Ce ne motivează să muncim mai mult?

Ce ne motivează să lucrăm mult pentru o promovare sau să învăţăm pentru obţinerea unor rezultate bune la un examen? Cercetătorii susţin că dopamina ne influenţează să luăm astfel de decizii.

Ultimele cercetări au scos la iveală faptul că la nivelul creierului unei persoane ambiţioase se găsesc două arii bogate în dopamină. Această substanţă chimică are efecte diferite asupra zonelor din creier. Aşa se face că dacă nivelul ridicat de dopamină dintr-o anumită parte a creierului este asociat cudispoziţia de a munci conştiincios, într-o altă parte a creierului, o cantitate redusă de dopamină poate genera efecte inverse.

Noul studiu a scos la iveală faptul că la nivelul unei anumite regiuni a creierului, numită insula anterioară, se creează o relaţie negativă puternică între nivelul dopaminei şi dorinţa de a munci din greu. Studiul a fot realizat pe 25 de tineri. În timp ce activitatea lor cerebrală era observată, voluntarii au fost puşi să rezolve unele sarcini în schimbul recompenselor financiare. Aceştia aveau opţiunea de a alege o sarcină uşoară, recompensată cu un dolar, sau altele mai avansate, în schimbul cărora primeau până la 4 dolari.

Rezultatele au arătat că participanţii care au ales să rezolve majoritatea sarcinilor dificile aveau cea mai mare cantitatea de dopamină localizată în două zone ale creierului, cunoscute pentru rolul lor în recompensare şi motivaţie, şi o cantitate scăzută a aceleiaşi substanţe chimice în insula anterioară, regiune corelată cu motivarea şi percepţia gradului de risc.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că descoperirea ar putea fi importantă pentru o înţelegere mai bună a bolilor mentale în care se remarcă lipsa de motivaţie, precum schizofrenia, ADD şi depresia.

Descoperire remarcabila intr-o mumie de 5.000 de ani. "Blestemul" care a omorat 7 oameni

Oamenii de stiinta au facut o descoperire senzationala in trupul lui Oetzi, Omul Zapezilor. Gasit intr-un ghetar din Italia, barbatul a decedat acum 5.000 de ani, iar trupul i s-a mumificat.

Oetzi a fost descoperit acum 21 de ani. Desi trupul neinsufletit a fost studiat de nenumarate ori, cercetatorii nu au reusit sa descopere un detaliu important.

Acum insa, cu ajutorul tehnicii moderne, oameni de stiinta din Italia si Germania au gasit urme de sange conservat in trupul mumificat.

O serie de teste anterioare scosesera la iveala ce a mancat inainte de moarte si faptul ca a decedat intr-un mod violent, in timp ce cutreiera muntii la o altitudine de 2.743 de metri.

Cercetatorii cred ca tehnica ce a dus la descoperirea lor ii va ajuta si pe detectivi in cercetarea crimelor, avand in vedere ca pana acum nu exista o metoda prin care sa se poata afla cu exactitate cat de veche este o urma de sange.

Echipa de cercetatori condusa de profesorul Albert Zink, de la Academia Europeana din Bolzano, Italia, a folosit un microscop superperformant pentru a studia sectiuni de tesut din rana cauzata de sageata despre care se crede ca l-ar fi omorat pe Oetzi. De asemenea, au fost studiate si o serie de rani de pe bratul drept.

Microscopul scaneaza suprafata tesuturilor, cu ajutorul unei sonde de mare sensibilitate. Pe masura ce sonda se misca pe suprafata tesutului, senzorii masoara fiecare deflexiune - rand cu rand, punct cu punct.

"Am obtinut imaginea unor globule, cu forma clasica de 'gogoasa', exact ca cele gasite astazi la oameni sanatosi", au dezvaluit cercetatorii.

Cercetatorii au gasit, de asemenea, fibrina, o proteina responsabila de coagularea sangelui. Aceasta descoperire, spun oamenii de stiinta, demonstreaza ca Oetzi a murit la cateva zile dupa ce a fost ranit de sageata.

