Care este secretul şcolilor de succes? Un studiu australian oferă un răspuns surprinzător

O cercetare efectuată în Australia arată că şcolile cu rezultate mai bune la învăţătură sunt acelea în care copiii au o condiţie fizică bună.

Studiul efectuat de fiziologul Dr. Dick Telford şi de colegii săi de la Australian National University a fost publicat în jurnalul Pediatric Exercise Science.

„O şcoală care prezintă, în medie, un nivel mai bun al condiţiei fizice a elevilor, va avea, în medie, rezultate mai bune la învăţătură”, afirmă Telford.

Alte cercetări efectuate pe oameni şi pe animale au arătat că o condiţie fizică mai bună şi un nivel sporit al activităţii fizice conduc la modificări pozitive ale activităţii cerebrale şi la rezultate mai bune în testele cognitive şi de concentrare.

„Oamenii de ştiinţă au fost puţin surprinşi să descopere cât de constantă este această relaţie între nivelul condiţiei fizice şi nivelul rezultatelor academice”, a declarat Telford.

Studiul a fost efectuat pe 800 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, elevi în 29 de şcoli australiene. Studiul a măsurat activitatea fizică (cu ajutorul pedometrelor), condiţia fizică (cu un test de alergare etapizat) şi ţesutul adipos al fiecărui elev. Apoi, copiii au fost evaluaţi cu ajutorul unui test standard ce măsoară performanţa academică.

Cercetarea a arătat că există o corelare între performanţa academică şi condiţia fizică a elevului, confirmând rezultatele obţinute de alte studii. Spre deosebire de alte cercetări, acest studiu a demonstrat faptul că relaţia dintre cele două elemente este mai puternică la nivelul unei întregi instituţii de învăţământ.

„Rezultatele noastre arată că, în mod cert, există o relaţie între activitatea fizică şi performanţa academică. Mai mult decât atât, pentru că relaţia este chiar mai puternică la nivelul întregii şcoli, cercetarea arată că unul dintre motive este cultura existentă în interiorul instituţiei de învăţământ”, spune Telford.

Această „cultură a şcolii” este rezultatul interacţiunii dintre director, comitetele de părinţi şi profesori. Specialistul afirmă toţi adulţii implicaţi în elaborarea culturii şcolii trebuie să încurajeze copiii să facă şi sport, nu doar să înveţe.

„Am descoperit că cei mai eficienţi profesori – cei care obţin cele mai bune rezultate la învăţământ – sunt acei profesori care în acelaşi timp încurajează copiii să facă sport”, afirmă Telford.

Într-un alt studiu efectuat de echipa condusă de Telford, cercetătorii au vrut să afle dacă există vreun efect atunci când orele de educaţie fizică sunt coordonate de profesori specializaţi. Cercetarea a arătat că atunci când educaţia fizică este predată de un profesor specializat (în locul unui cadru didactic nespecializat), copii obţin cu 10-13 puncte în plus în cadrul testelor ce evaluează performanţa academică.

Un medicament oferă speranţă bolnavilor de progerie, una dintre cele mai rare şi mai bizare boli cunoscute

Boala se caracterizează printr-o îmbătrânire accelerată a organismului - de 8-10 ori mai rapidă decât normal - astfel încât copiii ce suferă de această boală ajung să arate ca nişte oameni foarte bătrâni şi mor la vârsta de 13 ani, în medie. Până acum, nu exista niciun tratament împotriva acestei maladii.

Medicamentul, numit lonafarnib, a fost iniţial creat pentru tratamentul cancerului, dar a dat unele rezultate promiţătoare în cazul progeriei şi ar putea avea indicaţii şi în tratarea problemeleor cardiovasculare asociate cu înainatarea în vârstă la oamenii normali. De altfel, progeria este o afecţiune care prezintă mult interes pentru oamenii de ştiinţă şi din perspectiva înţelegerii unor mecanisme fiziologice şi efecte ale îmbătrânirii, precum şi a descoperirii unor metode de tratament al bolilor asociate cu înaintarea în vârstă.

Într-o lucrare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, oamenii de ştiinţă de la Sptalul de copii din Boston, SUA, au consemnat rezultatele unui studiu clinic desfăşurat timp de 2 ani şi jumătate, cu participarea a 28 de copii ce suferă de progerie.

medicamentul pare să încetinească şi, în unele cazuri, chiar să înlăture efectele progeriei, inlcusiv rigiditatea arterelor.

Printre efectele medicamentului au mai fost raportate creşteri în greutate la unii dintre copii (aceşti pacienţi sunt, în general, subponderali) , îmbunătăţirea auzului, a poftei de mâncare şi a somnului şi creşterea nivelului de energie.

Progeria, sau sindromul Hutchinson-Gilford, este o boală genetică gravă şi întotdeauna fatală, determinată de o mutaţie ce duce la acumularea în nucleul celulelor a unei proteine numite progerină.

Boala este caracterizată printr-o dezvoltare întârziată a copilului, paralel cu o îmbătrânire foarte rapidă, ceea ce face ca, la vârsta copilăriei, pacienţii să sufere deja de probleme ce apar de obicei la vârste înaintate: boli de inimă, ateroscleroză, pierderea vederii, căderea părului, degradarea muşchilor şi a oaselor.

Declinul fizic al organismului este atât de accelerat, încât moartea survine în adolescenţă, de obicei din cauza unor atacuri de inimă sau accidente vasculare cerebrale.

Progeria este o boală extrem de rară; un studiu realizat în Olanda a estimat că incidenţa este de 1 caz la 4 milioane de naşteri. Până în prezent, au fost înregistrate în literatura medicală aproximativ 140 de cazuri.

În prezent, boala este incurabilă, dar acest nou medicament - primul care a dat rezultate promiţătoare într-un test clinic - pare să ofere speranţe bolnavilor de progerie şi familiilor acestora.

Un medicament oferă speranţă bolnavilor de progerie, una dintre cele mai rare şi mai bizare boli cunoscute

Boala se caracterizează printr-o îmbătrânire accelerată a organismului - de 8-10 ori mai rapidă decât normal - astfel încât copiii ce suferă de această boală ajung să arate ca nişte oameni foarte bătrâni şi mor la vârsta de 13 ani, în medie. Până acum, nu exista niciun tratament împotriva acestei maladii.

