10 gadgeturi pregătite pentru Apocalipsă

Cele mai comune gadgeturi sunt fără îndoială cele care ţi se rup în buzunar când te aşezi pe ele, şi la categoria asta ar întra o cameră foto Olympus pe care am distrus-o doar pentru că o purtăm în buzunarul de la spate, dar şi un recorder digital Zoom Hn4, căruia i s-au stricat microfoanele după doar jumătate de metru petrecuţi în mediu newtonian, adică dotat cu gravitaţie. Ca să nu mai vorbesc de laptopuri Dell cu ecrane care crapă la cea mai mică manipulare defectuoasă. Cea de-a două categorie de gadgeturi e preferata mea: unelte digitale pe care poţi fără probleme să le cari la munte, la mare, şi în orice împrejurare "dură". Multe rezistă la incendii de mii de grade şi, în caz de apocalipsă, ne-ar supravieţui cu uşurinţă.

Am alcătuit o listă cu electronicele pregătite să facă faţă celor mai dure teste, variind de la banale radio-uri care pot fi scăpate de pe stânci până la laptopuri care rezistă la greutate de Hummer. Iat-o:

Roberts Terrain

Un aparat de radio simpatic, imposibil de lăsat în urmă pentru că este galben, şi în egală măsură rezistent. Având un difuzor de 7 waţi şi capacitatea de a prinde întreg spectrul radio, radio-ul este rezistent la apă şi la multiple aruncări, datorită unei structuri metalice care protejează aparatul. Din păcate poate deveni destul de greu, nefiind alimentabil solar, ci doar cu ajutorul a 6 baterii LR20.

Olympus µ 770 SW

Bucurându-se de o rezoluţie de 7.1 megapixeli şi zoom optic 3x, cei de la Olympus au reuşit să facă o cameră mai puţin fragilă decât modelul pe care am reuşit să-l distrug în buzunar. 770 SW-ul rezistă la 10 metri sub apă, totodată reuşind să suporte greutăţi de 100 de kilograme şi aruncări de la un metru şi jumătate. Camera poate fi chiar uitată la munte în afară cortului, temperaturile de până la -10 grade Celsius nefiind o problemă. Cu o carcasă de metal, camera reuşeşte să arate excelent, nu doar să se comporte exemplar în condiţii stresante.

Samsung B2100 Xtreme Edition

Telefonul acesta, spre deosebire de majoritatea aparatelor din această categorie, rezistă timp de 30 de minute sub apă, e protejat de praf şi nisip şi beneficiază şi de un led care îl transformă în lanternă. Fără să aibă touchscreen sau alte îmbunătăţiri multimedia, telefonul îşi face treaba lui.. de telefon.

LaCie XtremKey

Botezat de producători ca fiind "all-terrain", stick-ul USB de faţă, cu capacităţi de până la 64GB, e protejat de un strat metalic cu o grosime de 2 milimetri, ceea ce îl face să reziste la greutatea unui camion de 10 tone. Îşi păstrează proprietăţile de a fi sigilat perfect şi la 100 de metri sub apă, putând şi aruncat şi de la 5 metri. Viteza de până la 30MB/s la scriere şi 40MB/s la citire îl transformă într-un partener de lucru serios.


G-Form

Cei de la G-Form s-au decis să folosească întotdeauna cele mai rezistente materiale pentru husele de iPad, smartphone şi laptop pe care le produc, iar Poron XRD este unul dintre ele. Având o structură inteligentă, modulară, care se pliază pentru a atenua şocurile, toate produsele G-Form sunt de avut la îndemână, chiar dacă au forma unui atenuator de şocuri pentru bicicletă sau a unui protector de genunchi pentru amatorii de sporturi extreme.

ioSafe

Cei de la ioSafe sunt dedicaţi scopului pe care şi l-au propus: să construiască harduri externe care să reziste la condiţii extreme. Unul dintre ele, SoloPRO, rezistă jumătate de oră la temperaturi mai mari de 850 de grade Celsius, este waterproof şi are şi marele avantaj al conectivităţii pe interfaţa USB 3.0. Capacităţile suportate sunt de până la 3TB, răcirea este exemplară pentru un hardware fără aerisire, unul dintre avantajele care îl diferenţiază net de concurenţă fiind un cec de 2500 de dolari, destinat recuperării de date în cazul în care protecţia de condiţii extreme dă, totuşi, greş.

