Mediul de lucru ordonat şi mai ales biroul curat, promovează alimentaţia sănătoasă, generozitatea şi convenţionalismul. Însă, birourile dezordonate aduc şi ele alte beneficii, precum promovarea gândirii creative şi stimularea ideilor noi, susţine o nouă cercetare.

„Cercetări anterioare au descoperit că mediul de lucru curat le aduce oamenilor beneficii. Noi, în schimb, am constatat că şi mediul dezordonat aduce avantaje valoroase”, au notat oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Minnesota. 

Coordonat de psihologul Kathleen Vohs, studiul a inclus mai multe experimente. În timpul primului experiment, subiecţii au fost rugaţi să răspundă la o serie de chestionare într-un birou. O parte dintre participanţi au stat într-un birou unde totul era pus la locul lui, pe când alţii au stat într-un birou aglomerat şi dezordonat. Ulterior, subiecţii au avut oportunitatea de a face donaţii şi de a lua o gustare (fie ciocolată, fie măr) la plecare. 

Rezultatele au indicat că atunci când indivizii stăteau într-o cameră curată ei erau încurajaţi să reacţioneze aşa cum credeau că se aşteptă cei din jur să o facă. Astfel, comparativ cu cei care stătuseră într-un mediu dezordonat, aceştia au făcut donaţii mai mari şi au ales mărul în defavoarea batonului de ciocolată. 

Cu toate acestea, specialiştii au presupus că dezordinea s-ar putea să aibă virtuţile ei, motiv pentru care au realizat un al doilea experiment în care participanţilor li s-a cerut să găsească o nouă întrebuinţare pentru o minge de ping pong 

De data aceasta s-a concluzionat că cei care fuseră repartizaţi într-o cameră dezordonată avuseseră un număr mai mare de idei originale, comparativ cu restul participanţilor. Ceea ce sugerează că dezordinea poate fi un promotor al creativităţii. 

De asemenea, s-a observat şi că atunci când participanţilor li s-a sugerat să aleagă între un produs nou şi unul deja cunoscut, cei din mediul dezordonat erau mereu tentaţi de a alege noutate, ceea ce ar putea însemna că dezordinea stimulează eliberarea de convenţional. 

„Mediul dezordonat pare să ne inspire să evadăm din tradiţional, lucru care poate forma perspective noi. Prin contrast, mediile ordonate încurajează convenţia şi siguranţa, neasumarea riscurilor”, a explicat coordonatorul studiului, Kathleen Vohs.

Cercetătorii se pregătesc să valideze o nouă predicţie a lui Einstein, schimbând modul în care înţelegem Universul

La aproape un secol distanţă de la momentul în care cel mai mare fizician al planetei, Albert Einstein, a prezis existentenţa undelor gravitaţionale, cercetătorii se pregătesc să confirme, încă o dată, că acesta a avut dreptate. O reţea globală de observatoare ale undelor gravitaţionale au anunţat că sunt cu un pas mai aproape de detectarea acestor unde, reuşită ce ar deschide calea spre noi descoperiri importante despre Univers.

David Blair, profesor de fizică la Universitatea Western Australia şi totodată membru într-o echipă internaţională de cercetători asupra undelor gravitaţionale, a anunţat că oamenii de ştiinţă au reuşit să conceapă o nouă tehnică de măsurare, intitulată „quantum squeezing”, ce permite amplificarea sensibilităţii detectoarelor de unde gravitaţionale.

„Este pentru prima dată când bariera măsurătorii cuantice a fost doborâtă într-un detector de unde gravitaţionale. Este ca şi cum am doborî bariera sunetului – unii oameni au spus că această reuşită este imposibilă. Doborârea acelei bariere a demonstrat că zborul supersonic este posibil şi astăzi ştim că nu este, de fapt, o barieră. La fel, demonstraţia noastră deschide calea spre detectoare de unde gravitaţionale mai sensibile”, a comentat profesorul Blair.

Undele gravitaţionale sunt unde generate în spaţiu de evenimente cosmice extreme, cum ar fi ciocnirea stelelor, găurile negre şi exploziile supernovelor, ce poartă cantităţi uriaşe de energie la viteza luminii.

Cercetătorii cred că aceste evenimente au loc aproximativ o dată pe săptămână în zona de acoperire a detectoarelor. Oamenii de ştiinţă estimează că primele unde gravitaţionale vor fi detectate la câţiva ani după ce sensibilitatea lor va fi îmbunătăţită.

