Mies van der Rohe la 126 de ani de la nastere. Google aduce omagiu celebrului arhitect german

Mies van der Rohe a fost un arhitect german, si este considerat unul dintre pionierii arhitecturii noi. Mies van der Rohe a ales utilizarea materialelor moderne, care domină astăzi lumea: oţel, sticlă, beton armat, metale, aliaje dure.  El s-a născut în 27 martie 1886,în Aachen, Germania, şi a murit la vârsta de 83 de ani, pe 17 august 1969.  

Desenul de marti de la Google reda o clădire proiectata de Mies van der Rohe , care potrivit presei internaţionale, este Crown Hall (Sala Coroanei) de la Illinois Instituteof Technology din Chicago, ce găzduieşte Colegiul de Arhitectură.

Crown Hall, construită între anii 1950 şi 1956, este considerată una dintre capodoperele lui Mies van der Rohe. Clădirea, realizată din sticlă, cu cadre de oţel, este un exemplu semnificativ al mişcării arhitecturale moderniste din secolul al XX-lea.

Mies van der Rohe şi-a definit stilul drept "arhitectură esenţializată", însă alţii au definit-o mult mai simplu: "arhitectură piele şi oase", "mai puţin este mai mult" şi "Dumnezeu este în detalii". 

Mies van de Rohe a debutat în arhitectură în Berlin, lucrând la început ca arhitect în studioul lui Bruno Paul şi apoi, la fel ca şi Le Corbusier şi Walter Gropius, în cel al lui Peter Behrens. În primul război mondial Mies van der Rohe a fost trimis pe front în România, întrerupându-şi lucrul ca arhitect. 

În mijlocul anilor 1920, a început să proiecteze mobilă, concepând şi creând piese pentru interioare particulare. În 1927, a cunoscut-o pe Lilly Reich, o absolventă a scolii Bauhaus, cu care a colaborat la proiectarea primei sale versiuni a scaunului cu şezut şi spătar în consolă şi cadru tubular din oţel. 

Acest scaun avea un cadru curbat care îmbina proprietăţile estetice şi structurale ale oţelului. Experimentele lor au culminat cu virtuosul scaun Brno proiectat între 1929 şi 1930, care avea un cadru din oţel plat cromat. 

Doi ani mai târziu, Mies şi Lilly Reich au proiectat ceea ce probabil avea să devina cea mai cunoscută creaţie a lui. Gandit pentru Pavilionul German de la Expoziţia Internaţională din Barcelona, scaunul Pavilion intenţiona să fie un tron modern; o pernă groasă tapiţată cu piele luxoasă şi fixată pe un cadru curbat din metal în forma literei X inspirată de mobilierul clasic. Perfect proporţionat şi finisat, acest scaun simplu emană un aer de eleganţă şi autoritate.

Considerat a fi unul dintre pionierii arhitecturii moderne, Mies van der Rohe nu a urmat niciodată cursuri în domeniul arhitecturii. El a învăţat meseria cu câţiva arhitecţi şi şi-a dezvoltat rapid un stil propriu. Creaţia sa este marcată de claritate şi simplitate. Clădirile din epoca maturităţii creaţiei sale artistice utilizează materiale moderne, precum oţelul industrial şi sticla.

La câţiva ani după ce Adolf Hitler a ajuns la conducerea Germaniei, Mies a emigrat în Statele Unite ale Americii. În SUA, el a condus departamentul de arhitectură de la Armour Institute of Technology, care mai târziu a devenit Illinois Institute of Technology, Chicago.

Pavilionul Barcelona proiectat de Ludwig Mies van der Rohe

A fost pavilionul german la expozitia internationala din Barcelona, in anul 1929. Pavilionul reprezinta o lucrare de foarte mare importanta in istoria arhitecturii moderne, avand un design de o simplitate si frumusete absolute.

Construit din sticla, tavertin si cateva tipuri de marmura, pavilionul a gazduit receptia oficiala, prezidata de regele Alphonso XIII al Spaniei impreuna cu autoritatile germane, urmand a fi demolat dupa incheierea expozitiei, in anul 1930.

Datorita reputatiei dobandite, in 1980, seful departamentului de planificare urbana din Barcelona, Oriol Bohigas, a pus in aplicare planul de reconstruire a pavilionului. Arhitectii Ignasi de Solà-Morales, Cristian Cirici si Fernando Ramos, au fost desemnati sa cerceteze, sa proiecteze si sa supravegheze reconstructia finalizata in anul 1986. 

In timpul procesului, au fost folosite aceleasi materiale, de aceeasi provenienta ca cele din 1929. 

Originalitatea arhitectului Mies van der Rohe, in folosirea materialelor, nu consta in noutatea acestora, ci in idealul de modernitate pe care il exprima, prin rigurozitatea geometriei, precizia pieselor si claritatea compozitiei. (sursa: roarhitect.ro).

Ludwig Mies van der Rohe: ” Nu mă ridic împotriva formei, ci numai împotriva formei ca scop. Fac acest lucru în urma unui şir de experienţe şi a unei înţelegeri dobândite pe această cale. întotdeauna forma ca scop ajunge la formalism. Căci această aspiraţie nu se îndreaptă asupra interiorului, ci asupra exteriorului. Dar numai un interior viu are un exterior viu. “

Printre clădirile ridicate după proiectele lui Mies van der Rohe se numără:

Pavilionul german din Barcelona
Vila Tugendhat, Brno, Cehia
Seagram Building, NY, SUA
860-880 Lake Shore Drive, Chicago, Illinois, creat de Mies van der Rohe între 1949 şi 1951
Printre clădirile ridicate după proiectele lui Mies van der Rohe se numără:
Pavilionul german din Barcelona
Vila Tugendhat, Brno, Cehia
Seagram Building, NY, SUA
860-880 Lake Shore Drive, Chicago, Illinois, creat de Mies van der Rohe între 1949 şi 1951

Povestea omului care a trait 256 DE ANI

Un sfert de MILENIU de viata.

122 de ani si 164 de zile. Este cea mai lunga durata de viata, confirmata, a unei persoane. Este vorba de frantuzoaica Jeanne Calment, insa exista legende care spun ca un barbat ar fi trait de DOUA ori mai mult decat ea.

Li Ching-Yuen sau Li Ching Yun este numele omului care ar fi trait 197 sau chiar 256 de ani. Desi el a sustinut ca s-a nascut in 1736, exista documente - ce-i drept, controversate - care spun ca a venit pe lume in 1677 sau 1683.

Intr-un articol publicat in 1930, in New York Times, se mentioneaza ca profesorul Wu Chung-chieh, de la Universitatea din Chengdu, a descoperit documente ale guvernului imperial chinez din 1827, in care un anume Li Ching-Yuen este felicitat pentru cea de-a 150-a zi de nastere. Documente ulterioare, din 1877, acesta este felicitat pentru ca a atins doua centenare de viata.

In 1928, un corespondent New York Times scria ca multi dintre vecinii in varsta ai lui Li i-au spus ca bunicii lor il stiau de cand erau copii, iar pe atunci acesta era adult.

Li Ching-Yuen a inceput sa adune ierburi din zonele muntoase pe cand avea 10 ani si tot atunci a inceput sa studieze metode de longevitate, supravietuind unei diete care consta doar in ierburi si vin din orez. A trait astfel primii 100 de ani din viata.

In 1749, pe cand avea 71 de ani, s-a mutat in Kai Xian, pentru a se inrola in armata chineza, ca profesor de arte martiale si consilier.

Unul dintre discipolii sai, Da Liu, a spus povestea Maestrului Li: pe cand acesta avea 130 de ani, a intalnit in munti un pustnic mult mai in varsta, peste 500 de ani, care l-a invatat Baguazhang (un stil de arte martiale intern) si un set de Qigong (sistem chinezesc antic de cultivare a sanatatii) cu instructiuni pentru respiratie, miscari coordonate cu sunete specifice si recomandari pentru dieta.

Da Liu a marturisit ca maestrul sau i-a spus ca longevitatea sa "se datoreaza faptului ca a facut aceste exercitii in fiecare zi - regulat, corect si cu sinceritate - timp de 120 de ani".

In 1927, Li Ching Yuen a fost invitat de generalul Yang Sen sa-l viziteze la Wan Xian, Szechuan, unde a fost fotografiat, portretul devenit celebru.

Generalul a fost fascinat de infatisarea lui Yuen, puterea si curajul sau, in ciuda varstei inaintate. Batranul s-a intors acasa si a murit un an mai tarziu, din cauze naturale, spun unii; altii sustin ca le-a spus prietenilor ca "am facut tot ce trebuia sa fac in aceasta lume. Ma voi duce acasa acum". Dupa moartea lui Li, generalul Yang Sen a investigat legendele despre varsta lui si a publicat un raport cu rezultatul cercetarilor.

Li Ching-Yuen a promovat uzul medicinal al ierburilor chinezesti, printre care ginsengul salbatic, goji berry, he shou wu si reishi salbatic. El ar fi avut peste 200 de urmasi in timpul vietii si 23 de sotii.

 

Bisfenolul din recipientele de plastic face masculii mai efeminaţi

Masculii de şoareci care au fost expuşi încă de mici la bisfenol A, un produs chimic comun întâlnit în produsele alimentare conservate şi cele ţinute în plastic, se comportă similar femelelor şi nu sunt doriţi ca parteneri de viaţă de către acestea, arată un recent studiu american.

