Calea Lactee aşa cum n-ai mai văzut-o niciodată: galaxia într-o imagine de 9 gigapixeli

O imagine extrem de detaliată surprinde peste 84 de miilioane de stele în partea centrală a Căii Lactee - de 10 ori mai multe decât fuseseră observate anterior.

Noua imagine surprinde, de asemenea, un număr mare de stele pitice roşii cu luminozitate slabă, în jurul cărora este cel mai probabil să existe exoplanete cu caracteristici asemănătoare cu ale Terrei.

Imaginea, care oferă o vedere excepţional de detaliată a părţii centrale a galaxiei, este una dintre cele mai mari imagini astronomice realizate vreodată: dacă ar fi printată la o rezoluţie similară cu cea a a cărţilor tipărite obişnuite, ar avea dimensiunea de 9x7 metri. Şi totuşi, în ciuda dimensiunilor sale, imaginea abia acoperă 1% din întregul cer - aproximativ  315 grade pătrate (gradul pătrat este o unitate de măsură utilizată pentru a măsura porţiuni dintr-o sferă, aşa cum gradele sunt folosite pentru a măsura porţiuni dintr-un cerc.)

Imaginea a fost realizată în cadrul unui studiu care a început în 2010 şi va continua timp de încă trei ani. 

Studiul este organizat de ESO (European Southern Observatory), o organizaţie interguvernamentală de cercetări astronomice, susţinută de 15 ţări. 

Imaginile au fost captate cu ajutorul telescopului VISTA (Visible and Infrared Survey Telescope for Astronomy), localizat la Observatorul Paranal din Chile. VISTA este un telescop cu diametrul de 4,1 metri, care realizează scanări ale cerului din emisfera sudică într-un spectru de radiaţii apropiat de infraroşu. Studiul VVV, în cadrul căruia a fost realizată imaginea de 9 gigapixeli, este în plină desfăşurare; el constă în scanarea planului sudic şi al „bulbului” din centrul galaxiei Calea Lactee (care forma unei lentile) în cinci „culori” (lungimi de undă ale radiaţiei) apropiate de infraroşu.

Până acum, astronomii au observat aproximativ 173 de milioane de obiecte cosmice, dintre care 84 de milioane au fost confirmate ca fiind stele. Rezultatele au fost publicate în jurnalul  Astronomy & Astrophysics.

Oamenii de ştiinţă speră ca aceste imagini extrem de detaliate să reprezinte un mare pas înainte în înţelegerea Universului, sporind cunoştinţele despre formarea şi evoluţia Căii Lactee şi a  galaxiilor spirale, în general.

Cele mai multe dintre galaxiile spirale, inclusiv a noastră, Calea Lactee, au o mare concentrare de stele vechi în jurul părţii centrale - bulbul galactic -  iar înţelegerea formării şi evoluţiei bulbului este vitală pentru înţelegerea caracteristicilor întregii galaxii.

Însă, deoarece bulbul Căii Lactee este greu vizibil din cauza prafului cosmic, astronomii trebuie să-l observe în lumină infraroşie, care este mai puţin afectată de prezenţa prafului.

Imaginea de 9 gigapixeli - cu cele 84 de milioane de stele aşezate într-o diagramă color bazată pe luminozitatea şi temperatura fiecăreia - va permite astronomilor să studieze diferitele proprietăţi fizice  ale stelelor, precum temperatura şi masa, precum şi vârsta. Este pentru prima dată când se realizează o astfel de scanare detaliată pentru întreg bulbul galactic.

Bebeluşii cu ADN de la 3 părinţi pot deveni realitate: mai mulţi embrioni au fost creaţi în SUA

O echipă de oameni de ştiinţă din Oregon au creat embrioni cu gene provenind de la un bărbat şi două femei, folosind o tehnică controversată ce ar putea permite în viitor ca bebeluşii să evite moştenirea unor boli rare, incurabile.

Cercetătorii de la Oregon Health & Sciences University au declarat că nu vor folosi embrionii creaţi pentru a produce copii, fiind încă neclar dacă tehnica ce a permis crearea acestora va fi vreodată folosită în afara laboratorului. Cu toate acestea, reuşita oamenilor de ştiinţă a lansat o dezbatere asupra riscurilor şi eticii acestei tehnici, discuţiile fiind mai avansate în Marea Britanie, unde cercetătorii britanici au obţinut un succes similar acum câţiva ani.

Experimentele din Marea Britanie, realizate în 2008, au dus la speculaţii ale presei referitoare la „copii cu 3 părinţi”. Specialiştii subliniază că este vorba despre o exagerare, căci ADN-ul folosit de la cea de-a doua femeie reprezintă mai puţin de 1% din genele embrionului, nefiind vorba despre acele gene ce fac ca bebeluşul să semene cu tatăl sau mama sa. Procedura reprezintă doar înlocuirea unor gene defecte, care sabotează funcţionarea normală a celulelor, cu gene normale.

Guvernul britanic solicită comentariile publicului înainte de a lua decizia de a permite folosirea acestei tehnologii. Unul dintre motivele de îngrijorare citat de oficialii britanici este posibilitatea ca acceptarea alterării ADN-ului să ducă, în viitor, la modificări tot mai mari, care să rezulte în „bebeluşi la comandă” – de exemplu, părinţii ar putea cere ca bebeluşul lor să aibă ochi albaştri şi să fie înalt.

În iunie, un grup de experţi în bioetică din Marea Britanie a concluzionat că folosirea acestei tehnologii nu ar prezenta probleme de etică dacă se va demonstra că este sigură şi eficientă. Unii bioeticieni, precum Laurie Zoloth de la Universitatea Northwestern, se tem că problemele de siguranţă ar putea deveni evidente abia după câteva generaţii de descendenţi. „Chiar dacă bolile pe care această tehnologie le elimină sunt groaznice, poate nu este cea mai bună metodă de a lupta împotriva lor”, spune Zoloth.

În ultimii ani, cercetătorii au raportat că experimentele de acest tip au produs maimuţe sănătoase, iar testele efectuate pe ovulele umane au avut rezultate încurajatoare. Cercetătorii din Oregon au anunţat în această săptămână că au produs o duzină de embrioni umani, arătând că tehnica este extrem de eficientă în ceea ce priveşte înlocuirea ADN-ului defect.

