Misterele naturii: această ţestoasă chinezească elimină ureea pe gură

Oamenii de ştiinţă din Singapore au realizat o descoperire uluitoare. În urma unei cercetări ei au constatat că o ţestoasă chinezească cu carapace moale elimină deşeurile din corp pe gură.

Biologii au fost nedumeriţi de comportamentul animalului deoarece, în ciuda faptului că îşi foloseşte plămânii pentru a respira, de multe ori ea îşi ascunde capul sub apă. Testând apa, cercetătorii au descoperit că reptila urinează pe gură şi nu prin cloaca. Descoperirea vine să susţină cercetări anterioare care au sugerat că ţestoasele au un ţesut foarte specializat în aparatul bucal. 

Această specie, Pelodiscus sinensis, se găseşte în apele mlăştinoase sărate şi este originară din Asia de Est. De-a lungul ultimului secol, gura acestui animal a reprezentat un subiect des întâlnit în lumea ştiinţei, unii cercetători sugerând că ţesutul catifelat din această zonă funcţionează într-un mod similar cu branhiile peştilor. Totuşi, studiile au demonstrat că deşi ţestoasa poate ţine capul sub apă şi 100 de minute, ea respiră la fel ca toate celelalte animale din familia Cheloniidae, prin plămâni. 

Pentru a dezlega misterul legat de cele 100 de minute petrecute sub apă, oamenii de ştiinţă au luat un exemplar de Pelodiscus sinensis şi le-au studiat într-un acvariu. Mişcările ritmice ale gâtului au sugerat că deşi îşi menţine capul sub apă, reptila continuă să respire. Analizând apa din acvariu, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceasta conţinea niveluri crescute ale componentelor chimice din uree. 

Majoritatea vertebratelor elimină ureea prin rinichi. La ţestoase ureea este înlăturată prin cloaca, orificiul utilizat pentru reproducere şi eliminarea deşeurilor din corp. 

 

„De-a lungul studiului am observat că animalul elimina mult mai multe deşeuri pe gură decât prin cloaca. Aceste descoperiri indică, pentru prima dată, că ţesutul din aparatul bucal creează un proces implicat în excreţie”, au explicat oamenii de ştiinţă. 

Procesul nu s-a mai întâlnit şi la alte animale din această specie, iar specialiştii susţin că este vorba de o evoluţie legată de modul în care mamiferele, precum liliecii şi bovinele, au începu să „recicleze” azotul din uree cu ajutorul salivei.  

Descoperire inedită: ţările în care se consumă mai multă ciocolată câştigă mai multe premii Nobel

Un studiu nou sugerează că există o legătură între cantitatea de ciocolată consumată într-o ţară şi numărul de câştigători ai Premiului Nobel în acel stat.

Cercetarea nu a apărut în vreo publicaţie umoristică, ci în prestigiosul New England Journal of Medicine, o publicaţie ştiinţifică respectată.

Autorul, Dr. Franz Messerli de la Universitatea Columbia din New York, scrie că există dovezi care arată că flavonolii – substanţe care se găsesc în ceaiul verde, vinul roşu şi în ciocolată – ajută la „încetinirea şi chiar inversarea” procesului de declin mental ce apare odată cu înaintarea în vârstă.

Messerli a dorit să afle dacă există vreo legătură între consumul de ciocolată pe cap de locuitor şi numărul de Premii Nobel obţinute de cetăţenii dintr-o ţară, acest lucru fiind un indiciu referitor la „funcţia cognitivă” a respectivei naţiuni. Folosind date referitoare la vânzările de ciocolată în 23 de ţări, obţinute de la cei mai mari producători, cercetătorul a descoperit „o corelaţie surprinzător de puternică”.

Elveţia conduce atât în clasamentul consumului de ciocolată, cât şi în cel al premiilor Nobel, atunci când acestea sunt raportate la populaţia totală. SUA, Olanda, Irlanda, Franţa, Belgia şi Germania se află la jumătatea clasamentului, iar la final se găsesc China, Japonia şi Brazilia. Studiul include toate premiile Nobel acordate până anul trecut.

În mod ciudat, Suedia ar fi trebuit să obţjnă doar 14 premii Nobel conform consumului de ciocolată, însă a obţinut 32. Messerli speculează că este vorba despre „o părtinire patriotică” a membrilor academiei suedeze care stabileşte câştigătorii. O altă posibiltate, spune Messerli, este că suedezii  sunt foarte sensibili la efectul ciocolatei, astfel că „o cantitate minisculă de ciocolată duce la un amplificare semnificativă a cogniţiei”.

Este posibil, admite cercetătorul, ca ciocolata să nu transforme neapărat oamenii în persoane mai deştepte. În acest caz, spune Messerli, este posibil ca oamenii inteligenţi care au şanse mai mari de a câştiga un premiu Nobel să fie conştienţi de efectele benefice ale ciocolatei, fiind astfel mai predispuşi la a o consuma.

Atunci când coordonatorul comitetului care a stabilit câştigătorul Premiului Nobel pentru Chimie din acest an, Sven Lidin, a fost rugat să comenteze acest studiu, acesta a izbucnit în râs. Apoi, Lidin a spus „nu cred că există vreo legătură directă cauză-efect”, adăugând că „aş dori să aflu care este corelaţia între consumul de ciocolată al unei ţări şi PIB-ul acesteia”.

Messerli a calculat şi „doza” de ciocolată necesară pentru ca o ţară să obţină un nou câştigător de Premiu Nobel – 400 de grame de persoană anual. Cercetătorul a anunţat că el îşi face „datoria”, consumând ciocolată neagră.

Descoperire macabră: rămăşiţele unui ritual aztec brutal au fost găsite în Ciudad de Mexico

Oamenii de ştiinţă au descoperit noi dovezi care atestă faptul că aztecii realizau ritualuri de sacrificare înfiorătoare.

Arheologii au excavat porţiuni din oraşul aztec Tenochtitlan din Mexic şi au descoperit rămăşiţele unor oameni care au fost sacrificaţi acum 500 de ani, pe aşa-numitele pietre de sacrificiu. Aici, se pare că preoţii despicau abdomenele celor sacrificaţi, pentru ca ulterior să îi şi decapiteze, cât încă mai erau în viaţă. 

Noile descoperiri sunt, de fapt, 50 de cranii şi 250 de maxilare, despre care specialiştii spun că trebuie să fi fost folosite într-un ritual realizat în cinstea zeului morţii, Mictlantecuhtli, regele tărâmului de apoi. Cercetătorii au descoperit 45 de cranii aşezate pe pietre şi alte cinci sparte. Cele cinci cranii au fost găurite pentru a putea fi agăţate pe tzompantli (rafturi speciale pe care erau înşirate craniile obţinute prin sacrificiu).

Alte resturi de cranii găsite la acest sit arheologic arata de parcă cineva a încercat să le transporte în măşti, însă procesul nu pare să fi fost dus la bun sfârşit. În mod normal, măştile complete au pietre verzi în locul ochilor, având în jurul gâtului obiecte decorative spiralate şi cuţite din obsidian. 

Specialiştii de la Institutul Naţional de Arheologie şi Istorie consideră că majoritatea craniilor au aparţinut unor bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. 

Descoperirea a fost făcută în luna august în capitala Mexicului, fostul teritoriu aztec cunoscut sub numele de  Tenochtitland, oraş ce a dominat mare parte din Mezoamerica, în secolele XIV - XVI. 

A fost identificată o substanţă care îi face pe bărbaţi să spună adevărul

Testosteronul, hormonul sexual masculin asociat agresivităţii şi criminalităţii, ar putea stimula comportamentele pro-sociale, deoarece creşte onestitatea bărbaţilor, arată un nou studiu.

Cercetătorii germani au descoperit că acest hormon, ce stă la baza caracteristicilor sexuale precum creşterea libido-ului şi a masei musculare la bărbaţi, face ca bărbaţii să mintă mai puţin.

„Despre testosteron s-a spus mereu că promovează agresivitatea şi comportamentul riscant”, afirmă cercetătorul Dr. Bernd Weber, specialist în neuroştiinţe la Universitatea din Bonn.

Cu toate acestea, cercetătorii arată într-un nou studiu publicat în jurnalul PloS ONE că mai multe cercetări recente sugerează că acest hormon poate avea şi efectul contrar, stimulând un comportament pozitiv.

