Mi-Cuit au chocolat

Ingrediente

200 g de ciocolata neagra
100 g de zahar
50 g de faina
50 g de unt
4 oua

o tava briose 

Preparare

Topiti la bain marie ciocolata impreuna cu untul.
Amestecati cu telul ouale si zaharul timp de doua minute. 
Adaugati ciocolata si untul si amestecati din nou.
Adaugati faina si amestecati usor.
Umpleti tava cu aluat.
Puneti tava la cuptor la 180°C timp de 15 minute. 

Scoateti prajiturile usor din tava si serviti imediat.
Puteti sa faceti aluatul cu o jumatate de ora inainte de a-l servi si sa il puneti la cuptor in timpul mesei.

Ce se intampla cand femeile vor sa agate barbatii in bar

Noapte de noapte, in barurile si cluburile din intreaga lume au loc scene similare, in care barbatii cauta metode mai mult sau mai putin subtile sa agate tinerele atragatoare. V-ati gandit insa cum ar fi daca aceste roluri s-ar inversa?

Regizorul Jay Diaz a realizat un filmulet pe acest subiect.

The Flip Side (Bar) a facut senzatie pe Internet, fiind urmarit de peste 2 milioane de utilizatori YouTube.

In clip sunt redate intamplarile obisnuite dintr-un bar de noapte, numai ca rolurile sunt inversate si femeile  se comporta ca barbatii.

Astfel, ele le cumpara barbatilor "ceva de baut", ii agata pe ringul de dans, ii pipaie pe fund si chiar "le dau papucii" dimineata, cand se trezesc din betie.

Istoria animată a vieţii pe Terra, „comprimată” într-o singură zi

Un scurt film de animaţie, amuzant şi realizat cu mijloace „artizanale”, prezintă istoria de 4,5 miliarde de ani a Pământului şi evoluţia materiei vii pe planeta noastră sub forma unei versiuni rapide, prescurtate şi foarte colorate, în care sunt evidenţiate cele mai însemnate momente ale „poveştii vieţii pe Pământ”.

La ora 4 dimineaţa, au apărut primele organisme unicelulare, la 1 după-amiază - celulele eucariote (cu nucleu şi alte organite celulare), iar 18.30 - formele de viaţă pluricelulare. La 20.30, au apărut plantele cu seminţe, iar animale nevertebrate simple precum meduzele au intrat în scenă pe la 20.50.

Cât despre specia umană, ea a apărut abia aproape de miezul nopţii, iar în animaţia super-rapidă fiecare viaţă umană durează doar o clipă...

Filmul de animaţie, inspirat din cartea  "A Short History of Nearly Everything" de Bill Bryson, a fost realizat de Mitchell Moffit şi Gregory Brown. 

Furnicile şi termitele indică locurile unde se găsesc zăcăminte de aur

Muşuroaiele de termite şi de furnici ar putea indica locurile în care se găsesc zăcăminte ce conţin aur şi alte minerale, anunţă cercetătorii australieni.

Un sit de test aflat în zona minelor de aur din vestul Australiei indică faptul că muşuroaiele de termite conţin concentraţii ridicate de aur, sugerând că sub acestea se găsesc zăcăminte considerabile. Aceasta este concluzia cercetătorilor din cadrul agenţiei ştiinţifice naţionale din Australia, CSIRO (Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization).

„Folosim insectele pentru a găsi noi zăcăminte ce conţin aur şi alte minerale”, a declarat Aaron Stewart, un entomolog din cadrul CSIRO.

Specialiştii CSIRO anunţă că insectele reprezintă un mijloc prietenos cu mediul şi necostisitor prin care oamenii pot explora solul pentru a identifica zăcămintele preţioase. Cercetătorii spun că această metodă poate fi chiar mai bună decât forarea, care este mai costisitoare şi de multe ori mai ineficientă.

Resursele minerale sunt extrem de importante pentru economia Australiei, exporturile acestora aducând în ultimul an 91,27 miliarde de dolari australieni.

„Aceste resurse sunt din ce în ce mai greu de descoperit, deoarece o mare parte din teritoriul australian este acoperit cu un strat de material erodat care maschează zăcămintele aflate la o mai mare adâncime”, explică Stewart.

Pentru a-şi construi muşuroaiele, termitele aduc la suprafaţă sol din adâncuri. În cadrul acestui proces, insectele aduc la suprafaţă mici particule de aur, pe care le stochează în muşuroaiele lor. Aceste particule reprezintă o „amprentă” a zăcămintelor aflate la o mai mare adâncime, fiind posibilă detectarea lor cu ajutorul unor echipamente specializate.

„Nu trebuie decât să luăm câteva mostre de sol şi să le analizăm în laborator prin spectometrie. Prin această metodă putem descoperi zăcămintele de aur”, a explicat Stewart.

„Această cercetare este momentan în primele etape, fiind necesari mai mulţi paşi înainte ca acest mecanism să devină un instrument util, însă descoperirea cercetătorilor este promiţătoare”, a comentat Jens Balkau, managerul diviziei de explorări din cadrul companiei miniere Regis Resources.

Ritmul de creştere din copilărie îţi spune cât timp vei trăi

Dezvoltarea mai lentă în copilărie ar putea conduce la o durată de viaţă mai lungă, arată un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea Glasgow.

Cercetătorii scoţieni au modificat ritmul de creştere a 240 de ghidrini (Gasterosteus aculeatus) expunându-i la rece şi la cald.