Genele pe care cercetătorii le înlocuiesc nu sunt cele la care se gândesc majoritatea oamenilor, care se găsesc în nucleul celulelor şi care influenţează trăsături precum înălţimea sau culoarea ochilor. Genele modificate de oamenii de ştiinţă se află în afara nucleului, în mitocondrii. Acestea sunt moştenite doar de la mame.

Aproximativ 1 din 5.000 de copii moşteneşte o boală cauzată de gene mitocondriale defecte. Printre aceste boli se numără multe afecţiuni rare, cu simptome precum atacuri de cord, epilepsie, demenţă, orbire, surzire, probleme cardiovasculare şi ale rinichilor.

Noua tehnică, dacă va fi aprobată, va permite unei femei să nască un bebeluş care ar moşteni ADN-ul nucleal, dar nu pe cel mitocondrial. 

Procesul ar funcţiona în modul următor: doctorii vor recolta ovule nefertilizate de la pacient şi de la un donator sănătos. Apoi, ar elimina ADN-ul nucleal din ovulul donatoarei şi l-ar înlocui cu ADN-ul nucleal de la pacientă. Astfel, ar obţine ovule cu ADN-ul nucleal al mamei, dar cu ADN-ul mitocondrial al donatoarei.

În studiul publicat în această săptămână în prestigiosul jurnal ştiinţific Nature, Shoukhrat Mitalipov şi ceilalţi cercetători de la OHSU au relatat că au reuşit să transplanteze ADN nucleal în 64 de ovule nefertilizate obţinute de la donatori sănătoşi. După fertilizare, 13 ovule s-au dezvoltat firesc, formând embrioni.

Cercetătorii mai spun că patru maimuţe născute în 2009 din ovule cu ADN transplantat sunt în continuare sănătoase, ceea ce subliniază faptul că tehnica este una sigură.

Mitalipov a declarat în cadrul unui interviu că doreşte să obţină aprobarea guvernului federal american pentru a putea efectua teste ale procedurii pe femei, însă a subliniat că legislaţia din SUA ce interzice finanţarea guvernamentală a studiilor pe embrioni umani stă în calea acestor cercetări. Acest studiu a fost finanţat de universitatea americană şi de Fundaţia Leducq din Paris.

Dr. Douglass Turnbull de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie, care a efectuat studii similare folosind o altă tehnică, afirmă că reuşita echipei americane reprezintă „o cercetare foarte importantă şi încurajatoare”, care arată că acest tip de transplant este posibil.

Un purtător de cuvânt al FDA (Agenţia federală americană pentru medicamente şi produse alimentare), Rita Chappelle, a declarat că orice solicitare pentru efectuarea de teste pe embrioni umani va fi „evaluată cu multă atenţie” de către oficialii agenţiei în vederea aprobării.

Odată aprobată, tehnologia s-ar putea răspândi cu rapiditate. Mitalipov spune că cele mai complexe aparate necesare pentru această procedură sunt un microscop şi laserele necesare pentru penetrarea ovulului, acestea fiind deja folosite în clinicile de fertiltate în cadrul tehnicilor de fertilizare in vitro. „Clinicile vor învăţa rapid. Tehnica nu este deloc dificil de stăpânit”, explică cercetătorul.

Cel mai drăgălaş animal: Beau, puiul de echidnă

Faceţi cunoştinţă cu noul venit de la grădina zoologică Taronga. Este vorba despre Beau, un pui de echidnă în vârstă de 30 de zile, găsit într-o zonă rurală din apropierea oraşului Sydney.

Echidnele sunt mamifere monotreme, care, atunci când sunt pui, petrec mult timp în marsupiul mamei. Îngrijitorii spun că, cel mai probabil, Beau a căzut din marsupiu. Din fericire, el a fost găsit de cineva care l-a adus la Taronga Zoo, locul unde se află în prezent. 

După cum puteţi vedea în filmarea de mai jos, Beau este un animal adorabil. Momentan se hrăneşte, din două în două zile, cu lapte pe care îl extrage direct din palma îngrijitorilor, aşa cum făcea şi în marsupiu. Femelele de echidnă nu au mamele, laptele ieşind direct din piele. 

La maturitate, Beau va deveni solitar şi va prefera o dietă pe bază de termite şi furnici.

Momentan, animalul este ţinut într-o cutie frigorifică specială unde îşi poate menţine temperatura corpului constantă, de 25 - 26 de grade Celsius. 

Rusia a creat primul său android femeie

De curând, iniţiativa Rusia 2045 a prezentat primul android despre care creatorii spun că va ajuta la elaborarea unor metode de transplantare a minţii umane în computere.

Aşa se face că Alissa este primul android femeie creat de ruşi. Mulţumită unei măşti de silicon ce îl alcătuieşte faţa, robotul este destul de realist la prima vedere. Totuşi, spre deosebire de alţi androizi, care pot avea peste 30 de puncte de articulaţii, Alissa are numai opt, care par să fie de ajuns pentru a-i permite să îşi mişte gura şi ochi.

Momentan, ruşii au dezvoltat doar capul androidului care, pentru o oarecare mobilitate este amplasat pe un manechin dotat cu roţi. De asemenea, Alissa are unele dotări de bază care îi permit sincronizarea mişcărilor gurii în funcţie de cuvintele rostite de sintetizatorul de voce. „Pseudo inteligenţa artificială utilizată este rudimentară şi permite doar interacţiuni simple. Sistemul de recunoaştere vocală nu are nevoie de instruire pentru anumite persoane, dar poate fi sensibil la pauzele şi volumul vorbirii”, a explicat Mikhail Shcherbakov. 

În modul teleprezenţă, operatorii folosesc Skype pentru a comunica cu lumea exterioară. Camerele de luat vederi din ochii Alissei oferă un flux video, în timp ce operatorul foloseşte căşti. În prezent, compania realizează un set de teste cu sisteme simple de electroencefalografie, cu scopul de a-i permite operatorului să conducă robotul folosind doar gândurile. 

Mai jos puteţi urmări mişcările pe care le poate întreprinde şi Alissa, dar şi modul în care a fost creată faţa ei.

Efectul placebo explicat de genetică

Materialul genetic al unui pacient ar putea explica efectul placebo care are capacitatea de a-i face pe unii oameni să se simtă mai bine, susţin oamenii de ştiinţă.