„Dezavantajul multor studii este faptul că aceştia fac o corelaţie între nivelul testosteronului înregistrat în rândul voluntarilor şi comportamentul acestora. Această metodă nu dezvăluie cauza comportamentului, căci dacă testosteronul influenţează comportamentul, comportamentul influenţează la rândul său nivelul acestui hormon”, afirmă Dr. Matthias Wibral, autor al studiului.

În acest studiu cercetătorii au aplicat altă metodă, ce le-a permis să identifice cauza şi efectul testosteronului. Din cei 91 de participanţi, bărbaţi tineri, 46 au fost trataţi cu testosteron, care le-a fost aplicat pe piele sub formă de gel, iar ceilalţi 45 au fost trataţi cu un gel placebo.

„Nici participanţii, nici cercetătorii care au aplicat gelul nu ştiau cine a primit testosteron şi cine nu”, a explicat Wibral.

După ce a fost aplicat gelul, participanţii au fost rugaţi să joace un joc simplu de zaruri în cabine individuale. În cadrul jocului, cu cât obţineau un scor mai mare, cu atât participanţii primeau mai mulţi bani ca recompensă.

Cercetătorii afirmă că au proiectat experimentul astfel încât să permită participanţilor să mintă.

„Pentru că era vorba de cabine individuale, nimeni nu ar fi ştiut dacă participanţii introduceau scorul real în computer sau unele mai mari, ca să obţină mai mulţi bani”, a explicat Wibral.

Cu toate acestea, cercetătorii aveau posibilitatea de a afla ulterior dacă participanţii au trişat sau nu.

„Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca un număr să iasă la zar este egală”, a explicat Wibral. „Aşadar, dacă apăreau foarte multe numere mari, era o indicaţie a faptului că subiecţii au trişat”, a mai spus cercetătorul.

Atunci când oamenii de ştiinţă au comparat rezultatele grupului tratat cu testosteron cu cele ale grupului de control, aceştia au descoperit că cei din primul grup au minţit mult mai puţin decât cei cărora le fusese aplicat gelul placebo.

„Rezultatul nostru contrazice în mod clar cercetările care sugerau că testosteronul promovează comportamentele antisociale”, a declarat Dr. Armin Falk, unul dintre cercetători, adăugând că este posibil ca testosteronul să fi crescut mândria participanţilor şi, implicit, nevoia acestora de a genera o imagine pozitivă despre sine.

„În acest context, nu merita distrugerea imaginii pozitive despre sine pentru câţiva euro”, a explicat Falk.

„Minţitul este un fenomen răspândit, cu importante consecinţe sociale şi economice. Cu toate acestea, în ciuda interesul sporit faţă de răspândirea şi cauzele minţitului, sunt cunoscute puţine detalii referitoare la bazele sale biologice”, afirmă cercetătorii. „Acest studiu reprezintă un mare pas înainte”, au concluzionat oamenii de ştiinţă.

Vrei să-ţi tipăreşti un obiect? Acum poţi, cu imprimanta 3D destinată uzului caznic

Compania americană MakerBot a lansat pe piaţă o imprimantă 3D destinată publicului larg, MakerBot Replicator 2, despre care afirmă că este „cea mai bună imprimantă 3D de birou”.

Spre deosebire de imprimantele tradiţionale, care tipăresc cerneala pe hârtie, imprimanta 3D foloseşte un bioplastic special cu ajutorul căruia creează diferite obiecte, strat cu strat. 

Noua imprimantă 3D are un volum de 410 inci cubi, având posibilitatea de a concepe obiecte de dimensiunea unui pantof. Şefii companiei MakerBot cred că noul lor produs va atrage inventatorii şi designerii, fiind destinat atât profesioniştilor, cât şi amatorilor pasionaţi.

Imprimanta 3D a fost pusă în vânzare la preţul de 1.700 de euro (sau 2.200 de dolari). „Noul MakerBot Replicator 2 stabileşte un nou standard în ceea ce priveşte rezoluţia, volumul şi calitatea producţiei în rândul imprimantelor 3D de birou. Acest produs reprezintă cea mai bună imprimantă 3D de birou de pe piaţă, având un aspect cool şi un preţ accesibil pentru profesionişti şi hobby-işti”, afirmă Bre Prettis, CEO-ul companiei.

