Ce e mai important pentru slăbit: să te apuci de sport, sau să ţii o dietă? Ştiinţa oferă răspunsul

Majoritatea persoanelor ştiu că cea mai bună metodă prin care putem rămâne sănătoşi este prin sport şi printr-o alimentaţie sănătoasă. Cu toate acestea, multe persoane au probleme să atingă acest obiectiv, iar cei ce îşi doresc cu adevărat să facă o schimbare în viaţa lor nu ştiu care este primul pas pe care trebuie să îl facă pentru un stil de viaţă mai sănătos – să îşi modifice dieta sau să devină mai activi din punct de vedere fizic?

Concluzia oamenilor de ştiinţă de la Şcoala de Medicină a Universităţii Stanford au analizat această problemă şi oferă răspunsul în cel mai recent număr al publicaţiei Annals of Behavioral Medicine. Cercetătorii afirmă că niciuna din cele două strategii nu va ajuta oamenii să îşi atingă obiectivele de alimentaţie sănătoasă şi de sport şi să le menţină timp de un. Cercetătorii afirmă că cea mai eficientă metodă pentru atingerea obiectivelor este modificarea simultană a dietei şi a nivelului de activitate fizică.

Câteva cercetări mai vechi sugerau că atunci când oamenilor le erau oferite prea multe informaţii simultan despre nutriţie şi activitate fizică, efectul era copleşitor, motiv pentru care oamenii descurajaţi în loc să fie motivaţi să-şi schimbe obiceiurile. Din acest motiv, mulţi specialişti preferă să sfătuiască oamenii să facă schimbări treptate şi să stabilească obiective mai mici şi mai realizabile. Cu toate acestea, alţi experţi afirmă că micile schimbări efectuate în continuu pot fi şi ele obositoare, reducând motivaţia şi oprind eforturile de schimbare.

Pentru a afla care este cu adevărat cea mai bună metodă de atingere a obiectivelor, oamenii de ştiinţă de la Stanford au recrutat 200 de participanţi inactivi cu vârste mai mari de 45 de ani şi i-au distribuit în mod aleatoriu în unul din patru grupuri. Membrii tuturor celor patru grupuri primeau sfaturi referitoare la nutriţie şi la activitate fizică prin telefon. Participanţii din primul grup erau instruiţi să facă schimbări în dietă şi activitatea fizică simultan. În schimb, voluntarii ce formau cel de-al doilea grup erau sfătuiţi să facă mai întâi schimbări în dietă, iar la patru luni distanţă să schimbe nivelul de activitate fizică. În cazul celui de-al treilea grup, instrucţiunile erau opuse: mai întâi schimbări în nivelul de activitate fizică, iar la patru luni distanţă urmau schimbările în dietă. Ultimul grup era grupul de control, iar membrii acestuia nu primeau sfaturi referitoare la dietă sau la sport, ci pe tema gestionării stresului.

Cercetătorii au urmărit participanţii la studiu timp de un an pentru a stabili care este cea mai bună strategie prin care participanţii ajungeau să îndeplinească obiectivele recomandate de specialişti: 150 de minute de sport pe săptămână, consumarea a 5-9 porţii de legume şi fructe în fiecare zi şi menţinerea consumului de grăsimi saturate la un nivel de maximum 10% din totalul hranei consumate.

Spre deosebire de grupul de control, toate celelalte grupuri înregistraseră schimbări sănătoase în dieta lor la finalul studiului. Persoanele din grupul care au modificat mai întâi nivelul de activitate fizică efectuau patru luni mult mai multă activitate fizică decât persoanele din celelalte grupuri. Cu toate acestea, la finalul anului un singur grup reuşise să atingă atât obiectivele de activitate fizică, cât şi cele de dietă sănătoasă: cel în care cele două modificări fuseseră efectuate simultan. Persoanele din grupul care modificase mai întâi dieta nu reuşiseră să atingă nivelul recomandat de mişcare la finalul anului.

Cercetătorii suspectează că modificarea dietei este mai uşor de realizat decât modificarea nivelului de activitate fizică, deoarece mesele reprezintă deja o componentă a orarului zilnic, iar exerciţiile fizice necesită mai mult efort pentru a fi introduse într-o zi deja aglomerată.