Atunci cand Oetzi a fost descoperit, in 1991, paleontologii au declarat ca nu au vazut niciodata asa ceva. Corpul era aproape in totalitate conservat si acoperit de vesminte si arme.

Omul Zapezilor are 1,59 metri in inaltime, a murit la varsta de 46 de ani, era artitric si suferea de tricocefaloza (infestare cu viermi bici). A fost subiectul a peste 30 de documentare televizate.

Gurile rele spun ca Oetzi ar fi blestemat, la fel ca mumiile egiptene. Si asta pentru ca, sapte oameni care au avut de-a face cu trupul conservat au murit in circumstante misterioase.

Austria si Italia s-au batut pentru a intra in posesia comoarei gasite in ghetar, in cele din urma castigand Italia.

A existat si o disputa intre autoritatile italiene si cei care au gasit trupul neinsufletit pe munte. Initial au fost rasplatit cu 3.000 de lire sterline, insa anul trecut un tribunal a decis ca acestia ar trebui sa primeasca 120.000 de lire.

Erika Simon, in varsta de 71, a declarat ca ar trebui sa primeasca si o parte din veniturile obtinute din turism, pentru ca mumia a atras milioane de vizitatori si a dus la castiguri de milioane de euro.

Sotul acesteia, Helmut, ar fi fost unul dintre cei sapte oameni atinsi de "blestemul" lui Oetzi, dupa ce a murit, in 2004, in timp ce escalada un munte.

Cum poate vinul roşu să ne prelungească viaţa?

Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit secretul longevităţii „ascuns” într-un ingredient al vinului roşu.

Aşa-numitul ingredient miraculos poartă denumirea de resveratrol şi se crede că are proprietăţi anti-îmbătrânire şi capacitatea de a lupta împotriva cancerului şi a bolilor de inimă. Acum, în urma studiilor de laborator, oamenii de ştiinţă spun că s-au convins că resveratrolul creşte nivelul energiei din organism.

Cu toate acestea, incredientul pare să aibă efect doar în prezenţa genei SIRT1, care este cheia longevităţii şi a energiei. Cercetări anterioare au demonstrat că reservatrolul îmbunătăţeşte starea de sănătate a şoarecilor hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi, crescând durata de viaţă a acestora.

După mai multe controverse legate de efectele reservatrolului, acum oamenii de ştiinţă spun că au reuşit să dezlege misterul ingredientului din vinul roşu şi că sunt foarte aproape de crearea unui medicament care ar reprezenta echivalentul beneficiilor aduse de 8.000 de sticle de vin.

În absenţa genei SIRT1, resveratrolul nu are însă efectul dorit, aşa că specialiştii caută o moleculă care imită efectul resveratrolului. Astfel de compuşi ar putea constitui baza unor viitoare medicamente menite să extindă durata de viaţă.

Care este cel de-al doilea creier al nostru?

Vă provoc să ghiciţi! Dacă n-aţi ghicit, este pentru că, lungă vreme, lumea ştiinţifico-medicală i-a acordat prea puţină atenţie, mai ales în comparaţie cu interesul de care se bucură creierul nr. 1, acela pe care-l ştim cu toţii. Cel de-al doilea creier al nostru ar fi... sistemul digestiv.

Aşa îl numeşte un reputat cercetător în domeniu, Michael Gershon - profesor de anatomie şi biologie celulară la Universitatea Columbia, SUA şi autor al unei cărţi intitulate chiar aşa, The Second Brain(Cel de-al doilea creier) - întemeindu-şi opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele descoperiri provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului digestiv în sănătatea generală a corpului par să-i dea dreptate.

Multă vreme neglijat, în mare măsură, în studiile moderne de medicină, sistemul digestiv îşi face azi o intrare spectaculoasă în lumea cercetării medicale. Extraordinarele descoperiri - şi care sunt abia la început şi ne mai rezervă nenumărate surprize - legate de modul în care comunitatea de microorganisme din intestin îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului uman au arătat cât de mult greşeam neglijând sistemul digestiv, cel care, poate mai mult decât orice alt organ, ne leagă de lumea din jur, în cel mai primitiv mod. Iar lucrările contemporane asupra sistemului nervos enteric - ansamblul de receptori şi căi nervoase care asigură funcţionarea sistemului gastrointestinal - lămuresc, de asemenea, anumite conexiuni - rămase multă vreme misterioase - între sănătatea digestivă şi cea a întregului noastru corp.

Boala şi sănătatea depind într-o măsură covârşitoare de el, mult mai mult decât ne imaginam, iar viitorul va aduce informaţii şi mai surprinzătoare în această privinţă. Nenumărate suferinţe, uneori stranii şi subtile, cu simptome variabile şi nespecifice, dificil de diagnosticat şi de tratat, au - începem acum să înţelegem - dacă nu o origine pe de-a-ntregul digestivă, cel puţin o componentă legată de funcţionarea sistemului digestiv.

Cei vechi înţelegeau mai bine decât noi lucrul acesta. Fără a şti nimic despre procesele biochimice misterioase care se petrec în adâncul măruntaielor, fără cunoştinţe legate de microbiom, de sistemul nervos enteric sau de neurotransmiţători, înţelegeau totuşi că multe aspecte ale sănătăţii trupeşti şi sufleteşti depind de sistemul digestiv.
Stau dovadă multe referiri literare şi folclorice la digestie (oare nu se spunea că oamenii cu o digestie bună sunt mereu bine-dispuşi şi politicoşi?), ca şi tratamentele tradiţionale care urmăreau să vindece diferite suferinţe - aparent fără legătură cu digestia - prin prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau prin alte intervenţii de acest gen care, uimitor, chiar dădeau rezultate bune în multe cazuri, măcar că nu în toate.

Toate aceste aspecte conturează ideea că sistemul digestiv "domneşte" în felul său asupra corpului, influenţând, controlând, reglând un mare număr de procese biologice care alcătuiesc viaţa unui organism sănătos sau bolnav. Guvernează corpul aşa cum ne închipuiam că îl guvernează creierul, multă vreme considerat un fel de "organ suprem", într-o ierarhie pe care, iată, descoperirile spectaculoase ale ultimilor ani o pun sub semnul întrebării: creierul e deja nevoit să cedeze o parte din puterea şi din răspunderea sa.

Departe de ideea - foarte răspândită la ora actuală - că "totul vine de la cap", că toate suferinţele ar avea o o origine psihică ("e pe sistem nervos", cum se zice în limbajul familiar), noile descoperiri par să conducă la ideea că, dimpotrivă, şi problemele "capului", ale psihicului, sunt, de fapt, "pe sistem digestiv".

Să revenim la profesorul Gershon şi la interesanta sa idee că sistemul digestiv ar merita să fie considerat un adevărat "creier". De ce? Pentru că tractul gastrointestinal are un sistem nervos autonom; este, spune specialistul, singura parte a corpului care poate funcţiona pe cont propriu. Dacă este secţionat nervul vag, principala cale nervoasă care leagă creierul de sistemul digestiv, acesta din urmă "va merge" înainte; azi ştim că el poate funcţiona independent atât de creier, cât şi de măduva spinării, graţie unui "echipament" special: sistemul nervos enteric. Se estimează că sistemul digestiv are cca. 100 milioane de neuroni (la fel de mulţi ca măduva spinării) şi cca. 40 de neurotransmiţători - la fel de mulţi ca în creier.

90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul digestiv la creier, şi nu invers, punând sub semnul întrebării afirmaţia "creierul controlează toate celelalte organe ale corpului", cum am învăţat noi la şcoală. De fapt, cine controlează pe cine? Există cercetări care arată că stimulînd, nervul vag într-un mod care imită semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi îmbunăţite atât memoria şi capacitatea de învăţare, cât şi dispoziţia.

Poate nu exagerăm prea mult dacă ne imaginăm sistemul digestiv dotat cu un soi de inteligenţă proprie. Acest al doilea creier al nostru pare să recunoască alimentele pe care le primeşte şi să decidă cum să le prelucreze. Se ocupă de mărunţirea şi de amestecarea lor, eliberează controlat enzimele necesare pentru descompunerea substanţelor organice complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele, apa şi mineralele, în funcţie de nevoile organismului, şi se ocupă de problema reziduurilor. Şi nu numai că face toate aceste lucruri, ci ne şi dă raportul, trimiţând în tot organismul semnale care, dacă sunt descifrate corect, ne spun dacă lucrurile, acolo înăuntru, stau bine sau rău.

Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le transmite, astfel, întregului organism, informându-l despre starea sănătăţii generale şi avertizându-l, cum ştie el, că nu-i face bine să mănânce cutare aliment, sau că trebuie să mestece bine mâncarea, sau că nu e cazul să bea şi două beri după ce a îndesat trei porţii de îngheţată.

Nu întotdeauna aceste mesaje sunt atât de explicite; uneori sunt dificil de înţeles, iar aici intrăm pe terenul înceţoşat încă, dar fascinant, al legăturii dintre sistemul digestiv şi anumite boli ce nu păreau a avea legătură cu digestia. Cercetări recente sugerează că maladii ca autismul, boala Parkinson şi osteoporoza dau semne timpurii la nivelul intestinului; că ar exista o legătură (încă nedescifrată) între sindromul intestinului iritabil - maladie ciudată, puţin înţeleasă de medici şi adesea rebelă la tratament - şi anumite afecţiuni psihice ce pot merge pînă la depresie; că anxietatea, tulburările de somn, problemele de memorie, senzaţia de oboseală permanentă pot avea o origine neaşteptată; disfuncţionalităţi la nivelul sistemului digestiv.

O posibilă explicaţie vine din sfera cercetărilor asupra microbiomului intestinal (sau flora intestinală, cum era numită cu un termen mai vechi), totalitatea microorganismelor ce trăiesc permanent în intestinul uman. Studii recente arată că anumite caracteristici ale acestui microbiom (care poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de speciile de microroganisme care predomină) pot favoriza instalarea, la anumite persoane, a autismului, obezităţii, diabetului, probabil şi a multor altor tulburări, încă neaflate.

O altă ipoteză este legată de serotonină, o substanţă chimică de importanţă vitală în organismul uman. Nivelul de serotonină influenţează dispoziţia, hrănirea, somnul, comportamentele reproductive - pe scurt, e o substanţă-cheie, iar dezechilibrele ivite în această arie au consecinţe uneori neaşteptat de severe. Multă vreme s-a crezut că serotonina e "apanajul" creierului, dar descoperiri mai noi au arătat că, în realitate, la nivelul creierului se află doar 2-3% din serotonina organismului, în vreme ce 90-95% se găseşte… Exact, în sistemul digestiv.

Supărătorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon, s-ar datora excesului de serotonină de la nivelul sistemului digestiv. La persoanele sănătoase, serotonina din sistem este îndepărtată de molecule transportoare specializate, produse în mucoasa intestinului. La persoanele ce suferă de amintitul sindrom, ar exista deficienţe în acest proces; prin urmare, serotonina se acumulează în exces, ducând la episoade de diaree; apoi, receptorii de serotonină, năuciţi de excesul de substanţă, se blochează şi asta duce la constipaţie. De aici, alternanţa de episoade de diaree şi constipaţie de care se plâng mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu sindrom al intestinului iritabil. Şi tot de aici decurge şi tratamentul propus de profesorul Gershon: un fel de "antidepresive intestinale", care să normalizeze dinamica serotoninei la nivelul intestinului.Tot implicarea serotoninei ar putea explica şi faptul că destule persoane ce suferă de sindromul intestinului iritabil au şi probleme legate de starea psihică, uneori chiar depresii.

Dar, în afara unor cazuri cu adevărat grave de suferinţe digestive sau de suferinţe generalizate, cu origine digestivă, cazuri care necesită, evident, un tratement specializat, ce am putea face, în viaţa de zi cu zi, pentru a ne păstra sănătatea sistemului digestiv, de care depinde atât de mult sănătatea întregului organism? Michael Gershon recomandă, evident, o dietă echilibrată, sănătoasă (multe legume verzi, fibre alimentare solubile), dar şi un interes mai mare faţă de ceea ce ne comunică sistemul nostru digestiv: să nu-i ignorăm mesajele, să le ascultăm şi să încercăm să le înţelegem.

Departe de a fi doar un "sistem de ţevi" menit să lase să treacă hrana preschimbată deja în ceva la care ne gândim cu dezgust, sistemul digestiv este o complexă şi extraordinară uzină vie, de al cărei mers depinde mersul bun sau rău al celorlalte organe - da, chiar şi al celor "nobile", precum inima şi creierul -, până la nivelul celulelor şi al componentelor subcelulare.
Nu s-o fi ocupînd el cu gândirea înaltă, cu poezia, cu invenţiile, cu teoriile, precum creierul "de sus", dar se ocupă cu ceva la fel de important: hrăneşte creierul, îl ţine în viaţă, îi păstrează sănătatea, îl menţine în forma optimă pentru ca acesta să se poată ocupa cu gândirea înaltă, cu poezia, invenţiile etc. Se pare că e momentul să ne începem a ne gândi la sistemul nostru digestiv cu mai multă consideraţie decât până acum.

Americanii stau la coada sa renunte la cetatenie, pentru a scapa de taxe. Numarul acestora a crescut de 7 ori in 4 ani 

In cei patru ani care au trecut de cand a inceput campania Washingtonului impotriva evaziunii fiscale, numarul americanilor bogati care renunta la cetatenia SUA, pentru a scapa de taxe, a crescut de sapte ori. 1.780 de americani expatriati au spus nu anul trecut cetateniei, la ambasadele Statelor Unite, fata de numai 235 in 2008, arata cifrele Registrului Federal American. 

Ambasada SUA din Berna a fost nevoita sa aloce resurse suplimentare pentru a face fata cererilor numeroase de renuntare la pasaport din partea cetatenilor americani care locuiesc in Elvetia. 

Statele Unite este singurul membru al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) care isi taxeaza cetatenii indiferent de tara de rezidenta. 

SUA sunt, din 2008, intr-o campanie de cautare a evazionistilor care se feresc de taxe ascunzand veniturile in conturi financiare straine, inclusiv in Elvetia. Efortul de combatere a evaziunii fiscale face parte din strategia Washingtonului de a reduce deficitul bugetar si de a aseza datoria de stat pe o panta descendenta, sustenabila.  In acest context, bancile elvetiene si germane au inceput sa ocoleasca americanii, iar legislatia SUA a fost modificata si impune acum declaratii de venit si de avere mai detaliate.  Astfel, tot mai multi dintre cei 6 milioane de americani care traiesc in strainatate au inceput sa fie descurajati de costul atasat cetateniei SUA. 

"A inceput cu consecintele scandalului de la UBS, iar bancile non-americane considera ca a devenit prea riscant sa aiba relatii cu clienti americani care traiesc in strainatate. Situatia se va accentua, deoarece noua legislatie va cere bancilor sa actioneze impotriva clientilor suspectati de evaziune. Unii dintre acestia vor face declaratii voluntare de avere inainte de a renunta la cetatenie", comenteaza un avocat american din Zurich. 

In Elvetia, americanii se simt cel mai mult in vizorul autoritatilor dupa scandalul de evaziune fiscala de la banca UBS. SUA ancheteaza, pe langa UBS, alte 11 companii de servicii financiare din Elvetia, pe care le suspecteaza ca au facilitat evaziunea fiscala, potrivit Camerei de Comert Elvetiano-Americane din Zurich.