În urma unui studiu recent s-a observat că pacienţii care deţin o anumită variaţie a unei gene asociate cu eliberarea dopaminei, o substanţă chimică din corp care afectează emoţiile şi senzaţiile de plăcere şi durere, au mai multe şanse să răspundă la tratamentul placebo cu acupunctură, decât pacienţii care aveau o altă variaţie. 

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au concluzionat că în studiile clinice, uneori, un răspuns puternic la tratamentul placebo poate face ca un potenţial medicament eficient să pară mai puţin util. 

„Un studiu clinic are un scop clar: acela de a observa diferenţele între un medicament şi un tratament placebo. Dacă efectul placebo dă rezultate pozitive în rândul pacienţilor, atunci problema se complică. Tocmai de aceea trebuie să cunoaşte şi să controlăm modul în care pacienţii răspund la tratamentul placebo”, a explicat Ted Kaptchuk, profesor la Şcoala de Medicină Harvard. 

Noua cercetare a fost realizată pe pacienţi care sufereau de sindromul de colon iritabil, care s-au înscris într-un studiu ce a evaluat declaraţiile pacienţilor cu privire la gradul de durere abdominală suferită de-a lungul a 3 săptămâni. 

Pacienţii au fost împărţiţi în trei grupuri: unul care nu a primit niciun tratament, numit „grupul de pe lista de aşteptare”, un alt grup care a urmat un tratament de acupunctură fals şi care a interacţionat foarte puţin cu specialiştii (grupul limitat) şi un al treilea grup care, de asemenea, a urmat un tratament de acupunctură fals , dar care a interacţionat puternic cu medicii (grupul augmentat). 

Acupunctura placebo, aşa cum au numit-o autorii studiului, a fost realizată într-un mod similar cu acupunctura normală, doar că acele nu au fost înfipte în punctele speciale. În paralel, o analiză genetică bazată pe probe de sânge a separat pacienţii care aveau variaţii ale genei COMT, cunoscută pentru importanţa ei în eliberarea de dopamine, de restul pacienţilor. 

Pacienţii care au variaţia numită met/met (deoarece au două copii ale aminoacidului metionină), au mai multe şanse să răspundă la tratamentul placebo, au constatat oamenii de ştiinţă. În contrast, cei care au o variaţie numită val/val (care au două copii ale valinei), răspund mai puţin la placebo. 

Pacienţii care au dat semne că ar fi suferit cele mai multe îmbunătăţiri au fost cei met/met din grupul augmentat, subliniind importanţa pe care o are interacţiunea pacient-medic. Totuşi, aceşti pacienţi nu au răspuns mai bine decât cei din grupul de pe lista de aşteptare, indicând că această configuraţie met/met prezice efectele placebo, dar nu şi o îmbunătăţire, în general. 

„Persoanele care au configuraţia met/met caută dovezi care să le confirme ceea ce au intuit şi anume că unele lucruri vor da rezultat, spre deosebire de cei care au variaţia val/val care nu au astfel de convingeri şi care îşi schimbă părerea în funcţie de informaţiile pe care le deţin. Pe măsură ce oamenii met/met încep să se simtă bine, ei încep să caute mai multe metode de a se însănătoşi”, a explicat Ted Kaptchuk. 

Eşti născut vara? Ai şanse mai mici să ajungi director general

Un studiu ce urmează să fie publicat în Economic Letters arată că, statistic vorbind, e mai puţin probabil ca persoanele născute în lunile iunie şi iulie să devină directori generali în cadrul unor companii, comparativ cu cele născute în alte luni ale anului. (Iar explicaţia nu e una astrologică.)

Studiul îi are ca autori pe Qianqian Diu (Universitatea Shanghai Jiao Tong, China), Huasheng Gao (Universuitatea Tehnologică Nanyang, China) şi Maurice Levi (Universitatea British Columbia, Canada).

Ei au utilizat date privind 500 de directori generali din cadrul companiei americane de servicii financiare Standard and Poor’s (S&P). 

Dacă fiecare lună ar fi reprezentată egal în acest eşantion, ar trebui ca 8,33 directori generali să fie născuţi  în fiecare lună a anului, asta dacă presupunem că în fiecare lună a anului se naşte acelaşi număr de copii.

Dar statisticile arată că, în zona studiată, cei mai mulţi copii se nasc în luna septembrie, urmată de lunile august, iunie, iulie. 

Păstrând această proporţionalitate, ar fi trebuit ca cei mai mulţi directori generali de la S&P să fie născuţi în septembrie, august, iunie şi iulie.

Însă, analizînd datele de naştere ale directorilor generali de la S&P, cercetătorii au constatat că doar 6,13% dintre ei erau născuţi în iunie şi doar 5,87% în luna iulie.

În schimb, existau mult mai mulţi directori generali născuţi  în lunile martie şi aprilie: 12,53% în martie şi 10,67% în aprilie.

În total, doar 12% dintre directorii generali erau născuţi în iulie şi iunie - mai puţin decât proporţia din populaţia generală, în care 17% deţine o funcţie denumită astfel.

Cercetătorii cred că fenomenul este legat de datele la care începe anul şcolar. În SUA, acesta începe, în general, în ultimele luni ale anului (data este, în mare măsură, la alegerea şcolilor). Copiii născuţi în iunie şi iulie tind să fie printre cei mai mici din clasa lor, în vreme ce aceia născuţi în martie şi aprilie sunt printre cei mai mari;  sunt mai bine dezvoltaţi intelectual decât colegii lor mai mici şi au rezultate şcolare mai bune.

Aceste succese timpurii sunt adesea asociate cu atribuirea unor roluri de lideri şi cu oportunităţi mai bune de învăţare şi dezvoltare, oferind acestor copii un avantaj care va continua să-şi arate roadele pe parcursul vieţii.

Cercetătorii au fost surprinşi să constate că data naşterii poate avea o asemenea influenţă asupra carierei şi consideră că este vorba despre un efect care, pornind de la primii ani de şcoală, se extinde apoi pe tot parcursul vieţii.

De ce unii oameni văd sunete?

Unii oameni chiar ar putea să vadă sunete, susţin cercetătorii care au descoperit că această capacitate ciudată este posibilă atunci când zonele creierului responsabile cu vederea sunt mici.

Constatările indică faptul că, atunci când simţul văzului este nedemn de încredere, creierul foloseşte nişte strategii isteţe. Oamenii de ştiinţă au analizat „iluzia flash indusă de sunet” (pe care o puteţi observa în video-ul de mai jos). Atunci când un singur flash este urmat de două sunete, uneori, oamenii văd două flashuri consecutive.

Cercetări anterioare au arătat că există diferenţe mari între indivizi atunci când vine vorba de modul în care percep această iluzie. Unii dintre ei experimentează acest fenomen de fiecare dată, în timp ce alţii nu văd niciodată al doilea flash. 

Acum, oamenii de ştiinţă de la University College London s-au gândit că diferenţele dintre modul de percepţie a iluziei ar putea fi create de variaţiile anatomice din creierul fiecărui individ. Pentru a testa acest lucru, cercetătorii au analizat creierele a 29 de voluntari, cu ajutorul mijloacelor RMN şi a iluziilor flash induse de sunet. 

În medie, participanţii la studiu au văzut iluzia în proporţie de 62%, cu toate că unii dintre voluntari au văzut-o doar în proporţie de 2 procente, comparativ cu alţii care au observat-o de fiecare dată. Astfel, s-a constat că, cu cât o persoană are cortexul vizual mic, cu atât ea are mai multe şanse să vadă iluzia. 

Acum, specialiştii susţin că iluzia ar putea scoate în evidenţă o modalitate prin care creierul compensează problemele create de circuitele vizuale imperfecte. 

„Reprezentarea vizuală este foarte eficientă, dar ea nu este perfectă. Există o oarecare incertitudine a reprezentărilor vizuale, mai ales atunci când lucrurile se desfăşoară repede, precum această succesiune de flashuri. Noi credem că acest tip de incertitudine este mai mare în cazul oamenilor care au un număr mai mic de neuroni în zonele responsabile cu simţul vederii”, a declarat coordonatorul studiului Benjamin de Haas. 

„Dacă această presupunere este adevărată, atunci ea pare logică. În acest context, unele creiere, care au zone vizuale mai mici, s-ar folosi de informaţiile adiţionale asigurate de urechi. În lumea reală, sursele de lumină şi sunet sunt, de foarte multe ori, aceleaşi”, a adăugat de Hass. 

Premoniţiile există şi sunt un proces biologic, afirmă un nou studiu

Premoniţia ar putea fi un proces biologic real, arată un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Northwestern din SUA.

Oamenii de ştiinţă au efectuat un meta-studiu pe o serie de 26 de cercetări publicate între 1978 şi 2010, ajungând la concluzia că „activităţile anticipatorii anormale” – fenomen cunoscut popular sub numele de „premoniţie” – există cu adevărat, fiind posibil să existe o legătură între aceste activităţi şi descoperirile recente din domeniul biologiei cuantice.

Cercetătorii recunosc că mintea subconştientă ştie, de multe ori, mai multe decât mintea noastră conştientă. „De exemplu, măsurile fiziologice arată că reacţiile subconştiente tind să le preceadă pe cele conştiente”, spune Julia Mossbridge, coordonatorul noului studiu. „Ceea ce a fost neclar până acum este dacă oamenii au într-adevăr capacitatea de a prezice evenimente importante din viitor fără a avea vreun indiciu referitor la acestea”, explică Mossbridge.

Mossbridge a oferit ca exemplu un scenariu în care o persoană care poartă căşti pe urechi şi se joacă un joc video nu ar putea să audă că şeful său se întoarce la birou. „Analiza noastră arată, însă, că atunci când oamenii sunt atenţi la propriul corp, pot detecta aceste «activităţi anticipatorii anormale” cu 2 până la 10 secunde înainte, închizând jocul video la timp”, explică cercetătoarea. „Aceştia ar avea suficient timp să deschidă documentul la care se presupunea că lucrează, chiar înainte ca şeful să intre în cameră”, adăugă Mossbridge.

Fenomenului i se mai spune şi „presentiment”, însă Mossbridge nu este convinsă că oamenii „simt” cu adevărat viitorul. „Prefer să mă refer la acest fenomen cu numele de «activitate anticipatorie anormală». Fenomenul este anormal, afirmă unii oameni de ştiinţă, pentru că nu-l putem explica folosind cunoştiinţele actuale despre biologie; cu toate acestea, descoperirile noi din domeniul biologiei cuantice ar putea duce la înţelegerea sa. Este anticipatoriu, deoarece pare să prezică schimbări fiziologice viitoare ca reacţie la un eveniment necunoscut, şi este o activitate, deoarece este compusă din schimbări ale pielii, ale sistemului nervos şi a celui cardiopulmonar”, explică Mossbridge.

Studiul confirmă existenţa acestui fenomen, însă nu este creditează ipotezele care susţin că acesta are o explicaţie supernaturală sau paranormală. Cercetătorii consideră că, în ciuda faptului că încă nu a fost înţeleasă, cauza acestui proces de anticipare este rezultatul unor procese fizice.

Cercetarea a fost efectuată cu ajutorul lui Patrizio Tressoldi de la Universitatea din Padova şi Jessica Utts de la University of California, Irvine, rezultatele fiind publicate în jurnalul ştiinţific

Ne pregătim pentru turismul spaţial: cum va fi zborul de agrement la bordul lui SpaceShipTwo?

Se apropie data la care vor începe zborurile suborbitale care îi vor duce pe turiştii spaţiali la cca. 100 km depărtare de Terra. Peste 500 de persoane s-au înscris deja, aşa că organizatorii sunt preocupaţi să informeze „publicul călător” cu privire la voiajul spaţial. La ce se pot aştepta cei care vor călători cu SpaceShipTwo?

SpaceShipTwo este construită de compania Scaled Composites pentru firma Virgin Galactic şi urmează să întreprindă în curând primul zbor de testare cu motor de rachetă. Dacă toate testele se vor desfăşura mulţumitor, peste un an SpaceShipTwo va începe să opereze la scară comercială, ducând turişti în „plimbări” spaţiale dincolo de limita atmosferei. 

Până în prezent, 545 de persoane s-au înscris, depunând un avans sau chiar achitând întregul cost al călătoriei - 200.000 USD.

Plimbările nu vor fi lungi - saltul supersonic dincolo de limita atmosferei va dura doar cîteva minute -, dar, fiind vorba despre o experienţă nouă şi deosebită, e bine ca persoanele interesate să ştie la ce să se aştepte. Iată, aşadar, câteva dintre aspectele participării la plimbarea spaţială, aşa cum au fost explicate de pilotul SpaceShipTwo, David Mackay.

După un program de antrenament de trei zile, pasagerii vor urca la bordul SpaceShipTwo, la noul terminal al „aeroportului spaţial”, Spaceport America, situat aproape de localitatea Las Cruces, în statul american New Mexico.

SpaceShipTwo va fi transportată de o aeronavă purtătoare, numită White Knight, care o va ridica - într-un zbor lung şi lent - până la aproximativ 15 km altitudine, unde SpaceShipTwo se va desprinde şi îşi va continua zborul pe cont propriu.

În acest moment, pasagerii vor experimenta o senzaţie de cădere, pentru un timp foarte scurt, după care piloţii vor porni motoarele lui SpaceShipTwo, iar senzaţiile vor fi de cu totul alt tip. 

Pasagerii, aşezaţi în scaune speciale şi purtând centuri de  siguranţă, vor simţi, timp de cca. un minut, acţiunea unei forţe de 3G (de trei ori mai mare decât forţa de atracţie gravitaţională de pe Terra) când nava accelerează, şi din nou o apăsare de 3 - 3,5G când piloţii vor întoarce nava din poziţia orizontală la verticală.

Motoarele vor fi oprite la 45 km altitudine, aproape de limita atmosferei, dar SpaceShipTwo va continua să urce până când va ajunge la aproximativ 100 km distanţă de Pământ.

În cursul ascensiunii de la 45 la 100 km, călătorii vor experimenta senzaţia de „zero G” - lipsa forţei gravitaţionale; vor putea atunci să îşi părăsească scaunele şi să „plutească” spre ferestre, pentru a admira „priveliştea”. Imaginea cea mai interesantă ar fi, probabil, aceea a Pământului ce pare a se îndepărta cu repeziciune de navă, din cauza vitezei acesteia.

Punctul maxim al călătoriei va fi atins la o altitudine cuprinsă între 100 şi 110 km distanţă de Pământ, după care va urma întoarcerea pe Terra.

SpaceShipTwo este dotată cu un sistem automat foarte ingenios, care orientează nava astfel încât aceasta să pătrundă în atmosferă în poziţia optimă.

Treptat, forţa gravitaţională se va face din nou simţită, crescând până la o valoare maximă de 5,5G şi apoi scăzând treptat. Scaunele pasagerilor se vor înclina spre spate, pentru a face mai uşor de suportat apăsarea determinată de creşterea forţei G.

La 21 km distanţă de Pământ, viteza navei va scădea până la nivel subsonic (mai mică decât viteza sunetului), iar nava va fi din nou reorientată, pentru a plana în jos spre Pământ.

Pentru moment, Virgin Galactic nu intenţionează să utilizeze costume de zbor presurizate pentru pasageri, apreciind că acestea ar complica prea mult întreaga experienţă; aceste costume tind să se încălzească foarte tare, iar unii dintre călători le-ar putea considera claustrofobice. Sistemele cu care este dotată nava, crede pilotul Mackay, oferă îndeajuns de multă siguranţă şi fără asemenea costume. Pasagerii vor purta, totuşi, nişte salopete speciale şi, probabil, un echipament de protecţie a capului.

Zborurile de testare cu motor de rachetă vor începe spre sfârşitul acestui an, iar Spaceport America se pregăteşte pentru primul zbor comercial al aeronavei, care ar putea avea loc în decembrie 2013.

Eşti fericit că trăieşti mult? Mulţumeşte-i bunicii!

Un nou studiu sugerează că durata de viaţă a oamenilor este mult mai lungă decât a cimpanzeilor sau a primatelor, mulţumită faptului că „bunicuţele” au început să aibă grijă de nepoţi.

Printr-o nouă simulare, oamenii de ştiinţă au observat că existenţa bunicilor care să aibă grijă de nepoţi ar dubla durata de viaţă a membrilor dintr-o comunitate. Studiul vine să susţină ipoteza bunicilor care încearcă să explice de ce femeile, spre deosebire de femelele de primate şi mamifere, trăiesc cu mult peste perioada lor de reproducere. Teoria sugerează că femeile trăiesc mai mult tocmai pentru a putea avea grijă de nepoţi, cu scopul de a le permite copiilor ei să aibă mai mulţi urmaşi. Prin urmare, familiile care provin din bunici ce au avut o viaţă lungă au un avantaj genetic, permiţânu-i longevităţii să se răspândească prin selecţie naturală. 

Studiul a fost realizat de antropologul  Kristen Hawkes, de la Universitatea din Utah. Ea a fost inspirată în realizarea acestei cercetări de grupul de vânători-culegători Hadza, din Tanzania. Aici, femeile aflate în perioada de postmenopauză muncesc foarte mult. „Productivitatea economică a acestor femei ne-a uimit”, a declarat autoarea. 

În principiu, aceste femei scot din pământ tuberculi comestibili, legume cu rădăcini foarte puternice, o sarcină despre care, femeile Hadza spun că este prea dificilă pentru copii. Statistic, oamenii de ştiinţă au descoperit că sănătatea şi succesul unui copil Hadza depindea de munca mamei, dar doar până când aceasta urma să aibă un nou copil. După aceea, sănătatea copilului devenea strict legată de cât de mult muncea bunica. 

Pentru a testa ipoteza conform căreia bunicii au un rol important în promovarea longevităţii, Hawkes a realizat un model matematic ce reprezenta o comunitate de 1.000 de femele şi masculi, cu durata medie de viaţă asemănătoare cu cea a primatelor (de aproximativ 20 de ani). Modelul putea „evolua”, formând o durată de viaţă mai lungă sau mai scăzută, în funcţie de condiţii. În studiu, bunicile au fost definite drept femei peste 45 de ani, fără copii, capabile să aibă grijă de orice copil din comunitate. Atunci când aceste femei au fost integrate în simulare, oamenii de ştiinţă au observat că durata de viaţă a crescut foarte mult. Între 24.000 şi 60.000 de ani, membrii comunităţii aveau o durată de viaţă de aproximativ 40 de ani. 