Cu ajutorul „quantum squeezing”, fizicienii vor putea să analizeze evenimente aflate la distanţe mult mai mari. 

„Deja detectoarele de unde gravitaţionale s-au demonstrat a fi cele mai sensibile instrumente gravitaţionale concepute vreodată. Ele măsoară mişcări măsurate în attometri – o milionime dintr-o milionime dintr-o milionime dintr-un metru. Mişcările pe care le detectează sunt minuscule, chiar şi atunci când le comparăm cu dimensiunile unui proton”, a explicat profesorul Blair.

„Noile rezultate arată că fizicienii sunt pe drumul cel bun, urmând să obţină o sensibilitate şi mai mare. Acest lucru va permite omenirii pentru prima dată să audă numeroasele sunete gravitaţionale despre care se crede că se plimbă în mod constant prin spaţiu cu viteza luminii”, a mai spus specialistul.

Suferiţi de insomnii? Specialiştii dau un sfat surprinzător: dormiţi în cort!

Expunerea la lumina naturală a zorilor şi a amurgului contribuie la sincronizarea ceasului intern al organismului, ajutându-ne să adormim mai repede şi apoi să ne trezim odihniţi, arată un studiu recent.

Cei care beneficiază cel mai mult de pe urma unui astfel de demers sunt indivizii care se chinuie să adoarmă şi nu reuşesc decât foarte târziu, iar la trezire se simt deja obosiţi.

După o săptămână de expunere la alternanţa naturală de lumină şi întuneric, aceste persoane adormeau mai uşor şi se trezeau mult mai odihnite.

„Intensificând expunerea la lumina naturală şi reducând în timpul nopţii expunerea la lumină electrică, ne putem reseta ceasul intern şi orarul de somn şi, cu mare probabilitate, ne va fi mai uşor să ne trezim şi să fim vioi dimineaţa”, a explicat conducătorul studiului, Kenneth Wright, de la Universitatea din Colorado. 

Iluminatul electric - care s-a răspândit pe scară largă în anii 1930 - şi lumina provenită de la dispozitive precum televizoarele şi iPad-urile ne afectează ceasul biologic, care „spune” corpului când să se pregătească de somn şi când să se pregătească pentru starea de veghe.

Una dintre probleme este faptul că, datorită surselor de lumină artificială, organismul uman este expus  la lumină până la ore mult mai târzii decât s-ar întâmpla în mod normal în natură.

Studiul, ale cărui rezultate au fost publicate în jurnalul Current Biology, a analizat orarul de somn şi a cercetat ceasul intern al organismului la 8 adulţi care erau expuşi luminii artificiale acasă şi la locul de muncă.

Apoi, cercetătorii au studiat funcţiile organismului la aceleaşi persoane, după ce acestea au petrecut o săptămână în natură, dormind în cort şi având drept surse de lumină doar soarele şi un foc de tabără.

În primul experiment,  voluntarii aveau, în general, tendinţa de a adormi după miezul nopţii şi se trezeau în jurul orei 8.

Dar, după numai o săptămână petrecută în natură, ceasul lor intern şi orarul de somn s-au modificat, „dându-se înapoi” cu două ore, deşi numărul de ore de somn a rămas acelaşi.

Analizele au arătat că, atunci când voluntarii erau expuşi mult la lumină artificială, nivelul demelatonină - hormonul care reglează ciclurile de somn-veghe şi favorizează adormirea - scădea abia la două ore după ce voluntarii se trezeau, ceea ce ar explica de ce se simţeau somnoroşi şi obosiţi la puţin timp după ce se treziseră.

În schimb, când voluntarii au fost expuşi luminii naturale, scăderea nivelului de melatonină avea loc în ultima oră de somn, astfel încât nivelul era deja scăzut când voluntarii se trezeau, ceea ce îi făcea să se simtă mai vioi dimineaţa.

Desigur, traiul permanent „la cort” nu este o soluţie aplicabilă pe scară largă în societatea occidentală, dar spacialiştii sugerează şi alte căi de a sincroniza ceasul intern al organismului, pentru a ne trezi odihniţi.

Astfel, o plimbare pe jos dimineaţa, şederea în dreptul unei ferestre la locul de muncă şi o repriză de mers pe jos la ora prânzului contribuie la intensificarea expunerii la lumină naturală.