Iată câteva imagini cu imprimanta 3D şi clipul său de prezentare:

Importanţa micului dejun se poate observa şi în rândul câinilor

Câinii care sunt hrăniţi la micul dejun obţin rezultate mai bune atunci când sunt puşi să întreprindă acţiuni de căutare, relevă un nou studiu.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Kentucky au testat performanţa câinilor dresaţi obţinută în urma unor acţiuni de cătare. Rezultatele au arătat că animalele se descurcă mult mai bine dacă aceste activităţi sunt întreprinse la 30 de minute după micul dejun. 

De asemenea, studii anterioare au demonstrat că şi copiii se descurcă mai bine la exerciţiile cognitive atunci când mănâncă micul dejun.

În noul studiu, cercetătorii au testat acurateţea de care au dat dovadă câinii dresaţi în căutarea hranei ascunse. Pentru a se asigura că toţi câinii aveau un nivel de energie scăzut, înainte de testul propriu-zis, ei au fost supuşi unor exerciţii de autocontrol (în care primeau comenzi precum „stai!” şi „şezi!”) timp de 10 minute. Aşa cum s-a demonstrat anterior, astfel de exerciţii epuizează câinii şi le slăbeşte capacitatea de a îndeplini anumite sarcini. 

În timpul studiului, câinilor li s-a arătat o gustare ce a fost, ulterior, ascunsă în şase vase şi pe care ei ar fi trebuit să o găsească. La sfârşitul testelor s-a constat că animalele care mâncaseră cu 30 de minute în urmă, au găsit gustările cu o acurateţe mult mai mare comparativ cu cele care mâncaseră în urmă cu 12 ore. 

Totuşi, situaţia se schimbă în rândul rudelor sălbatice ale câinilor. „Atunci când câinii mănâncă o dietă bogată în carbohidraţi, cum e cazul celor domestici hrăniţi cu mâncare comercială, creierele lor sunt mult mai dependente de glucoză şi depind de fluctuaţiile acesteia”, au explicat cercetătorii.

În schimb, când este vorba de o dietă bazată pe carne de vânat, caz în care nivelul de carbohidraţi este redus, dar cel de grăsime este crescut, creierul animalului depinde mai mult de cetone, ceea ce înseamnă că energia pentru procesele neuronale nu fluctuează mult. 

Prin urmare, în cazul lupilor, o cantitate mică de mâncare nu îi face să devină impulsivi, ci mult mai precauţi. În schimb, atunci când sunt înfometaţi, ei devin mai greu de controlat şi mult mai periculoşi comparativ cu câinii. 

Au fost desemnaţi câştigătorii Premiului Nobel pentru Chimie 2012

Americanii Robert Lefkowitz şi Brian Kobilka au obţinut Premiul Nobel pentru Chimie, ediţia 2012, pentru studiile lor asupra proteinelor ce permit celulelor din corp să reacţioneze la semnalele externe.

Academia Regală de Ştiinţe din Suedia a anunţat că cei doi cercetători au făcut descoperiri inovatoare asupra unei familii importante de receptori, cunoscuţi sub numele de receptori cuplaţi-cu-proteine-G.

Aproape jumătate din toate medicamentele existente astăzi pe piaţă acţionează asupra acestor receptori, astfel că cercetările ce duc la o mai bună înţelegere a acestora vor permite elaborarea unor medicamente mai eficiente.

Stai mult pe scaun? Fii atent, tot mai mulţi oameni mor din cauza asta

Cei care fac muncă de birou fără să se ridice de pe scaun ore în şir sunt predispuşi la apariţia trombozei venoase profunde; statistici îngrijorătoare arată că incidenţa acestei boli este în creştere, ca şi numărul deceselor din această cauză.

În Marea Britanie, de pildă, organizaţia Lifeblood a prezentat recent un raport care arată că zilnic mor 10 persoane din cauza acestei afecţiuni.

Aproape 75% dintre persoanele cu vârsta de 21-30 ani, care fac muncă de birou, lucrând 10 ore pe zi, nu iau pauze pentru a se ridica de pe scaun. Tot mai mulţi dintre aceşti oameni iau până şi masa de prânz aşezaţi la birou, iar aceste condiţii le dublează riscul de a suferi de tromboză venoasă profundă (TVP).

TVP se manifestă prin apariţia unor cheaguri de sânge în venele membrelor inferioare, din cauza stagnării sângelui în vene, pe fondul încetinirii circulaţiei, favorizată de şederea îndelungată pe scaun.

Din cheagul format în venele picioarelor se pot desprinde fragmente care ajung în plămâni, provocând moartea.

În Marea Britanie, 3.798 de persoane au murit în 2010 din cauza TVP, iar numărul victimelor cu vârsta sub 40 de ani a crescut cu 40% în 2010, faţă de anul 2007.

Uneori, formarea cheagurilor în venele profunde produce simptome precum umflarea piciorului afectat, înroşirea sa şi senzaţia de durere, dar o mare parte a cazurilor sunt asimptomatice, ceea ce face din TVP un „ucigaş tăcut”, extrem de periculos.

Specialiştii recomandă, pentru a evita apariţia TVP, mişcarea (inclusiv la locul de muncă, sub forma unor pauze ”de dezmorţire”), eliminarea surplusului ponderal, renunţarea la fumat şi o alimentaţie fără multă sare şi fără cantităţi mari de grăsimi.

Nu-ţi place să mănânci broccoli şi varză de Bruxelles? Înseamnă că ai un sistem imunitar bun

Un nou studiu arată că persoanele care nu pot mânca legume precum broccoli sau varza de Bruxelles din cauza gustului amar sunt dotate cu un sistem imunitar puternic, corpul lor fiind mai iscusit în a lupta împotriva infecţiilor, datorită mirosului sensibil.

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit că persoanele cărora nu le plac aceste legume prezintă anumiţi receptori chimici în nas care detectează aroma acestor alimente, dar care în acelaşi timp trag un semnal de alarmă timpuriu atunci când detectează agenţi patogeni.

Până de curând, cercetătorii credeau că aceşti receptori sunt situaţi pe limbă, însă acum au fost identificaţi şi în cavităţile nazale şi în sinusuri. Receptorii activează sistemul natural de apărare al corpului, ceea ce duce la protejarea de infecţii.

Cercetătorii spun, însă, că o treime din populaţie nu prezintă gena TSA2R38, care codifică prezenţa acestui receptor ce activează reacţia sistemului imunitar.

„Dacă aveţi un simţ al gustului foarte dezvoltat, atunci arareori veţi suferi de o infecţie a sinusurilor”, afirmă dr. Noam Cohen de la Universitatea din Pennsylvania. Doctorul subliniază că acest receptor nu protejează de toate infecţiile.

Cercetătorii au efectuat studiul în laborator, unde au crescut celule similare celor ce se găsesc în interiorul cavităţii nazale şi a sinusurilor, dorind să afle cum afectează aceşti receptori fazele iniţiale ale infecţiei. Specialiştii au observat că substanţele produse de o bacterie comună, Pseudomonas aeruginosa, activau receptorul TAS2R38, ceea ce a dus la stimularea ciliilor de pe sinusuri, ce începeau să îndepărteze intruşii microbieni. De asemenea, activarea acestui receptor a dus la eliberarea de oxid nitric în sinusuri, substanţă care ucide bacteriile. 

Oamenii de ştiinţă au studiat doar unul din cei 25 de receptori prin care percep gustul amar, astfel că rămâne de văzut dacă ceilalţi receptori joacă la rândul lor un rol important în sistemul imunitar.

O nouă descoperire ne apropie de descoperirea unei pilule contraceptive pentru bărbaţi

Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de a împiedica spermatozoizii să „înoate” spre ovul, pentru a-l fecunda: au blocat sursa de combustibil care le permite celulelor reproducătoare masculine să se mişte. Descoperirea are implicaţii nu numai în domeniul contracepţiei, ci şi în problema infertilităţii masculine.

Cercetările au fost realizate la Universitatatea Monash din Melbourne, Australia, autorii studiului utilizând şoareci ca model. 

