Botox - un tratament neaşteptat împotriva depresiei

Unul dintre dezavantajele tratamentului cu Botox este faptul că persoanele care îl utilizează au dificultăţi în exprimarea emoţiilor prin mimică. Dar, în mod surprinzător, acest efect poate fi şi benefic în anumite cazuri, după cum sugerează un studiu recent, în cadrul căruia Botoxul a fost administrat unor pacienţi ce sufereau de depresii rezistente la alte forme de tratament.

În acest studiu, primul care a analizat efectele toxinei botulinice (comercializată sub numele de Botox) asupra depresiei, cercetătorii de la Universitatea din Basel, Elveţia, au încercat să afle dacă acest tratament ar putea fi util persoanelor cu depresii grave, ce nu răspundeau la tratamentul convenţional cu medicamente anti-depresive.

Participanţilor din primul grup li s-a administrat o singură doză - implicând 5 injecţii, între sprâncene şi deasupra lor -, în vreme ce participanţilor din grupul de control li s-au administrat injecţii placebo.

Rezultatele au fost surprinzătoare: în primul grup, simptomele depresiei s-au redus în proporţie de 47%  după 6 săptămâni, rezultatul persistând  de-a lungul celor 16 săptămâni cât a durat studiul. În grupul de control, simptomele s-au redus în proporţie de 9%.

Psihiatrul Axel Wollmer, autorul studiului, crede că tratamentul întrerupe semnalele de feedback transmise de la musculatura feţei către creier, semnale care ar putea fi implicate în dezvoltarea şi persistenţa emoţiilor negative.

Studii anterioare arătaseră că tratamentul cu Botox reduce capacitatea persoanelor respective de a descifra emoţiile altora, iar acest nou studiu confirmă că muşchii feţei au un rol esenţial în identificarea şi resimţirea emoţiilor, nu numai în comunicarea lor.

Punctul dincolo de care nu mai există întoarcere: astronomii au reuşit să măsoare raza unei găuri negre

În astronomie, „graniţa de la care nu mai există întoarcere” marchează distanţa - faţă de gaura neagră - dincolo de care forţa gravitaţională este atât de puternică, încât nimic nu mai scăpa, nici măcar lumina. Totul este atras - fără posibilitate de întoarcere - către gaura neagră.

Este o premieră în lumea ştiinţifică: o echipă de astronomi de la Haystack Observatory, aparţinând de Massachusetts Institute of Technology (MIT), a măsurat raza unei găuri negre din centrul unei galaxii îndepărtate - distanţa până la care materia se poate apropia de gaura neagră fără a fi "înghiţită" de aceasta.

Oamenii de ştiinţă au conectat între ele antenele parabolice ale unor radiotelescoape din Hawaii, Arizona şi California pentru a crea un ansamblu de telescoape - pe care l-au numit "Event Horizon Telescope" (EHT) - care poate "vedea" detalii de 2000 de ori mai fine decât telescopul spaţial Hubble.

Ansamblul de telescoape a fost îndreptat spre galaxia M87, aflată la 500 milioane de ani lumină de Calea Lactee, unde se află o gaură neagră de 6 miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru. Astronomii au putut astfel observa lumina emisă de materia aflată la marginea acestei găuri negre - regiune numită "orizontul găurii negre".

Găurile negre super-masive, cum este cea din galaxia M87, sunt atât de puternice, încât activitatea care are loc la marginile lor produce efecte ce se pot resimţi în toată galaxia.

La marginea unei găuri negre, forţa gravitaţională esta atât de mare, încât atrage înăuntru ceea ce se află în vecinătate. Totuşi, nu orice obiect din spaţiu poate să treacă imediat de orizontul găurii negre şi să fie atras înăuntrul ei.

Rezultatul este un fel de "ambuteiaj cosmic" în care gazele şi praful se acumulează, creând un "nor" plat de materie numit disc de acreţie.

Discul de materie orbitează în jurul găurii negre cu o viteză apropiată de cea a luminii, "alimentând" astfel gaura neagră cu un regim constant de materie supraîncălzită. Cu timpul, discul poate determina gaura neagră să se rotească şi ea în aceeaşi direcţie.

În acest flux spiral sunt prinse şi câmpuri magnetice care accelerează materia supraîncălzită sub forma unor fascicule intense ce ies deasupra discului de acreţie.

Aceste jeturi de materie, emise cu viteze colosale, străbat galaxia cale de sute de mii de ani-lumină şi pot influenţa multe procese galactice, inclusiv viteza cu care se formează stelele.

Traiectoria unui astfel de jet îi poate ajuta pe astronomi să înţeleagă dinamca găurilor negre în zonele în care gravitaţia manifestată de ele este forţa dominantă. Shep Doeleman, director-adjunct al Haystack Observatory şi unul dintre autorii studiului, consideră că un astfel de mediu "extrem" este perfect pentru a confirma teoria relativităţii generale elaborată de Einstein, care descrie cel mai bine efectele garvitaţiei în spaţiul cosmic.

Conform teoriei lui Einstein, masa unei găuri negre şi parametrii mişcării ei de rotaţie determină distanţa la care materia se poate apropia şi orbita înainte de a deveni instabilă şi a cădea spre orizontul găurii negre.

Deoarece jetul de materie din galaxia M87 este lansat de pe această orbită, situată la distanţa "de minimă siguranţă" faţă de gaura neagră, astronomii pot măsura parametrii mişcării de rotaţie a găurii negre măsurând mărimea jetului la ieşirea acestuia din zona găurii negre.

Până acum, niciun telescop nu avea o putere de mărire suficientă pentru a a realiza o astfel de observaţie.

Astronomii au folsoit o tehnică numită Very Long Baseline Interferometry (VLBI), care integrează datele colectate de antene parabolice situate la mii de kilometri una de cealaltă. Semnalele provenite de la antene diferite, odată integrate, creează un "telescop virtual" cu o putere egală cu cea a unui telescop colosal, mare cât spaţiul dintre antene. Tehnica a permis specialiştilor să observe detalii foarte precise în galaxii foarte îndepărtate.

Cu ajutorul acestei tehnici, echipa de la MIT a măsurat orbita internă a discului de acreţie, rezultând că aceasta este doar de 5,5 ori mai mare decât orizontul găurii negre.

Aceste rezultat sugerează că discul de acreţie se roteşte în acelaşi sens ca şi gaura neagră, aceasta fiind prima observaţie care confirmă teoria privind modul în care găurile negre emit jeturi de materie din centrul galaxiei.

Echipa de astronomi plănuieşte să extindă ansamblul de telescoape, adăugând şi radiotelescoape din Chile, Europa, Mexic, Groenlanda şi Antarctica, pentru a obţine, în viitor, imagini şi mai detaliate ale găurilor negre.

Cercetătorii au identificat un factor ce atentează la dezvoltarea capacităţilor lingvistice ale bebeluşilor

În majoritatea locuinţelor, de cele mai multe ori televizorul este pornit şi se poate auzi în fundal. Acum, cercetătorii americani avertizează că acest lucru dăunează dezvoltării bebeluşilor.

Oamenii de ştiinţă americani au estimat pentru prima dată cantitatea de timp pe care copiii o petrec expuşi la zgomotul de fond emis de televizor, ajugând la concluzia că aceasta este egală cu timpul petrecut la şcoală.

Cercetătorii au descoperit că între vârsta de 8 luni şi cea de 8 ani, copiii petrec în medie 232 de minute pe zi auzind în fundal zgomotele emise de televizor. Pe lângă acestea, copii petrec alte 80 de minute urmărind în mod activ programele TV, interacţionând în total mai bine de 5 ore cu această „dădacă electronică”.

„Este un studiu alarmant”, afirmă Dr. Victor Strasburger, un pediatru care a studiat consumul media în rândul tinerilor. „Cercetarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinţi – dacă nu urmăriţi programele TV, ar trebui să stingeţi televizorul. De asemenea, acest studiu ar trebui să reamintească părinţilor să evite expunerea la televizor a copiilor mai mici de 2 ani”, adaugă Strasburger.

Rezultatele studiului au fost obţinute în urma unui sondaj telefonic efectuat în rândul a 1.500 de părinţi americani care au oferit detalii despre activitatea copiilor lor în ultimele 24 de ore.

Efectele televizorului asupra creierelor în dezvoltare nu sunt încă înţelese pe deplin, însă primele dovezi acumulate de cercetători sunt îngrijorătoare.

De exemplu, în cazul în care în fundal se aude un televizor, copiii petrec mai puţin timp jucându-se cu prietenii şi interacţionând cu părinţii, faţă de momentele în care în fundal nu există un TV pornit, explică Matthew Lapierre de la Universitatea din Carolina de Nord.

Studiile sugerează că zgomotul de fond emis de un televizor poate afecta dezvoltarea capacităţilor lingvistice în rândul copiilor, afirmă Strasburger. „Gândiţi-vă - pentru copiii care încearcă să înveţe să vorbească e confuz să audă din fundal alte voci”, explică cercetătorul.

Strasburger afirmă că bebeluşii pot distinge între oamenii de la televizor şi cei reali, învăţând mai bine de la persoanele în carne şi oase. Pediatrul afirmă că atunci când intră în camera de examinare îşi poate da seama imediat care copii au fost în preajma televizorului şi care beneficiază de părinţi care le citesc cărţi.

„Copiii cărora părinţii le citesc poveşti vorbesc între ei, însă cei care stau în faţa televizorului sunt tăcuţi”, explică Strasburger. „Acest lucru înseamnă că dezvoltarea capacităţilor lor lingvistice este ameninţată. Este posibil să recupereze, dar tot este o tendinţă îngrijorătoare”, concluzionează cercetătorul.

RoboCop este pe cale să devină realitate, graţie unui proiect american

Cercetătorii de la Universitatea Internaţională Florida, din cadrul laboratorului Discovery, intenţionează să transforme personajul unui film SF, RoboCop, în realitate. În acest scop, oamenii de ştiinţă colaborează cu membrii US Navy Reserves pentru a concepe un robot de teleprezenţă care va permite ofiţerilor de poliţie cu dizabilităţi şi veteranilor de război să patruleze de la distanţă. Astfel, aceste maşinării ar deveni un poliţist hibrid om-robot, la fel ca RoboCop.

Jeremy Robbins, comandant al forţelor de poliţie, a donat 20.000 de dolari laboratorului şi a închiriat pentru acest proiect doi roboţi în valoare de 500.000$ de la Institute for Human & Machine Cognition (IHMC), o organizaţie din Florida.

Robbins doreşte ca această iniţiativă să permită câtorva mii de poliţişti şi soldaţi cu dizabilităţi să revină în câmpul muncii. Aceştia ar putea lucra ca ofiţeri de patrulă, operând roboţi de teleprezenţă şi efectuând sarcini poliţieneşti, precum preluarea apelurilor de urgenţă, eliberarea de amenzi pentru parcarea ilegală sau protejarea unor obiective importante, precum centralele nucleare.

Studenţii şi profesorii din cadrul laboratorului Discovery au mai lucrat cu roboţii IHMC în cadrul unui program în valoare de două milioane de dolari finanţat de DARPA. Prototipul robotului-poliţist, ce va beneficia de comunicaţii audio-video, este conceput pornind de la aceşti roboţi.

„Principala problemă pe care am întâlnit-o în realizarea acestor cyberpolişti este una pe care o au în fiecare zi poliţiştii obişnuiţi. Astfel, telepoliţistul trebuie să fie suficient de intimidant şi de autoritar astfel încât oamenii să-i respecte indicaţiile, pentru că nu robotul îţi spune ce să faci, ci ofiţerul de poliţie care îl controlează. Pe de altă parte, robotul trebuie suficient de prietenos încât un copil de 3 ani care s-a pierdut să nu se teamă să vină la el pentru a-i cere ajutorul pentru a-şi găsi mama. Este, aşadar, o problemă complicată de design şi sunt convins că va fi nevoie să trecem prin mai multe variante până o vom găsi pe cea mai bună”, afirmă Robins.

Inelele lui Saturn strălucesc mândre într-o nouă fotografie realizată de Cassini

Cea mai recentă fotografie a lui Saturn, realizată de sonda spaţială Cassini, ilustrează partea sudică a planetei şi spectaculosul sistem de inele.

Imaginea realizată cu infraroşu a fost captată de Cassini pe 15 iunie de la o distanţă de aproximativ 2,9 milioane de kilometri depărtare de Saturn, scala imaginii fiind de 17 kilometri per pixel.  

Satelitul natural al lui Saturn, Enceladus, care are un diametru de 504, poate fi observat ca o mică pată strălucitoare în josul imaginii, în colţul din stânga. Cu toate că satelitul este acoperit de gheaţă, mulţi cercetători sunt de părere  sub acest înveliş  ar exista o întreagă reţea de apă, motiv pentru care se crede că Enceladus ar putea găzdui viaţă. 

De asemenea, în interiorul lui Enceladus există o sursă de căldură care alimentează un sistem de gheizere ce erup în zona polară sudică a satelitului. Tot Cassini a descoperit şi aceste gheizere în 2005 şi de atunci a realizat nenumărate fotografii cu aceste formaţiuni. 

Misiunea Cassini, în valoare de 3,2 miliarde de dolari este realizată de NASA în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană şi Agenţia Spaţială Italiană. Sonda spaţială a fost lansată în 1997, ajungând la Saturn în 2004. De atunci, Cassini a continuat să studieze planeta, iar oamenii de ştiinţă spun că cel mai devreme, sonda se va îndepărta de Saturn în 2017. 

Ce alimente trebuie să consumăm pentru un păr cu adevărat sănătos?

Mulţi oameni cred că părul sănătos este rezultatul factorilor exteriori. Chiar dacă hairstylist-ul dumeavoastră vă sfătuieşte să folosiţi anumite produse de îngrijire, ar trebui să ştiţi că părul sănătos se menţine doar cu o alimentaţie pe măsură.

Sănătatea părului depinde de hormoni fiecărei persoane, de pastilele pe care aceasta le-a luat de-a lungul timpului şi de alimentele pe care le-a consumat sau nu. Când o femeie este însărcinată, nivelurile de hormoni sexuali feminini, progesteronul şi estrogenul, ar putea să fie în permanentă creştere pentru a contribui la întreţinerea părului. După naştere, însă, nivelurile hormonilor scad iar podoaba capilară se împuţinează. 

Pe de altă parte, contraceptivele, care conţin estrogen şi progesteron, s-ar putea să nu fie la fel de benefice pentru păr. Unii specialişti sunt de părere că hormonii din pastilele anticoncepţionale pot duce la subţierea firului de păr. 

De asemenea, există şi alte pastile care împiedică însănătoşirea părului. De exemplu, antidepresivele şi pastilele împotriva tensiunii arteriale crescute pot duce la subţierea firului de păr. 

Vestea bună este că, în ciuda tuturor acestor factori care se împotrivesc bunei dezvoltări a părului, există mai multe alimente care pot ajuta la creşterea unei podoabe capilare strălucitoare şi sănătoase. 

Fructele de mare, de exemplu crustaceele, şi somonul sălbatic conţin, pe lângă zinc, care ajută la creşterea firelor de păr sănătoase, şi acizi graşi omega 3 care menţin scalpul sănătos. 

Legumele de culoare verde închis, precum spanacul, broccoli şi sfecla mangoldul elveţian, conţin vitamina A şi C, ambele responsabile pentru producerea sebumului, care este considerat un fel de balsam natural produs de corp. 

Fructele, care conţin niveluri ridicate de antioxidanţi sunt ideale pentru asigurarea unui păr sănătos. Antioxidanţii ajută la protejarea pielii împotriva radicalilor liberi, motiv pentru care consumul de fructe poate ajuta la protejarea părului împotriva factorilor e mediu. 

Ouăle conţin biotină şi vitamina B-12, care sunt nutrienţi esenţiali pentru frumuseţea şi strălucirea părului. 

Cerealele integrale reprezintă şi ele o sursă de mai multe minerale şi vitamine, mai ales fier, element important pentru refacerea firului de păr. 

Carnea de pasăre reprezintă o sursă majoră de fier. De fapt, se pare în lipsa cărnii de pasăre din alimentaţie, firele de păr încep să se rupă foarte uşor.

Cercetătorii au descoperit încă un beneficiu medical adus de muzică

Este cunoscut faptul că muzica influenţează starea de spirit. De exemplu, atleţii ascultă muzică ritmată înainte de competiţii, în timp ce unele persoane preferă muzica lentă pentru a se calma. Acum, o nouă cercetare sugerează că muzica poate fi folosită cu scopul de a scădea presiunea arterială.

Într-un studiu publicat în 2008, cercetătorii de la Universitatea din Florenţa au descoperit că tensiunea arterială a pacienţilor poate să scadă dacă aceştia ascultă, timp de 30 de minute pe zi, muzică clasică, indiană sau celtică. 

Japonezii de la Universitatea Osaka au realizat un studiu în care participanţii urmau şedinţe de grup bilunare unde se asculta muzică şi se râdea. Participanţii îşi puteau asculta melodiile favorite, alegând dintr-o listă de cântece din diferite genuri (pop, jazz sau muzică clasică). În urma studiului s-a observat că şedinţele au dus la scăderea tensiunii arteriale a participanţilor cu o medie de 5-6 puncte în doar 3 luni. 

În urma unui alt studiu, realizat anul acesta de cei de la Universitatea din Arizona s-a constatat că muzica de harpă stabilizează presiunea arterială a pacienţilor aflaţi la terapie intensivă. La acest studiu au luat parte 100 de subiecţi dintre care 50 au ascultat muzică pentru harpa cântată de unul dintre profesorii universitari şi 50 au format doar un grup de control. În urma acestui experiment, oamenii de ştiinţă au descoperit că presiunea arterială a celor care au ascultat muzică pentru harpă s-a stabilizat. 

Mai mult, tot anul acesta, dr. Giuseppe Crippa din Italia a realizat un experiment pe trei grupuri: un grup a ascultat muzică rock (Queen), un altul muzică clasic (Mozart) şi un altul a servit drept grup de control. La finalul studiului s-a constatat că muzica rock creşte nivelul presiunii arteriale, în timp ce muzica lui Mozzart a dus la scăderea tensiunii. 

Prin urmare, atunci când suntem stresaţi sau când urmăm un tratament împotriva tensiunii arteriale crescute, ar trebui să ascultăm zilnic 30 de minute de muzică relaxantă pentru a ne calma şi a ne menţine sănătoşi. 

A fost descoperit Tyrannosaurus rex al apelor: fiorosul Plesiosuchus

Apele au avut propriul lor Tyrannosaurus rex: Plesiosuchus, un crocodil lung de 6,7 metri, spun oamenii de ştiinţă.

Cele două exemplare de crocodil Plesiosuchus şi Dakosaurus (care are doar 5m), au reprezentat vârful lanţului trofic din apele aflate în sudul Angliei, acum 150 de milioane de ani. 

Dr. Mark Young, de la Universitatea din Edinburgh, a coordonat o echipă de oameni de ştiinţă pentru a analiza rămăşiţele acestor creaturi aflate în Dorset, Cambridgeshire şi Germania, teritorii care în trecut au fost acoperite de apă. 

În urma cercetării, oamenii de ştiinţă au concluzionat că aceste bestii agresive nu vânau precum crocodilii zilelor noastre, ci mai curând, atacau precum mamiferele. Mai mult, se pare că atât Dakosaurus, cât şi Plesiosuchus aveau cranii similare cu cele ale lui Tyrannosaurus rex, dar că din punct de vedere al modului de hrănire ei se asemănau cu orcile. 

Cel mai mare craniu de Plesiosuchus, observat până acum, are aproximativ 1,3m, ceea ce înseamnă că avea cam aceleaşi dimensiuni cu cel al unui T. rex. 

„Există două tipuri de orci în Atlanticul de Nord: o subspecie care prezenta un corp lung (cu 2m mai lung decât cel al speciei mai mici) şi dinţi netociţi şi o alta subspecie care se caracteriza prin indivizi mai mici, cu dinţi excesiv de tociţi. Aceleaşi caracteristici le putem observa şi în cele două tipuri de crocodili. Faptul că aceste două grupuri neînrudite şi separate de 152 de milioane de ani, au evoluat având un set similar de adaptări morfofuncţionale este cu adevărat surprinzător”, a explicat Young. 

Dakosaurus şi Plesiosuchus au făcut parte din două grupuri diferite de crocodilieni din familia Metriorhynchidae şi se diferenţiau din punct de vedere al dimensiunii, al stilului de viaţă şi al strategiei de hrănire. 

De asemenea, datorită asemănărilor dintre el şi o orcă, cercetătorii au descoperit că Dakosaurus a fost cel mai vechi crocodilian, descoperit până acum, care se hrănea prin aspirare.

Datele prelevate de-a lungul timpului demonstrează că vechii crocodilieni se asemănau cu mamiferele din ziua de azi. Unii dintre crocodilii tereştrii aveau dinţi asemănători cu ai mamiferelor, pe când alţii au părăsit uscatul pentru a trăi sub ape, adaptându-se remarcabil la mediul marin, cu înotătoare asemănătoare cu cele ale rechinilor. 

Vedere dorsală a craniului lui Plesiosuchus manselii

Dakosaurus maximus: dentiţie

Noul Iphone 5 E chiar lung !