Pielea umană „fabrică” antibiotice naturale extrem de eficace

O substanţă cu proprietăţi antibiotice, numită dermcidină, produsă de pielea noastră atunci când transpirăm, combate extrem de eficient bacilul tuberculozei şi alţi germeni periculoşi. Descoperirea ar putea ajuta la obţinerea unor tratamente împotriva „supermicrobilor” rezistenţi la antibiotice.

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a a descifrat recent structura dermcidinei, specialiştii reuşind astfel să înţeleagă ce anume face ca această substanţă să fie atât de eficace în distrugerea bacteriilor infecţioase. 

Sunt cunoscute aproximativ 1700 de tipuri de astfel de antibiotice naturale, dar, până acum, oamenii de ştiinţă nu înţeleseseră pe deplin cum funcţionează ele.

Eliminarea sudorii face ca pe pielea nostră să se răspândească antibiotice puternice care ne protejează de atacul bacteriilor patogene. Dcaă pielea suferă leziuni  - tăieturi, zgârieturi, înţepături de insecte etc. - substanţele antibiotice, ca dermcidina, distrug rapid şi eficient „invadatorii” - bacteriile potenţial periculoase.

Asemenea substanţe, cunoscute drept peptide antimicrobiene (AMP), sunt mai eficiente pe termen lung decât antibioticele tradiţional folosite, deoarece bacteriile nu dezvoltă rapid rezistenţă la aceste substanţe naturale.

AMP atacă punctul slab al bacteriilor - peretele celular - care nu poate fi modificat rapid pentru a rezista atacului. Datorită acestei proprietăţi, AMP ar putea ajuta la dezvoltarea unei noi generaţii de antibiotice.

Oamenii de ştiinţă cunoşteau faptul că dermcidina este activată într-un mediu sărat şi uşor acid, cum este sudoarea. Molecula perforează canale minuscule în membrana celulară a bacteriei, canale care sunt stabilizate cu ajutorul ionilor de zinc prezenţi în sudoare. În consecinţă, apa şi particulele încărcate trec incontrolabil prin membrană, ducând, în cele din urmă, la moartea celulei bacteriene.

Utilizând o combinaţie de tehnici, oamenii de ştiinţă au determinat structura atomică a canalului molecular, constatând că este vorba despre o formaţiune neobişnuit de lungă, permeabilă şi adaptabilă şi care reprezintă o nouă clasă de proteine membranare. Au descoperit, de asemenea, că dermcidina se poate adapta unor tipuri de membrane celulare extrem de variabile. Această însuşire ar explica de ce dermcidina este un antibiotic cu spectru atât de larg şi este capabilă să lupte atât cu bacteriile, cât şi cu fungii (ciupercile).

Dermcidina este activă împotriva unui număr mare de bacterii patogene, precum Mycobacterium tuberculosis (care provoacă TBC) sau Staphylococcus aureus.

Staphylococcus aureus a dezvoltat, în ultimii ani, tulpini cu rezistenţă multiplă (la numeroase antibiotice), mai ales în spitale, devenind  o ameninţare majoră pentru pacienţii internaţi. Infecţiile cu asemenea tulpini bacteriene nu răspund la tratamente cu antibioticele obişnuite şi pot duce la septicemie sau pneumonii, care pun în pericol viaţa.

Oamenii de ştiinţă care au descifrat mecanismul de acţiune al dermcidinei speră ca aceste descoperiri să ducă la crearea unei noi clase de antibiotice, mai eficiente, capabile să distrugă şi asemenea „supemicrobi” periculoşi.

Noul studiu, care a implicat cercetători de la Universităţile din Edinburgh, Goettingen, Tuebingen and Strasbourg, a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Care sunt alimentele care provoacă acnee? Cercetătorii au separat mitul de realitate

De zeci de ani subiectul privind dieta şi acneea continuă să fie controversat. Acum, cercetătorii afirmă că studiile din ultimii ani arată că dieta chiar are impact asupra asupra sănătăţii pielii.

Un raport realizat pe baza a mai multor studii din ultimii 50 de ani, a concluzionat că un consum de alimente cu un indice glicemic mare şi lapte, nu numai că agravează acneea, dar acolo unde ea nu există o poate face să apară. 