Panasonic ToughBook 53

Preferatul meu şi totodată cel mai rezistent gadget construit vreodată, în afară de bricegele Swiss Army, evident, este orice laptop din seria Panasonic ToughBook. Dacă Panasonic nu se distinge în peisaj ca mare producător de laptopuri, ei fiind mult în spate în clasamentul de profil, cu ToughBook au creat o adevărată legendă. Apărută în 1998 şi destinat în principal armatei, seria ToughBook e mai mult decât serioasă şi pregătită pentru apocalipsă. Noul model, 53, beneficiază de specificaţii aproape desktop, bazate pe platforma Intel i5, cu 4 GB de RAM, posibilităţi de touchscreen şi toate porturile necesare. Securitatea în caz de dezastre (ecologice sau nu) e oferită de o carcasă de magneziu, tastatură rezistentă la lichide, totul putând fi aruncat de la câţiva metri fără probleme. Iar o maşină, după cum puteţi vedea în clipul următor, nu constituie chiar nicio problemă.

Garmin Oregon 450t

Deşi la prima vedere pare un banal GPS, Oregon 450t este un adevărat luptător, dotat cu un touchscreen rezistent, cărţi preîncărcate şi card microSD. Pe lângă faptul că poţi da liniştit cu el de pământ, Oregonul e dotat şi cu un altimetru, compas electronic, gadgetul fiind rezistent şi la apă.


Fisher Price - cameră digitală şi player portabil

Gadgeturile rezistente la intemperii şi şocuri nu sunt utile doar pe munte sau în condiţii extreme.. ci şi în mână celor mici! Fisher Price are două produse extrem de rezistente la izbituri, mai exact o cameră digitală acoperită de un cauciuc rezistent inclusiv la zgârieturi şi un player dotat cu butoane mari şi ecran LCD.

SeaLife - DC1000

Cu adevărat specială, camera digitală SeaLife e specializată pe fotografia subacvatică, fiind perfect funcţională la o adâncime de 60 de metri sub nivelul mării. Având un display LCD de 2.7 inci şi un senzor optic de 10 megapixeli, ajutat de un zoom optic de 5x, camera excelează în corecţia de imagine la adâncime, realizând adevărate panorame subacvatice

China recunoaşte că a instituit o unitate militară de elită dedicată Internetului

China a instituit o unitate specială dedicată mediului online, numită Armata Albastră, care va permite Armatei Populare de Eliberare protejarea de atacuri externe. Observatorii occidentali consideră că există riscul ca această unitate de elită să fie folosită pentru infiltrarea sistemelor guvernamentale străine.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Geng Yansheng, a anunţat că o echipă de 30 de persoane dedicată mediului online a fost formată pentru a îmbunătăţi siguranţa militară a Chinei.

Atunci când un reporter a întrebat dacă Armata Albastră a fost instituită cu scopul de a lansa atacuri cibernetice asupra altor ţări, Geng a menţionat că securitatea online constituie o problemă internaţională care afectează nu doar societatea, ci şi domeniul militar. Acesta a susţinut că şi China se numără printre victimele atacurilor cibernetice, acestea afectând securitatea reţelelor naţionale.

Despre unitatea online, organizată sub conducerea Comandamentului Militar Guandong, se crede că există de cel puţin doi ani dinainte ca existenţa acesteia să fie confirmată oficial.

Surse din toată industria de securitate a internetului au fost de părere că hackerii chinezi sunt responsabili pentru cea mai mare parte a atacurilor cibernetice la nivel mondial.

Un raport al companiei americane Symantec susţine că aproape 30% din emailurile ce conţin viruşi au fost trimise din China, dintre acestea 21.3% fiind provenite din oraşul Shaoxing.

Trăim în epoca ciber-războaielor

Pe măsură ce economiile ţărilor dezvoltate exploatează avantajele oferite de Internet, intrastructura şi secretele acestor ţări devin din ce în ce mai vulnerabile atacurilor cibernetice. Dacă în secolul trecut războaiele aveau loc pe câmpul de luptă, astăzi obţinerea resurselor adversarilor implică din ce în ce mai des o bătălie în teritoriul virtual. Teoreticienii consideră ciberspaţiul ca fiind al cincilea domeniu în care se poate desfăşura un război, după sol, mare, aer şi spaţiu.

Printre infrastructurile cibernetice vulnerabile se numără reţelele electrice, cele ale spitalelor, băncilor, ale companiilor de telecomunicaţii sau din domeniul apărării, iar pe măsură ce tot mai multe informaţii devin conectate la spaţiul virtual, lista potenţialelor ţinte se măreşte. Pentru că toate aceste sisteme sunt interconectate, un atac cibernetic poate dezactiva în doar 15 minute reţeaua electrică a SUA, cu consecinţe devastatoare asupra reţelelor bancare, de transport, de comunicare, afectând chiar şi lanţurile logistice ce asigură alimentarea cu hrană a populaţiei.

Pe lângă avantajul pe care ciberspaţiul îl oferă potenţialilor atacatori prin uşurinţa şi viteza cu care resursele adversarului pot fi obţinute sau distruse, ciber-războiul poate aduce un alt atu forţei agresoare: identitatea atactorilor poate fi disimulată.

În cazul armei-cheie a secolului XX-lea, bomba nucleară, ţările ce o puteau folosi în luptă au ales să nu o facă, fiind descurajate de faptul că un contraatac al inamicului ar fi fost la fel de devastator, Hiroshima şi Nagasaki servind drept exemplu . În schimb, atacul cibernetic, ce se anunţă a fi instrumentul militar esenţial al secolului al XXI-lea, ar putea evita acest impendiment dacă victima atacului nu ştie împotriva cărei ţări să lanseze contraatacul.

Primul atac informatic a avut loc în 1982, când spionii sovietici au furat un sistem de control computerizat de la o companie canadiană. Ceea ce nu ştiau agenţii secreţi sovietici era că specialiştii CIA reuşiseră să introducă în software-ul furat o "bombă logică", aşa cum sunt numite liniile de cod introduse în programele de computer care, atunci când anumite condiţii sunt împlinite, activează o funcţie maliţioasă. În cazul sistemului furat de spionii URSS, bomba logică inserată de CIA a condus la o explozie masivă ce a avut loc la o conductă de gaz din Siberia.Deflagraţia a fost atât de mare încât a fost detectată din spaţiu de sateliţii americani, iar Thomas Reed, un fost comandant al aviaţiei SUA, a descris-o în autobiografia sa ca fiind "cea mai mare explozie non-nucleară detectată vreodată din spaţiu".

Cu toate acestea, atacurile cibernetice nu au intrat în atenţia opiniei publice decât la 25 de ani după acest eveniment.

2007 - prima dată când o ţară întreagă este atacată în ciberspaţiu

În aprilie 2007, Estonia a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent, site-urile parlamentului, ministerelor, băncilor, principalelor ziare şi televiziuni fiind ţintele răufăcătorilor virtuali. Timp de trei săptămâni, ţara a fost paralizată, ministerele, băncile şi numeroase companii fiind nevoite să-şi oprească activitatea, iar cetăţenii au avut probleme în a accesa Internetul. Primul atac cibernetic asupra unei întregi ţări a venit pe fondul unei dispute politice pe tema mutării unui monument dedicat eroilor sovietici, propunere îndelung contestată de minoritatea rusă din Estonia şi de Kremlin.

Majoritatea informaţiilor au indicat adrese de internet originare din Rusia ca sursă a atacurilor, iar ministrul de externe al Estoniei a acuzat Kremlinul de implicare. Rusia a susţinut că acuzele sunt nefondate, însă şeful Centrului Militar de Prognoză din Rusia, Colonelul Anatoli Tsiganok, a lăsat de înţeles că armata rusă are forţa de a conduce un astfel de atac, declarând că "aceste atacuri au fost încununate de succes, iar NATO nu a avut nici un fel de replică la ofensiva virtuală a Rusiei".

Georgia a suferit atacuri similare în 2008, într-o perioadă ce a coincis cu conflictul georgiano-rus din Osetia de Sud. Din cauza atacurilor venite dinspre Rusia, routerele din Turcia şi Rusia ce făceau legătura cu Georgia erau supraîncărcate cu date spre ţara gruzină, astfel că traficul spre lume era complet sufocat. Din acest motiv, cetăţenii Georgiei nu puteau accesa niciun site străin pentru a se informa şi nici nu puteau trimite emailuri sau alte tipuri de pachete de date în afara ţării. De asemenea, Georgia a pierdut controlul asupra domeniului .ge, fiind nevoită să transfere site-urile guvernamentale pe servere din afara ţării. Pagina preşedintelui ţării a fost mutată în "exil virtual" pe un blog găzduit de Google în California.

Cel mai devastator atac a fost cel înregistrat de sistemul bancar georgian. Pentru că băncile din Georgia şi-au sistat orice activitate online şi nu puteau fi astfel atacate de către hackerii ruşi, aceştia au trimis atacuri înspre sistemul bancar internaţional, camuflând sursa atacurilor pentru a părea că originează din Georgia! Sistemele de securitate ale băncilor internaţionale au reacţionat automat, blocând toate conexiunile cu sistemul bancar georgian. Acest lucru a dus la blocarea imediată a operaţiunilor bancare din Georgia şi la paralizarea sistemului de cărţi de credit, lucru ce a atras şi oprirea reţelelor de telefonie mobilă.

Atacurile asupra Estoniei şi Georgiei au condus la o reevaluare a doctrinelor militare ale statelor membre NATO, securitatea cibernetică căpătând mai multă importanţă.

Cu toate acestea, Rusia a reuşit să atace şi pe cel mai important membru NATO: în noiembrie 2008, un virus de origine rusă a reuşit să penetreze cel puţin una din reţelele secrete ale armatei SUA, reuşita atacului fiind recunoscută în mod public de Pentagon.

2010 - Stuxnet, arma cibernetică ce a deraiat programul nuclear iranian

Cea mai sofisticată armă cibernetică ce a ieşit până acum la iveală este Stuxnet, un vierme informatic ce a fost folosit pentru a întârzia programul nuclear iranian. Un virus extrem de complex, despre care se crede că a fost elaborat în urma unei colaborări americano-israeliene, Stuxnet a impresionat analiştii din domeniul securităţii informatice prin numărul de vulnerabilităţi pe care acesta le-a exploatat, fiind de departe cel mai ingenios şi complex vierme informatic descoperit vreodată. Atacul informatic a fost la fel de eficient ca unul militar, estimează analiştii, provocând o întârziere de aproximativ 2 ani programului nuclear iranian.

Deşi nici SUA, nici Israelul nu şi-au asumat această armă cibernetică, complexitatea acesteia indică implicarea a cel puţin unui guvern în elaborarea sa (Microsoft estimează că au fost necesare echivalentul a 10.000 de zile de muncă pentru crearea Stuxnet), iar reprezentanţii celor două ţări au ezitat să nege participarea la conceperea acestui virus informatic. O investigaţie a New York Times a arătat că proiectul de sabotaj al programului nuclear iranian a fost început de preşedintele Bush în ianuarie 2009, fiind accelerat sub conducerea preşedintelui Obama.

Analiştii israelieni consideră că Iranul va obţine o bombă atomică în 2014-2015, cu trei ani mai târziu decât se estima iniţial, Stuxnet fiind considerat un succes răsunător, urmând să fie consemnat în cărţile de istorie ca prima armă cibernetică ce a avut un efect devastator.

Iranul a reacţionat investind 500 de milioane de dolari în departamentul militar dedicat războiului cibernetic, estimându-se că deţine a doua "armată virtuală" la nivel mondial.

2011 - Războiul cibernetic dintre SUA şi China se ascute

Până în 1991, strategia militară a Chinei în cazul unui război cu SUA se baza în mare parte pe numărul mare de soldaţi, liderii comunişti considerând că armata americană va fi învinsă graţie avantajului numeric. După desfăşurarea masivă de forţe americane cu ocazia războiului din Golf, conducătorii chinezi au conştientizat că această strategie nu va funcţiona. Supremaţia militară a SUA nu poate fi contestată de nimeni, au conchis ei, cel puţin nu cea convenţională.

Şefii armatei şi-au dat seama că au nevoie de o capacitate de război asimetric care să pună SUA în dificultate. Atuul din mânecă identificat de generalul Wang Pufeng s-a intitulat "zhinxinziquan", adică "dominarea informaţiei", dominare ce putea fi atinsă doar printr-un atac cibernetic. Tocmai de aceea,strategii militari chinezi pun un mare accent pe cyberspaţiu, recunoscând că acest domeniu este unul în care dominaţia americană poate fi contestată, compensând pentru diferenţa calitativă dintre forţele convenţionale chineze şi cele americane.

În ultimii ani, hackerii chinezi au lansat din ce în ce mai multe atacuri asupra computerelor ce aparţin guvernului SUA şi companiilor din industria apărării. Din 2006 până în 2011, numărul atacurilor lansate împotriva computerelor aparţinând guvernului federal american a crescut cu 650%. Printre oficialii de rang înalt atacaţi de agenţii chinezi se numără Secretarul Apărării, Robert Gates, şi Secretarul Comerţului, Carlos Gutierrez, căruia i s-au copiat toate datele de pe laptop cu ocazia unei vizite la Beijing, pentru ca apoi să se încerce conectarea cu ajutorul lor la serverele Departamentului Comerţului din SUA.

SUA nu este singura ţară afectată. În 2011, instituţii precum Comisia Europeană şi FMI au fost ţinta unor atacuri semnificative, iar computerele guvernului francez au căzut victimă hackerilor cu puţin timp înainte ca această ţară să găzduiască summitul G20. Guvernul german susţine că hackerii chinezi au accesat computerul personal al premierului Angela Merkel, o altă victimă a acestora fiind premierul Australiei. Directorul MI5, Jonathan Evans, a comunicat celor mai importante 300 de companii din Marea Britanie că reţelele lor au fost penetrate de agenţii guvernului chinez.

Instituţiile guvernamentale nu sunt singurele ce cad pradă spionilor virtuali. După ce hackerii au reuşit să pătrundă în sistemele companiei RSA Security, care oferă servicii de securitate, au folosit codurile de acces obţinute pentru a accesa sistemele Lockheed Martin, cel mai mare mare furnizor din lume de soluţii în domeniul apărării.

Recent, Richard Clarke, fostul consilier principal pe probleme de securitate al lui Bill Clinton şi al lui George W. Bush, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte atacurile lansate de China asupra SUA în ciberspaţiu. Clarke este cunoscut pentru faptul că a încercat să avertizeze structura de conducere a SUA cu mai mult timp înainte de evenimentele din 11 septembrie 2001 despre pericolul pe care îl reprezenta Al-Qaeda, fără a reuşi să convingă administraţia Bush.

Acum, Richard Clarke condamnă dur atacurile chineze asupra infrastructurii cibernetice americane. "Dacă am descoperi explozibili de origine chineză de-a lungul reţelei electrice naţionale a SUA, am considera acest lucru un act de război. Bombele digitale ale Chinei constituie un pericol la fel de grav", a avertizat el recent într-un editorial publicat în Wall Street Journal. China a obţinut date secrete din reţelele americane în volume imense, de ordinul terabiţilor, de la coduri de acces ale Departamentului de Stat până la design-ul armelor în valoare de miliarde de dolari.

Clarke menţionează că în 2009, reţeaua electrică a SUA a fost atacată de hackeri, care au lăsat o poartă de acces care le permite să preia controlul, atac recunoscut de preşedintele Obama. "Atacul asupra reţelelor electrice nu poate conduce nici la îmbogăţire şi nici nu oferă date de interes spionilor. Singurul motiv pentru care acest lucru poate fi explicat este ca formă de contracarare a supremaţiei militare americane prin ameninţarea cu distrugerea a elementelor de bază ale economiei SUA. Strategii militari chinezi au scris că aceasta este metoda prin care China poate fi pe picior egal cu SUA din punct de vedere militar", a explicat Clarke.

Cum va continua era războaielor cibernetice?

Ca răspuns la numeroasele atacuri la care infrastructura SUA a fost supusă în ultima vreme, Pentagonul a anunţat recent noua strategie asupra spaţiului virtual. Aceasta cuprinde o schimbare dramatică, guvernul american anunţând că intenţionează să clasifice sabotajul computerizat drept un act de război. Acest lucru înseamnă că, pentru prima dată, SUA afirmă deschis că este dispusă să folosească forţele militare tradiţionale pentru a răspunde la un atac cibernetic. "Dacă foloseşti atacuri cibernetice pentru a ne dezactiva reţelele electrice, nu fi surprins dacă te vei trezi lovit de o rachetă", a descris un oficial din armata SUA noua doctrină.

Pentagonul intenţionează să folosească conceptul de "echivalenţă" pentru a decide căror atacuri cibernetice să răspundă cu arme convenţionale. Astfel, dacă un atac cibernetic va produce victime, daune materiale şi perturbări în funcţionarea normală a societăţii similare cu efectul unui atac militar tradiţional, armata SUA va lua în calcul posibilitatea de a răspunde prin forţa militară convenţională.

De asemenea, Pentagonul a anunţat că lucrează la un sistem intitulat National Cyber Range, ce reprezintă o "clonă" a Internetului în care vor putea fi simulate ciber-războaie. Terenul de antrenament virtual va permite armatei americane dezvoltarea de strategii şi tehnici de atac şi de apărare în spaţiul virtual. Acest sistem va intra în funcţiune în 2012, fiind conceput de DARPA, agenţia care a conceput Arpanet, precursorul Internetului de azi.

Recent, NSA (Agenţia de Securitate Naţională a SUA) a anunţat un parteneriat cu majoritatea furnizorilor de conexiuni la Internet din SUA în cadrul căruia vor scana traficul de date transportat de acestea, în scopul detectării atacurilor cibernetice şi eliminării lor.

China a reacţionat prompt la aceste măsuri, oferind o replică în principalul ziar al armatei. Într-un articol publicat la jumătatea lunii iunie 2011, publicaţia a acuzat măsurile SUA, acuzând armata americană de "o încercare grăbită de a obţine avantaje militare pe Internet, ridicând un nou război virtual pe o culme furtunoasă". Jurnalul, cunoscut pentru faptul că reflectă gândirea conducătorilor militari chinezi, a adăugat că "acţiunile americanilor ne reamintesc că pentru a proteja siguranţa naţiunii noastre pe Internet este nevoie să accelerăm dezvoltarea capacităţilor de apărare şi să grăbim paşii prin care vom concepe o armată a Internetului puternică".

Şi alte ţări reacţionează la pericolul atacurilor cibernetice. Germania şi-a inaugurat pe 16 iunie 2011 centrul de securitate cibernetică, ministerul de interne declarând că "protejarea infrastructurii esenţiale este elementul cheie al cibersecurităţii". Tot în această lună, Guvernul României a aprobat înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Acesta va avea rolul de a proteja infrastructurile cibernetice ale României.

Evenimentele ce au loc în ultimii ani conturează, din ce în ce mai clar, faptul că suntem martorii primilor paşi făcuţi în cursa înarmării în spaţiul cibernetic. Astfel, va trebui recunoaştem războiul cibernetic drept un element important al lumii de astăzi şi să conştientizăm riscurile şi vulnerabilităţile pe care le implică acest nou domeniu al războiului, ce are potenţialul de a provoca daune devastatoare, similare celora înregistrate în marile războaie ale secolului al XX-lea.

Invenţia care schimbă energia verde: bateria din metal lichid

Donald Sadoway, profesor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a dezvoltat o baterie din metal lichid care ar putea revoluţiona domeniul energiei din surse regenerabile.

Energia regenerabilă (precum cea obţinută cu ajutorul centralelor solare şi eoliene) are un potenţial uriaş în economisirea resurselor naturale, doar că productivitatea acestor instalaţii depinde de starea vremii.

Pentru a depăşi această problemă, Sadoway a creat bateria care poate stoca energia generată de centralele solare şi cele eoliene.

Bateria este alcătuită din trei straturi. Metale lichide cu densităţi diferite (şi menţinute la temperaturi de aproximativ 500 de grade Celsius) sunt aşezate peste şi sub un strat de sare topită. Materialele acţionează ca electrozi pozitivi şi negativi, iar sarea ca un electrolit. Bateria creează curent în mod similar cu o baterie tradiţională, iar prin inversarea sensului curentului are capacitatea de a se reîncărca.

Echipa condusă de Sadoway a mărit treptat dimensiunile bateriei până a ajuns la o versiune de un metru. Scopul este acela de a combina mai multe baterii pentru crearea uneia gigantice, capabilă de a fi utilizată în reţeaua de energie electrică. Profesorul susţine că bateria este la doar doi ani distanţă de comercializare, fiind mult mai ieftină decât una litiu-ion.

Educaţia 2.0 - cea mai importantă revoluţie din istoria omenirii

Omenirea se confruntă astăzi cu o transformare fără precedent în istorie: o revoluţie a informaţiei. Un rol important în acest proces îl joacă Internetul, tehnologia care transferă puterea cunoaşterii din mâinile instituţiilor de învăţământ superior în cele ale tuturor persoanelor interesate. În ultimii ani au fost lansate mai multe platforme online ce îşi propun să transforme viaţa studenţilor din întreaga lume, oferindu-le acestora şansa unei educaţii de cea mai bună calitate cu cost minim. UNESCO estimează că în următorii 30 de ani vor avea parte de educaţie superioară mai multe persoane decât în toată istoria omenirii.

Iată câteva dintre iniţiativele online ce au potenţialul de a transforma viaţa pe Terra:

Khan Academy

Khan Academy este o platformă înfiinţată de Salman Khan, unul din pionierii educaţiei online. Academia online oferă peste 3.000 de videoclipuri educaţionale, pe teme ce variază de la matematică şi fizică la istorie şi medicină.

Khan nu a intenţionat să transforme lumea, ci doar să ajute o verişoară mai tânără să înveţe. Iniţial, Khan îi preda verişoarei sale Nadia meditaţii virtuale la matematică prin Yahoo Messenger, însă după ce mai multe rude şi câţiva prieteni i-au solicitat la rândul lor ajutorul, a hotărât să înregistreze lecţiile în format video şi să le încarce pe Youtube. „Un om poate educa lumea cu ajutorul unui computer! Nu-mi pot imagina o modalitate mai inspirată utilizare a timpului pe care îl am la dispoziţie”, a explicat Khan.

Clipurile lui Khan au avut un succes neaşteptat, astfel că el şi-a dat demisia de la fondul de investiţii la care lucra pentru a se dedica integral proiectului „Khan Academy”. Pe lângă clipuri, site-ul conţine şi un software ce le permite profesorilor şi părinţilor să evalueze care părţi ale materiei au fost însuşite de studenţi şi care nu, evoluţia lor fiind înregistrată treptat pe o „hartă a cunoaşterii”. Avantajul clipurilor este că fiecare persoană poate învăţa în ritmul său, acumulând cunoştinţe în funcţie de propriile nevoi şi posibilităţi.

În ultimii doi ani, organizaţia a primit finanţări din partea Bill & Melinda Gates Foundation şi a gigantului Google, iar astăzi este unul dintre cele mai populare site-uri educaţionale din lume, lecţiile sale fiind vizionate de peste 125 de milioane de ori până acum.

Astăzi, peste 3,7 milioane de studenţi virtuali accesează site-ul în fiecare lună, iar Khan investeşte în traducerea cursurilor în tot mai multe limbi pentru a se apropia de ţelul propus: oferirea unei educaţii de calitate, în mod gratuit, tuturor celor ce o doresc.

Persoanele implicate în proiectul Khan Academy au planuri măreţe pentru viitor. Shantanu Sinha, preşedintele academiei, susţine că proiectul este doar un aspect al „transformărilor majore” ce vor avea loc în domeniul educaţiei. „Tabletele vor deveni ieftine şi omniprezente şi ne vor permite accesul nelimitat la informaţie, care va deveni o resursă la fel de uşor de găsit precum apa curentă. Accesul la o educaţie de cea mai bună calitate va fi considerat o necesitate umană de bază”, afirmă Sinha.

Udacity, iniţiativa unui profesor de la Stanford

Udacity reprezintă cea mai nouă încercare de a face educaţia de calitate accesibilă tuturor.  Proiectul a început atunci când Sebastian Thrun, un profesor de la Universitatea Stanford, a decis să predea nu doar studenţilor săi cursul „Introducere în Inteligenţa Artificială”, ci tuturor celor interesaţi, în mod gratuit online. Participanţii online urmau să aibă parte de aceeaşi educaţie, de aceleaşi teste şi de aceeaşi atenţie în acordarea notelor precum cei prezenţi în sala de curs.

Iniţiativa sa a avut mult mai mult succes decât se aştepta: în primele ore, peste 5.000 de persoane s-au înscris pe site-ul dedicat cursului. „Până duminică seara, numărul crescuse la 10.000, iar luni dimineaţa a trebuit să particip la câteva şedinţe cu reprezentanţii universităţii, pe care nu-i informasem de iniţiativa mea”, a relatat Thrun ulterior.

În cele din urmă, la cursul de inteligenţă artificială s-au înscris peste 160.000 de studenţi din 190 de ţări. Thrun a descoperit că printre aceştia se numărau inclusiv persoane din Afghanistan, care călătoreau pe distanţe mari, prin zone periculoase, pentru a avea acces la Internet. 23.000 de studenţi au absolvit cursul, iar 248 au obţinut scoruri perfecte (performanţă pe care nu a reuşit-o niciunul dintre studenţii de la Stanford).

Thrun stabilise încă din 2011 că nu dorea prelungirea contractului său cu universitatea Stanford, care expira, deoarece urma să se dedice unui alt proiect în care joacă un rol important: ‘’Google Car”, în cadrul căruia Google şi-a propus să creeze o maşină capabilă să se conducă singură. Acesta nu a fost, însă, singurul proiect în care s-a implicat Thrun după ce a plecat de la Stanford.

Impresionat de succesul neaşteptat al cursului online, profesorul Thrun a decis să cheltuiască 200.000 de dolari din economiile personale pentru a lansa o nouă platformă dedicată învăţământului online: Udacity. Thrun îşi propune ca Udacity să fie o instituţie de învăţământ superior de calitate, la care toată lumea să aibă acces gratuit.

Udacity a lansat două cursuri deja disponibile publicului: unul în care studenţii vor învăţa de-a lungul a 8 luni cum să conceapă un motor de căutare şi altul în care vor învăţa să programeze un automobil care se conduce singur. Cursurile sunt deschise tuturor, nefiind nevoie de cunoştinţe anterioare pentru a participa. Thrun îşi doreşte ca Udacity să ofere în viitor numeroase alte cursuri de informatică. Sergey Brin, cofondator al Google, a încurajat proiectul, recomandând tuturor să participe la cursuri, deoarece „informatica îţi permite apoi să realizezi aproape orice”.

Cursurile lui Thrun nu sunt structurate precum cele obişnuite. „Mi-am dat seama că notele reprezintă eşecul sistemului educaţional”, a afirmat Thrun. În sistemul educaţional actual, o persoană care ia o notă „de trecere” merge mai departe, deşi nu dovedeşte cunoaşterea materiei predate. „Când înveţi să mergi pe bicicletă şi nu-ţi iese, nu te opreşti din învăţat pentru a încerca să te apuci de ceva mai greu, cum ar fi mersul pe un un uniciclu”, explică Thrun. Astfel, Thrun a conceput platforma Udacity pentru a permite fiecărui student să înveţe în ritmul său, până stăpâneşte materia.

Thrun are planuri măreţe, dezvăluite de manifestul publicat pe site-ul personal: „Sunt împotriva educaţiei accesibile doar celor mai buni 1% din studenţii lumii. Sunt împotriva educaţiei superioare ce costă zeci de mii de dolari. Sunt împotriva dezechilibrului pe care îl provoacă actualul sistem în lume. Doresc să îi ajut pe ceilalţi 99% să devină mai puternici. Doresc să democratizez educaţia. Educaţia ar trebui să fie gratuită, accesibilă tututor, oriunde şi oricând”.

Coursera, MITx şi alte iniţiative noi

Exemplul lui Thrun a fost urmat de alţi colegi ai săi de la Stanford, care oferă mai multe cursuri din domeniul informaticii pe o nouă platformă, Coursera, pe care vor fi disponibile în scurt timp şi cursuri din alte domenii. Misiunea Coursera seamănă cu cea a profesorului Thrun: „Dorim să facem disponibilă gratuit cea mai bună educaţie din lume oricărei persoane care doreşte să beneficieze de ea. Credem că oamenii din întreaga lume – atât din ţările dezvoltate, cât şi din cele în curs de dezvoltare – vor folosi platforma noastră pentru a-şi construi o educaţie de elită, accesibilă până de curând doar unor privilegiaţi. În viziunea noastră, toţi aceşti oameni îşi vor folosi educaţia pentru îmbunătăţirea vieţii lor, a familiilor lor şi pentru dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc”.

Succesul profesorilor de la Stanford nu a rămas fără reacţie din partea celorlalte universităţi de prestigiu din SUA. Specialiştii universităţii MIT au lansat platforma MITx, în cadrul căreia urmează să predea gratuit. Pentru primul curs, ce are ca temă circuitele electronice, au început deja înscrierile, perioada de studiu fiind 5 martie - 8 iunie 2012. La final, participanţii vor obţine un certificat similar cu cel obţinut de studenţii universităţii, ce plătesc câteva mii de dolari pentru curs. MIT este o instituţie inovatoare în domeniul învăţământului online, care a lansat încă de acum 10 ani platforma OpenCourseWare pentru punerea materialelor de curs la dispoziţia celor interesaţi. Alte universităţi de prestigiu, precum Harvard sau Yale, au urmat modelul celor de la MIT, astăzi fiind disponibile zeci de cursuri oferite de cele mai renumite universităţi (toate se regăsesc pe site-ul Academic Earth).

MIT a anunţat că va investi milioane de dolari în platforma MITx, urmând să ofere mai multe cursuri gratuite, iar specialiştii se aşteaptă ca iniţiativa universităţii să fie urmată de numeroase alte instituţii de învăţământ, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul platformei OpenCourseWare.

Decizia MIT a fost primită cu entuziasm de specialiştii în învăţământ din SUA. Richard DeMillo, directorul Centrului pentru Universităţile Secolului al XXI-lea din cadrul Georgia Institute of Technology afirmă că „decizia MIT este foarte importantă şi cred că va face valuri. Dacă aş fi rămas în industria IT şi aş fi intervievat un candidat cu o diplomă MITx, l-aş fi angajat cu siguranţă”.

Modelul începe să se extindă: o iniţiativă lansată la începutul acestui an, intitulată The Faculty Project, aduce laolaltă profesori de la universităţi americane de top precum Duke, Northwestern şi Dartmouth. Scopul proiectului este acela de a permite oamenilor din întreaga lume, mai ales celor ce nu îşi permit costurile unei universităţi de top, să aibă acces la cursuri predate de unii dintre cei mai buni profesori din domeniul aprofundat.

Viitorul sună bine?

Bill Gates, cel mai generos filantrop din lume, a făcut în 2010 o declaraţie surprinzătoare în cadrul unei conferinţe dedicate tehnologiei: „Peste 5 ani, veţi putea găsi pe Internet cele mai bune prelegeri şi cursuri din lume, gratuit. Veţi putea obţine o educaţie mai bună decât la orice universitate de astăzi”. Gates susţinea că ideea de a frecventa cursurile unei universităţi pentru a ne desăvârşi educaţia va deveni perimată, deoarece persoanele motivate să înveţe o vor putea face fără a mai plăti zeci de mii de dolari.

Astăzi, la 2 ani de la această declaraţie, afirmaţia lui Bill Gates începe să se concretizeze. Dacă în urmă cu câţiva ani educaţia superioară oferită de universităţile de top ale planetei era doar un vis pentru marea majoritate, acum profesorii acestor instituţii predau gratuit pe platforme online.

Pe măsură ce conexiunile la internet, computerele, tabletele şi smartphone-urile vor deveni tot mai răspândite, educaţia de cea mai înaltă calitate nu va mai depinde de localizarea geografică şi de disponibilitatea resurselor materiale consistente sau a îndatorării pentru studii. Aşadar, viitorul le va aparţine celor ce vor descoperi şi exploata noile oportunităţi.