Medicamentul, numit lonafarnib, a fost iniţial creat pentru tratamentul cancerului, dar a dat unele rezultate promiţătoare în cazul progeriei şi ar putea avea indicaţii şi în tratarea problemeleor cardiovasculare asociate cu înainatarea în vârstă la oamenii normali. De altfel, progeria este o afecţiune care prezintă mult interes pentru oamenii de ştiinţă şi din perspectiva înţelegerii unor mecanisme fiziologice şi efecte ale îmbătrânirii, precum şi a descoperirii unor metode de tratament al bolilor asociate cu înaintarea în vârstă.

Într-o lucrare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, oamenii de ştiinţă de la Sptalul de copii din Boston, SUA, au consemnat rezultatele unui studiu clinic desfăşurat timp de 2 ani şi jumătate, cu participarea a 28 de copii ce suferă de progerie.

medicamentul pare să încetinească şi, în unele cazuri, chiar să înlăture efectele progeriei, inlcusiv rigiditatea arterelor.

Printre efectele medicamentului au mai fost raportate creşteri în greutate la unii dintre copii (aceşti pacienţi sunt, în general, subponderali) , îmbunătăţirea auzului, a poftei de mâncare şi a somnului şi creşterea nivelului de energie.

Progeria, sau sindromul Hutchinson-Gilford, este o boală genetică gravă şi întotdeauna fatală, determinată de o mutaţie ce duce la acumularea în nucleul celulelor a unei proteine numite progerină.

Boala este caracterizată printr-o dezvoltare întârziată a copilului, paralel cu o îmbătrânire foarte rapidă, ceea ce face ca, la vârsta copilăriei, pacienţii să sufere deja de probleme ce apar de obicei la vârste înaintate: boli de inimă, ateroscleroză, pierderea vederii, căderea părului, degradarea muşchilor şi a oaselor.

Declinul fizic al organismului este atât de accelerat, încât moartea survine în adolescenţă, de obicei din cauza unor atacuri de inimă sau accidente vasculare cerebrale.

Progeria este o boală extrem de rară; un studiu realizat în Olanda a estimat că incidenţa este de 1 caz la 4 milioane de naşteri. Până în prezent, au fost înregistrate în literatura medicală aproximativ 140 de cazuri.

În prezent, boala este incurabilă, dar acest nou medicament - primul care a dat rezultate promiţătoare într-un test clinic - pare să ofere speranţe bolnavilor de progerie şi familiilor acestora.

Cercetări controversate: LSD, Ecstasy şi ciupercile magice, tratamente pentru bolile fără leac?

O serie de cercetări medicale noi, dar controversate, sugerează că LSD-ul şi alte droguri psihedelice ar putea aduce contribuţii vitale medicinei.

Până de curând, a prescrie pacienţilor ecstasy, mescalină sau ciuperci magice era o metodă garantată prin care un psihiatru îşi putea pierde fondurile de cercetare, slujba şi chiar libertatea. Acum, însă, oamenii de ştiinţă încep să suspecteze că drogurile ilegale ar putea fi cheia ce va permite tratarea unui număr de afecţiuni fără leac, de la stresul post-traumatic până la depresie.

Aceste substanţe – printre care se numără psilocibina (derivat din ciupercile magice), LSD-ul şi ecstasy – afectează modul în care gândim şi ne comportăm, provocând totodată halucinaţii şi experienţe mistice. Cu toate acestea, o serie de studii realizate în SUA şi Marea Britanie încep să releve potenţialele lor beneficii. Una dintre aceste cercetări este supusă atenţiei în cadrul unui documentar difuzat zilele aceste pe postul Channel 4 din Marea Britanie.

„Oamenii devin foarte sensibili din punct de vedere emoţional atunci când consumă ecstasy, ceea ce înseamnă că psihoterapia devine mult mai eficientă”, explică Dr. Robin Carhart-Harris, unul dintre experţii care au efectuat acest studiu. În cadrul cercetării televizate, 26 de voluntari au consumat fie o doză de ecstasy, fie un placebo. Printre participanţii la studiu se numără scriitorul Lionel Shriver şi fostul parlamentar britanic Dr. Evan Harris. După ce au ingerat doza respectivă, voluntarii au fost examinaţi cu ajutorul unui scanner cerebral de specialiştii de la Imperial College London, pentru a observa cu exactitate schimbările ce au loc în creier sub influenţa drogului.

Cercetătorii au descoperit că voluntarii care au consumat ecstasy prezentau o activitate cerebrală sporită în zona din creier asociată amintirilor pozitive, iar zona asociată amintirilor negative prezenta o activitate mai redusă decât de obicei. „Credem că acest lucru înseamnă că pacienţii care au suferit o experienţă traumatizantă ar putea, sub influenţa acestui drog, accesa această amintire mai uşor, pentru a o «suprascrie» sau a o controla”, afirmă dr. Carhart-Harris.

Alte cercetări au revelat descoperiri surprinzătoare referitoare la psilocibină, un drog interzis în Marea Britanie. Observând efectele psilocibinei asupra creierului, cercetătorii afirmă că această substanţă ar putea permite conceperea unor noi tratamente pentru depresie şi pentru cefaleele agonizante.

Noutăţile ar putea părea radicale sau chiar periculoase, însă acum jumătate de secol studiile asupra efectelor drogurilor psihedelice erau foarte răspândite şi respectabile. În acea perioadă au fost publicate peste 1.000 de studii ce căutau noi metode prin care psihiatrii să ajute pacienţii, folosind substanţe halucinogene. În anii '70, însă, SUA a căzut pradă unei atitudini stricte anti-droguri, ceea ce a dus la restricţionarea cercetărilor în acest domeniu.

Acum, autorităţile încep să permită din nou efectuarea studiilor asupra drogurilor şi potenţialelor lor beneficii medicale. Cu toate acestea, cercetările în acest domeniu au fost puţine, deoarece fondurile erau greu de obţinut, iar abordarea acestui subiect putea duce la distrugerea carierei de cercetător. În ultimii ani, însă, atitudinea cadrelor medicale a început să se schimbe, un număr tot mai mare de voci afirmând că aceste substanţe pot contribui într-un mediu clinic la îmbunătăţirea vieţilor pacienţilor.

„Aceste droguri nu par să producă dependenţă”, afirmă Dr. Stephen Ross, directorul diviziei de Alcoolism şi Abuz de Droguri din cadrul Spitalului Bellevue din New York City. „Capacitatea acestor substanţe de a trata o serie de afecţiuni psihiatrice şi existenţiale este remarcabilă şi mult prea interesantă pentru a nu o studia”, a adăugat specialistul.