Cheia a fost modificarea (prin introducerea unei mutaţii) unei gene numite RABL2, care furnizează „combustibilul” proteic necesar pentru a asigura funcţionarea structurii specializate - numită axonemă - ce pune în mişcare „coada” spermatozoidului, asigurând astfel mişcarea acestuia.

Mutaţia s-a manifestat printr-o reducere a dimensiunilor cozilor (mai scurte cu 17% decât normal) şi o scădere cu 50% a producţiei de spermatozoizi.

Toţi şoarecii care aveau gena mutantă s-au dovedit infertili, spermatozoizii lor fiind incapabili să se mişte.

În cazul oamenilor, pentru a obţine o pilulă contraceptivă de uz masculin, cercetătorii nu au în vedere modificarea permanentă a genei (pentru a nu induce sterilitate definitivă), ci doar o inactivare temporară a ei.

De aceea, cercetările viitoare se vor concentra asupra unei metode de a inhiba activitatea genei RABL2, pentru perioada de timp dorită, astfel încât modificarea să fie reversibilă.

De asemenea, deoarece gena se găseşte în celulele din toate ţesuturile corpului (în muşchi, creier etc.) va trebui găsită o metodă de a o inactiva doar la nivelul testiculelor.

Alte metode medicamentoase contraceptive pentru bărbaţi testate până în prezent includ:

o injecţie administrată odată pe lună; a fost testată timp de doi ani în China, pe 1000 de bărbaţi, demonstrându-se că are o eficienţă  de 95%, dar o treime dintre subiecţi au abandonat studiul, nedorind să suporte  injecţiile făcute lunar şi efectele secundare, printre care se numărau schimbări de dispoziţie, scăderea libidoului şi apariţia acneei.

o pilulă care împiedica eliminarea spermei prin ejaculare, paralizând anumiţi muşchi din zona genitală, dar fără a avea efecte negative asupra libidoului, a performanţei sexuale sau a senzaţiilor legate de orgasm; un studiu realizat la King’s College Hospital, Londra, sugerează că efectul pilulei începe la trei ore după ce a fost administrată şi durează două zile.

Un nou studiu explică de ce Jurassic Park nu va putea deveni niciodată realitate

O veste proastă pentru cei care visau să readucă dinozaurii la viaţă cu ajutorul unor mostre străvechi de ADN: un studiu recent a arătat că materialul genetic se menţine pentru cel mult un milion de ani.

O echipă internaţională de cercetători au descoperit acest lucru după ce au analizat ADN-ul extras din oasele unor moa, o pasăre care a trăit în Noua Zeelandă până în secolul al XIV-lea. Oamenii de ştiinţă au descoperit că fragmentele scurte de ADN pot supravieţui chiar şi un milion de ani, însă secvenţele mai mari de 30 de baze azotate aveau o perioadă biologică de aproximativ 158.000 de ani în anumite condiţii.

Dr. Morten Allentoff de la Universitatea Murdoch, autorul studiului, afirmă că rezultatele sale contrazic cercetările precedente în care autorii anunţau extragerea cu succes din oasele unor dinozauri a unor fragmente de ADN conţinând sute de baze azotate. Aceste studii au reprezentat o sursă de inspiraţie pentru filmul Jurassic Park.

„Cercetarea noastră arată că ADN-ul se degradează într-un ritm prea rapid pentru a permite vreodată readucerea la viaţă a dinozaurilor”, afirmă Allentoff.

„Este posibil ca anumite fragmente de ADN de foarte mici dimensiuni, de doar câteva baze azotate, să reziste câteva milioane de ani”, a adăugat cercetătorul.

Allentoff crede că este posibil ca cercetările precedente să fi ajuns la un rezultat greşit din cauza contaminării cu ADN uman.

Studiul publicat în jurnalul Proceedings of the Royal Society B estimează totodată un „ritm de descompunere” al ADN-ului ce va putea fi utilizat pentru a identifica specimenele cu cele mai mari şanse de a conţine material genetic util. De asemenea, acest ritm va putea fi folosit în viitor pentru datarea oaselor şi a dinţilor, existând potenţialul ca această nouă metodă să fie utilă şi experţilor medico-legali în datarea rămăşiţelor umane.

