Cercetătorii au aflat de ce apare cuperoza: din cauza excrementelor unor animale care trăiesc pe feţele noastre!

Este vorba de acarieni de dimensiuni microscopice, mici animale artropode care trăiesc în porii pielii de pe faţă. Acarienii în cauză au fost consideraţi anterior mai degrabă nişte paraziţi pasageri, care nu reprezintă un pericol. Dar se pare că ei sunt cei care provoacă o boală de piele - cunoscută de multă vreme - care afectează în prezent între 5-20% din populaţia globului şi aproximativ 16 milioane de persoane numai în Statele Unite.

Oamenii cu vârste cuprinse între 30-60 ani, în special femei, sunt predispuşi la cuperoză sau acnee rozacee, cum mai este denumită. Aceasta provoacă înroşirea şi inflamarea pielii de pe faţă, care devine mai aspră, iar la suprafaţa ei devin vizibile numeroase vase de sânge. Cazurile severe pot semăna cu o acnee rebelă, duc la iritaţii ale ochilor şi chiar fac ca nasurile să aibă un aspect caricatural, devenind umflate şi roşii.

Cuperoza afectează toate rasele umane, dar este cunoscută popular şi sub denumirea de "blestemul celţilor", deoarece se crede că afectează în special persoanele cu pielea foarte deschisă la culoare, cu toate că, în realitate, poate fi doar mai vizibilă în cazul acestor persoane.

Dar Keith Kavanagh, cercetător din cadrul Universităţii Naţionale din Irlanda, crede că a descoperit cauza acestei afecţiuni. Este vorba de nişte acarieni microscopici din genul Demodex (mici animale cu opt picioare, înrudite cu păianjenii), care trăiesc în porii pielii faciale. Sunt întâlniţi îndeosebi în foliculii de păr din sprâncene, gene şi porii sebacei de pe nas, frunte şi obraji. Micii acarieni se hrănesc cu sebum(grăsimea secretată de piele) şi colonizează pielea feţei multor tineri aflaţi la pubertate.

Sunt activi pe timpul nopţii, când se împerechează, apoi se ascund în porii faciali, unde îşi depun ouăle şi apoi mor. Persoanele adulte au de obicei unul sau doi acarieni pe centimetrul pătrat de piele. Cu toate acestea, s-a constatat că persoanele care suferă de cuperoză au de zece ori mai mulţi acarieni pe aceeaşi suprafaţă de piele. Cercetările au descoperit că stările de stres care provoacă agravările temporare ale cuperozei pot schimba compoziţia chimică a sebumului, care devine mai nutritiv pentru acarieni.

Cuperoza trece deseori în urma unor tratamente cu medicaţie antibacteriană precum tetraciclina, dar tratamentul în sine nu are niciun efect asupra acarienilor. Kevin Kavanagh crede că acest lucru este posibil deoarece cuperoza este cauzată şi de o reacţie a organismului faţă de bacteriile din excrementele acarienilor.

Paraziţii din genul Demodex nu au anus, deci nu-şi pot elimina excrementele, care se acumulează în abdomen. "Abdomenul lor devine din ce în ce mai mare, iar abia atunci când mor şi se descompun, îşi eliberează fecalele în porii din pielea noastră", adaugă dr. Kavanagh, care crede că atunci când acarienii sunt numeroşi, fecalele lor pot provoca reacţii autoimune, inflamaţii şi deteriorări ale ţesutului.

Kavanagh a mai observat că o bacterie din specia Bacillus oleronius, prezentă în abdomenul acarienilor, este distrusă de antibioticele eficiente în caz de cuperoză, nu şi de alte tipuri de antibiotice. Conform cercetărilor sale de laborator, circa 80% dintre persoanele ce suferă de cuperoză au în sânge celule imunitare care reacţionează puternic la două proteine din bacteria B. oleronius, declanşând reacţii inflamatorii. Dr Kavanagh lucrează în prezent la crearea unor anticorpi eficienţi contra proteinelor din bacterie, pentru a combate procesele inflamatorii asociate cu acneea rozacee.

Ce ne predispune la dependenţa de internet?

Oamenii de ştiinţă au descoperit noi dovezi ce atestă existenţa unei variante genetice care poate fi responsabilă de dependenţa de internet.

Aceeaşi variaţie genetică întâlnită la gena cunoscută sub numele de CHRNA4 a fost asociată şi cu alte forme de dependenţă. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că descoperirea ar putea oferi explicaţii ale faptului că internetul devine o obsesie doar pentru anumite persoane.

De-a lungul ultimilor ani, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Bonn au intervievat un total de 843 de oameni cu privire la obiceiurile lor legate de petrecerea timpului pe internet. Printre aceştia, au găsit 132 de indivizi dependenţi de mediul online, pe care i-au comparat cu un grup de control.

Cei catalogaţi drept dependenţi de internet s-au dovedit a-şi concentra mare parte din gândurile de peste zi asupra activităţilor legate de internet. De asemenea, ei considerau că starea lor de bine depinde foarte mult de accesul la internet.

În urma studiului, s-a constat că cei 132 indivizi dependenţi de internet prezentau în mai mare măsură această variaţie genetică, care joacă un rol important şi în dependenţa de nicotină şi care este asociată cu singurătatea şi depresia.

