nu s-a descoperit nicio corelaţie între nivelul de optimism şi nivelul colesterolului total şi nici între optimism şi nivelul de LDL (colestrol “rău”).

O parte a rezultatelor s-ar putea explica prin faptul că persoanele cu o fire fericită, optimistă, au tendinţa de a avea o greutate corporală mai sănătoasă şi o dietă mai echilibrată.

Cercetări anterioare ale aceloraşi specialişti arătaseră că există o legătură între optimism şi un risc mai scăzut al atacurilor de inimă, aşa că, în acest nou studiu, autorii au dorit să afle dacă există o legătură independentă între optmism/pesimism şi colesterol, despre care se ştie că influenţează riscul producerii atacurilor de inimă.

Alte cercetări arătaseră că riscul apariţiei atacului de cord şi al atacului vascular cerebral este mai mare la persoanele deprimate.

Conducătorul studiului, Julia Boehm, afirmă că rezultatele se adaugă unui şir de dovezi care arată că sănătatatea noastră fizică şi cea psihologică se întrepătrund şi că o viziune optimistă asupra lumii poate avea efecte neîndoielnice asupra sănătăţii.

Bărbaţii care au fraţi au mai multe şanse de a deveni taţi de băieţi

Sexul copiilor poate fi „hotărât” de materialul genetic al tatălui, spun cercetătorii. Mai mult, cu cât tatăl are mai mulţi fraţi de sex masculin, cu atât cresc şansele ca el să aibă fii şi nu fiice.

Martin Sheen, de exemplu, a mai avut 7 fraţi, toţi băieţi, iar urmaşii lui, sunt de sex masculin, trei la număr. 

Se pare că aici, ca în multe alte cazuri, nu este vorba de o coincidenţă. Specialiştii susţin că există o genă pe care o poartă unii taţi şi care determină sexul copilului. 

Corry Gellatly, cercetător în cadrul Universităţii Newcastle, a analizat 927 de arbori genealogici care, în total, cuprindeau jumătate de milion de persoane şi ale căror rădăcini se întindeau până în vremea lui Shakespeare. 

În urma procesării datelor, cercetătorii au identificat o legătură între bărbaţii care au mai mulţi fraţi şi probabilitatea ca aceştia să devină taţi de băieţi. În mod similar, bărbaţii care au mai multe surori au mai multe şanse de a concepe fete. 

Sexul bebeluşului este determinat de cromozomii veniţi de la părinţi. Mai exact, pentru conceperea fătului, femeia participă întotdeauna cu un cromozom X. Bărbatul în schimb, poate contribui fie tot cu un cromozom X (caz în care doi cromozomi X vor da naştere unei fete), fie cu unul Y (caz în care fătul va fi format dintr-un cromozom X şi unul Y, deci va fi băiat). 

Dr. Gellatly este de părere ca numărul de cromozomi X sau Y din spermatozoizii bărbaţilor să fie influenţat de o diferenţă genetică. Deşi gena este activă doar şa bărbaţi, ea poate fi purtată şi de femei. 

Specialistul a explicat că efectul acestui fenomen este acela de a echilibra proporţia de bărbaţi şi femei. 

„Dacă, de exemplu, în rândul populaţiei există prea mulţi bărbaţi, femeile îşi vor găsi mai uşor un partener şi prin urmare bărbaţii care au mai multe fiice îşi vor putea transmite mai departe genele, determinând naşterea mai multor fete în generaţiile viitoare”, a explicat cercetătorul. 

Aşa s-ar explica de ce în anii de după război s-a înregistrat o creştere a numărul de nou-născuţi de sex masculin. 

Care sunt şansele să mori până în 2023? Un nou test oferă un indiciu

Vreţi să ştiţi ce şanse aveţi să muriţi în următorii 10 ani? Iată câteva semne de rău augur: gâfâiţi când mergeţi câteva sute de metri, fumaţi sau aveţi probleme să împingeţi un scaun de-a lungul unei camere.

Cel puţin aşa susţine un nou „indice al mortalităţii” conceput de o echipă de cercetători din San Francisco pentru persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani.

Deşi rezultatele acestor teste ar putea satisface curiozitatea morbidă a unor persoane, cercetătorii spun că indicele este mai degrabă destinat doctorilor. Acesta permite cadrelor medicale să decidă dacă merită să efectueze proceduri şi teste medicale costisitoare pentru persoane care au şanse mici să mai trăiască încă 10 ani.

Autorii cercetării afirmă că este indicat ca testul să fie efectuat în prezenţa unui doctor, care poate explica rezultatele în contextul istoricului medical al fiecărui pacient.

Indicele „nu a fost conceput pe post de ghid care să vă explice cum să vă modificaţi stilul de viaţă”, a explicat principalul autor al cercetării, Dr. Marisa Cruz de la Universitatea California din San Francisco.

Doctorii pot folosi rezultatele pentru a ajuta pacienţii să înţeleagă beneficiile şi dezavantajele fiecărui tratament şi test medical în contextul propriei stări de sănătate.

Fiecare dintre cele 12 puncte din „indicele mortalităţii” are asociat un număr de puncte. Cu cât la final un pacient are mai puţine puncte, cu atât are şanse mai mari de a trăi încă 10 ani.

— Bărbaţii primesc automat 2 puncte. Adiţional, bărbaţii şi femeile cu vârste cuprinse între 60 şi 64 primesc un punct, între 70 şi 74 primesc 3 puncte, iar ce cu vârste mai mari de 85 primesc 7 puncte.

— Un răspuns pozitiv în cazul fiecărei probleme din lista următoare aduce 2 puncte: un diagnostic curent sau precedent de cancer, cu excepţia cazurilor de cancer de piele minore; probleme cu plămânii ce reduc activitatea sau care necesită administrarea de oxigen; insuficienţă cardiacă; fumatul; probleme la îmbăiat; gestionarea dificilă a banilor din cauza problemelor de sănătate sau de memorie; dificultate în deplasarea pe distanţe mai mari de câteva sute de metri.

— Un răspuns pozitiv în cazul fiecărei probleme din lista următoare aduce 1 punct: diabet sau nivel mare al glicemiei; dificultate în a împinge obiectele de mari dimensiuni, precum un scaun greu; a avea greutate normală sau subponderală.

Cel mai mare scor este de 26 de puncte şi arată că pacientul are 95% şanse să moară în următorii 10 ani. Pentru a obţine acest scor trebuie să fiţi un bărbat în vârstă de 85 de ani care prezintă toate problemele de mai sus.

Pentru un scor de 0, ce se traduce în 3% şanse de a muri în următorii 10 ani, trebuie să fiţi o femeie mai tânără de 60 de ani ce nu prezintă niciuna din problemele de mai sus, dar care este puţin supraponderală.

Nu este surprinzător că o persoană mai bolnavă şi mai în vârstă prezintă şanse mai mari de a muri în comparaţie cu cineva mai tânăr şi mai viguros, iar faptul că femeile trăiesc mai lung decât bărbaţii este binecunoscut. Dar de ce este supraponderabilitatea mai puţin riscantă decât greutatea normală?

Un posibil motiv ar putea fi faptul că subţirimea la vârsta a treia ar putea fi un semn al afecţiunilor, afirmă Cruz.

Indicele a fost creat în urma analizării datelor a aproximativ 20.000 de americani cu vârste mai mari de 50 de ani care au fost urmăriţi timp de 10 ani, perioadă de-a lungul căreia au murit 6.000 de participanţi la studiu. 

Cercetarea a fost publicată în Journal of the American Medical Association.

A fost descoperită „piatra soarelui”, instrumentul „magic” ce îi ajuta pe vikingi să navigheze

Un cristal găsit la bordul unui vas de război englezesc, din secolul al XVI-lea, pare să fie o „piatră a soarelui”, un obiect utilizat de vikingi pentru a facilita navigaţia.