Rezultatele arată, însă, că efectuarea ambelor schimbări îi poate ajuta pe oameni să depăşească barierele care stau în calea introducerii activităţii fizice în rutina zilnică. Dacă oamenii îşi modifică dieta şi nivelul de activitate fizică secvenţial, cercetătorii afirmă că aceştia riscă să acorde mai multă importanţă primei schimbări şi ajung să simtă mai puţină presiune să facă cea de-a doua schimbare. Atunci când oamenii acordă atenţie ambelor schimbări sănătoase la începutul unui program, acest lucru ajută la acordarea unei priorităţi egale celor două comportamente sănătoase, făcând mai probabil ca oamenii să menţină ambele obiceiuri sănătoase pentru o perioadă de timp mai îndelungată.

„Este extraordinar de util să începeţi cu amândouă în acelaşi timp”, a explicat Abby King, profesor în cadrul Şcolii de Medicină Stanford şi totodată coordonatorul acestui studiu. „Dacă sunteţi totuşi nevoiţi să începeţi doar cu o schimbare, recomand ca prima modificare să fie cea a activităţii fizice”, a concluzionat cercetătorul.

Cum a reuşit specia noastră să surclaseze toate celelalte specii de oameni?

În trecut au existat mai multe specii de oameni, la fel de evoluate ca şi specia noastră, şi totuşi Homo sapiens este cea care a câştigat „cursa evolutivă”, dobândind o evidentă supremaţie care i-a asigurat supravieţuirea. Cum se explică acest succes? Prin încrucişările cu celelalte specii, sugerează o ipoteză recentă.

Împerecherea inter-specifică - a indivizilor de Homo sapiens cu indivizi din alte specii umane - ar fi fost cheia supravieţuirii actualei specii de om, care le-a surclasat pe toate celelalte. Prin reproducerea încrucişată, Homo sapiens ar fi dobândit, de la celelalte specii, gene care i-au conferit anumite avantaje în lupta pentru supravieţuire.

Ipoteza a fost prezentată recent de prof. Robert Hammer de la Universitatea din Arizona,într-un articol din Scientific American.

„Chiar şi acum 40.000 de ani, Homo sapiens trăia alături de alte specii umane înrudite, printre care neanderthalienii şi mărunţii Homo floresiensis. Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au dezbătut problema modului în care a apărut Homo sapiens şi cum a ajuns să fie ultima specie umană supravieţuitoare.”

O teorie-cheie a fost elaborată pe baza studiilor genetice realizate în anii 1980 şi susţine că oamenii moderni (din punct de vedere anatomic) au apărut în Africa şi s-au răspândit apoi în întreaga Lume Veche, înlocuind complet grupurile umane mai vechi care existau deja.

Dar în ce mod  a ajuns această specie nouă să devină ultima specie rămasă în viaţă pe Terra este încă un mister, spune prof. Hammer.

Un studiu din 2011 a ajuns la aceleaşi concluzii, iar cercetătorii afirmă că primii oameni moderni s-au protejat de maladiile noi pentru ei încrucişîndu-se cu neanderthalienii.

E larg acceptată ideea că H. sapiens s-a încrucişat cu H. neanderthalensis după „ieşirea din Africa”, iar un studiu a sugerat că, făcând acest lucru, indivizii de H. sapiens  au dobândit gene cu efect protector care, în cele din urmă, i-au ajutat să populeze întreaga planetă.

„Dată fiind complexitatea vestigiilor fosile africane, care arată că o varietate de grupuri umane tranziţionale, cu un amestec de trăsături moderne şi arhaice, a trăit pe o arie extinsă, din Maroc până în Africa de sud, într-o perioadă cuprinsă aproximativ între 200.000 şi 35.000 de ani în urmă, eu susţin un model care implică încrucişările interspecifice în timpul tranziţie de la arhaic la modern, spune prof, Hammer.

„Numit uneori Evoluţia Africană Multiregională, acest scenariu permite posibilitatea ca unele trăsături care ne conferă caracterul modern din punct de vedere anatomic să fi fost moştenite de la forme de tranziţie înainte ca acestea să dispară. În opinia mea, Evoluţia Africană Multiregională, împreună cu modelul de hibridizare al lui Bräuer [o ipoteză care sugerează că ar fi putut exista hibridizări între forme arhaice eurasiatice de oameni şi omul modern, n.r.] explică cel mai bine datele genetice şi fosile pe care le avem până în prezent.”