În orele de seară, specialiştii recomandă o lumină mai slabă şi închiderea computerelor şi a televizoarelor cu o oră-două înainte de culcare.

Ce efect neaşteptat are orgasmul asupra creierului?

Potrivit cercetătorului Barry Komisaruk, se pere că, spre deosebire de exerciţiile pentru minte, precum integramele, orgasmul este benefic pentru întregul creier, nu doar pentru o anumită regiune.

Mai mult, prof. Komisaruk susţine că această senzaţie poate suprima durerea, ceea ce înseamnă că ea ar putea fi utilizată, printre altele, pentru a uşura durerile din timpul naşterii. 

Depresia, anxietatea şi dependenţa ar putea să fie şi ele tratate dacă cercetătorii vor valorifica în scop ştiinţific mecanismul din creier care produce senzaţia de plăcere. 

Barry Komisaruk, cercetătorul american în vârstă de 72 de ani studiază orgasmul din anii 1960, atunci când a iniţiat primele cercetări pe şoareci. Abia în 1982, omul de ştiinţă a început să realizeze primele teste clinice pe indivizi umani. 

„În timpul orgasmelor se observă o creştere uriaşă a fluxului sanguin în creier. Fenomenul aduce toate substanţele nutritive şi promovează oxigenarea creierului. Exerciţiile pentru minte (precum integramele sau Sudoku) cresc activitatea cerebrală, însă doar în anumite regiuni. În schimb, orgasmul activează întregul creier”, a explicat omul de ştiinţă. 

Prof. Komisaruk a ajuns la aceste concluzii după ce a studiat mai multe femei voluntare în laboratorul de psihologie din cadrul Universităţii Rutgers, New Jersey. În timpul experimentelor, femeile erau aşezate într-un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională (fRMN) pentru a li se observa activitatea cerebrală în timp ce experimentau orgasme. 

Deşi specialistul studiază acest fenomen de zeci de ani, domeniul continuă să fie foarte puţin studiat la nivel mondial, motiv pentru care Komisaruk crede că mai sunt încă multe informaţii ştiinţifice nedescoperite şi multe întrebări fără răspuns, încă. 

„Practic, nu ştim mai nimic despre plăcere. Însă este important să înţelegem modul în care creierul o produce. Care parte din creier produce o asemenea plăcere? Putem oare să folosim această plăcere în scop medical?”, a mai declarat prof. Komisaruk. 

Trei substanţe nutritive care vin în ajutorul celor care nu pot să doarmă

Din ce în ce mai mulţi oameni au probleme legate de somn. Există mai multe motive pentru care nu putem dormi bine în timpul nopţii. Unul dintre cele mai des întâlnite motive este stresul, însă nenumărate studii au indicat că există anumite substanţe nutritive care ne ajută să ne odihnim aşa cum trebuie noaptea.

Majoritatea oamenilor recurg la pastile pentru a avea parte de un somn odihnitor. Cu toate acestea, există posibilitatea ca dieta potrivită să ne asigure necesarul de substanţe nutritive care au grijă să promoveze somnul liniştit. 

1. Vă petreceţi zeci de minute uitându-vă în tavan înainte de a adormi? Atunci ar trebui să ştiţi cămagneziul joacă un rol important la nivelul funcţiilor din corp care reglează somnul. Insomnia este unul dintre simptomele carenţei de magneziu, iar o analiză din 2006 sugera că o astfel de deficienţă ar putea fi cauza depresiei sau a altor probleme ale sănătăţii mintale. 

Cu alte cuvinte, magneziul este un mineral extrem de important pentru echilibru. Aportul potrivit de magneziu îl aveţi dacă obişnuiţi să consumaţi legume cu frunze verzi, seminţe de dovleac, fasole, mazare, linte şi peşte. 

2. Vă treziţi în timpul nopţii? În acest caz, potasiul s-ar putea să vă fie de folos, potrivit unul studiu realizat în anul 1991. 

Deşi potasiul se găseşte la farmacie sub formă de capsule, există un mod mai plăcut prin care să îl obţineţi. Majoritatea oamenilor asociază potasiul cu bananele. Este adevărat că aceste fructe conţin potasiu, însă ele nu sunt şi ce mai bună sursă. În schimb, această substanţă nutritivă se găseşte în leguminoase (fasole, mazăre), legume cu frunze verzi, avocado şi cartofii la cuptor. 

3. Oboseala refuză să vă părăsească în timpul zilei? Studiile din ultimii ani au indicat că există o corelaţie puternică între somnolenţa excesivă din timpul zilei şi deficienţa de vitamina D. 

Cea mai bună sursă de unde putem obţine această vitamină sunt razele soarelui, însă nu toată lumea se poate expune suficient la soare din cauza climei, a timpului limitat sau temerilor legate de cancerul de piele. 

Din fericire există câteva surse alimentare de unde putem obţine vitamina D, precum peştele-spadă, somonul, tonul, laptele sau sucul de portocale. 

Cu toate acestea, în cazul celor care au carenţă de vitamina D este puţin probabil ca dieta să asigure nivelul normal al acestei substanţe nutritive, motiv pentru care specialiştii recomandă suplimentele alimentare

„Harta” şi ”busola” din creierul uman: au fost identificate pentru prima oară celulele care ne ajută să ne orientăm

Specialiştii au descoperit un grup de celule cerebrale care contribuie decisiv la capacitatea de orientare, ceea ce ar putea duce şi la descoperirea unor tratamente pentru persoanele care au probleme de orientare în teren.

Se cunoaşte faptul că animalele folosesc trei tipuri de celule pentru a se orienta: celulele „de direcţie” se activează când animalul este întors cu faţa spre o anumită direcţie, celulele „de loc” sunt activate doar în cazul unei anumite localizări, iar celulele „grilă” emit impulsuri la intervale regulate cât timp animalul este în mişcare.

Celulele „grilă” trimit informaţii celulelor de loc şi ambele tipuri de celulele transmit informaţii spre hipocamp - arie cerebrală responsabilă de formarea amintirilor. Împreună, aceste componente ajută animalul să-şi formeze o reprezentare mentală a sa în mediul înconjurător.

La om, fusese descoperită existenţa celulelor de loc şi de direcţie, dar existenţa celulelor grilă fusese doar sugerată, în urma unor indicii apărute în cursul scanărilor cerebrale.

Pentru a afla dacă aceste celule există într-adevăr la om, cercetătorii de la Universitatea Drexel, SUA, au studiat 14 persoane care aveau deja implantaţi în creier electrozi meniţi să trateze epilepsia.

Specialiştii au înregistrat activitatea unui tip de celule cerebrale în timp ce voluntarii jucau un joc pe computer, ce simula conducerea maşinii printr-un spaţiu deschis, căutând diferite obiecte şi trebuind să ţină minte unde le găsiseră.

Apoi, într-o etapă ulterioară, au trebuit să localizeze din nou obiectele, cât de repede puteau, deşi de data aceasta obiectele erau invizibile şi apăreau doar dacă subiectul le localiza corect.

Mediul virtual în care se desfăşura jocul era lipsit de indicii vizuale specifice, care ar fi putut fi folosite pentru a localiza obiectele. Cercetătorii doreau ca subiecţii să şi formeze o hartă mentală a localizării obiectelor, ceea ce ar fi necesitat intrarea în acţiune a celulelor grilă.

Aşa au descoperit că anumite celule emiteau impulsuri la intervale regulate, ca reacţie la un sistem de organizare şi reprezentare a spaţiului identic cu cel de la animale. Ca şi la animale, aceste celule erau localizate în cortexul entorhinal, responsabil de orientare şi memorie, şi în coretxul cingulat, implicat în învăţare. Dar, surprinzător, ele se găseau şi în cortexul prefrontal, care este implicat în formarea unor noi amintiri episodice - reţinerea unor evenimente care s-au întâmplat într-un anumit loc şi într-un anumit moment, cum ar fi întâlnirea cu un vechi prieten, undeva pe o anumită stradă.

Descoperirea ar putea duce la găsire unor noi căi de a ajuta persoanele care au probleme de orientare - cum se întâmplă cu cele care suferă de maladia Alzheimer-, fie cu medicamente, fie prin tehnici de stimulare cerebrală care ar putea îmbunătăţi activitatea celulelor grilă.

Zece accidente ştiinţifice care au dus la mari descoperiri

Ne este greu să ne imaginăm cum au fost inventate anumite produse, mai ales dacă vorbim despre inovaţii ce au schimbat lumea. Totuşi, unele dintre cele mai cunoscute invenţii au fost create din greşeală în timp ce oamenii de ştiinţă încercau să descopere alte lucruri.

Pe lângă penicilină, “Amprenta ADN” în criminalistică, coloranţii sintetici, cipsurile, fursecurile cu ciocolată şi fulgii de porumb, mai există o multitudine de lucru care, unele pe care chiar le utilizăm frecvent, ce au fost create din greşeală, atunci când oamenii de ştiinţă urmau cu totul şi cu totul altceva. 

1. În secolul al IX-lea, călugării taoişti încearcă să sintetizeze „elixirul vieţii” din azotat de potasiu, sulf, realgar şi miere uscată. În mod ironic, ei reuşesc să producă ceea ce ar putea fi exact inversul unui elixir al vieţii, şi anume praful de puşcă. 

2. În jurul anului 1675, omul de ştiinţă Hennig Brand, din Germania, păstrează 50 de găleţi de urină în pivniţă, în speranţa că va găsi o metodă prin care să facă aur. De fapt, ceea ce căuta el era „piatra filosofală” despre care se spune că ar avea puterea de a transforma metalele obişnuite în unele preţioase. 

În cele din urmă, într-o zi, alchimistul din Hamburg  a încălzit reziduurile rezultate din fierberea urinei până când retorta (un obiect de sticlă folosit în laboratorul de chimie pentru distilarea sau distilarea uscată a substanţelor) a devenit roşie, iar un lichid curgea din ea şi se aprindea. Reuşind să pună o parte din acest lichid rezultat într-un borcan acoperit, Brand a observat că substanţa continua să aibă o strălucire verde-pal. În cele din urmă, descoperirea lui a primit numele de fosfor, de la termenul grec ”phosphorus”, ce înseamnă ”purtător de lumină”. 

3. În 1964, Stephanie Kwolek era responsabilă pentru crearea unei noi fibre uşoare dar rezistente din care să se poată confecţiona pneuri. Pentru această sarcină, Kwolek lucra cu polimeri care aveau potenţialul de a fi utilizaţi pentru uz comercial. În mare, sarcina ei era de a amesteca soluţii pentru a le determina reacţiile şi apoi aşezarea soluţiilor într-o filieră (Piesă de metal cilindrică, având fundul prevăzut cu orificii, prin care se trage în fire soluţia de mătase artificială sau de fibre textile obţinută pe cale chimică). În una din zile, ea a amestecat un solvent pentru a dizolva un polimer, iar rezultatul a fost un amestec neaşteptat care s-a separat în două straturi cu două caracteristici diferite: un strat era curat şi galben, iar celălalt era tulbure, strălucitor şi subţire. Când Kwolek a creat fibre din acest material a constat că ele erau foarte rezistente, dar şi uşoare comparativ cu restul de până atunci. Zece ani mai târziu, descoperirea poartă numele de Kevlar®, un material de cinci ori mai rezistent ca oţelul, folosit pentru vestele antiglonţ. 

4. Super Glue-ul, cunoscut şi sub numele de cianoacrilat, a fost descoperit pentru prima dată în 1942 de dr. Harry Coover. Atunci, Coover încerca să dea naştere unei cătări din plastic pentru armele folosite de soldaţii din al Doilea Război Mondial. În una dintre încercările sale, Coover a creat tocmai acest adeziv cunoscut astăzi. Cu toate acestea, cum creaţia nu îi era de folos pentru proiectul la care lucra, inventatorul a abandonat produsul. 

Nouă ani mai târziu, în 1951, când lucra pentru Eastman Kodak, dr. Coover supraveghea un proiect redescoperă, tot din greşeală, adezivul dar de data aceasta nu mai ignoră invenţia dându-şi seama de potenţialul său. 

5. În anii 1900, elveţianul Jacques Brandenberger este inspirat de un client al unui restaurant care a vărsat vin pe faţa de masă şi a început să se concentreze asupra formării unui înveliş impermeabil care să se aplice pe materialele textile. De-a lungul timpului a realizat cercetări cu o multitudine de materiale. În cele din urmă a aplicat vâscoză lichidă pe material textil. Experimentul a eşuat, în sensul că materialul a devenit prea rigid şi totodată fragil. Cu toate acestea, Brandenberger a notat că învelişul se cojea ca o peliculă transparentă care ar putea avea alte aplicaţii. Aşadar, cercetătorul începe să se concentreze asupra unui nou proiect legat de aceste pelicule şi în 1908 crează o maşină care produce foi de vâscoză transparentă numite celofan. 

6. În 1938, Roy Plunkett, chimist la DuPont, a combinat tetrafluoretilena (TFE) cu acid hidrocloric în speranţa că va realiza un agent frigorific mai bun. Atunci, el a stocat aproximativ 45 de kilograme de TFE în recipiente cilindrice. După un timp, când a deschis recipientele presurizate şi răcite, nimic nu a mai ieşit din ele, deşi după greutate, ele păreau să fie pline. Analizând mai bine cilindrele, Plunkett a constatat că gazul s-a polimerizat în forma unei pulberi albe numită răşină de politetrafluoretilenă (PTFE) care avea patru proprietăţi esenţiale: era foarte alunecoasă, necorozivă, stabilă chimic şi aveau un punct de topire extrem de ridicat.  Ulterior, substanţa descoperită de Plunkett a primit denumirea de teflon, iar în 1954, inginerul francez Marc Grégoire crează prima tigaie căptuşită cu acest material.

7. Probabil cea mai cunoscută eroare ştiinţifică „fericită” este cea care a dus la crearea pastileiViagra. Pastila albastră a fost descoperită din greşeală de oamenii de ştiinţă din cadrul laboratoarelor Pfizer. Iniţial ei testau sildenafilul (substanţa activă din Viagra) pentru că are capacitatea de a scădea tensiune arterială, ceea ce îl făcea ideal pentru creare unui medicament împotriva problemelor cardiovasculare. 

După testele clinice, oamenii de ştiinţă au constatat că indivizii implicaţi în studiu nu mai voiau să renunţe la pastile, tocmai pentru că acestea aveau un efect secundar dorit. 

8. Poate părea amuzant, însă sticla securizată a fost inspirată de neîndemânarea unui cercetător care a dărâmat un pahar Berzelius de pe un raft. Când a observat că recipientul deşi spart nu s-a împrăştiat în zeci de cioburi pe podea, cercetătorul a analizat mai atent paharul. Astfel el şi-a a dat seama că recipientul nu fusese spălat bine şi prin urmare plasticul pe care îl conţinuse cândva a căptuşit paharul pe interior şi l-a împiedicat să se împrăştie când a fost spart. 

9. Inginerul Percy Spencer a fost cel care a descoperit că mâncare poate fi încălzită la microunde. Însă, în realitate, el studia cu totul şi cu totul altceva. Angajat la Raytheon (o companie americană din industria aerospaţială şi a apărării), Spencer realiza o cercetare asupra radarelor când a observat că în prezenţa unui astfel de dispozitiv i s-a topit un baton cu ciocolată pe care îl ţinea în buzunar. Când a realizat că este posibil ca microundele să fie vinovate pentru fenomen, Spencer a repetat experimentul cu porumb de floricele şi ulterior cu un ou care i-a explodat în mâini. Graţie acestei descoperii, în 1945 a luat naştere cuptorul cu microunde. 

10. Acidyl lisergic dietilamid (în engleză Lysergic acid diethylamide), cunoscut mai curând sub numele de LSD, nu a fost descoperit accidental. Însă efectele lui, da. 

Când chimistul elveţian Albert Hofmann a început să lucreze pentru laboratoarele Sandoz în 1929, misiunea lui a fost aceea de a studia compuşii derivaţi dintr-o ciupercă din genul Claviceps. Examinând şi evaluând proprietăţile acestor compuşi pentru a decide eventuala lor utilizare în medicină, el a produs un derivat numit LSD-25. Totuşi, alţi oameni de ştiinţă ai timpului nu găsesc că acest compus ar avea ceva special, iar Hofmann îşi abandonează proiectul. 

Cinci ani mai târziu, omul de ştiinţă se decide să mai arunce o privire asupra produsului, în speranţa că va descoperi proprietăţi unice ale acestuia. În timp ce tocmai îl producea, în 1943, Hofmann a declarat că a fost „întrerupt din lucru de senzaţii ciudate”.  Din greşeală, în timpul procesului de producere a LSD-ului, el ingerase substanţele care îi dădeau tocmai aceste senzaţii ciudate. După ce a ajuns acasă şi s-a întins pe pat, Hofmann a perceput „imagini fantastice” şi forme „caleidoscopice”. Aşa a fost descoperit efectul unuia dintre cele mai puternice droguri psihedelice.