Oamenii de ştiinţă de la MIT au reuşit să observe primele stele care s-au format în Univers.
În general, oamenii de ştiinţă acceptă ideea că, la câteva minute de la Big Bang, protonii şi neutronii s-au ciocnit şi au format o fuziune nucleară care a produs hidrogen şi heliu. Pe măsură ce Universul s-a răcit, la fel s-a întâmplat şi cu reacţiile chimice, motiv pentru care hidrogenul a ajuns să alcătuiască mare parte din vastul Univers. Elementele mai grele ( precum carbonul şi oxigenul ) nu şi-au făcut apariţia până nu a fost formată prima stea.
Folosindu-se de cel mai distant quasar cunoscut, care se află la aproximativ 13 miliarde de ani lumină de Pământ, oamenii de ştiinţă au fost capabili să privească universul în tinereţea sa, atunci când avea abia 750 de milioane de ani. Mai mult, spectrul de lumină al quasarului nu conţine niciunul dintre aceste elemente grele care trebuie să se fi format abia după ce Universul s-a răcit.
„Primele stele s-au format în diferite locaţii ale Universului...nu e ca şi cum s-au născut toate în acelaşi moment”, a explicat profesorul Rober Simcoe.
Până acum, singurele obiecte observate înainte de acest quasar se aflau la mai puţin de 11 miliarde de ani distanţă şi erau destul de mature încât să conţină elemente grele. În prezent, oamenii de ştiinţă speră să analizeze alţi quasari formaţi în aceeaşi perioadă, pentru a putea confirma constatarea.
No comments:
Post a Comment