Mai sunt necesare cercetări pentru a sprijini această ipoteză, dar ea rămâne un pas important în descifrarea acestei mari enigme: cum se face că, dintre toate speciile de oameni care au populat Pământul în aceeaşi perioadă cu H. sapiens, doar specia noastră a rezistat până azi , devenind singura specie de om care trăieşte Terra şi cunoscând un succes evolutiv excepţional?

Arheologii pătrund într-o „cameră a secretelor” veche de 2000 de ani

Teotihuacan, un oraş antic şi abandonat aflat la o oră depărtare de Mexico City, a fost cândva unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii. El a intrat în declin în urmă cu multe secole, însă în ultimele decenii oraşul nu a fost niciodată lipsit de lume ca urmare a turiştilor şi arheologilor.

Cu toate acestea, încă mai există porţiuni din Teotihuacan care au rămas neatinse de exploratorii din zilele noastre. Printre aceste locuri se numără un sit subteran despre care specialiştii bănuiesc că nu ar mai fi fost văzut de ochiul uman în ultimii 1900 de ani. 

În 2003, experţii au descoperit un tunel sub Templul Şarpelui cu Pene, din Teotihuaca. Atunci, cercetătorii au presupus că este posibil ca tunelul să ducă la o reţea de camere unde fuseseră îngropaţi oameni de vază ai comunităţii, însă nimeni nu putea cunoaşte cu adevărat ce se afla acolo, din moment ce intrarea în tunel a fost astupată în mod intenţionat de ultimii locuitori ai oraşului. 

Acum, cercetătorii reiau iniţiativa de a afla ce se ascunde la capătul tunelului, cu ajutorul unui robot de mici dimensiuni care va pătrunde acolo unde oamenii nu au acces. 

Un mic robot wireless numit Tlaloc II-TC va investiga tunelul de sub Templul Şarpelui cu Pene, intrând într-o cameră despre care se estimează că ar avea o vechime de 2000 de ani.

Proiectul Tlaloque este, de fapt, format din 3 sisteme robotice diferite. Cel mai mare, se va ocupa cu transportarea celorlalte două sisteme prin tunel. Odată ajuns la destinaţie, al doilea vehicul va fi programat să se „despacheteze” singur pentru a scana locul cu o cameră dotată cu infraroşu. În cele din urmă, dispozitivul cel mai mic, o dronă, va filma ceea ce se află în capătul tunelului. 

Până acum, specialiştii au studiat zona şi există câteva rapoarte preliminarii care oferă indicii cu privire la ce s-ar putea găsi în camerele din capătul tunelului. 

„Investigaţiile au scos la iveală faptul că tunelul a fost construit înainte de Templul Şarpelui cu Pene şi a citadelei, structuri care au alcătuit scenariul ritualurilor legate de miturile creaţiei. Tunelul trebuie să fi fost legat de conceptul subteran”, au declarat oamenii de ştiinţă în 2010. 

De asemenea, există imagini care surprind simboluri pe pereţii interiori ai tunelului despre care oamenii de ştiinţă spun că ar fi fost închis pentru că adăpostea ceva foarte important în camera principală. 

Bacteriile radioactive – o armă inedită care permite combaterea celui mai necruţător tip de cancer

În ciuda progresului realizat în lupta contra mai multor tipuri de cancer, cancerul pancreatic rămâne aproape imposibil de tratat. Doar aproximativ 4% din pacienţi supravieţuiesc timp de 5 ani, cauza fiind capacitatea cancerului de a se răspândi în corp.

Acum, un grup de cercetători a descoperit o metodă nouă prin care poate fi oprită răspândirea cancerului: livrarea de radiaţii direct la celulele canceroase cu ajutorul unor bacterii modificate genetic. Într-un studiu efectuat pe şoareci ce purtau tumori umane, această terapie inedită a dus la reducerea în dimensiuni a tumorilor fără a afecta ţesutul sănătos. De asemenea, acest tratament a permis atacarea celulelor canceroase ce se răspândiseră în corp, reducând numărul acestora cu până la 90%.

Microorganismul folosit pentru a ţinti cancerul este Listeria monocytogenes, o bacterie cu formă cilindrică ce penetrează celulele persoanelor şi animalelor pe care le infectează. Deşi acest patogen poate provoca boli severe, precum meningita, sistemul imunitar al unei persoane sănătoase reuşeşte de regulă să distrugă bacteria înainte ca aceasta să provoace daune. Pentru că această bacterie are capacitatea de a pătrunde în interiorul unor celule imune cheie, cunoscute sub numele de „macrofage”, unii cercetători folosesc bacterii Listeria slăbite, ce conţin bucăţi din ADN-ul tumorii canceroase, pentru a „învăţa” sistemul imunitar al pacientului să recunoască şi să distrugă celulele canceroase care altfel ar scăpa neobservate.

În cadrul acestui efort, imunobiologul Claudia Gravekamp a studiat efectele unui vaccin pe bază de Listeria asupra unor şoareci ce erau purtători ai unei forme extrem de agresive de cancer de sân. În 2009, Gravekamp şi colegii săi au descoperit cu surprindere că bacteria nu se limita la stimularea sistemului imunitar, ci infecta şi ucidea celulele canceroase în mod direct, fără a afecta ţesutul sănătos. Încurajaţi de aceste rezultate, cercetătorii s-au întrebat dacă Listeria ar putea fi folosită pentru a livra terapii anti-cancer direct în celulele din tumoare, inclusiv în cele metastatice.

Transferându-se la Albert Einstein College of Medicine, o instituţie din New York, Gravekamp a format o echipă alături de radiobiologul Ekaterina Dadachova şi de colegii săi. Împreună cu aceşti cercetători, Gravekamp a combinat bacteria Listeria cu compusul radioactiv reniu-188, pe care l-au ataşat unei proteine concepute în laborator pentru a se ataşa de bacterie. De-a lungul unei perioade de 16 zile, cercetătorii au injectat şoarecii infectaţi cu o formă foarte metastatică a cancerului pancreatic cu această bacterie. Oamenii de ştiinţă au descoperit că tratamentul cu bacterii radioactive a redus numărul de celule metastatice cu 90% în comparaţie cu şoarecii trataţi cu o soluţie salină. De asemenea, combinaţia de Listeria şi compus radioactiv ducea la reducerea tumorii iniţiale cu 64%, faţă de 20% în cazul şoarecilor trataţi cu o soluţie salină.

De asemenea, cercetătorii au observat că ţesutul sănătos suferise foarte puţine daune. Precizia extremă a acestui tratament reuzltă din capacitatea sa de a transforma sistemul de apărare al celulelor canceroase într-o armă împotriva lor, explică Gravekamp. În ţesutul sănătos, sistemul imunitar distruge rapid bacteriile modificate genetic. În schimb, celulele canceroase reuşesc să dezactiveze sistemul imunitar în vecinătatea lor. „Prin dezactivarea sistemului imunitar care le-ar fi protejat, celulele canceroase se expun acestui tratament”, afirmă Gravekamp. „Credem că metoda concepută de noi ar reprezenta un tratament de linia a doua, care ar putea fi folosit imediat după ce tumoarea principală este eliminată prin chirurgie sau cu ajutorul radiaţiilor”, a explicat cercetătoarea.

Co-autorul studiului, radiobiologul Ekaterina Dadachova, afirmă că reducerea cu 90% a celulelor metastatice este o reuşită impresionantă, însă cele 10% rămase pot fi la rândul lor fatale. Cercetătoarea crede că rata de succes poate creşte la 100% dacă sunt folosite forme mai puternice de radiaţii.

„Aceasta este o metodă inovatoare şi promiţătoare pentru a combate o boală rea, rea”, a comentat Fred Gorelick, un cercetător de la Universitate Yale specializat în afecţiunile pancreasului. Gorelick afirmă că este nevoie de mai multe studii sunt necesare pentru a identifica metoda cea mai sigură prin care această terapie poate fi folosită în cazul persoanelor bolnave de cancer de pancreas, care au sistemul imunitar slăbit. Cu toate acestea, „în fiecare an se înregistrează 40.000 de cazuri noi de cancer de pancreas şi numărul de decese anual este de 40.000”, spune Gorelick, situaţia fiind atât de gravă încât permite asumarea unui grad de risc mai mare decât în cazul altor forme de cancer mai puţin severe.

Te simţi obosită mai tot timpul? Specialiştii îţi spun care este cauza şi cum poţi remedia problema

Nu este un secret că pe măsură ce femeile înaintează în vârstă, nivelul lor de hormoni începe să scadă. Însă ceea ce majoritatea oamenilor nu realizează este faptul că nu doar nivelurile de estrogen şi progesteron sunt importante, ci şi hormonii tiroidieni, explică dr. Tasneem Bhatia, director şi fondator al Atlanta Center for Holistic & Integrative Medicine.

Simptome ale hipotiroidiei (secretarea insuficientă de hormoni tiroidieni), precum oboseala, senzaţia de frig, constipaţia, luarea în greutate şi pierderea părului, apar cu mult înainte ca testele medicale să poată identifica problema. 

Senzaţia de oboseală apărută imediat după trezirea de dimineaţă este un semn al funcţionării deficitare a tiroidei. Alte semne subtile pot fi schimbările stării de spirit, depresia şi anxietatea. Mai mult, înainte ca părul să înceapă să casă, textura sa va suferi unele modificări. Astfel, în stadiul incipient al dezechilibrului tiroidian, firul de păr  se rupe mai repede şi şuviţele devin mai subţiri. 

Dacă recunoşti aceste semne, poţi echilibra funcţionarea tiroidei pe cale naturală, fără a fi nevoie să iei hormoni tiroidieni. Dieta bogată în iod, fier, magneziu şi seleniu este esenţială pentru funcţionarea tiroidei de aceea specialiştii o recomandă chiar şi atunci când pacientele urmează tratamentul cu hormoni. 

De obicei, din cauză că dietele tot mai multor femei sunt lipsite de aceste elemente, dr. Tasneem Bhatia le recomandă suplimente (75 micrograme de iod, 30 mg de fier chelat, 25 mcg de seleniu şi 200-400 de mg de magneziu chelat).

Pe de altă parte, Bhatia sfătuieşte ca femeile care suferă de hipotiroidism să încerce se odihnească , să facă exerciţii fizice zilnice şi să stea departe de stres, deoarece acesta determină tiroida să funcţioneze mai mult suprasolicitând-o până când aceasta începe să lucreze mai puţin. 

La ce vârstă devine bebeluşul tău conştient?

V-aţi uitat vreodată în ochii unui bebeluş şi v-aţi întrebat ce îi trece acestuia prin minte? Dacă da, acum cercetătorii au obţinut un răspuns: un nou studiu arată că bebeluşii arată primele indicii ce sugerează prezenţa conştienţei şi a memoriei în jurul vârstei de 5 luni.

Timp de câteva decenii, specialiştii în neuroştiinţe au studiat activitatea electrică a creierului pentru a identifica un semnal clar care să ateste prezenţa conştienţei. Un astfel de semnal ar putea permite doctorilor să stabilească dacă adulţii supuşi anesteziei sunt conştienţi şi să înţeleagă momentul în care conştienţa apare la bebeluşi.

Studiile efectuate pe adulţi au identificat un tipar specific al activităţii cerebrale: atunci când simţurile unei persoane detectează ceva, cum ar fi un obiect în mişcare, centrul vederii din creier se activează, chiar şi în cazul în care obiectul se deplasează prea repede pentru a putea fi observat. În cazul în care obiectul rămâne în câmpul vizual suficient de mult, semnalul călătoreşte din spatele creierului către cortexul prefrontal, zonă care menţine imaginea în minte suficient de mult pentru ca persoana să o observe. Oamenii de ştiinţă observă o creştere a activităţii cerebrale atunci când simţurile detectează ceva şi o altă creştere atunci când mesajul ajunge la cortexul prefrontal. Întregul proces durează mai puţin de o treime de secundă.