Descoperirile ar putea demonstra cum bisfenolul A poate afecta comportamentul uman şi dezvoltarea oamenilor. "Şoarecii căprioară expuşi la bisfenol A arată normal în studiul nostru, nefiind ceva evident în neregulă cu ei. Cu toate acestea, ei sunt în mod clar diferiţi", susţine Cheryl Rosenfeld de la Universitatea Missouri.

"Femelele nu doresc un mascul expus la bisfenol A, aceştia având o performanţă mult mai proastă în sarcinile de deplasare într-un spaţiu în condiţii de siguranţă, care stabilesc capacitatea lor de a-şi găsi parteneri de sex feminin", continuă acesta.

Mamele de şoarece-căprioară au fost hrănite cu alimente care conţineau un nivel de bisfenol A proporţional cu media admisă de guvernul american ca fiind sigură pentru femeile însărcinate.

Şoarecilor de laborator li s-a administrat această dietă timp de două săptămâni, înainte de reproducere şi pe parcursul alăptării. După ce copii lor au fost înţărcaţi, puii au fost hrăniţi cu alimente care nu conţineau bisfenol A, iar comportamentul lor a fost monitorizat până la maturitate.

Şoarecii adulţi care au fost expuşi la bisfenol A au demonstrat o capacitate scăzută de a traversa un labirint în condiţii de siguranţă. Această abilitate este dezvoltată numai la şoarecii masculi, deoarece femelele nu îşi caută partenerii.

"Şoarecii învaţă repede cea mai scurtă cale de a găsi ieşirea corectă. Masculii expuşi au folosit o strategie aleatoare, ineficientă şi eronată", susţine studiul.

Atunci când cercetătorii au observat cum femelele fertile consideră masculii expuşi la bisfenol A şi cei neexpuşi, au descoperit că acestea preferă masculii neexpuşi, cu un factor de doi la unu.

"Aceste concluzii au implicaţii largi şi la alte specii, incluzând oamenii, unde există diferenţe înnăscute între masculi şi femele în tiparele cognitive şi cele comportamentale", menţionează Rosenfeld.

Administraţia Americană pentru Medicamente şi Alimente a constatat o îngrijorare cu privire la bisfenolul A, un produs chimic industrial utilizat pe scară largă la împachetarea diferitelor produse. Acesta este folosit încă din 1960, iar în 2010 s-a publicat un studiu privind riscurile expunerii la acest produs.

Uniunea Europeană şi Canada au interzis utilizarea bisfenolului A în biberoane. Cu toate acestea, nu există un consens cu privire la pericolele acestui produs chimic, susţine studiul.

Agresivitate, anxietate, depresie – efectele bisfenolului A asupra fetiţelor de 3 ani

Fetele care au fost expuse la niveluri mari de bisfenol A în timpul vieţii intrauterine sunt mai predispuse, la vârsta de trei ani, la tulburări comportamentale precum hiperactivitatea şi agresivitatea, ca şi la depresii şi tulburări anxioase, arată un studiu realizat în SUA.

Nu este pentru prima dată când bisfenol A (BPA)- o substanţă care intră în componenţa unor materiale plastice - este găsit "vinovat" de producerea unor efecte nefaste asupra sănătăţii umane, mai ales la copii.

244 de mame şi copiii lor au luat aprte la acest studiu, desfăşurat la Universitatea Harvard, SUA.

Mamelor le-a fost măsurat nivelul de BPA în urină în timpul sarcinii (la 16 şi la 24 de săptămâni) şi imediat după naştere; copii au fost, de asemenea, testaţi la vârsta de un an, de doi şi de trei ani, măsurându-li-se concentraţia de BPA în urină şi urmărindu-li-se comportamentul.

La 85% dintre femeile testate şi la 96% dintre copii a fost detectat BPA în urină.

Mamele cu niveluri mari de BPA aveau fiice care, la vârsta de 3 ani, s-au dovedit mai predispuse la anxietate, depresii, hiperactivitate sau agresivitate decât fetiţele mamelor la care BPA lipsea ori era în concentraţii foarte mici.

Această corelaţie nu a fost găsită şi în cazul băieţilor, ceea ce i-a dus pe cercetători la concluzia că fetiţele sunt mai vulnerabile la expunerea intrauterină la BPA.

BPA este folosit pe scară largă în industria materialelor plastice, având rolul de a face plasticul mai suplu şi mai uşor de modelat. Se găseşte în ambalajele de plastic ale multor produse alimentare, în stratul subţire de plastic care căptuşeşte cutiile metalice de conserve, dar şi în plasticul din care sunt făcute unele biberoane.

În urma descoperirii efectelor negative ale acestui compus asupra sănătăţii, unele ţări au interzis folosirea lui la fabricare biberoanelor din plastic, pentru a reduce măcar gradul în care sunt expuşi bebeluşii la BPA.

Dar studiul de la Harvard arată că BPA poate afecta copiii încă din tinpul vieţii intrauterine, în cazul expunerii mamei la această substanţă.

Au fost descoperite genele infarctului

La persoanele purtatoare, riscul de a face un infarct de miocard este marit, independent de stilul de viata.

Un grup de cercetatori italieni a identificat genele ce predispun la infarct, independent de toti factorii de risc cunoscuti. Anuntul a fost facut de Diego Ardissino, director al departamentului de Cardiologiei din cadrul clinicii universitare din Parma, la Congresul Colegiului American de Cardiologie, ce se desfasoara zilele acestea in orasul Orlando, Florida. Studiul genetic al italienilor asupra infarctului miocardic precoce a fost realizat pe un esantion de 1.508 pacienti cu varsta sub 45 de ani, studiati vreme de 10 ani (din1998 in 2008) in vederea determinarii implicarii variantelor genetice in incidenta evenimentelor cardiovasculare si in progresul aterosclerozei coronariene la persoanele care au suferit un prim infarct cardiac precoce. “Am decodificat in genomul uman genele corelate capacitatii infarctului de miocard de a se transmite ereditar, in mod deosebit la persoanele tinere, si de asemenea predispozitia de a-l face pe al doilea”, a declarat Ardissinio. De acum inainte, a precizat cardiologul, persoanele cu ereditate incarcata pot afla, prin intermediul unor analize de sange sofisticate, daca sunt genetic predispuse la infarct. 

Depresie plus boala de inima egal moarte

In randul persoanelor care sufera de boli cardiace si depresie simultan, rata mortalitatii creste de 5 ori fata de medie.

Aceasta descoperire a fost facuta de cercetatorii de la Institut National de Prévention et d'Education à la Santé (Inspes, Franta) impreuna cu cei de la University College London, in urma analizarii datelor unui studiu realizat pe populatia din Marea Britanie (este vorba despre British Whitehall II, in cadrul caruia, din 1985 incoace, sunt monitorizate efectele imbatranirii in raport cu statutul social).

Cercetarea echipei franco-britanice, publicata in revista Heart, a fost realizata pe un esantion de 5.936 de persoane (barbati si femei de varsta mijlocie), a caror stare de sanatate fizica si psihica a fost monitorizata pe perioade de timp variabile (de la 6 luni la 5 ani). Inainte de inceperea studiului, un procent de 14,9% din esantion prezenta simptome ale depresiei, 20% dintre cei diagnosticati cu o boala cardiaca rezultand a fi de asemenea afectati si de depresie. In cei cinci ani ai derularii studiului, au decedat 170 de pacienti, din care 47 din cauza unui infarct.

Dupa "ajustarea" datelor in baza diferentelor corelate varstei si sexului, cercetatorii au stabilit si riscul de moarte asociat celor trei grupuri; astfel, la cei care sufereau de boli cardiace, mortalitatea a reiesit a fi de 1,67 ori mai ridicata decat media, la cei suferind de depresie de 2,1 ori mai ridicata, in timp ce la persoanele afectate de ambele boli simultan, mortalitatea a rezultat a fi de 4,9 ori mai mare.

O nouă teorie asupra originii depresiei

Un nou studiu susţine că variaţiile genetice care produc depresia au evoluat pentru a-i ajuta pe strămoşii noştri să facă faţă infecţiilor.

Cercetătorii Andrew Miller şi William Timmie au considerat că ar trebui să existe o legătură între depresie şi faptul că ea apare preponderent la oamenii care fie suferă de boli cronice precum obezitate, boli cardiovasculare, diabet, astm sau cancer, fie prezintă comportamente nesănătoase precum fumatul, lipsa de activitate fizică sau consumul excesiv de alcool.

Studii anterioare au asociat depresia cu inflamaţia sau cu un răspuns imun hiperactiv. Persoanele depresive au tendinţa de a avea un nivel mai ridicat al inflamaţiei chiar şi atunci când organismele lor nu luptă împotriva infecţiilor.

Autorii actualului studiu au explicat că depresia şi genele care îi susţin apariţia au început să se manifeste pentru a-i ajuta pe strămoşii nostri să supravieţuiască infecţiilor. La începuturile omenirii, infecţiile au reprezentat cauza majoră a decesului. Astfel, combaterea infecţiei era o acţiune importantă şi necesară pentru ca oamenii să aibă posibilitatea de a avea urmaşi şi să îşi transmită genele. Din acest motiv, cercetătorii cred că evoluţia şi genetica au combinat simptomele depresiei cu răspunsuri psihologice precum febra, oboseala, inactivitatea, izolarea şi anorexia, pentru a limita şi a reduce mortalitatea cauzată de infecţii.