În SUA, sprijinul pentru aceste cercetări vine din partea organizaţiei Multidisciplinary Association for Psychedelic Studies, care a finanţat studii asupra tratării cu Ecstasy a stresului post-traumatic. În Marea Britanie, Fundaţia Beckley, înfiinţată în Oxford de Contesa Amanda Feilding, a iniţiat şi finanţat studii asupra efectelor drogurilor psihoactive şi asupra altor metode de modificare a conştiinţei, precum meditaţia.

„Niciunul dintre studiile realizate în Marea Britanie nu ar fi putut dus la bun sfârşit fără sprijinul Fundaţiei Beckley”, a comentat profesorul David Nutt, neuropsihofarmacolog la Imperial College London. David Nutt a coordonat consiliul însărcinat de guvernul Marii Britanii pentru a elabora politici anti-drog, însă a fost concediat după ce rapoartele consiliului au concluzionat că alcoolul şi tutunul sunt droguri mai nocive decât Ecstasy şi canabis.

Cele mai noi studii efectuate asupra Ecstasy şi a psilocibinei au fost efectuate în colaborare de Departamentul de Cercetări Psihofarmacologice din cadrul Imperial College, alături de Fundaţia Beckley, profesorul Nutt fiind coordonatorul ambelor cercetări. Fundaţia colaborează, de asemenea, cu Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, SUA, asupra unei cercetări pe tema folosirii psilocibinei în cadrul psihoterapiei, pentru a trata dependenţa de tutun. Rezultatele studiului au fost surprinzătoare, arătând o rată de succes de 100% în convingerea pacienţilor să renunţe la dependenţa de tutun.

Criticii acestor studii afirmă că cercetările contribuie la popularizarea drogurilor. Cercetătorii susţin că studiile lor nu au ca scop legalizarea sau recomandarea consumului de droguri, ci folosirea acestor substanţe în cadrul proceselor medicale pentru a trata pacienţii. O mare problemă, explică specialiştii, este faptul că printre victimele „războiului împotriva drogurilor” se numără o serie de pacienţi care suferă astăzi de afecţiuni fără tratament şi care nu au acces la substanţele care le-ar putea reduce suferinţa şi îmbunătăţi viaţa din cauza stigmei asociate acum jumătate de secol potenţialelor leacuri.

Descoperire uimitoare: peştele care „vede” cu ajutorul dinţilor

Majoritatea creaturilor îşi folosesc dinţii pentru a se hrăni sau pentru protecţie. Totuşi, o specie de peşte din apele întunecate ale unei peşteri din Ecuador îşi întrebuinţează dinţii cu un scop aparte, şi anume pentru a naviga senzorial.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Maryland, împreună cu alţi cercetători din Ecuador, au descoperit că aceşti peşti orbi (Astroblepus pholeter) îşi folosesc denticulii (formaţiuni crescute pe piele care au forma dinţilor) pentru a proiecta imagini hidrodinamice care să le permită navigarea rapidă pe întuneric şi prin curenţii din peşteri. 

Cercetătorii sunt de părere că descoperirea acestui fenomen evolutiv, care se întâlneşte doar în peşteri, sugerează că, în lume, încă mai există astfel de creaturi care deţin caracteristici neobişnuite, dar care au rămas necunoscute. 

„A fost o descoperire neaşteptată. Totuşi, serendipitatea în lumea ştiinţei presupune descoperirea unor lucruri neaşteptate”, a declarat cercetătorul Gal Haspel. 

Descoperirea a fost făcută de profesorul biolog Daphne Soares, care a prelevat probe dintr-o peşteră din Ecuador. În urma analizei de laborator, Soares a realizat că aceşti peşti erau acoperiţi de denticuli, dar că aveau foarte puţine detectoare de curenţi subacvatici, cunoscute sub numele de neuromaste. Această constatare a stârnit curiozitatea cercetătoarei care a întrunit o echipă de specialişti alături de care a început să studieze anatomia şi morfologia peştilor de acest fel. 

Descoperirea a fost şocantă: denticulii au preluat rolul neuromastelor, adaptându-se la apele adânci şi întunecate ale peşterii. Spre deosebire de majoritatea peştilor de peşteri (cavernicoli), care folosesc neuromaste pentru a se deplasa, aceste creaturi folosesc denticulii drept dispozitive de navigare. Pentru că denticulii deviază curenţii, peştele poate detecta direcţia fluxului de apă. Acest lucru îi permite animalului să determine distanţa dintre el şi fundul peşterii. 

„Fiecare peşteră poate fi văzută ca un experiment de adaptare şi în fiecare dintre ele evoluţia poate să fi luat un alt curs”, a încheiat Haspel. 

Explorează virtual Marea Barieră de Corali şi călătoreşte printre corali, ţestoase şi peşti tropicali!

Google a pregătit o nouă surpriză utilizatorilor serviciului Street View: acum pot fi explorate virtual mai multe zone fascinante ale oceanului planetar, fiind posibilă o „călătorie” printre ţestoase, recife de corali şi peşti tropicali.

Imaginile au fost capturate în cadrul Catlin Seaview Survey, un proiect dedicat studierii stării de sănătate a recifelor de corali, ce analizează impactul mai multor factori, printre care şi încălzirea globală.

Directorul acestui proiect afirmă că eforturile depuse vor ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine ecosistemele planetei, ajutând totodată la creşterea nivelului de conştientizare a importanţei lor în rândul publicului larg.

„Vrem să fim o sursă cuprinzătoare de imagini, ce permite tuturor să exploreze orice colţ al planetei”, afirmă Jenifer Foulkes, managerul diviziei dedicate oceanelor din cadrul Google.

„Acesta e doar următorul pas – a oferi utilizatorilor posibilitatea de a explora sub nivelul mării, dându-le şansa să retrăiască experienţele trăite de multe persoane, să vadă broaşte ţestoase, diavoli de mare, arici de mare şi peşti superbi”, a adăugat Foulkes.

Printre locurile pe care „călătorii virtuali” le pot explora se numără Marea Barieră de Corali din Australia, Golful Hanauma şi craterul Molokini din Hawaii sau Insula Apo din Filipine.

Imaginile au fost capturate cu ajutorul unui submersibil dotat cu trei camere foto, care capturau imagini de 24 de megapixeli la fiecare patru secunde, pe măsură ce vehiculul se deplasa cu 2-3 km/h. Imaginile au fost combinate pentru a realiza o panoramă de 360 de grade.

