Robert de La Rochefoucauld: contele trupelor de comando

Contele Robert de La Rochenfoucauld a fost unul dintre acei eroi pe cât de autentici, pe atât de necunoscuţi publicului larg. A plecat dintre noi recent, după ce a dus o existenţă discretă, dar plină de aventură, pericol şi neprevăzut. Spion, paraşutist, luptător de comando, a fost de două ori în faţa plutonului de execuţie al naziştilor, scăpând de fiecare dată cu bine. Ne-a lăsat drept moştenire amintirile despre viaţa sa, scrise într-un volum autobiografic, precum şi un exemplu, trăit pe deplin, al curajului şi rezistenţei cu orice preţ.

Un luptător aristocrat

Pe numele său complet Robert Jean Marie de La Rochefoucauld, viitorul personaj de pomină al Rezistenţei Franceze din cel de-al doilea Război Mondial s-a născut pe data de 16 septembrie 1923 în Paris, în sânul uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice franceze, cu rădăcini până în secolul al X-lea. Pe atunci, familia sa controla o mare parte din ţinuturile unde se află astăzi departamentul Charente. Reşedinţa familiei era stabilită în magnificul Château de La Rochefoucauld, situat pe malul râului Tardoire, unde o pare dintre membrii familiei sale locuiesc şi în zilele noastre.

Din partea mamei sale, Robert descindea direct din casa ducilor de Maille şi de Wendel., iar unul din strămoşii săi a fost François de la Rochefoucauld, celebru pentru maximele sale. Considerat un copil sensibil şi bolnăvicios, viitorul instructor al trupelor de comando franceze a fost trimis de părinţii săi să studieze în cadrul mai multor şcoli particulare din Austria şi Elveţia. În anul 1938, Robert a ajuns să viziteze, în cadrul unei excursii şcolare, inclusiv domeniul de la Berchtesgaden, din Alpii bavarezi, loc favorit unde Adolf Hitler îşi petrecea vacanţele.

Când convoiul lui Hitler a ajuns în dreptul grupului de şcolari, acesta a poposit în rândurile lor, mângâindu-l afectuos pe obraz pe Robert. În memoriile sale de mai târziu, contele de La Rochefoucauld îşi aminteşte episodul primei şi singurei sale întâlniri directe cu Führer-ul. Era, practic, un vis devenit realitate pentru un puşti de doar 15 ani. Pe atunci, Hitler se bucura de o faimă imensă, era considerat în multe cercuri drept cel mai mare om politic european. Cuprinşi de admiraţie şi complet neştiutori în faţa sumbrului viitor pe care avea să-l aducă idolul lor, Robert şi colegii săi îşi ataşaseră cu toţii zvastici de biciclete...

Tânărul Robert avea doar 16 ani când naziştii au invadat Franţa, în luna mai a anului 1940. S-a întors în patria sa, pe deplin lămurit în privinţa adevăratei feţe a lui Hitler şi a intenţiilor guvernului nazist condus de acesta. Tatăl său fusese deja luat prizonier de trupele de ocupaţie germane, iar restul familiei se refugiase în castelul Villeneuve, situat la est de Paris. Tânărul şi deja rebelul Robert şi-a găsit adăpost în subteranele pariziene. Frecvent, ieşea pe străzi, unde protesta sus şi tare la adresa ocupantului nazist. A fost avertizat de un poştaş binevoitor, care interceptase o scrisoare în care tânărul conte era denunţat Gestapo-ului drept "un terorist periculos".

A decis să-l contacteze pe de Gaulle în Londra, după ce a intrat în contact cu Rezistenţa Franceză la începutul anului 1942.
În momentul în care Charles de Gaulle a organizat din baza sa londoneză Forţele Franceze Libere (FFL), o parte dintre francezii aflaţi în exil pe pământ britanic au fost selectaţi şi supuşi unor antrenamente speciale de către agenţi din cadrul Special Operation Executive (SOE), o unitate britanică specială creată la ordinele exprese ale lui Winston Churchill şi ale cărei scopuri principale erau acelea de a crea şi antrena celule de rezistenţă în ţările oupate de nazişti, iar în ultimă instanţă de a "arunca Europa în flăcări", dacă era necesar, după cum se exprimase celebrul premier britanic.

Robert a fost recrutat de către căpitanul Eric Piquet-Wicks, care se afla la comanda unităţii de francezi din SOE, încartiruită la Londra. Unitatea de francezi avea să se antreneze în paralel cu faimoasa Direcţie F , condusă de nimeni altul decât Maurice Buckmaster, unul dintre cei mai mari spioni din istorie.

Fă-o, aliază-te şi cu diavolul dacă trebuie, la urma urmei este pentru cauza Franţei...

Notorietatea şi eficienţa instructorilor din SOE au făcut ca, la scurt timp după intrarea acestei unităţi speciale în război, ea să fie denumită în jargonul soldaţilor aliaţi drept "Ministerul Afacerilor Necurate de Război".
Odată intrat sub supravegherea acestor adevăraţi "ninja moderni", cum erau instructorii SOE, contele de La Rochefoucauld avea să se metamorfozeze dintr-un un tânăr aristocratidealist într-o nemiloasă şi eficientă maşinărie umană de ucis.

A fost învăţat să sară cu paraşuta, să supravieţuiască în condiţii vitrege de viaţă, să treacă cu bine prin sesiuni cumplite de interogatorii, să exceleze în misiuni de sabotaj, culegere de informaţii şi lichidări de persoane importante. Viitorilor luptători de comando le-au fost aduşi până şi hoţii şi infractorii versaţi din închisorile britanice, pentru a-i învăţa tainele pătrunderii prin efracţie...

În locaţii secrete din Anglia şi Scoţia, acolo unde erau bazele de antrenament ale SOE, contele francez a învăţat să ucidă cu mâinile goale şi chiar să exceleze în tehnica de luptă cu cuţitul dezvoltată de către experţii în domeniu, ofiţerii William Ewart Fairbairn şi Erik Anthony Skyes, nimeni alţii decât creatorii pumnalului de luptă care le poartă numele, probabil cea mai celebră armă albă din timpul celui de-al doilea Război Mondial, pumnal folosit şi astăzi de trupele de comando britanice.

Celebrul pumnal de luptă Fairbairn-Skyes

După ce a primit invitaţia de a face parte dintre membrii unei asemenea unităţi de elită, tânărul conte i-a declarat, plin de umor şi admiraţie, ambasadorului Franţei la Londra, că "abilităţile şi curajul agenţilor britanici sunt fără egal. Doar că accentul lor în franceză este pur şi simplu oribil."...
După ce-l întâlnise personal pe de Gaulle pentru a-i cere acestuia permisiunea de a lupta alături de forţele britanice, tânărul conte a primit un răspuns spumos, care a intrat în istoria vorbelor de duh:
"Fă-o, aliază-te şi cu diavolul dacă trebuie, la urma urmei este pentru cauza Franţei".

Paraşutat în apropierea Muntelui Morvan, în provincia Burgundia din Franţa natală, alături de doi agenţi britanici şi un operator radio, contele de La Rochefoucauld a intrat repede în contact cu un grup din maquis-ul local (un alt nume pentru Rezistenţa Franceză), conduşi de un individ căruia i se spunea Papa. Prima sa misiune (de care s-a achitat cu succes) a constat în distrugerea centralei electrice de la Avalon. În timp ce aştepta să fie extras din terenul inamic de către un echipaj al RAF, contele Robert a fost denunţat şi, în consecinţă, capturat de germani.

Contele sabotajelor şi al evadărilor

Odată căzut în mâinile naziştilor, contele a fost supus unor interogatorii, după care a fost condamnat rapid la moarte. În drumul spre locul execuţiei, stabilit la Auxerre, La Rochefoucauld a reuşit să evadeze, după ce a sărit din camionul militar care îl transporta, şi a reuşit ca prin minune să evite gloanţele trase în urma sa. Alergând pe străzi, s-a pomenit în faţa sediului Gestapo, unde un şofer aştepta în faţa unei limuzine ornate cu steagul cu zvastică. Observând că maşina avea cheia în contact, contele a sărit pur şi simplu la volan şi a demarat în viteză. A abandonat apoi maşina şi, sub adăpostul întunericului, s-a îndreptat spre Auxerre. De acolo, prietenii din Rezistenţă l-au ajutat să ia un tren spre Paris. Pe tren a dat de o patrulă germană. Ca să scape de ei a fost nevoit să se ascundă sub chiuveta din toaleta vagonului.
"Când am ajuns la Paris, eram beat de aerul libertăţii", îşi aminteşte în memoriile sale.

S-a refugiat la un unchi de-al său, unde a petrecut aproximativ o lună, răstimp în care şi-a refăcut forţele şi moralul. În februarie 1944, a fost contactat de cei din RAF, care i-au ordonat să ajungă pe plajele din jurul Calais-ului, pentru a fi acolo în cazul unei invazii oricând posibile a Aliaţilor. Acolo ar fi urmat să fie recuperat cu ajutorul unui submarin. După o întâlnire în Nerck, contele s-a îmbarcat la bordul submersibilului, unde a stat trei zile, perioadă în care submarinul a patrulat în preajma coastelor franceze.

Ajuns înapoi în Londra, a descoperit un oraş vesel, care sărbătorea deja victoria iminentă. "Am fost invitaţi în cele mai luxoase reşedinţe, iar cele mai frumoase fete ne cădeau în braţe", îşi amintea nostalgic contele Robert. În luna mai a aceluiaşi an, era pregătit pentru o nouă misiune în Franţa. A fost paraşutat cu ordinul expres de a arunca în aer marea fabrică de muniţii şi armament de la Saint Médard, lângă Bordeaux.

Misiunea a primit numele de cod "Soarele", iar La Rochefoucauld a reuşit să se infiltreze în fabrică, îmbrăcat ca un simplu muncitor. Timp de patru zile, spionul-sabotor cu origini nobile a reuşit să introducă în fabrică peste 40 kilograme de explozibili, ascunşi în pâini scobite în interior şi în încălţăminte specială. Pe data de 20 mai, contele a reuşit să seteze explozia şi să părăsească fabrica pe bicicletă. Exploziile care au urmat s-au auzit de la distanţa de câţiva kilometri. După ce a trimis un raport la Londra şi a primit felicitările de rigoare, şi-a sărbătorit îndeplinirea misiunii cu câteva sticle de cognac, golite în compania membrilor Rezistenţei locale.

Dar misiunile continuau să curgă. Călare pe o bicicletă, s-a îndreptat spre Bordeaux, pentru a intra în contact cu cei care trebuiau să-i aranjeze întoarcerea în Anglia. Din nefericire, a ajuns la un punct de control amplasat în faţa unui drum blocat. Acolo a fost luat prizonier din nou şi întemniţat la închisoarea Fort du Hâ, care data din secolul al XVI-lea.

La interogatoriu, contele a declarat că se plimba, după ce avusese o întâlnire romantică. Nu a fost crezut. Închis în celulă, contele începuse să aibă gânduri negre. Mintea sa fugea tot mai des la capsula de cianură ascunsă în tocul unui pantof, măsură ultimativă pe care o avea orice agent al unui serviciu secret capturat în timpul unei misiuni în teritoriul inamic.
Totuşi, a avut într-un final gândul cel bun. A mimat o criză epileptică, iar când gardianul a deschis uşa celulei, l-a lovit pe acesta în cap cu un picior smuls de la masă. Ca să fie sigur, i-a rupt mai apoi gâtul... ("Mulţumesc lui Dumnezeu pentru antrenamentele nemiloase, dar atât de eficiente"), nota contele în memoriile sale.

După ce s-a îmbrăcat cu o uniformă germană, contele a pătruns în camera gărzilor, unde i-a executat cu un pistol pe ceilalţi doi gardieni germani. După care a părăsit închisoarea şi a intrat în contact cu cineva din Rezistenţă. Ajuns la adăpostul relativ al unei case conspirative, vede însă că nu îşi poate continua deplasările. Germanii dublaseră numărul patrulelor mobile şi al punctelor de control. Din fericire, descoperă că bărbatul care-i oferise refugiul temporar avea o soră călugăriţă la o mănăstire din apropiere. Se deghizează, aşadar, în măicuţă şi reuşeşte să se strecoare din oraş. Îl contactează apoi pe Robert Landes, un agent britanic al cărui nume de cod era Aristide. Spera ca acesta să-l ajute să ajungă în Anglia. Cu toate acestea, ordinele lui Aristide erau acelea de a se ascunde în continuare. Ziua Z era încă departe...

S-a deghizat o vreme în tăietor de lemne, dar s-a plictisit şi s-a alăturat unui grup din Rezistenţa locală. A fost arestat încă o dată. Pe când era transportat la un punct de legătură german, convoiul în care se afla a fost mitraliat de membrii Rezistenţei porniţi să-l elibereze. A scăpat din nou ca prin minune.

În luna august 1944, germanii s-au retras din Bordeaux, iar eroul spion s-a alăturat grupului Charly din cadrul Rezistenţei, ocupându-se de hărţuirea continuă a celor rămaşi în liniile germane. Într-o noapte, a mai trecut o dată milimetric pe lângă moarte. A deschis uşa unei clădiri abandonate în acelaşi timp cu un soldat german. În întunericul nopţii, cei doi au tras instinctiv câte patru gloanţe, unul asupra celuilalt. Nici unul nu l-a nimerit pe celălalt. Zeiţa Fortuna nu-l părăsise nici de astă dată.

Fotografie de epocă cu un luptător din cadrul Rezistenţei

Libertatea este marea mea plăcere!

Ultima sa misiune în spatele liniilor germane a avut loc în luna aprilie a anului 1945, când a condus un atac de noapte asupra unei cazemate din Saint Vivien-de-Médoc, pe coasta de vest a Franţei, lângă gurile de vărsare ale râului Gironde. Vâslind în noapte, contele s-a apropiat de cazemată şi l-a ucis pe soldatul care stătea de gardă. A aruncat câteva grenade în interiorul fortificaţiei şi i-a determinat astfel pe germani să se retragă spre ultima lor poziţie defensivă din apropiere de Verdon-sur-Mer.

Din nefericire pentru el, contele nu a putut să se bucure pe deplin de victoria Aliaţilor. Pe data de 19 aprilie 1945, a fost rănit serios la un genunchi, în urma exploziei unei mine. Totuşi, în luna august, se refăcuse deja şi se întâlnea cu membrii familiei sale la Villeneuve.

După încă o lună, a avut parte de unul dintre cel mai hazlii momente din viaţa sa. Mareşalul sovietic Jukov i-a invitat la Berlin în cadrul unei petreceri pe generalul Roger Noiret şi pe contele de La Rochefoucauld. După ce i-a stâlcit numele, zicându-i La Rochezhukov, mareşalul rus, cunoscut pentru pasiunea sa pentru vodcă, l-a sărutat zgomotos pe spionul franzcez. Direct pe gură...

Contele a fost demobilizat în anul 1946, cu rangul de căpitan. Dar a fost recrutat imediat în cadrul serviciilor secrete franceze. Experienţa sa era absolut necesară antrenării agenţilor din aceste servicii. După o perioadă de pregătiri lângă Orléans, contele s-a oferit ca voluntar pentru o misiune în Indochina, fiind numit la conducerea trupelor de comando care acţionau contra forţelor Viet Minh. Doar că metodele sale de luptă au fost considerate unele extreme de către generalii francezi. În consecinţă, după cinci luni de serviciu militar, s-a întors în Franţa. Viaţa de civil i s-a părut teribil de plictisitoare. A decis să călătorească pentru trei ani în Camerun, după care a stat alţi doi ani în Venezuela.

Emblema trupelor de comando franceze din Indochina

S-a întors pentru a lupta alături de trupele franceze de comando în timpul asalturilor asupra Canalului Suez din anul 1956. A fost paraşutat în Sinai, dar conflictul a încetat înainte ca el să ajungă să lupte. Pe baza popularităţii sale, contele a fost primar al localităţii Ouzouer-sur-Trézée. A stat pe scaunul de primar neîntrerupt din anul 1966 până în 1996. În anul 1997, s-a întors în Bordeaux ca martor în procesul lui Maurice Papon, un oficial al guvernului de la Vichy, acuzat de deportarea a circa 1.600 evrei. În apărarea sa, Papon a declarat că în acea perioadă era un membru al Rezistenţei, fapt dovedit şi de mărturia contelui Robert de La Rouchefoucauld.

Una dintre ultimele fotografii în viaţă ale "Contelui Comando"

Memoriile sale au fost grupate într-o carte intitulată "La liberté c'est mon plaisir", volum care a apărut în anul 2002.
Pe data de 8 mai 2012, contele-spion-patriot a decedat, la vârsta de 88 ani. Viaţa şi aventurile sale merită oricând ecranizate.

Regimul de slăbire este benefic sau dăunător pentru femeile însărcinate?

Obezitatea în timpul sarcinii este o problemă din ce în ce mai răspândită. În SUA, una din cinci femei însărcinate suferă de obezitate şi 40% dintre femei iau în greutate mult mai mult decât este admis în perioada sarcinii.

Cu toate acestea, mulţi specialişti se tem că ţinerea unui regim de slăbire în timpul sarcinii ar putea reprezenta un risc. De pildă, este posibil ca dieta strictă să ducă la apariţia complicaţiilor, la naşterea unui făt cu o greutate foarte scăzută sau la naşterea prematură.

Pentru că studii anterioare nu au ajuns la o concluzie clară, oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au realizat o meta-analiză pe baza informaţiilor adunate din 44 de studii care au inclus peste 7.000 de femei însărcinate, majoritatea obeze sau supraponderale. Cercetarea a analizat efectele dietei, ale exerciţiilor fizice şi ale altor factori legaţi de stilul de viaţă asupra greutăţii materne şi a sarcinii.

La sfârşitul studiului, s-a constat că dietele care au fost cele mai eficiente din punct de vedere al pierderii în greutate s-au bazat pe cereale integrale, fasole, fructe, legume şi carne slabă. De asemenea, specialiştii au constat că un astfel de regim, echilibrat şi adaptat la nevoile nutriţionale, a redus riscul de complicaţii.

Comparativ cu restul femeilor însărcinate supraponderale, cele care au ţinut dietă au avut un risc de dezvoltare a diabetului gestaţional cu 61 de procente mai scăzut şi cu 33% mai puţine şanse de a apariţie a preeclampsiei, ce determină o creştere a tensiunii arteriale.

În concluzie, experţii au declarat că, pentru femeile supraponderale, slăbirea printr-o dietă sănătoasă şi prin exerciţii fizice moderate poate micşora riscul de apariţie a complicaţiilor în timpul sarcinii.

O metodă inedită ne-ar putea scăpa de sforăit

Ciorapii compresivi sunt folosiţi pentru tratarea venelor varicoase şi pentru prevenirea apariţiei cheagurilor de sânge la nivelul picioarelor, mai ales după o intervenţie chirurgicală. Acum, specialiştii spun că purtarea ciorapilor strâmţi şi lungi pe timpul zilei ar putea pune capăt sforăitului în timpul nopţii.

Sforăitul apare atunci când ţesutul moale de la nivelul gâtului se lasă în jos şi blochează alimentarea plămânilor cu aer, apărând asrtfel pauze de câteva secunde în respiraţie (apnee). Oamenii de ştiinţă cred că şosetele lungi până la genunchi au potenţialul de a reduce lăsarea ţesutului, prin modificarea circulaţiei fluidelor din corp.

În prezent, apneea afectează unul din douăzeci şi cinci de adulţi, ea crescând riscul de insuficienţă cardiacă, accident vascular cerebral şi diabet.

Ciorapii lungi previn acumularea lichidului tisular (un lichid limpede care intră în alcătuirea sângelui) la nivelul picioarele. În mod normal, muşchii picioarelor ajută la pomparea lichidului înapoi în corp, dar acest flux este împiedicat la persoanele cu circulaţie sangvină proastă şi la cei sedentari şi supraponderali. Experţii cred că o acumulare de lichid poate să se îndrepte spre capul pacientului atunci când acesta se întinde la orizontală, pe timp de noapte. Ulterior, lichidul se colectează în zona gâtului, unde presează ţesutul şi declanşează apneea.

Noua teorie susţine că şosetele presează venele şi ajută muşchii să împingă lichidul înapoi în corp.

Cei de la Universitatea din Toronto urmează să realizeze un studiu pe un eşantion de 50 de pacienţi, dintre care jumătate vor purta zilnic şosete până la genunchi, timp de două săptămâni. Pe tot parcursul cercetării, specialiştii vor evalua schimbările apărute peste noapte la nivelul lichidului acumulat în picioare şi gât, nivelul de somnolenţă şi cel de vigilenţă din timpul zilei, dar şi calitatea vieţii.

Un studiu anterior restrâns, pe 12 persoane, a arătat că purtarea şosetelor lungi şi strâmte chiar dă rezultate, reducând intensitatea simptomelor cu o treime Cu toate acestea, specialiştii admit că este nevoie de cercetări mai amănunţite.

În acelaşi domeniu, o altă cercetare, realizată de specialiştii din SUA, a scos la iveală faptul că apneea măreşte apetitul pentru carbohidraţi, precum pâinea sau biscuiţii. Din cei 55 de participaţi, aproape jumătate sufereau de diabet de tip 2, iar studiul a reliefat că oamenii care suferă de această boală şi de apnee râvnesc şi mai mult la carbohidraţi.

De ce se comportă femeile ca nişte cumpărătoare „înrăite”?

Se pare că ciclul menstrual nu aduce numai crampe, crize de furie iraţională şi o poftă irezistibilă de a mânca boluri întregi cu paste, ci şi o nevoie mai acută de cumpărături.

Cercetătorii de la Universitatea Concordia, din Canada, au investigat modul în care ciclul menstrual influenţează femeile şi dorinţele lor de consum, de utilizare a anumitor produse şi de cheltuire a banilor pe produse alimentare şi de înfrumuseţare.

Dr. Gad Saad a organizat un studiu la care au luat parte 59 de femei. Timp de o lună, acestea au fost rugate să ţină câte un jurnal detaliat cu obiceiurile legate de metodele de înfrumuseţare, hainele pe care le alegeau, consumul de calorii şi achiziţiile.

Participantele au fost întrebate în ce măsură au purtat haine pentru a atrage atenţia, cât timp au petrecut pentru a se înfrumuseţa, dacă au făcut băi de soare şi dacă au mâncat alimente bogate în calorii. Pe baza acestor informaţii, specialiştii au putut observa un model distinct.

În faza fertilă a ciclului menstrual, s-a constat o creştere a preocupărilor legate de înfăţişarea exterioară. De asemenea, s-a constat că femeile tind să cheltuiască mai mulţi bani în această perioadă, decât în altele.

Saad consideră că există o explicaţie darwiniană pentru acest fenomen. "În vremurile ancestrale, femeile au fost nevoite să se concentreze asupra activităţilor care favorizau împerecherea în timpul perioadei fertile a ciclului menstrual. Aceleaşi mecanisme psihologice şi fiziologice le fac şi acum pe femei să consume produse relevante pentru asigurarea reproducerii în timpul fazei fertile", a explicat Saad.

Când vine vorba de mâncare, însă, femeile tind să consume alimente bogate în calorii în perioada infertilă, iar specialiştii spun că şi acest fenomen este un mecanism dezvoltat de-a lungul timpului: în perioadele non-fertile, femeile se concentrau mai mult pe activităţi care nu aveau legătură cu împerecherea, precum procurarea hranei.

Cel mai uşor material creat vreodată

Universul materialelor ultra-uşoare are un nou campion: aerografitul, creat de cercetătorii germani de la Universitatea Tehnologică din Hamburg Universitatea din Kiel, este noul deţinător al recordului mondial în categoria materialelor cu cea mai mică densitate.

Printre "campionii" anteriori s-au numărat:

• aerogelul, care conţine 99,9% aer şi are o densitate de doar 1microgram/centimetru cub
• microgrilajul metalic - densitate 0,9 micrograme/centimetru cub

Aerografitul, cu o densitate de doar 0,2 micrograme/cm³, este cel mai uşor material obţinut până în prezent. Este alcătuit dintr-o reţea de tuburi goale de carbon, la scară nanoscopică şi microscopică.

Materialul are proprietăţi mecanice, optice şi electrice remarcabile; poate fi comprimat până la o densitate de 1000 de ori mai mare decât cea din starea normală, revenindu-şi apoi la starea iniţială; suportă o greutate de 35 de ori mai mare decât aceeaşi cantitate de aerogel şi are o conductibilitate electrică ridicată, ceea ce îl face utilizabil pentru fabricarea bateriilor.

De ce le place căţeilor să roadă oase?

O echipă de cercetători columbieni a reuşit să descopere motivele pentru care prietenii noştri patrupezi, precum şi rudele lor sălbatice, s-au adaptat în decursul milioanelor de ani unei diete carnivore prin excelenţă.

Strămoşii îndepărtaţi ai canidelor s-au adaptat unui trai în haită acum circa 8 milioane ani, conform evidenţelor fosile. În urma evoluţiei şi adaptării maxilarelor lor, din aceste mamifere au evoluat treptat strămoşii lupilor şi câinilor sălbatici de astăzi.

Dr. Joao Munoz-Doran a prezentat rezultatele cercetărilro în cadrul Primului Congres de Biologie Evoluţionară din Ottawa, Canada.
El şi colegii săi din cadrul Universităţii Naţionale din Columbia au creat un arbore filogenetic al familiei câinilor, punând laolaltă legăturile şi asemănările între peste 300 specii de canide.
"Prin urmare i-am clasificat în carnivore, hipercarnivore (mamifere a căror dietă este compusă din carne în proporţie de peste 70%), şi omnivore", declară acesta.

Strămoşii lupilor şi câinilor actuali aparţineau grupului de canide hipercarnivore.
Echipa de specialişti a demonstrat că principalele caracteristici craniale tipice unui lup, precum muşchii puternici ai maxilarelor şi caninii mari, au început să se dezvolte atunci când strămoşii săi îndepărtaţi au început să vâneze în haite.

Singura modalitate prin care aceste carnivore primitive puteau să doboare un animal erbivor puternic era să se asocieze şi să conlucreze în cadrul unei haite.
În cursul multor generaţii, a operat selecţia naturală care favoriza indivizii cu cele mai puternice fălci. Selecţia a constat în principal în faptul că specimenele cu dinţii cei mai mari şi maxilarele cele mai puternice aveau cel mai mare succes la vânătoare şi au transmis aceste caracteristici urmaşilor.

"În decursul timpului, musculatura care închidea maxilarele lor a devenit tot mai puternică, iar oasele maxilarelor şi craniului sunt foarte rezistente la forţele întâlnite, deci pot suporta stresul mecanic care apare atunci când muşcă dintr-o pradă vie şi puternică, care se luptă pentru viaţa sa. Treptat, s-au transformat în adevărate hipercarnivore", adaugă dr. Munoz-Doran.

Cercetătorii au declarat că rasele de câini domestici au avut, din punct de vedere al evoluţiei, motive foarte bune pentru care să îşi dezvolte comportamente alimentare precum roaderea oaselor: aveau mijloacele de a o face şi au utilizat din plin aceste mijloace, exersându-le şi dezvoltându-le.

O construcţie gigantică îngropată la 2,4 kilometri sub Polul Sud va descifra misterele Universului

La o mare adâncime sub Polul Sud se găseşte cel mai mare telescop din lume, instrument pe care oamenii de ştiinţă intenţionează să-l folosească pentru a desluşi misterele particulelor neutrino, un pas spre elucidarea originii Universului.

Mega-detectorul ce poartă numele de IceCube a fost construit la 2.400 de metri sub gheaţa Antartică de-a lungul unui deceniu, costurile proiectului ridicându-se la 280 de milioane de dolari. Măsurând un kilometru cub, IceCube este mai mare decât turnurile Empire State din New York, Sears Tower din Chicago şi World Financiar Center din Shanghai puse laolaltă.

Conceput pentru a observa particulele neutrino, ce sunt emise de stelele care explodează şi care se deplasează cu o viteză apropiată de cea a luminii, telescopul a revenit în centrul atenţiei după ce săptămâna trecută a fost anunţată descoperirea bosonului Higgs, un element de bază al Universului.

„Ridică un deget şi priveşte-l: fără să-ţi dai seama, sute de de miliarde de particule neutrino emise de soare trec prin el în fiecare secundă”, a explicat Jenni Adams, un fizician de la University of Canterbury din Noua Zeelandă ce lucrează la IceCube.

IceCube este o serie de detectoare de lumină îngropate în gheaţă. Atunci când particulele neutrino (care se află peste tot) interacţionează cu gheaţa, acestea produc particule cu sarcină care apoi creează lumină, ce poate fi detectată.

Gheaţa joacă rolul unei „plase” care izolează particulele neutrino, făcându-le mai uşor de observat. De asemenea, gheaţa protejează telescopul de radiaţiile dăunătoare.

„Dacă o supernova ar avea loc în galaxia noastră în acest moment, am putea detecta sute de particule neutrino cu ajutorul IceCube”, a declarat Adams în cadrul celei mai importante conferinţe dedicate fizicii particulelor, ce are loc în această perioadă în Melbourne. „Nu vom putea vedea particulele în mod individual, dar întregul detector se va „lumina” ca un imens foc de artificii”, a adăugat Adams.

Cercetătorii încearcă să urmărească particulele pentru a descoperi care este originea lor, sperând că astfel vor înţelege ce se petrece în spaţiu, mai ales în zonele nevăzute ale Universului ce sunt cunoscute sub numele de „materie neagră”.

Înainte ca IceCube să fie construit, oamenii de ştiinţă observaseră doar 14 particule neutrino. Cu acest nou instrument, asistat de un alt telescop aflat în Marea Mediterană, sute de astfel de particule au fost detectate din 2010 până astăzi. Până acum, toate particulele neutrino detectate au fost create în atmosfera Pământului, dar oamenii de ştiinţă care lucrează la IceCube speră să detecteze în cele din urmă particule neutrino din spaţiu.

„Aceste particule ne vor conduce spre locul din care originează”, a explicat Adams.