Concentrarea pe austeritate in anii '30 a condus la somaj si prabusirea democratiei, iar in final la nazism, a declarat guvernatorul Bancii Austriei, Ewald Nowotny, avertizand asupra pericolelor cu care se confrunta Europa in prezent.
"Concentrarea excluxiv pe austeritate in anii '30 a condus la somaj in masa, o prabusire a sistemelor democratice, iar in final la catastrofa nazismului", a spus Nowotny.
Comentariul, neobisnuit pentru un sef de banca centrala, mai ales pentru cea din Austria, unde nazismul ramane inca un subiect tabu, scoate in evidenta pericolul in care se afla Europa in prezent, potrivit cotidianului Wall Street Journal, preluat de
Mediafax.
Austeritatea severa impusa Germaniei dupa Primul Razboi Mondial de invingatori a condus la somaj masiv si a distrus democratia, deschizand drumul fascismului si declansarii celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Critica adusa austeritatii de catre Nowotny indica o izolare tot mai puternica a Germaniei in impunerea unor conditii dure statelor europene nevoite sa ceara ajutor financiar extern, precum Grecia.
Imediat dupa Primul Razboi Mondial, economistii au avertizat ca somajul ridicat si suferinta economica asigura situatia perfecta pentru dezvoltarea extremismului. In 1919, economistul britanic John Maynard Keynes a avertizat ca nu trebuie impuse Germaniei reparatii de razboi prea ridicate.
"Dar cine poate spune cat poate fi indurat sau in ce directie se vor indrepta oamenii pntru a scapa de probleme?", nota Keynes in cartea "Consecintele Economice ale Pacii.
Pentru Germania au urmat, conform prognozei lui Keynes, plata de reparatii, hiperinflatie, depresiune economica si un austriac numit Adolf Hitler, care a promis populatiei "Arbeit und Brot" (munca si paine).
Aproape un secol mai tarziu, intrebarea lui Keynes este din nou valabila in contextul somajului record din Grecia, al cresterii ratelor sinuciderilor si criminalitatii, reducerii puterii de cumparare si cheltuielilor pentru sanatate.
Cu somajul in crestere in Spania si alte state din zona euro, intr-o recesiune mai severa decat se anticipa, ar putea deveni presanta problema evitarii unei cresteri a extremismului, alimentat de problemele sociale si economice, noteaza Wall Street Journal.
Sefii de banci centrale au invatat din Marea Depresiune a anilor '30 si au luat masuri pentru a limita criza financiara din ultimii ani, a afirmat Nowotny.
Seful Bancii Austriei a inssista ca "exista intotdeauna o alternativa" la austeritate, respingand afirmatia celebra a premierului britanic Margaret Thatcher ca "nu exista alternativa".