„Principalul scop este imortalizarea recifelor pe o scară fără precedent, pentru a putea ulterior să le oferim lumii”, a explicat Richard Vevers, directorul acestui proiect. „Dorim să creăm ceva ce nu a mai existat până acum - un registru care să cuprindă toate recifele din lume. Este nevoie de acest lucru, pentru că nu dispunem de date istorice care să ne permită să monitorizăm pe scară largă schimbările ce au loc în aceste ecosisteme. Oamenii de ştiinţă din întreaga lume vor putea acum să studieze recifele de la distanţă şi să observe schimbările petrecute”, a adăugat Vevers.

Cercetătorii anunţă că proiectul va continua să se dezvolte, urmând ca în scurt timp să fie adăugate imagini realizate în zona recifelor din apropiere de Bermuda.

Iată clipul de prezentare a proiectului:

Patru dintre cele mai cunoscute tipuri de cancer la sân pot fi tratate

Într-un nou studiu, oamenii de ştiinţă au identificat patru tipuri de cancer mamar distincte din punct de vedere genetic. Mai mult, în fiecare dintre aceste tipuri, cercetătorii au găsit schimbări genetice care sunt responsabile pentru declanşarea altor cancere.

Acum, oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca descoperirile să ajute la găsirea unui nou tratament pentru cancerul la sân, unul care să includă medicamente aprobate deja pentru tratarea altor tipuri de cancer. De asemenea, ei speră să poată crea tratamente mai precise pentru anomaliile genetice, care pentru moment nu pot fi vindecate. 

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au declarat că stabilirea unor noi tratamente pe baza acestor descoperiri nu se va face prea curând. Chiar şi în cazul acestor patru tipuri majore de cancer există tumori individuale care apar ca urmare a unor schimbări genetice proprii. Pentru înlăturarea tumorilor individuale va fi nevoie de alcătuirea unei game largi de medicamente. 

Cercetarea s-a bazat pe analizarea mai multor tumori provenite de la 825 de pacienţi şi s-a concentrat pe studirea celor mai comune tipuri de cancer despre care se crede că iau naştere în ductele mamare. De asemenea, pentru a se studia schimbările genetice care ar putea fi atacate prin tratament, la studiu au luat parte doar persoane care sufereau de cancer în stadiu incipient, care nu se răspândise încă în alte părţi ale corpului. 

Cel mai surprinzător tip de cancer implicat în studiu a fost cancerul triplu negativ care este fatal şi ale cărui celule seamănă cu celulele bazale ale pielii şi ale glandelor sudoripare. Aceste celule mamare creează o structură de susţinere pentru ductele mamare. 

Analizându-l, oamenii de ştiinţă au observat că el se diferenţia de orice alt tip de cancer mamar, asemănându-se mai mult cu cel ovarian şi cu un tip de cancer la plămâni. 

„Este incredibil. Acum credem că există posibilitatea ca aceste tipuri de cancer să aibă o cauză comună”, a declarat dr. James Ingle de la Clinica Mayo, unul dintre cei 348 de autori ai studiului. 

Există implicaţii terapeutice imediate. Studiul redă un motiv biologic pentru a încerca unele tratamente folosite de regulă în vindecarea cancerului ovarian, în locul celor utilizate în tratarea cancerului mamar, precum antraciclinele (medicamente de temut care pot genera boli de inimă sau leucemie). 

Alte tipuri de medicamente, de pildă inhibitorii PARP, care par să ajute în tratarea cancerului ovarian, au potenţialul de a da rezultate şi în înlăturarea cancerului de tip bazal-like. 

Două alte tipuri de cancer de sân, apar din celulele luminale care căptuşesc ductele mamare. Aceste tipuri de cancere au la suprafaţa lor proteine care atrag estrogenul, asigurându-le astfel creşterea. Aproape toate pacienţii care suferă de cancer furnizat de estrogen primesc acelaşi tratament. În unele cazuri el dă rezultate, în altele, nu. 

Analiza genetică a împărţit aceste cancere în două tipuri distincte. Pacienţii care sufereau de cancer luminal A au făcut progrese, în timp ce la pacienţii suferinzi de cancer luminal B nu s-a observat nicio îmbunătăţire. Acest lucru sugerează că, poate, pacienţii care au primul tip de cancer ar putea să se însănătoşească doar cu ajutorul terapiei hormonale, care împiedică estrogenul să mai hrănească tumoarea, în timp ce persoanele care suferă de al doilea tip de cancer luminal, ar avea mai multe şanse dacă ar fi supuşi chimioterapiei. 

În unele cazuri, anomaliile genetice au fost atât de puternic asociate asociate cu un tip sau altul de cancer luminal, încât ele păreau să fi stat chiar la baza formării tumorilor respective. 

Cel de-al patrulea tip de cancer, este numit de cercetători HER2 îmbogăţit. Unele tipuri de cancer de sân au adesea copii suplimentare ale unei gene HER2 care le determină creşterea.  Pentru blocarea genelor există un medicament numit Herceptin, care până acum a dat rezultate bune. Totuşi, chiar dacă Herceptin este aprobat pentru toţi pacienţii care suferă de cancer la sân şi care au tumori ce produc prea mult HER2, noua analiză arată că nu toate tumorile acestea reacţionează la fel. Prin urmare, doar cei care suferă de HER2 îmbogăţit tind să răspundă la tratamentul cu Herceptin. 

Singurul mod prin care putem afla sigur dacă Herceptin funcţionează sau nu şi la alte tipuri de tumori este acela de a crea un studiu clinic, iar oamenii de ştiinţă plănuiesc să facă asta cât de curând. 

Deşi descoperirea are un potenţial enorm, pentru moment nu se va schimba nimic în ceea ce priveşte modul de tratare a pacienţilor bolnavi de cancer de sân. Având în vedere că există moduri diferite de evoluţie a unei celule canceroase, s-ar putea ca pentru fiecare tip de cancer mamar, să fie nevoie de elaborarea unor câteva zeci de studii clinice. 

Roboţii se alătură medicilor în lupta anticancer

Inginerii de la OC Robotics, din Marea Britanie, au prezentat un prototip al unui robot medical care în curând va ajuta la înlăturarea cancerului fără a mai fi nevoie ca medicii să dechidă pacientul.

Deşi este vorba de un prototip, specialiştii sunt de părere că, în viitorul apropiat, robotul-şarpe va putea ajuta la identificarea şi înlăturarea tumorilor. Şarpele mecanic este doar unul dintre aparatele revoluţionare prezentate de curând la o conferinţă internaţională. Multe dintre invenţii se află încă în stadii incipiente de testare, dar oamenii de ştiinţă spun că inovaţia este extrem de importantă în lupta împotriva cancerului. 

