you are nobody without school

Alexander Cioban Hai sa va mai zic una buna

Razvan Manole Ascult, Ascult

Alexander Cioban Baiat prostut asta o facut scoala 

Alexander Cioban Dar se pare ca nu so prins nimca de el

Alexander Cioban Nu are habar cate urechi are baiatu

Razvan Manole Dar unde o facut asta scoala ? :) Ce e chiar asa de prost

Alexander Cioban Pai na, O facut si el pe unde o apucat 

Alexander Cioban Nu sunt eu de parere cu cei care spun ca daca nu ai scoala nu faci nimca, mai sunt si exceptii

Alexander Cioban Dar aici au nimerit-o

Alexander Cioban Deci asta-i asa de prost incat numa nu bubuie

Alexander Cioban La Bacalaureat o luat 1 Mate 2 Romana 3 Biologie 

Alexander Cioban Parca ar fi fost la competitie si el o luat toate premiile 1 medalia de aur 2 medalia de argint 3 medalia de bronz 

Alexander Cioban E de rasu plansu =)) Asta-i si analfabet pe deasupra 

Alexander Cioban Cum sa fii atat de tampit sa scrii asa ceva 

Razvan Manole Doamne ma fereste dar chiar e tampit omu

Razvan Manole Astai Cioban sau ce ? Nu o vazut civilizatie in viata lui cred

Alexander Cioban Ce vorbesti acolo ?

Alexander Cioban E viitor doctor 

Alexander Cioban Cum termina ia rapid BACU  (Magna cum-laude) sau chiar (Summa cum-laude)

Alexander Cioban Si apoi pleaca in Germania si castiga 10.000 €

Razvan Manole Eu nu te cred ... Asta doctor ?

Razvan Manole Ceva nu e normal aici 

Alexander Cioban Stai calm, astia de la scoala Post Liceala ii toaca banii si pe urma rad de el =)) 

Alexander Cioban Numa nu-i spun in fata ce prost mare ii 

Alexander Cioban Oaie cu Cabina ca la ce fata are ii putem zicea Oaie cu cabina si are si parul cret =))

Razvan Manole Doar asa, ca nu cred ca termina si sa si ajunga el doctor in mileniile urmatoare

Alexander Cioban Da si cam astai cu cei care nu invata 

Razvan Manole Vreau CHILOTII 

Alexander Cioban Era sa uit 

Alexander Cioban Vreau CHILOTII

Previziunile climatice devin din ce în ce mai sumbre: noi probleme meteo ne dau bătăi de cap

Un nou studiu realizat de cercetătorii americani indică faptul că, odată cu creşterea temperaturilor, vom avea parte de mai multă umiditate în aer şi de precipitaţii mai intense.

„Simulările climatice computerizate indică o creştere substanţială a concentraţiilor medii şi maxime de vapori de apă”, au notat cercetătorii în studiu.

Pentru emisfera nordică, acest lucru ar putea însemna ca de-a lungul sec o creştere de 20-30% a precipitaţiilor maxime posibile. 

Studiul oamenilor de ştiinţă americani a examinat trei factori care influenţează precipitaţiile maxime posibile: umiditatea atmosferică, mişcarea ascendenţă a aerului în atmosferă şi vânturile orizontale. Astfel, s-a constatat că creşterea umidităţii din aer contribuie cel mai mult la schimbările de precipitaţii. 

„Suntem foarte încrezători atunci când spunem că ploile cele mai extreme vor deveni şi mai intense, având în vedere că este aproape sigur că atmosfera va oferi mai multă apă pentru alimentarea acestor evenimente”, a declarat Kenneth Kunkel, coordonatorul studiului. 

Ceva ce nu ai mai văzut niciodată: bizarele creaturi din adâncuri

Ar trebui să vă rezervaţi trei minute din zi pentru a urmări acest clip video cu animale uimitoare care trăiesc în adâncuri.

Astfel, veţi avea ocazia să vedeţi câteva animale extrem de ciudate printre care se numără şi un calmar transparent (minutul 0:55), o meduză cu tentacule lungi de 40 de metri (minutul 1:47) şi un crustaceu care trăieşte în ceea ce a fost cândva corpul unei meduze (minutul 1:23). 

Clipul video arată câteva secvenţe din una dintre serii de documentare BBC, Deep Seea, episodul în cauză purtând numele de Twilight Zone. 

Imaginile au fost surprinse la 200 de metri în adâncuri, adică pe etajul mesopelagic (numit şi „twilight zone” în engleză), acolo unde ajunge mai puţin de 1% din lumina solară de la suprafaţă. 

Aşa cum veţi vedea mai jos, lumea de aici este caracterizată de o frumuseţe extraordinară. Fără a avea unde să se ascundă, animalele s-au adaptat astfel încât mare parte dintre ele sunt transparente. 

Controlează-ţi stresul ca să nu îţi controleze el sănătatea mintală!

Iată un motiv bun pentru care ar trebui să controlezi nivelul de stres din viaţa ta. Dacă nu reuşeşti să controlezi stresul de zi cu zi, totul (de la conflictele de la locul de muncă, până la certurile din familie) va face ca riscul de dezvoltare a tulburărilor de anxietate şi a altor probleme mintale să fie de 10 ori mai mari, susţine un nou studiu.

Factorii zilnici de stres pot afecta sănătatea emoţională, susţine Susan Charles, coordonatoarea studiului, profesoară de psihologie şi comportament social, de la Universitatea din California-Irvine. Mai mult, ea este de părere că nu este vorba de numărul de factori de stres la care suntem supuşi zilnic, ci modul în care reacţionăm la ei. Dacă devenim foarte anxioşi sau trişti atunci când suntem stresaţi, sănătatea noastră mintală va fi afectată.  

În studiu, oamenii de ştiinţă au analizat date de la 711 bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 25 şi 74 de ani şi care fuseseră intervievaţi de două ori, la distanţă de 10 ani. La început, participanţii au fost întrebaţi zilnic, timp de 8 zile, cu privire la factorii de stres pe care i-au întâlnit în ziua respectivă. De asemenea, ei au fost rugaţi să declare şi sentimentele pe care le experimentaseră de-a lungul zilei. 

În acest fel, oamenii de ştiinţă au putut determina dacă participanţii deveneau mai deprimaţi şi mai anxioşi în zilele în care se confruntau cu factorii de stres. 

În plus, atât la începutul studiului, cât şi după 10 ani, participanţii au completat chestionare legate de sănătatea lor mintală şi de tulburările de anxietate şi depresie. 

Rezultatele cercetării au indicat că oamenii care răspund la stres cu mai multă anxietate şi tristeţe decât în mod obişnuit, aveau mai multe şanse ca peste 10 ani  să declare că se confruntă cu probleme de anxietate şi stres psihologic. Aceste constatări au fost făcute în rândul participanţilor care, la începutul studiului, nu raportaseră că ar avea vreo problemă de sănătate mintală. 

„Studiul nostru sugerează că avem nevoie să ne gândim la modul în care experimentăm emoţiile care au un impact pe termen lung asupra sănătăţii mintale”, a explicat Charles. 

O metodă prin care putem face asta ar fi aceea de a ne impune să vedem aceşti factori de stres ca o provocare şi nu ca pe o ameninţare. De exemplu, dacă eşti stresat că trebuie să mergi la un eveniment unde nu cunoşti pe nimeni, stabileşte-ţi ca ţel cunoaşterea a trei oameni despre care să afli câte trei lucruri noi. 

Sau, dacă ai fost diagnosticat cu o anumită boală, nu te concentra asupra lucrurilor pe care nu mai poţi să le faci, ci asupra celor pe care le poţi face pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia. 

„Nu spun că trebuie să îndulceşti totul, dar atitudinea contează atunci când trebuie să faci faţă stresului”, a adăugat Charles.

Descoperirea care va revoluţiona planeta: o nouă metodă prin care energia regenerabilă poate fi obţinută ieftin şi nepoluant

O echipă de cercetători de la Universitatea Virginia Tech a descoperit o metodă prin care pot fi extrase cantităţi mari de hidrogen din orice plantă. Această reuşită are potenţialul de a oferi planetei o nouă sursă de combustibil ce este totodată ieftină şi prietenoasă cu mediul.

„Acest nou proces ar putea ajuta la reducerea dependenţei noastre de combustibilii fosili”, a comentat Y.H. Percival Zhang, profesor de ingineria biosistemelor în cadrul Virginia Tech. „Hidrogenul este unul dintre cei mai importanţi biocombustibili ai viitorului”, a mai spus profesorul.

Zhang a reuşit alături de echipa sa de cercetători să folosească xiloză, cea mai abundentă monozaharidă, pentru a produce o cantitate mare de hidrogen. Până acum, acest lucru era posibil doar în teorie, nu şi în practică. Metoda concepută de Zhang poate fi folosită indiferent de sursa de biomasă.

Descoperirea a fost relatată în jurnalul ştiinţific Angewandte Chemie, International Edition.

Această nouă metodă prietenoasă cu mediul prin care se produce hidrogen foloseşte resurse naturale regenerabile, eliberează foarte puţine gaze cu efect de seră în atmosferă şi nu necesită metale costisitoare sau grele. Celelalte metode de producere a hidrogenului sunt costisitoare şi produc gaze cu efect de seră.

Departamentul de Energie al SUA afirmă că combustibilul din hidrogen are potenţialul de a reduce în mod dramatic dependenţa de combustibili fosili. Din acest motiv, companiile producătoare de automobile lucrează la conceperea unor vehicule ce funcţionează pe baza unor celule de combustibil pe bază de hidrogen. Spre deosebire de motoarele alimentate cu benzină, ce poluează, singurul produs secundar al motoarelor cu hidrogen este apa. Descoperirea făcută de Zhang deschide calea către o sursă ieftină şi regenerabilă de hidrogen.

Jonathan R. Mielenz, coordonator al diviziei de bioştiinţe şi tehnologii din cadrul Oak Ridge National Laboratory, afirmă că descoperirea lui Zhang are potenţialul de a avea un impact major asupra producerii de energie alternativă.

„Elementul cheie al acestei reuşite este faptul că Zhang foloseşte al doilea zahăr ca răspândire din plante pentru a produce hidrogenul. Acest lucru oferă un beneficiu suplimentar producţiei de hidrogen şi reduce costul total asociat producerii de hidrogen din biomasă”, spune Mielenz.

Mielenz afirmă că procesul lui Zhang ar putea ajunge pe piaţă chiar şi în trei ani, dacă tehnologia este disponibilă. Zhang afirmă că, în momentul când va fi lansată pe piaţă, această tehnologie are potenţialul de a produce un impact enorm.

