În sfârşit! Cercetătorii ruşi au extras prima mostră de apă din lacul antarctic Vostok

După eforturi îndelungate de a fora în gheaţa groasă de peste 3 km, oamenii de ştiinţă au reuşit să extragă o carotă - o mostră de formă cilindrică - de apă îngheţată, din lacul Vostok, cel mai mare lac subglaciar din Antarctica, acoperit de gheaţă de 20 de milioane de ani.

Carota de 2 metri lungime a fost obţinută de la adâncimea de 3.406 metri. În interiorul cilindrului de gheaţă transparentă se găseşte un canal vertical umplut cu gheaţă de culoare albă, opacă, bogată în bule de aer.

Cercetătorii de la Institutul de Cercetări Arctice şi Antarctice  au reuşit să „desigileze” lacul (să ajungă la apa lichidă de sub gheaţă) în februarie anul trecut, dar fără a colecta probe de apă.

Apa s-a infiltrat în canalul forat, a îngheţat acolo şi a rămas neatinsă până acum, când a fost colectată sub forma mostrei amintite.

Cercetătorii  speră ca astfel să fi reuşit să obţină probe de apă din lac fără a o contamina.

Analizele urmează să arate dacă într-adevăr apa nu a fost contaminată şi dacă în ea există forme de viaţă străvechi, conservate de-a lungul milioanelor de ani în care lacul Vostok a fost izolat de mediul exterior prin calota de gheaţă.

Cum poţi să scapi de obiceiul de a-ţi roade unghiile?

Roaderea unghiilor nu numai că este un obicei prost, dar se pare că este şi foarte răspândit.

Studii recente au demonstrat că aproximativ un sfert din copii îşi rod unghiile în mod obişnuit. Alte cercetări anterioare sugerează că numărul adolescenţilor care fac acest lucru este şi mai mare, rata ajungând undeva la 45%. Surprinzător, însă, există rapoarte care indică faptul că cifrele ar fi şi mai ridicate în rândul adulţilor. Mai exact, un studiu din 1990 estima că 50% dintre adulţi îşi rod unghiile. 

Potrivit psihologului Jeremy Dean, fondatorul site-ului PsyBlog şi autorul cărţii Making Habits, Breaking Habits: Why We Do Things, Why We Don't, and How to Make Any Change Stick, există mai multe moduri prin care putem pune capăt acestui obicei. 

1. Doreşte-ţi cu adevărat

Pentru a putea realiza o schimbare trebuie să ne-o dorim cu adevărat. Pentru un obicei atât de simplu, roaderea unghiilor este incredibil de greu de combătut. Pe lângă faptul că avem întotdeauna mâinile la „îndemână”, parţial, motivul pentru care nu putem renunţa la roaderea unghiilor este acela că tindem să subestimăm importanţa acestui obicei. 

Dacă ne gândim la aspectele pozitive pe care le aduce schimbarea, atunci ne putem creşte gradul de motivaţie. În cazul de faţă putem spune că dacă nu le mai roadem, unghiile noastre vor arăta mai bine.  

De asemenea, pentru a putea conştientiza importanţa renunţării la roaderea unghiilor am putea dramatiza un pic aspectele negative ale acestui obicei. 

2. Nu suprima

Fie că este aplicată asupra propriei persoane sau asupra unui copil care îşi roade unghiile, suprimarea nu are efecte pozitive. Pedepsirea copiilor pentru că au un astfel de comportament nu dă rezultate tocmai pentru că ei vor realiza că roaderea unghiilor este un mod de a obţine atenţia părinţilor. 

La fel se întâmplă şi în cazul adulţilor. Atunci când încercăm să ne determinăm inconştientul să renunţe la un obicei prost, el va reacţiona exact ca un copil, acţionând exact invers decât ar trebui. 

3. Încearcă să înlocuieşti răul cu ceva benefic sau măcar neutru

Un obicei poate fi „învins” prin adoptarea altuia, mai benefic, dar care să poată concura cu cel vechi. Pentru a renunţa la roaderea unghiilor puteţi adopta alte obiceiuri precum: mestecatul gumei, ţinutul mâinilor în buzunare, învârtitul degetelor mari, utilizarea unei mingi antistres sau a unor elastice, bătutul din palme, mâncatul morcovilor sau pilitul unghiilor. 

4. Foloseşte semnale vizuale care să îţi amintească permanent de ţelul propus

Dacă vă tăiaţi unghiile atunci vor exista mai puţine tentaţii. Unii specialişti recomandă manichiura deoarece există posibilitatea ca oamenii să renunţe la roaderea unghiilor pentru care tocmai au plătit să arate bine. 

O altă posibilitate ar fi colorarea unghiilor în culori cât mai strălucitoare care să atragă mereu atenţia. Totuşi, aceasta din urmă este o strategie greu de aplicat în rândul bărbaţilor.

Semnale vizuale bune sunt şi brăţările sau elasticele colorate. Pentru că obiceiurile îşi au rădăcinile în  subconştient, oamenii îşi rod unghiile în mod automat. Prin urmare, semnalele vizuale sunt ideale pentru a ne aduce aminte de scopul propus. 

5. Încearcă să îţi dai seama în ce situaţii apelezi la acest obicei

Obiceiurile sunt legate de situaţii. Din nefericire, s-ar putea să fie dificil să ne observăm propriile ticuri tocmai pentru că ele sunt realizat inconştient. Totuşi, din când în când, în anumite momente, reuşim să ne surprindem în timp ce ne roadem unghiile. 

Dacă puteţi suporta observaţiile altora, atunci aţi putea să îi rugaţi pe cei apropiaţi să observe în ce situaţii tindeţi să vă roadeţi unghiile. De asemenea, o altă opţiune ar fi utilizarea unei substanţe cu gust neplăcut pe care să o aplicaţi pe unghii. În acest fel, sigur veţi observa când încercaţi să le roadeţi. 

6. Încercă să identifici sentimentele sau gândurile care te determină să îţi rozi unghiile

Nu numai situaţiile ci şi gândurile sau sentimentele pot declanşa anumite obiceiuri. Dacă puteţi identifica genul de lucruri la care vă gândiţi atunci când vă vine să vă roadeţi unghiile, atunci veţi învăţa să vă stăpâniţi mai bine. 

Unii oameni preferă să utilizeze tehnica mindfulness care presupune dezvoltarea prin training mintal. Astfel, atunci când constataţi că începeţi să vă gândiţi la lucrurile care declanşează roaderea unghiilor vă puteţi pregăti un răspuns alternativ precum exercitarea unuia dintre obiceiurile menţionate la punctul 3. 

7. Repetiţia este mama învăţăturii 

Noul obicei adoptat va prinde rădăcini prin repetiţie. Totuşi, la început el va trebui să concureze cu cel vechi. Încercaţi să fiţi îngăduitori şi să nu vă mustraţi dacă nu reuşiţi imediat tranziţia de la un obicei la altul. 

8. Nu te da bătut uşor

Pentru a nu renunţa uşor la scopul propus puteţi să vă faceţi zilnic poze la unghii. Atunci când veţi vedea rezultatele şi diferenţa dintre aspectul unghiilor roase şi al celor îngrijite, vă veţi strădui mai mult să rezistaţi tentaţiei de a le mai distruge. 

O nouă forţă fundamentală a Universului a fost descoperită în urma unei ciocniri galactice colosale

Urmărind cu atenţie masa unei ciocniri galactice colosale, astronomii par să fi descoperit un nou tip de forţă ce afectează doar materia neagră.

Rezultatele vin în urma studierii Musket Ball Cluster, un obiect ceresc vast aflat la aproximativ 5,23 miliarde de ani-lumină, în constelaţia Racului. Galaxiile sunt de obicei legate gravitaţional de alte galaxii, ceea ce duce la formarea unor clustere de galaxii gigantice. Clusterul Musket Ball este un exemplu a ceea ce se petrece atunci când două clustere galactice – fiecare dintre ele conţinând sute de galaxii – se ciocnesc.

Oamenii de ştiinţă ştiu că stelele vizibile din aceste galaxii compund doar 2% din masa totală a clusterului. Aproximativ 12% din masă este dată de gazul fierbinte, ce străluceşte în lungimile de undă ale razelor X, iar restul de 86% din masa clusterului este dată de materia neagră, care este invizibilă. Deoarece galaxiile reprezintă un procent foarte mic al masei totale a sistemului, iar spaţiul dintre ele este foarte mare, ele nu se „ciocnesc” cu adevărat. Cel mai probabil, galaxiile trec una pe lângă cealaltă pe măsură ce clusterele se unesc. În mare parte, doar gazul fierbinte se ciocneşte, ceea ce provoacă încetinirea sa şi îl face să rămână în urma galaxiilor.

Materia neagră este cartografiată cu ajutorul unui aspect interesant din teoriile gravitaţiei elaborate de Einstein. Conform teoriei relativităţii, câmpurile gravitaţionale ale obiectelor masive (precum galaxiile) curbează lumina. Dacă o galaxie de mari dimensiuni se găseşte în drumul unei surse de lumină ce se găseşte la o mare distanţă de Terra, observatorii de pe Pământ vor vedea această lumină distorsionată, de multe ori sub forma unui cerc, precum în imaginea de mai sus. Studiind modul în care lumina este distorsionată de Clusterul Musket Ball, oamenii de ştiinţă pot deduce locul în care se găseşte materia neagră.

Atunci când astronomii au calculat cu precizie locul în care se găseşte materia neargă, au descoperit ceva bizar: grămezile de materie neagră încetineau în raport cu galaxiile din cluster.

„Am observat o diferenţă de 19.000 de ani-lumină între galaxii şi materia neagră”, a explicat astronomul William Dawson de la Universitatea California, Davis.

Motivul pentru care această descoperire este ciudată este faptul că oamenii de ştiinţă nu cred că materia neagră interacţionează cu sine. Astfel, grupurile de materie neagră ar trebui să treacă pur şi simplu prin materia neagră cu care se „ciocneşte”, deplasându-se cu aceeaşi viteză cu care se deplasează şi galaxiile care nu se ciocnesc. În schimb, se pare că materia neagră se ciocneşte de ceva – poate chiar de altă materie neagră – şi încetineşte mai repede decât galaxiile. Ca materia neagră să poată interacţiona cu sine într-un mod neobişnuit, explică cercetătorii, ar fi nevoie de o „forţă neagră” care să afecteze materia neagră. Aceasta ar fi o nouă forţă fundamentală a universului, care s-ar adăuga celor patru forţe fundamentale cunoscute astăzi: gravitaţia, electromagnetismul şi forţele nucleare (tare şi slabă).

Cercetătorii au postulat de mai mult timp existenţa unei astfel de forţe, încercând chiar să o găsească cu ajutorul acceleratoarelor de particule. Dacă rezultatele lui Dawson vor fi confirmate, acestea se vor dovedi a fi prima dovadă observaţională a existenţei acestei forţe. „Forţa neagră” nu este inclusă în vreun model al fizicii, însă descoperirea sa ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a comportamentului materiei negre.

Un astfel de comportament bizar este observat în cazul galaxiilor pitice şi a clusterelor de stele. Dacă materia neagră ar interacţiona doar cu gravitaţia, atunci ar trebui să se strângă în centrul acestor obiecte. Cu toate acestea, astronomii observă în mod repetat opusul: materia neagră din galaxiile pitice şi clusterele de stele este distribuită în mod egal. Dacă materia neagră poate interacţiona cu o „forţă neagră”, atunci este posibil să se ciocnească singură şi să se deplaseze precum un gaz fierbinte.

Descoperirea ar putea duce la un progres în domeniul „sectorului întunecat”, ce tratează o serie de forţe şi particule ipotetice, care nu afectează materia obişnuită. Deşi modelele concepute de cercetători pentru materia neagră tind să presupună că particulele sunt simple şi nu există forţe suplimentare, nu există niciun motiv ca acest lucru să fie adevărat. Dawson sugerează să ne imaginăm nişte oameni de ştiinţă extratereştri compuşi în exclusivitate din materie neagră care nici nu se gândesc materia noastră obişnuită are atâtea forţe şi interacţiuni complexe, pentru că nu le pot detecta.

Astronomul Douglas Finkbeiner de la Harvard este de acord că rezultatele sunt foarte interesante, având potenţialul de a aduce schimbări importante în fizică, însă nu este convins pe deplin. „Este important să luăm în calcul faptul că de fiecare dată când cineva a anunţat identificarea unor proprietăţi exotice a materiei negre s-a înşelat”, a explicat Finkbeiner. Cercetătorul s-a numărat şi ei printre cei „păcăliţi” de materia neagră. În 2008 acesta a luat parte la un studiu care părea să fi identificat „forţa neagră”, însă câţiva ani mai târziu rezultatele cercetării s-au dovedit a fi eronate.

Dawson ştie că rezultatele sale sunt preliminare, fiind şi el sceptic cu referire la ipoteza „forţei negre”. Echipa sa afrmă că sunt în proporţie de 85% siguri că ceea ce au observat se datorează faptului că materia neagră interacţionează cu ea însăşi.

„Poate în Las Vegas aceste cote ar fi bune, dar ca oameni de ştiinţă nu putem să facem anunţuri atât de importante cât timp există 15%-20% şanse ca rezultatele să se datoreze unor erori de măsurare”, spune Dawson. Curbarea luminii de către obiecte masive este dificil de observat, fiind posibil ca rezultatul să fie obţinut în urma unor erori de măsurare.

Acum, Dawson intenţionează să lucreze cu echipa sa pentru a analiza datele obţinute în urma altor coliziuni de clustere galactice. Dacă rezultatele observate în cazul altor coliziuni vor fi asemănătoare cu cele descoperite la Clusterul Musket Ball, atunci ipoteza „forţei negre” ar fi susţinută de noi date. Dacă nu, oamenii de ştiinţă vor fi nevoiţi să descopere altă rezolvare pentru misterul materiei negre din galaxiile pitice.

Un nou medicament ar putea trata surzirea indusă de zgomot

O echipă de cercetători a anunţat că a descoperit un remediu pentru surzire, după ce au testând un medicament care stimulează urechea interioară.

Medicamentul numit LY411575 declanşează regenerarea cililor auditivi. Până acum, refacerea celulelor nu era posibilă din cauza mai multor factori precum expunerea la zgomote intense sau infecţiile. Mai mult, acest tip de surzire, care este des întâlnit la muzicienii rock şi la DJ, a fost considerat ireversibil. 

Acum, specialiştii au reuşit să redea parţial auzul unor şoareci care se confruntă cu această problemă. Deşi cercetarea se află într-o fază incipientă, specialiştii cred că ea ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente eficiente pentru surditatea indusă de zgomot. 

Cili auditivi din melcul urechii sunt vitali pentru auz. Vibraţiile sunetului transferate de la timpan mişcă aceşti cili determinând ca mesajele nervoase să fie trimise către creier. În lipsa cililor auditivi, căile auditive sunt blocate şi niciun semnal nu mai este recepţionat de centrul auditiv al creierului. În timp ce la păsări şi peşti aceşti cili sunt capabili să regenereze, la mamifere fenomenul nu are loc. 

Noua abordare presupune „reprogramarea” celulelor urechii interioare prin inhibarea unei proteine numite Notch. Cercetări anterioare au demonstrat că semnalele proteinei ajută la prevenirea transformării celulelor stem din melcul urechii în cili auditivi. Medicamentul LY411575 suprima proteina Notch, motiv pentru care specialiştii l-au testat pe şoareci. 

Cercetătorii au observat că, după ce au fost injectaţi cu acest medicament,  şoarecii care sufereau de surzire indusă de zgomot au început să genereze cili auditivi funcţionali. 

„Am demonstrat că cilii auditivi pot fi regeneraţi din celule aflate în apropierea melcului urechii. Aceste celule, s-au transdiferenţiat în celule ciliate după inhibarea cailor de semnalizare Notch. Astfel, noua generaţi de cili auditivi a asigurat o refacere a auzului în regiunea melcului urechii”, a explicat coordonatorul studiului, Albert Edge, de la Harvard Medical School.

Având în vedere că pierderea auzului este o problemă mondială care afectează aproximativi 250 de milioane de indivizi, noile descoperiri au o importanţă majoră. 

Un tezaur vechi de două milenii a fost descoperit pe malul Mării Negre

Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent.

Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase la acea vreme) au fost dezgropate de arheologii ruşi în Crimeea (Ucraina), în ruinele unei aşezări antice numite Artezian. Locuitorii au încercat să ascundă aceste avuţii în timpul unui asediu de către armata romană, în anul 45 e.n.

Artezian se întindea pe o suprafaţă de cel puţin 1,3 hectare şi făcea, la vremea aceea, parte din aşa-numitul Regat al Bosforului. Conducerea regatului era disputată de doi fraţi, Mithridates VIII, care dorea independenţa faţă de Roma, şi Cotys I, care considera că regatul ar trebui să fie sub protecţia Imperiului Roman.

Roma a trimis o armată care l-a instalat pe Cotys drept conducător şi a atacat mai multe aşezări controlate de Mithridates, inclusiv Artezian.

Locuitorii din Artezian s-au baricadat în fortăreaţă, încercând să reziste asediului roman, dar, după cum explică prof. Nikolai Vinokurov, de la Universitatea Pedagogică de Stat din Moscova, ştiau că soarta lor era pecetluită. În acest sens, e posibil ca tezaurele pe care le-au îngropat să fi fost un fel de sacrificii funerare.

Tezaurul constă, de fapt, în două ansambluri de obiecte, descoperite separat. În mod ciudat, fiecare dintre cele două grupuri conţine cîte 55 de monede bătute de Mithridates VIII, iar cercetătorii nu ştiu dacă este o simplă coincidenţă sau ar putea exista o altă explicaţie; de pildă, că această sumă ar fi fost primită de deţinătorii obiectelor de la susţinătorii lui Mithridates.

Echipa prof. Vinokurov studiază acest sit arheologic încă din 1989 şi a constatat că stilul de viaţă al locuitorilor din Artezian era tributar culturii greceşti. Populaţia orăşelului era compusă din oameni aparţinând unor etnii diferite,  dar cultura era grecească, spun arheologii. Oamenii vorbeau greceşte, aveau şcoli greceşti, arhitectura şi fortificaţiile erau de asemenea realizate după modele greceşti.

În Antichitate, grecii au întemeiat mai multe colonii la malul Mării Negre, inclusiv în Crimeea, unde coloniştii greci s-au încrucişat cu populaţia locală. Cultura introdusă de ei a persistat lungă vreme, influenţa greacă fiind vizibilă inclusiv în tezaurele recent dezgropate la Artezian. Printre obiecte se află o broşă gravată cu imaginea Afroditei (zeiţa dragostei în mitologia greacă) şi inele de aur ornate cu imagini ale lui Nemesis şi Tyche, de asemenea divinităţi greceşti.

Imagini de zeităţi greceşti prezente pe fragmente de ceramică găsite la Artezian, precum şi stilul de execuţie a obiectelor ceramice trădează, şi ele, influenţa greacă.

Micul oraş, cucerit, a fost incendiat de armata romană şi reconstituit ulterior de către Cotys I, pe care romanii l-au reîntronat. 

A fost dezvăluit testul care va înlocui amniocenteza, eliminând riscul pierderii sarcinii

O companie din California speră să elimine acele — şi totodată riscul — din testările prenatale ce încearcă să identifice anomaliile şi bolile genetice.

În SUA sunt efectuate anual 200.000 de amniocenteze, majoritatea testelor fiind realizate în primul trimestru al sarcinii pentru a detecta anomalii genetice precum sindromul Down. În urma rezultatelor, mulţi părinţi iau decizia dificilă de a continua sau nu respectiva sarcină. Deşi amniocenteza este în principiu sigură, procedura este invazivă, necesitând introducerea unui ac prin abdomen pentru a extrage lichid amniotic ce conţine celule fetale. Amniocenteza poate rezulta în pierderea sarcinii, statisticile arătând că incidenţa acestui efect secundar variază de la 1 caz la 200 de teste până la 1 caz la 400 de teste.

Acum, cercetătorii din cadrul companiei Verinata Health, care produce teste prenatale, au publicat un raport în American Journal of Human Genetics în care arată că informaţiile valoroase obţinute în urma amniocentezei ar putea fi aflate în urma unei proceduri mult mai simple, ce nu prezintă riscurile asociate amniocentezei: un test asupra sângelui mamei.

Oamenii de ştiinţă au studiat 11 femei însărcinate cu fetuşi care prezentau anomalii cromozomiale. Noul test conceput de cercetători, ce analizează ADN-ul fetal conţinut în sângele mamei, a identificat cu acurateţe modificările genetice. „Nu a existat niciun caz în care testul să dea rezultate pozitive în mod eronat şi nici cazuri în care să ofere rezultate negative în mod eronat, astfel că suntem de părere că acurateţea acestui test este mai mare de 99%”, a declarat Richard Rava, chief scientific officer în cadrul Verinata Health.

Testul se bazează pe o tehnică de secvenţiere genetică ce permite cercetătorilor să scaneze rapid anumite regiuni din genomul persoanei pentru a le compara cu un genom de referinţă, în scopul identificării oricărei diferenţe. Până de curând, o astfel de analiză detaliată a cromozomilor fetuşilor nu era posibilă. Procedurile invazive precum amniocenteza şi analiza vilozităţilor corionice (CVS), test realizat prin extragerea unor mici bucăţele din placentă, oferă cercetătorilor doar cariotipuri ce dezvăluile doar anormalităţile structurale ale cromozomilor fetali. În 2012, oamenii de ştiinţă au propus îmbunătăţirea acestor analize printr-o analiză genetică mai amănunţită a genomului bebeluşului, folosind tehnici prin care pot identifica zonele în care ADN-ul este dublat sau şters. Această tehnică necesita la rândul său o mostră din ţesutul placental.

„Noul test reprezintă cea mai nouă inovaţie dintr-o lungă serie de realizări medicale”, explică Jacob Kitzman, cercetătorul care a realizat prima secvenţiere a unui genom fetal pe baza testului de sânge. „Ce este cu adevărat impresionant la această cercetare este faptul că oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină aceleaşi date care puteau fi accesate doar printr-un test invaziv. Un test de sânge nu prezintă niciun risc pentru mamă, iar existenţa acestei tehnici oferă noi posibilităţi mamelor care nu au acces la doctori ce pot efectua testele invazive”, a mai spus Kitzman.

Metoda folosită de cercetătorii de la Verinata nu obţine toate informaţiile amănunţite pe care le pot obţine prin secvenţierea genomului, însă nu este întotdeauna nevoie ca întreg genomul să fie secvenţiat, deoarece doctorii ştiu locurile unde se află mutaţiile genetice foarte răspândite, ce duc la defecte. „Pe termen lung, folosirea plasmei obţinute de la mamă pentru a izola şi secvenţia ADN-ul fetal va înlocui amniocenteza şi testul CVS, pe măsură ce oamenii o să aibă tot mai multă încredere în informaţiile obţinute astfel”, spune Rava.

„Acest studiu dovedeşte că putem identificăm alteraţii din ce în ce mai mici în genomul fătului prin studierea sângelui obţinut de la mamă. În mod cert, acesta este viitorul”, a comentat Dr. Ronald Wapner, director departamentului de genetică reproductivă din cadrul Columbia University Medical Center şi totodată coordonatorul cercetării.

Verinata vinde începând cu martie 2012 un test de sânge ce poate detecta sindromul Down şi alte probleme ce rezultă din prezenţa unui cromozom suplimentar. Rava a anunţat că Verinata intenţionează să îmbunătăţească acest test, urmând să detecteze şi aberaţiile cromozomiale pe care cercetătorii le-au descoperit în cadrul acestei cercetări. „Cercetarea demonstrează că este posibil din punct de vedere tehnic, dar nu o să fie disponibil pe piaţă mâine”, a explicat Rava.

De 15 ori mai rezistente decât oţelul: au fost dezvoltate cele mai rezistente şi mai uşoare nanofibre de sticlă

Cercetătorii susţin că au dezvoltat cele mai rezistente şi mai subţiri nanofibre de dioxid de siliciu.

„Nanofibrele de dioxid de siliciu sunt de 15 ori mai rezistente decât oţelul ultra rezistent şi de 10 ori mai durabile decât fibra de sticlă obişnuită. Putem descreşte cantitatea de material folosit, reducând astfel greutatea obiectului. [De asemenea], putem produce nanofibre de dioxid de siliciu la tonă, aşa cum se întâmplă, în prezent, cu fibra optică”, a explicat coordonatorul cercetării, Sir David Payne.

Nanofibrele sunt create din două dintre cele mai obişnuite elemente din scoarţa Pământului (dioxid de siliciu şi oxigen), caracteristică ce face ca producerea lor să fie ieftină şi profitabilă. Mai mult, spre deosebire de nanotuburile din carbon sau grafen (numit materialul miraculos super rezistent şi super conductor, dar care nu îşi menţine rezistenţa decât dacă este confecţionat având dimensiuni reduse, de doar câţiva microni), nanofibrele de dioxid de siliciu pot fi create sub forma cablurilor lungi de mii de kilometri. 

„De obicei, dacă creşti rezistenţa unei fibre, trebuie să îi măreşti diametrul şi greutatea. Cu toate acestea, cercetarea noastră a demonstrat că pe măsură ce scădem dimensiunile acestor nanofibre, rezistenţa lor creşte”, a declarat cercetătorul Gilberto Brambilla. 

Cei cinci ani de cercetare nu s-au dovedit a fi tocmai simpli pentru oamenii de ştiinţă. 

Nanofibrele „sunt de aproape 1.000 de ori mai subţiri decât firul de păr uman iar eu le manipulam cu mâinile goale. Mi-a luat ceva timp până m-am obişnuit, dar am reuşit să descopăr că pe măsură ce se micşorează, nanofibrele devin din ce în ce mai rezistente. De fapt, atunci câne ele devin foarte, foarte mici, încep să se comporte diferit. Nu mai sunt fragile şi nu mai pot fi distruse atât de uşor precum sticla, devenind ductile”, a mai explicat Brambilla . 

O hologramă în palma ta: cât de aproape suntem de o asemenea realizare?

Vă amintiţi scena din „Războiul stelelor”, în care o hologramă miniaturală a prinţesei Leia transmite mesajul prin care aceasta cerea ajutor? Din punct de vedere tehnologic, am fi încă departe de aşa ceva, dar o invenţie recentă a specialiştilor de la MIT ne aduce cu un pas mai aproape de reuşită.

Oamenii de ştiinţă de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au construit un dispozitiv format dintr-o grilă de 4.096 antene miniaturale (64x64) care emit fascicule de radiaţie infraroşie pentru a crea un anumit model. Ansamblul a putut genera o imagine - în acest caz logo-ul MIT - care „pluteşte” la câţiva milimetri în faţa grilei.

Este pentru prima dată când se construieşte o reţea de acest tip cu atât de multe componente (un proiect anterior cuprindea doar 16 mini-antene).

De asemenea, este primul dispozitiv care poate emite fiecare fascicul dintr-o antenă individuală atât în direcţie orizontală, cât şi verticală, putând astfel genera imagini tridimensionale.

Reuşita deschide noi posibilităţi în domeniul holografiei, ca şi în proiectarea unor dispozitive precum senzori biomedicali etc. Tehnologia poate fi, de asemenea, folosită în comunicaţii, deoarece controlul precis al undelor luminoase reduce interferenţa şi zgomotul.

Mini-antenele construiote de cercetătorii de la MIT controlează atât faza, cât şi intensitatea luminii transmise. Două fascicule luminoase defazate cu 180 grade, transmise împreună, se anulează reciproc. În acelaşi timp, undele luminoase care sunt doar uşor defazate interferează unele cu altele şi îşi pot spori reciproc intensitatea în anumite puncte, făcând lumina mai intensă sau mai slabă în funcţie de măsura în care sunt defazate.

În acest fel se poate obţine o imagine care se formează în faţa dispozitivului ce emite lumina, la o oarecare distanţă de el.

Deşi tehnologia undelor defazate nu este nouă (radarele moderne o folosesc pe scară largă), cercetătorii de la MIT au făcut un pas înainte prin faptul că au utilizat-o pentru transmisia în infraroşu, radiaţie cu lungimea de undă scurtă (nu unde radio, ca la radare) şi că au realizat, cu ajutorul ei, imagini.

Deoarece pot fi controlate atât faza, cât şi intensitatea radiaţiei luminoase, se obţine efectul de perspectivă, o hologramă tridimensiunală. Dacă s-ar folosi miliarde de antene, imaginea obţinută ar putea fi la fel de clară ca şi cea produsă de un ecran modern, deoarece fiecare antenă ar corespunde unui pixel.

Cercetătorii de la MIT au folosit 4.096 de antene (echivalentul a  tot atâţia pixeli), ceea ce  reprezintă oricum un record; până acum nimeni nu reuşise să „manevreze” atât de mulţi pixeli.

Mai mult decât atât, cercetătorii au reuşit această performanţă folosind metode obişnuite de fabricare a microcipurilor, ceea ce înseamnă că, pentru a fabrica un dispozitiv la scară mai mare, nu ar fi nevoie de inventarea unei întregi  tehnologii noi sau de construirea unor uzine speciale.

Pentru moment, cei de MIT au folosit lumină infraroşie (care nu poate fi percepută de ochiul uman). Pentru a putea utiliza lumină vizibilă - ceea ce ne-ar aduce într-adevăr mai aproape de realizarea unei holograme precum cea a prinţesei Leia - trebuie să schimbe materialul (în prezent, siliciu) din care sunt făcute antenele şi sistemele de ghidare a undelor luminoase. Acesta este următorul pas în cercetare - realizarea unei holograme cu o grilă de antene asemănătoare, dar folosind lumină vizibilă.

NASA ne dă o veste bună: „Noile calcule arată că Apophis nu se va ciocni de Terra în 2036”

Oamenii de ştiinţă din cadrul Jet Propulsion Laboratory, un laborator al NASA, au anunţat că riscul ca asteroidul Apophis să lovească Pământul cu ocazia „vizitei” sale din 2036 este mult mai mic decât se credea până acum. Cercetătorii au folosit informaţiile noi obţinute cu ocazia trecerii asteroidului pe lângă Terra în cursul acestei săptămâni pentru a actualiza traiectoria acestuia.

Atunci când asteroidul Apophis a fost descoperit în 2004, cercetătorii au anunţat că există un risc de 2,7% ca acesta să se ciocnească de Pământ în 2029. Ulterior, datele obţinute în urma studierii amănunţite a asteroidului au dus la eliminarea acestui risc, dezvăluind însă existenţa unui risc de 1 la 250.000 ca Apophis să se ciocnească de Terra pe 13 aprilie 2036.

Acum, specialiştii NASA au descoperit că riscul unui impact în 2036 este mai mic decât se credea.

„Folosind noi date obţinute de observatoarele Magdalena Ridge şi Pan-STARRS, alături de datele oferite de Goldstone Solar System Radar, am ajuns la concluzia că riscul unui impact al asteroidului Apophis cu Terra în 2036 este de 1 la 1.000.000. Aşadar, putem elimina posibilitatea unei ciocniri”, a comentat Dan Yeomans, managerul programului Near-Earth Object din cadrul NASA. „De acum, singurul interes pe care cercetătorii îl vor avea faţă de asteroidul Apophis va fi unul pur ştiinţific”, a adăugat cercetătorul.

Pe 13 aprilie 2029, Apophis va stabili un record pentru un asteroid de asemenea dimensiuni (roca măsoară 325 de metri în diametru), trecând o distanţă de doar 31.300 de kilometri de suprafaţa Pământului.

Mult mai curând, un asteroid mai puţin cunoscut va trece şi mai aproape de Pământ. Pe 15 februarie anul acesta, 2012 DA14, un asteroid cu un diametru de 40 de metri, va „călători” la mai puţin de 30.000 de kilometri de suprafaţa Pământului, adică mai aproape decât sateliţii geostaţionari.

Specialiştii NASA afirmă că, în foarte scurt timp, programul dedicat detectării asteroizilor periculoşi pentru Terra va fi mai eficient ca niciodată. „Pe măsură ce noi telescoape sunt inaugurate, cele vechi sunt upgradate, iar metodele de calcul prin care stabilim orbitele asteroizilor devin mai bune, viaţa în programul Near-Earth Object Observations nu va fi niciodată plictisitoare”, a concluzionat Yeomans.

Fumatul pasiv creşte riscul de apariţie a demenţei severe

Chiar dacă nu eşti fumător dar locuieşti alături de fumători sau frecventezi cafenele unde se fumează, specialiştii au o veste proastă pentru tine: dacă inhalezi fumul de ţigară al altora îţi creşti şansele de a dezvolta demenţă severă.

Studiul cercetătorilor de la Universitatea Anhui, din China şi King’s College London a descoperit o legătură semnificativă între fumatul pasiv şi bolile neurologice. Studii anterioare au demonstrat că fumatul pasiv poate cauza probleme cardiovasculare şi respiratorii, precum şi cancer la plămâni. 

Cu toate acestea, până acum, în lipsa unor cercetări specializate, nu se ştia sigur dacă acest obicei poate creşte şi riscul de apariţie a demenţei. 

Noul studiu a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 6.000 de oameni cu vârste peste 60 de ani, din cinci provincii chineze. Cercetătorii i-au testat pe voluntari între anii 2001 - 2003  şi apoi în perioada 2007-2008, pentru a le observa eventualele simptome ale demenţei. 

În urma cercetărilor s-a constatat că 10% dintre subiecţi prezentau simptome ale demenţei severe, tulburare care, în studiu, a fost asociată cu nivelul şi durata de expunere la fumatul pasiv. Asocierea cu demenţa severă a fost descoperită atât la oameni care nu fumaseră niciodată, cât şi la fumători activi, sau foşti fumători. 

„Fumatul pasiv ar trebui să fie considerat un important factor de risc al demenţei severe. Riscul de apariţie a acestui sindrom ar putea fi redus dacă am evita să ne expunem la fumul de ţigară”, a explicat coordonatorul studiului, dr. Ruoling Chen, de la King's College. 

„În prezent, aproximativ 90% din populaţia lumii trăieşte în ţări care nu au reglementări privind fumatul în locuri publice. Implementarea mai multor campanii împotriva expunerii la tutun ar ajuta la scăderea şanselor de apariţie a demenţei severe în rândul populaţiei”, a mai adăugat expertul. 

Te uiţi la televizor? În curând se va uita şi el la tine

În noua lume a tehnologiei, televizoarele nu există doar pentrua fi privite, ci şi pentru a-i privi la rândul lor pe telespectatori.

Cu ocazia celui mai mare târg de profil din lume, International Consumer Electronics Show, producătorii au dezvăluit televizoare cunoscute sub denumirea de „smart TV” . Acestea sunt dotate cu tehnologii prin care televizoarele „privesc” persoana aflată în faţa lor, acest lucru urmând să permită realizarea unor programe TV mai relevante pentru public.

Pentru mulţi, ideea este foarte apropiată de lumea descrisă de George Orwell în romanul „1984”, însă reprezentanţii industriei afirmă că este vorba, pur şi simplu, de următorul pas în evoluţia televiziunii.

Producătorul chinez TCL a lansat un nou televizor care va fi vândut împreună cu platforma Google TV. „Televizorul inteligent” va recunoaşte persoana care se află în faţa sa, urmând să sugereze fiecărui membru al familiei recomandări personalizate. Televizorul este dotat cu senzori şi are capacitatea de a recunoaşte vocea utilizatorului, folosind aceste instrumente pentru a identifica „interlocutorul”, căruia îi poate oferi totodată opţiunea de a urmări transmisiuni de pe Internet, alături de programele TV tradiţionale.

„Am conceput numeroase inovaţii pentru a personaliza experienţa telespectatorilor”, a explicat Haohong Wang, managerul general al filialei americane a companiei TCL.

Noua interactivitate a televizoarelor inteligente oferă noi posibilităţi companiilor de publicitate, ce vor avea şansa de a concepe mesaje publicitare mult mai bine ţintite decât până acum. Acest aspect a provocat îngrijorare în rândul organizaţiilor ce pledează pentru protejarea intimităţii, care au temeri referitoare la datele ce urmează să fie colectate cu ajutorul acestor televizoare.

„Conceptul nu este atât Big Brother cât Big Marketer”, a explicat Thomas Coughlin, reprezentantul companiei Coughlin Associates ce oferă consultanţă pe teme de colectare a datelor. „Multe persoane consideră această tehnologie înfiorătoare, pentru că foloseşte datele într-un mod cu care nu sunt obişnuite”, spune Coughlin. Expertul afirmă că utilizatorii vor dori să ştie unde se află datele colectate, cu cine sunt împărtăşite. De asemenea, Coughlin afirmă că stocarea datelor în cloud ridică nişte semne de întrebare referitoare la măsurile de securitate.

Rob Enderle, un analist al Enderle Group, afirmă că acest model va deveni în scurt timp standard, pe măsură ce televiziunile se transformă în platforme de Internet. „În scurt timp, televizoarele vor şti cine sunt persoanele care le privesc şi mă aştept ca şi companiile de publicitate să afle aceste date cât se poate de repede. Acest lucru va duce la crearea unor showuri de televiziune şi a unor reclame care vor fi mult mai interesante pentru telespectatori, chiar şi produse mai interesante, însă nivelul intimităţii va fi redus”, spune Enderle.

Stu Lipoff, membru al Institute for Electrical and Electronics Engineers, consideră că programele TV accesate de pe dispozitivele mobile vor prezenta caracteristici asemănătoare, având potenţialul de a culege date considerabile despre privitori. „Site-ul pe care priviţi programul TV nu va şti doar faptul că sunteţi interesaţi de o marcă de maşină, ci şi locaţia exactă în care vă aflaţi”, spune Lipoff.

James McQuivey de la Forrester Research afirmă că oamenii vor accepta să renunţe parţial la intimitate dacă vor considera că noul stil al televiziunii va oferi avantaje faţă de cel vechi. „Dacă întrebaţi oamenii, desigur că o să spună că nu sunt de acord. Dar dacă vă uitaţi în realitate veţi observa că milioane de oameni au acceptat acest tip de monitorizare, de exemplu folosind consolele Xbox, unde senzorul Kinect  urmăreşte lumea în fiecare secundă folosind camere video şi detectând toate mişcările efectuate de utilizatori”, spune McQuivey.

Reprezentantul companiei TCL afirmă că producătorii de televizoare nu sunt interesaţi de monitorizarea publicului, astfel că dispozitivele inteligente vor beneficia de opţiuni. „Noi suntem o companie de echipament tehnologic. Dorim ca utilizatorul să aibă parte de o experienţă plăcută. Dacă telespectatorii se simt incomodaţi de faptul că sunt monitorizaţi, atunci pot opta să nu folosească aceste caracteristici. Le pot opri”, a concluzionat Wang.

Astronomii au descoperit o planetă aproape identică cu Pământul

La doar o săptămână după ce astronomii au anunţat că vor descoperi „geamănul” Terrei în mai puţin de un an, telescopul Kepler a observat un candidat destul de bun. Numită KOI 172.02, aceasta pare să fie planeta care semănă cel mai mult cu Pământul.

Diferenţele dintre cele două planete par să fie destul de mici. KOI 172.02 este cu 50% mai mare decât Pământul, orbitează o stea care se aseamănă destul de mult cu al nostru şi este plasată în aşa-numita zonă locuibilă. Din cauza dimensiunilor, planeta în cauză este mai curând un Super-Pământ al cărui an este alcătuit din 242 de zile. În schimb, distanţa dintre KOI 172.02 şi steaua ei este ceva mai mică decât cea dintre Pământ şi Soare. 

Descoperirea „este foarte interesantă, deoarece este primul Super-Pământ care se află într-o zonă locuibilă şi care orbitează în jurul unei stele de tipul Soarelui. Orbitează o stea care se aseamănă foarte mult cu Soarele nostru. Cele observate anterior orbitau alte tipuri de stele”, a declarat Natalia Batalha, de la NASA. 

Într-un fel, descoperirea este copleşitoare, tocmai din cauza rafalei de ştiri interesante legate de exoplanete. În luna octombrie a anului trecut, s-a constatat că cel mai apropiat sistem solar găzduieşte câteva planete printre care şi una cale cărei dimensiuni sunt similare cu cele ale Pământului. Apoi, la începutul acestui an, experţii au analizat datele adunate de telescopul Kepler şi au anunţat descoperirea a 461 noi planete a căror existenţă va necesita confirmarea prin cercetări viitoare. Cu această ocazie, NASA a mai anunţat şi că galaxia noastră găzduieşte 17 miliarde de planete de acelaşi dimensiuni cu Pământul. 

Răsturnare de situaţie: populaţia lumii ar putea înregistra un declin dramatic în acest secol

În 2012, undeva pe această planetă s-a născut omul cu numărul 7 miliarde. Fiind adus pe lume într-o zi de martie, aşa cm arată estimările, pământeanul cu numărul 7 miliarde s-a alăturat unei populaţii care stresa deja planeta printr-o proastă gestionare a resurselor neregenerabile.

Estimările ONU arată că populaţia lumii va ajunge la 9 miliarde de oameni la mijlocul acestui secol, urmând să crească până în 2100 la 10.1 miliarde. Dar oare cât va dura această tendinţă?

Omenirii i-au trebuit 13 ani să crească de la 6 miliarde de oameni la cele 7 de acum, cu un an mai mult decât i-au trebuit să ajungă de la 5 miliarde la 6. Primele 2, 3, 4 şi 5 miliarde au fost atinse în 123, 33, 14 şi respectiv 13 ani. Cu alte cuvinte, rata de dezvoltare a populaţiei globale a fost încetinită, iar specialiştii se aştepta ca fenomenul să continue. Potrivit celor mai bune estimări ale experţilor, populaţia totală de pe Pământ va înceta să mai crească în cursul vieţii majorităţii oamenilor care trăiesc astăzi. Ulterior, numărul populaţiei va începe, treptat să scadă. 

Declinul populaţiei va fi susţinut, în lumea dezvoltată, de problemele de fertilitate. În Germania, de exemplu, rata natalităţii a atins cel mai slab nivel din Europa, ea fiind de doar 1,36 de procente. Situaţia nu stă bine nici în alte ţări precum Italia (1,4) sau Spania (1,48). În acest ritm, până la sfârşitul secolului,  populaţia Europei de Vest se va diminua de la 460 de milioane, la doar 350. Dacă această scădere vi se pare dramatică, trebuie să ştiţi că state precum China şi Rusia vor întâmpina o diminuare a populaţiei mult mai drastică. Estimările indică faptul că fiecare dintre populaţiile acestor state ar putea fi reduse la jumătate, în decursul următoarelor decenii. Problema este atât de serioasă încât Germania a şi creat un cuvânt prin care să o descrie „Schrumpf-Gessellschaft” (societatea care se contractă). 

Chiar dacă situaţia nu este la fel de dură în America, ea începe să se contureze. Un raport publicat luna trecută de Pew Research Center reliefa că rata natalităţii în rândul imigranţilor din SUA au scăzut de la 102 naşteri la 1.000 de femei în 2007, la 87,8 naşteri la 1.000 de femei în 2012. În acest context, rata natalităţii totale din Statele Unite a ajuns la 64 de naşteri la 1.000 de femei, un număr mult prea mic pentru a susţine nivelul actual al populaţiei. 

Mai mult, ţările sărace şi extrem de fertile se confruntă şi ele cu o scădere a ratei natalităţii. Din 1960 până în 2009, rata naşterilor din Mexic a scăzut de la 7,3 naşteri de copii vii la o femeie, la 2,4. În India, s-au înregistrat scăderi similare, de la 6 la 2,5 iar în Brazilia rata naşterilor a fost redusă de la 6,15 la 1,9. Chiar şi în Africa de Sud, acolo unde rata natalităţii rămâne de relativ 4,66, specialiştii susţin că fertilitatea va scădea îngrijorător până în 2070. 

De ce se întâmplă acest lucru? Oamenii de ştiinţă care studiază dinamica populaţiei susţin că este vorba de un fenomen numit „tranziţie demografică”. 

„Timp de sute de mii de ani, pentru ca omenirea să poată supravieţui epidemiilor, războaielor şi foametei, rata natalităţii trebuia să fie foarte crescută”, explică Warren Sanderson, profesor în cadrul Stony Brook University. În cele din urmă, mulţumită tehnologiei rata mortalităţii a început să scadă în Europa şi America de Nord iar numărul populaţiei a crescut. Însă, cu timpul, şi rata natalităţii a început să scadă iar populaţia s-a stabilizat. 

„Tranziţia demografică este o un transfer între două stări diferite care se manifestă pe perioade lungi: de la rate crescute ale mortalităţii şi natalităţii, la rate scăzute ale mortalităţii şi implicit natalităţii”, a încheiat Sanderson. 

Zambia interzice vânătoarea de lei şi leoparzi: „Nu mai avem suficiente feline!”

Ministrul turismului din Zambia a anunţat interzicerea vânătorii de lei şi leoparzi în ţara africană, afirmând că numărul felinelor scade mult prea repede.

„Nu mai avem suficiente feline pentru a permite vânătoarea, mai ales în contextul în care suntem nevoiţi să ne salvăm resursele naturale”, a declarat Sylvia Masebo pentru AFP.  „Felinele au dispărut şi niciun efort de convingere din partea vreunui grup sau a vreunui sector al economiei nu mă va convinge să-mi schimb opinia”, a mai spus Masebo.

Chiar dacă nu a dezvăluit numărul felinelor care mai trăiesc în Zambia, ministrul a anunţat că ţara africană nu mai poate permite vânătoarea. „Deşi sunt dovezi care atestă că vânătoarea de tip safari aduce venituri importante ţării noastre, suntem nevoiţi să punem în balanţă beneficiile şi să luăm în calcul şi faptul că aceste specii dispar rapid”, a spus Masebo.

„Turiştii vin în Zambia să vadă leul, iar dacă noi nu vom mai avea lei în ţară va însemna că nu vom mai avea nici industrie a turismului”, a mai declarat Masebo. „Anual obţinem 3 milioane de dolari în urma partidelor de vânătoare. Merită să pierdem toate animalele pe care le avem pentru 3 milioane de dolari? Beneficiile pe care le obţinem în urma turismului sunt mult mai mari”, a concluzionat oficialul.

Numărul leoparzilor din Zambia este necunoscut, iar cel al leilor este estimat a fi cuprins între 2.501 şi 4.649.

Zambia nu este singura ţară din regiune care a luat această decizie. Autorităţile din Botswana au anunţat de curând că începând cu anul 2014 toate formele de vânătoare vor fi interzise la nivelul întregii ţări, urmând ca statul african să se promoveze drept destinaţie turistică pentru cei ce vor să vadă animalele în mediul lor natural. Prima ţară care a lansat această tendinţă este Kenya, stat cu o faună bogată care a decis acum câteva decenii să oprească vânătoarea.

Leii şi leoparzii sunt două elemente importante ale grupului „Big 5”, aşa cum sunt supranumite cele 5 specii africane periculoase pe care şi le doresc drept trofeu numeroşi vânători. Celelalte trei sunt elefantul, rinocerul şi bivolul sălbatic african.

Persoanele cu ochii căprui par „mai de încredere” decât cele cu ochi albaştri

Aşa rezultă dintr-un studiu realizat în Republica Cehă, însă lucrurile sunt, în realitate, mai complicate: nu culoarea ochilor, în sine, este cea care inspiră mai multă încredere, ci trăsăturile feţei caracteristice persoanelor cu ochi căprui.

Culoarea ochilor pare o caracteristică superficială şi nimeni nu se aştepta ca ea să fie atât de strâns asociată cu anumite particularităţi ale structurii osoase, astfel încât cercetătorii au fost surprinşi să constate că există o asemenea corelaţie, a declarat Karel Kleisner, de la Universitatea Carol din Praga, unde a fost realizat studiul.

Kleisner este interesat, ca direcţie de cercetare, de semnalele sociale pe care le poate transmite culoarea ochilor, pornind de la ideea că ochii albaştri sunt o achiziţie relativ recentă în evoluţia speciei umane. Ei ar fi apărut, după opinia specialipştilor, abia în urmă cu 6.000 - 10.000 de ani.

Dar de ce mutaţia care determină culoarea albastră a ochilor s-a răspândit atât de mult? Kleisner crede că ar putea exista o cauză de ordin evolutiv, dar acest fapt nu pare să aibă de-a face cu modul în care „funcţionează” culoarea ochilior din punct de vedere social.

Însă ochii spun ceva despre persoana respectivă sau, cum spune Karel Kleisner, „ochii există nu numai ca să vadă, ci şi ca să fie văzuţi.”

Pntru a-şi testa ipoteza, Kleisner şi colegii săi au fotografiat 80 de studenţi (40 de bărbaţi şi 40 de femei) din Republica Cehă, dintre care unii aveau ochi albaştri, iar alţii ochi căprui.

Apoi, au cerut unui alt grup de studenţi (142 de femei şi 98 de bărbaţi) să privească fotografiile şi să acorde un punctaj persoanelor respective, pe o scală de la 1 la 10, evaluând trei aspecte: atractivitatea, caracterul dominator şi în ce măsură inspirau încredere.

Rezultatele (publicate în jurnalul PLOS ONE) au fost interesante: persoanele cu ochi căprui au fost considerate mai de încredere decât cele cu ochi albaştri, diferenţă vizibilă în special în cazul persoanelor de sex masculin. S-a observat o astfel de tendinţă şi în cazul persoanelor de sex feminin, dar diferenţele nu erau semnificative statistic, astfel încât puteau fi şi rezultatul întâmplării.

Însă şi mai interesante s-au dovedit rezultatele unui al doilea experiment. De data acesta, cercetătorii au folosit programe de grafică pe computer pentru a modifica înfăţişarea persoanelor din fotografii, schimbându-le culoarea ochilor: celor care aveau ochi căprui le-au fost „puşi” ochi albaştri, iar cei care aveau de la natură ochi albaştri au fost „dotaţi” în fotografii cu ochi căprui. Alţi 106 studenţi au fost rugaţi să evalueze în ce măsură persoanele din poze păreau de încredere.

Surprinzător, aceleaşi chipuri care inspiraseră încredere în primul experiment au obţinut şi acum punctajul cel mai mare, deşi acum aveau ochi albaştri în loc de căprui. Acest fapt sugerează că nu culoarea ochilor, în sine, este cea care inspiră încredere,  ci ceva legat de forma feţei.

O analiză a feţelor a arătat că bărbaţii cu ochi căprui tindeau să aibă gura mai mare, bărbia mai lată, nasuri mai mari şi arcadele sprâncenelor mai proeminente decât cei cu ochi albaştri. Cu alte cuvinte, trăsăturie lor, în general,  păreau mai „copilăreşti” şi mai vesele şi, probabil, acest lucru i-a făcut pe observatori să îi considere mai de încredere, e de părere Kleisner.

Totuşi, nu e uşor de explicat de ce se întâmplă aşa şi de ce culoarea ochilor pare să aibă legătură cu trăsăturile feţei.

O explicaţie ar fi aceea că, atunci când ochii albaştri au apărut la oameni, acum câteva mii de ani, noutatea aspectului lor îi făcea să pară sexy. Astfel, oamenii ar fi putut fi tentaţi să caute parteneri cu ochi albaştri, dând prioritate aspectului lor atrăgător şi lăsând deoparte faptul că inspirau mai puţină încredere decât cei cu ochi căprui. Şi astfel, acele gene care determină trăsături faciale ce inspiră mai puţină încredere s-ar fi răspândit printre oamenii cu ochi albaştri.

Chipurile bărbaţilor studiaţi erau mai variabile ca formă decât cele ale femeilor participante la studiu, ceea ce explică de ce deosebirile legate de încrederea pe care o inspirau feţele s-au observat doar la bărbaţi. S-ar putea ca feţele femeilor să nu aibă o variabilitate atît de mare încât să se poată spune cu precizie dacă trăsăturile lor influenţează părerea privitorului, când e vorba despre încrederea pe care o inspiră.

Studiul fiind realizat în Republica Cehă, pe un eşantion mic, e posibil să existe diferenţe semnificative de percepţie de la o cultură la alta. Kleisner se aşteaptă ca formele feţelor care inspiră încredere să fie similare la toate culturile, însă culoarea ochilor ar putea fi mai susceptibilă de fi judecată prin prisma unor stereotipuri culturale, iar acest fapt ar putea influenţa rezultatele unor experimente similare realizat în alte ţări. În Turcia, spre exemplu, se consideră că e mai probabil ca persoanele cu ochi albaştri să deoache. Sunt necesare mai multe studii similare, în diferite ţări, pentru a lămuri modul în care culoarea ochilor influenţează modul în care sunt judecaţi oamenii.