Cercetătorii din Franţa s-au întrebat dacă acest tipar în doi paşi ar putea fi prezent şi la bebeluşi. Echipa de cercetători a monitorizat activitatea cerebrală a sugarilor cu ajutorul unor căşti dotate cu electrozi. Peste 240 de bebeluşi au participat la studiu, dar două treimi dintre aceştia erau prea neliniştiţi pentru căştile sensibile la mişcare. Cei 80 de bebeluşi care au rămas suficient de calmi pentru a participa la studiu aveau 3 vârste diferite: 5 luni, 12 luni sau 15 luni. Cercetătorii le-au arătat acestora pe un ecran, timp de o fracţiune de secundă, imaginea unei feţe.

Sid Kouider, un specialist în neuroştiinţe cognitive în cadrul Centre national de la recherche scientifique (CNRS), urmărea activitatea cerebrală a bebeluşilor pentru a identifica schimbările bruşte. În rândul bebeluşilor în vârstă de cel puţin un an, Kouider observa un tipar similar celui văzut la adulţi, însă de trei ori mai lent. Cercetătorii au fost surprinşi să observe că şi bebeluşii în vârstă de 5 luni prezentau un tipar similar, însă mai slab şi mai lent decât în cazul bebeluşilor mai vârstnici. Kouider speculează că acest tipar ar putea fi prezent chiar şi la bebeluşii în vârstă de 2 luni.

Tiparul observat ar putea indica prezenţa gândirii conştiente, scriu Kouider şi colegii săi în jurnalulScience. Activitatea electrică observată în cortexul prefrontal sugerează că imaginea este stocată temporar în „memoria de lucru” a bebeluşului. Conştienţa este compusă din memoria de lucru, explică Kouider.

Cercetătorii au fost extraordinar de răbdători pentru a colecta date de la bebeluşi, a comentat Lawrence Ward, un specialist în neuroştiinţe cognitive de la Universitatea British Columbia din Vancouver care nu a participat la studiu. Ward afirmă că studiul este unul foarte bine realizat, însă se aşteaptă ca această cercetare să nu reprezinte ultimul cuvânt în studiile asupra conştienţei. „Cred că vom descoperi mai multe tipare de activitate neuronală care prezintă o legătură cu starea de conştienţă”, spune Ward.

Acum, Kouider intenţionează să studieze modul în care aceste semnale ale conştienţei formează legături cu procesul de învăţare, mai ales cu cel de deprindere a limbilor. „Lumea presupune că bebeluşii învaţă foarte repede şi că nu sunt conştienţi de ceea ce învaţă. Poate că acest lucru nu este adevărat”, a concluzionat cercetătorul.

Cum te ajută apa să slăbeşti 9 kg în trei săptămâni?

Pentru cei care încearcă să slăbească, Bob Harper, un personal trainer cunoscut în Statele Unite pentru implicarea în show-ul de televiziune „The Biggest Loser”, a scris o carte numită „Jumpstart to Skinny” în care detaliază efectele unei diete ce duce la pierderea a 9 kg în doar trei săptămâni.

După terminarea studiilor, Harper a devenit instructor de fitness, însă el nu are o diplomă în nutriţie. Cu toate acestea, el face parte din antrenorii din show-ul televizat menţionat mai sus şi se pare că este singurul dintre aceştia care a continuat să facă parte din echipă din 2004 şi până acum.

Bob Harper şi colega sa Jillian Michaels

Acum acest guru al fitnessului susţine că dieta bazată pe un consum limitat de calorii, propusă de el, îi poate ajuta pe oameni să slăbească 9 kg în trei săptămâni. 

Regimul extrem presupune ca femeile să consume zilnic doar 800 de calorii, în timp ce limita maximă a bărbaţilor este de 1200 de calorii. 

Sfatul lui Harper este ca înainte de fiecare masă, să consumăm aproximativ 500 ml de apă pentru a ne da senzaţia că suntem sătui. Studii anterioare au sugerat că atunci când oamenii beau apă cu 20-30 de minute înainte de masă, aceştia au tendinţa de a consuma mai puţine calorii, ca urmare a faptului că nu vor mai confunda foamea cu setea. 

De asemenea, hidratarea constantă sau realimentarea cu apă împiedică corpul să reţină lichide. 

Bine de ştiut este că în timpul acestei diete nu este admis consumul de carbohidraţi complecşi, precum pâinea sau cerealele decât la micul dejun, în timp ce alcoolul este interzis pe toată durata regimului. În rest, cel care urmează această dietă poate consuma oricâte legume doreşte. 

Ce poţi să mănânci pentru a te proteja de radiaţii şi de îmbătrânire?

Mulţi nutriţionişti îşi încurajează pacienţii să consume fructe de pădure care aduc o multitudine de beneficii sănătăţii. Până acum, nenumărate studii au demonstrat că fructele de pădure protejează împotriva inflamaţiilor, în timp ce altele au evidenţiat că aceste alimente pot îmbunătăţi comportamentul şi funcţiile cognitive, cel puţin în rândul şobolanilor tineri.

Pentru a evolua efectele consumului de fructe de pădure asupra funcţiilor cerebrale şi mai ales asupra capacităţii creierului de a elimina acumulările toxice, cercetătorii de la Human Nutrition Research Center, din cadrul Universităţilor Tufts şi Maryland Baltimore County au hrănit şobolani cu o dietă bazată pe fructe de pădure timp de 2 luni iar apoi au analizat creierele creaturilor după o iradiere ce imita modelul de îmbătrânire accelerată.

Toţi şobolanii din studiu au fost hrăniţi cu fructe de pădure înainte de a fi supuşi radiaţiilor, iar ulterior au fost divizaţi în două grupuri: unul evaluat după 36 de ore de la radiaţii şi un altul analizat la 30 de zile după radiaţii. 

„După 30 de zile de dietă bazată pe fructe de pădure, şoarecii au experimentat un grad semnificativ de protecţie împotriva radiaţiilor, comparativ cu grupul de control. Am observat beneficii semnificative aduse de dieta şi credem că ele se datorează fitonutrienţilor”, a declarat specialistul Shibu Poulose. 

Cercetătorii au analizat schimbările neurochimice din creier, concentrându-se asupra autofagiei, care poate avea rol în reglarea sinapselor, degradarea şi reciclarea componentelor celulare. „Majoritatea bolilor de la nivelul creierului, precum Alzheimer şi Parkinson au un nivel crescut de proteine toxice. Fructele de pădure par să promoveze autofagia, mecanismul de curăţare natural al creierului, reducând acumularea de toxine”, a adăugat Poulose.

În prezent, oamenii de ştiinţă realizează un studiu pe subiecţi umani cu vârste cuprinse între 60 şi 75 de ani. 

„Avem multe experimente realizate pe animale care sugerează că aceşti compuşi protejează creierul îmbătrânit şi vindecă unele deficienţe de comportament. Sperm că  aceste lucruri se vor observa şi în studiile pe oameni”, a declarat Barbara Shukitt-Hale, coordonatorul studiului realizat pe subiecţi umani. 

Alte studii realizate pe fructele de pădure au demonstrat că cel puţin trei porţii de afine şi căpşune pe săptămână poate reduce cu o treime riscul femeilor de a suferi de atacuri de inimă. 

„Prezicerea” sexului copilului, mit sau realitate?

Deşi majoritatea viitorilor părinţi îşi doresc doar ca odraslele lor să fie sănătoase, există o serie de factori culturali sau sociali care îi determină pe unii părinţi să îşi dorească copii de un anumit sex.

Tehnologia medicală care permite selectarea sexului viitorului copil este disponibilă în Australia de câţiva ani, dar ea este utilizată doar  în cazuri medicale speciale, ca atunci când unul dintre părinţi are o boală ce se poate transmite dacă fătul are un anumit sex. 

Restul părinţilor, care din diverse medicale îşi doresc ca urmaşii lor să aibă un anumit sex, recurg la diverse metode pentru a încerca să influenţeze sexul copiilor. 

În anii `60, ideea conform căreia poţi alee sexul copilului în funcţie de perioada de ovulaţie a fost popularizată de Shettles şi Rorvik în cartea lor „How to Choose the Sex of Your Baby”. Ideea lui Shettles era aceea că spermatozoizii cu cromozom Y (care duc la formarea unui făt de sex masculin) înoată mai repede decât spermatozoizii cu cromozom X (care duc la formarea unui făt de sex feminin), motiv pentru care dacă viitorii părinţi întreţin relaţii sexuale în perioada apropiată ovulaţiei, ovulul va fi fertilizat de un spermatozoid cu cromozom Y. Totuşi, spermatozoizii cu cromozom Y sunt rapizi dar mor tineri. Dacă actul sexual are loc cu câteva zile înainte de ovulaţie, spermatozoizii cu cromozom Y mor înainte de a ajunge la ovul. 

