Patru lucruri pe care nu le stiai despre bere

1. Poti face baie in ea. Atunci cand intri in cada, daca vei turna o sticla cu bere, aceasta va oferi un efect foarte interesant - de baie cu bule.

2. Se foloseste pentru a marina carnea. Pe

ntru ca berea este usor acida, daca veti lasa carnea pentru friptura cateva ore in ea, o va fragezi foarte mult si nu ii va schimba gustul, asa cum se intampla in cazul vinului.

3. Berea poate inloci samponul. Inainte de a incerca acest lucru, berea trebuie fiarta. In acest fel alcoolul este indepartat din ea, pentru a nu usca firele de par. O cana cu bere fiarata se amesteca cu putin sampon obisnuit si apoi se foloseste ca si cum ar fi o singura compozitie. Parul va straluci si va arata excelent. Berea se mai poate folosi pe post de fixativ pentru par. E de ajuns sa imbibi un tampon de vata cu bere rece si sa il treci printre firele de par.

4. Este un calmant eficient pentru un stomac “suparat”. Alcoolul sau este relaxant si indeparteaza dureruile. Nu a fost realizat niciun studiu in acest sens, insa mai multi medici afirma ca un numar mare de pacienti au sustinut beneficiile berii in acest sens.

Un „super-Pământ” nou-descoperit ar putea găzdui viaţă

O planetă numită Gliese 163c ar putea fi plasată în „topul” corpurilor cereşti candidate la statutul de „nou Pământ”, afirmă astronomii francezi. Planeta pare să aibă multe trăsături care i-ar permite, după opinia specialiştilor, să găzduiască forme de viaţă.

Noul "super-Pământ" - Gliese 163c are o masă de 7 ori mai mare decât a Terrei - orbitează în jurul unei stele aflate la 50 ani-lumină depărtare de Pământ

Planeta a fost descoperită de o echipă internaţională de astronomi, condusă de Xavier Bonfils de la Universitatea "Joseph Fourier" din Grenoble, Franţa.

Xavier Bonfils a afirmat că "există o gamă largă de structuri şi compoziţii care i-ar permite planetei Gliese 163c să fie o planetă habitabilă", dar că nu se poate spune cu precizie, la ora actuală, dacă planeta este într-adevăr asemănătoare cu Terra ca structură.

Planeta se găseşte la marginea zonei habitabile a sistemului stelar din care face parte, la distanţa potriviită pentru a face posibilă existenţa apei în formă lichidă.

Echipa a studiat aproape 400 de stele piitice roşii, cu ajutorul unui instrument numit High Accuracy Radial Velocity Planet Searcher (HARPS), un spectrograf ce face parte din telescopul cu diametrul de 3,6 metri situat la Observatorul La Silla, din Chile, aparţinând de European Southern Observatory, o organizaţie dedicată cercetării astromonice, susţinută de 15 ţări.

Gliese 163c este una dintre cele două planete descoperite în jurul stelei Gliese 163, din constelaţia Dorado. Se crede că în jurul stelei ar orbita şi o a treia planetă, dar astronomii nu au putut încă să confirme existenţa ei.

Gliese 163c ar putea fi o planetă solidă, dar nu se ştie cu siguranţă acest lucru. Planetele cu asemenea caracteristici ale masei pot fi ori solide - de tip terestru -, ori alcătuite în cea mai mare parte din oceane, ori gazoase, ca Neptun. Pentru moment, astronomii nu pot spune cu precizie dacă e vorba despre o planetă de tip terestru.

Gliese 163c are o perioadă de revoluţie de 26 zile, iar steaua sa e mult mai puţin strălucitoare decât Soarele nostru. Cealaltă planetă identificată în sistem, Gliese 163b, are o perioadă de revoluţie de numai 9 zile.

La Arecibo, în Puerto Rico, se află un laborator al Universităţii din Puerto Rico, Planetary Habitability Laboratory (PHL), care "ţine evidenţa" planetelor extrasolare despre care se crede că ar putea găzdui viaţă. În lumina ultimelor descoperiri, Gliese 163c se plasează pe locul 5 pe această "listă de candidate".

Din cele 6 planete de pe listă, patru au fost descoperite în cursul ultimuluil an: Kepler-22b, Gliese 667Cc, HD 85512b şi Gliese 163c.

Cercetătorii evaluează habitabilitatea planetelor - potenţialul lor de a permite dezvoltarea formelor de viaţă - comparându-le cu singura planetă despre care se ştie sigur că găzduieşte viaţă: Terra. Ei clasifică apoi planetele luând în considerare măsura în care masa, diametrul şi temperatura fiecăreia se potrivesc cu cele ale Terrei.

Unul dintre scenariile posibile pentru Gliese 163c este cel în care planeta are un ocean cu ape calde şi o atmosferă de 10 ori mai densă decât a Pământului. Totuşi, există şi posibilitatea ca temperaturile de pe Gliese 163c să fie prea ridicate pentru a permite dezvoltarea vieţii.

Între timp, echipa lui Xavier Bonfils intenţionează să continue, cu ajutorul HARPS, căutarea planetelor habitabile, sperând să descopere una mai apropiată de Pământ, pe care să o poată studia cu mai multă uşurinţă.

Au fost decernate cele mai inedite trofee ale ştiinţei – Premiile Ig Nobel, ediţia 2012

V-aţi întrebat vreodată de ce vărsaţi mereu cafeaua atunci când mergeţi cu o ceaşcă în mână? Sau dacă există o tehnologie care să-i facă pe vorbăreţi să tacă?

Poate că acestea nu sunt cele mai importante întrebări ştiinţifice cu care se confruntă omenirea, dar cercetătorii care au reuşit să obţină un răspuns au fost recompensaţi pentru acest lucru cu un premiu Ig Nobel, în cadrul unei ceremonii inedite ce a avut loc la Universitatea Harvard din SUA.

Premiile Ig Nobel recompensează cele mai ciudate şi mai trăznite descoperiri ale oamenilor de ştiinţă. „Dorim să onorăm descoperirile ştiinţifice care fac oamenii să râdă şi care apoi îi fac să gândească”, a explicat Marc Abrahams, fondatorul acestui inedit premiu. Cele 10 premii decernate cu ocazia ediţiei din acest an a premiilor Ig Nobel au fost acordate de laureaţi ai mult mai prestigiosului premiu Nobel.

Printre câştigători se numără o echipă de cercetători britanici şi americani care au conceput o ecuaţie ce prezice forma pe care o va lua părul prins în formă de „coadă de cal”. Formula matematică ia în calcul duritatea firelor de păr, efectele gravitaţiei şi prezenţa firelor creţe, printre altele.

„Sunt surprins de câtă atenţie a fost acordată acestei lucrări. Domeniul meu, fizica statistică, nu este cunoscut decât unui număr restrâns de persoane, astfel că mă bucur că am făcut ceva ce a atras atenţia oamenilor”, explică Patrick Warren, unul dintre cercetătorii care au elaborat formula. Warren, un angajat al companiei Unilever, afirmă că elaborarea acestei formule a necesitat un efort semnificativ. „Lucrez la ea de ceva timp. După cum vă puteţi da seama, este vorba de ceva interesant pentru Unilever, pentru că vindem numeroase produse destinate îngrijirii părului. Dar această descoperire poate fi importantă şi în alte domenii, fiind aplicabilă oriunde există multe fibre la un loc, de exemplu în domeniul ţesăturilor. De asemenea, descoperirea ar putea fi folosită în domeniul animaţiilor computerizate, pentru a face părul simulat pe computer să pară mult mai real”, a explicat Warren.

Iată lista cu toţi laureaţii premiilor Ig Nobel 2012:

Premiul pentru psihologie: Anita Eerland, Rolf Zwaan (Olanda) şi Tulio Guadalupe (Peru/Rusia/Olanda) pentru cercetarea care arată că persoanele care se înclină spre stânga au impresia că Turnul Eiffel este mai scurt în comparaţie cu persoanele care stau drepte sau se înclină spre dreapta.

Premiul pentru pace: Compania rusească SKN, pentru transformarea vechilor muniţii ruseşti în noi diamante.

Igor Petrov afirmă că a lucrat 20 de ani la acest proiect şi că nu se aştepta să fie un succes atât de mare. „Mereu am fost atras să fac lucruri creative”, a declarat cercetătorul rus.

Premiul pentru acustică: Kazutaka Kurihara şi Koji Tsukada (Japonia), pentru crearea aparatului SpeechJammer, care îi face pe oameni să tacă prin repetarea propriilor vorbe cu o foarte mică întârziere

Premiul pentru neuroştiinţe: Craig Bennett, Abigail Baird, Michael Miller şi George Wolford (SUA), pentru demonstrarea faptului că cercetătorii care folosesc aparate fMRI pot detecta activitate cerebrală chiar şi la somonii morţi.

Premiul pentru chimie: Johan Pettersson (Suedia/Rwanda) pentru aflarea motivului misterios pentru care unele persoane din oraşul Anderslöv, Suedia, ajungeau să aibă părul verde.

Premiul pentru chimie: organizaţiei General Accountability Office din cadrul guvernului SUA, pentru elaborarea unui raport despre rapoarte despre rapoarte care recomandă elaborarea unui raport despre rapoarte despre rapoarte.

Premiul pentru fizică: Joseph Keller (SUA), Raymond Goldstein (SUA/Marea Britanie), Patrick Warren şi Robin Ball (Marea Britanie) pentru elaborarea unei formule ce permite estimarea formei unei coafuri „coadă de cal”. Profesorul Keller a fost recompensat şi pentru un studiu din 1999, ignorat pe nedrept la acea vreme, ce a contribuit la elaborarea ceainicelor din care nu curg picături.

Premiul pentru dinamica fluidelor: Ruslan Krechetnikov (SUA/Rusia/Canada) şi Hans Mayer (SUA) pentru studierea dinamicii lichidelor ce permite înţelegerea fenomenului ce are loc atunci când un om merge ţinând o ceaşcă de cafea în mână

Premiul pentru anatomie: Frans de Waal (Olanda/SUA) şi Jennifer Pokorny (SUA) pentru descoperirea faptului că cimpanzeii pot identifica alţi cimpanzei, în mod individual, doar privind o fotografie în care este surprins fundul acestora.

Premiul pentru medicină: Emmanuel Ben-Soussan şi Michel Antonietti (Franţa) pentru conceperea unor sfaturi pentru medicii care efectuează colonoscopii pentru a reduce riscul ca pacienţii să explodeze.

Ceremonia de decernare a premiilor Ig Nobel poate fi urmărită integral în clipul video de mai jos:

Oamenii de ştiinţă sunt pe cale să recunoască existenţa unui nou tip de nor

Un nou tip de nori este pe cale să fie recunoscut în mod oficial de meteorologi şi oameni de ştiinţă care studiază norii. Evenimentul este cu atât mai important cu cât ultima descoperire din acest domeniu a avut lor în 1951.

La fel ca toate celelalte specii de nori, şi acesta a primit un nume latinesc şi anume undulatus asperatus (valuri agitate), denumire foarte potrivită pentru această formaţiune ce seamănă cu o pătură ondulată care acoperă cerul. 

În ultimul timp, mai multe persoane pasionate de studiul norilor au fotografiat acest tip de nor, iar pozele au circulat pe internet încă din 2006. Prin urmare, acum, toată lumea aşteaptă să vadă reacţia celor de la Organizaţia Meteorologică Mondială, singurii specialişti care sunt împuterniciţi să recunoască oficial existenţa unei noi specii de nori. 

Sistemul latin de numire a norilor a fost propus pentru prima dată de farmacistul englez Luke Howard, la începutul secolului al XIX-lea. 

„Norul va intra în clasificarea oficială doar dacă va fi inclus în cartea de referinţă a Organizaţiei Meteorologice Mondiale, în Atlasul Internaţional al Norilor”, a declarat Gavin Pretor-Pinney, preşedintele Cloud Appreciation Society, un grup de 30000 de entuziaşti ai studiului norilor. 

În ciuda faptului că trăim într-o eră în care totul se schimbă cu viteză uimitoare, Organizaţia Meteorologică Mondială se mişcă într-un ritm destul de lent. Ultima ediţie a cărţii oficiale a apărut în 1975, ceea ce înseamnă că vom avea destul de mult de aşteptat până la apariţia noii ediţii. 

Prin studierea datelor meteorologice şi folosind simularea computerizată, specialiştii au constat că norii asperatus seamănă cu cei din categoria mammatus. Totuşi, există o diferenţă majoră între aceste două tipuri de nori. Potrivit specialiştilor, norii asperatus sunt ondulaţi de vânt, caracteristică ce le redă unicitatea şi ar trebui să le asigure un loc în Atlasul Internaţional al Norilor. 

Hubble a observat cea mai „bătrână” galaxie descoperită vreodată

Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai puternică dovadă care atestă existenţa unei galaxii vechi de 13,2 miliarde de ani, o constatare ce oferă informaţii importante cu privire la copilăria timpurie a universului.

„Este cea mai distantă galaxie identificată. Dacă universul ar fi un om de 70 de ani, atunci noi putem spune că am descoperit ceva din copilăria lui, cam de când avea doar 2,5 ani. Este ca atunci când un arheolog face o descoperire legată de istoria antică”, a declarat Wei Zheng, de la Universitatea Johns Hopkins. 

Mulţumită radiaţiei cosmice de fond, nou descoperită, oamenii de ştiinţă au putut afla că universul a luat fiinţă acum 13,7 miliarde de ani. El a evoluat rapid, astfel încât la numai 1,4 miliarde de ani nu numai că era plin de galaxii, dar hidrogenul dintre galaxii devenise puternic ionizat. Totuşi, paşii prin care universul a ajuns la această etapă nu sunt cunoscuţi, tocmai pentru că nu există telescoape care să poată observa obiectele foarte îndepărtate. 

Cu toate acestea, Zheng a găsit o altă metodă prin care să poată să observe galaxii îndepărtate.

Obiectele cu gravitaţie extrem de puternică, precum aglomerările de galaxii se curbează şi, uneori, amplifică lumina provenită de la un alt obiect îndepărtat. Ocazional, spaţiul deformat va aduce în prim plan un alt obiect mai îndepărtat, fenomen cunoscut sub numele de efect de lentilă gravitaţională. 

Pe acest fenomen s-a bazat profesorul Zheng atunci când a căutat, împreună cu o echipă de cercetători, galaxii îndepărtate ascunse în spatele aglomerărilor de galaxii masive. Cu ajutorul Telescopului Hubble, ei au găsit o galaxie îndepărtată formată la 500 de milioane de ani după Big Bang. 

Aglomerarea de galaxii, cunoscută sub numele de MACS1149+2223 este una din cele mai puternice lentile gravitaţionale din univers, cu o masă de 2 milioane de miliarde de sori. 

„Până acum, cercetătorii au descoperit mai bine de 100 de galaxii vechi de 650-850 de milioane de ani, dar numai o singură galaxie observată datează de acum 500 de milioane de ani”, a declarat profesorul. 

Din moment ce studiul lui Zheng a vizat doar o mică porţiune din cer, cercetătorii cred că fie ei au fost foarte norocoşi, fie universul este plin de astfel de galaxii îndepărtate. Despre noua galaxie, experţii spun că este foarte compactă şi mică, având doar 0,1% din mărimea Caii Lactee. 

Oamenii de ştiinţă vor putea să observe mai bine astfel de galaxii peste 6 ani, atunci când va fi lansat succesorul lui Hubble, Telescopul Spaţial James Webb. 

Invenţia care va îi permite telefonului mobil să devină subţire cât un card de credit

Oamenii de ştiinţă creează o nouă lentilă ultrasubţire cu ajutorul căreia următoarele telefoane mobile inteligente vor fi subţiri precum cărţile de credit.

Noua lentilă este plată, fără distorsiuni şi atât de subţire încât pe lăţimea unui fir de păr ar încăpea 1.500 de exemplare. Specialiştii cred că, în viitor, lentila va putea fi utilizată pentru o gamă largă de produse, de la telefoane mobile şi camera de luat vederi, până la sisteme de comunicare prin fibră optică. 

Cercetătorii au explicat că lentilele folosite pentru a concentra lumina în ochelari, microscoape sau alte produse, folosesc aceeaşi bază tehnologică care datează de la sfârşitul anilor 1200, atunci când lentilele pentru ochelari au fost introduse în Europa. 

Lentilele existente nu sunt destul de subţiri sau de plate pentru a înlătura distorsiunile precum aberaţia de sfericitate, astigmatismul şi coma optică, care împiedică crearea unei imagini clare. Corectarea acestor distorsiuni necesită existenţa unor soluţii complexe precum utilizarea mai multor lentile, proces ce face ca greutatea dispozitivului să crească şi la fel şi dimensiunea. 

Pentru a depăşi aceste provocări, oamenii de ştiinţă au dezvoltat o nouă lentilă super-subţire care are o putere de rezoluţie ce se apropie de limitele teoretice stabilite de legile opticii. 

Suprafaţa lentilei este modelată cu dungi metalice foarte mici care, pe măsură ce ele se îndepărtează de centru, curbează lumina diferit şi determină fasciculul să se concentreze brusc fără a distorsiona lumina. 

Versiunea actuală a lentilei funcţionează la o anumită lungime de undă, dar oamenii de ştiinţă spun că ea poate fi proiectată pentru a fi utilizată pe un spectru mai larg. 

Cum văd rechinii?

Rechinii nu disting culorile, aceasta a fost constatarea unui nou studiu molecular care va aduce noi informaţii cu privire la evoluţia vederii.

Evoluţia vederii a fost studiată la majoritatea vertebratelor, dar până de curând, nimeni nu analizase acest aspect în rândul elasmobranhilor (rechini şi pisici de mare). Cercetări anterioare au arătat că unele pisici de mare disting culorile, în timp ce rechinii nu ar părea să aibă această capacitate. Aceste studii au analizat opsinele, nişte proteine sensibile la lumină care se găsesc pe celulele fotoreceptoare ale retinei. Rodopsinele sunt folosite în lumina scăzută şi ajută la producerea imaginii alb-negre, în timp ce iodopsinele sunt folosite în lumină puternică pentru distingerea culorilor. Pentru a putea observa culorile, este nevoie de două sau mai multe tipuri diferite de iodopsine, lucru care explică de ce rechinii, care au doar un tip de iodopsine, nu au această capacitate. 

Pentru a testa aceste concluzii, dr. Susan Theiss, de la Universitatea Queensland, a îndepărtat genele care codifică sinteza opsinelor de la două specii de rechin covor (Orectolobus maculatus şi O. ornatus ). Rezultatele au arătat că  rechinul covor posedă doar o iodopsină, ceea ce înseamnă că el vede lumea în nuanţe gri. 

„Ştim că primele vertebrate au putut distinge culorile, dar de-a lungul evoluţiei această abilitate s-a pierdut la unele animale. Astăzi, majoritatea peştilor văd colorat. Totuşi, la fel ca rechinii, mulţi giganţi acvatici, printre care balenele, delfinii şi focile nu pot distinge culorile”, a explicat coautorul studiului Nathan Hart de la Universitatea din Australia de Vest. 

Cu toate acestea, rechinii se bazează pe diferite simţuri în funcţie de distanţă, vederea fiind importantă doar atunci când sunt aproape de pradă, sau atunci când navighează şi încearcă să găsească parteneri. 

De asemenea, noul studiu a descoperit codul genetic care influenţează modul în care sistemul vizual al două specii diferite de rechin covor se adaptează la habitat.  „Rechinii covor sunt interesanţi pentru că, spre deosebire de majoritatea speciilor de rechini, ei sunt bentonici. Ambele specii au rodopsinele, care sunt adaptate la lumina  difuză, aspect ce le permite să vadă chiar şi pe timp de noapte. Totuşi, deşi O. ornatus  preferă ape puţin adânci (maxim 50 de m), O.maculatus se găseşte la adâncimi mai mari de 200 de m., rodopsinele sale răspund la lungimi de undă mai scurte (460-470 nanometri), ceea ce îi permite animalului să vadă mai bine”, a spus Hart. 

Cum văd rechinii?

Rechinii nu disting culorile, aceasta a fost constatarea unui nou studiu molecular care va aduce noi informaţii cu privire la evoluţia vederii.

Evoluţia vederii a fost studiată la majoritatea vertebratelor, dar până de curând, nimeni nu analizase acest aspect în rândul elasmobranhilor (rechini şi pisici de mare). Cercetări anterioare au arătat că unele pisici de mare disting culorile, în timp ce rechinii nu ar părea să aibă această capacitate. Aceste studii au analizat opsinele, nişte proteine sensibile la lumină care se găsesc pe celulele fotoreceptoare ale retinei. Rodopsinele sunt folosite în lumina scăzută şi ajută la producerea imaginii alb-negre, în timp ce iodopsinele sunt folosite în lumină puternică pentru distingerea culorilor. Pentru a putea observa culorile, este nevoie de două sau mai multe tipuri diferite de iodopsine, lucru care explică de ce rechinii, care au doar un tip de iodopsine, nu au această capacitate. 

Pentru a testa aceste concluzii, dr. Susan Theiss, de la Universitatea Queensland, a îndepărtat genele care codifică sinteza opsinelor de la două specii de rechin covor (Orectolobus maculatus şi O. ornatus ). Rezultatele au arătat că  rechinul covor posedă doar o iodopsină, ceea ce înseamnă că el vede lumea în nuanţe gri. 

„Ştim că primele vertebrate au putut distinge culorile, dar de-a lungul evoluţiei această abilitate s-a pierdut la unele animale. Astăzi, majoritatea peştilor văd colorat. Totuşi, la fel ca rechinii, mulţi giganţi acvatici, printre care balenele, delfinii şi focile nu pot distinge culorile”, a explicat coautorul studiului Nathan Hart de la Universitatea din Australia de Vest. 

Cu toate acestea, rechinii se bazează pe diferite simţuri în funcţie de distanţă, vederea fiind importantă doar atunci când sunt aproape de pradă, sau atunci când navighează şi încearcă să găsească parteneri. 

De asemenea, noul studiu a descoperit codul genetic care influenţează modul în care sistemul vizual al două specii diferite de rechin covor se adaptează la habitat.  „Rechinii covor sunt interesanţi pentru că, spre deosebire de majoritatea speciilor de rechini, ei sunt bentonici. Ambele specii au rodopsinele, care sunt adaptate la lumina  difuză, aspect ce le permite să vadă chiar şi pe timp de noapte. Totuşi, deşi O. ornatus  preferă ape puţin adânci (maxim 50 de m), O.maculatus se găseşte la adâncimi mai mari de 200 de m., rodopsinele sale răspund la lungimi de undă mai scurte (460-470 nanometri), ceea ce îi permite animalului să vadă mai bine”, a spus Hart. 

Cum văd rechinii?

Rechinii nu disting culorile, aceasta a fost constatarea unui nou studiu molecular care va aduce noi informaţii cu privire la evoluţia vederii.

Evoluţia vederii a fost studiată la majoritatea vertebratelor, dar până de curând, nimeni nu analizase acest aspect în rândul elasmobranhilor (rechini şi pisici de mare). Cercetări anterioare au arătat că unele pisici de mare disting culorile, în timp ce rechinii nu ar părea să aibă această capacitate. Aceste studii au analizat opsinele, nişte proteine sensibile la lumină care se găsesc pe celulele fotoreceptoare ale retinei. Rodopsinele sunt folosite în lumina scăzută şi ajută la producerea imaginii alb-negre, în timp ce iodopsinele sunt folosite în lumină puternică pentru distingerea culorilor. Pentru a putea observa culorile, este nevoie de două sau mai multe tipuri diferite de iodopsine, lucru care explică de ce rechinii, care au doar un tip de iodopsine, nu au această capacitate. 

Pentru a testa aceste concluzii, dr. Susan Theiss, de la Universitatea Queensland, a îndepărtat genele care codifică sinteza opsinelor de la două specii de rechin covor (Orectolobus maculatus şi O. ornatus ). Rezultatele au arătat că  rechinul covor posedă doar o iodopsină, ceea ce înseamnă că el vede lumea în nuanţe gri. 

„Ştim că primele vertebrate au putut distinge culorile, dar de-a lungul evoluţiei această abilitate s-a pierdut la unele animale. Astăzi, majoritatea peştilor văd colorat. Totuşi, la fel ca rechinii, mulţi giganţi acvatici, printre care balenele, delfinii şi focile nu pot distinge culorile”, a explicat coautorul studiului Nathan Hart de la Universitatea din Australia de Vest. 

Cu toate acestea, rechinii se bazează pe diferite simţuri în funcţie de distanţă, vederea fiind importantă doar atunci când sunt aproape de pradă, sau atunci când navighează şi încearcă să găsească parteneri. 

De asemenea, noul studiu a descoperit codul genetic care influenţează modul în care sistemul vizual al două specii diferite de rechin covor se adaptează la habitat.  „Rechinii covor sunt interesanţi pentru că, spre deosebire de majoritatea speciilor de rechini, ei sunt bentonici. Ambele specii au rodopsinele, care sunt adaptate la lumina  difuză, aspect ce le permite să vadă chiar şi pe timp de noapte. Totuşi, deşi O. ornatus  preferă ape puţin adânci (maxim 50 de m), O.maculatus se găseşte la adâncimi mai mari de 200 de m., rodopsinele sale răspund la lungimi de undă mai scurte (460-470 nanometri), ceea ce îi permite animalului să vadă mai bine”, a spus Hart. 

Cea mai performantă cameră digitală de pe Terra a surprins primele imagini

Acum 8 miliarde de ani, raze de lumină provenind din galaxii îndepărtate au început o lungă călătorie spre Terra. Acum, aceste raze de lumină au ajuns pe un munte din Chile, unde se găseşte cea mai performantă cameră digitală: Dark Energy Camera, cel mai sofisticat aparat creat până acum pentru a studia cerul.

Camera a fost construită de-a lungul a opt ani, fiind dotată cu un senzor de 570 de megapixeli. Dark Energy Camera  este cel mai performant aparat foto, având capacitatea de a surprinde lumina a peste 100.000 de galaxii aflate până la 8 miliarde de ani-lumină de planeta noastră. Instrumentul va permite cercetătorilor să efectueze un număr mare de studii, obţinând o mai bună înţelegere a originii Universului.

Camera este dotată cu 62 de senzori de imagine CCD, ce surprind în total 570 de megapixeli

Pe 12 septembrie noul instrument a surprins primele sale imagini, printre care se numără clusterul 47 Tucanae (foto sus), aflat la 17.000 de ani-lumină de Terra, şi galaxia spiralată NGC 1365 (foto), ce se găseşte la 60 de milioane de ani-lumină de planeta noastră.

În luna decembrie a acestui an va debuta proiectul Dark Energy Survey , cel mai amplu studiu al galaxiilor întreprins până acum. De-a lungul a cinci ani, cercetătorii vor surprinde imagini detaliate ce vor cuprinde o optime din cerul vizibil din Anzi, măsurând 300.000.000 de galaxii, 100.000.000 de clustere de galaxii şi 4.000 de supernove. 

„Proiectul Dark Energy Survey ne va permite să înţelegem de ce expansiunea universului accelerează, în loc să încetinească din cauza gravitaţiei”, a explică Brenna Flaugher, managerul de proiect al acestui efort ştiinţific. „Este extraordinar de satisfăcător să vezi că eforturile tuturor oamenilor implicaţi în acest proiect ajung să dea roade”, a declarat Flaugher.

Iată cum a fost construită cea mai mare cameră digitală din lume: