Aproape 1.000 de pisici din China au fost salvate de cuţitele bucătarilor

Un accident rutier din China a salvat este 1000 de pisici care urmau să fie servite drept delicatese într-un restaurant.

Activiştii din Changsha, capitala provinciei Hunan, au reuşit să salveze pisicile înfometate, închise în 40 de cuşti, după ce camionul care le transporta spre restaurant a fost implicat într-un accident. 

Accidentul a întârziat călătoria cu 24 de ore, timp în care 50 de localnici au putut lua felinele. Se pare că la scurt timp după accident, a fost dat un anunţ pe reţeaua de socializare Weibo (un site chinezesc similar Twitter), prin care rezidenţii din Changsha erau îndemnaţi să adopte aceste pisici. 

Unele dintre feline nu au supravieţuit accidentului, însă supravieţuitoarele au fost îngrijite,  hrănite şi trimise la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Mici, din Changsha. 

În China, pisicile petrec luni închide câte 25 în cuşti cu lăţimea de 60 de centimetri şi lungimea de 90. În timp ce unele dintre ele mor înainte de a ajunge la destinaţie, restul sunt vândute restaurantelor pentru 1 - 2 dolari bucata. 

Adesea, pisicile măcelărite pentru carne provin din mediul rural unde sunt crescute de săteni special pentru a fi vândute. 

Chiar dacă mulţi chinezi consideră că pisicile nu trebuiesc mâncate pentru că aduc ghinion, în ultimul timp, zonele dezvoltate din China au înregistrat o creştere a consumului de feline.

Pentru că nu doar în China se întâlnesc consumatori de pisici, anual, la nivel mondial, 4 milioane de pisici sunt măcelărite pentru carne. 

Activiştii susţin că acum, când chinezii au din ce în ce mai mulţi bani, multe delicatese, care până acum erau considerate prea scumpe, au  început să fie din ce în ce mai căutate. 

„Facebook” acum 500 de ani?

Existenţa reţelelor sociale pare un fenomen recent, dar nu este: reţele sociale, bazate pe aceleaşi principii ca şi cele de azi, existau deja în urmă cu sute de ani. Cu toate că, în lipsa internetului, circulaţia informaţiei era mai lentă, aceste reţele sociale vechi de secole sunt, în multe aspecte, surprinzător de asemănătoare cu cele de azi.

Ideea de a crea reţele de membri şi de a împărtăşi informaţii datează încă din secolul al XVI-lea, când tinerii savanţi din „academiile” italiene ale vremii (grupări de oameni de ştiinţă sau artişti cu interese comune) imaginau porecle sub care să fie cunoscuţi şi creau embleme şi motto-uri reprezentative pentru grupurile pe care le formau pentru a face schimb de informaţie.

Descoperirea a fost făcută în cursul desfăşurării unui proiect de cercetare la care au colaborat trei instituţii britanice - Royal Holloway University, British Library şi Reading University -, proiect ce urmărea catalogarea şi studierea lucrărilor elaborate de academiile italiene în perioada 1525 - 1700.

În cadrul proiectului au fost adunate date privind academiile, membrii acestora, lucrările publicate, activităţile şi emblemele acestor instituţii.

Cercetătorii au constatat cu surprindere cât de asemănătoare erau activităţile cărturarilor din secolele XVI şi XVII cu cele care pot fi observate în societatea de azi.

Aşa cum noi adoptăm un nume de utilizator pentru profilul de pe Twitter sau Facebook şi creăm cercuri de prieteni pe Google+, aceşti savanţi îşi creau şi ei porecle, împărtăşeau şi comentau idei şi noutăţile epocii, făceau schimb de poezii, piese de teatru şi muzică.

”Dura ceva mai mult să împărtăşească aceste informaţii, în lipsa internetului; totuşi, prin crearea de albume ale membrilor şi volume de scrisori şi discursuri, îşi împărtăşeau informaţiile vremii”, explică prof. Jane Everson, cercetător principal.

Aceşti savanţi adoptau, pentru academiile lor, nume satirice precum Gelati sau Intronati, nume date în glumă, care, în realitate, doreau să transmită exact opusul a ceea ce păreau să însemne la prima vedere. „Intronati” însemna „ameţiţi”, „şocaţi”, adică incapabili de a gândi clar - dar, în realitate, membrii grupului Intronati au fost angajaţi în studii serioase, dezbateri, reprezentări dramatice etc. încă de la formarea grupului, în 1525-1527, la Siena. Accademia degli Intronati există şi azi, când a devenit o asociaţie civică pentru promovarea studiului istoriei şi al artei pe teritoriul sienez.

„Gelati”, care înseamnă „îngheţaţi”, erau, de fapt, departe de a fi amorţiţi şi inerţi; dimpotrivă, erau foarte activi, organizând dezbateri, explorând idei noi, sfidând ideile preconcepute şi au contribuit astfel la schimbarea universului cultural al oraşului lor de baştină, Bologna, influenţa lor extinzându-se şi mai departe, în toată Peninsula Italică şi dincolo de ea.

La fel de amuzante ca poreclele individuale ale membrilor şi numele academiilor erau şi emblemele şi motto-urile ce ilustrau numele acestor grupuri. Învăţaţilor le făcea plăcere să creeze embleme care stârneau confuzie şi închideau în ele înţelesuri ascunse.

De ce ne încărunţeşte părul? Misterul a fost descifrat

Oricine a urmărit culoarea părului unui preşedinte de-a lungul unui mandat observă că stresul provoacă încărunţirea părului. Acest efect este vizibil mai ales în cazul preşedintelui american Barack Obama. De asemenea, numeroşi părinţi le mărturisesc copiilor lor în momentele dificile că stresul pe care aceştia îl provoacă duce la albirea părului. Motivul pentru care părul încărunţeşte are de-a face cu producţia de pigmenţi în foliculii de păr. Acest proces de producţie poate fi modificat de mai mulţi factori, stresul fiind unul dintre aceştia.

Pentru a înţelege de ce încărunţeşte părul, trebuie mai întâi să înţelegem motivul pentru care părul creşte şi are culoarea sa obişnuită.

Culoarea părului unei persoane este dat de pigmenţi cunoscuţi sub numele de melanină. Aceşti pigmenţi, ce sunt compuşi din doi aminoacizi (tirosină şi fenilanină), sunt produşi de un grup specializat de celule denumite melanocite. Procesul poartă numele de melanogeneză.

Melanocitele se găsesc în întregul nostru corp, iar melanina produsă de acestea este motivul pentru care pielea, părul şi ochii noştri au culoarea de acum. Melanocitele responsabile de culoarea părului nostru se găsesc în bulbul foliculului de păr.

Deşi culoarea părului şi a pielii variază foarte mult, există doar două tipuri principale de melanină – eumelanină, ce produce culorile maroniu închis şi negru, şi feomelanină, ce produce părul roşcat şi blond. Modul în care aceste celule se combină stabileşte culoarea părului nostru.

Oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă pe deplin motivele pentru care melanocitele se combină în modul în care o fac, pentru a da culoarea părului caracteristică fiecărui individ. Un lucru cunoscut, însă, este faptul că există în mod cert factori genetici implicaţi în acest proces. Cercetătorii au identificat o genă resposabilă pentru părul roşcat, MC1R, aceeaşi genă fiind responsabilă pentru pigmenţii roşii întâlniţi la alte specii, precum vacile.

După ce combinaţia specifică de melanină a fost produsă, aceste granule sunt transferate la keratinocitele adiacente, aflate tot în bulbii foliculilor de păr. Keratinocitele produc keratină,  proteina din celulele moarte ce formează părul nostru. După ce o keratinocită moare, ea păstrează melanina ce stabileşte culoarea părului.

Părul cărunt este rezultatul unei cantităţi mai mici de melanină în keratină. Cu cât mai puţină melanină există în keratină, cu atât părul este mai cărunt. Părul alb nu are deloc melanină.

Există o serie de procese prin care părul nostru poate deveni cărunt. Cel mai cunoscut este încărunţirea naturală ce are loc pe măsură ce îmbătrânim.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, melanocitele noastre devin inactive, deşi continuă să fie prezente. Cu cât suntem mai bătrâni, cu atât avem mai puţine melanocite. Rezultatul este din ce în ce mai puţină melanină, până când nu mai există deloc. Astfel, părul ni se încărunţeşte, la vârste foarte înaintate devenind de-a dreptul alb.

În februarie 2005, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au propus o nouă teorie pentru a explica de ce numărul melanocitelor scade pe măsură ce îmbătrânim. Motivul descoperit de cercetători consta în probleme ale celulelor stem care urmau să se transforme în melanocite. Aceste celule stem nu mai produceau suficiente melanocite pentru a ne permite să ne păstrăm culoarea părului.

În 2009, oamenii de ştiinţă din Europa au descoperit un alt factor care contribuie la încărunţirea părului. Cercetătorii au descoperit că foliculii de păr produc peroxid de hidrogen în cantităţi mici. Expunerea părului la peroxid de hidrogen duce la albirea acestuia. În mod normal, această cantitate mică de peroxid de hidrogen este descompusă de o enzimă cunoscută sub numele de catalază. Pe măsură ce îmbătrânim, producţia de catalază se reduce. Din acest motiv, peroxidul de hidrogen se acumulează, blocând producţia de melanină.

Numeroşi alţi factori pot contribui la încărunţirea părului. Printre aceştia se numără: defectele genetice, producţia anormală de hormoni – în cazul stresului cronic sau subit, distribuţia anormală de melanină în corp şi factorii de mediu (precum toxinele sau substanţele poluante). Cercetătorii nu au identificat încă mecanismul prin care aceşti factori duc la încărunţirea părului.

De ce provoacă stresul încărunţirea părului? Răspunsul la această întrebare pare să fi fost descoperit în 2011 de Robert Lefkowitz, cel ce avea să fie laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în 2012. Lefkowitz a condus un grup de cercetători ce a descoperit că stresul provoacă eliberarea unui număr de neurotransmiţători care joacă un rol important în reacţia ”luptă sau fugi”. În mod normal, aceşti neurotransmiţători sunt eliberaţi pentru o perioadă scurtă, având efecte benefice (de exemplu, permiţându-ne să evităm un automobil ce se îndreaptă spre noi). Producţia pe termen lung a acestor neurotransmiţători, însă, poate provoca daune ADN-ului. Cercetătorii conduşi de Lefkowitz au arătat că aceste daune stimulează îmbătrânirea, creşterea tumorilor, pierderea sarcinilor, probleme psihiatrice şi încărunţirea părului.

Viteza cu care un om va încărunţi variază foarte mult, în funcţie de numeroşi factori, printre care predispoziţiile genetice, expunerea la substanţe chimice şi nivelul de stres cronic înregistrat de-a lungul vieţii. În cazul celor de rasă albă, se estimează că 50% dintre persoane vor fi încărunţit în proporţie de 50% până la vârsta de 50 de ani.

De ce ne face singurătatea mai cheltuitori?

Oamenii care au prieteni puţini sau care se simt singuri au tendinţa de a cheltui mai mulţi bani, susţine un nou studiu.

Cercetarea a descoperit că oamenii tind să preţuiască mai mult banii atunci când se simt singuri sau respinşi. 

Oamenii de ştiinţă din Hong Kong au explicat că acest fenomen se produce din cauza faptului că oamenii asociază respingerea socială cu situaţia financiară. Prin urmare, aceşti oameni trişti şi respinşi tind să să recurgă la jocuri de noroc şi la asumarea riscurilor mari, dar potenţial profitabile, decizii financiare care i-ar putea ajuta să se integreze. 

„Căutarea acceptării sociale şi menţinerea relaţiilor apropiate sunt unele dintre nevoile umane fundamentale. De multe ori, consumatorii sunt dispuşi să investească sau să sacrifice resurse importante pentru a-şi asigura legăturile sociale”, au notat autorii studiului. 

„În absenţa susţinerii social, consumatorii îşi doresc mai mulţi bani pentru a-şi permite să obţină ceea ce doresc de la sistemul din jurul lor. Respingerea socială declanşează luarea unor decizii financiare riscante”, au mai adăugat aceştia. 

În studiu, participanţii au fost rugaţi să descrie o situaţie socială în care s-au simţit fie excluşi, fie incluşi într-un grup. Apoi, după fiecare relatare, voluntarii au avut de ales între pariuri cu şanse mari de câştig, dar cu premii mici şi pariuri cu şanse mici de câştig şi cu premii mari. În urma acestui test s-a constatat că respingerea socială încurajează luarea deciziilor riscante. 

Pe de altă parte, studiul a scos la iveală faptul că atunci când participanţii vorbeau despre un scenariu în care s-au simţit fericiţi şi acceptaţi, ei deveneau mai atenţi şi mai reţinuţi în ceea ce privea deciziile financiare. 

Cât costă o şedere de 60 de zile în spaţiu? 25 de milioane de dolari, graţie unui nou concept

NASA a lansat un parteneriat cu o companie comercială dedicată explorării spaţiale pentru a înlocui „cutiile de metal” ce servesc în acest moment drept reşedinţă pentru astronauţii aflaţi în spaţiu. Locul acestora va fi luat de habitate gonflabile, ce pot fi lansate în spaţiu mult mai ieftin.

Oficialii agenţiei spaţiale americane au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea unui proiect de test în valoare de 17,8 milioane de dolari. În cadrul acestuia, compania Bigelow Aerospace va trimite către Staţia Spaţială Internaţională o „cameră gonflabilă” ce poate fi comprimată pentru transport într-un tub de 2,1 metri. Dacă modulul se va dovedi a fi rezistent de-a lungul a doi ani de operaţiuni pe staţia spaţială, acesta va reprezenta un prim pas spre habitatele viitorului, ce vor fi folosite pentru misiunile pe Lună şi pe Marte, a explicat Glen Miller, un inginer al NASA.

Lori Garver, administrator adjunct în cadrul NASA, a anunţat că agenţia spaţială americană a ales să lucreze cu Bigelow Aerospace deoarece aceasta era singura companie care se dedică tehnologiei gonflabile.

Fondatorul acestei companii, Robert Bigelow, a devenit bogat în urma unei cariere în industria hotelieră. Acesta a lansat o companie spaţială în 1999, dorind să cucerească spaţiile imobiliare din afara planetei Pământ. Bigelow speră să vândă habitatele gonflabile către companiile ştiinţifice şi oamenilor bogaţi care au nevoie de un hotel spaţial.

NASA urmează să instaleze modulul de test pe Staţia Spaţială Internaţională înainte de 2015. De asemenea, compania Bigelow intenţionează să vândă începând cu anul viitor „case spaţiale” care pot fi folosite fără a apela la sprijinul ISS.

Noua tehnologie oferă de trei ori mai mult spaţiu decât modelele din aluminiu, fiind totodată mai uşoare şi mai puţin costisitoare, a explicat Miller. Modulul nu este foarte spaţios, fiind descris de Miller drept „un dulap mai mare cu pereţii acoperiţi”.

Garver a explicat că lansarea unui tub gonflabil în spaţiu va fi mult mai ieftină decât lansarea unui modul întreg. „Să recunoaştem: cel mai costisitor aspect al transportării obiectelor în spaţiu este lansarea. De aceea, această reuşită este foarte importantă pentru NASA”, a spus oficialul american.

Parteneriatul cu Bigelow reprezintă un nou pas din cadrul procesului de externalizare adoptat de NASA. Agenţia spaţială americană nu mai dispune de bugetul colosal de altădată. De aceea, NASA se bazează acum pe navetele spaţiale ruse pentru a transporta astronauţii americani spre SSI, bazându-se pe companiile private pentru a dezvolta noi rachete spaţiale.

Odată ce modulul gonflabil cunoscut sub numele de BEAM (Bigelow Expandable Activity Module) va ajunge în spaţiu, astronauţii vor testa capacitatea acestuia de a rezista la căldură, radiaţii şi la ciocnirea cu diferite deşeuri spaţiale. Garver a spus că unii oamenii de ştiinţă mai curajoşi ar putea încerca să doarmă în modulul gonflabil. BEAM va deveni prima proprietate imobiliară privată lansată în spaţiu, a anunţat oficialul american.

Bigelow intenţionează să folosească parteneriatul cu NASA pentru a obţine noi clienţi pentru habitate din Kevlar mult mai spaţioase decât modulul de test. „Cel mai probabil vom începe să discutăm cu potenţialii clienţi începând cu acest an. Trebuie să le arătăm că putem duce la bun sfârşit ceea ce promitem”, spune Bigelow.

Compania americană a lansat primul prototip al modulului în 2006. După semnarea primelor contracte, Bigelow va apela la companiile Boeing şi la Space Exploration Technologies pentru a transporta în spaţiu modulele vândute.

O şedere în spaţiu pentru 60 de zile va costa 25 de milioane de dolari, preţ ce nu include costul de 27,5 de milioane de dolari pentru transportul dus-întors.

Bigelow crede că principalii clienţi ai companiei vor veni din ţările aflate în curs de dezvoltare, precum Brazilia, Singapore sau Emiratele Arabe Unite, care „au probleme în a-şi transporta astronauţii pe orbită” şi cărora le-ar prinde bine o staţie spaţială privată.

„Oferim ţărilor mici, care credeau că zborurile umane în spaţiu sunt dincolo de capacitatea lor bugetară, o metodă prin care se pot bucura de programe spaţiale accesibile până acum doar ţărilor bogate”, anunţă compania Bigelow pe site-ul său.

Cea mai mare provocare din punct de vedere tehnologic va consta în transportarea modulului prin temperaturile foarte scăzute înregistrate în spaţiu fără ca acesta să sufere vreo crăpătură sau vreo ruptură.

De aceea, după ce va sosi la Staţia Spaţială Internaţională în 2015, oamenii de ştiinţă plănuiesc să o lase câteva zile umflată, pentru a se asigura că nu a suferit nicio crăpătură. Dacă modulul nu va respecta promisiunile făcute de Bigelow, NASA va recupera o porţiune din suma deja mică plătită către compania privată.

Miller crede că proiectul va încuraja companiile private să investească în explorarea spaţială. Inginerul NASA crede că acest proiect reprezintă un pas important în atingerea „obiectivului de aur” al explorării spaţiale: misiunile care trimit astronauţii în afara orbitei pentru mai mult de un an.

„Singurul mod prin care acest lucru poate fi obţinut este prin «umflarea» acestor module – şi iată, avem spaţiu pentru 3 oameni care să plece în misiune spre Marte. Astfel obţinem de trei ori volumul unui modul metalic şi putem să-l transportăm cu aceeaşi navă”, a concluzionat Miller.

O metodă foarte simplă ar putea salva vieţile multor pacienţi în timpul operaţiilor

În situaţiile în care inima unui pacient, aflat pe masa de operaţie, se opreşte sau atunci când apare o hemoragie greu de controlat, listele cu paşii de urmat îi ajută pe doctori să acţioneze mai rapid.

Practica standard întâlnită în sălile de operaţii este acea ca medicii să îşi dea seama singuri ce au de făcut pentru a face faţă unei crize. Acum, un nou studiu a demonstrat că în situaţii foarte stresante, atunci când doctorii se confruntă cu o problemă complexă, listele cu paşi de urmat ajută la reducerea cu 75% a riscului de a omite un pas esenţial în salvarea pacientului. 

La studiu au luat peste 17 echipe care au fost supuse la 106 simulări ale unor situaţii medicale critice. Astfel, s-a constatat că atunci când au fost ajutate de liste, şansele ca echipele să rateze un pas important au scăzut de le23 de procente la 6 procente. Toate echipele s-au descurcat mai bine atunci când s-au folosit de listele cu paşi de urmat în situaţii de criză. 

Dr. Atul Gawande, coordonatorul studiului a declarat că spitalul în care profesează el a început să elaboreze astfel de liste pentru procedurile standard din sălile de operaţii. Cercetări anterioare realizate de echipa sa au scos la iveală că utilizarea listelor cu paşi de urmat, înainte de intrarea în operaţie, ajută la prevenirea situaţiilor de criză din timpul intervenţiilor chirurgicale. 

„Folosind listele precedente ne asiguram că totul merge bine în rândul cazurilor de rutină. Acum, listele pentru situaţii de criză ne ajută să acţionăm în timp util”, a explicat Dr. Douglas Paull, chirurg în cadrul Veterans Health Administration's National Center for Patient Safety din Michigan.

Deşi situaţia este destul de controversată, având în vedere că unii specialişti sunt de părere că doctorii buni nu au nevoie de liste deoarece ei ar trebui să cunoască şi să ţină minte aceşti paşi, aproape toţi doctorii şi asistenţii implicaţi în studiu au declarat că s-ar folosi de astfel de liste. 

Încerci să-ţi ascunzi vârsta? Degeaba, oamenii de ştiinţă au inventat o metodă de a afla vârsta exactă a pielii

Tehnica, bazată pe utilizarea laserului şi pusă de punct de oamenii de ştiinţă din Taiwan, măsoară vârsta biologică a indivizilor prin compararea dimensiunilor a două tipuri diferite de celule ale pielii.

Tehnica, bazată pe folosirea laserului, se numeşte HGM (harmonic generation microscopy) şi este cunoscută şi sub numele de „biopsie virtuală”. Ea oferă dermatologilor primul mijloc standardizat de măsurare a efectelor înaintării în vârstă, la nivelul pielii şi, potenţial, şi în alte organe.

După cum afirmă Chi-Kuang Sun, conducătorul proiectului realizat la Universitatea Naţională din Taiwan, până acum „nimeni nu a putut vedea prin pielea unei persoane pentru a-i determina vârsta.”

Metoda oferă un mijloc de a diagnostica boli de piele şi a urmări evoluţia acestora, de a studia leziunile produse de expunerea la soare şi de a măsura eficienţa tratamentelor cosmetice anti-îmbătrânire - un aspect de care industria cosmetică este foarte interesată.

Eficienţa metodei ţine de faptul că ea corelează schimbările la nivel celular sau tisular cu aspectul pielii. Metoda are, de asemenea, avantajul de a opera în timp real, spre deosebire de metode anterioare, în care se foloseau cel mai adesea mostre de ţesut cutanat congelat.

Utilizarea metodei HGM, asemănătoare cu o biopsie, dar, spre deosebire de aceasta, non-invazivă, nu este limitată la piele: ea poate fi aplicată mai multor organe, dar pielea este unul dintre organele cele mai uşor abordabile.

Metoda se bazează pe generarea aşa-numitelor armonice (unde de un anumit tip) ale luminii produse de laser, atunci cînd aceasta interacţionează cu pielea. Armonicele luminii sunt vibraţii care apar când lumina laserului interacţionează cu celulele din diferite straturi ale pielii şi care pot avea frecvenţe de 2-3 ori sau de mai multe ori mai mari decât frecvenţa originală a luminii.

În cadrul studiului, cercetătorii au emis un puls de laser infraroşu spre pielea de pe partea internă a antebraţului, apelând la ajutorul mai multor voluntari.

Lumina a penetrat aproximativ 0,025 cm, până la nivelul la care stratul superior al pielii, epiderma, întâlneşte stratul de dedesubt, derma.

Utilizând microscoape sofisticate pentru a detecta armonicele produse când lumina interacţionează cu componentele pielii, cercetătorii au creat hărţi tridimensionale, de înaltă rezoluţie, ale celulelor pielii şi ale structurlor din interiorul celulelor.

Hărţile au arătat că, în cazul procesului de îmbătrânire natural (fără a fi accelerat prin expunerea la soare sau alţi factori din mediu), cresc dimensiunile keratinocitelor bazale (cele mai comune celule din stratul extern al pielii) şi ale nucleelor acestora. Totuşi, dimensiunile altor celule ale pielii, precum cele granulare, nu cresc odată cu vârsta.

Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că schimbările proporţiilor dintre dimensiunile celor două tipuri de celule ar putea servi drept indice pentru estimarea amplorii procesului de îmbătrânire naturală, determinată de factori intrinseci, precum dezvoltarea programată a celulelor şi caracteristicile genetice.

Rezultatele au fost publicate în jurnalul Biomedical Optics Express.

Voluntarii care au particpart la proiect erau chinezi, iar specialiştii cred că, la alte populaţii, pielea ar putea reacţiona diferit la factori extrinseci - datorită conţinutul diferit de melanină şi altor elemente - dar, în ceea ce priveşte îmbătrânirea determinată de factori intrinseci, s-ar putea să nu existe diferenţe între diversele grupuri populaţionale 

Organizarea socială a furnicilor roşii de foc este determinată de o supergenă

Structura socială complexă a furnicilor roşii de foc, o specie rapid-invazivă de insecte, a fost creată printr-o fuziune ADN cunoscută drept supergenă, au anunţat biologii.

Originare din America de Sud, furnicile roşii de foc se organizează în două tipuri diferite de structuri sociale: una cu o singură regină şi o alta cu sute de regine. Deşi sunt furnici de acelaşi tip, lucrătoarele grupului rival vor lupta întotdeauna pentru a distruge regina din celălalt grup. 

De asemenea, cele două grupuri diferă din punct de vedere fiziologic: unul produce regine mari, care acumulează multă grăsime. Rolul acestora este de a părăsi cuibul în încercarea de a da naştere unor alte colonii, hrănindu-şi primele larve din depozitul de grăsime din corp. Celălalt grup preferă reginele mai mici care rămân în colonie alături de furnicile lucrătoare. 

În trecut, oamenii de ştiinţă identificaseră o variaţie genetică care apăruse la cele două grupuri, dar nu au putut explica de ce o singură schimbare a unei gene poate da naştere unei multitudini de diferenţe sociale şi fizice. 

„Există şi alte cazuri în care supergenele au afectat trăsături complexe. Dar este pentru prima dată când s-a observat că o supergenă este responsabilă pentru susţinerea unui comportament social”, a declarat biologul Andrew Bourke de la University of East Anglia. 

O supergenă este o grupare de gene învecinate, aşezate pe un cromozom, care cumva ajung să fuzioneze şi apoi să se transmită mai departe de la o generaţie la alta. 

În cazul furnicilor roşii de foc, cercetătorii au găsit două variaţii ale unei supergene pe o pereche de cromozomi. ELe erau alcătuite din mai bine de 600 de gene, adică aproximativ 60% din cromozom. 

„Aceasta este prima descriere a unui cromozom social, dar este posibil ca astfel de supergene să existe şi la alte insecte sociale”, a încheiat Bourke. 

Oamenii torturează anual miliarde de nevertebrate, avertizează un cercetător

Un homar aruncat într-o oală cu apă clocotită va suferi pentru mai multe secunde, afirmă un cercetător de la Queen's University din Belfast. Crustaceele simt durerea, susţine omul de ştiinţă în urma unei noi cercetări.

Specialistul a efectuat un set de experimente pe crabi ce au dezvăluit că aceste animale sunt dispuse să renunţe la un ascunziş întunecat valoros pentru a evita un şoc electric, ceea ce sugerează că simt durerea. Studiul a fost publicat în Journal of Experimental Biology.

Cercetătorul Bob Elwood afirmă că, în timp, crabii au învăţat să evite adăpostul din acvariu în care au recepţionat în mod repetat un şoc electric. „Erau dispuşi să renunţe la refugiu pentru a evita sursa durerii pe care probabil aceştia o simt”, a explicat omul de ştiinţă.

Elwood afirmă că este imposibil de demonstrat dincolo de orice dubiu faptul că animalele simt durerea, însă susţine că rezultatele cercetării sugerează că acest lucru este adevărat. „Este mai prudent să credem că este adevărat”, crede cercetătorul.

Elwood afirmă că, în fiecare an, miliarde de creveţi, crabi şi homari sunt capturaţi sau crescuţi pentru consumul uman, fiind trataţi în „moduri extreme”.

„Crabilor li se smulg cleştii, fiind apoi aruncaţi înapoi în mare. Homarii şi creveţii sunt rupţi în două de la abdomen, pentru a obţine carnea lor. Sistemul lor nervos şi toracele sunt încă funcţionale la o oră după ce corpul le-a fost secţionat”, explică omul de ştiinţă.

Biologul afirmă că mulţi oameni presupun despre crustacee că nu pot simţi durerea, deoarece nu au un creier asemănător cu cel al animalelor vertebrate.

„Crustaceele sunt nevertebrate, iar oamenilor nu le pasă de nevertebrate”, explică cercetătorul.

„Spre deosebire de mamifere, crustaceelor nu li se acordă vreo protecţie, deoarece se porneşte de la presupunerea că nu simt durerea. Cercetarea noastră sugerează altceva”, a spus profesorul Elwood.

„Modul în care sunt tratate aceste animale necesită mult mai multă atenţie, fiind o problemă foarte mare care este ignorată în acest moment”, a concluzionat Elwood.

Proiectul unui român a intrat în finala celei mai importante competiţii ştiinţifice, cu premii totale de 1 miliard de euro!

Mai multe echipe de oameni de ştiinţă de pe continentul european se luptă în cadrul unei competiţii ştiinţifice extraordinare. Miza este imensă: o finanţare de până la un miliard de euro, de-a lungul a 10 ani, scopul acestei competiţii fiind menţinerea Europei în prim-planul ştiinţei şi tehnologiei.

Competiţia a început cu 26 de propuneri, din acestea fiind eliminate 20 de proiecte anul trecut. Acum, cu ocazia rundei finale, doar patru proiecte se mai găsesc în competiţie, iar unul dintre ele este condus de un român: profesorul Adrian Ionescu, de la EPFL (Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne) din Elveţia.

Cele patru proiecte ce au ajuns în etapa finală a competiţiei ştiinţifice includ un plan de dezvoltare a unor „îngeri păzitori digitali” care ar feri oamenii de probleme, un supercomputer masiv care ar simula schimbările sociale, economice şi tehnologice de pe planeta noastră, un efort de a concepe cel mai precis model computerizat al creierului uman realizat vreodată şi o echipă de cercetători ce lucrează la descoperirea unor metode mai bune de a produce şi folosi grafenul, un material ultra-subţire care ar putea revoluţiona metodele de fabricare a unui număr foarte mare de obiecte, de la avioane la cipurile de computer.

Cele două proiecte câştigătoare vor fi anunţate de Comisia Europeană pe data de 28 ianuarie.

Iniţial, fiecare proiect va obţine 54 de milioane de euro din bugetul de cercetare al Uniunii Europene, sumă care va fi dublată de guvernele naţionale şi de alte surse. Finanţările ulterioare depind de atingerea unor borne în primele 30 de luni ale proiectelor, însă fiecare proiect are potenţialul de a obţine un miliard de euro de-a lungul unui deceniu.

Obţinerea acestor sume colosale ar putea fi îngreunată de măsurile de austeritate impuse de mai multe guverne europene, însă oficialii europeni care gestionează programul Future and Emerging Technologies Flagships sunt convinşi că banii promişi vor fi disponibili. Autorităţile care gestionează acest proiect insistă că investiţiile sunt necesare dacă Europa doreşte să egaleze succesul proiectului CERN, aflat la graniţa franco-elveţiană, care devenit cel mai important centru de cercetări în fizica particulelor graţie acceleratorului în valoare de 10 miliarde de dolari.

„Susţinerea cercetării şi a dezvoltării nu este ceva opţional, este ceva esenţial, căci fără investiţii înseamnăcă nu avem nicio şansă la un viitor mai bun”, a explicat Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală, pentru Associated Press. „În cazul acestei crize avem nevoie cu atât mai mult de ceva pozitiv în viitor către care să privim cu speranţă. Simpla austeritate şi tăierea cheltuielilor nu duc la dezvoltare şi la noi slujbe”, a mai spus comisarul.

Kroes crede că investiţiile în acest program se vor dovedi a fi inspirate. „Prin folosirea în comun a resurselor de-a lungul întregii Uniuni Europene şi concentrându-ne asupra celor mai bune două proiecte avem o şansă bună de a profita de pe urma acestei investiţii”, spune Kroes. În afara ţărilor membre ale Uniunii Europene, Elveţia, Norvegia, Israel şi Turcia participă şi ele la acest program.

Unul dintre obiectivele acestui program este stimularea oamenilor de ştiinţă pentru a se concentra şi la problemele care vor apărea în viitor, nu doar la cele contemporane. Printre problemele viitorului identificate de prognoze se numără schimbările climatice, societăţile care îmbătrânesc şi cantitatea limitată a resurselor naturale. Până acum, soluţiile la aceste probleme au fost limitate, parţial din cauza dificultăţii de a rezolva crize atât de ample.

„Lumea de astăzi a devenit atât de complexă încât este în afara controlului nostru”, a explicat Dirk Helbing, profesor la Institutul Elveţian Federal de Tehnologie ETH din Zurich. Helbing este coordonatorul echipei FuturICT, care intenţionează să monitorizeze starea planetei în timp real folosind volumul tot mai mare de date aflat la dispoziţia noastră. Toată lumea va avea acces la acest sistem pentru a explora scenariile ce ar putea avea loc în viitor, la fel cum meteorologii oferă prognoze ale vremii cu un grad de acurateţe. „Gândiţi-vă la proiectul nostru ca la un telescop al secolului al XXI-lea, care ne va ajuta să obţinem o înţelegere mai profundă a problemelor”, spune Helbing.

Un alt proiect aflat în competiţie, coordonat de cercetătorii de la EPFL din Lausanne, abandonează perspectiva planetară în favoarea celei personale.

Adrian Ionescu, profesor de nanoelectronice la EPFL (foto), afirmă că dispozitivele mobile tot mai numeroase au dus la concentrarea atenţiei asupra comunicaţiilor şi asupra jocurilor. Proiectul echipei sale, intitulat Guardian Angels, intenţionează să dezvolte dispozitive auto-alimentate, ce pot fi purtate tot timpul, prin care utilizatorii să fie avertizaţi de pericole, să fie încurajaţi să facă sport şi care să adune informaţii preţioase despre mediu şi despre sănătatea oamenilor.

Ionescu crede că aceste dispozitive ar putea duce la eliminarea unor costuri semnificative ale serviciilor de sănătate prin prevenirea afecţiunilor şi prin îmbunătăţirea metodelor de gestionare a acestora.

Profesorul Ionescu afirmă că în acest moment sunt disponibile toate componentele necesare pentru conceperea acestor dispozitive. Elementul cheie este integrarea acestora într-un sistem unic, efort comparat de profesorul Ionescu cu cel depus de SUA în anii '60 pentru a trimite un om pe Lună.

Cel de-al treilea proiect implicat în această competiţie se concentrează asupra unuia dintre cele mai promiţătoare materiale pentru dispozitivele electronice ale viitorului: grafenul. Acest material-minune a fost propus ca soluţie pentru probleme extrem de diverse, de la curăţarea materialelor radioactive răspândite în urma unor accidente nucleare până la îmbunătăţirea eficienţei aeronavelor. În 2010, oamenii de ştiinţă Andre Geim şi Konstantin Novoselov au devenit laureaţii Premiului Nobel în Fizică pentru experimentele lor cu grafenul, material care este de până la 300 de ori mai rezistent decât oţelul, dar mult mai uşor.

Singura problemă este producerea grafenului într-un mod eficient. „Este în continuare nevoie de multe cercetări în această privinţă”, explică Jari Kinaret, profesor de fizică aplicată în cadrul Chalmers University of Technology din Goteborg, Suedia. Kinaret crede că finanţarea pe termen lung oferită de UE în cadrul acestei competiţii ar putea fi cheia ce ar permite dezvoltarea unei „tehnologii revoluţionare”.

„Dacă vrei să creezi o tehnologie nouă, acest lucru necesită mai mult de un an-doi”, spune profesorul. Deşi Europa, SUA şi Asia produc un număr egal de lucrări ştiinţifice pe tema grafenului, numărul brevetelor europene referitoare la acest material este mic. „Riscăm ca alte regiuni să beneficieze de «fructele» unui efort ştiinţific ce a început în Europa”, spune profesorul.

Toate cele patru proiecte argumentează că Europa riscă să piardă teren în faţa competitorilor. „Dacă nu obţinem această finanţare, am putea vedea cum cei mai talentaţi cercetători europeni se mută în alte regiuni ale lumii, unde situaţia finanţărilor este mai bună, precum Singapore”, spune Kinaret.

Henry Markram, coordonatorul celui de-al patrulea proiect implicat în competiţie, afirmă că succesul CERN reprezintă cel mai bun exemplu ce atestă că Europa poate deveni un lider ştiinţific global atunci când resursele ţărilor sunt folosite împreună. Markram, profesor de neuroştiinţe la EPFL, afirmă că echipa sa doreşte să facă acelaşi lucru pentru creierul uman. „Industria farmaceutică nu vrea să facă acest lucru, companiile din domeniul computerelor nu vor să facă acest lucru, deoarece implică prea multă ştiinţă fundamentală. Acesta este un proiect care necesită finanţare publică”, spune Markram.

Proiectul Human Brain intenţionează să folosească supercomputere pentru a modela creierul uman, simulând medicamente şi terapii pentru afecţiuni care generează anual, în Europa, costuri de 800 de miliarde de euro.

Vrei să câştigi un premiu Nobel? Poate că ar trebui să consumi mai mult laptev

Dacă anul trecut oamenii de ştiinţă identificaseră o legătură între consumul de ciocolată şi şansele de a câştigă mai multe premii Nobel, acum, un nou studiu a observat că naţiunile care beau mult lapte au dat naştere mai multor câştigători ai premiului Nobel.

În Suedia, ţara cu cele mai multe premii Nobel câştigate, există 31,855 de premii la fiecare 10 milioane de oameni. Aici, fiecare individ consumă anual, în medie, cam 350 de kilograme de lapte. 

La polul opus se află China, stat care a câştigat doar 0,06 premii Nobel la 10 milioane de oameni şi unde fiecare individ consumă anual mai puţin de 50 de kilograme de lapte. 

Oare să fie vorba doar de o coincidenţă? Probabil, dar asta nu i-a împiedicat pe oamenii de ştiinţă să observe această corelaţie dintre lapte şi câştigarea piemiilor Nobel, chiar dacă, spun ei nu este o relaţie de cauzalitate. 

Autorii studiului, Sarah Linthwaite şi Geraint N. Fuller, din Marea Britanie, au realizat studiul pornind de la un raport de anul trecut care analiza legătura dintre consumul de ciocolată şi premiile Nobel. 

 „De obicei, oamenii nu consumă ciocolată goală. Ei o preferă fie alături de lapte, fie sub formă de băutură, adică lapte cu ciocolată”, au declarat autorii. Astfel ei au realizat propriul studiu pe baza altor rapoarte eliberate de Naţiunile Unite. 

Din cercetare a reieşit că dintre cele două alimente, ciocolata pare să fie mai mult legată de câştigarea premiilor Nobel. O metodă statistică de măsurare, care exprimă gradul de relaţionare dintre două obiecte, folosind o scară de la -1 la 1 (unde 1 reprezintă corelarea perfectă), a calculat raportul dintre ciocolată şi premii Nobel la 0,625 de puncte, comparativ cu cel dintre lapte şi premii Nobel, care este de doar 0,573 de puncte. 

Autorii studiului au încercat să găsească mecanisme care ar putea explica de ce consumul de lapte ar mări şansele cuiva de a câştiga un premiu Nobel. Ei susţin că este posibil ca vitamina D din lapte să îmbunătăţească funcţiile cognitive. 

Medicii avertizează în privinţa unei noi tulburări, care ameninţă mai ales femeile tinere

Diabulimia, cum o denumesc doctorii, constă în omiterea intenţionată, de către diabetici, a administrării de insulină, în scopul pierderii în greutate. În Marea Britanie, cifrele oficiale furnizate de National Health Service arată că diabulimia se întâlneşte tot mai des, în special în rândul tinerelor femei diabetice.

Un mare număr dintre femeile diabetice cu vârsta între 15 şi 30 de ani „sar” în mod deliberat peste injecţiile cu insulină, pentru a slăbi. Tulburarea este mai comună la femeile care suferă de diabet de tip 1. 

În cazul acestei maladii, corpul nu secretă suficientă insulină pentru a controla nivelul de glucoză în sânge, iar pentru a menţine echilibrul metabolic, lipsa insulinei naturale trebuie compensată prin injecţii zilnice cu acest hormon.

Insulina are un rol important în modul în care corpul asimilează şi utilizează nutrienţii. În lipsa insulinei, organismul nu poate folosi glucoza ca sursă de energie, iar ficatul începe să descompună grăsimile şi proteinele pentru a extrage energia necesară unor procese vitale. 

În obsesia lor de a slăbi, un număr tot mai mare de diabetici renunţă la insulină, iar consecinţele pot fi tragice. Lipsa insulinei duce la instalarea unei stări metabolice numite cetoacidoză, prin acumularea în organism a unor substanţe denumite corpi cetonici, care au efecte toxice.

Între 1 aprilie 2010 şi 31 martie 2011, în Marea Britanie, 8.472 de persoane înregistrate ca diabetice au fost internate în spitale, cu diagnosticul de cetoacidoză diabetică. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în rândul femeilor tinere din zonele defavorizate, ceea ce i-a condus pe medici la concluzia că ar fi vorba despre încercări nesăbuite de a pierde în greutate

Starea prelungită de cetoacidoză poate duce la pierderea vederii, la leziuni ale rinichilor şi chiar la deces.

O organizaţie caritabilă specializată, DWED (Diabetics with Eating Disorders), a început o campanie pentru recunoaşterea diabulimiei drept o tulburare psihică, aşa cum sunt considerate bulimia şi anorexia nervosa, tulburări de alimentaţie care au un substrat psihic şi necesită psihoterapie ca parte a tratamentului. Organizaţia speră ca astfel persoanele ce suferă de diabulimie să primească un ajutor mai specific, care să îi ajute să depăşească dorinţa obsesivă de a slăbi cu orice risc.

În 2013, Ceasul Apocalipsei indică cinci minute pănă la miezul nopţii!

Chiar dacă luna trecută, „Apocalipsa Maiaşă” nu a adus sfârşitul lumii, asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne gândim la cât de aproape suntem de anihilarea cauzată de armele nucleare.

În fiecare an, Bulletin of the Atomic Scientists resetează Ceasul Apocalipsei care arată cât de aproape suntem de pericolul iminent provocat de armele nucleare.  Când ceasul a fost creat în 1947 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, el a fost setat la 7 minute de miezul nopţii, adică la 7 paşi de o catastrofă de proporţii globale, care ar duce la anihilarea omenirii. Anul cel mai critic a fost 1952, când specialiştii au setat Ceasul al doar două minute distanţă de ora douăsprezece, la polul opus situându-se anul 1991, când Ceasul a indicat ora  11:43, adică 17 „minute” distanţă de Apocalipsă. 

În 2007, politica de setare a ceasului s-a schimbat, experţii luând în considerare nu numai pericolele nucleare ci şi altele precum cele climatice. 

Anul acesta, Ceasul continuă să indice ora douăsprezece fără cinci minute, la fel ca anul trecut, deoarece specialiştii nu au considerat că s-au realizat destul de multe progrese pentru a preveni o eventuală distrugere a omenirii. 

Chiar dacă astăzi problema armelor nucleare nu mai este intens dezbătută asta poate şterge cu buretele faptul că guvernele lumii posedă aproape 20.000 de arme nucleare, suficiente pentru a distruge lumea, chiar şi de mai multe ori. 

În ultimii 65 de ani, complexul armelor nucleare a crescut uimitor de mult din punct de vedere al dimensiunilor şi costurilor, iar administrarea şi menţinerea unei astfel de infrastructuri a depăşit capacităţile oricărei agenţii guvernamentale. În 1991, a fost creat National Nuclear Security Administration (o instituţie din SUA care gestionează armele nucleare), din cadrul Departamentului de Energie. În 2012, din cauza unor probleme financiare şi de securitate, Congresul a luat în considerare posibilitatea ca sarcinile Departamentului de Energie privind securitatea naţională şi cercetarea armelor nucleare să treacă în subordinul unor contractori civili. Cu toate acestea, după ce un sit în care se aflau arme a fost asaltat de activişti, autorităţile iau în considerare transferul NNSA către Departamentul de Apărare. Dacă în 2014 senatul va aproba această moţiune, va fi pentru prima dată de la Proiectul Manhattan când managementul armelor nucleare ale SUA nu va mai sta în mâinile civililor. În acest caz există posibilitatea ca programul nuclear să se dezvolte şi mai mult sau din contră, să fie neglijat, având în vedere că acum armata investeşte în alte programe. 

Prin urmare, situaţia este complexă şi s-ar putea să nu existe nicio soluţie potrivită. 

”Gena şefiei”: calităţile de lider sunt influenţate de o anumită zestre genetică

Se vorbeşte adesea despre oameni „născuţi pentru a fi lideri”, iar acum cercetătorii au confirmat: există într-adevăr oameni cu o predispoziţie înnăscută de a conduce, iar această tendinţă este determinată de prezenţa unei anumite gene.

Analizând mostre ADN provenite de la 4.000 de persoane, cercetătorii de la University College London au descoperit că, în cazul celor care posedau o genă numită rs4950, probabilitatea de a avea o funcţie de conducere la serviciu era cu 25% mai mare decât în cazul celor ce nu aveau gena respectivă.

Cercetătorii au analizat datele din două studii americane foarte ample: National Longitudinal Study of Adolescent Health şi Framingham Heart Study.

După cum afirmă conducătorul studiului, dr. Jan-Emmanuel De Neve, în articolul publicat în jurnalul Leadership Quarterly, genotipul rs4950 pare a fi asociat cu transmiterea calităţilor de lider de la o generaţie la alta.

Totuşi, gena este prezentă la aproximativ jumătate din populaţie, ceea ce înseamnă că intervin şi alţi factori (experienţa, mediul) care joacă un rol în obţinerea unei funcţii de conducere.

Cercetătorii avertizează în privinţa unei potenţiale probleme etice care ar putea surveni în anii următori: companiile ar putea realiza teste genetice pentru a evalua calităţile de lider ale angajaţilor, ceea ce ar introduce o nouă formă de discriminare. E nevoie, spun ei, de extinderea măsurilor de protecţie împotriva discriminării pe baze genetice.

Printre marii lideri ai vremurilor recente se numără Martin Luther King, Gandhi, Nelson Mandela şi Sir Winston Churchill. Însă, spun specialiştii, liderii nu sunt neapărat „buni”: Hitler, Stalin şi Genghis Han au fost şi ei lideri extrem de eficienţi, în felul lor.

Sunt necesare mai multe studii pentru a înţelege modul în care gena rs4950 interacţionează cu alţi factori - precum mediul în care este educat un copil - pentru a influenţa acele însuşiri care pot face dintr-un individ un lider.

Migrenele cu aură sunt mai periculoase decât se credea, deoarece sporesc riscul de a suferi probleme grave

Femeile care suferă de migrene acompaniate de tulburări vizuale, precum sclipirile luminoase, ar putea prezenta un risc sporit de a suferi de atacuri de cord şi de cheaguri de sânge, arată un nou studiu.

Cercetarea a fost efectuată pe 27.860 de femei, dintre care 1.435 sufereau de migrene oftalmice (cunoscute şi sub numele de migrene cu aură).

De-a lungul celor 15 ani pe care s-a întins studiul au fost înregistrate 1.030 de cauzri de atacuri de cord, atacuri cerebrale sau decese ca urmare a unor probleme cardiovasculare, se arată în raportul Academiei Americane de Neurologie.

„După presiunea arterială ridicată, migrenele cu aură reprezentau cel de-al doilea factor de risc pentru atacuri de cord şi atacuri cerebrale”, a explicat Tobias Kurth, autorul studiului.

„Migrenele erau un factor de risc mai important decât diabetul, fumatul, obezitatea şi decât afecţiunile cardiace în rândul rudelor”, a mai spus cercetătorul.

Cercetătorul de la Institutul Naţional de Sănătate din Franţa a mai spus că femeile care sufereau de migrene cu aură prezentau un risc de trei ori mai mare decât cele care sufereau de migrene obişnuite.

Un alt studiu publicat de aceeaşi academie releva faptul că femeile care sufereau de migrene cu aură şi care foloseau contraceptive hormonale prezentau un risc sporit de a suferi de cheaguri de sânge.

Ambele cercetări vor fi prezentate în cadrul întrunirii anuale a academiei, ce va avea loc în cursul lunii martie la San Diego.

Cercetătorii australieni anunţă descoperirea unui potenţial leac pentru SIDA

Cercetătorii de la Institutul de Cercetări Medicale din Queensland au anunţat că au făcut o descoperire ce ar putea duce la conceperea unui leac pentru SIDA.

Profesorul David Harrich afirmă că oamenii de ştiinţă australieni au descoperit o metodă prin care pot modifica o proteină din HIV astfel încât virusul, în loc să se răspândească, protejează împotriva infecţiei. „S-ar putea spune că folosim focul pentru a lupta împotriva focului”, expică Harrich.

„Am luat o proteină normală a virusului de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta şi am modificat-o. Astfel, în loc ca proteina să ajute virusul, acum acţionează pentru a împiedica copierea sa, fiind incredibil de eficientă în acest scop”, spune Harrich. „Nu am mai văzut aşa ceva. Proteina modificată funcţionează de fiecare dată”, a adăugat profesorul.

Profesorul Harrich spune că proteina modificată nu poate vindeca HIV, dar în testele de laborator a protejat celulele umane de SIDA. „Această terapie reprezintă un potenţial leac pentru SIDA”, spune cercetătorul.

„Nu este un leac pentru infecţia cu HIV, dar ar putea ajuta la eliminarea acestei boli. Proteinele prezente în celulele imunitare ar ajuta la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, astfel încât pacienţii să poată gestiona infecţiile obişnuite”, spune Harris. „Ai fi infectat în continuare cu HIV, dar virusul ar rămâne latent, nu s-ar «trezi», astfel că nu ar duce la SIDA. Cu un astfel de tratament poţi avea un sistem imunitar sănătos”, explică profesorul.

În acest moment, pacienţii ce suferă de SIDA au nevoie de mai multe mijloace terapeutice pentru a gestiona această afecţiune. Dacă testele clinice sunt încununate de succes, un singur tratament ar putea înlocui aceste tratamente multiple. „Terapia medicamentoasă ţinteşte individual enzime sau proteine, astfel că avem un medicament pentru o proteină. Pacienţii cu SIDA sunt nevoiţi să ia două sau trei medicamente, iar în acest caz ar folosi un singur agent care ar avea acelaşi efect”, spune Harrich.

Profesorul australian afirmă că noul tratament are potenţialul de a aduce îmbunătăţiri masive în calitatea vieţii a pacienţilor purtători ai virusului HIV. „Cred că oamenii îşi doresc o metodă prin care să trăiască fericiţi şi să aibă vieţi productive, cu cât mai puţine intruziuni cu putinţă. Astfel, fie elimini infecţia virală, fie elimini procesul care duce la o afecţiune, iar noua terapie face posibilă cea de-a doua cale pe termen lung”, explică cercetătorul.

Harrich anunţă că în cursul acestui an urmează să fie efectuate teste clinice pe animale, iar primele semne sunt pozitive. „Până acum, proteina a trecut cu succes de toate testele pe care le-am efectuat. În cursul acestui an vom începe testele pe animale, iar datele preliminare sugerează că vom trece repede de această etapă”, spune profesorul.

Cercetarea este publicată în jurnalul Human Gene Therapy.

Conform datelor publicate de ONU, numărul persoanelor infectate cu HIV la nivel mondial era de 34 de milioane în 2011, faţă de 33,5 milioane în 2010. Vasta majoritate (23,5 milioane) trăiesc în Africa sub-Sahariană, alte 4,2 milioane trăind în Asia de Sud şi Sud-Est.

În 2011 au fost înregistrate 1,7 milioane de decese provocate de SIDA, cu 24% mai puţine decât în 2005 şi cu 6% mai puţine decât în 2010.

Numărul infecţilor noi cu HIV a fost înjumătăţit în 25 de ţări cu venituri mici şi mijlocii, ONU anunţând că obiectivul „zero noi infecţii” pare să fie tot mai aproape.