Piatra este alcătuită din spat de Islanda, un cristal transparent de calcit care polarizează lumina indicând locaţia Soarelui. 

Descoperirea a fost făcută printre rămăşiţele unei nave care a plecat spre Franţa în 1592, ca o precauţie împotriva Armadei spanionle, dar care a eşuat pe insula Alderney. 

Cercetătorii britanici şi francezi au susţinut îndelung că piatra descoperită este o „piatră a soarelui”, un dispozitiv care fragmentează lumina, permiţându-le navigatorilor să localizeze Soarele chiar şi atunci când este în nori sau când a asfinţit. 

Potrivit teoriei create acum 45 de ani, „pietrele soarelui”, i-au ajutat pe navigatorii nordici să ajungă în Islanda şi chiar şi în America de Nord, în timpul perioadei de glorie a vikingilor, între anii 900 şi 1200 e.n., adică cu mult timp înainte ca busola să ajungă în Europa, în secolul al XII-lea.Cu toate acestea, în literatura antică nordică se face doar o singură referinţă la „solarsteinn”. 

Recent, cercetătorii au realizat o analiză chimică asupra unei mici mostre dintr-un cristal, folosind un spectrometru. Tehnica a confirmat că este vorba despre un calcit. 

Piatra are dimensiunile unui săpun de mici dimensiuni, iar marginile sale au fost tăiate astfel încât piatra să aibă o formă romboedrică. 

În prezent, piatra are o suprafaţă lăptoasă şi nu transparentă, dar experţii susţin că această trăsătură este determinată de secolele petrecute sub ape de abraziunea cu nisipul. 

Folosind un cristal similar cu originalul, oamenii de ştiinţă au putut să urmeze traiectoria Soarelui la apus, în lumină slabă, cu o acurateţe de un grad. Într-un al doilea experiment, ei au putut localiza Soarele timp de 40 de minute după apus. 

Piatra a fost găsită pe o epavă alături de ceea ce oamenii de ştiinţă au identificat a fi o busolă magnetic, ceea ce înseamnă că „piatra soarelui” era utilizată pentru a verifica datele indicate de busolă.

„Deşi este uşor de utilizat, busola magnetică nu era mereu de încredere în secolul al XVI-lea, având în vedere că nu toate fenomenele magnetice erau înţelese”, a notat autorul studiului. 

Cum funcţionează „piatra soarelui”?

Dacă pui un punct deasupra cristalului şi îl priveşti de deasupra, vei observa că apar două puncte din cauză că lumina este polarizată şi divizată de-a lungul a mai multor axe diferite. Apoi roteşti piatra până când ambele puncte sunt la fel de întunecate. La acel unghi, suprafaţa de superioară a cristalului indică direcţia Soarelui. 

Descoperire surprinzătoare: cămile de 3 metri înălţime cutreierau Arctica acum 3,5 milioane de ani

Un paleobiolog canadian susţine că acum câteva milioane de ani, pe când vremea din partea superioară a Arcticii era plăcută, zona era cutreierată de cămile uriaşe.

Dovezile care susţin această ipoteză au fost găsite în insula Ellesmere, din provincia Nunavut, şi constau într-un fragment de membru fosilizat găsit alături de arbori fosilizaţi. Regiunea Ellesmere, azi numită Barren, este aşezată lângă vârful de nord-vest al Groenlandei, la o latitudine de 80 de grade nord. 

Vârsta fosilelor este indicată de depozitele de sol care datează de acum 3,5 milioane de ani, iar specialiştii şi-au dat seama că este vorba de o cămilă şi nu de alt animal pe baza proteinelor din colagen, principalele proteine din oasele mamiferelor. 

Potrivit calculelor realizat de specialişti, un astfel de exemplar de cămilă ar fi avut o înălţime de 2,7m, cântărind aproape 900 de kilograme.

Aceste cămile „au trăit în Artica superioară la mijlocul Pliocenului, o perioadă caldă când zona era împădurită şi când canalele arhipelagului Artic Canadian erau pline de sedimente”, a notat autorul lucrării. 

Temperatura globală atunci era cu 2-3 grade Celsius, mai ridicată decât cea de acum. 

În ciuda celor 6 luni de noapte, Fiordul Strathcona, zona în care au fost făcute descoperirile avea o temperatură medie anuală, uşor sub limita încheţului. 

Descoperirile întăresc o teorie mai veche care susţinea că strămoşul cămilelor nu era originar din Sahara şi nici din Golful Persic, ci din America de Nord. Cămilele primitive au migrat în Asia printr-o fâşie de pământ care traversa strâmtoarea Bering. 

„Familia Camelidae este originară din America de Nord, din Eocen, o perioadă de acum aproximativ 45 de milioane de ani”.

În timpul Miocenului, perioade de acum 23 de milioane de ani, până acum 5 milioane de ani, familia s-a diversificat. până la sfârşitul Miocenului, două ramuri au dominat: strămoşul actualelor cămile, care a ajuns eu Eurasia, şi predecesorii lamei şi ai alpacalei care au ajuns în America de Sud. 

Rusia a anunţat care este corpul ceresc pe care vrea să trimită o navetă în 2023

Oficialii ruşi au anunţat că proiectul de cercetare a planetei Jupiter va primi finanţare începând cu anul viitor. În cadrul acestui proiect, agenţia spaţială rusă intenţionează să trimită o navetă pe luna Ganymede.

„Proiectul a fost inclus în Programul Spaţial Federal până în 2015. Anul viitor proiectul va primi pentru prima dată bani, deşi finanţările obţinute până acum nu sunt foarte mari”, a declarat Viktor Voron, şeful Agenţiei Spaţiale Federale Roscosmos.

În primul an, fondurile care vor fi alocate pentru efoturile de cercetare şi dezvoltare vor fi de doar 300.000 - 1.000.000 de dolari, a explicat Maxim Martynov, designer general adjunct în cadrul centrului ştiinţific Lavochkin.

Proiectul include o navetă care va orbita planeta Jupiter şi altă navetă care urmează să viziteze cea mai mare lună a lui Jupiter, Ganymede, până în 2023, urmând să efectueze pe acest satelit o misiune de studiu care va dura trei ani.

Proiectul propus de autorităţile spaţiale ruse ar putea deveni o misiune partneră a Agenţiei Spaţiale Europene, care urmează să desfăşoare misiunea Jupiter Icy Moon Project începând cu anul 2022, având sosirea în apropiere de Jupiter programată pentru 2030.

Mănânci verdeţuri? Geneticienii au descoperit de ce sunt ele atât de importante pentru sănătate

O populaţie de celule cu rol imunitar, din intestin, extrem de importante pentru sănătatea umană, este influenţată în mod esenţial de ceea ce mâncăm – mai exact de consumul de legume cu frunze verzi, au constatat specialiştii în genetică.

Acest tip de celule limfoide, numite ILC (innate lymphoid cells), se găsesc în mucoasa ce căptuşeşte tubul digestiv şi au rolul de a proteja corpul de bacteriile dăunătoare care s-ar putea găsi în intestin. De asemenea, se crede că ILC ar juca un rol important în controlul alergiilor alimentare, al bolilor inflamatorii şi al obezităţii şi ar putea preveni dezvoltarea unor cancere intestinale.

Cercetătorii de la Institutul de Imunologie Moleculară Walter & Eliza Hall, din Australia, au descoperit recent că o genă numită T-bet este esenţială pentru formarea acestor celule şi că activitatea acestei gene este influenţată de ceea ce mâncăm.

T-bet este esenţială pentru formarea unui anumit subtip de ILC, care protejează organismul împotriva infecţiilor produse de patogeni care ajung în tubul digestiv. Această genă “instruieşte” celulele precursoare să se transforme în ILC şi face acest lucru ca răspuns la semnale asociate cu hrana pe care o ingerăm şi cu bacteriile din intestin. Este pentru prima dată când este identificată o genă responsabilă de formarea ILC. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Nature Immunology.

Autorii studiului afirmă că anumite proteine prezente în legumele cu frunze verzi din familia cruciferelor (familia verzei) interacţionează cu receptori specifici de pe suprafaţa membranei celulare, iar aceştia activează gena T-bet; astfel, e posibil ca proteinele vegetale din frunze să aibă un rol important în generarea ILC.

ILC sunt indispensabile în menţinerea echilibrului delicat dintre toleranţă, imunitate şi inflamaţie, iar acest studiu, spun cercetătorii, i-a ajutat să înţeleagă mai bine în ce mod influenţează factorii externi formarea şi activitatea ILC. Până de curând, aceste celulele fuseseră dificil de izolat sau de obţinut în laborator, aşa că particularităţile lor erau puţin cunoscute.

ILC produc un hormon numit interleukina-22 (IL-22), care poate apăra organismul de invazia bacteriilor. Cercetările arată că, fără gena T-bet, organismul este mai susceptibil la infecţiile bacteriene produse de patogenii care pătrund în tubul digestiv. Aceste corelaţii sugerează că amplificarea populaţiei de ILC din intestin ar putea ajuta la tratarea unor asemenea infecţii bacteriene.

ILC ajută la menţinerea în intestin a unui mediu sănătos, stimulând proliferarea bacteriilor benefice şi vindecarea micilor leziuni care apar în mod obişnuit la nivelul mucoasei intestinale. ILC ar putea avea, de asemenea, un rol în vindecarea leziunilor canceroase.

“Descoperirea acestor celule imunitare a deschis o perspectivă cu totul nouă asupra biologiei intestinului”, afirmă dr. Gabrielle Belz, unul dintre autorii studiului. “Abia am început să înţelegem cât de importante sunt aceste celule imunitare în controlul alergiilor şi al inflamaţiilor, ca şi implicaţiile lor în cancerul de intestin şi alte maladii intestinale, precum boala Crohn.”

„Înţelegerea biologiei ILC şi a genelor esenţiale pentru formarea lor ne va ajuta să dezvoltăm metode de a acţiona asupra acestor celule. Aceasta ar putea însemna să stimulăm ILC atunci când nu sunt suficient de active, de pildă în cazul infecţiilor sau al unor cancere, sau să le reducem numărul atunci când sunt hiperactive, de pildă în bolile inflamatorii cronice.”

Cum dezvăluie sânii unei femei însărcinate sexul bebeluşului încă nenăscut?

În toate societăţile umane există numeroase mituri, iar una dintre temele referitoare la care superstiţiile se dovedesc a fi aproape neţărmuite este prezicerea sexului unui copil nenăscut.

Unul dintre miturile populare este că atunci când abdomenul femeii însărcinate este umflat în partea de sus, bebeluşul va fi un băiat, iar când este umflat în partea de jos, viitorul copil va fi o fetiţă.

Jena Pincott, un jurnalist specializat în ştiinţă, afirmă că acest mit este eronat şi că lumea se uită în locul greşit. Sânii unei femei, şi nu abdomenul său, dezvăluie sexul viitorului copil.

În noua sa carte, intitulată "Do Chocolate Lovers Have Sweeter Babies?", Pincott susţine că mamele care poartă în pântece o fetiţă vor dezvolta sâni mai mari decât mamele de băieţi.

Pincott afirmă în cartea sa că sânii unei femei ce urmează să nască o fetiţă cresc cu aproximativ 8 centimetri, pe când cei ai unei mame de băiat se dezvoltă doar 6,3 cm. Jurnalista afirmă că diferenţa se datorează cantităţii de testosteron create de fetusul de sex masculin, acest hormon inhibând dezvoltarea sânilor viitoare mămici.

Sperma tatălui decide sexul urmaşului său: pe când femeia oferă întotdeauna un cromozom X viitorului copil afllat în ovul, sperma care fertilizează ovulul oferă fie un al doilea cromozom X pentru o fată (XX), fie un cromozom Y pentru un băiat (XY). La nivel mondial, sunt concepuţi 107 băieţi pentru fiecare 100 fete.

Cea mai eficientă metodă de a vedea sexul viitorului copil este prin amniocenteză, care are o rată a preciziei de 100%, dar care prezintă un risc secundar de pierdere a sarcinii. Folosirea ultrasunetelor este mai sigură, dar este mai inexactă la stabilirea sexului fătului dacă este realizată cu mai puţin de 18 săptămâni înainte de sarcină.

Un studiu publicat în 2011 în Journal of the American Medical Association a dezvăluit că testele care analizau sângele mamei pentru ADN fetal după şapte săptămâni pot dezvălui sexul unui băiat în mod corect în 95% din cazuri şi sexul unei fetiţe în mod corect în 98% din cazuri.

Testele de urină, însă, sunt inexact, având aceeaşi rată de succes în prezirea sexului viitorului bebeluş ca aruncatul unei monede în sus, susţin experţii medicali.

Vrei spitale mai bune? Alege-le pe cele cu mai multe „like”-uri!

Una dintre cele mai mari probleme ale sistemului sanitar actual este aceea că niciodată nu ştii la ce să te aştepţi atunci când intri într-un spital. Anumiţi parametrii, precum satisfacţia clientului şi rata mortalităţii, sunt consideraţi indicatori, mai mult sau mai puţin, credibili.

Acum un nou studiu susţine că numărul de „like”-uri obţinute de un spital pe Facebook par să fie un bun indicator eficient care estimează cât de probabil este ca un pacient să moară acolo. 

Cercetătorii au analizat paginile de Facebook a 82 de spitale din New York City şi au catalogat ratele mortalităţii întâlnite ale pacienţilor care suferiseră atacuri de cord în aceste instituţii. 

Rezultatele au arătat că acolo unde existau mai multe „like”-uri mortalitatea era mai scăzută, mai exact fiecare scădere de 1% a mortalităţii corespundea cu 93 de „like”-uri. Autorii studiului explică faptul că spitalele în care rata mortalităţii este scăzută au pacienţi mai mulţumiţi care sunt dispuşi să intre pe Facebook şi să le recomande şi altora serviciile clinicii respective. 

Legătura dintre „like”-uri şi mortalitate este surprinzătoare din mai multe motive. Pe de-o parte, cel mai probabil majoritatea pacienţilor nu cunosc rata de mortalitate a spitalului iar pe de altă parte, pare destul de interesant faptul că un pacient, fie el şi unul satisfăcut, este dispus să caute pagina de Facebook a spitalului doar pentru a arăta că este mulţumit de serviciile de acolo. 

Doi cercetători şochează cu un nou studiu referitor la Maica Tereza

Un nou studiu contestă imaginea de „sfânt” a Maicii Tereza, efectuând o nouă analiză a vieţii călugăriţei.

Născută Agnesë Gonxhe Bojaxhiu în Albania, Maica Tereza a fondat ordinul Misionarii Carităţii în Calcutta, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii având grijă de săraci şi de bolnavi.

Măicuţa Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace şi a fost beatificată de Vatican în 2003, la şase ani de la moartea sa, aflându-se la doar un miracol distanţă de statutul de sfânt.

De-a lungul timpului, însă, numeroşi critici au contestat imaginea atribuită călugăriţei, afirmând că aceasta nu este justificată. O nouă cercetare publicată în jurnalul Studies in Religion/Sciences de Serge Larivée şi Genevieve Chenard arată că reputaţia sa de sfântă nu este îndreptăţită.

„Studiind documentele pe tema fenomenului altruismului în cadrul pregătirii unui seminar despre etică, unul dintre noi a descoperit viaţa şi opera celei mai cunoscute femei din Biserica Catolică, parte a imaginaţiei colective în momentul actual: Maica Tereza”, explică profesorul Larivée.

„Descrierea sa era atât de extatică încât ne-a aţâţat curiozitatea şi ne-a făcut să studiem în profunzime viaţa sa”, a mai spus profesorul.

După ce au studiat aproximativ 300 de documente despre viaţa sa, cercetătorii au concluzionat că mai multe probleme referitoare la viaţa călugăriţei nu au fost luate în seamă de Vatican.

Printre acestea se numără „modul ciudat în care alegea să îngrijească bolnavii, contactele sale politice dubioase, managementul suspect al sumelor imense de bani pe care le-a primit şi perspectivele ultradogmatice referitoare la avort, contracepţie şi divorţ”.

La momentul decesului, Maica Tereza deschisese 517 misiuni destinate săracilor şi bolnavilor în peste 100 de ţări. Doctorii care au vizitat aceste misiuni le descriu însă ca pe nişte „case pentru oameni aflaţi aproape de moarte”. Doctorii au observat o lipsă totală a condiţiilor de igienă şi totodată lipsa îngrijirii bolnavilor, niveluri de hrană insuficientă şi lipsa analgezicelor.

Autorii studiului afirmă că problema nu consta în lipsa fondurilor, căci fundaţia creată de Maica Tereza a obţinut din donaţii sute de milioane de lire sterline.

De asemenea, după dezastrele naturale care loveau India Maica Tereza oferea rugăciuni şi medalioane cu Fecioara Maria, dar niciun fel de ajutor direct sau financiar.

Cercetătorii subliniază că Maica Tereza a acceptat o bursă de la dictatorul Duvalier din Haiti şi că în ciuda faptului că milioane de dolari au fost transferate în mai multe conturi bancare ale sale, acestea au rămas secrete.

„Ţinând cont de stilul parcimonios ce caracteriza misiunile Maicii Tereza, ne putem întreba unde s-au dus milioanele de dolari destinate celor mai săraci oameni?”, întreabă profesorul Larivée.

Cercetătorii au descoperit că imaginea de sfânt a Maicii Tereza a început după ce aceasta s-a întâlnit în 1968 cu Malcolm Muggeridge, un jurnalist de la BBC care îi împărtăşea convingerile catolice de dreapta şi care era anti-avort. Acesta a promovat-o, de aici urmând faima sa la nivel mondial.

Cu toate acestea, autorii spun că Maica Tereza ar fi putut avea un impact pozitiv la nivel mondial.

„Dacă imaginea extraordinară a Maicii Tereza care s-a cimentat în imaginaţia colectivă a încurajat iniţiative umanitare în care oamenii chiar se implică în cazul celor loviţi de sărăcie, atunci ne putem bucura. E foarte probabil ca imaginea sa să fi inspirat numeroşi lucrători din domeniul umanitar ale căror acţiuni au dus la schimbări pozitive în viaţa celor mai sărmani oameni, aceştia ajutând săracii şi cei mai vulnerabili oameni fără a fi lăudaţi de mass-media. Cu toate acestea, relatările din presă referitoare la Maica Tereza ar fi putut fi mult mai riguroase”, concluzionează cercetătorii.

NASA a creat harta care arată salinitatea din oceanul planetar

NASA a făcut publică imaginea care arată gradul de salinitate din apele lumii. Datele au fost colectat cu ajutorul instrumentului Aquarius în perioada decembrie 2011- decembrie 2012.

În imagine, zonele marcate în nuanţe de roşu şi portocaliu indică un grad mare de salinitate, în timp ce zonele albastre reprezintă arii în care salinitatea este redusă. În topul celor mai sărate zone se regăseşte şi o parte din Atlanticul de Nord, suprafaţă echivalentă deşertului deoarece aici nu plouă mult şi nu are loc prea multă evaporare. 

În imagine se remarcă şi Amazonul care eliberează în oceanul planetar apă dulce, dar şi fâşia de apă dulce care desparte Marea Arabiei de Golful Bengal şi petecul albastru care apare în Pacificul tropical de est, în timpul iernii.

Experţii se aşteaptă ca patternurile de salinitate să se modifice în următoarele decenii, odată cu schimbările climatice. Acest lucru va determina un efect de domino asupra curenţilor majori şi a creşterii nivelului apelor în plan regional.