Cu toate că unele tratamente împotriva cancerului implică metode non-invazive, de multe ori chirurgii sunt nevoiţi să deschidă pacienţii şi nu de puţine ori, intervenţiile se dovedesc a fi riscante. În încercarea de a reduce aceste riscuri, inginerii de la OC Robotics au creat robotul - şarpe care va folosi orificiile corpului sau inciziile locale pentru a pătrunde în corp. Cu ajutorul unui astfel de aparat, care este dotat cu camere de luat vederi şi echipamente extrem de sensibile pentru a reda feedback, chirurgii vor putea vedea şi opera în interiorul pacientului. 

Astfel de roboţi ar putea să completeze sistemul chirurgical des utilizat în ultimul deceniu,  Da Vinci. Cu toate că acest sistem nu funcţionează autonom, el le-a permis chirurgilor să realizeze operaţii mai puţin invazive, într-un mod mult mai precis. 

O altă opţiune ar fi braţul mecanic foarte subţire numit Mirosurge, dezvoltat de centrul aerospaţial german DLR. În ciuda faptului că, pentru moment, a fost prezentat doar un prototip, inginerii DLR au declarat că robotul lor se adaptează mai uşor decât Da Vinci.

„Lui Mirosurge i se pot ataşa diferite instrumente şi poate fi folosit atât pentru aplicaţii ce necesită un singur braţ, cât şi pentru intervenţii unde e nevoie de patru braţe. De asemenea, el are senzori în toate articulaţiile, putând evita coliziunile. De exemplu, în cazul Da Vinci, este posibil ca braţele să se lovească între ele, pe când noul robot poate evita astfel de accidente, fiindcă senzorii dintr-un braţ au capacitatea de a detecta celelalte braţe. De asemenea, el va putea fi utilizat pe parcursul unei zile întregi, pentru o gamă largă de operaţii”, a declarat Sophie Lantermann. 

Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Bern, din Elveţia, au încercat să limiteze riscurile în alt mod. Ei au creat o substanţă care, după ce este injectată în corpul pacientului, ajunge la tumoare şi o determină pe aceasta să strălucească la lumină. Astfel de tehnici de imagistică sunt utilizate în cazul instrumentelor care navighează în corp, la fel cum un GPS ne ghidează pe noi spre casă. 

Constatare inedită: Calea Lactee „înoată” într-un nor de gaz

Cu ceva timp în urmă, datele prelevate de Telescopul cu reze-X Chandra arătau că galaxia noastră este înconjurată de o aureolă uriaşă de gaz care s-a extins de-a lungul a sute de mii de ani lumină şi care, conform estimărilor, este comparabil cu masa tuturor stărilor din Calea Lactee.

Acum, un nou studiu, care a utilizat informaţii stocate de Chandra, ESA's XMM-Newton şi telescopul japonez Suzaku, a vrut să afle temperatura, masa şi întinderea păturii de gaz. 

În urma cercetării, oamenii de ştiinţă au constatat că acest gaz supraîncălzit are între 1 milion şi 2,5 milioane de grade Kelvin, fiind de câteva sute de ori mai fierbinte decât suprafaţa soarelui. În plus, el este masiv, fiind echivalent cu mai bine de 10 miliarde de sori. De fapt, specialiştii spun că el ar putea să fie la fel de voluminos ca 60 miliarde de sori al un loc. 

Alte studii au arătat că, la fel ca alte galaxii, Calea Lactee este acoperită de un gaz cald, cu temperaturi între 100.000 şi 1 milion de grade Kelvin. De asemenea au existat indicatori care au semnalat şi prezenţa unui element fierbinte, cu temperaturi mai mari de 1 milion de grade Kelvin. Această nouă cercetare oferă dovezi care susţin că masa gazului fierbinte, ce înconjoară Calea lactee, este mult mai mare decât cea a gazului cald. 

Un studiu controversat afirmă că o substanţă la care suntem expuşi zi de zi poate mări riscul de avort şi de apariţie a sindromului Down

Studiul, realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Washingto, SUA, sugerează că expunerile, în timpul sarcinii, la niveluri chiar mici de bisfenol A, prezent în multe bunuri existente în mod obişnuit în gospodărie, afectează dezvoltarea embrionului, sporind riscul apariţiei unor probleme medicale grave.

Studiul a fost realizat pe maimuţe rhesus, al căror sistem reproducător este foarte asemănător cu cel al omului. Animalelor le-a fost administrat bisfenol A fie oral, prin pastile date zilnic, fie prin implanturi în braţ. Autorii studiului susţin că dozele administrate sunt comparabile cu cele la care sunt expuse femeile în viaţa de zi cu zi; alţi oameni de ştiinţă, însă, cred că dozele utilizate în studiu sunt mult mai mari (de sute de ori) decât cele ingerate în mod obişnuit.

În cadrul studiului, s-a constatat că la maimuţele tratate cu bisfenol A diviziunea celulei-ou în primele stadii se făcea adesea în mod defectuos, existând o probabilitate mai mare de a apărea embrioni cu un număr anormal de cromozomi.

Într-o astfel de situaţie, multe sarcini se termină printr-un avort, iar cele care ajung la termen duc la naşterea unor urmaşi cu defecte genetice. În cazul fetuşilor de sex feminin, s-a constatat şi o reducere a numărului de ovule al acestora (ceea ce determină o scădere a fertilităţii), precum şi sporirea riscului de apariţie a unor ovule cu defecte, expunerea afectând astfel mai multe generaţii.

"Suntem îngrijoraţi de faptul că expunerea la această substanţă - la care suntem cu toţii expuşi - ar putea mări riscul de avort şi riscul de a da naştere unor copii cu defecte genetice, precum sindromul Down", a declarat Patricia Hunt, cercetătoarea care a condus studiul.

Bisfenol A intră în componenţa unor materiale din care sunt făcute sticlele de plastic, diferite alte ambalaje şi chiar produse cosmetice. Mai multe studii recente au sugerat că această substanţă tulbură funcţionarea sistemului endocrin, afectând echilibrul hormonal. Se consideră că expunerea la bisfenol A este asociată cu creşterea riscului de apariţie a obezităţii şi a unor probleme comportamentale, iar oamenii de ştiinţă se tem că ar putea avea şi efecte în sfera fertilităţii, de exemplu scăderea numărului de spermatozoizi la bărbaţi,.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences , în care aceeaşi echipă publicase anterior un studiu cu rezultate similare, efectuat pe şobolani. Acesta a fost criticat de comunitatea ştiinţifică, pe motiv că sistemul reproducător al şobolanului este mult diferit de cel uman, iar dozele de bisfenol A nu erau comparabile la cele două specii. Din acest motiv, echipa de la Universitatea Washington a repetat studiul, de data aceasta pe maimuţe rhesus.