„Potenţialul de profit şi totodată beneficiile pentru mediu reprezintă motivele pentru care atâtea companii producătoare de automobile lucrează la celulele de combustibil cu hidrogen. Mulţi oameni cred că vom intra în era «economiei hidrogenului» cât de curând, iar această piaţă va valora doar în SUA un miliard de dolari”, spune Zhang.

Principalele obstacole în calea producţiei comerciale de gaz de hidrogen din biomasă includeau costul ridicat al proceselor folosite şi cantitatea scăzută de hidrogen rezultat.

Zhang crede că a reuşit să depăşească aceste probleme.

Echipa sa de cercetători s-a concentrat în ultimii şapte ani asupra identificării unor metode non-tradiţionale prin care să producă cantităţi mari de hidrogen cu un cost scăzut. Cercetătorii au studiat mai ales combinaţiile de enzime, descoperind de-a lungul timpului enzime noi şi concepând enzime cu proprietăţi utile.

Cercetătorii obţin hidrogenul de calitate înaltă la 50 de grade Celsius şi la presiune atmosferică normală. Biocatalizatorii folosiţi pentru a elibera hidrogenul sunt un grup de enzime izolate artificial de la mai multe microorganisme care trăiesc la temperaturi extreme, dintre care unele care trăiesc aproape de punctul de fierbere al apei.

Cercetătorii au ales xiloza, ce reprezintă chiar şi 30% din pereţii celulari ai plantelor. Deşi este o substanţă abundentă, xiloza a fost foarte rar folosită în eforturile de obţinere a hidrogenului. Microorganismele folosite de majoritatea cercetătorilor în experimentele lor nu pot produce hidrogen în cantităţi mari, deoarece aceste microorganisme cresc şi se reproduc în loc să separe moleculele de apă pentru a produce hidrogen pur.

Pentru a elibera hidrogenul, oamenii de ştiinţă de la Virginia Tech au separat un număr de enzime din microorganismele din care se găseau pentru a crea un „cocktail” personalizat de enzime ce nu se regăseşte în natură. Atunci când aceste enzime erau combinate cu xiloza şi cu polifosfat ele produceau un volum fără precedent de hidrogen, generând de trei ori mai mult hidrogen decât alte microorganisme specializate în producerea de hidrogen.

Energia stocată în xiloză separă moleculele de apă şi generează hidrogen cu un nivel mare de puritate ce poate fi utilizat direct de celulele de combustibil de hidrogen cu membrană schimbatoare de protoni. Şi mai atrăgător este faptul că această reacţie are loc la temperaturi scăzute, generând energie din hidrogen mai mare decât energia stocată în xiloză şi în polifosfat, astfel că eficienţa energetică este mai mare de 100%. 

În acest moment, piaţa hidrogenului sub formă de gaz valorează aproximativ 100 de miliarde de dolari, hidrogenul fiind produs din gaz natural, o metodă costisitoare şi poluantă. Hidrogenul este folosit pentru a produce amoniac pentru îngrăşăminte şi pentru a rafina substanţele petrochimice. 

„Nu are rost să folosim resurse naturale non-regenerabile pentru a produce hidrogen. Cred că această descoperire va produce o revoluţie în lumea energiei alternative”, a concluzionat Zhang.

Noua terapie care distruge cancerul fără a afecta celulele sănătoase

La scurt timp după descoperirea neutronului în 1932, unii oameni de ştiinţă au recunoscut potenţialul pe care îl avea terapia cu captură de neutroni de bor (BNCT) ca tratament împotriva cancerului. Dar în ciuda zecilor de ani de cercetare, specialiştii nu au reuşit să găsească un agent care să ţintească mai eficient tumoarea fără a avaria ţesutul sănătos din apropiere. Abia acum, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Missouri s-ar putea să fi găsit o soluţie la această problemă.

În mod tradiţional BNCT implică injectarea tumorilor agentul de captură, izotopul bor-10, care este non-reactiv. Apoi, tumorile sunt radiate cu un fascicul de neutroni epitermali care interacţionează cu agentul de captură pentru a produce o reacţie biologică distructivă.În acest fel rezultă formarea lui bor 11 şi eliberarea radiaţiei letale sub forma particulelor alfa (heliu-4) şi ioni de litiu care distrug tumoarea. Deşi numeroase studii clinice au demonstrat siguranţa procedurii BNCT, adevărata provocare a fost găsirea unui agent care să livreze exclusiv în tumoare şi nu ţi în altă parte. 

Profitând de faptul că celulele canceroase absorb mai multe materiale decât cele normale, specialiştii de la Universitatea din Missouri au determinat o serie de astfel de celule să absoarbă şi să stocheze o chimicală creată de profesorul M. Frederick Hawthorne. 

Astfel, atunci când capturează un neutron, chimicalele de bor elimină atomi de litiu şi heliu care penetrează şi distruge celulele canceroase din interior fără a afecta şi ţesuturile sănătoase. 

Hawthorne şi echipa sa de cercetători au testat acest tip nou de terapie pe şoareci iar rezultatele au indicat că aceştia intraseră în remisie. 