Specialiştii consideră că teoria lor explică motivul pentru care stresul este un factor de risc al depresiei. Legătura dintre stres şi depresie poate fi vazută ca un produs secundar al unui proces care avertizează sistemul imunitar, în anticiparea unei probleme de sănătate.

Teoria celor doi cercetători ar putea ajuta la dezvoltarea unor viitoare studii asupra despresiei, urmărind, în special, prezenţa biomarkerilor inflamaţiei (substanţe a căror prezenţă în corp indică existenţa inflamaţiilor).

Indienii si-au fabricat propriul avion de vanatoare

Primul avion de vanatoare de productie proprie a intrat de curand in poseria Fortelor Aeriene Indiene, a anuntat, recent, purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii din New Delhi.

Intitulat Tejas - adica Elementul Foc, omniprezent in mitologia si religia hindusa -, noul avion de vanatoare este destinat operatiunilor de identificare si neutralizare a gruparilor extremiste musulmane care actioneaza in statele Jammu si Kashmir din India.

"Este cu adevarat un moment istoric, atat pentru Fortele Aeriene Indiene, cat si pentru comunitatea oamenilor de stiinta din tara noastra. Suntem mandri ca am dus pana la capat un proiect de succes, care s-a transformat intr-un redutabil avion de vanatoare", declara Pradeep Vasant Naik, Comandantul Fortelor Aeriene Indiene.

Tejas, care are o greutate de doar 13 tone, este cel mai usor avion de vanatoare supersonic din intreaga lume si este destinat sa inlocuiasca avioanele de tip MIG-21 din flotila de vanatoare a Indiei. Primele 40 de avioanele Tejas vor fi echipate cu motoare de tip General Electric F404, iar urmatoarele 200 vor avea parte de motoare de tip Kaveri, produse in Rusia.

Un avion spatial revolutionar va fi lansat peste cel mult 10 ani

Cheia succesului este motorul de racheta proiectat pentru a functiona in aer. Aeronava, numita Skylon, va putea transporta pe orbita12 tone de incarcatura la fiecare cursa, intorcandu-se pe Pamant pe acelasi traseu.

Motorul Sabre, proiectat de inginerii de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, este un hibrid, capabil sa “respire” aer intocmai ca motorul unui avion cu reactie obisnuit si sa treaca la modul de functionare tip racheta odata ce aeronava iese din atmosfera Pamantului. In timpul functionarii in atmosfera, aerul este racit si comprimat inainte de a fi pompat in motor, impreuna cu hidrogenul; acesta din urma reprezinta combustibilul, care este ars cu ajutorul oxigenului din aer. In “modul racheta” (in absenta aerului), combustia hidrogenului in motor are locr cu ajutorul oxigenului lichid. 

O astfel de aeronava poate fi reutilizata, spre deosebire de obisnuitele rachete in trepte, la care portiuni din corpul aeronavei se desprind pe rand si sunt abandonate, pe masura ce rolul lor s-a incheiat, sistemul generand costuri foarte mari, de zeci de milioane de euro pentru o lansare. Skylon, in schimb, va functiona ca un avion spatial, capabil sa transporte sateliti pe orbita si apoi sa se intoarca pe Pamant, pentru a fi folosit la o noua misiune. O lansare va costa astfel de 10 ori mai ieftin decat in cazul utilizarii rachetelor traditionale. Proiectul este finatat de Agentia Spatiala Europeana, componentele urmand sa fie realizate in laboratoare din Marea Britanie si Germania.

Urmaşul lui Concorde: avionul supersonic mai ieftin şi mai discret

Timp de 27 de ani, Concorde şi-a încântat clienţii oferindu-le unul din cele mai apreciate avantaje din contemporaneitate: un transport rapid. Avionul supersonic de pasageri avea nevoie de doar trei ore şi jumătate pentru a parcurge distanţa de la Paris la New York.

Cu timpul, însă, costul crescut al biletelor, numărul limitat de locuri, dar şi zgomotul teribil produs de avion, numit boom-ul sonic, a făcut ca interesul publicului să scadă. Aşa se face că, în ziua de 26 noiembrie 2003, conducerea Concorde a decis sistarea curselor.

De atunci, mai multe echipe de cercetători au încercat să găsească un mod de a crea avioane supersonice mai eficiente. Acum, cercetătorii de la MIT au realizat un concept care ar putea rezolva problemele pe care le-a întâmpinat Concorde.

Ei au demonstrat, într-o simulare pe calculator că avionul ar fi mai eficient dacă ar avea 4 aripi în loc de două. Astfel, spun oamenii de ştiinţă, atât rezistenţa aerului, cât şi consumul de combustibil ar fi mai scăzute. De asemenea, o rezistenţă redusă a aerului va genera şi un boom sonic mai mic şi mai uşor de suportat de către călători.

Creatorii noului avion, inspirat din conceptul creat de Adolf Busemann în 1950, susţin că aripile suprapuse ar anula undele de şoc produse, la viteze mari, de fiecare aripă în parte.

În mod normal, atunci când vehiculul se apropie de viteza sunetului, aerul începe să se comprime în faţa şi spatele său. Atunci când avionul depăşeşte viteza sunetului, creşterea bruscă a presiunii aerului formează două valuri de şoc care radiază la ambele capete ale avionului şi produc boom-ul sonic.

Buseman realizase că adăugarea unei perechi de aripi ar putea anula undele de şoc produse de fiecare aripă în parte, însă designul ar face ca între aripile de pe fiecare parte a avionului să se formeze câte un canal îngust prin care nu ar putea trece decât o cantitate foarte limitată de aer.

Acum, cu ajutorul simulării pe computer, specialiştii au putut alege din aproape 700 de configuraţii ale aripilor, forma corectă pe care ar trebui să o aibă fiecare dintre ele. Ei au descoperit că prin netezirea suprafeţei interioare a fiecărei aripi se poate crea un canal propice prin care să treacă aerul. De asemenea, s-a constat că, prin îndoirea marginii superioare a aripii mari şi a celei inferioare a aripii mici, avionul devine capabil să zboare la viteze supersonice cu o rezistenţă a aerului redusă la jumătate faţă de Concorde.

Planul cercetătorilor este să proiecteze un model tridimensional pentru a calcula şi alţi factori care ar putea influenţa zborul.

Secretele loteriei, dezvaluite de un angajat: "N-o sa credeti cati castigatori nu-si ridica premiul"

Cateva dintre secretele loteriei au fost spulberate de informatiile oferite de un angajat, care a raspuns intrebarilor adresate de curiosi pe site-ul Reddit.

Respectiva persoana, care a folosit nick-ul "yourluckynumbers", a precizat ca a lucrat intr-un stat important din SUA, in ultimii 7 ani, indeplinind functiile de programator si expert de securitate.

Iata cele mai interesante raspunsuri oferite de respectivul angajat al loteriei:

"Ati fi socati sa aflati cat de des vanzatorii fura biletele jucatorilor spunandu-le ca sunt necastigatoare"

"Exista si idioti care incearca sa faca biletele necastigatoare sa arate castigatoare, sperand ca un vanzator idiot va valida tichetul, in loc sa-l scaneze si sa vada daca intr-adevar e castigator"

"Se intampla tot timpul ca persoanele care au castigat sa nu-si ridice premiul. N-o sa va vina sa credeti cat de des. Le-am vazut pe toate: fata de poker, lacrimi, isterie si un tip chiar a inceput sa danseze intr-un mod care l-ar fi facut de rusine si pe Michael Jackson"

"Este aproape imposibil sa pacalesti loteria. Fiecare loterie are un departament de securitate al carui singur rol este de a prinde escrocii - atat din interior, cat si din exterior. Nu se poate genera un bilet 'castigator' dupa tragere, fara complicitatea a cel putin cinci-sase oameni. Si chiar si atunci, ar fi nevoie de un miracol pentru a trece de audit, verificari ale sistemului etc".

"Stati departe de jocurile de 1 si 5 dolari. Toata lumea le cumpara, deci sansa de a castiga un premiu mare este foarte mica. Aveti sanse mult mai mare de a castiga sume frumoase la jocurile de 10 dolari. Orice e mai bun decat jocurile de 1 dolar"

"Majoritatea statelor verifica datoriile la stat ale castigatorului, care s-ar putea trezi cu mai putini bani in mana"

"Vanzatorul stie ce pachet contine biletele castigatoare. Loteria nu stie. Si viceversa pentru unde sunt trimise pachetele. Totul e in regula atata timp cat balanta e mentinuta"

Descoperirea incredibila care demonstreaza ca oamenii giganti au existat pe Terra

O descoperire incredibila a fost facuta in Egipt si de data aceasta nu este vorba de vreo piramida sau vreun mormant misterios. Aceasta relicva ar putea demonstra insa existenta oamenilor giganti.

Cercetatorul Gregor Sporri a publicat pentru prima cateva fotografii cu un deget urias mumificat.

Degetul are o lungime de 38 de centimetri, iar daca ar fi apartinut unui om, acesta ar fi avut aproximativ 4,8 metri inaltime.

Fotografiile au fost realizate de Sporri in timpul unor sapaturi arheologice in anul 1988, dar au fost facute publice abia acum.

Din pacate, aceasta bizara relicva nu poate fi cercetata, pentru ca apartine unui egiptean, urmas al unei “dinastii” de jefuitori de morminte, ocupatie frecvent intalnita in randul populatiei sarace din Egipt.

In 1988, el a primit de la Sporri 300 de dolari, ca sa-i permita sa fotografieze degetul. Sub nicio forma nu a acceptat sa-l vanda, afirmand ca este o relicva foarte importanta pentru familia lui.

Cercetatorul l-a mai cautat pe egiptean si in anul 2009, dar din pacate nu l-a mai gasit.

Oamenii de stiinta care au vazut fotografiile au afirmat ca degetul nu poate apartine unui om, dar nici nu au venit cu alta explicatie.

Legenda oamenilor gigantici apare in multe scrieri sacre antice, Biblia facand la randul sau referire la aceste ciudate fiinte.

Oimeakon – Capitala Zeului Ger

n imensitatea glacială a Siberiei există o vale unde domnesc, de milenii, cele mai crâncene geruri din toată emisfera nordică. Cu toate acestea, tot aici găsim o micuţă localitate permanent locuită. Acolo trăiesc oameni pentru care gerurile de la noi semnifică o frumoasă zi de primăvară cu toate atributele ei. Bine aţi venit în Oimeakon, aici unde îngheaţă chiar şi gândurile!

Viaţa la -71,2 grade Celsius

În inima puţin cunoscutei Republici Iakuţia (sau Saha) din Federaţia Rusă, pe malul râului Indigirka, la înălţimea de 740 m şi la 30 kilometri nord-vest de autostrada care leagă Tomtor de Kolyma, rezistă încă localitatea Oimeakon, locul unde a fost stabilit oficial polul frigului din emisfera nordică. Căci, în această vale uitată de timp din Siberia, nu doar că s-a înregistrat cea mai scăzută temperatura din emisfera boreală, dar temperaturile medii de aici sunt mereu cu mult mai scăzute chiar decât cele înregistrate la Polul Nord.

Pe data de 26 ianuarie 1926, mercurul termometrelor de aici a înregistrat valoarea de -71,2 grade Celsius, record negativ absolut în emisfera nordică.

Doar în inima Antarcticii s-au înregistrat temperaturi mai scăzute. În urma fenomenului de încălzire globală, pe data de 28 iulie 2010, temperatura record de vară în Oimeakon s-a ridicat până la +34 grade Celsius.

Verile sunt relativ călduroase, dar foarte scurte.

Adevăratele încercări apar odată cu venirea iernii, moment în care, în ciuda tendinţei de încălzire a climei planetei, gerurile din Oimeakon continuă să strângă localitatea într-o platoşă cumplită, cu toate că nu mai sunt la fel de aspre ca în trecut.

Clima din valea dintre Oimeakon şi Tomtor este neaşteptat de uscată, în ciuda gerului total. Aici temperaturile se menţin sub 0 grade timp de 7-8 luni pe an. Evaporarea apei este posibilă doar în scurta perioadă a verii.

Gerul nostru cel de toate zilele

Temperatura medie pe timpul iernii este de -51 grade Celsius. În lunile ianuarie şi februarie, mercurul termometrelor se plimbă între minus 55 şi minus 57 grade Celsius.

În lunile ianuarie şi februarie din anul 2006, a fost înregistrată cea mai rece iarnă din ultimii 30 de ani. Atunci, în decursul mai multor nopţi, gerul a "muşcat" din Oimeakon cu valoarea de -67,7 grade Celsius, temperatură la care fiinţa omenească nu poate respira decât cu ajutorul aparaturii speciale, altfel plămânii îngheaţă în circa 5 minute, dacă omul este expus acestui ger de-a dreptul insuportabil.

Cu toate acestea, oamenii s-au adaptat şi ştiu cum să contracareze puterea gerului extrem. Atunci când acesta depăşeşte -60 de grade, nimeni nu se aventurează afară.

Pământul de aici este complet îngheţat chiar şi pe timpul verii, stratul de permafrost nefiind învins nici în ziua când s-au înregistrat +34 grade la amiază.

niţial un loc de popas pentru crescătorii nomazi de reni din etnia Saha, care ajungeau aici doar pe perioada scurtei veri din Iakuţia, Oimeakon a devenit, în cele din urmă, o aşezare permanentă.

Cei care au hotărât asta au fost sovieticii care, în anul 1930, au stabilit aici locuinţe permanente în încercarea lor de a sedentariza şi lega de pământ populaţiile locale nomade de crescători de reni, vânători şi pescari. Pentru a realiza acest deziderat, sovieticii au trebuit să ridice de la zero o aşezare complet nouă, unde locuinţele şi dependinţele să fie construite în funcţie de clima extremă şi să poată oferi condiţii propice atunci când temperatura se menţine la -50 de grade timp de luni de zile, plus viscolul care mai scade şi el temperatura...

Oamenii de aici trăiesc în case încălzite exclusiv cu sobe pe cărbuni.

Temperaturile cumplite nu permit transportul gazelor, iar focul cu lemne ar încălzi o cameră doar până a valoarea de -1,2 grade, chiar dacă soba este alimentată permanent cu lemne pe tot parcursul zilei şi nopţii.