Această idee a fost enunţată pentru prima dată în anii '70, însă studiile ulterioare nu au reuşit să obţină date concludente. „Unul dintre motive este faptul că mediul are o influenţă foarte mare asupra probelor, temperaturile şi solul variind de la un loc la altul”, a explicat cercetătorul. Pentru a evita această probemă, cercetătorii au folosit oase de moa excavate din 3 situri aflate pe o rază de 5 kilometri.

Următorul pas, anunţă Allentoft, este identificarea modului în care factorii de mediu afectează rata de descompunere a ADN-ului, pentru a obţine un model mai precis a ritmului de degradare a acestuia.

Conexiunile din creier prezic capacitatea individului de lecturare

Alfabetizarea necesită integrarea activităţilor produse în zonele cerebrale implicate în vedere, auz şi limbaj. Aceste zone sunt distribuite de-a lungul creierului, astfel încât să comunice între ele şi să asigure o bună lecturare.

Jason Yeatman, un neurolog de la Universitatea Stanford a studiat modul în care dezvoltarea capacităţii de lecturare relaţionează cu procesul de creştere a fibrelor de materie albă ce conectează regiuni îndepărtate din creier. 

Astfel, el a realizat un studiu în care a analizat capacitatea de lecturare a 55 de copii cu vârsta curprinsă între 7 şi 12 ani. În urma cercetării s-au constatat diferenţe majore între copii. Mai mult, participanţii care au citit mai prost la începutul studiului, s-au dovedit a fi mai slabi la acest capitol şi mai târziu în viaţă. 

Într-o a doua parte a studiului, oamenii de ştiinţă au scanat creierele a 39 de copii de cel puţin 3 ori în timpul studiului, pentru a monitoriza dezvoltarea fibrelor de materie albă. 

Diferenţele de creştere a fibrelor pot indica variaţii ale capacităţii de lecturare. În cazul persoanelor care citeau bine, iniţial, s-a observat un semnal slab la nivelul fibrelor de substanţă albă, dar de-a lungul anilor, acestea au început să se întărească. La polul opus s-au aflat cititorii slabi, în cazul cărora procesul s-a inversat. 

Dezvoltarea materiei albe este reglementată de două procese: unul care elimină fibrele nervoase şi conexiunile neuronale inutile şi un altul, numit mielinizare, în care fibrele nervoase individuale sunt acoperite de ţesut gras, izolator, care creşte viteza de transmisie. Ambele procese sunt influenţate de experienţă, motiv pentru care ele se dezvoltă diferit de la caz la caz. 

Acum, oamenii de ştiinţă consideră că studiul sugerează că puterea şi conectivitatea dintre fibrele de substanţă albă ar putea indica, pentru fiecare individ, capacitatea de a citi. În viitor, copiii cu probleme de citire ar putea să ia cursuri personalizate în funcţie de patternurile lor cerebrale pentru a-şi putea perfecţiona capacitatea de lecturare. 

De asemenea, descoperirea ar putea ajuta la înţelegerea relaţiei dintre aceste conexiuni şi abilităţile de lecturare. 

Microsoft Digits: primul dispozitiv universal de control pentru încheietură

Telecomanda şi joystick-ul ar putea deveni elemente din domeniul trecutului mulţumită unei noi tehnologii ce poate fi purtată asemeni unei curele de ceas.

Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle şi cei de la divizia de cercetare Microsoft din cadrul Cambridge au dezvoltat un nou senzor ce monitorizează mişcarea 3D a mâinii şi permite utilizatorului să controleze orice dispozitiv electronic. 

Pe scurt, senzorul se ataşează încheieturii, asemeni unei curele de ceas, iar prin mişcarea mâinii, electronicele sunt controlate. Prin înregistrarea mişcarii degetului şi prin detectarea poziţiei acestuia, noul senzor poate controla dispozitivele de oriunde si oricând. 

"Noul senzor nu se bazează pe nicio infrastructură externă, motiv pentru care este 100% mobil. Acest lucru se traduce prin faptul că utilizatorul nu va întâmpina probleme legate de spaţiu fix", a declarat David Kim, student în cadrul Universitatii din Newcastle. 