Chiar şi aşa, există oameni de ştiinţă care se îndoiesc de acurateţea rezultatelor şi critică diferite aspecte ale studiului.

Astfel, prof. Richard Sharpe, un expert din cadrul din cadrul Consiliului pentru Cercetări Medicale din Edinburgh, susţine că marea majoritate a oamenilor sunt expuşi la bisfenol A, dar că nivelurile sunt foarte mici şi o mare parte din substanţa ingerată este neutralizată în intestin şi în ficat. Astfel, expunerea altor ţesuturi ar fi minimă, iar expertul susţine că, în realitate, contrar afirmaţiilor specialiştilor de la Universitatea Washington, nivelurile de bisfenol A din organismul uman sunt, în mod normal, prea mici pentru a putea fi măsurate. El consideră că nivelul expunerii la maimuţele utilizate în studiu era de sute de ori mai mare decât cel întâlnit în mod obişnuit la oameni, deci nu ar exista motive serioase de îngrijorare ceea ce priveşte sănătatea gravidelor şi cea a copiilor.

În plus, afirmă el, efectele descrise în studiu sunt de foarte mică amploare, iar numărul de animale implicate în studiu a fost de asemenea foarte mic.

Imagini rare: a fost surprins momentul în care naşte o femelă delfin

Reprezentanţii Dolphin Quest Hawaii au realizat o filmare inedită, în care surprind momentul în care o femelă delfin în vârstă de 12 ani dă naştere unui pui care pare să-şi recunoască imediat mama.

Filmarea a fost realizată într-o lagună aflată în Hawaii, unde organizaţia Dolphin Quest permite vizitatorilor să interacţioneze cu delfinii.

Oficialii organizaţiei afirmă că puiul va fi monitorizat 24 de ore din 24 de-a lungul următoarei luni, deoarece primele 30 de zile sunt cruciale pentru supravieţuire. Julie Rocho-Levine, managerul responsabil de îngrijirea animalelor marine din cadrul rezervaţiei, afirmă că este primul pui născut de Keo.

„Sunt şi eu mamă, aşa că am putut să apreciez calmul de care a dat dovadă de-a lungul întregului eveniment”, a comentat Rocho-Levine, care a asistat la naştere. „Am avut senzaţia că Keo dorea să fie alături de oamenii cu care îşi petrece zilele, compania noastră liniştind-o”, a adăugat reprezentanta Dolphin Quest.

Keo a fost foarte liniştită, chiar permiţând veterinarilor să efectueze o ecografie în timpul travaliului.

Oficialii Dolphin Quest afirmă că îi vor da un nume puiului de delfin abia după ce acesta va împlini o lună. În rândul delfinilor din sălbăticie, rata de supravieţuire a primilor născuţi este de aproximativ 50%, explică Rocho-Levine. Rata de supravieţuire în cazul delfinilor îngrijiţi de oameni este mult mai mare, afirmă oficialul.

Iată clipul care surprinde momentul în care Keo naşte:

Toamna este cel mai bun anotimp pentru sex, susţin oamenii de ştiinţă

Profesorul Till Roenneberg este un cronobiolog ceea ce înseamnă că el studiază modul în care ritmul biologic ne afectează fiziologic şi comportamental. De-a lungul carierei sale, profesorul de la de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munich, a realizat statistici pe oameni din peste 166 de ţări, iar acum el a explicat ce trebuie să facem pentru a scăpa de depresia de toamnă.

Organismul uman urmează ciclul anotimpurilor: creşterea, hormonii, presiunea arterială, sistemul imunitar, somnul, temperatura corpului şi multe alte fenomene din corpul nostru se adaptează şi variază în funcţie de perioada din an. Acelaşi lucru se petrece şi la nivel comportamental.

De exemplu, iarna mâncăm mult, ne îngrăşăm şi dormim cu aproape 20 de minute mai mult. Primăvara nu este numai sezonul în care apar mici probleme de sănătate şi sentimente intense, ci şi perioada în care se înregistrează cele mai multe sinucideri. În afară de faptul că pune presiune asupra sistemului circulator, căldura de vară îi face pe oameni să devină nesăbuiţi, dornici de aventură şi predispuşi la accidente. Toamna, conform opiniei populare, este sezonul răcelilor şi al melancoliei.

În timpul toamnei, când frunzele îşi schimbă culoarea şi cad, oamenii îşi amintesc de lucrurile care au fost şi care au trecut. Aşa se face că frunzele căzute, vântul şi ploaia sunt unele dintre elementele principale care duc la depresie.

"Trăim într-o societate în care toată lumea se străduieşte să atingă fericirea. Nu înţelegem impactul pe care îl are ciclicitatea asupra noastră", a declarat Roenneberg. Până la urmă, oamenii fac parte din natură, un sistem care curge mereu, creşte şi apoi decade. În funcţie de anotimp avem emoţii diferite, iar toate aceste divergenţe au rolul lor.

Totuşi, profesorul susţine că cel mai bun remediu împotriva depresiei de toamnă este dragostea. Plimbările printre frunzele căzute pot fi foarte romantice, iar anotimpul ajută la crearea unor legături mai serioase decât cele create pe timp de vară. În perioadele ploioase, oamenii încearcă să aibă parte de mai multă căldură sufletească.

Iubirea este remediul potrivit fiindcă poate produce schimbări benefice în organism. În creier, activitatea din lobul frontal drept, acolo unde se instalează tristeţea, frica şi agresivitatea, scade. În paralel, cele patru zone din creier care produc sentimente de tandreţe sunt mult mai bine alimentate cu sânge. Mai mult, nivelul dopaminei, al hormonului fericirii, este şi el în creştere.

Pe de altă parte, Roenneberg explică faptul că oamenii nu sunt foarte încântaţi de zilele tot mai scurte şi de întunericul care îşi face mult mai repede simţită prezenţa, pe timp de toamnă. Din acest motiv, este bine să avem pe cineva cu care să împărţim după-amiezele întunecoase.

De asemenea, mulţi oameni suferă de tulburări afective sezoniere, care se manifestă atunci când ceasul interior se adaptează la schimbările de lumină, specifice trecerii anotimpurilor.

Toamna şi iarna, tindem să petrecem mai mult timp acasă, iar acest lucru ne permite să vorbim mai mult şi mai deschis, simţindu-ne în siguranţă în intimitatea căminului propriu. De asemenea, acum este timpul în care mare parte dintre noi ne concentrăm mai mult asupra legăturilor amoroase şi asupra partenerilor.