Studiul a arătat că peştii care se dezvoltau mai încet trăiau cu 30% mai mult decât durata medie de viaţă de 2 ani, pe când peştii care se dezvoltau repede trăiau cu 15% mai puţin decât durata medie de viaţă.

Oamenii de ştiinţă afirmă că rezultatele „se aplică, cel mai probabil, la multe alte specii, inclusiv la oameni”.

Cercetarea a studiat modul în care durata de viaţă a ghidrinului era modificată de ritmul în care corpul său se dezvolta în prima parte a vieţii. Variind temperaturile pentru perioade scurte de timp, cercetătorii puteau să-i facă să se dezvolte mai repede sau mai încet. Atunci când temperatura mediului revenea la normal, ritmul de dezvoltare a ghidrinilor revenea la rândul său la valori medii, însă modificările de ritm afectau rata îmbătrânirii.

Studiul a arătat că corpurile care se dezvoltau mai rapid acumulau mai multe leziuni ale ţesutului, ceea ce ducea la scurtarea duratei de viaţă.

Profesorul Neil Metcalfe de la Institutul de Biodiversitate şi Medicină Comparativă din cadrul Universităţii Glasgow afirmă că rezultatele „surprinzătoare” au putut fi observate în ciuda faptului că toţi peştii ajungeau la aceleaşi dimensiuni la vârsta adultă.

„În mod normal, te-ai aştepta ca un aparat construit în grabă să se deterioreze mai repede decât unul asamblat meticulos şi cu grijă. Studiul nostru sugerează că acelaşi lucru este valabil şi în cazul corpurilor”, a explicat profesorul Metcalfe.

„Rezultatele studiului sunt surprinzătoare. Se pare că trupurile care se dezvoltă repede acumulează mai multe leziuni ale ţesutului decât cele care se dezvoltă în ritm încet, astfel că durata de viaţă este redusă în mod substanţial. Aceste observaţii se aplică la multe alte specii, inclusiv la oameni, deoarece modul în care organele şi ţesuturile se dezvoltă şi îmbătrânesc este similar în cadrul multor tipuri diferite de animale”, a adăugat cercetătorul.

„De exemplu, este deja documentat faptul că, în rândul oamenilor, dezvoltarea rapidă în copilărie este asociată unui risc sporit de a suferi ulterior de afecţiuni la bătrâneţe, precum boli cardiovasculare. Cel mai probabil, acest lucru se datorează modului în care a fost compus ţesutul unei inimi care s-a dezvoltat cu viteză”, a mai spus profesorul Metcalfe.

Oamenii de ştiinţă au rezolvat „enigma homosexualităţii”

Pentru oamenii de ştiinţă, este un mister: din punct de vedere evolutiv, homosexualitatea este o trăsătură care nu ar fi fost de aşteptat să se dezvolte şi să reziste presiunii selecţiei naturale; totuşi, ea există la bărbaţi şi femei din majoritatea culturilor lumii. Acum, specialiştii au descoperit că un factor important în apariţia homosexualităţii este cel genetic, şi anume modul în care este influenţată expresia unor gene, aspect numit epigenetică

Expresia genelor - adică modul în care se manifestă acţiunea lor, efectul lor în ceea ce priveşte trăsăturile morfologice, comportamentale, fiziologice etc. - poate fi modificată de anumiţi „comutatori” genetici, numiţi epi-marks, care activează sau dezactivează temporar genele. Epigenetica nu implică schimbări ale secvenţei de ADN - adică mutaţii propriu-zise - ci doar mici modificări ale compoziţiei unor molecule din structura genei (de exemplu prin adăugarea unor grupări metil). Aceste modificări mici au însă efecte foarte ample, putând schimba expresia unei anumite gene.

Un studiu care explorează aspectul epigenetic al apariţiei homosexualităţii umane a fost publicat recent în The Quarterly Review of Biology, avându-i ca autori pe Sergey Gavrilets, director al National Institute for Mathematical and Biological Synthesis (NIMBioS) şi profesor la Universitatea Tennessee - Knoxville, William Rice, profesor la Universitatea California - Santa Barbara, şi Urban Friberg, profesor Universitatea din Uppsala, Suedia.

Studiul lor arată că un număr de epi-marks legaţi de sex, care în mod normal nu sunt transmişi ereditar (nu trec de la părinţi la urmaşi), ci sunt eliminaţi, pot duce la homosexualitate în cazurile în care nu are loc acest proces de eliminare; în aceste cazuri,  respectivii epi-marks pot fi transmişi de la o generaţie la alta,  trecând de la tată la fiică şi de la mamă la fiu.

Studii anterioare arătaseră că homosexualitatea are o componentă genetică, în unele familii apărând cu o frecvenţă mai mare decât în altele, ceea ce sugerează existenţa unor factori ereditari în determinarea orientării sexuale. Totuşi, nu a fost descoperită nicio genă majoră asociată cu homosexualitatea, făcând astfel din acest fenomen o adevărată enigmă biologică pentru oamenii de ştiinţă.

În acest nou studiu, autorii au îmbinat informaţiile oferite de teoriile evoluţiei cu recentele progrese în cunoaşterea reglării moleculare a expresiei genelor şi a dezvoltării sexuale, obţinând un model matematic şi biologic care scoate în eviedenţă rolul epigeneticii în apariţia homosexualităţii.