"Ceea ce ştim deja despre receptorii nicotinici ai acetilcolinei din creier este că o mutaţie a unei gene relaţionate promovează comportamentul asociat cu dependenţa. Nicotina din tutun, la fel ca acetilcolina care este produsă de corp, ajunge la receptori şi joacă un rol important în activarea sistemului de recompensare. Acum, se pare că această legătură este esenţială nu numai pentru declanşarea dependenţei de nicotină, ci şi în cea faţă de internet", a explicat dr. Christian Montag .

De asemenea, studiul a scos în evidenţă şi faptul că femeile tindeau să fie mai afectate de acest fenomen, comparativ cu bărbaţii, deşi faptul s-ar putea datora mai degrabă modului în care era alcătuit grupul de studiu.

Cercetătorii speră că aceste informaţii vor ajuta la descoperirea unor metode mai eficiente de tratare a dependenţei de internet.

Quadcopter-ul ce poate fi controlat cu gândul, cea mai nouă invenţie a cercetătorilor chinezi

Cercetătorii de la Universitatea Zhejiang din Hangzhou, China, au conceput un quadcopter ce poate fi controlat exclusiv prin puterea gândului. Noua tehnologie doreşte să ofere persoanelor cu abilităţi motorii limitate o nouă cale de a interacţiona cu mediul înconjurător.

Sistemul conceput de experţii chinezi foloseşte o cască electroencefalografică (EEG) Emotiv ce interpretează activitatea cerebrală pentru a transmite comenzi quadcopterului. Comenzile sunt transmise în primă fază prin Bluetooth către un laptop, care le transmite mai departe printr-un sistem wireless către drona zburătoare.

Mişcările pe care le poate efectua quadcopter-ul sunt limitate de sistemul EEG, ce poate percepe un număr redus de comenzi. Utilizatorii pot deplasa quadcopter-ul înainte gândindu-se la comanda „dreapta”, pot zbura în sus gândindu-se „împinge” şi pot să rotească drona în sensul acelor de ceasornic dacă se gândesc la comanda „stânga”. De asemenea, gândul „stânga brusc” este folosit pentru a permite quadcopter-ului să decoleze. Utilizatorii pot transmite comenzi şi strângând din dinţi (pentru a coborî) şi clipind (pentru a face o fotografie), ambele acţiuni producând semnale cerebrale ce pot fi percepute de sistemul EEG. 

Cercetătorii consideră că utilizatorii ce suferă de afecţiuni ce le reduc mobilitatea vor aprecia posibilitatea de a avea o nouă perspectivă şi de a fotografia din aer.

Optimişti, specialiştii chinezi afirmă că tehnologia se va îmbunătăţi în anii ce urmează, ajungând ca în viitor „persoanele paralizate să poată controla cu ajutorul gândurilor o aeronavă personală, ce le va permite să se deplaseze oriunde îşi doresc”.

Vrei să trăieşti mult? Nu te chinui cu restricţia calorică!

Noile veşti venite din partea oamenilor de ştiinţă s-ar putea să fie pe placul celor cărora le place să se răsfăţe cu mâncare bogată în calorii. Cercetări recente realizate de cei de la Institutul Naţional pentru Studierea Îmbătrânirii (NIA), din Maryland, sugerează că restricţia calorică nu ajută la prelungirea vieţii primatelor.

Concluziile au reieşit în urma unui studiu îndelungat, ce a durat 25 de ani, şi contrazic teoria conform căreia o simplă reducere a numărului de calorii poate provoca întârzierea procesului de îmbătrânire. În schimb, noile constatări sugerează că factorii genetici şi compoziţia dietei au un impact mai mare asupra longevităţii.

De-a lungul timpului, mai multe studii au susţinut ideea conform căreia restricţia calorică ajută la prelungirea vieţii. Astfel de experimente au fost realizate pe viermi cilindrici şi pe şobolani. Ceva mai recent, studii moleculare au sugerat că restricţia calorică, sau utilizarea unor compuşi care mimează acest proces, ar putea declanşa o cascadă de schimbări la nivelul expresiei unor gene, fenomen ce ar duce la o îmbătrânire mai lentă.

În 2009, un alt studiu - care începuse în 1989, la Wisconsin National Primate Research Center (WNPRC) -, a concluzionat că restricţia calorică extinde durata de viaţă a maimuţelor rhesus. Cercetătorii au descoperit că doar 13% dintre maimuţele care au ţinut o dietă cu un număr restrâns de calorii au decedat din cauza bolilor legate de vârstă, comparativ cu cele 37 de procente provenite din grupul de control. Unul dintre motivele pentru care s-a observat această diferenţă ar fi că primatele aveau o dietă nesănătoasă. Prin reducerea caloriilor, maimuţele implicate în studiu au devenit mai sănătoase, datorită simplului fapt că au mâncat mai puţină hrană nesănătoasă. Maimuţele din studiul WNPRC au avut o dietă care conţinea zaharoză în proporţie de 28,5%, comparativ cu maimuţele ce au luat parte la cercetarea NIA şi care au consumat o dietă cu doar 3,9% zaharoză.

Mai mult, primatele din grupul de control WNPRC au mâncat cantităţi mai mari de mâncare comparativ cu cele din studiul NIA, care primeau porţii fixe. Din aceste motive, este posibil ca rezultatele studiului WNPRC să se datoreze unui grup de control format din indivizi care mâncau nesănătos, mai degrabă decât grupului care urma "dieta longevităţii", restrictivă caloric.

Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă care au studiat restricţia calorică la şoareci s-au confruntat cu rezultate contradictorii, pe care le atribuiau diversităţii genetice. Este posibil ca variaţiile genetice să explice o parte dintre rezultatele contradictorii descoperite în cele două studii pe maimuţe, având în vedere că maimuţele NIA erau originare din India şi China, pe când cele din WNPRC proveneau doar din India.

Între timp, nu există suficiente dovezi care să ateste că restricţia calorică ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire în rândul oamenilor. Deşi studii observaţionale au subliniat că oamenii cu greutate medie tind să trăiască cel mai mult, există oameni de ştiinţă care cred că longevitatea ţine mai curând de factori genetici.

Surpriză pentru astronomi: un sistem solar cu două stele are în jurul său mai multe corpuri cereşti, dintre care unele ar putea fi locuibile

O echipă de astronomi americani a descoperit, cu ajutorul telescopului Kepler al NASA, un sistem stelar binar foarte asemănător cu cel din celebra serie de filme Star Wars, în care Tatooine - planeta de pe care este originar eroul Luke Skywalker - orbitează în jurul a doi sori. Descoperirea este însă foarte importantă din punct de vedere ştiinţific, deoarece arată că planetele se pot forma şi rezista în asemenea condiţii.

Anterior, se credea că distorsionările gravitaţionale produse de o pereche de stele ar avea efecte foarte dure asupra planetelor din vecinătate. Totuşi, Kepler a descoperit că în jurul acestui sistem binar orbitează două planete.

Noul sistem planetar a fost denumit Kepler-47 şi este situat în constelaţia Cygnus (Lebăda), la circa 5.000 ani lumină de Terra. Este compus dintr-o pereche de stele care trec una pe lângă alta la un interval de 7,5 zile. O stea este asemenea Soarelui, în timp ce cealaltă atinge doar o treime din mărimea perechii sale şi emite de 175 ori mai puţină lumină.

În jurul acestor stele orbitează două planete: una mai apropiată de le (interioară) al cărei diametru este de trei ori mai mare decât al Terrei, şi o alta exterioară, care este puţin mai mare decât Uranus.

Planeta interioară, denumită Kepler-47b, are o perioadă de revoluţie de 49 zile, iar planeta exterioară Kepler-47c - de 303 zile. Orbita planetei exterioare este situată în aşa-numita "zonă locuibilă", unde nu este nici prea rece, nici prea fierbinte, ci există temperaturi care permit ca apa sub formă lichidă să persiste pe suprafaţa planetelor din zona respectivă.

Cu toate că planetă exterioară este o "gigantă gazoasă", unde viaţa este imposibilă, noua descoperire demonstrează că aceste planete "circumbinare" pot exista în zone locuibile. Foarte puţine sisteme circumbinare au mai fost descoperite până acum, dar acesta este primul caz cu mai mult de o singură planetă orbitând în jurul unei perechi de stele.

Se credea că perturbaţiile gravitaţionale generate de stelele binare pot fie să arunce planetele afară din sistem planetele din sistem, fie să le facă să se ciocneascăuna de alta, într-o coliziune devastatoare.

"Kepler-47 ne arată că arhitectura tipică planetară, cu mai multe planete pe orbite coplanare, se poate forma în jurul a două stele. Am învăţat că planetele circumbinare pot fi precum planetele din sistemul nostru solar, dar cu doi sori", declară Joshua Carter din cadrul Centrului de Astrofizică Harvard-Smithsonian.

"Kepler-45c nu pare să aibă condiţii propice vieţii, dar are două luni mari, iar acestea pot fi lumi deosebit de interesante", declară şi profesorul William Welsh din cadrul Universităţii din San Diego.

Cercetătorii australieni au reuşit în premieră implantul unui ochi bionic

Marea realizare din domeniul ştiinţifico-medical marchează o nouă etapă în domeniul atât de delicat al implanturilor de „organe artificiale”, alături de noi speranţe pentru persoanele care au nevoie de astfel de implanturi.

Bionic Vision Australia (BVA), un consorţiu ştiinţific finanţat de la bugetul de stat, a reuşit implantarea pe cale chirurgicală a "unui prim prototip" de ochi robotic unei femei care suferea de orbire determinată de o afecţiune ereditară, o boală degenerativă a ochiului, numită retinită pigmentară

Descris ca un "ochi pre-bionic", micul dispozitiv a fost ataşat pe retina Diannei Ashworth şi conţinte un număr de 24 electrozi miniaturali care trimit impulsuri electrice care stimulează celulele nervoase ale ochiului pacientei. În decursul lunii trecute, cercetătorii au pus în funcţiune dispozitivul, după ce Dianne Ashworth şi-a revenit în urma operaţiei.

"Nu ştiam exact la ce să mă aştept, dar brusc am văzut o lumină, a fost uluitor. De fiecare dată când ochiul bionic era stimulat electric, apărea o formă diferită în faţa ochilor mei", declară pacienta. Penny Allen, chirurgul care a implantat dispozitivul, susţine că este vorba de o premieră mondială. Ochiul bionic funcţionează doar când este conectat în interiorul laboratorului, iar David Penington, preşedinte al consorţiului BVA, declară că dispozitivul va fi folosit şi pentru a studia modalităţile în care imaginile se formează în creier, respectiv în ochi.

Răspunsurile oferite de noul aparat vor fi trimise spre un procesor vizual special, care îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să determine exact ce anume vede Dianne când retina ei primeşte o gamă variată de stimulări.
"Echipa noastră urmăreşte în special consistenţa formelor, strălucirea, mărimea şi poziţia flash-urilor pentru a determina astfel modul în care creierul interpretează informaţiile", explică Rob Sheperd, director al Bionic Institute, un alt for ştiinţific implicat în experiment.

Echipa lucrează în prezent la un dispozitiv "wide wiew" cu 98 electrozi, care va oferi utilizatorilor ocazia de a percepe obiecte mari precum clădiri şi maşini. Dar ambiţia cercetătorilor nu se opreşte aici, ei intenţionând să creeze un dispozitiv "high acuity" dotat cu 1.024 electrozi.
Cercetătorii cred că pacienţii cărora le va fi implantat acest dispozitiv de tip "high acuity" vor putea recunoaşte fizionomii şi chiar citi texte tipărite în format mare, iar specialiştii din cadrul BVA cred că dispozitivul le va fi de un real folos celor suferinzi de retinită pigmentară sau degenerescenţă maculară determinată de înaintarea în vârstă.

Există şi un diabet de tip 3 - şi poate afecta grav creierul!

Un tip special, recent descoperit, de rezistenţă la insulină, denumit de cercetători diabet tip 3, are efecte negative dramatice asupra creierului uman.

Perturbarea secreţiei normale de insulină, determinată de o dietă nesănătoasă, poate produce la nivelul creierului aceleaşi efecte pe care diabetul tip 2 le produce în muşchi, ficat şi ţesutul adipos, au descoperit cercetătorii americani.

Expunerea creierului la cantităţi prea mari de insulină face ca, în cele din urmă, acesta să nu mai răspundă la hormon, reducând capacitatea cognitivă şi cea de memorare şi, în cele din urmă, ducând la o vătămare ireversibilă.

Se cunoaşte de mai mult timp faptul că o dietă bogată în zaharuri şi grăsimi favorizează instalarea bolii Alzheimer, în vreme ce o dietă sănătoasă, de tip mediteranean, reduce riscul apariţiei acestei boli. Cercetări recente arată că mecanismul prezintă similarităţi cu cel al diabetului de tip 2.

În diabetul de tip 2, consumul excesiv de alimente bogate în zahăr şi grăsimi duce la menţinererea unui nivel înalt de insulină, iar cu timpul, ţesutul muscular, hepatic şi cel adipos îşi pierd sensibilitatea la acest hormon şi nu mai răspund prin reglarea cantităţii de glucoză din sânge. Este fenomenul cunoscut sub numele de rezistenţă la insulină. Ca urmare, nivelul de glucoză (glicemia) creşte necontrolat, forţând pancreasul să producă şi mai multă insulină în încercarea de a metaboliza glucoza, până când capacitatea pancreasului de a secreta insulină este epuizată, iar nivelul acestui hormon scade la valori foarte mici.

Un studiu pe şobolani realizat la Universitatea Brown, SUA, sugerează că un proces similar ar avea loc la nivelul creierului, care se bazează pe insulină pentru a regla activitatea nervoasă asociată cu învăţarea şi memoria şi pentru a produce energie pe baza glucozei.

Blocând acţiunea insulinei la nivelul creierului şobolanilor, cercetătorii au constatat că animalele deveneau dezorientate şi incapabile să-şi găsească drumul printr-un labirint, deoarece nu nu-şi puteau da seama unde se află - comportament ce aminteşte de cel al persoanelor ce suferă de Alzheimer.

Examinând creierele şobolanilor respectivi, cercetătorii au identificat modificări similare celor observate la pacienţii cu Alzheimer, inclusiv niveluri crescute ale plăcii amiloide (acumulări de proteine specifice), un indicator relevant al bolii.

Autorii studiului consideră că este vorba despre un fenomen de rezistenţă la insulină, similar cu cel întâlnit în diabetul de tip 2. Dacă teoria lor este corectă, înseamnă că o dietă sănătoasă, fără exces de grăsimi şi zaharuri, ar avea ca efecte reducerea riscului de apariţie a maladiei Alzheimer prin acest mecanism.

Experţii ruşi oferă noi detalii despre potenţiala ciocnire a asteroidului Apophis cu Terra

Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Astronomie din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe au recalculat traiectoria asteroidului Apophis, corpul celest ce are potenţialul de a se ciocni cu Terra în 2029. Noile date ale experţilor ruşi oferă o veste bună, aceştia calculând că şansele ca asteroidul să lovească planeta noastră sunt foarte mici.

Asteroidul Apophis, ce măsoară în diametru aproximativ 270 de metri, a fost descoperit în 2004. Calculând traiectoria acestuia, cercetătorii au descoperit că în 2029 acesta va trece la foarte mică apropiere de Terra, existând riscul ca acesta să lovească planeta noastră.

Iniţial, calculele fuseseră efectuate pe baza a doar două seturi de observaţii. Acum, cercetătorii ruşi au recalculat traiectoria asteroidului pentru a include un fenomen subtil care modifică orbita acestuia. "Efectul Yarkovsky", aşa cum este cunoscut fenomenul, face ca radiaţia solară absorbită şi re-radiată în spaţiu sub formă de căldură să dea un impuls suplimentar asteroidului, modificându-i traiectoria.

"Oamenii de ştiinţă au elaborat diferite traiectorii orbitale ale lui Apophis. Calculele mai vechi nu au inclus, însă, efectul Yarkovsky. Acest efect ar putea modifica în mod semnificativ traiectoria asteroidului", a declarat Viktor Shor, cercetător în cadrul Institutului de Astronomie.

Noua traiectorie calculată de experţii ruşi indică un risc minimal ca asteroidul să se ciocnească cu Terra în 2029.

Chiar dacă planeta noastră va evita impactul în acel an, pericolul nu va fi în totalitate evitat, avertizează Shor. În funcţie de traiectoria exactă pe care Apophis se va deplasa în 2029, cercetătorii vor putea stabili dacă asteroidul se va ciocni de Terra 7 ani mai târziu, pe 13 aprilie 2036, atunci când se va apropia din nou de planeta noastră.

Conform datelor preliminare, acestea sunt potenţialele puncte de impact ale asteroidului:

Un miliard de tone de alimente sunt aruncate anual, în vreme ce milioane de oameni mor de foame

Săptămâna Mondială a Apei a început cu un apel global prin care toţi suntem îndemnaţi să luăm măsuri. Între apă şi alimente există legături care, odată înţelese, ar putea duce la o folosire mai grijulie a resurselor.

Summit-ul din acest an, coordonat de Institutul Internaţioal pentru Apă din Stockholm, lansează un apel pentru conservarea apei prin reducerea cantităţii de alimente pe care le risipim. Reprezentanţi proveniţi din peste 100 de ţări s-au întrunit săptămâna aceasta în Suedia pentru a discuta problemele mondiale legate de resursele de apă.

În prezent, peste 900 de milioane de oameni suferă de foame şi alte două miliarde se confruntă că probleme grave de sănătate cauzate de subnutriţie. În acelaşi timp, 1,5 miliarde de oameni mănâncă mai mult decât au nevoie şi aruncă sau lasă să se strice o treime din totalul produselor alimentare disponibile. Până la jumătatea secolului, se pare că cererea de alimente va creşte cu 70%, lucru care poate ameninţa resursele de apă din multe regiuni ale lumii.

"Mai bine de un sfert din apa folosită la nivel mondial este utilizată pentru a obţine un miliard de tone de alimente pe care nimeni nu le consumă. E ca şi cum am arunca această apă direct la canal. Reducerea risipei de alimente reprezintă cea mai inteligentă şi necesară măsură. Este o oportunitate pe care nu ne permitem să o trecem cu vederea", a explicat Torgny Holmgren, director executiv al Institutului Internaţional pentru Apă din Stockholm.

Conform unor rapoarte publicate la începutul anului de ONU, ţările bogate din Europa aruncă anual 220 de milioane de tone de alimente, echivalentul întregii producţii de alimente din Africa Subsahariană.

Locuitorii Statelor Unite, pe de altă parte, aruncă în fiecare an 40% din alimente, ajungându-se la o pierdere echivalentă cu 165 de miliarde de dolari. Fenomenul se produce în condiţiile în care doar 15% din această sumă ar ajuta la hrănirea a 25 de miloane de americani, anual.

Câteva măsuri simple pot fi aplicate de orice consumator, pentru a încerca să arunce cât mai puţină mâncare: să fie atent la datele de expirare când cumpără alimente; să cumpere şi să consume şi fructe şi legume cu mici defecte, respinse de alţi cumpărători; să gătească doar atât cât se poate consuma într-un interval de timp rezonabil, astfel încât mâncarea să nu apuce să se strice.

Un nou studiu oferă o veste bună bărbaţilor care apreciază ciocolata

Un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Neurology oferă o concluzie încurajatoare pentru bărbaţii pasionaţi de ciocolată. Cercetătorii au urmărit timp de un deceniu 37.000 de bărbaţi şi au descoperit că persoanele care consumau cea mai mare cantitate de ciocolată prezentau un risc cu 17% mai scăzut de a suferi un atac cerebral, în comparaţie cu bărbaţii care evitau acest desert.

Noua cercetare nu este singura care sugerează că ciocolata produce efecte pozitive asupra sistemului cardiovascular, alte studii arătând că fanii ciocolatei prezintă un risc mai scăzut de a suferi atacuri de cord, aceştia fiind totodată mai protejaţi de hipertensiune.

„Efectul benefic al consumului de ciocolată asupra riscului de atac cerebral ar putea avea legătură cu flavonoidele din ciocolată”, afirmă Susanna Larsson, cercetător la Institutul Karolinska din Stockholm şi totodată coordonatoarea studiului. Un alt studiu efectuat anul trecut de Larsson a obţinut rezultate similare în rândul femeilor.

Flavonoidele sunt compuşi care acţionează ca antioxidanţi, având efecte pozitive asupra presiunii arteriale, a nivelului colesterolului şi a vaselor de sânge.

Cercetătorii au descoperit că chiar şi în cazul în care sunt luaţi în calcul alţi factori, precum greutatea participanţilor la studiu, obiceiurile alimentare şi fumatul, bărbaţii care consumau mai multă ciocolată continuau să prezinte un risc mai scăzut de a suferi un atac cerebral.

Cu toate acestea, experţii consideră că acest studiu nu ar trebui să ducă la recomandarea consumului de ciocolată. „Nu putem sfătui oamenii să înceapă să consume ciocolată doar pe baza acestui studiu. Gândiţi-vă la potenţialele efecte negative ce ar putea apărea, precum obezitatea şi diabetul de tip 2”, avertizează Richard Libman, neurolog în cadrul Institutului de Neuroştiinţe Cushing, din New York.

Libman subliniază că ipoteza care identifică flavonoidele drept sursă a efectelor pozitive nu a fost pe deplin confirmată, adăugând că aceste substanţe se găsesc şi în alte alimente mult mai sănătoase, precum broccoli, nuci, mere, ceai sau soia.

Noi speranţe pentru bărbaţii infertili: urmaşi creaţi din propria piele!

Oamenii de ştiinţă au pus la punct o metodă prin care pot crea spermatozoizi folosind celule prelevate din pielea umană. Tehnica le dă speranţe miilor de bărbaţi infertili care doresc să aibă copii proprii.

Uitilizând acest tip de spermatozoizi "crescuţi" din ţesut uman, specialiştii vor putea, într-o bună zi, să le permită acestor bărbaţi să devină taţi. Mai mult, prin descifrarea mecanismului complex al reproducerii masculine, descoperirea ar putea ajuta la crearea unor contraceptive noi şi a unei "pastile minune" pentru tratarea infertilităţii.

În ciuda importanţei pe care pare să o aibă noua descoperire, lumea ştiinţei trebuie să se bazeze pe reglementări etice. Mulţi critici sunt de părere că nu este bine să punem la punct metode de concepere a copiilor numai prin mijloace artificiale.

Până acum, oamenii de ştiinţă au reuşit deja să transforme celulele embrionare în spermatozoizi, dar se pare că dacă punctul de plecare ar fi pielea, lucrurile ar intra pe o cale mai etică, iar spermatozoizii ar deţine genele bărbatului în cauză.

Oamenii de ştiinţă americani au folosit un cocktail de substanţe chimice pentru a modifica "ceasul biologic" al celulelor pielii. În acest fel, ele au devenit celule cu capacităţi "cameleonice" identice cu cele ale celulelor stem embrionare, putând fi determinate să se transforme în orice alt tip de celule. Ulterior, specialiştii au folosit o combinaţie de nutrienţi cu ajutorul cărora celulele au ajuns la doar câţiva paşi distanţă de structura genetică normală a unor spermatozoizi maturi.

Acum, cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universitatăţii din Pittsburgh consideră că au au trecut de partea cea mai dificilă ce ţinea de dezvoltarea spermatozoizilor şi că prin îmbunătăţirea procedurii vor obţine spermatozoizi capabili să fertilizeze ovulele.

Cu toate acestea, procedura mai are un drum lung de străbătut până când va ajunge în clinici, mai ales dacă luam în considerare faptul că în unele ţări legea interzice utilizarea spermatozoizilor creaţi în laborator.

Cum arătau „gângăniile” acum 230 milioane de ani?

Oamenii de ştiinţă pot afla studiind câteva exemplare fosile de artropode, descoperite în interiorul unor picături de chihlimbar datând din perioada triasică. Acestea sunt cele mai vechi artropode conservate în chihlimbar descoperite până în prezent.

Deşi artropodele există pe Pământ de 400 de milioane de ani, până de curând nu fuseseră găsite exemplare fosile mai vechi de 130 milioane de ani. Dar descoperirea recentă, în nord-estul Italiei, a unui exemplar dintr-o specie de muscă şi a două exemplare de acarieni, toate păstrate în picături milimetrice de chihlimbar fosilizat, sporeşte vechimea artropodelor conservate în ambră, cunoscute până acum, cu 100 de milioane de ani.

Ambra sau chihlimbarul - răşina fosilizată a unor copaci străvechi - este pentru paleontologi o sursă extrem de preţioasă de informaţii, deoarece poate conţine resturi vegetale şi animale (uneori chiar exemplare întregi de animale mărunte) datând din aceeaşi perioadă în care a trăit copacul producător de răşină şi care oferă indicii valoroase despre fauna şi flora acelor vremuri şi despre evoluţia vieţuitoarelor, cu atât mai mult cu cât chihlimbarul păstrează adesea cu mare fidelitate detaliile de structură ale fosilelor înglobate în el.

Musca şi cei doi acarieni descoperiţi în Italia sunt primele artropode conservate în ambră datând din Triasic, care au fost găsite până acum. Picăturile de chihlimbar au fost colectate de cercetătorii Eugenio Ragazzi şi Guido Roghi, de la Universitatea din Padova.

Peste 70.000 de picături minuscule de chihlimbar au fost analizate de o echipă de oameni de ştiinţă din Germania, în căutarea eventualelor animale fosile conţinute în ele.

Au fost descoperite, astfel, două exemplare de acarieni, din două specii diferite (ambele noi pentru ştiinţă), denumite Triasacarus fedelei şi, respectiv, Ampezzoa triassica. Ambele aparţin unui grup foarte specializat, numit Eriophyoidea, din care există astăzi cca. 3.500 specii

Aceste artropode se hrănesc cu materie vegetală şi adesea provoacă apariţia pe plantele atacate a unor formaţiuni anormale, excrescenţe de diferite forme, denumite gale. Cercetătorii au fost surprinşi să constate că acest grup, al acarienilor producători de gale, nu s-a schimbat prea mult din Triasic şi până acum, în ciuda diferenţelor ce ţin de modul de viaţă. Azi, 97% dintre speciile de acarieni producători de gale se hrănesc cu plante angiosperme (plante cu seminţe închise în fruct, care reprezintă grupul cel mai evoluat şi cel mai nou apărut în lumea vegetală), dar cele două specii străvechi, Triasacarus fedelei şi Ampezzoa triassica, au trăit înainte de apariţia angiospermelor şi se hrăneau cu conifere. Faptul că azi doar 3% dintre acarienii producători de gale se mai hrănesc cu conifere demonstrează marea adaptabilitate a acestui grup: la apariţia angiospermelor, a trecut la hrănirea cu aceste plante, evoluând împreună cu ele.

Cel de-al treilea exemplar descoperit de cercetători este o muscă, despre care nu s-a putut afla cărei specii îi aparţine, deoarece, în afară de antene, celelalte părţi ale corpului nu s-au păstrat bine.

Acum, când ştiu că în chihlimbar pot exista fosile datând din Triasic, oamenii de ştiinţă sunt nerăbdători să afle mai multe. Miza este cu atât mai importantă, cu cât e vorba despre o perioadă care a urmat imediat după cea mai drastică extincţie în masă din istoria Terrei, cea de la sfârşitul Permianului, acum aproximativ 252 de milioane de ani. În cursul acestui eveniment catastrofal, cunoscut şi sub numele de Moartea cea Mare, au dispărut peste 90% dintre speciile marine şi peste 70% dintre speciile de vertebrate terestre. Studiul formelor de viaţădin perioada care a urmat - cea triasică - este de mare însemnătate pentru cunoaşterea modului în care viaţa pe Terra a evoluat după această calamitate.

Ce era „monstrul” din stomacul delfinilor? Un mister vechi de 180 ani a fost elucidat

În nenumărate ocazii, pescari şi oameni de ştiinţă deopotrivă descopereau aşa-numitele „larve monstruoase” în cavitatea abdominală a unor specii de peşti şi cetacee. Primele studii au relevat că este vorba de larva unui obscur crustaceu, doar că, până în prezent, nimeni nu descoperise şi forma adultă a acestei vietăţi marine.

Misterul vechi de 180 ani a fost dezlegat în urma eforturilor şi studiilor de teren ale lui Keith Crandall, profesor de biologie în cadrul Universităţii George Washington, din capitala Statelor Unite. În urma prelevării de mostre ADN din larva respectivă, profesorul Crandall a descifrat codul genetic al acesteia şi a descoperit cu surprindere că specia denumită anterior cu numele propriu de Cerataspis monstruosa este de fapt forma larvară a unui crevete care trăieşte în apele adânci şi care este cunoscut în lumea biologiei marine sub numele ştiinţific de Plesiopenaeus armatus. Înfăţişarea larvei este foarte diferită de cea a adultului.

În paginile studiului său publicat în periodicul "Ecology and Evolution", dr. Crandall explică de ce a ajuns la concluzia că "larva monstruoasă" şi crevetele de ape adânci din specia Plesiopenaeus armatus sunt de fapt unul şi acelaşi animal, evident sub formă de adult şi de larvă.

Încercările de a descoperi forma adultă a animalului s-au soldat cu numeroase insuccese de-a lungul timpului, în ciuda eforturilor susţinute a generaţii întregi de biologi marini. Capacitatea "larvei monstruoase" de a se transforma într-un crevete care nu are nicio asemănare, la prima vedere, cu forma sa larvară, s-a dovedit a fi un element generator de confuzie - cele două forme nu puteau arăta mai diferit una de cealaltă.

Larva şi forma adultă a acestui crustaceu

Larva denumită Cerataspis monstruosa are o carapace groasă şi solidă, şi unele excrecenţe asemănătoare unor "coarne", şi a fost descris iniţial drept un "animal monstruos şi diform". Larva este una dintre prăzile preferate ale tonului cu înotătoare negre, a celui cu înotătoare galbene, precum şi a numeroase specii de delfini.

Forma adultă are înfăţişarea obişnuită a unui crustaceu, culoarea roşiatică şi are o existenţă retrasă. Trăieşte în apele adânci ale Oceanului Atlantic, iar capturarea unor exemplare adulte este o sarcină dificilă pentru biologi. Dr. Crandall susţine că de abia în secolul 19, unii biologi au avansat ipoteza unei legături între larva monstruoasă şi unele specii de creveţi din apele abisale ale Atlanticului.

"Deoarece unele studii anterioare sugerau asemănări între Cerataspis şi unii craveţi penaeoizi, mai direct spus cu cei din familia Aristeidae, am prelevat mostre de material biologic cu precădere din rândul creveţilor din acest grup", adaugă dr. Crandall.

Laboratorul dr. Crandall deţine astfel de mostre ADN care aparţin a numeroase specii de crustacee, astfel pe baza materialului genetic comparat, cercetătorii au descoperit fără niciun fel de eroare, că larva şi adultul aparţin aceleiaşi specii.

„A rezolva un mister de aproape 200 de ani este cu adevărat emoţionant”, a declarat Dr. Crandall.

"Legătura dintre adult şi larvă în cazul de faţă nu doar că ne ajută în înţelegerea complexităţii biodiversităţii, dar oferă o adevărată fereastră în istoria vieţii, precum şi în cazul ariei de răspăndire şi ecologiei unui organism", a concluzionat dr. Crandall.

Trist, dar adevărat: japonezii au rămas fără vidre

Etichetată anterior drept o specie aflată în iminent pericol de dispariţie, vidra de râu japoneză nu a putut fi salvată de măsurile de protecţie, instituite prea tardiv, şi a fost declarată în mod oficial dispărută alaltăieri. Un oficial din cadrul Ministerului Mediului al Japoniei a făcut tristul anunţ, bazat pe faptul că, în ultimii 30 ani, nu a mai fost observat niciun exemplar în sălbăticie.

Vidra de râu japoneză (Lutra lutra witheley), sau Nihon-Kawauso, cum o denumiseră japonezii, a fost declarată Monument al Naturii cu statut special, deoarece era singurul mamifer endemic japonez care a supravieţuit până în perioada Showa (1926-1989). Patru alte mamaiofere specifice Japoniei - două specii de lilieci şi două specii de lupi - au fost declarate extincte în timpul perioadei Meiji (1868-1912).

Vidra de râu japoneză aparţinea familiei mustelidelor, fiind de fapt o subspecie a vidrei comune (Lutra lutra) care mai supravieţuieşte şi în unele zone umede din ţara noastră. Atingea lungimea de circa 110 centimetri şi trăia în aproape toate râurile din arhipelagul nipon. Numărul exemplarelor a început să scadă brusc în urma vânării fără oprelişti pentru blana sa, precum şi datorită distrugerii habitatului său natural în urma expansiunii marilor metropole japoneze.

Ultimul exemplar din sălbăticie a fost văzut în anul 1979, pe râul Susaki din prefectura Kochi. Ultima vidră ţinută în captivitate a trăit între anii 1956-1969 în incinta grădinii zoologice din Matsuyama, prefectura Ehime.
Conform datelor de teren deţinute de Ministerul Mediului, vidra de râu japoneză a dispărut din nordul insulei Hokkaido în preajma anului 1950, iar din insula Honshu şi alte teritorii sudice, cândva în jurul anului 1990.

Yoshihiko Machida, profesor emerit în cadrul Universităţii din Kochi, este totuşi de părere că unele exemplare mai supravieţuiesc încă în natură, iar ministrul mediului s-ar fi grăbit declarând-o dispărută. Profesorul Machida susţine că în anul 1999 au fost descoperite excremete de vidră, iar pe baza acestor dovezi, doreşte să-şi continuie investigaţiile pentru a afla dacă vidra a dispărut într-adevăr sau mai supravieţuiesc câteva exemplare.

Ce smartphone va folosi NASA pentru a construi cel mai ieftin satelit din istorie?

V-aţi dorit vreodată să aveţi un satelit privat? Dacă da, visul dumneavoastră ar putea deveni realitate mai repede decât vă puteaţi imagina, graţie unui nou proiect al NASA.

PhoneSat, o iniţiativă coordonată de Ames, un centru de cercetare al NASA aflat în Silicon Valley, doreşte să diminueze costurile unui satelit astfel încât oricine îşi doreşte să poată lansa unul în spaţiu.

Specialiştii NASA arată că majoritatea smartphone-urilor existente astăzi pe piaţă conţin multe dintre elementele esenţiale pentru un satelit, precum un procesor rapid, camere integrate şi numeroşi senzori. Aşadar, explică experţii, de ce să construieşti un sistem de la zero când poţi folosi un telefon Android?

Prima versiune a satelitului bazat pe un smartphone, PhoneSat 1.0, necesită aproximativ 3.500 de dolari pentru a fi construit. Satelitul constă într-un cub de dimensiunea unei ceşti de cafea ce este proiectat să reziste la radiaţiile cosmice. Cubul conţine un telefon HTC Nexus One, dotat cu sistemul de operare Android, un emiţător radio extern, baterii externe şi un circuit care va restarta telefonul în cazul în care acesta încetează să mai transmită date. Toate componentele sunt cumpărate din magazine, fiind disponibile oricui.

Satelitul a fost testat deja în condiţii similare celor întâlnite în cosmos, urmând să fie lansat pentru prima dată în spaţiu în cursul acestei luni, prima misiune fiind de a transmite către Terra câteva fotografii spaţiale.

Următoarea versiune, PhoneSat 2.0, va folosi telefoane mai noi, marca Samsung Nexus S, şi va fi dotată cu un sistem radio ce permite comunicarea în ambele sensuri, ceea ce va permite cercetătorilor să controleze satelitul de la sol.

NASA doreşte să lanseze PhoneSat 2.0 la jumătatea anului 2013, urmând să continue eforturile de a concepe PhoneSat 3.0, având două obiective: reducerea continuă a costurilor şi adăugarea de noi capabilităţi.

Iată cum arată prima versiune a satelitului-telefon: