Thursday, December 13, 2012

Lentilele de contact revoluţionare pot reda vederea


Lentilele de contact dotate cu celule stem ar putea repara sau reda, în mod natural, vederea.


Oamenii de ştiinţă speră ca implantul biodegradabil, încărcat cu celule stem care se pot multiplica, să permită vindecarea naturală a ochiului. 
Celulele stem sunt un fel de cărămizi care stau la baza dezvoltării ţesuturilor. Ele se pot transforma în orice alt tip de celule, motiv pentru care acestea ar trebui să fie capabile să repare orice fel de ţesut. 
Cercetătorii de la Universitatea Sheffield, care au dezvoltat implantul, speră ca tehnica să vină în ajutorul milioanelor de oameni din întreaga lume care îşi pierd vederea. Tehnologia a fost creată pentru a trata problemele de la nivelul corneei, prin amplasarea unor membrane delicate care au rolul de a ajuta celule să se ataşeze şi să se multiplice. 
Folosind o serie de tehnici complexe, oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze un disc din material biodegradabil, care poate fi încărcat cu celule stem şi care se fixează pe cornee. Ulterior, celulele se multiplică şi vindecă ţesutul. 
Tratamentele standard pentru orbire presupun un transplant de cornee, folosind membrane umane donate. Cu toate acestea, în cazul unora dintre pacienţi, tratamentul eşuează în câţiva ani deoarece ochii nu reţin aceste celule care ar trebui să repare retina. 
Trăsătura esenţială a noilor discuri este că ele conţin mici „buzunare” pentru adăpostirea şi protejarea celulelor stem, menţinându-le pe acestea la nivelul ochiului sub o formă grupată. Un alt avantaj al noii invenţii este capacitatea de a fi biodegradabilă şi alcătuită din materialul folosit pentru suturi. 
Pentru că testele de laborator au arătat că membranele pot suporta creşterea celulelor, studiile clinice urmează să înceapă în India. 

No comments:

Post a Comment