„O varietate mare de cancere pot fi atacate prin tehnica BNCT. Procedura a funcţionat excelent pe şoareci. Suntem pregătiţi să facem teste pe animale mai mari şi apoi pe oameni. Totuşi, înainte să putem trata oameni va trebui să construim echipamente potrivite”, a declarat Hawthorne .

Ce este mai benefic pentru inimă decât alergatul şi totodată mai comod? Răspunsul e surprinzător

Un nou studiu arată că mersul rapid reduce riscul de afecţiuni cardiace mai eficient decât alergatul în cazul în care consumul de energie al celor două activităţi este luat în calcul.

Cercetătorii au comparat datele obţinute în urma a două studii efectuate pe 33.060 de alergători şi 15.045 de persoane care merg rapid. Pentru aceeaşi cantitate de energie consumată, persoanele care mergeau rapid obţineau beneficii pentru sănătate mai ample decât persoanele care alergau.

Participanţii la studiu aveau vârste cuprinse între 18 şi 80 de ani, iar cercetătorii au studiat efectele acestor activităţi de-a lungul unei perioade de şase ani.

Alergatul reducea riscul de afecţiuni cardiace cu 4,5%, pe când mersul reducea acest risc cu 9,3%.

De asemenea, atunci când alergatul şi mersul rapid erau comparate folosind acelaşi nivel al energiei consumate, mersul avea un impact mai pronunţat în ceea ce priveşte factorii de risc asociaţi problemelor de inimă. Riscul de hipertensiune era redus cu 4,2% prin alergare şi cu 7,2% prin mers rapid.

Riscul de a atinge un nivel mare al colesterolului era redus cu 4,3% prin alergat şi cu 7% prin mers. În ceea ce priveşte riscul de a suferi de diabet, ambele metode prezentau un beneficiu similar, înregistrându-se o scădere cu 12% a acestuia.

„Mersul rapid şi alergatul constituie un test ideal al beneficiilor pentru sănătate oferite de plimbările de o intensitate moderată şi de alergatul de o intensitate ridicată pentru că folosesc aceleaşi grupe de muşchi şi sunt aceleaşi activităţi realizate la intensităţi diferite”, a comentat doctorul Paul Williams de la Lawrence Berkeley National Laboratory din California, coordonatorul acestui studiu.

„Cu cât alergau mai mult cei care au ales alergatul şi cu cât mergeau mai mult cei ce preferau mersul rapid, cu atât beneficiile pentru sănătate erau mai mari. Dacă totalul energiei consumate era egal între cele două grupuri, beneficiile pentru sănătate erau comparabile”, a explicat specialistul.

„Oamenii îşi caută mereu scuze ca să nu facă sport, dar acum au opţiunea de a investi în sănătatea lor viitoare prin alergat sau prin mers”, a concluzionat doctorul Williams.

Spectacol astronomic: o gaură neagră a fost surprinsă înghiţind o planetă

Astronomii au observat, într-o galaxie îndepărtată, o gaură neagră care „s-a trezit” dintr-o perioadă de inactivitate prelungită şi a înghiţit uncorp ceresc gigantic din vecinătate. Un eveniment similar, spun specialiştii, s-ar putea petrece în curând şi în propria noastră galaxie.

Întâmplarea a avut loc în galaxia NGC 4845, aflată la 47 de milioane de ani-lumină distanţă de Pământ, fiind surprinsă cu ajutorul observatorului spaţial INTEGRAL al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

”A fost o observaţie cu totul neaşteptată, fiind vorba de o galaxie care stătuse liniştită timp de cel puţin 20-30 de ani”, a spus Marek Nikolajuk de la Universitatea din Bialystok, Polonia, autorul principal al lucrării publicate în Astronomy & Astrophysics.

Astronomii studiau, cu ajutorul INTEGRAL, o altă galaxie, când au observat o emisie puternică de raze X venind dintr-un alt loc aflat în câmpul de observaţie al instrumentului. Studii ulterioare a confirmat că era vorba despre NGC 4845, o galaxie care nu mai fusese detectată anterior în radiaţii cu energie înaltă.

Emisia de radiaţii a atins maximul în ianuarie 2011 şi apoi a scăzut în intensitate pe tot  parcursul anului.

Analizând caracteristicile fenomenului, astronomii au putut constata că emisiile proveneau de la un nor de materie din jurul găurii negre centrale a galaxiei, care înghiţise un obiect spaţial cu masa de 14-30 ori mai mare decât a lui Jupiter. E posibil să fi fost vorba fie de o pitică brună (un obiect substelar, adică mai mic decât cele mai mici stele „adevărate”, capabile să susţină reacţiile de fuziune nucleară ce implică hidrogenul), fie de o gigantă gazoasă - o planetă uriaşă.

Gaura neagră din centrul galaxiei NGC 4845 ar avea, se estimează, o masă de aproximativ 300.000 mai mare decât a Soarelui.

O altă observaţie interesantă a fost aceea că gaura neagră părea „să se joace cu mâncarea”: modul în care emisiile de radiaţii s-au intensificat şi apoi s-au atenuat arată că a existat un răgaz de 2-3 luni între momentul când obiectul înghiţit a fost dezintegrat şi momentul când s-a produs creşterea temperaturii resturilor rămase în apropierea găurii negre.

„Este pentru prima dată când vedem dezintegrarea unui obiect substelar de către o gaură neagră”, a afirmat un alt autor al studiului, Roland Walter de la Observatorul din Geneva, Elveţia.