Dar ce spune ştiinţa despre această credinţă?

Două studii realizate în anii `70 indicau că actul sexual realizat în apropierea ovulaţiei duce mai curând la naşterea fetelor, în timp ce realizarea actului sexual la mai mult timp de la ovulaţie pare să fie asociată cu o mai mare probabilitate de a naşte băieţi. Deşi asocierile dintre programarea actului sexual şi naştere copiilor de un anumit sex nu au fost semnificative, cele două studii au contrazis teoria lui Shettles. 

De atunci, nu au existat dovezi concrete legate de acest subiect. Poate cel mai cunoscut studiu pe această temă a fost realizat de epidemiologul Allen Wilcox care nu a găsit nicio dovadă care să sugereze că programarea actului sexual în funcţie de ovulaţie ar duce la formarea feţilor de un anumit sex. Singura constatare a venit să contrazică iar teoria lui Shettles, deoarece studiul a găsit o mică legătură între sexul realizat înainte de ovulaţie şi probabilitatea ca fătul să aibă sex feminin. 

Dacă programarea sexului în funcţie de ovulaţie nu duce la stabilirea sexului bebeluşului, atunci ce?

Unele studii sugerează că naşterea bebeluşilor de sex masculin este mai des întâlnită în timpul războaielor şi a conflictelor, atunci când rata mortalităţii bărbaţilor este mare. 

Totuşi, există şi studii contradictorii care sugerează că stresul duce, de fapt, la naşterea fetelor. Cauza acestui fenomen este necunoscută, însă ar putea fi legată de o creştere a sensibilităţii spermatozoizilor cu cromozomi Y în timpul perioadelor stresante sau de o schimbare hormonală care favorizează naşterea fetelor atunci când vremurile sunt grele. 

Alte cercetări s-au concentrat asupra dietei pe care o are mama şi legătura pe care aceasta o poate avea cu naşterea copiilor de un anumit sex. Studiile au indicat că mamele care consumau cereale la micul dejun aveau mai multe şanse de a naşte băieţi. Alte cercetări au subliniat că un consum ridicat de alimente sărace în grăsimi, dar bogate în calciu, favorizează naşterea fetelor. 

Într-un alt studiu, un cercetător respectat din Suedia a realizat un studiu pentru a analiza acurateţea metodei de predicţie a sexului bebeluşului bazată pe calendarului chinezesc lunar. Această metodă are la bază un tabel „îngropat într-un mormânt timp de 700 de ani”. Din nefericire, studiul a demonstrat că nici această metodă nu dă rezultatele aşteptate. (Varianta online a metodei de calcul poate fi accesată aici) 

Poate unul dintre cele mai interesante studii realizate pe această temă a fost realizat pe copii a celor mai bogaţi 400 de americani incluşi în topul Forbes din 2009. În acest studiu realizat pe miliardari în dolari (unde Bill Gates se afla în top) s-a descoperit că bărbaţii care au moştenit averile aveau mai multe şanse de a avea băieţi, comparativ cu restul subiecţilor care îşi creaseră singuri averile şi comparativ chiar şi cu restul populaţiei. La rândul lor, moştenitoarele aveau mai multe şanse de a avea ca urmaşi, fete (deşi în acest caz, eşantionul a fost mult prea mic pentru a se putea realiza concluzii). 

Ca urmare a acestor rezultate, autorul studiului a sugerat că bogăţia şi lipsa stresului duc la naşterea fiilor. Potrivit lui, miliardarii care îşi formează singuri imperiu fie sunt prea stresaţi, fie este posibil ca ei să fi deveniţi părinţi înainte de a deveni bogaţi. 

Alexander Cioban

10 din 10 oameni dacă observă aceasta poză se pișă pe ei (de râs)

Ar vrea Alexander să se pișe de frică dar mai trebuie sa pună ceva pe oase 

Nu crezi?