Noul prototip este prezentat în cadrul Association for Computing Machinery Symposium on User Interface Software and Technology in the US, unde cercetatorii vor încerca să demonstreze cum senzorul interacţionează cu telefoanele mobile şi cu tabletele. Un ultim atuu al noului senzor este acela că utilizatorul va avea mâna libera şi o va putea folosi în mod natural. 

Spectaculosul atac al unui păianjen de acum 100 milioane de ani a fost surprins de natură

Cercetătorii au descoperit unul dintre cele mai vechi atacuri dintre insecte. Fenomenul datează din epoca dinozaurilor şi a fost imortalizat cu ajutorul chilimbarului.

Bucata de chilimbar, care conţine intacte 15 componente dintr-o pânză de păianjen, a eternizat lupta dintre păianjen şi o viespe. Ea a fost excavată dintr-o mină din Burmania şi datează din cretacicul timpuriu, de acum 97 - 110 milioane de ani. 

„Acest păianjen tânăr a intenţionat să mănânce viespea, dar nu a reuşit. Viespea de sex masculin a fost prinsă în pânza păianjenului, un coşmar care a fost prelungit pe eternitate de răşina de copac care a acoperit ambele insecte”, a explicat George Poinar, profesor de zoologie de la Universitatea din Oregon.

Oamenii de ştiinţă au declarat că descoperirea este unică. Deşi există nenumărate insecte prinse în chilimbar, până acum nu s-a mai găsit o altă bucată de „ambră galbenă” care să fi surprins lupta dintre un păianjen şi prada sa prinsă într-o pânză. 

În plus, bucata de chihlimbar conţine şi corpul unui alt păianjen de sex masculin. Ca urmare a acestui lucru, chihlimbarul în cauză ar putea reprezenta cea mai veche dovadă ce atestă comportamentul social al păianjenilor. 

Ambele specii, atât cea a păianjenului, cât şi ce a viespei nu mai există azi. Totuşi, tipul de viespe (Cascoscelio incassus) aparţine unui grup care, în zilele noastre, este cunoscut pentru parazitarea ouălor de păianjen. Prin urmare, atacul păianjenului ar putea fi considerat drept un act de răzbunare. 

Un aparat revoluţionar diagnostichează cancerul în funcţie de mirosul respiraţiei

Încă din zilele lui Hippocrate medicii au observat o legătură între anumite boli şi mirosul respiraţiei. Acum, când tehnologia este atât de avansată, oamenii de ştiinţă au găsit o metodă prin care să identifice o serie de boli doar analizând respiraţia pacienţilor.

Tehnica, spun oamenii de ştiinţă, este la fel de simplă pe cât pare. O nouă gamă de instrumente, care acţionează precum senzorii ce reproduc simţurile umane, are capacitatea de a detecta probleme de sănătate. Unele dintre aceste metode necesită existenţa unui material de marcare ce reacţionează cu anumite substanţe chimice din corp şi creează un miros distinctiv atunci când pacienţii expiră. Altele, în  schimb, sunt programate pentru a detecta anumiţi compuşi chimici din respiraţia pacientului. 

Fiecare individ are o respiraţie unică, ca o amprentă digitală ce conţine nu numai oxigen, azot şi carbon ci şi compuşi organici volatili. Acestea sunt substanţe chimice din interiorul şi din afara corpului care se evaporă la temperatura camerei şi care reprezintă sursa mirosului din respiraţie. De asemenea, aerul expirat conţine o serie de „factori de confuzie” ce sunt inhalaţi din mediu (molecule de poluare, vopsea, mobilă, şi fibre textile ce pot interfera cu respiraţia). 

Până acum, sistemul cu senzori a foste testat de oamenii de ştiinţă de la Institutul din Cleveland, cu scopul de a detecta cancerul pulmonar. Un studiu publicat în luna decembrie a anului trecut a demonstrat că un anumit senzor a reuşit să detecteze cancerul de plămâni cu o acurateţe de 80%. 

Invenţia este ideală pentru oamenii care se tem de ace, dar şi pentru restul lumii. În viitor, un astfel de dispozitiv ar putea fi utilizat frecvent de fiecare dintre noi, ocazie cu care am reuşi să prevenim sau să tratăm din timp o multitudine de boli.