”Credem că doar straturile externe - care constituiau cca. 10% din masa obiectului - au fost înghiţite de gaura neagră şi că nucleul mai dens continuă să orbiteze înjurul ei.”

Evenimentul din galaxia NGC 4845 ar putea fi urmat de unul similar care, cred astronomii, este de aşteptat să aibă loc în curând (poate chiar anul acesta) şi care va implica gaura neagră din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee.

În zonă nu se găsesc pitice brune şi nici planete, ci doar un nor compact de gaz, cu o masă de doar câteva ori mai mare decât a Terrei şi care a fost observat scurgându-se în spirală spre gaura neagră, care îl va înghiţi în curând.

Un mister al apariţiei vieţii îşi găseşte explicaţia

Cum s-a ajuns de la materia neînsufleţită la organismele vii? Cercetătorii britanici au rezolvat o enigmă ce constituie un punct-cheie al scenariului prin care a apărut viaţa pe Pământ

Este general acceptat faptul că unele dintre ingredientele chimice importante ale materiei vii au sosit pe Terra prin intermediul meteoriţilor, dar până acum oamenii de ştiinţă nu reuşiseră să explice cum s-ar fi putut face trecerea de la materia lipsită de viaţă la structurile fundamentale ale materiei vii.

Acum, însă, un nou studiu arată modul în care ar fi putut apărea o substanţă chimică, similară uneia întâlnite în celulele vii şi esenţială pentru producerea energiei care susţine viaţa. 

Această substanţă s-ar fi putut forma atunci când fragmente de meteoriţi ce conţineau fosfor ar fi căzut în lacurile cu lichid acid şi fierbinte din preajma vulcanilor. Asemenea formaţiuni erau, foarte probabail, răspândite pe toată suprafaţa Pământului.

”Enigma modului în care au apărut organismele vii din materie neînsufleţită i-a tulburat multă vreme pe oamenii de ştiinţă, dar credem că substanţa fosforată neobişnuită pe care am descoperit-o ar putea fi un precursor al «bateriilor» care alimentează acum toată viaţa de pe Pământ. Faptul că această substanţă se formează uşor, în condiţii similare cu cele ale Pământului primordial,  sugerează că aceasta ar putea fi veriga lipsă dintre geologie şi biologie”, a explicat dr. Terry Kee, de la Facultatea de Chimie a Universităţii din Leeds, Marea Britanie.

La toate formele de viaţă terestre, energia necesară întreţinerii vieţii este obţinută printr-un proces numit chemiosmoză; în cadrul lui, o substanţă numită adenozin-trifosfat (ATP) - un fel de „baterie chimică” reîncărcabilă - este permanent descompusă şi resintetizată în celule, furnizând energia necesară pentru a alimenta reacţiile chimice vitale, adică metabolismul.

Enzimele complexe necesare pentru sinteza şi descompunerea ATP este prea puţin probabil să fi existat pe Terra în perioada în care a apărut viaţa. De aceea, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat atenţia spre o substanţă mai simplă, cu proprietăţi similare ATP-ului, dar care nu are nevoie de enzime pentru a realiza transferuri de energie.

Elementul-cheie în ATP este fosforul, dar forma în care acesta se găselşte în mod obişnuit pe Pâmănr, fosforul V (pentavalent), este insolubilă în apă şi are o reactivitate chimică scăzută.

Însă Pământul, la începuturile sale, era bombardat intens de meteoriţi şi praf interstelar bogate în minerale exotice, inclusiv o formă mult mai reactivă a fosforului, care se găseşte într-un mineral numit schreibersit, ce conţine fier, nichel şi fosfor.

Oamenii de ştiinţă au realizat un experiment ce simula impactul unui asemenea meteorit cu Pământul fierbinte şi cu activitate vulcanică intensă: au pus fragmente din meteoritul Sihote-Alin (un meteorit bogat în fier care a căzut în Siberia în anul 1947) în lichid acid luat din zona geotermală Hveradalur din  Islanda.

Meteoritul a fost lăsat să reacţioneze cu lichidul acid în eprubete încălzite de izvoarele termale din jur, timp de 4 zile, şi apoi alte 30 de zile la temperatura camerei.

Ulterior, soluţia rezultată a fost analizată, cercetătorii descoperind că ea conţinea o substanţă numită pirofosfit, o „rudă” a pirofosfatului, partea din molecula de ATP responsabilă de transferul de energie. 

Oamenii de ştiinţă cred că substanţa ar fi putut acţiona ca o formă timpurie de ATP, în etapa numită de ei „viaţa chimică”.

„Viaţa chimică ar fi fost etapa intermediară dintre materia anorganică şi primele celule vii, cu organizare biologică. Putem face o analogie între viaţa chimică şi o maşinărie - un robot, de exemplu, este capabil să se mişte şi să reacţioneze la mediul din jur, dar nu este viu. Cu ajutorul acestor baterii primitive, compuşii chimici s-au organizat într-un mod care i-a făcut capabili de comportamente mai complexe şi, în cele din urmp, au format structurile biologice vii pe care le cunoaştem azi”, a afirmat dr. Terry Kee.

Cercetătorii de la JPL-Caltech, care monitorizează activitatea roverului Curiosity pe Marte, au raportat recent că au descoperit prezenţa fosforului pe Planeta Roşie.

„Dacă Curiosity a găsit fosfor în una dintre formele pe care le-am găsit noi în Islanda, acest lucru poate sugera că pe Marte condiţiile ar fi fost, la un moment dat, potrivite pentru dezvoltarea vieţii, într-un mod asemănător celui în care credem că s-a dezvoltat ea pe Pământ”, a adăugat dr. Kee.

Echipa de la Universitatea din Leeds colaborează în prezent cu cea de la JPL-Caltech pentru a descifra modul în care aceste baterii primitive şi „viaţa chimică” din care făceau parte ar fi putut duce la apariţia vieţii biologice.

În cadrul acestei colaborări, cercetătorii vor construi o „celulă de combustibil geologică”, folosind minerale şi gaze care existau din abundenţă în mediul terestru primitiv. Specialiştii vor aplica pe suprafaţa celulei diferite substanţe chimice şi vor monitoriza reacţiile care au loc şi produsele chimice care se formează.

Cercetătorii au, de asemenea, în vedere o expediţie pe insula Disko, de lângă Groenlanda, singura sursă terestră de schreibersit, mineraul din meteoritul Sihote-Alin. Ei intenţionează să repete aici experimentele făcute şi speră să arate că respectivele substanţşe chimice s-ar fi putut dezvolta şi în cadrul unui scenariu integral terestru.

Istoria omenirii este marcată de numeroase schimbări de perspectivă ce au avut loc la nivel de societate şi care au dus la transformări radicale. În ştiinţă, Thomas Kuhn a denumit aceste transformări „schimbări de paradigmă”, printre exemple numărându-se tranziţia de la fizica newtoniană la perspectiva relativistă elaborată de Einstein şi „revoluţia cognitivă” ce a înlocuit perspectivele behavioriste referitoare la comportamentul uman.

Societăţile au fost şi ele transformate de-a lungul timpului de schimbările de perspectivă, astfel că deţinerea de sclavi, rasismul sau homofobia – lucruri considerate morale în alte timpuri – au ajuns să fie respinse de public.

De-a lungul istoriei, numeroase schimbări de paradigmă au apărut în urma unor noi tehnologii. Spre exemplu, revoluţia provocată de Galileo în astronomie nu ar fi fost posibilă fără telescop, iar descoperirea ADN-ului de către Crick şi Watson nu ar fi avut loc dacă cei doi cercetători nu ar fi avut la dispoziţie un instrument ştiinţific suficient de puternic încât să permită analizarea moleculei de ADN. Astăzi, omenirea dispune de un instrument similar, ce are potenţialul să provoace numeroase transformări de paradigmă nu doar în ştiinţă, ci şi în societate: Internetul.

Tranziţia de la „obsesia proprietăţii” la obţinerea accesului

În ultimii ani, futurologii şi alţi specialişti în identificarea noilor tendinţe au identificat o nouă schimbare de paradigmă ce are potenţialul să aducă schimbări colosale la nivelul societăţii: tranziţia de la „deţinere” la „acces”. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni încetează să-şi mai dorească să deţină obiecte, preferând să aibă mai degrabă acces la acestea atunci când au nevoie. Acest fenomen mai este cunoscut sub numele de „consumul în colaborare” şi de „economie a împărtăşirii”.

Una dintre cele mai importante instituţii specializate în identificarea tendinţelor care vor avea un impact asupra viitorului, The Copenhagen Institute for Futures Studies (CIFS), a organizat de curând o conferinţă pe tema acestei schimbări de paradigmă sub numele „Freedom from Ownership”. România a fost reprezentată la această conferinţă de Ana Iorga, fondatoarea primului laborator deneuromarketing din ţară şi singurul membru român al reţelei CIFS.

Klaus Æ. Mogensen, CEO-ul CIFS, a explicat: „Vrem să închiriem, să împărtăşim şi să împrumutăm mai degrabă decât să deţinem. Această tendinţă este evidentă mai ales pe Internet, unde foarte multe servicii oferă publicului acces la muzică, filme, cărţi şi reviste în dauna proprietăţii. Ea nu se va opri aici, iar în viitor se vor modifica şi comportamentele noastre de consum în ceea ce priveşte bunurile fizice”.

Avantajele accesului au fost sintetizate de Kevin Kelly, fondatorul revistei Wired, într-un eseu celebru intitulat „Better Than Owning”: „Proprietatea nu mai este la fel de importantă cum era pe vremuri. Folosesc drumuri pe care nu le deţin. Am acces imediat la 99% din drumurile din lume pentru că ele sunt un bun public. Ne este permis acest acces pentru că plătim taxe locale. Chiar dacă nu le deţin, aceste drumuri îmi pot servi în orice scop pe care mi l-aş putea imagina la fel de bine ca în cazul în care le-aş fi deţinut. De fapt, chiar mai bine pentru că dacă nu le deţin nu am obligaţia să le întreţin. Majoritatea infrastructurii publice oferă aceleaşi beneficii. Foarte probabil, în viitorul apropiat, nu voi mai «deţine» muzică, filme sau cărţi. În schimb, voi avea acces imediat la toate cărţile, filmele şi melodiile folosind un serviciu la care sunt abonat. Astfel, decizia de a mă bucura de o operă va fi separată de decizia mult mai complicată prin care aleg dacă vreau să «deţin» ceva. Pentru multe persoane acest tip de acces universal este mai bun decât deţinerea. Nu mai ai responsabilitatea îngrijirii, sortării, catalogării, curăţării şi stocării. Pe măsură ce vor deveni mai accesibile, cărţile, muzica şi filmele vor deveni bunuri sociale, chiar dacă nu vor fi plătite prin taxe. Nu este greu de imaginat că şi alte bunuri intangibile vor lua aceeaşi cale. Jocurile, educaţia şi informaţiile despre sănătate se îndreaptă în aceeaşi direcţie”.

Tranziţia de la „proprietate” la „acces” începe să fie vizibilă chiar şi la noi în ţară. Dacă acum un deceniu sau două lumea prefera să acumuleze muzica sub forma mediilor fizice de stocare, fie că era vorba de casete, CD-uri, DVD-uri sau alte suporturi, astăzi multe persoane preferă să acceseze muzica preferată online, fără a mai simţi nevoia de a stoca respectivele cântece în computerul personal. Din acest motiv, platformele ce oferă acces la conţinut, precum Zonga (ce se aseamănă cu mai celebrele Spotify şi Pandora), au parte de tot mai mulţi adepţi. Deşi nu este neapărat intuitiv, prin renunţarea la proprietate în favoarea accesului oamenii se pot bucura de mai multă muzică: în loc să deţină 100 de CD-uri, ei au acces la milioane de melodii.

În Occident, obiceiul „consumului în colaborare” nu este limitat la produsele digitale, ci îşi face simţită prezenţa şi în cazul obiectelor fizice. Până la apariţia platformelor de Internet specializate,  oamenii erau limitaţi la propriul cerc de prieteni atunci când doreau să aibă acces la un obiect sau la o proprietate pe care nu o deţineau. Astăzi, Internetul facilitează formarea rapidă de legături între oamenii care deţin proprietăţi şi obiecte pe care nu le folosesc şi cei ce doresc să aibă acces la acestea.

Primele platforme de Internet destinate acestui scop vizau cele mai costisitoare obiecte şi servicii, cum ar fi mijloacele de transport şi locuinţele temporare. Aşa au apărut site-uri precum Airbnb.com, unde proprietarii de case şi apartament pot închiria pe termen scurt doritorilor o cameră sau chiar o reşedinţă întreagă, sau Zipcar, care permite închirierea unei maşini.

Dacă în Barcelona se găsesc peste 1.000 de unităţi locative de închiriat pe Airbnb, în Bucureştinumărul proprietăţilor disponibile în acest regim este de 229. „În România, nu vom observa foarte curând acest trend la nivelul pieţei imobiliare, mai ales că avem din nou dreptul la proprietate privată abia de 20 de ani. În capitalele turistice europene este ceva obişnuit să îţi închiriezi casa unor străini când eşti plecat în concediu, dar în Bucureşti nu am auzit pe nimeni să facă asta. Nu ştiu nici câţi oameni ar fi dispuşi să îşi închirieze maşina unor străini, pentru weekendul în care nu o folosesc, dar sunt site-uri de precum autostop.ro unde oamenii oferă locurile libere din maşinile lor pe diverse rute. Comunităţile create în jurul consumului colaborativ au înregistrat creşteri mari în Europa de Vest şi SUA (www.zipcar.com, www.bcycle.com, www.parkatmyhouse.com), unde oamenii sunt mult mai dispuşi să maximizeze venitul pe care îl pot scoate din exploatarea bunurilor personale”, a comentat Ana Iorga, singurul reprezentant al României la conferinţa CIFS.

Platformele de consum colaborativ au cunoscut o creştere semnificativă şi în afara spaţiului virtual, un exemplu fiind reprezentat de programele de bike sharing, ce au parte de o dezvoltare extraordinară în ultimii ani în numeroase oraşe.

Cum poate această schimbare de paradigmă să transforme planeta

Autorul Charles Leadbetter oferă în cartea „We Think” câteva indicii despre modul în care societatea va evolua în urma acestei transformări: „În economia lucrurilor, identitatea ta depinde de ceea ce deţii: pământul tău, casa ta, maşina ta. În economia ideilor pe care o creează Internetul, identitatea ta este dată de ceea ce împărtăşeşti: oamenii cu cine eşti conectat, ideile, imaginile, clipurile video, link-urile şi comentariile pe care le transmiţi”.

În aceeaşi carte, Leadbetter subliniază că în secolul al XX-lea societăţile dezvoltate erau preocupate de organizarea şi reorganizarea sistemelor de producţie în masă, a fabricilor, a lanţurilor de aprovizionare şi a celorlalte aspecte legate de sistemul industrial. Fabrica a permis producţia în masă, consumul în masă şi apariţia clasei muncitoare. În acest secol, principala preocupare va fi crearea şi menţinerea unei economii bazate pe inovaţie, iar cel mai important efort va fi acela de identificare a metodelor prin care oamenii pot colabora mai eficient pentru a crea idei noi.

Autorul crede că generaţiile care au crescut cu jocuri multiplayer online, reţele de socializare, software gratuit şi lumi virtuale vor fi modelate de reflexele învăţate pe Internet, care le vor influenţa toată viaţa.

Membrii acestor generaţii vor fi obişnuiţi să colaboreze, să împărtăşească şi să muncească alături de colegii lor. În timp, Internetul va modifica modul în care percepem aspectele materiale ale vieţii noastre. Aşa cum fabrica ne-a încurajat să privim totul prin prisma liniei de producţie ce livrează produse către consumatori, Internetul ne va încuraja să-i privim pe cei din jurul nostru drept potenţiali participanţi la conceperea unor soluţii de colaborare, susţine Leadbetter.

Această schimbare de mentalitate va avea numeroase beneficii atât pentru utilizatorii produselor, cât şi pentru natură. Sistemul dezvoltat în secolul al XX-lea favorizează hiperconsumul, iar impactul acestuia asupra mediului înconjurător este extraordinar. Un exemplu este oferit de Marea Insulă de Gunoaie din Oceanul Pacific, o zonă uriaşă în care se găsesc peste 3,5 milioane de tone de deşeuri, dintre care 90% din material plastic.

Consumul în colaborare va permite oamenilor să obţină ceea ce îşi doresc fără a mai fi nevoiţi să deţină obiectul care duce la rezultatul ţintit. O statistică realizată în SUA arată că, în medie, o bormaşină este folosită doar 20 de minute de-a lungul întregii sale perioade de utilizare. Cu toate acestea, jumătate dintre gospodăriile americane deţin un asemenea instrument. Cei ce pledează în favoarea consumului colaborativ subliniază că oamenii îşi doresc rezultatul produs, nu bormaşina în sine. Un serviciu ce oferă rezultatul dorit ar reduce masiv costul ecologic asociat producerii, transportării, stocării şi reciclării fiecărei bormaşini.

De asemenea, reducerea hiperconsumului ar duce la conceperea unor produse mai durabile, eliminând tendinţa „uzurii morale planificate” (Planned obsolescence), în care producătorii limitează voit durata de viaţă a produselor ca să-şi asigure cererea pentru viitor. „Tot mai multă lume conştientizează că hiperconsumul nu aduce satisfacţie. Noţiunea conform căreia proprietatea este bariera dintre tine şi ceea ce îţi doreşti este depăşită”, subliniază Ron Williams, fondatorul platformeiSnapgoods.

Reacţiile publicului împotriva hiperconsumului au început să răzbată în ultimele decenii. În 1996, Chuck Palahniuk scria în Fight Club că „publicitatea ne face să alergăm după maşini şi haine, să muncim pentru nişte slujbe pe care le urâm pentru a putea cumpăra lucruri de care nu avem nevoie”. Dincolo de impactul asupra mediului, această tendinţă nu pare să aibă un efect pozitiv asupra fericirii: deşi americanii trăiesc în case de trei ori mai mari decât în 1950, care nu cuprind toate obiectele pe care aceştia le achiziţionează, nivelul de fericire al cetăţeanului american nu este mai mare. Din acest motiv, tot mai mulţi oameni decid să renunţe la acest stil de viaţă. „Lucrurile pe care le consumam au ajuns să mă consume ele pe mine”, a explicat Graham Hill, fondatorul site-ului TreeHugger, într-uneditorial publicat de curând în New York Times.

Tendinţa consumului în colaborare va deveni şi mai răspândită ca urmare a progresului tehnologic. Un exemplu important este oferit de automobilul fără şofer, făcut celebru de Google. În mai multe state americane a fost permisă folosirea maşinilor care se conduc singure pe drumurile publice, iar experţii preconizează că în 10-20 de ani aceste maşini vor domina şoselele. Acest lucru va permite tuturor celor ce nu pot folosi un automobil astăzi – persoane cu dizabilităţi, bătrâni, tineri ce nu au vârsta necesară pentru permis sau  persoane care au consumat alcool – să călătorească oricând îşi doresc. Statisticile arată că astăzi, în medie, un automobil este folosit pentru doar o oră pe zi. Atunci când maşinile se vor conduce singure şi vor fi disponibile oricui are nevoie, la orice oră, nevoia de a le deţine va fi mult diminuată.

Toate aceste schimbări promit să transforme relaţia noastră cu natura, reducând în mod considerabil impactul nostru asupra mediului înconjurător fără a fi nevoie să renunţăm la beneficiile dorite. Tranziţia de la „deţinere” la „acces” va continua să se desfăşoare în următoarele decenii, iar impactul său asupra societăţii nu poate fi anticipat pe deplin. Revista americană Time a inclus consumul colaborativ pe lista celor 10 idei care vor schimba lumea, proclamând că „la un moment dat vom privi în spate către secolul al XX-lea şi ne vom întreba de ce deţineam atâtea obiecte”. Rachel Botsman, autoarea cărţii What's Mine Is Yours: The Rise of Collaborative Consumption, este de părere că „Revoluţia Colaborativă ar putea avea un impact la fel de mare ca Revoluţia Industrială”.

Sunt aceste previziuni prea optimiste? De-a lungul istoriei, schimbările de paradigmă nu şi-au făcut resimţit imediat efectul în societate, ci au avut nevoie de timp pentru ca tehnologiile care le-au provocat să se răspândească. Aşa cum nimeni nu a putut anticipa modul în care tiparul conceput de Gutenberg avea să transforme religia în Europa prin eliminarea monopolului Bisericii Catolice asupra reproducerii şi interpretării Bibliei, şi astăzi este dificil de anticipat modul în care omenirea va fi afectată de această nouă schimbare de paradigmă. Răspunsul îl vom avea în câteva decenii, pe măsură ce accesul la Internet va fi devenit ubicuu.