Experienţa a dovedit că cel mai bun material de construcţie în aceste condiţii climatice, este lemnul de zadă daurică (Larix gmelinii), un conifer asemănător cu zada noastră, care atinge înălţimi cuprinse între 10-30 metri şi diametru maxim de 1 metru.

Doar grajdurile vitelor şi cailor sunt încălzite cu sobe cu lemne. Şi asta doar pe timpul iernii. Ziua, animalele sunt lăsate afară, pentru ca organismul lor să fie mereu obişnuit cu gerurile. Experienţe triste au arătat că, daca vitele erau ţinute o săptămână doar în grajduri şi erau eliberate apoi, mureau aproape instantaneu la confruntarea cu gerul ucigaş.

Ca o măsură suplimentară de apărare, caii şi vitele de aici au o blană atipică, groasă, deasă şi lungă, care le conferă aspectul unor animale sălbatice din evuri îndepărtate, fiind de la distanţă mai asemănători cu caii sălbatici şi zimbrii decât cu animalele domestice. Conform spuselor localnicilor, clima din centrul, vestul şi estul Iakuţiei este mult mai suportabilă decât cea din valea râului Indigirka, ceea ce le permite iakuţilor, evencilor şi evenilor să evite valea Oimeakonului şi să trăiască în părţile amintite, unde în ultimele veri s-a dezvoltat o agricultură specifică zonei.

Atunci când tehnologia capitulează

Oimeakon adăposteşte o populaţie de circa 520 de suflete, care trăiesc zile şi nopţi cu adevărat speciale, nu doar din cauza temperaturilor deja legendare, dar şi datorită raportului dintre lumină şi întuneric de aici.
Spre exemplu, ziua are doar 3 ore de lumină în luna decembrie, dar 21 de asemenea ore pe zi în perioada iunie-iulie.

Orăşelul beneficiază de toate clădirile şi instituţiile unei localităţi obişnuite. În ciuda condiţiilor aproape imposibile, aici există o creşă, grădiniţă, şcoală, spital, săli de sport şi chiar o casă de cultură (Dom Kulturîi, în limba rusă) mai mereu plină de oameni.

Chiar şi iarna, şcolile îşi încep activitatea la ora 8 jumătate dimineaţa, iar copii sunt transportaţi cu autobuze special echipate cu sobe. Spitalul şi unităţile administrative îşi încep activitatea la ora 9 dimineaţa, aproape la fel ca în orice alt orăşel din lume.

Conform declaraţiilor localnicilor, aceştia poartă iarna haine din blănuri de ren, iar căciulile duble sunt confecţionate obligatoriu din blănuri de vulpi polare.
Ghetele, bocancii şi alte tipuri moderne de încălţăminte de iarnă sunt total ineficiente, purtarea lor o perioadă mai mare de timp ducând la degerături. Singurele încălţări care protejează de gerul proverbial sunt tot cele cusute integral din blana de ren. Fără echipamentul conceput de localnicii din Oimeakon, un om obişnuit îngheaţă de viu în mai puţin de 30 de minute, atunci când temperatura a trecut de bariera celor -50 de grade.

"Turişti străini din toată lumea vin aici, deoarece Oimeakon-ul este celebru peste tot. Toate hainele lor de ultimă oră, realizate de firme de prestigiu şi garantate la temperaturi extreme, nu sunt bune de nimic, odată ajunşi aici. Fapt realizat de turişti pe propria lor piele. Chiar hainele de producţie japoneză, echipate cu dispozitive de încălzire electrică, sunt ineficiente, deoarece gerul de aici le distruge bateriile foarte repede. Toţi turiştii ajunşi la noi îşi abandonează în decursul primei zile proprii bocanci, hanorace, pantaloni şi şosete, pentru a se echipa doar cu hainele din blănuri produse de noi", declară într-un interviu Nikolai N. Krivoşapkin, un şofer de 50 de ani, care s-a născut şi a trăit neîntrerupt în Oimeakon.

Conform opiniei geologilor şi meteorologilor, persistenţa gerul extrem de aici are o singură explicaţie: orăşelul este situat într-o vale expusă curenţilor arctici, iar masele de aer extrem de rece rămân cumva blocate aici datorită particularităţilor reliefului şi circulaţiei specifice a curenţilor.

Cu sau fără explicaţiile specialiştilor, Oimeakon rămâne capitala oficială a gerului şi un loc care merită vizitat dacă se iveşte ocazia. Folclorul localnicilor care au păstrat legături cu turiştii care s-au aventurat aici păstrează o maximă umoristică revelatoare: "Pentru orice străin care a ajuns în Oimeakon, iernile de acasă nu mai sunt deloc ameninţătoare, după ce turistul a primit iniţierea supremă în domeniu din partea Zeului Ger!"