Thursday, December 13, 2012

AnyGlove: invenţia care permite folosirea ecranelor tactile cu orice tip de mănuşi


În această perioadă a anului, posesorii de dispozitive cu touchscreen ce trăiesc în zone friguroase descoperă că nu le pot folosi în afara locuinţelor dacă îşi protejează mâinile de frig cu ajutorul unor mănuşi.


Cei ce doreau să folosească smartphone-urile cu touchscreen în condiţii de frig erau nevoiţi să îşi cumpere mănuşi speciale, care sunt produse din fibre conductive sau care au la capetele degetelor „pernuţe” conductive.
Acum, un nou produs promite să permită folosirea oricărui tip de mănuşi pentru a folosi dispozitivele cu touchscreen: AnyGlove.
AnyGlove constă într-un polimer ce poate fi aplicat pe vârful degetelor mănuşilor, câteva picături transformându-le în instrumente conductive. Producătorii susţin că AnyGlove funcţionează pe mănuşile din orice tip de material, însă avertizează că materialele de culoare deschisă s-ar putea decolora. Soluţia nu este permanentă, fiind nevoie ca picăturile să fie reaplicate la o anumită perioadă – o doză poate dura între câteva zile şi câteva luni, în funcţie de materialul mănuşilor şi de cât de des sunt folosite. O sticlă de AnyGlove costă 14.95 de dolari americani.
Iată cum funcţionează acest produs inedit:

No comments:

Post a Comment