Aşa-numiţii epi-marks constituie un „strat” suplimentar de informaţie adăugat structurii noastre genetice, pentru a controla expresia genelor. Genele conţin instrucţiunile de funcţionare, dar epi-marks controlează modul în care sunt urmate aceste instrucţiuni: când, unde şi în ce măsură o anumită genă se exprimă în cursul dezvoltării.

Aceşti epi-marks sunt, în mod obişnuit, creaţi la fiecare generaţie, nu moşteniţi, dar cercetări recente demnstrează că, în unele cazuri, ei pot trece de la o generaţie la alta şi astfel pot contribui la similarităţi între persoanele înrudite, imitând efectul genelor comune.

Anumiţi epi-marks legaţi de sex, produşi în perioada de început a dezvoltării fetale, protejează embrionii de ambele sexe de efectele variaţiilor considerabile ale nivelului de testosteron din corpul mamei, variaţii care au loc în mod natural în cursul sarcinii. (Organismul femeilor produce şi el, în mod normal, testosteron, în cantităţi mult mai mici însă decât organismul masculin.) Astfel, aceşti epi-marks specifici împiedică feţii de sex feminin să fie masculinizaţi în cazul în care au de-a face cu niveluri de testosteron anormal de mari şi protejeză feţii de sex masculin de efeminare, în cazul contrar.

Diferiţi epi-marks protejează diferite caracteristici ale corpului de masculinizare sau efeminare: unii afectează organele genitale, alţii identitatea sexuală, alţii orientarea sexuală (preferinţa pentru un partener de un anumit sex).

În rarele cazuri în care aceşti epi-marks sunt transmişi de la o generaţie la alta, de la taţi la fiice sau de la mame la fii, ei pot produce efecte inverse, precum feminizarea unor trăsături la băieţi (iar orientarea sexuală poate fi una dintre aceste trăsături) şi, în mod similar, masculinizarea unor caracteristici ale fetelor.

Aceste descoperiri rezolvă „enigma” evolutivă a homosexualităţii, arătând că anumiţi epi-marks implicaţi în dezvoltarea sexuală şi care, în mod normal, i-au protejat pe părinţi de variaţiile nivelului hormonilor sexuali în perioada fetală (când aceste persoane, viitorii părinţi, erau în etapa vieţii intrauterine) pot, uneori, să fie transmişi generaţiei următoare şi să determine apariţia homosexualităţii la copiii de sex opus ai acestor părinţi.

„Transmiterea unor epi-marks, antagonişti sub aspect sexual, de la o generaţie la alta este cel mai plauzibil mecanism evolutiv al fenomenului homosexualităţii umane”, afirmă Sergey Gavrilets, unul dintre autorii studiului.

Catastrofa biblică a Potopului a avut loc în Marea Neagră?

Potopul, aşa cum a fost el descris în Biblie, s-ar putea să fi fost un eveniment real, susţine Robert Ballard, arheologul care a descoperit epava Titanicului.

Ballard a studiat una dintre teoriile propuse de doi oameni de ştiinţă de la Universitatea Columbia care susţine că în zona Mării Negre există dovezi ce sprijină povestea Potopului. Cercetătorii cred că Marea Neagră a fost un lac cu apă dulce înconjurat de terenuri de cultură, care ulterior a fost inundat de un torent de apă. 

„Am fost acolo să cercetăm. Nu este vorba doar de o creştere a nivelului mării ci despre un adevărat potop care atunci a îngropat tot ce i-a stat în cale”, a declarat Ballard. 

Deşi nu au găsit Arca, cercetătorii au descoperit maluri străvechi despre care Ballard crede că ar reprezenta o dovadă că acest eveniment chiar a avut loc. Folosind mijloace de aflare a vechimii scoicilor de pe aceste maluri, arheologul estimează că potopul s-a petrecut în jurul anului 5000 î.e.n. 

„A fost o zi proastă. Într-un moment magic, apele au inundat, în mod violent, acest teritoriu de 150.000 de kilometri păstraţi”. 

Teoria susţine că evenimentul a fost relatat şi informaţiile au fost transmise de-a lungul timpului prin viu grai, Noe şi arca sa fiind introduşi mai târziu în poveste. 

Acum, echipa de cercetători condusă de Ballard a descoperit în Marea Neagră o epavă antică şi rămăşiţe ale unor vase. Deşi el nu crede că va descoperi vreodată Arca lui Noe, Ballard se aşteaptă să găsească dovezi ale dispariţiei unei comunităţi. 

Conform Bibliei, arca s-a oprit în munţii Ararat, pe care experţii i-au localizat pe actualul teritoriu dintre Armenia şi estul Turciei. 

Sursa vieţii va fi căutată de observatorul astronomic de la bordul unui Boeing 747

Un observator zburător care va porni noaptea în căutarea stelelor nou-născute ar putea găsi noi dovezi cu privire la precursoarele vieţii, susţin experţii americani.

O echipă de cercetători va folosi tehnologia cu infraroşu pentru a căuta o colecţie de molecule din norii de praf ce înconjoară cinci stele tinere. 

Cercetarea se va realiza la bordul unui Boeing 747 care va conţine Observatorul Stratosferic pentru Astronomie prin Infraroşu, reprezentând o cooperare între NASA şi Centrul Aerospaţial German. 