Pe de altă parte, experţii subliniază că toamna este cel mai potrivit anotimp pentru sex. Nivelul de testosteron variază de-a lungul anotimpurilor, dar toamna el atinge cota maximă. Totodată, s-a constatat că glandele hormonale feminine sunt mult mai active toamna decât în oricare alt anotimp. Nivelul crescut de estrogen le determină pe femei să fie mai dispuse să întreţină relaţii sexuale, lucru care vine în avantajul viitorilor copii. Cei concepuţi toamna se nasc într-un anotimp în care există multă lumină, ceea ce înseamnă că organismul lor poate produce imediat vitamina D, care ajută la întărirea oaselor şi a sistemului imunitar.

Un potenţial tratament al acneei vine dintr-o sursă neaşteptată

„Arma secretă” în combaterea acneei - o problemă care afectează milioane de oameni - ar putea fi un virus care trăieşte pe suprafaţa pielii şi care distruge bacteriile implicate în apariţia acestei afecţiuni.

Acneea - afecţiune dermatologică manifestată prin apariţia "coşurilor" pe piele - este produsă de infectarea pielii cu bacterii, adesea cu specia Propionibacterium acnes. Foliculii piloşi de pe pielea feţei secretă o grăsime numită sebum; când această grăsime este produsă în exces şi astupă foliculii, bacteriile rămân "prinse" în foliculii blocaţi, iar această infecţie declanşează o reacţie din partea sistemului imunitar, manifestată prin inflamaţia locală - binecunoscutele coşuri.

În Australia, de pildă, până la 85% din populaţie suferă de acnee la un moment dat în cursul vieţii (de obicei la pubertate), 5% dezvoltând o formă de acnee severă. Acneea gravă poate lăsa cicatrice desfigurante şi îi afectează emoţional pe cei ce suferă de ea.

În apariţia acneei sunt implicaţi şi alţi factori, precum hormonii sexuali (ceea ce explică de ce acneea apare mai ales la pubertate), grăsimea secretată de piele şi activitatea sistemului imunitar, dar multe studii au arătat că bacteria Propionibacterium acnes joacă un rol important, putând declanşa un răspuns imunitar puternic care contribuie la apariţia acneei.

Pornind de la aceste date, o echipă de cercetători de la Universitatea California - Los Angeles (UCLA) a studiat o metodă inedită de a "veni de hac" bacteriei Propionibacterium acnes, cu ajutorul unui virus.

Bacteriile pot fi şi ele infectate, şi anume de către anumite virusuri numite bacteriofagi (sau, pe scurt, fagi).

Un astfel de fag este virusul studiat la UCLA; el este inofensiv pentru om, dar atacă şi distruge bacteria Propionibacterium acnes.

Cercetătorii au colectat probe de virusuri şi bacterii de pe nasurile unor voluntari (dintre care unii sufereau de acnee, iar alţii nu), apoi au secvenţiat genoamele ambelor organisme, constatând că e vorba despre un virus de mici dimensiuni şi cu o diversitate genetică scăzută.

Această caracteristică - diversitatea genetică scăzută - înseamnă că este puţin probabil ca virusul să atace şi alte specii de bacterii; el este "specializat" pentru a infecta bacteria P. acnes.

În prezent, pentru tratarea acneei se folosesc, de obicei, antibiotice, dar utilizarea lor e tot mai limitată, deoarece unele tulpini bacteriene au dezvoltat rezistenţă la antibiotice.

Oamenii de ştiinţă intenţionează să izoleze proteina activă din virus şi să o testeze, pentru a afla dacă este la fel de eficientă ca şi întreaga particulă virală în distrugerea bacteriei care provoacă acneea.

Cercetătorii au identificat o metodă inedită prin care bărbaţii pot trăi cu 20 de ani mai mult

Castrarea ar putea permite bărbaţilor să trăiască cu douăzeci de ani mai mult decât în mod normal, arată un nou studiu. Cercetarea a relevat faptul că eunucii care au trăit în Coreea acum câteva secole trăiau mult mai mult decât ceilalţi bărbaţi.

Cercetătorii care au studiat dinastia Chosun au descoperit că eunucii trăiau, în medie, 70 de ani. Bărbaţii cu un statut socio-economic similar trăiau, în schimb, cu 14-19 ani mai puţin. 

Trei dintre cei 81 de eunuci studiaţi au trăit mai bine de un secol, unul atingând vârsta de 109 ani, astfel că rata persoanelor care au atins vârsta de 100 de ani era de 130 de ori mai mare în rândul eunucilor decât în rândul societăţilor dezvoltate de astăzi. 

În timpul dinastiei coreene Chosun (1392-1910), băieţii erau uneori castraţi pentru a avea acces la palatul regal. Cu excepţia membrilor familiei regale, eunucii erau singurii bărbaţi care aveau dreptul să înnopteze în palat. De-a lungul istoriei, eunucii au fost folosiţi ca gardieni sau ca servitori în haremurile din Orientul Mijlociu şi Asia. În Coreea, eunucii aveau dreptul să se căsătorească şi puteau adopta copii. 

Cercetătorii Kyung-Jin Min de la Universitatea Inha şi Cheol-Koo Lee de la Korea University consideră că viaţa lungă a eunucilor nu se datora doar privilegiilor pe care le aveau datorită faptului că trăiau în palat. „Cu excepţia unui număr restrâns de eunuci, majoritatea trăiau în afara palatului, petrecând timp în clădirea regală doar atunci când aveau sarcini oficiale”, explică cercetătorii. Spre surprinderea oamenilor de ştiinţă, regii şi membrii de sex masculin din familia regală care îşi petreceau toată viaţa în palat prezentau cea mai mică durată medie de viaţă, trăind în medie doar 45 de ani. 

„Acest studiu ne oferă un indiciu important asupra motivului pentru care femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii”, afirmă cercetătorii. 

Alte cercetări au arătat că în rândul mamiferelor femelele trăiesc de obicei mai mult decât masculii, una din explicaţiile oferite fiind faptul că testosteronul slăbeşte sistemul imunitar şi amplifică riscul de afecţiuni coronariene. 

Unele studii au arătat că, de obicei, castrarea lungeşte durata de viaţă a animalelor, însă în rândul oamenilor rezultatele nu au fost concludente până acum. Cercetările efectuate în rândul pacienţilor din instituţiile psihiatrice au arătat că bărbaţii castraţi trăiau mult mai mult decât restul bărbaţilor, însă studiile pe cântăreţii de operă castrato nu au identificat diferenţe semnificative de longevitate faţă de cântăreţii care nu fuseseră castraţi. 