Milioane de adolescenţi şi adulţi sunt afectaţi de această afecţiune dermatologică. Aceea este cauzată de o combinaţie de prea mult sebum şi o aglomerare de celule moarte ale pielii care înfundă porii determinând formarea unei infecţii locale. 

Se crede că producţia excesivă de sebum este cauzată de fluctuaţii hormonale, lucru care explică de ce 80% dintre adolescenţi se confruntă cu astfel de probleme ale pielii. 

Chiar dacă coşurile în sine nu prezintă un pericol, acneea severă poate duce la anxietate, respect de sine scăzut şi depresie. 

De la sfârşitul secolului al XIX-lea, oamenii de ştiinţă au asociat acneea cu ciocolata, zahărul şi grăsimile. Totuşi, studii realizate în anii ‘60 au negat această legătură. 

„Ceva ma recent, dermatologii şi dieteticienii au au început să acorde iar o atenţie sporită relaţiei dietă-acnee şi au devenit foarte interesaţi în rolul pe care nutriţia îl joacă în terapia medicală a acneei”, a explicat dr. Jennifer Burris. 

Consumul de alimente cu indice glicemic mare, cele care se absorb repede în fluxul sangvin, au un efect direct asupra severităţii acneei tocmai din cauză că acestea declanşează fluctuaţii hormonale. 

Un studiu din 2007 realizat în Australia a arătat că în cazul tinerilor de sex masculin care au urmat o dietă strictă, în care au avut voie să consume doar o alimente cu indice glicemic mic, acneea lor s-a ameliorat. 

Laptele, pe de altă parte, agravează aceea din cauza hormonilor pe care îi conţine. Un alt studiu, tot din 2007, realizat de specialiştii de la Harvard a descoperit o legătură puternică între indivizii care consumau regulat lapte şi apariţia acneei. 

Interesant a fost faptul că cei care consumau lapte degresat sufereau de cele mai severe cazuri de acnee, având cu 44% mai multe şanse de a dezvolta acnee vulgară. 

De ce avem dinţi din ce în ce mai bolnavi?

Cavităţile bucale ale indivizilor din populaţia de vânători-culegători care au trăit în Mezolitic şi care aveau o dietă bazată pe carne, erau mai sănătoase decât ale noastre.

O echipă internaţională de cercetători au prelevat probe ADN din placa dentară a 34 de schelete preistorice din nordul Europei şi au studiat schimbările prin care a trecut bacteria orală din timpul ultimilor vânători-culegători, până astăzi. 

„Placa dentară reprezintă singura sursă de bacterie umană uşor accesibilă”, a explicat Dr Christina Adler, coordonatorul studiului, motivul pentru care au ales să studieze placa dentară. 

Cu această ocazie, oamenii de ştiinţă au descoperit că au existat două schimbări majore la nivelul bacteriilor: una a apărut odată cu agricultura, iar cealaltă s-a produs acum 150 de ani, în timpul Revoluţiei Industriale. 

Spre deosebire de dieta vănătorilor-culegători, noul regim alimentar, cel adoptat acum de noi şi bazat pe carbohidraţi şi zaharuri, a făcut ca dentiţia noastră fie afectată de bacterii ce produc carii. 

„Am constatat că grupurile primitive [de vănători-culegători] aveau o frecvenţă mult mai redusă a bolilor asociate cu bacteriile, comparativ cu populaţia actuală  şi că numărul speciilor sau diversitatea bacteriilor sin cavitatea bucală era mai crescută în trecut. Având mai multe bacterii, gurile oamenilor din trecut erau mai rezistente la stres, ceea ce înseamnă că aveau o probabilitate mai mică de a dezvolta boli”, a explicat Adler. 

Totuşi, în timp ce oamenii de ştiinţă au notat că bacteriile asociate cu cavităţile dentare, precum S. mutans au devenit dominante în timpul Revoluţiei Industriale, frecvenţa bacteriilor asociate cu bolile parodontiului, precum gingivita, nu s-au schimbat foarte mult de la începuturile agriculturii. 

„Descoperirile ar putea avea implicaţii în studiile recente care au susţinut că bolile gingivale şi bacteriile asociate contribuie la apariţia bolilor de inimă. S-a crezut că o creştere recentă a bacteriei P. gingivalis (care duce la apariţia gingivitei) este asociată cu o creştere a bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, noi am arătat că această specie de bacterii a fost stabilă încă din perioada în care am devenit agricultori”, a mai declarat coautorul studiului, profesorul Alan Cooper. 

De ce corpurile noastre stochează mai multă grăsime atunci când mâncăm noaptea?

Un nou studiu arată legătura dintre ritmul circadian şi activitatea insulinei. Descoperirile sugerează că perturbarea ritmului circadian poate duce la obezitate şi creşterea riscului de apariţia a diabetului şi a bolilor de inimă.

În ultimii ani, un număr de studii realizate atât pe oameni cât şi pe animale au găsit o serie de legături între activităţile ceasului biologic şi diferite aspecte ale metabolismului, procesele fizice şi chimice care asigură energia şi produc, menţin şi distrug ţesuturi. 

Oamenii de ştiinţă bănuiau că aceste variaţii ar fi cauzate ca răspuns la insulină, unul dintre cei mai importanţi hormoni metabolici. Cu toate acestea, nimeni nu a reuşit să determine dacă insulina urmează un ciclu de 24 de ore, sau ce se întâmplă atunci când ritmul circadian este întrerupt. Acum, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Vanderbilt au realizat un studiu care stabileşte clar legătura dintre obezitate şi consumul de alimente noaptea, obicei care perturbă ritmul circadian.

 

Deoarece sunt animale nocturne, putem spune că ritmul circadian al şoarecilor este o imagine în oglindă a celui uman. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre ei şi noi constă doar în faptul că ei sunt activi în timpul nopţii şi dorm ziua. Din acest motiv, studiul oamenilor de ştiinţă a fost realizat pe şoareci.

 

Înainte de a discuta despre rezultatele studiului trebuie să stabilim căteva lucruri despre rolul insulinei.  Insulina, care este produsă în pancreas, joacă un rol esenţial în reglarea grăsimii din corp şi în metabolizarea carbohidraţilor. Atunci când mâncăm, digestia noastră descompune carbohidraţii din alimente în glucoza care este apoi absorbită în fluxul de sânge. Prea multă glucoză în corp poate fi toxică, motiv pentru care unul dintre rolurile insulinei este acela de a stimula transferul glucozei în celulele noastre, îndepărtând excesul de glucoză din sânge. Concret, insulina este necesară pentru a muta glucoza la nivelul celulelor hepatice, musculare şi adipoase. În acelaşi timp, insulina mai are şi rolul de a bloca procesul de ardere a grăsimilor pentru energie. 

 

Dar, acţiunea insulinei, capacitatea hormonului de a înlătura glucoza din sânge, poate fi redusă de un număr de factori, iar acest fenomen poartă numele de rezistenţă la insulină. 

 

În studiu, oamenii de ştiinţă de la Vanderbilt au descoperit că ţesuturile şoarecilor sunt relativ rezistente la insulină în timpul fazei de inactivitate (atunci când nu mâncau) şi că devin sensibili la acest hormon (fiind capabili să transfere glucoza din sânge) atunci când sunt activi (când mâncau). Prin urmare, glucoza este transformată în grăsime, în timpul perioadei de inactivitate, pentru ca atunci când şoarecii devin activi ea să devină „combustibilul” care asigură energia animalelor. „Acesta este motivul pentru care ar fi bine ca în fiecare zi să nu mâncăm nimic după cină, până la micul dejun”, a declarat coautorul studiului Carl Johnson. 

 

De asemenea, în studiu s-a observat şi ce anume se întâmplă cu acţiunea insulinei atunci când ritmul circadian al indivizilor este perturbat. Atunci când ritmul circadian al şoarecilor a fost întrerupt, animalele au început să ia în greutate, devenind obeze în ciuda faptului că mâncau mai puţin decât de obicei. 

 

  Potrivit specialiştilor, această cercetare ajută la explicarea motivului pentru care obezitatea şi diabetul apar tot mai des la persoane care lucrează în turele de noapte şi la cele care se confruntă cu perturbări ale patternurilor normale de somn.

Ce trebuie să faci ca să arăţi mai bine în poze?

Fie că aveţi de când să vă faceţi o şedinţă foto, fie că urmează să mergeţi la un eveniment unde vor fi mulţi fotografi, ar fi bine să ştiţi ce parte a feţei vă expuneţi pentru a părea mai atrăgători.

În primul rând, separare „stânga-dreapta” este un pic neclară. Desigur, 90% din totalul populaţiei este dreptace, dar doar la 80% dintre noi piciorul drept este dominant. În acelaşi timp, 70% dintre oameni au ochiul drept dominant, pe când doar 60% dintre noi aud mai bine cu urechea dreaptă. 

În al doilea rând, în creierele noastre sunt alcătuite din două părţi care, în mare, nu sunt conectate unele de altele. Atât în partea dreaptă, cât şi în cea stângă a creierului există aproximativ 50 de miliarde de neuroni, dar legătura dintre aceste două părţi este foarte mică, de doar un sfert de miliard de neuroni. 

Ca rezultat al acestui lucru, feţele noastre nu sunt simetrice, partea dreaptă va fi un pic diferită de stânga. Mai mult, pe măsură ce îmbătrânim, diferenţa creşte. Aşa cum a spus Coco Chanel „la 20 de ani ai faţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, la 50 ai faţa pe care o meriţi”. 

În al treilea rând, creierele şi corpurile noastre sunt conectate încrucişat, ceea ce însemna că, în general, partea dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului şi invers. 

Cunoscând aceste informaţii, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Wake Forest, din Carolina de Nord, au încercat să studieze care parte a feţei este mai atrăgătoare. În studiu, specialiştii au fotografiat 20 de voluntari cu vârste între 35 şi 65 de ani. Imaginile au surprins, pe rând partea dreaptă şi pe cea stângă a feţei dintr-un unghi de 37 de grade. 

Apoi, un grup de 37 de studenţi a primit câte 4 tipuri de imagini: una cu partea din dreapta a feţei, una cu partea din stânga şi alte două în care partea din dreapta a feţei era văzută în oglindă astfel încât să pară că este stânga şi invers.

 Aceştia au fost rugaţi să noteze cât de atrăgătoare erau chipurile din fotografii în timp ce pupilele le erau urmărite astfel încât oamenii de ştiinţă să observe dilatarea lor (mărirea pupilei este legată de intensitatea pe care o evocă o imagine studiată). 

  Rezultatele au arătat că, în general, studenţii au preferat partea stângă a chipului, atât a bărbaţilor cât şi a femeilor, pupilele lor dilatându-se mai mult atunci când analizau fotografiile care surprindeau partea stânga a chipului unei persoane. 

De curând, un alt studiu sublinia că fetele îşi petrec de două ori mai mult timp uitându-se în oglindă, comparativ cu băieţii, motiv pentru care multe dintre ele probabil că au descoperit deja care parte a feţei este mai atrăgătoare. 

Ce foloseau oamenii înainte de inventarea hârtiei igienice?

Hârtia igienică este unul dintre acele lucru fără de care astăzi nu ne mai putem imagina viaţa. Totuşi, timp de multe secole până la inventarea ei, oamenii au folosit alte metode pentru a-şi menţine igiena.

Deci, cum se descurca omenirea înainte de inventarea acestei hârtii fine? Grecii, de exemplu, se ajutau cu pietre şi argilă. Romanii, ceva mai sofisticaţi, au optat pentru un burete prins la capătul unui băţ. Atunci când nu era utilizat, buretele era aşezat într-o găleată cu apă de mare. Problema cu acest instrument era că se folosea la comun. 

În anul 1391, în timpul dinastiei Song, un împărat chinez a cerut să i se confecţioneze coli speciale de hârtie cu dimensiuni de 60 pe 90 de centimetri pentru a le utiliza la toaletă. Cererea împăratului nu a fost tocmai una deosebită, având în vedere că poporul chinez folosea deja hârtie obişnuită pentru păstrarea igienei. 

Pentru europenii situaţi în zonele nordice, muşchiul era utilizat vara pentru curăţare, în timp ce în restul anului zăpada era de mare ajutor. Până în perioada colonială, în occident, lucrurile nu avansaseră prea mult în acest domeniu. Americanii au petrecut mult timp ştergându-se cu frunze de porumb, asta până când şi-au dat seama că pot folosi ziare. 

Chiar dacă finul Reginei Elisabeta a inventat unul dintre primele toalete cu apă, în 1596, hârtia igienică comercială nu a circulat decât după anul 1857. 

Un loc unic pe Terra – dealurile multicolore din Yunnan

In sudul Chinei, in provincia Yunnan, la granita acestei tari cu Vietnamul, se afla un loc cum putini si-ar putea imagina ca exista. Pare rupt din povesti sau, mai degraba, din panzele unui pictor indragostit de prea multe culori, un fenomen unic pe Terra de care localnicii si oficialii de la Beijing nici nu par sa fie constienti, dovada fiind faptul ca zona nu a fost inclusa in circuitele turistice iar oamenii isi duc viata linistita la fel ca acum cel putin un secol....

In provincia Yunnan, mai precis la sud-vest de Kunming, capitala acesteia, dealurile, a caror altitudine nu depaseste 800 de metri, sunt complet acoperite de culori vii, intr-un melanj incredibil, capabil sa iti taie rasuflarea. Motivul acestui fenomen il reprezinta concentratia mare de minereuri feroase care, datorita unei lungi perioade de oxidare, au dat reliefului o neobisnuita culoare rosie. Peste toate se adauga sutele de culturi diferite ale taranilor chinezi, practic nicio parcela nu este lasata la voia intamplarii, culorile acestora intregind un peisaj care i-ar fi lasat muti pana si pe pictorii suprarealisti...

Locul pare, in acelasi timp, desprins din povestile lui Tolkkien. Una dintre cele mai frumoase si mai indragite imagini este aceea in care taranii chinezi pleaca in zorii zilei, in carute trase de magari, catre parcelele pe care fiecare a cultivat altceva, in functie de preferinta fiecaruia... Suna banal atunci cand spui ca un deal este acoperit de culturi de cartofi, de rapita, de porumb, orz sau legume. Dar atunci cand privesti totul ca un intreg, imaginea se aseamana cu un vis dintre cele mai frumoase...

Obisnuiti de secole cu aceasta panorama, localnicii spun totusi ca momentul cel mai frumos al zilei il reprezinta apusul. Atunci, norii sangerii arunca asupra dealurilor o lumina care transforma totul. Doar atunci, spun ei, se poate observa adevarata frumusete a locurilor.

Tot in aceasta zona veti intalni si un obicei ciudat, acela de a inhama la carute animale din specii diferite. Desi preferati sunt magarii, nu de putine ori veti vedea tragand la acelasi jug un cal si un magar, un cal si o vita sau un magar alaturi de un taur. Motivul? Il spun aceeasi tarani chinezi. Fiind din specii diferite, animalele au temperamente diferite, astfel ca, atunci cand un animal devine indaratnic, celalalt ii impune ritmul sau, iar metoda functioneaza de fiecare data....

Roboţii pe scenă: teatrul de păpuşi în varianta hi-tech

Chiar şi teatrul de păpuşi devine robotic: în montarea recentă a unui spectacol, jucării animatronice străbat scena, dând viaţă unei imaginare savane africane, într-o creaţie de un gen nou, pe care autorul său îl numeşte “poezie robotică”.

Pionierul acestui gen de spectacol este Amit Drori, care  predă arta teatrului de păpuşi la Şcoala de Teatru Vizual din Ierusalim şi a devenit cunoscut în lumea întreagă pentru spectacolele sale, în care combină păpuşi mişcate manual cu roboţi autonomi, construiţi în colaborare cu designerul Noam Dover.

Trupa sa de teatru este alcătuită din păpuşari care au devenit, totodată, şi ingineri amatori, acumulând cunoştinţe de robotică prin programe open source disponibile online.

Materialul video de mai jos prezintă un interviu cu creatorul acestei noi arte, în timpul repetiţiilor pentru cel mai recent creat spectacol al său, numit “Savana - un peisaj posibil”.