„Ne interesează modul în care s-a format şi de unde a venit materia care contribuie la dezvoltarea vieţii planetare. De când există aceasta în sistemul nostru solar? Este posibil ca ea să existe şi în altă parte? Nu putem călători înapoi în timp pentru a observa cum s-a format sistemul nostru, dar ne putem uita la alte regiuni despre care credem că sunt similare”, a declarat profesorul Douglas Whittet. 

Observarea prin infraroşu a stelelor nou-născute , cu ajutorul telescoapelor amplasate pe Pământ, arată prezenţa moleculelor organice şi a apei în norii rămaşi de pe urma formării lor. Aceste rămăşiţe pot constitui materii prime din care se vor forma planete. 

Acum, specialiştii susţin că observatorul aerian va ajuta la colectarea unor date mai specifice. 

„Încercăm să analizăm o parte din spectru care nu penetrează atmosfera foarte bine”, a adăugat Whittet, care a explicat că umiditatea din atmosferă absoarbe radiaţiile infraroşii pe care specialiştii încearcă să le detecteze. 

Cu ajutorul observatorului aerian, situat la o altitudine de 12.000 de kilometri, aceste probleme vor putea fi depăşite.  

Înfometarea poate preveni declinul cognitiv?

Oamenii care au suferit de foame în copilărie ajung ca la bătrâneţe să sufere de un declin cognitiv mai lent, comparativ cu cei care nu au avut astfel de probleme.

„Rezultatele au fost neaşteptate tocmai pentru că alte studii au demonstrat că oamenii care experimentează astfel de neajunsuri în copilărie au mai multe şanse de a suferi de boli de inimă şi tulburări mentale sau de a se confrunta cu un declin cognitiv timpuriu, comparativ cu restul persoanelor”, a declarat autorul studiului Lisa L. Barnes. 

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 6,158 de oameni, din Chicago, cu vârsta medie de 75 de ani. Dintre aceştia, 62 de procente erau afroamericani. Într-o primă etapă, toţi participanţii au fost intervievaţi cu privire la starea lor de sănătate din copilărie, starea financiară a familiei şi mediul în care s-au dezvoltat în primii ani de viaţă. Apoi, timp de 16 ani, ei au fost supuşi unor teste cognitive din 3 în 3 ani. 

Din totalul afroamericanilor implicaţi în cercetare, cele 5,8 procente care au declarat că, în copilărie, nu au avut mereu suficientă mâncare pentru a-şi satisface foamea au înregistrat un declin cognitiv mai redus cu o treime, comparativ cu restul participanţilor. În plus, şi cele 8,4 procente de afroamericani are au susţinut că la vârsta de 12 ani erau mult mai slabi, faţă de alţi copii de-o seamă cu ei, s-au confruntat, odată cu înaintarea în vârstă, cu un declin mult mai scăzut, comparativ cu restul participanţilor. 

În schimb, în rândul caucazienilor nu s-a înregistrat nicio legătură între declinul cognitiv şi dificultăţile din copilărie. 

„Cercetătorii cunosc motivul pentru care înfometarea din copilărie ar putea avea un efect protector asupra declinului cognitiv. Una dintre explicaţiile potenţiale se găseşte în studiile care susţin că restricţia calorică poate întârzia o serie de schimbări din corp, crescând astfel durata de viaţă a subiecţilor”, a explicat Barnes. 

Rezultatele au rămas aceleaşi chiar şi după ce oamenii de ştiinţă au luat în considerare şi alţi factori precum educaţia şi problemele de sănătate. 

Câinii pot salva vieţile diabeticilor, ajutând la prevenirea crizelor de hipoglicemie

De curând, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că unii câini pot fi antrenaţi pentru a mirosi cancerul şi de a detecta convulsiile înainte ca acestea să înceapă. Mai mult, ultimele cercetări au demonstrat că ei au şi capacitatea de a mirosi fluctuaţiile zahărului din sânge.

Această ultimă descoperire, are capacitatea de a salva pacienţii suferinzi, din situaţii critice. Unul dintre aceşti pacienţi este Abbie, o fetiţă de doar 8 ani care a fost diagnosticată cu diabet tip 1 la vârsta de 4 ani şi care ar putea să să intre în comă într-o noapte în care nivelul de zahăr din sânge scade pe neaşteptate. Tocmai de aceea, Abbie o are mereu aproape de Gracie, un Labrador de 30 de kilograme. 

Câinii însoţitori pentru diabetici sunt utilizaţi de mult timp, însă numărul lor a început să crească în ultimii ani. Astăzi, doar în Statele Unite se găsesc aproape 30.000 de astfel de animale. 

Oamenii de ştiinţă antrenează câinii folosind mirosul transpiraţiei umane amestecat cu diferite niveluri de  zahăr din sânge. Cu toate acestea, ei nu au aflat ce anume din acest miros le face pe animale să reacţioneze pentru a-şi proteja stăpânii. 

Dacă ar cunoaşte secretul din spatele picăturilor de sânge, oamenii de ştiinţă ar putea crea un dispozitiv care ar avea potenţialul de a salva vieţile unora dintre diabeticii care pot suferi de hipoglicemie şi care nu realizează că nivelul lor de zahăr din sânge poate scădea brusc. „Nu există semne specifice. Pacienţii pot leşina chiar în timpul unei conversaţii”, a explicat Dana Hardin, un endocrinolog care încearcă să dezlege misterul legat de capacitatea câinilor de a preveni aceste evenimente. 

În plus, studierea comportamentului canin ar putea duce la descoperirea unor posibile tratamente care ar uşura viaţa pacienţilor. 

Deocamdată un astfel de câine dresat special pentru detectarea fluctuaţiilor de zahăr din sânge costă în jur de 20.000 de dolari. 

Celulele din urină pot fi transformate în celule nervoase

Un grup de cercetători chinezi a pus la punct o metodă prin care celule extrase din urina umană pot fi reprogramate şi transformate în celule nervoase imature, din care se pot apoi forma diverse tipuri de celule ale creierului. Metoda are implicaţii importante în cercetare: pe aceste celulele nervoase crescute în laborator pot fi studiate mecanismele celulare ale unor boli neurodegenerative şi pot fi testate medicamente.

Metoda, publicată în jurnalul Nature Methods, presupune extragerea din urină a unor celule şi reprogramarea lor astfel încât să se dezvolte în diferite alte tipuri de celule, în funcţie de mediul în care sunt crescute.

În urină există celule provenite din epiteliul intern al tubulilor renali, iar aceste celule au fost utilizate de cercetătorii de la Academia Chineză de Ştiinţe pentru a produce, prin reprogramare, noi tipuri de celule. 

Anul trecut specialiştii chinezi raportaseră că au reuşit să obţină, pe această cale, neuroni, celule gliale (care intră în componenţa materiei albe din creier), celule hepatice şi celule musculare cardiace. Ei transformaseră celulele din epiteliul tubulilor renali mai întâi în celulel stem pluripotente, din care s-au dezvoltat apoi diferite alte celule.

Recent, ei au îmbunătăţit metoda, făcând-o mai rapidă, mai eficientă şi, probabil, mai puţin susceptibilă de erori.

În acest nou studiu, ei au izolat celule din urina provenită de la trei voluntari (cu vârste de 10, 25 şi 37 de ani) şi le-au transformat direct în celule progenitoare neurale (precursori ai celulelor nervoase). Au cultivat aceste celule şi le-au tratat astfel încât ele să se diferenţieze în neuroni (capabili să producă impulsuri nervoase), astrocite şi oligodendrocite (două tipuri de celule gliale care se găsesc în creierul uman).

Ulterior, au transplantat neuronii şi astrocitele în creierele unor şobolani nou-născuţi, iar după o lună, examinând creierele animalelor, au constatat că noile celule au supravieţuit. 

Totuşi, rămâne de văzut dacă vor putea supravieţui mai mult şi dacă se vor integra în circuitele cerebrale astfel încât să devină funcţionale

De obicei, reprogramarea se făcea cu ajutorul unor virusuri, care transportă în celulă gene ce determină celula să parcurgă o nouă cale de dezvoltare. De data aceasta, cercetătorii au folosit nu un virus, ci o mică porţiune circulară de ADN bacterian, care se poate replica singură în citoplasmă. Această abordare nu numai că grăbeşte procesul, dar elimină şi nevoia de a insera genele de reprogramare în cromozomi, proces care, teoretic, este o posibilă sursă de erori (mutaţii genetice). Totuşi, încă nu se ştie dacă celulele reprogramate cu ajutorul ADN bacterian conţin mai puţine erori decât cele reprogramate cu ajutorul virusurilor.

Metoda poate duce şi la obţinerea de celule stem pluripotente într-un mod mai simplu şi non-invaziv, de vreme ce celulele sunt obţinute din probe de urină şi nu din sânge sau ţesut recoltat prin biopsii.

Următorul pas ar fi să se obţină neuroni pornind de la celulele din urina unor pacienţi care suferă de Alzheimer, Parkinson sau alte boli neurodegenerative, precum şi să se determine în ce măsură această nouă tehnică non-virală afectează ADN-ul.

Şapte planete din Calea Lactee ar putea găzdui forme de viaţă

Şapte planete aflate în Calea Lactee, în afara sistemului nostru solar, ar putea găzdui viaţă. Acesta este anunţul făcut de cercetătorii care au lansat un proiect ambiţios, ce are ca scop catalogarea tuturor planetelor locuibile.

Proiectul HEC (The Habitable Exoplanets Catalog) a sărbătorit aniversarea unui an de la debut, cercetătorii anunţând că până acum proiectul a depăşit cele mai optimiste aşteptări.

„Ne-am fi aşteptat să adăugăm una sau maxim două planete în acest catalog în primul său an de existenţă”, a declarat Abel Mendez, coordonatorul acestui proiect şi totodată directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universităţii Puerto Rico. „Adăugarea altor cinci planete locuibile pe lângă cele două deja cunoscute a depăşit aşteptările tuturor”, a adăugat cercetătorul.

„Deoarece există multe comunicate de presă care anunţă descoperirea unor planete locuibile, acest lucru ar putea crea confuzie, astfel că am decis că ar fi o iniţiativă utilă să elaborăm un catalog ce poate fi consultat de toată lumea”, a explicat profesorul Mendez.

Expertul afirmă că îmbunătăţirea instrumentelor ştiinţifice şi a tehnicilor folosite pentru identificarea planetelor aflate în afara sistemului solar duce la accelerarea ritmului în care sunt descoperite aceste corpuri cereşti.

Până acum, cercetătorii au descoperit 80 de exoplanete cu dimensiuni similare cu cele ale Terrei, dar doar câteva dintre acestea se află la distanţa potrivită de steaua lor pentru a avea apă sub formă lichidă la suprafaţă.

Catalogul elaborat de cercetători foloseşte mai mulţi indici pentru a clasifica planetele. În total, 7 planete au fost incluse până acum în Catalogul Exoplanetelor Locuibile: Gliese 581d, HD 85512b, Kepler 22b, Gliese 667Cc, Gliese 581g, Gliese 163c, HD 40307g. Toate aceste exoplanete sunt „SuperPământuri”, având dimensiuni mult mai mari decât Terra, dar având potenţialul de a găzdui forme de viaţă. Până acum, oamenii de ştiinţă nu au descoperit o planetă similară Pământului din toate punctele de vedere.

Acestea sunt cele 7 planete care ar putea găzdui forme de viaţă:

Oamenii de ştiinţă au conceput o simulare a modului în care un om ar putea vedea apusul pe aceste „lumi locuibile”:

Lista extinsă a planetelor locuibile include şi planetele-candidat, a căror existenţă nu a fost confirmată definitiv:

Iată o scurtă prezentare în format video a celor 7 planete ce ar putea găzdui viaţă:

Cum afli dacă o persoană poate lua decizii bune în situaţii de stres? Testându-i saliva!

Cercetătorii de la Universitatea Granada au descoperit că nivelul de cortizol din salivă este asociat cu abilitatea unei persoane de a lua decizii bune în situaţii de stres.

În cadrul studiului, o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Granada specializaţi în neuropsihologie au folosit o tehnologie sofisticată de realitate virtuale pentru a expune participantele la studiu la o situaţie de stres. Cercetătorii au evaluat reacţia la stres a participanţilor în mai multe puncte ale situaţiei stresante, măsurând nivelul de cortizol şi activarea axei HPA (hypothalamic-pituitary-adrenal).

Rezultatul cercetării a arătat că persoanele care nu sunt foarte pricepute la luarea unor decizii în situaţii de stres prezintă un nivel de bază al cortizolului mai scăzut în comparaţie cu persoanele pricepute. Cortizolul – cunoscut şi sub denumirea de „hormonul de stres” – joacă un rol important în mai multe sisteme ale corpului.

În momentul luării deciziei în cazul situaţiei de stres, persoanele ce luau decizii bune prezentau un nivel de cortizol mai scăzut decât persoanele ce nu prezentau această abilitate. 

Cele două cercetătoare care au efectuat studiul, Isabel Peralta şi Ana Santos (foto), afirmă că cercetarea oferă dovezi preliminare ce atestă existenţa unei relaţii între capacitatea de luare a deciziilor şi nivelul scăzut de cortizol în situaţii de stres. Mai exact, stresul psihologic are un efect mai puţin nociv asupra persoanelor ce prezintă un nivel scăzut al cortizolului – cele o bună capacitate de luare a deciziilor.

Cele două cercetătoare afirmă că resursele cognitive ale oamenilor constituie un mecanism de gestionare a stresului.

Japonezii au dezvăluit materialul din care vor fi realizate hainele producătoare de energie electrică

Hainele care ne vor „lumina” viaţa reprezintă cea mai nouă inovaţie japoneză. Cercetătorii din cadrul unui institut japonez de cercetare au dezvăluit un nou material textil ce este realizat din celule fotovoltaice, anunţând că această invenţie va permite oamenilor să captureze energia Soarelui fără să facă niciun efort.

Noul material este realizat din celule solare sferice, foarte subţiri, ce sunt cusute laolaltă. Celulele solare sferice prezintă avantajul că unghiul sursei de lumină nu este la fel de important ca în cazul celulelor solare plate, ceea ce duce la o creştere a cantităţii de energie obţinute. Fiecare celulă solară, ce are un diametru de 1,2 milimetri, produce 0,2 miliwaţi în timpul zilei, într-o zi senină. Această inovaţie ar putea permite oamenilor să-şi încarce telefoanele mobile şi alte aparate electronice folosind energia acumulată de proprii pantaloni.

Cercetătorii japonezi au recunoscut, însă, că tehnologia necesită îmbunătăţiri înainte să fie lansată pe piaţă.

„Mai avem de rezolvat câteva aspecte înainte de comercializarea acestui material, de exemplu realizarea stratului care înveleşte firele conductive. Totodată, trebuie să îmbunătăţim durabilitatea materialului”, a declarat un oficial din cadrul Centrului Industrial Tehnologic din prefectura Fukui.

„Cu toate acestea, am fost deja contactaţi de mai multe companii producătoare de electronice, de jaluzele şi alte persoane care s-au arătat interesate de invenţia noastră”, a adăugat oficialul. Pentru că materialul este subţire şi flexibil, oficialii se aşteaptă ca acesta să fie folosit şi pentru perdele, draperii şi alte bunuri comerciale.

Centrul Industrial Tehnologic din Fukui a conceput acest material în colaborare cu o companie producătoare de celule solare din Kyoto şi cu ajutorul altor companii private.

Energia solară este în atenţia unui număr tot mai mare de companii japoneze, pe măsură ce Ţara Soarelui Răsare doreşte să caute surse alternative de energie pentru a înlocui centralele nucleare, decizie luată în urma accidentului de la Fukushima.

Un nou succes în medicină: experţii au vindecat leucemia utilizând virusul HIV

Folosind o formă dezactivată a virusului HIV, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania au creat un tratament prin care pot vindeca mai multe tipuri de cancer care nu au putut fi distruse de alte soluţii convenţionale.

Tratamentul foloseşte o formă dezactivată a virusului care cauzează SIDA, pentru a reprograma sistemul imunitar astfel încât acesta să distrugă celulele canceroase. 

Emma Whitehead, o fetiţă diagnosticată cu o form de leucemie ce nu a putut fi învinsă de două tratamente cu chimioterapie, a fost printre puţinii pacienţi care au testat noua abordare. Tratamentul cu virusul dezactivat a fost dur şi aproape că a omorât-o. Din fericire, însă, fetiţa a supravieţuit, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre forma de cancer de care suferea. Mai mult, acum, la 7 luni de la tratament, ea este încă în remisie. 

În 2010, la vârsta de 5 ani, Emma a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastoză acuta. Acum, ea se numără printre pacienţi (puţini la număr) care au urmat tratamentul dezvoltat de cei de la Universitatea din Pennsylvania. 

Creatorii tehnicii speră ca noul tratament să înlocuiască, în cele din urmă, transplantul de măduva osoasă, o procedură mult mai dificilă, riscantă şi costisitoare, care acum reprezintă ultima speranţă pentru tratarea leucemiei şi a bolilor de acest gen. 

Pe lângă Emma au mai existat 3 adulţi care sufereau de leucemie acută şi care acum se află şi ei în remisie. Dintre aceştia, doi se simt bine chiar şi la 2 ani după tratament. Alţi patru pacienţi trataţi la Universitatea Pennsylvania se simt mai bine, dar nu au avut o remisie totală, iar un altul a fost tratat de curând şi încă nu a fost evaluat. 

Pe de altă parte, starea unui alt copil s-a îmbunătăţit pentru ca apoi boala să recidiveze, în timp ce la alţi doi adulţi tratamentul nu a avut niciun efect. 

Pentru a crea tratamentul, doctorii înlătură milioane de celule T (un tip de globule albe) şi inserează noi gene în ele determinându-le să le distrugă pe cele canceroase. Tehnica implică o formă dezactivată a HIV care s-a dovedit a fi foarte bună pentru transportarea materialului genetic în celulele T. Noile gene programează celulele T să atace celulele B, o parte normală a sistemului imunitar care suferă transformări maligne în decursul leucemiei. 

Ulterior, celulele T modificate sunt reintroduse în venele pacienţilor, unde, dacă totul merge conform planului, ele se înmulţesc şi încep să distrugă ţesutul canceros. 

Un semn că tratamentul funcţionează este starea pacientului care pare să se înrăutăţească, acesta prezentând febră şi frisoane. 

Cercetarea încă se află în stadiu incipient, iar oamenii de ştiinţă nu ştiu motivul pentru care tratamentul funcţionează doar în cazul unora dintre pacienţi. Ei bănuiesc că este vorba de un lot de celule T care să fi suferit un deficit. Cât despre copilul care a avut o perioadă scurtă de remisie, se pare că boala a revenit din cauză că nu toate celulele leucemice au avut markerul care a fost ţintit de celulele T. 

Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă nu ştiu dacă corpul pacientului va avea nevoie pentru totdeauna de celule T modificate genetic. Aceste celule au şi un dezavantaj: ele nu distrug doar celulele B afectate de cancer, ci şi pe cele sănătoase, lucru care face ca pacienţii să devină vulnerabili la anumite infecţii. Aşa se face că Emma, de exemplu, are nevoie de tratamente regulate cu imunoglobuline. 

Pentru prima dată putem vedea cum arăta omul hobbit

Un antropolog australian a folosit tehnici de reconstrucţie facială pentru a arăta, în premieră, înfăţişarea misteriosului „hobbit” din Flores, Indonezia.

Homo floresiensis, aşa cum a fost botezat oficial acest specimen, a născut multe controverse atunci când a fost descoperit în 2003. Unii cercetători argumentau că ar fi vorba de o specie primitivă, în timp ce alţii sugerau că ar putea fi un individ aparţinând unei specii deja descoperite, dar care a fost născut cu unele mutaţii. 

Acum, antropologul Susan Hayes, de la Universitatea din Noul Wales de Sud a creat o „aproximare facială” a hobbitului, folosind rămăşiţele descoperite ale unie femele. 

Homo floresiensis a fost un hominid de statură mică, cu un creier mic, dar cu dinţi şi picioare relativ mari pentru înălţimea lor. 

Proiectul „a durat mai mult decât am anticipat şi mi-a cauzat multe dureri de cap, dar acum sunt mulţumită şi cu dezvoltarea metodologică şi cu rezultatele finale. Ea nu poate fi numită frumoasă, dar cu siguranţă este diferită”, a declarat Hayes. 

Ploaia de stele va fi vizibilă săptămâna aceasta şi din România

Săptămâna aceasta vom avea parte de un eveniment inedit: o ploaie de meteori Geminide.

Geminidele au primit numele de la constelaţia Gemeni, iar ele vor putea fi urmărite în timp ce fac un spectacol uimitor în noaptea de joi, 13 decembrie, când va avea loc maximul curentului de meteori. 

Geminidele alcătuiesc cele mai satisfăcătoare ploi de meteori tocmai pentru că ele sunt bogate atât în meteori lenţi şi strălucitori, cât şi în meteori puţin vizibili. Acestea ne apar în nunaţe gălbui, iar unele călătoresc pe rute divizate sau zimţate. 

Rata meteorilor se măreşte pe parcursul a două - trei zile şi scade brusc după ce atinge maximul. Totuşi, Geminidele târzii tind să fie extrem de strălucitoare, iar uneori aceşti hoinari întârziaţi pot fi văzuţi chiar şi la o săptămână după eveniment. 

Anul trecut, evenimentul a fost compromis de lumina foarte puternică a lunii. În schimb, anul acesta, Luna se va afla într-o fază nouă, ceea ce înseamnă că ea nu va fi vizibilă, lăsând cerul întunecat, o caracteristică necesară pentru observarea Genimidelor. 

În general, în funcţie de locaţie, constelaţia Gemeni apare deasupra orizontului în partea de est şi nord-est, iar unele dintre Geminide vor putea fi observate imediat după căderea întunericului. Cel mai bine ele vor putea fi văsute din afara oraşului şi după miezul nopţii. Totuşi în nopţile de iarnă, observarea meteorilor poate fi o treabă destul de friguroasă, motiv pentru care vă recomandăm să nu uitaţi acasă termosul cu ceai, cacao sau cafea. 

Brontozaurul - dinozaurul care n-a existat niciodată

Multă lume „ştie” despre brontozauri şi foloseşte acest cuvânt pentru a denumi nişte dinozauri uriaşi, dar totul e o mare eroare: în realitate, nu există o specie de animal cu denumirea ştiinţifică de Brontosaurus. Imaginea şi termenul respectiv au intrat în imaginaţia populară ca urmare a unei încrâncenate dispute ştiinţifice între paleontologi, în secolul al XIX-lea.

După cum explică Matt Lamanna, de la Carnegie Museum of Natural History din Pittsburgh, SUA, povestea datează de acum 130 de ani, când între doi renumiţi paleontologi americani, Othniel Charles Marsh, de la Universitatea Yale, şi Edward Drinker Cope, din Philadelphia a avut loc aşa-numitul „Război al Oaselor”.

Cei doi specialişti se detestau unul pe altul, iar acest sentiment, împreună cu ambiţia ştiinţifică a fiecăruia, i-a făcut să-şi publice descoperirile de specii fosile sub nume tot mai dramatice, mai răsunătoare, fiecare dintre ei încercând să-şi depăşească în faimă concurentul.

Atât de încrâncenată era această rivalitate, încât umblă zvonul că unul dintre savanţi  (fie Cope, fie Marsh) dăduse ordin echipei sale de săpători să sfărâme scheletele fosile încă nedezgropate complet, astfel încât rivalul său să nu le poată recupera.

Pe când această rivalitate era la apogeu, în 1877, Marsh a descoperit scheletul parţial al unui dinozaur erbivor cu o coadă lungă şi un gât foarte lung, pe care l-a denumit Apatosaurus. Craniul lipsea, astfel încât, în 1883, când Marsh a publicat o imagine ce reconstituia înfăţişarea luiApatosaurus, a folosit craniul unui alt dinozaur (probabil Camarasaurus) pentru a completa scheletul. 

Doi ani mai târziu, echipa sa de colectori de fosile, care lucra în vestul SUA, i-a trimis un al doilea schelet, despre care Marsh a crezut că aparţinea unui dinozaur diferit, pe care l-a numitBrontosaurus.

Însă nu era un dinozaur diferit, ci tot un Apatosaurus, un schelet mai complet. Marsh, cu obsesia lui de a i-o lua înainte lui Cope, cercetase grăbit şi neglijent acest nou exemplar şi îl atribuise în mod eronat unei noi specii - Brontosaurus.

Aşadar, conform regulilor de nomenclatură zoologică, Brontosaurus nu este un nume valid.

Dar, deşi oamenii de ştiinţă au identificat eroarea încă din 1903, brontozaurul a continuat să „trăiască” în  imaginaţia oamenilor, în filme şi în cărţi. Chiar şi oamenii de ştiinţă de la Carnegie Museum of Natural History au pus, în 1932, pe scheletul de Apatosaurus un craniu greşit (după cum arată fotografia de mai jos, făcută în 1934) şi aşa a rămas timp de aproape o jumătate de veac. Inerţia comunităţii ştiinţifice şi lipsa unui schelet întreg şi bine păstrat de Apatosaurus au contribuit la perpetuarea erorii.

Brontosaurus şi-a găsit sfârşitul, în cele din urmă, în anii 1970, când doi cercetători de la Carnegie au studiat din nou controversa ştiinţifică privind numele şi identificările. Ei au descoperit că un craniu găsit în 1910 într-o carieră din statul Utah era adevăratul craniu de Apatosaurus şi craniul „corect” a fost, în fine, aşezat pe scheletul de Apatosaurus în 1979.

Matt Lamanna crede că numele de Brontosaurus a persistat, totuşi, datorită faptului că a fost dat într-un moment când Războiul Oaselor pasiona publicul şi alimenta interesul faţă de noile descoperiri de fosile de dinozauri. Şi apoi, de ce să nu recunoaştem, Brontosaurus (care s-ar traduce prin „şopârla tunetului”) este un nume mai dramatic, mai evocator decât Apatosaurus, care ar însemna „şopârlă înşelătoare”. Numele „mai bun” i-a asigurat, crede Lamanna, brontozaurului o supravieţuire atât de îndelungată în cultura populară.