Aceasta este o durată medie de viaţă pentru un vânător-culegător, a explicat Hawkes. Prin urmare, cercetătorii presupun că schimbările climatice şi alţi factori din istoria umană au făcut ca primii născuţi să se descurce mai greu cu hrana, odată ce mamele lor se pregăteau pentru naşterea altor copii. În această situaţie, bunicile, erau cele care trebuiau să aibă grijă de primii născuţi să le asigure hrana necesară. 

Prin îngrijirea copiilor înţărcaţi, bunicile preiau o parte din presiunea ce apasă pe umerii mamei, permiţându-le acestora să facă mai muţi copii. În acest mod, mai multe gene erau trecute de la mamă la copii, iar selecţia naturală favoriza prelungirea vieţii. 

O descoperire extraordinară ne-ar putea extinde durata de viaţă sănătoasă cu o treime

Un studiu realizat pe şoareci a identificat o metodă inedită prin care speranţa de viaţă poate fi prelungită: un hormon care simulează efectele benefice ale postului.

Cercetătorii ştiu că anumite animale îşi pot extinde durata de viaţă printr-un consum redus de calorii. Acum, o echipă de cercetători de la University of Texas Southwestern Medical Center a arătat că acelaşi lucru poate fi obţinut prin pomparea unui hormon care este produs în mod natural în perioadele de post – atunci când sunt consumate puţine calorii.

Cercetătorii au creat şoareci modificaţi genetic care produceau mai mult hormon FGF21 decât în mod normal, descoperind că aceştia prezentau o durată de viaţă cu o treime mai mare decât şoarecii nemodificaţi genetic.

„Practic, putem observa beneficiile asociate consumului redus de calorii fără a fi nevoie de a ţine efectiv această dietă”, explică Steven Kliewer, coordonatorul studiului.

Acest hormon este prezent şi în corpul oamenilor, iar Kliewer crede că FGF21 are potenţialul de a ne face să trăim mai mult, prelungind „durata de viaţă sănătoasă” – acei ani din viaţa noastră în care nu suntem afectaţi de boli.

Cercetătorii cred că FGF21 acţionează pentru a prelungi viaţa prin modificarea căilor din corp ce joacă un rol în procesul de îmbătrânire, precum IFG-1 (insulin-like growth factor-1).

„FGF21 blochează hormonii de creştere ce stimulează factorii asociaţi bolilor, inclusiv a bolilor metabolice şi a cancerelor, iar consecinţa este că animalele trăiesc mai mult”, afirmă Kliewer.

Rezultatele acestui studiu sunt extrem de interesante, mai ales că FGF21 este deja supus unor teste clinice pentru a vedea dacă poate fi folosit ca tratament pentru bolile metabolice. „Aşadar, este un medicament care va fi lansat pe piaţă şi la care oamenii vor avea acces”, concluzionează Kliewer.

Este dependenţa de sex o boală?

Dependenţa de sex este o tulburare mentală legitimă care poate ruina cariere, distruge relaţii şi provoca probleme de sănătate, spun oamenii de ştiinţă de la UCLA.

Cu toate că s-a constat că un comportament sexual scăpat de sub control poate distruge vieţile oamenilor, psihiatrii nu au privit dependenţa de sex drept o boală reală. Acum, o echipă de specialişti de la Universitatea din California, Los Angeles, au elaborat un set de criterii pe baza cărora pot defini hipersexualitatea drept o nouă tulburare mentală. 

Simptomele includ un model recurent de fantezii sexuale, un comportament ce durează minim 6 luni şi nu este cauzat de alţi factori precum drogurile sau alte medicamente. De asemenea, indivizii care ar putea fi diagnosticaţi cu această tulburare trebuie să arate un model de activitate sexuala, ca răspuns la stările de spirit neplăcute, precum depresia sau obiceiul de a folosi sexul pentru a scăpa de stres. 

Rezultatul studiului va influenţa decizia specialiştilor de a include sau nu hipersexualitatea în următoarea ediţie revizuită a Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale. 

În studiu, specialiştii de la UCLA au realizat studii psihologice pe 207 pacienţi din mai multe clinici pentru sănătate mintală, care căutau ajutor pentru tratarea comportamentului sexual necontrolat sau pentru tratarea depresiei, a anxietăţi sau a abuzului de substanţe.

„Criteriile propuse şi testate de noi le vor premite cercetătorilor să studieze, să trateze şi să dezvolte strategii de prevenire pentru indivizii care riscă să dezvolte un comportament hipersexual”, a subliniat coordonatorul studiului, Rory Reid. Astfel, s-a constat că aceste criterii pentru diagnosticarea hipersexualităţii au avut o acurateţe de 88%. 

Din cei 207 participanţi, 17% şi-au pierdut cel puţin o slujbă, 39% au fost nevoiţi să pună punct unor relaţii, 28 de procente au contractat o boală cu transmitere sexuală şi 78 de procente au alternat hipersexualitatea cu sexul sănătos. 

„Studiul nostru a arătat că un comportament hipersexual este corelat cu perturbarea emoţională, impulsivitate şi incapacitatea de a face faţă stresului”, a adăugat Reid. De asemenea, el a explicat că pacienţii care suferă de hipersexualitate au declarat că se masturbează excesiv, utilizează des materiale pornografice, au relaţii sexuale cu prostituate, sunt adepţii aventurilor şi a relaţiilor intime, de scurtă durată cu parteneri anonimi. 

Cum să îţi păstrezi creierul sănătos după pensionare?

Multă lume vorbeşte despre efectul benefic al mişcării, iar numeroase studii vin să confirme acest lucru. Ultima cercetare în acest domeniu face legătura dintre bătrâneţe, exerciţiu fizic şi creier.

Experţii de la Universitatea din Edinburgh spun că exerciţiile fizice efectuate de persoanele vârstnice ajută la protejarea creierului, împiedică micşorarea acestuia şi totodată blochează semnele îmbătrânirii, printre care şi demenţa. 

Pe parcursul a trei ani de studiu, cercetătorii au scanat 638 de persoane trecute de vârsta pensionării şi au observat că aceia care sunt activi din punct de vedere fizic nu au suferit o micşorare a creierului masivă. 

Exerciţiile fizice nu trebuie să fie unele foarte dure, câteva plimbări pe săptămână fiind suficiente. Mai mult, cerecetătorii au observat că rezolvarea cuvintelor încrucişate sau alte "jocuri" destinate minţii nu au acelaşi efect. Nici cititul sau socializarea cu prietenii şi familia nu ajută la fel de mult precum exerciţiile fizice. 

În momentul în care cercetătorii au examinat materia albă au descoperit că persoanele active trecute de 70 de ani au mai puţine zone deteriorate, comparativ cu persoanele sedentare. De asemenea, aceştia au observat un nivel mai mare al materiei cenuşii. 

Exerciţiile fizice măresc cantitatea de sânge care traversează creierul, iar oxigenul şi nutrienţii ajunşi aici au un efect important asupra acestuia şi duc la o încetinire a preocesului de micşorare. 

"Acest studiu leagă exerciţiile fizice de semnele îmbătrânirii creierului, sugerând astfel un mod mai simplu pentru protejarea sănătăţii cognitive. Deşi nu putem afirma că exerciţiile fizice reprezintă factorul cauzator al acestui studiu, ştim cu siguranţa că mişcarea făcută la vârsta mijlocie scade riscul de apariţie al demenţei odată cu îmbătrânirea", a declarat Simon Ridley, directorul din cadrul Centrului de Cercetare al Alyheimerului din Marea Britanie. 

Cum pot femeile să-şi mărească şansele de a rămâne gravide? Cercetări recente dau un răspuns neaşteptat

O viaţă activă, ce poate include muncă în grădină ori treburi casnice obişnuite, este asociată cu şanse mai mari de reuşită a unui tratament de fertilizare in vitro, indică un studiu recent.

Femeile cu un stil de viaţă activ în anul ce precede tratamentul de fertilizare au şanse mult mai mari de a concepe un copil, comparativ cu fenmeile ce duc vieţi sedentare.

Multă vreme, oamenii de ştiinţă au avut păreri contradictorii privind relaţia dintre activitatea fizică şi şansele femeilor de a rămîne gravide: unii considerau că exerciţiul fizic reduce probabilitatea apariţiei unei sarcini, în timp ce alţii afirmau că exerciţiile fizice îmbunăţeau fertilitatea sau că nu aveau niciun efect asupra acesteia.

Acest nou studiu, realizat la Universitatea Carolina de Nord, SUA, arată că femeile care fac treburi gospodăreşti, plimbări în ritm rapid sau alte forme de exerciţiu fizic moderat au şanse de trei ori mai mari de a concepe decât cele care îşi petrec marea majoritatea a timpului aşezate.

Aceste rezultate au fost obţinute comparând stilurile de viaţă a 87 de femei care urmau un tratament de fertilizare in vitro, în anul de dinaintea începerii tratamentului.

Cercetătorii au notat stilurile de viaţă ale femeilor cu anumite scoruri, în funcţie de nivelul de activitate fizică depusă zilnic de participante.

Nu era vorba neapărat despre sport, ci şi despre activităţi precum ştergerea prafului, curăţarea cu aspiratorul, împingerea unui cărucior pentru copii în timpul plimbării sau munca în grădină.

Autorii studiului afirmă că exerciţiul fizic împiedică organismul să producă prea multă insulină, despre care se crede că, în cantităţi mari, ar avea un efect nociv asupra dezvoltării ovulelor. Activitatea fizică ajută la menţinerea sensibilităţii ţesuturilor la insulină, ceea ce pare să protejeze ovulele de acţiunea negativă a unor cantităţi mari din acest hormon. 

De ce sunt oamenii mai evoluaţi decât alte primate? Pentru că ştiu să gătească!

Dacă n-ar fi învăţat să gătească, oamenii ar fi trebuit să petreacă 9 ore pe zi mâncând, pentru a-şi menţine în stare de funcţionare creierele lor mari. În schimb, gătitul le-a permis să dobândească suficientă energie pentru a stimula creşterea creierului - un fenomen care a avut un rol hotărâtor în evoluţia speciei umane, indică un studiu realizat în Brazilia.

Costul energetic al dezvoltării unui creier mai mare la primate a fost calculat de către o echipă de cercetători de la Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Brazilia; ei au ajuns la concluzia că, dacă oamenii au reuşit să dobândească un creier care are de trei ori mai mulţi neuroni decât există la alte primate înrudite (cum sunt gorilele, cimpanzeii şi oragutanii), aceasta s-a întâmplat pentru că au început să consume mâncare gătită.

Altfel, consumul de hrană crudă, neprelucrată, oferă mult mai puţină energie, care, probabail, n-ar fi fost suficienţă pentru a asigura o astfel de dezvoltare cerebrală.

Oamenii au, în medie, 86 de miliarde de neuroni (faţă de 33 miliarde la gorilă şi 28 miliarde la cimpanzei). Dar, deşi acest număr mare de neuroni ne oferă numeroase avantaje, ne şi costă mult, în termeni energetici: creierul nostru consumă, în repaus, 20% dn energia corpului, faţă de doar 9% la alte primate.

Oamenii de ştiinţă s-au întrebat multă vreme de unde şi-au procurat strămoşii noştri energia necesară pentru a-şi dezvolta astfel creierul, de vreme ce au evoluat din primate care aveau corpuri şi creiere de mărimea celor întâlnite azi la cimpanzei.

Chiar înaintea studiului brazilian publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, alte cercetări au sugerat că trecerea la hrana gătită a fost un mecanism de bază al acestui proces.

La sfârşitul anilor ‘90, primatologul Richard Wrangham de la Universitatea Harvard a emis o teorie conform căreia creierul uman a început să se dezvolte rapid în urmă cu 1,6-1,8 milioane de ani, la specia Homo erectus, când acest strămoş al omului a învăţat să frigă şi să coacă alimente precum carnea şi tuberculii comestibili. Prelucrarea termică a alimentelor, susţine Wrangham, realizează o predigestie a acestora, făcând astfel ca substanţele nutritive - şi deci caloriile - să fie absorbite mai rapid din tubul digestiv. Wrangham şi colegii săi au realizat studii de laborator pe rozătoare şi pitoni, arătând că aceste animale creşteau mai rapid şi ajungeau la dimensiuni mai mari dacă erau hrănite cu carne gătită în loc de carne crudă, şi că digestia cărnii gătite necesită mai puţină energie decât cea a cărnii crude.

Explorând în continuare această ipoteză a dezvoltării creierului datorită trecerii la hrana gătită, cercetătoarele braziliene Suzana Herculano-Houzel şi Karina Fonseca-Azevedo au dorit să afle dacă o alimentaţie compusă exclusiv din hrană crudă poate limita dezvoltarea creierului sau a corpului unei primate.

Mai întâi, au calculat numărul de neuroni din creierele a peste 30 de specii de mamifere - dintre care 13 primate -, constatând două lucruri: 

1) Mărimea creierului este direct proporţională cu numărul de neuroni.

2) Numărul de neuroni este direct proporţional cu cantitatea de energie (calorii) necesară pentru a alimenta creierul.

După ce au ajustat măsurătorile în funcţie de masa corporală a animalelor studiate, au calculat, pentru diferite primate, câte ore pe zi ar trebui acestea să mănânce hrană crudă în cantitate suficientă pentru a-şi asigura energia necesară creierului. Au găsit că gorilele ar trebui să mănânce alimente crude timp de 8,8 ore pe zi; orangutanii - 7,8 ore; cimpanzeii - 7,3 ore, iar oamenii din specia noastră, Homo sapiens - 9,3 ore pe zi.

Aceste rezultate arată că există o limită superioară a cantităţii de energie pe care primatele o pot obţine din hrana neprelucrată termic.

Hrana unei primate în sălbăticie diferă de dieta modernă de tip „raw food”, prin care oamenii obţin totuşi energie suficientă mărunţind alimentele în blender şi adăugând proteine şi alţi nutrienţi. În sălbăticie, alte primate nu-şi pot dezvolta creiere mai mari, decât dacă îşi reduc talia corporală, deoarece nu pot depăşi o anumită limită a caloriilor pe care le pot consuma în 7 sau 8 ore zilnice de hrănire. Oamenii, în schimb, pot depăşi această limită cu ajutorul hranei gătite.

Totuşi, încă există controverse între specialişti: nu se ştie cu precizie dacă gătitul a fost responsabil de primul salt evolutiv în ceea ce priveşte mărimea creierului (eveniment petrecut în timpul lui H. erectus), sau dacă strămoşii noştri au început mai târziu să folosească focul pentru a găti, ceea ce a dus la un al doilea salt în ceea ce priveşte creşterea creierului, acum 600.000. Cele mai vechi vetre de foc găsite în siturile paleontologice au vechimea de 800.000 de ani, iar dovezi ale utilizării regulate a focului pentru a găti sunt şi mai recente.

De ce bărbaţii care lucrează în ture de noapte sunt de trei ori mai predispuşi la cancerul de prostată?

Bărbaţii care lucrează în turele de noapte au un risc de apariţie a cancerului de prostată de trei ori mai crescut, comparativ cu cei care merg la serviciu ziua.

Studiul, realizat de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Quebec subliniază efectele pe care le are munca în ture de noapte asupra sănătăţii umane. În timp ce studii anterioare au descoperit o legătură între cancer şi munca în turele de noapte, majoritatea cercetărilor au fost realizate pe femei, în special asistente medicale, şi au urmărit apariţia cancerului mamar. 

În schimb, în urma noului studiu, s-a constat că şi bărbaţii sunt afectaţi la fel ca femeile, munca în tura de noapte crescând riscul de apariţia a cancerului. Oamenii de ştiinţă susţin că turele de noapte ar putea afecta corpul prin suprimarea hormonului melatonină, care este produs, în creier, de glanda pineală pentru a regla somnul şi ciclul de trezire. Atunci când este întuneric, se produce mai multă melatonină pentru a ajuta la inducerea somnului, iar această producţie atinge punctul maxim la miezul nopţii. 

Specialiştii sunt de părere că expunerea la lumină în timpul nopţii afectează producţia de melatonină şi declanşează un set de evenimente în interiorul corpului, care ar putea încuraja creşterea tumorilor. 

În studiu au fost implicaţi 3.173 de bărbaţi diagnosticaţi cu cancer şi alţi 500 clinic sănătoşi. În urma analizării datelor obţinute de la aceşti indivizi, specialiştii au constat că bărbaţii care au lucrat în ture de noapte aveau de trei ori mai multe şanse să dezvolte cancer de prostată şi un risc de două ori mai mare de a suferi de cancer intestinal, comparativ cu participanţii care nu mergeau noaptea la serviciu. De asemenea, investigatorii au descoperit că munca în ture de noapte creşte riscul de apariţia a cancerului pulmonar cu 76%. 

A fost dezvăluit primul model al aeronavei ce va călători de la New York la Tokyo în 90 de minute

Din 2003, când aeronava Concorde a efectuat ultimul său zbor, doar piloţii avioanelor de vânătoare şi Felix Baumgartner au putut zbura la viteze supersonice.

Compania XCOR Aerospace doreşte să readucă în actualitate zborul supersonic, însă într-un mod inedit: călătoriile între două oraşe vor fi efectuate prin spaţiul cosmic.

În acest scop, compania XCOR construieşte Lynx, o navetă capabilă de zbor suborbital care va decola şi ateriza la fel ca un avion convenţional, dar care va avea viteza de croazieră de 3,5 Mach, călătorind la 100 de kilometri deasupra solului.

Cu ocazia evenimentului International Symposium for Personal and Commercial Spaceflight organizat în New Mexico, oficialii companiei au prezentat primul model la scară 1:1 al aeronavei Lynx, ce urmează să efectueze primele zboruri de test la începutul anului 2013. Motorul navetei a fost deja testat în cursul acestui an.

Aeronava Lynx are o capacitate de doar două persoane, iar designul prezentat nu este încă final, afirmă Andrew Nelson, COO-ul companiei.

Oficialii spun că această naveta va permite pasagerilor să călătorească de la New York la Tokyo în doar 90 de minute. XCOR acceptă deja rezervări pentru primele zboruri, costul unei călătorii fiind de 95.000 de dolari.

Iată cum arată primele imagini cu naveta Lynx:

Acesta este planul de zbor pentru primele călătorii ale navetei Lynx, care vor costa 95.000 de dolari: