Următorul vehicul marţian va fora în interiorul Planetei Roşii

În timp ce Curiosity circulă şi cercetează suprafaţa lui Marte în căutare de locuri care ar fi putut susţine o ipotetică formă de viaţă, un nou vehicul, aflat în faza de proiect, va investiga subsolul acestei planete, după cum transmit specialiştii din cadrul NASA cu ocazia unei conferinţe de presă.

Noua misiune, denumită InSight, este programată pentru a fi lansată în anul 2016 şi a fost selectată dintr-un număr de trei alte misiuni candidate pentru o nouă iniţiativă ştiinţifică. Aceste misiuni spaţiale au costuri relativ mici (circa 425 milioane $ la nivelul anului 2010, fără a include costul vehiculului de lansare), şi au ca scop principal găsirea răspunsurilor la unele întrebări specifice de ordin ştiinţific.

Misiunea InSight va consta în investigarea subsolului marţian. Noul vehicul specializat va fi echipat, printre altele, cu un seismometru, pentru a detecta eventualele cutremure, şi cu un termometru de adâncime pentru a determina cât de multă căldură este emisă de nucleul planetei. În afara faptului de a afla dacă nucleul lui Marte este lichid, solid sau o combinaţie între cele două stări de agregare, oamenii de ştiinţă vor să afle de ce a patra planetă de la Soare a avut o evoluţie foarte diferită de a Terrei.

"Ştim că interiorul Terrei s-a modificat de-a lungul timpului din cauza mişcărilor plăcilor tectonice şi a evoluţiei sale. Cât despre Marte, nu ştim încă nimic din acest punct de vedere", susţine Jim Green, director in cadrul Departamentului de Ştiinţe Planetare al NASA. Vehiculul, alimentat de baterii solare, este inspirat de proiectul anterior de succes, vehiculul Phoenix (2008), şi este prevăzut să funcţioneze timp de doi ani.

Proiectul InSight a concurat pentru granturile de studiu, în valoare de 3 milioane $ oferite de NASA, cu alte două proiecte spaţiale selectate anul trecut. Concurenţii săi au fost o barcă robotizată proiectată să circule pe un lac de pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, şi un robot "săritor" care va studia cometele.

Naşterea Universului - un fel de „îngheţ” brusc, la scară cosmică?

O teorie larg acceptată afirmă că Universul s-ar fi format printr-un eveniment cosmic de o amploare colosală, numit Big Bang, acum 13 miliarde de ani. Însă un grup de fizicieni de la Universitatea din Melbourne pune în discuţie această teorie şi propune un scenariu alternativ.

Universul ar fi "îngheţat" în forma sa actuală, într-un eveniment numit de cercetători "Big Chill" - un început care poate fi descris, folosind o metaforă, ca un fel de transformare a apei în gheaţă, spun specialiştii în fizică teoretică de la Universitatea din Melbourne.

În acest scenariu, cele patru dimensiuni ale spaţiului (trei dimensiuni spaţiale plus timpul, ca a patra dimensiune) "s-au solidificat" la un moment dat, formând structura iniţială a Universului, iar cercetătorii afirmă că putem afla multe despre "golurile" sau "fisurile" din structura Universului studiind fisurile naturale din cristalele de gheaţă.

Această teorie, spune James Quach, conducătorul proiectului, este cea mai recentă dintr-un lung şir de încercări ale omului de a explica originea şi natura Universului.

Una dintre marile întrebări este dacă Universul are o structură continuă sau dacă este constituit din particule, din unităţi elementare.

O nouă teorie, numită Quantum Graphity, sugerează că spaţiul ar fi constituit din unităţi indivizibile - cam ca pixelii care compun o imagine pe ecran.

Problema este că aceste unităţi structurale, aceste "cărămizi" din care este alcătuit spaţiul sunt foarte mici, imposibil de vizualizat în mod direct.

Cercetătorii australieni cred însă că au descoperit o metodă de a le vedea indirect.

"Gândiţi-vă la Universul timpuriu ca la un lichid", spune prof. Quach. Apoi, pe măsură ce Universul se răceşte, el se cristalizează în cele trei dimensiuni ale spaţiului şi dimensiunea temporală pe care le cunoaştem azi. Dacă teoretizăm astfel lucrurile, pe măsură ce Universul se răceşte, ne aşteptăm să se formeze nişte fisuri, aşa cum se formează când apa îngheaţă."

Unele dintre aceste "defecte" din structura Universului ar putea fi observate şi azi, cred specialiştii.

"Lumina şi alte particule şi-ar curba traiectoriile sau ar fi reflectate la incidenţa pe asemenea zone, astfel încât, teoretic, am trebui să putem detecta aceste efecte", spune prof. Andrew Greentree, memebru al echipei de cercetători care a elaborat teoria.

Oamenii de ştiinţă au calculat unele dintre aceste efecte şi dacă predicţiile lor vor fi confirmate experimental, problema naturii spaţiului - dacă acesta e continuu sau format din unităţi elementare foarte mici - va fi rezolvată.

Dezvăluire-şoc: autorităţile SUA au ţinut secretă o insulă nucleară aflată lângă un important oraş american!

„Cantitatea de radiu descoperită până acum nu poate fi explicată, în ciuda activităţii de decontaminare”, scrie Stephen Woods, manager al operaţiunilor de decontaminare de mediu din cadrul California Department of Public Health.

Descrierea specialistului se referă la Insula Comorilor (Treasure Island, aşa cum este cunoscută în California), o fâşie de pământ aflată în golful San Francisco, la o foarte mică distanţă de oraşul cu acelaşi nume.


Vizualizare hartă mărită

Insula a fost creată în 1937 de guvernul american, fiind conectată la insula Yerba Buena, o stâncă ce se găseşte în mijlocul golfului San Francisco. După Expoziţia Internaţională Golden Gate, ce a avut loc între 1939 şi 1940, insula a devenit o bază a marinei SUA.

În 1993, Marina SUA a început procesul de curăţare a insulei, în vederea vânzării acestei către oraşul San Francisco contra sumei de 105 milioane de dolari. Între timp, peste 2.800 de persoane au acceptat să se mute pe insulă, închiriind apartamente în cadrul clădirilor deţinute de Marina SUA.

Planurile de dezvoltare a insulei au continuat, companiile imobiliare plănuind ridicarea unui complex zgârie-nori, ce va permite creşterea populaţiei de pe insulă la 20.000 de locuitori.

Acum, o investigaţie realizată de organizaţia non-profit The Bay Citizen a dezvăluit un secret ascuns de autorităţile americane timp de decenii: după cel de-al Doilea Război Mondial, insula a fost folosită de marina SUA ca bază de antrenament pentru decontaminare nucleară. Într-un raport elaborat în 2006, marina SUA a concluzionat că zona este curăţată de materialele radioactive, fiind posibil transferul către autorităţile oraşului San Francisco.

În ciuda raportului, lucrătorii angajaţi de marina SUA pentru lucrările de decontaminare au întâlnit un nivel de radioactivitate atât de înalt, încât unul dintre ei a fost expus la un nivel mai mare decât cel permis de legislaţia americană, fiind obligat să abandoneze slujba.

În decembrie 2010, un oficial al statului California dezvăluia că lucrările de decontaminare au descoperit 12.200 de metri-cubi de sol contaminat, în anumite cazuri fiind înregistrat un nivel al radiaţiei de 400 de ori mai mare decât cel acceptat de autorităţile de mediu.

În ciuda acestui fapt, oficialii marinei SUA încercau să convingă locuitorii de pe insulă că nivelul radiaţiei nu era mai mare „decât cel al unui detector de fum”.

Începând cu 2011, oficialii californieni au criticat Marina SUA pentru că aceasta continua să susţină un raport din 2006, în care anunţa că insula fusese curăţată de deşeurile radioactive, în ciuda noilor dovezi care contraziceau această afirmaţie. De asemenea, autorităţile locale au amendat firmele angajate de Marina SUA pentru curăţarea insulei, deoarece acestea transportau solul radioactiv fără a-l testa, „existând potenţialul de a răspândi radiaţiile dincolo de locaţia originală”.

În urma acestui scandal, Marina SUA a angajat cercetători civili pentru a elabora o nouă analiză istorică. Acum, organizaţia The Bay Citizen a obţinut un raport provizoriu, datat 6 august 2012. Noua analiză a dezvăluit secretele neştiute ale Treasure Island: insula a reprezentat „locul în care erau reparate, aruncate la fier vechi, reciclate şi incinerate toate materialele ce proveneau de la navele care absorbiseră radiaţii în urma testării bombelor atomice în Oceanul Pacific”.

Acum, după decenii în care adevărul despre Treasure Island a fost ascuns de autorităţile americane, acesta a ieşit la iveală în urma eforturilor depuse de autorităţile locale şi de reporterii de investigaţie ai organizaţiei The Bay Citizen. „Cam târziu pentru familiile care au locuit pe insulă ani buni şi pentru angajaţii companiilor care efectuau operaţiuni de decontaminare, care de multe ori nu ştiau cu ce se confruntă”, notează publicaţia Business Insider.

Sunt animalele capabile de fotosinteză?

Considerată multă vreme o abilitate specifică plantelor, algelor şi ciupercilor, „fabricarea” intracelulară de substanţe organice utilizând ca sursă de energie lumina solară - proces din care face parte şi fotosinteza - pare să fie totuşi mult mai răspândită în lumea vie decât ne-am fi imaginat. Rezultatele unor studii recente sugerează că o insectă din grupul afidelor - numite popular „purici de plante” - poate sintetiza pigmenţi cu ajutorul energiei solare.

Insecta sintetizează carotenoizi, o clasă de pigmenţi care joacă roluri importante în metabolismul animalelor în general (nu numai la insecte), fiind implicaţi în funcţia vizuală, creşterea oaselor, sinteza unor vitamine.

Până acum, se considera că animalele îşi pot procura carotenoizii necesari doar din surse externe - mâncând alge, ciuperci şi plante care sunt capabile să sintetizeze în mod natural aceşti compuşi.

Însă biologii de la Universitatea din Arizona au descoperit , în 2010, că o insectă numită afidul mazării poate sintetiza singură pigmenţi carotenoizi. Secretul genetic al acestei abilităţi? O genă provenită de la ciupercă a ajuns în celulele unui afid şi a fost copiată, devenind parte a genomului insectei.

În urma acestei descoperiri, biologul Alain Robichon, de la Institutul Sophia Agrobiotech din Franţa, a vrut să afle de ce sintetizează insecta asemenea substanţe care, din punct de vedere metabolic, sunt foarte costisitoare, implicând un consum mare de energie celulară.

Carotenoizii sunt responsabili de culoarea corpului insectelor, iar cercetătorii au constatat că aceste insecte îşi pot schimba culoarea în funcţie de condiţiile de mediu.

În condiţii optime, afidele sintetizează o cantitate medie de pigmenţi şi sunt colorate în portocaliu. La temperaturi scăzute, insectele au un nivel mai înalt de carotenoizi şi sunt verzi. În zonele cu resurse limitate, afidele sunt aproape lipsite de pigmenţi şi par albe.

Cercetătorii francezi au măsurat nivelul de ATP (adenozin-trifosfat) din corpul insectelor, aceasta fiind o metodă de a măsura transferul de energie în organismele vii, deoarece ATP este o substanţă implicată în procesele energetice la nivel celular.

Rezultatele au fost surprinzătoare: afidele verzi aveau mai mult ATP decât cele albe, iar afidele portocalii sintetizau mai mult ATP când erau expuse la lumină decât atunci când erau ţinute la întuneric. Ulterior, specialiştii au extras şi purificat carotenoizii din corpul afidelor, demonstrând că aceste substanţe absorb lumina şi participă la transferul de energie.

Toate aceste rezultate sugerează că pigmenţii carotenoizi sintetizaţi pot contribui la transferul de electroni foto-indus - adică la activarea unor reacţii metabolice prin alimentarea cu energie provenită din radiaţia luminoasă.

Afidele folosesc, aşadar, energia luminii solare în cadrul propriului lor metabolism.

Oamenii de ştiinţă afirmă, totuşi, că mai sunt necesare cercetări aprofundate până să poată fi siguri că afidele au, într-adevăr, capacităţi similare cu fotosinteza. Ei au emis ipoteza că aceste capacităţi ar putea constitui un sistem de rezervă, utilizat în perioadele de stres ambiental.

Înţeleg animalele moartea? Comportamentul unei girafe surprinde oamenii de ştiinţă

Un incident bizar survenit în urma morţii unei girafe a redeschis o veche dezbatere: îşi jelesc animalele rudele decedate sau nu?

Zoologii au observat recent o girafă care refuza să abandoneze cadavrul puiului său decedat, cercetându-l timp îndelungat, fiind al treilea incident de acest tip înregistrat de specialişti.

Alte animale ce prezintă o structură socială complexă, precum elefanţii sau cimpanzeii, se remarcă prin faptul că studiază cadavrele exemplarelor decedate, mai ales pe cele ale rudelor apropiate. Acest tip de comportament sugerează că animalele au un „model mental” al morţii.

Incidentul în care a fost implicat girafa a fost descris în publicaţia ştiinţifică African Journal of Ecology.

Profesorul zoolog Fred Bercovich efectuează cercetări pentru mai multe organizaţii de specialitate din SUA şi Japonia. Aflându-se în Parcul Naţional South Luangwa din Zambia, profesorul Bercovich a observat un comportament bizar al unei girafe: aceasta şi-a îndepărtat picioarele şi s-a aplecat spre puiul său, ce se născuse mort. Girafa a petrecut minute bune lingând puiul înainte de a reveni la poziţia normală. Apoi, aceasta a repetat acţiunea, petrecând în total peste două ore investigând cadavrul puiului său mort.

Comportamentul girafei este neobişnuit din mai multe motive. Girafele-femelă stau foarte rar singure pentru o perioadă îndelungată de timp, însă exemplarul observat de profesorul Bercovich a petrecut mai multe ore departe de celelalte femele, preferând să stea lângă puiul său mort. De asemenea, girafele se apleacă foarte rar, de obicei doar pentru a bea şi a se hrăni. 

Cu excepţia acestui incident şi altor două momente descrise în literatura de specialitate, girafele nu au fost observate studiindu-şi rudele decedate.

„Reacţia maternă a girafei faţă de puiul său mort nu a fost la fel de lungă precum cea observată la elefanţii africani”, a scris profesorul Bercovich în lucrarea publicată în jurnalul ştiinţific.

Atât elefanţii cât şi cimpanzeii, animale ce trăiesc în grupuri şi prezintă relaţii sociale complexe, au fost observaţi jelindu-şi rudele decedate. Elefanţii devin agitaţi atunci când cineva din turmă moare, cercetând cadavrul membrului decedat şi apărându-l de pericole. De asemenea, cimpanzeii au fost observaţi purtând în braţe pentru perioade lungi puii morţi.

Evenimentele observate în rândul girafelor sugerează că relaţiile dintre mame şi puii lor sunt mult mai strânse decât credeau oamenii de ştiinţă până acum. 

Descoperirea acestor evenimente sugerează că numărul speciilor care reacţionează la moartea rudelor sau a membrilor din grupul apropiat este mai mare decât se credea. Zoologii consideră că identificarea speciilor care îşi jelesc morţii este un prim pas important spre a afla dacă animalele înţeleg cu adevărat conceptul de moarte şi pentru a identifica momentul din cadrul procesului evolutiv în care a apărut această trăsătură.

De ce unele mâncăruri ne îmbunătăţesc dispoziţia?

Aromele anumitor alimente au capacitatea de a ne face să ne simţim mai bine-dispuşi, efect datorat, în parte, asemănării unor compuşi din aceste alimente cu acidul valproic, un medicament psihoregulator larg utilizat în tratamentul unor tulburări psihice caracterizate prin schimbări bruşte ale dispoziţiei, spun specialiştii.

Despre ciocolată, unele ceaiuri şi o varietate de mâncăruri aşa-zise "reconfortante" se ştie că au capacitatea de a ne înviora dispoziţia şi a ne face să ne simţim mai bine.

Asemenea "puteri" au şi alte alimente, efectele datorându-se compuşilor care le dau aroma, după cum au arătat specialiştii prezenţi la cea de-a 244 conferinţă naţională a American Chemical Society, cea mai mare asociaţie ştiinţifică din lume.

În cadrul evenimentului a fost prezentat un studiu asupra a peste 1.700 de substanţe care conferă aromele specifice diferitelor alimente, consumate în mod obişnuit în societatea occidentală.

Se cunoştea faptul că anumite molecule din ciocolată, diverse fructe de pădure şi alimente care conţin acizi graşi omega-3 au efecte pozitive asupra stării de spirit.

Noul studiu arată că unele substanţe, dintre cele care conferă aroma specifică mâncărurilor, au o structură similară cu cea a acidului valproic, a explicat Karina Martinez-Mayorga, care a condus studiul realizat în timp ce lucra la Institutul de Cercetări Moleculare Torrey Pines, SUA.

Acidul valproic este comercializat, sub diferite nume, ca medicament pentru tratarea unor afecţiuni psihice precum tulburarea bipolară (psihoza maniaco-depresivă), stabilizând starea de spirit a pacienţilor.

Bazându-se pe aceste efecte modulatoare ale compuşilor din alimente, echipa condusă de Karina Martinez-Mayorga se concentrează acum pe identificarea acelor compuşi care atenuează schimbările de dispoziţie, ajută la menţinerea sănătăţii cognitive, îmbunătăţesc starea de atenţie şi întârzie pierderea memoriei.

Studiile implică utilizarea chemoinformaticii - aplicarea metodelor informaticii pentru rezolvarea unor probleme din domeniul chimiei - pentru a trece în revistă structura chimică a peste 1.700 de substanţe implicate în aroma alimentelor, în căutarea unor similarităţi de structură cu medicamentele antidepresive. În viitor, echipa îşi propune să testeze experimental asocierea dintre aromă şi efectul asupra dispoziţiei.

Rezultatele ar putea duce la elaborarea unor recomandări privind alimentaţia şi la dezvoltarea unor suplimente nutritive cu efect benefice asupra dispoziţiei.

Cercetătoarea a subliniat că o anumită alimentaţie nu poate înlocui tratamentul medical cu antidepresive, în cazul unor tulburări accentuate, dar că, pentru persoanele care nu au nevoie de tratament medical, un stil de viaţă sănătos plus consumul unor alimente specifice poate îmbunătăţi semnificativ dispoziţia.

Un păianjen cu „gheare” a fost descoperit într-o peşteră din SUA

Un grup de speologi şi biologi a făcut o descoperire importantă pentru ştiinţă: o nouă familie taxonomică de păianjeni, identificată într-o peşteră din statul Oregon. Din anul 1990 până în prezent, doar două familii noi de păianjeni au fost descoperite.

Până în prezent, noua familie de păianjeni constă dintr-o singură specie, cea descoperită recent de cercetătorii americani. Specia a primit denumirea ştiinţifică de Trogloraptor marchingtoni, în onoarea lui Neil Marchington, membru al organizaţiei Western Cave Conservancy, care l-a şi descoperit. Numele genului, Trogloraptor semnifică "prădător de peşteră".

Se pare că este un nume inspirat pentru un păianjen care are ataşate de membre o serie de "gheare" sau "cârlige" unice în lumea păianjenilor. Cercetătorii cred că păianjenul din peşteră se foloseşte de ghearele-i tipice pentru a-şi prinde prăzile care constau, de obicei, în mici insecte. Cu picioarele întinse, acest păianjen are lungimea de aproximativ 8 centimetri.

"Sunt destul de mărişori. Iar atunci când intri în întunericul peşterei, iar singura lumină este cea a lămpii pe care o ai ataşată de cap, păianjenii aceştia par şi mai mari decât sunt în realitate", declară în continuare Charles Griswold din cadrul California Academy of Sciences.

Această specie de păianjen este prima specie nord-americană de peşteră, descoperită pe acest continent din anul 1890 încoace, după cum declară Griswold.

Cercetătorii americani cred că păianjenul nou-descoperit stă atârnat de nişte pânze mici ataşate pe tavanul şi pereţii peşterilor. Acolo aşteaptă să-şi înhaţe prăzile cu ghearele sale asemănătoare unor seceri în miniatură. Păianjenul posedă de asemenea glande cu venin, dar nu se ştie încă dacă reprezintă vreun pericol pentru oameni.

Dr. Griswold este de părere că acest păianjen poate explica măcar parţial de ce există atâtea lengende locale cu privire la păianjeni uriaşi care stau ascunşi în peşterile din Oregon.
"Este o descoperire fascinantă pentru arahnologi (cercetători specializaţi în studiul păianjenilor - n.r.). Este un eveniment cumva similar descoperirii unui nou dinozaur pentru paleontologi", declară Norman Platnick, arahnolog în cadrul American Museum of Natural History.

Un alt detaliu deosebit de interesant legat de acest animal constă în faptul că are două rânduri de formaţiuni dinţate specifice, denumite serrule.
"Nu imi aduc aminte să fi văzut o altă specie de păianjen cu astfel de serrule", susţine dr. Platnick.

În prezent au fost descrise şi recunoscute un număr de 111 familii de păianjeni. Păianjenul a fost descoperit de cercetătorii locali din cadrul organizaţiei Western Cave Conservancy. La început, l-au confundat cu o specie comună de păianjen veninos, dar la o examinare atentă, a reieşit că este vorba de o specie nouă.

Nu e science-fiction: companiile de telefonie mobilă pot prezice unde te vei afla în viitor!

Progresul tehnologic a transformat telefoanele mobile în gadgeturi sofisticate, capabile să ne spună când soseşte următorul tren, să ne ghideze atunci când ne rătăcim şi chiar să ne permită să urmărim show-urile TV preferate. Acum, cercetătorii au arătat că acest dispozitiv poate fi folosit pentru ceva aparent desprins din filmele SF: telefonul mobil «ştie» ce vom face mâine!

O echipă de informaticieni de la Universitatea Birmingham a reuşit să prezică poziţia viitoare a persoanelor doar prin analizarea telefoanelor lor mobile. Marja de eroare a predicţiilor oamenilor de ştiinţă a fost de doar 20 de metri, ceea ce a alimentat îngrijorarea organizaţiilor ce pledează pentru protejarea intimităţii.

Pentru a anticipa locul în care se vor afla posesorii telefoanelor mobile, oamenii de ştiinţă au conceput un algoritm ce prezice deplasările viitoare ale acestora. Algoritmul compară datele persoanei analizate cu datele persoanelor apropiate, ce formează reţeaua socială a acesteia. Analizând locurile vizitate în trecut şi frecvenţa contactelor între prieteni, algoritmul poate prezice unde se va afla respectiva persoană în viitor.

De exemplu, în cazul în care doi indivizi care se întâlnesc adeseori vizitează un restaurant, este foarte probabil ca data viitoare când aceste două persoane se îndreaptă în acelaşi timp spre zona respectivă, acestea să aibă drept ţintă restaurantul respectiv.

Studiul efectuat de cercetătorii britanici sugerează că, în viitor, companiile ce oferă servicii de telefonie mobilă vor putea prezice unde se vor afla în viitor clienţii lor.

Cercetarea a fost efectuată pe baza datelor generate de telefoanele mobile a 200 de persoane din Lausanne, Elveţia. Dr. Mirco Musolesi, conducătorul studiului, afirmă că „informaţiile extrase din datele generate de telefoanele mobile constituie o sursă interesantă de cunoştinţe despre comportamentul uman”.

„Am demonstrat că acurateţea predicţiilor referitoare la localizarea viitoare a unei persoane poate fi îmbunătăţită atunci când sunt luate în calcul mişcările pe care aceasta le-a efectuat în trecut, alături de datele generate de indivizii ce compun grupul social al acestei persoane”, a adăugat dr. Musolesi.

În ciuda faptului că acest sistem va aduce beneficii companiilor de marketing şi forţelor de ordine, organizaţiile ce pledează pentru protejarea intimităţii nu văd cu ochi buni această tehnologie. „Această cercetare subliniază faptul că temerile noastre nu sunt exagerate”, afirmă Emma Carr, director în cadrul Big Brother Watch, o organizaţie non-guvernamentală.

Cercetătorii afirmă că tehnologia ar putea fi folosită de agenţiile de publicitate pentru a crea reclame personalizate, anticipând locurile pe care urmează să le viziteze o persoană. De asemenea, tehnologia ar putea fi folosită de companii pentru a oferi reduceri personalizate, în timp real, în funcţie de locul în care se estimează că se va găsi utilizatorul telefonului mobil.

De asemenea, oamenii de ştiinţă speră că acest algoritm va putea fi folosit în viitor de poliţie pentru a prezice locurile în care urmează să fie comise infracţiuni.

Care sunt şansele de a supravieţui cancerului? Evoluţia bolii va putea fi prezisă graţie unei noi descoperiri

Când se pune problema evaluării şanselor de supravieţuire ale unei persoane ce suferă de cancer, cel mai important lucru care trebuie ştiut este dacă tumoarea a metastazat - adică dacă s-a răspândit şi dincolo de locul de origine, dând naştere unor tumori în alte organe ale corpului. O echipă de cercetători americani a studiat factorii care favorizează metastaza, iar descoperirile ar putea avea implicaţii importante pentru prognosticul şi tratamentul cancerelor.

Specialiştii de la Weill Cornell Medical College din New York - Facultatea de Medicină a Universităţii Cornell - s-au concentrat asupra exozomilor, vezicule microscopice desprinse din celulele canceroase, conţinând proteine şi molecule cu rol de "mesageri genetici".

Tumorile pot "expedia" astfel de vezicule purtătoare de mesaje şi semnale pe care alte celule, precum cele din măduva osoasă, le recepţionează, modificându-şi funcţionarea în acord cu noile "instrucţiuni".

Această descoperire susţine teoria "însămânţării" propusă acum 120 de ani de către Stephen Paget, pentru a explica răspândirea cancerului în organism.

Exozomii creează, în alte organe ale corpului, un teren favorabil, în care celulele canceroase desprinse din tumoarea-mamă pot prolifera, dând naştere altor tumori: aceasta este metastaza.

Exozomii nu sunt specifici tumorilor, ci există şi în organismul sănătos, jucând roluri importante în semnalizarea şi comunicarea intercelulară; de pildă, "cheamă" celulele la locul unei leziuni, pentru a ajuta la vindecare.

Însă cancerul distorsionează acest proces. Autorii studiului au arătat că tumorile generează un tip special de asemenea vezicule - exozomi oncogenici, ce conţin biomolecule care creează, în alte organe, locuri prielnice ataşării şi proliferării celulelor canceroase. Cu cât o tumoare produce mai mulţi exozomi, cu atât mai rapid se produce metastaza.

De pildă, rezultatele experimentale publicate recent în Nature Medicine confirmă faptul că şansele de a supravieţui melanomului malign (o formă agresivă de cancer al pielii) depind de activitatea exozomilor.

Astfel, oncologii îşi pot informa pacienţii cât de predispuşi sunt la metastazare şi cât de frecvent trebuie să vină la control după operaţia de îndepărtare a tumorii.

Există şi mari şanse ca, înţelegând rolul exozomilor, să poată fi puse la punct tratamente care vor reduce riscul de metastază. Cercetătorii de la Universitatea Cornell au arătat că o proteină-semnal numită MET joacă un rol important în acest proces, iar companiile farmaceutice lucrează deja la dezvoltarea unor medicamente ce acţionează asupra acestei proteine.

PGD2 - descoperirea care va schimba viaţa a milioane de bărbaţi din întreaga lume

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania susţin că au descoperit motivul pentru care bărbaţii chelesc: o enzimă care dezactivează foliculii de păr.

Dr. George Cotsarelis a anunţat că poartă deja negocieri cu companiile farmaceutice, un leac pentru această problemă urmând să fie lansat pe piaţă în următorii doi ani.

Dr. Cotsarelis, alături de echipa sa de dermatologi de la Universitatea Pennsylvania, a descoperit că enzima Prostaglandin D2 (PGD2) previne maturizarea foliculilor de păr. 

Oamenii de ştiinţă ştiau că există o legătură între gene şi calviţie, însă nu cunoşteau cauza exactă ce duce la pierderea părului. Studiind scalpul a mai multor bărbaţi ce cheleau, doctorii au descoperit că nivelul de PGD2 era de 3 ori mai mare în zonele în care aceştia îşi pierdeau părul.

Aceeaşi echipă de cercetători a descoperit că bărbaţii care chelesc sunt dotaţi cu celulele necesare pentru creşterea părului, însă acestea eşuează în procesul de maturizare. Specialiştii cred că PGD2 este motivul pentru care acest proces este oprit, fiind posibilă repornirea sa dacă acţiunea PGD2 este oprită. Testele efectuate pe şoareci au demonstrat că enzima PGD2 încetineşte, într-adevăr, creşterea părului.

În acest moment există deja pe piaţă medicamente care acţionează împotriva PGD2, acestea fiind folosite pentru a trata astmul şi alergiile. Doctorii cred că aceste medicamente pot fi transformate într-o loţiune ce poate fi aplicată pe scalp.

„Un lucru foarte util în dermatologie este faptul că putem apela la compuşi care sunt folosiţi deja ca medicamente, transformându-i în loţiuni ce pot fi aplicate local. Suntem convinşi că aceste medicamente existente ar preveni pierderea părului, însă nu ştim cu siguranţă dacă ar permite părului să crească din nou în zonele în care acesta a căzut deja”, a explicat dr. Cotsarelis.

Testele de laborator sugerează că acest tratament ar putea funcţiona şi în cazul femeilor care suferă de alopecie. Se estimează că aproximativ 40% dintre femei suferă de o formă de calviţie, aceasta fiind provocată mai ales de schimbările hormonale ce au loc în timpul menopauzei. 

În rândul bărbaţilor, numărul celor afectaţi este mult mai mare, afirmă dr. Cotsarelis. Se estimează că jumătate dintre bărbaţi în vârstă de 50 de ani suferă de calviţie, procentul celor afectaţi la vârsta de 70 de ani ajungând la 70%. 

„Cred că descoperirea făcută de echipa noastră este cu adevărat captivantă, efectele sale pozitive urmând să nu se limiteze doar la bărbaţi. Numărul persoanelor care preferă să aibă păr este foarte mare”, spune dr. Cotsarelis.

Specialiştii consideră că potenţialul tratament identificat de echipa doctorului Cotsarelis va revoluţiona piaţa tratamentelor pentru alopecie. În acest moment, persoanele afectate de calviţie nu au foarte multe opţiuni de tratament. Transplanturile de păr sunt foarte costisitoare, dureroase iar rata lor de succes este variabilă.

De asemenea, cele două medicamente existente astăzi pe piaţă pentru această problemă prezintă efecte secundare de mare risc. Propecia, un medicament care blochează testosteronul, poate provoca impotenţă, iar Amexidil, un medicament ce creşte volumul de sânge livrat către foliculii de păr, poate chiar accelera pierderea părului în anumite condiţii.

Graţie echipei doctorului Cotsarelis, în doar doi ani bărbaţii şi femeile din întreaga lume ce suferă de pierderea părului vor avea şansa unui nou tratament.

A apărut o nouă metodă de înmormântare: resomarea

O companie scoţiană de pompe funebre a declarat că a instalat cu succes un nou dispozitiv de „resomare” în statul american Minnesota. Instalaţia de resomare a procesat deja cadavrele a 20 de persoane care au ales această metodă nouă în detrimentul clasicelor deja înhumări sau incinerări la crematoriu.

Resomarea constă în dizolvarea cadavrului într-o soluţie alcalină şi este popularizată în SUA ca "incinerare ecologică" sau "incinerarea fără flacără".
Primul dispozitiv de resomare a fost instalat anul trecut în statul Florida şi a procesat până în prezent un număr de 10 cadavre.

Sandy Sullivan, şef al Resomation Ltd, a declarat presei că instalaţia funcţionează foarte eficient, după o serie de ajustări fine. Resomarea include tratarea cadavrului la temperatura de 300 grade Celsius, într-un vas special, presurizat, care conţine o soluţie de hidroxid de potasiu. Procesul durează circa 3 ore, iar din trup rămâne doar scheletul, care este măcinat şi transformat într-un praf alb, ce este apoi oferit familiei în acelaşi mod ca şi cenuşa de la crematoriu.

Partizanii acestei metode susţin că resomarea produce cu cca. 30% mai puţine gaze cu efect de seră comparativ cu incinerarea, folosind doar o şeptime din energia necesară incinerării. În plus, resomarea permite separarea şi extragerea plombelor dentare din amalgam, pentru ca acestea să poată fi depozitate şi tratate în siguranţă (deoarece conţin mercur, care este toxic).

Mercurul din amalgamul dentar se vaporizează în crematorii şi este responsabil parţial de poluarea atmosferică cu mercur.

Sandy Sullivan speră ca în viitorul apropiat să instaleze alte 10-15 dispozitive de resomare pe teritoriul american. În prezent, un număr de 8 state americane şi-au modificat legislaţia astfel încât să permită utilizarea acestei metode pe teritoriul lor.

Conform afirmaţiilor lui Sandy Sullivan, există interes şi în ţările Europei faţă de această nouă metodă de procesare a cadavrelor, dar nu există încă legislaţia corespunzătoare.

Cum îţi poate prezice degetul inelar şansa de supravieţuire?

Bărbaţii care au degetele inelare scurte pot avea şanse mai mari se să se vindece de cancer de prostată, spun oamenii de ştiinţă.

Noi teste au arătat că bolnavii de cancer care aveau inelarele mai scurte decât arătătoarele au răspuns mai bine la tratamentele împotriva tumorilor, comparativ cu restul bărbaţilor. Motivul, spun specialiştii, ar fi acela că bărbaţii cu inelarele mai scurte decât degetele arătătoare au un niveluri mai scăzute de testosteron, hormonul masculin cunoscut pentru implicarea sa în dezvoltarea tumorilor.

Specialiştii au testat această teorie pe 142 de voluntari, care sufereau de hiperplazie benignă a prostatei, o afecţiune caracterizată prin mărirea în volum a prostatei, care îngreunează urinarea.

Cercetătorii au descoperit că cei care au inelare mai scurte răspund mai bine la dutasterid, un medicament care ameliorează hiperplazia benignă a prostatei şi care luptă şi împotriva cancerului de prostată, prin blocarea efectelor testosteronului la nivelul acestui organ. Atât hiperplazia benignă a prostatei, cât şi cancerul de prostată sunt influenţate de nivelul de testosteron.

De-a lungul timpului, numeroase studii au arătat că lungimea degetului este corelată cu riscul de apariţie a unor boli, precum osteoartrită, depresie, boli de inimă şi unele boli neuromusculare. Diferenţa dintre cele două degete este determinată de expunerea la testosteron încă din timpul vieţii intrauterine. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această diferenţă poate avea implicaţii importante asupra sănătăţii.

Bărbaţii tind să aibă inelare mai lungi, în timp ce femeile au, în general, inelarele de aceeaşi lungime cu degetele arătătoare. Cu toate acestea, lungimea degetelor poate varia considerabil de la un individ la altul.

Potrivit experţilor, acest studiu le oferă medicilor posibilitatea de a identifica din timp bărbaţii care vor răspunde mai bine la tratamentul cu dutasterid împotriva cancerului.

Seceta din Statele Unite poate duce la tulburări sociale pe mapamond

Cum preţurile cresc odată cu temperaturile globale, seceta fără precedent care a lovit Statele Unite în decursul acestui an dus la creşterea nemaiîntâlnită a preţului alimentelor, iar fenomenul va continua şi în viitor. În consecinţă, criza alimentelor ar putea duce la numeroase revolte şi alte tulburări sociale peste tot în lume, după cum avertizează experţii.

Conform informaţiilor de ultimă oră remise de către Climate Prediction Center, din cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration, in decursul lunilor august-septembrie 2012 s-au creat condiţiile pentru manifestarea fenomenului El Niño în Pacific, fenomen care îşi va pune la rândul său amprenta asupra climei Terrei.

Acest nou factor major care se adaugă secetei fără precedent, deja instalată, va duce în final la încă o majorare a preţului alimentelor, cunoscut fiind faptul că fenomenul El Niño poate declanşa noi serii de fenomene extreme precum inundaţii sau secete.

Agricultura americană este deja într-o situaţie extrem de gravă, după cum avertizează Departamentul de Agricultură al SUA, care declară că anul acesta se înregistrează cea mai scăzută producţie de porumbde după anul 1995, iar drept rezultat, Indicele Preţului Alimentelor (Food Price Index - FPI) stabilit de FAO (Organizaţia pentru Agricultură şi Alimente din cadrul ONU) a crescut cu 6% în luna iulie, ajungând la valoarea de 213 în prezent.

Este o situaţie deosebit de periculoasă, după cum crede şi Yaneer Bar-Yam, din cadrul New England Complex Systems Institute din Massachusetts. El a descoperit că, în cazul în care indicele FPI creşte deasupra valorii de 210 unităţi, riscul izbucnirii unor revolte în lume este mai ridicat. Spre exemplu, atât Primăvara Arabă, din anul 2011, cât şi revoltele din 2008, izbucnite în Mexic, India, Rusia şi Belgia, au fost declanşate parţial de creşterea preţului alimentelor.

Perfecţiunea naturii: Soarele este o sferă aproape desăvârşită

O serie de oameni de ştiinţă, care au făcut mai multe măsurători de precizie, spun că Soarele este corpul care se apropie cel mai mult de perfecţiunea unei sfere.

Ţinând cont că Soarele este un glob gazos care se roteşte, oamenii de ştiinţă se aşteptau ca acesta să aibă o umflătură în dreptul liniei ecuatoriale, deci o formă oarecum asemănătoare unei farfurii zburătoare. Planeta Jupiter demonstrează acest efect foarte bine. Datorită ratei de rotaţie foarte mari (o rotaţie completă la 10 ore), aceasta este cu aproximativ 7 procente mai lată la ecuator comparativ cu distanţa dintre cei doi poli.

Acum, o echipă condusă de doctorul Jeffrey Kuhn, din cadrul Universităţii Hawaii, a realizat o serie de măsurători precise ale liniei ecuatoriale a Soarelui. În urma acestor măsurători, cercetătorii au avut o surpriză: Soarele nu se lăţeşte atât de mult la Ecuator. Diametrul ecuatorial este de 1,4 milioane km, însă diferenţa dintre diametrul de la Ecuator şi cel dintre poli este de numai 10 kilometri.

Dacă am reduce dimensiunea Soarelui la dimensiunile unei mingi gonflabile obişnuite, această diferenţă ar fi mai mică decât grosimea unui fir de păr uman.

Singurul obiect sferic mai apropiat de perfecţiune este o sferă de siliciu creată ca măsură-standard pentru masă.

Rezultatele reprezintă încununarea a 50 de ani de eforturi în ceea ce priveşte măsurarea Soarelui. Mai mult decât atât, aceste eforturi au fost îngreunate de atmosfera Terrei. "Într-un final, din spaţiu, am reuşit să-i dăm de cap", a declarat Kuhn.

Observaţiile au o importanţă majoră în aflarea informaţiilor referitoare la interiorul Soarelui, despre care specialiştii spun că se roteşte cu diferite viteze, aşa cum traficul de pe o autostradă se desfăşoară cu viteze diferite de la un moment la altul. Această distribuţie a vitezeilor poate fi estimată pornind de la diferite măsurători realizate asupra formei stelei sau asupra modului în care ea se balansează. Noua măsurătoare indică faptul că straturile superioare ale Soarelui se deplasează mai lent decât se credea, iar Kuhn consideră că o cauză posibilă ar fi turbulenţele din interior.

Echipa a mai cercetat şi schimbările survenite la nivelul diametrului de-a lungul a doi ani de observaţii, schimbări care ar putea fi corelate cu ciclul de 11 ani al activităţii solare, dar au concluzionat că, dacă aceste variaţii există, ele sunt prea mici pentru a fi detectate.