Experiment inedit: guvernul american a studiat efectele exploziilor nucleare asupra berii

Cum ar fi dacă într-o zi, undeva aproape, ar exploda o bombă atomică şi, în mod miraculos, o parte dintre noi am supravieţui. Nu există apă potabilă nicăieri pe aproape, dar există un magazin plin cu sucuri şi bere. Oare am putea consuma din ele sau ar fi prea radioactive? Dar la gust cum ar fi?

Mulţumită unui studiu realizat în 1957 de guvernul american, Efectul exploziei nucleare asupra băuturilor comerciale ambalate, avem răspunsurile la aceste întrebări. 

În 1956, Comisia pentru Energia Atomică a testat două bombe în statul Nevada: una ce a eliberat energie echivalentă cu 20 de kilotone de TNT şi o alta cu 30 de kilotone. Sticle şi cutii cu bere şi suc au fost plasate la distanţe diferite de zona zero. Cele mai apropiate recipiente s-au aflat la aproximativ 320 de metri de explozie, unele fiind îngropate iar altele fiind pur si simplu lăsate pe pământ. După explozie, mare parte dintre cutiile cu suc şi bere au rămas întregi şi la fel s-a întâmplat şi cu unele sticle.  

Dorind să vadă dacă sucul şi berea erau radioactive, oamenii de ştiinţă au analizat conţinuturile recipientelor şi au descoperit că băuturile care au fost plasate cel mai aproape de explozie erau uşor contaminate. Totuşi, băuturile se aflau în limitele admise pentru a putea fi consumate în situaţii de urgenţă, ceea ce înseamnă că ele nu afectează organismul pe termen scurt. 

În ceea ce priveşte gustul, raportul relevă faptul că atât berea cât şi sucul aveau încă acele calităţi comerciale. Cu toate acestea, eu existat dovezi care au indicat o uşoară schimbarea a aromei în cazul unora dintre produsele expuse la mai puţin de 400 de metri de explozie. 

Prin urmare, dacă vreodată supravieţuim unei explozii atomice este bine de ştiut că putem consuma băuturile care au fost ambalate, dar asta nu înseamnă că vor avea un gust bun. 

Oamenii de ştiinţă spun stop petrecerilor cu baloane umplute cu heliu

Heliul nu ar trebui să fie risipit pe baloanele colorate care se înalţă spre cer în timpul petrecerilor. El ar trebui stocat pentru a asigura funcţionarea aparatelor medicale, susţin specialiştii.

Heliul deţine o combinaţie unică de proprietăţi care îi permit să fie utilizat pentru o gamă largă de aplicaţii . Totuşi, specialiştii spun că cel mai bine, el este folosit pentru răcire. 

Scannerele RMN, de exemplu, unele dintre cele mai importante aparate din spitale, care le permit medicilor să observe ce nu este în regulă în organismul unui pacient, se bazează pe heliu pentru a putea funcţiona. Un singur scanner, are nevoie de 10.000 de litri de heliu pentru a putea fi utilizat. 

În acest context, la nivel global ne confruntăm cu un deficit de heliu, motiv pentru care şi preţul aestui gaz a crescut cu 20 de procente în ultimele luni. 

„Heliul este utilizat, în principal, pentru a răci lucruri, mai ales magneţii mari. Scannerele RMN utilizează astfel de magneţi care se încălzesc puternic şi care pot fi răciţi doar cu ajutorul heliului. RMN-urile nu sunt utilizate pentru a analiza doar un deget inflamat ci pentru a căuta tumori sau alte lucruri care ne afectează. Vorbim despre un aparat esenţial în medicină. Este foarte frustrant să vezi cum tot acest heliu zboară, la propriu, spre cer în baloane”, a declarat Tom Welton, profesor la Imperial College. 

„Nu vom rămâne fără heliu mâine, dar în următorii 30 - 50 de ani vom avea probleme mari dacă nu reuşim să facem ceva între timp”, a concluzionat acesta. 

Heliul este al doilea cel mai abundent element din univers, dar cea mai mare parte din gazul din atmosfera Pământului scapă în spaţiu. Aşa se face că heliul trebuie să fie extras din pământ, odată cu restul gazelor naturale. 

O analiză genetică aduce noi informaţii legate de originile omului modern

Un nou studiu subliniază că boşimanii şi populaţia Khoe au ales drumuri genetice diferite încă de acum 100.000 de ani.

Această descoperire, rezultată în urma analizei genetice, indică cea mai veche divergenţă observată vreodată cu privire la evoluţia omului modern. 

Populaţiile Khoe şi San, care trăiesc pe o fâşie de teren ce se întinde din Namibia până în Mozambic şi Africa de Sud, i-au fascinat de mult timp pe oamenii de ştiinţă. Cei din populaţia San, de exemplu, au alcătuit una dintre ultimele societăţi de vânători-culegători şi au reuşit să trăiască în secolul XX precum strămoşii noştri. 

În studiu au fost analizate genele de la 220 de membri din cele două grupuri, iar oamenii de ştiinţă au studiat 2,3 milioane de variaţii genetice pentru fiecare participant. Astfel, analiza a subliniat faptul că nu există o imagine coerentă în ceea ce priveşte localizarea zonei în care s-a format omul modern. Cercetarea demonstrează că mai multe părţi din Africa au potenţialul de a fi găzduit primii oameni moderni. Variaţiile genetice indică faptul că „mai multe gene provenite de la diferite grupuri de oameni au contribuit la formarea anatomică a omului modern”. 

De asemenea, studiul relevă informaţii cu privire la momentul în care păstoritul a început să devină un obicei răspândit în Africa. 

Oamenii din populaţia Nama, un grup Khoe din Namibia, care au trăit drept păstori, au fost foarte asemănători, din punct de vedere genetic, cu verii lor San, care au trăit ca vânători-culegători. Totuşi, unele gene ale celor din grupul Nama sunt similare cu cele ale unui alt grup din Africa Răsăriteană care practica păstoritul şi care, cel mai probabil, a fost alcătuit din nou veniţi ce i-au învăţat pe oamenii Kheo să crească animalele. 

Pe de altă parte, cercetarea a scos la iveală şi dovezi în ceea ce priveşte adaptările locale ale celor din populaţiile Kheo şi San. Oamenii de ştiinţă au descoperit că selecţia naturală a dus la apariţia unor variaţii ce implicau funcţii musculare, răspuns imunitar şi protecţia pielii împotriva razelor ultraviolete.