Rechini bizari, nemaivăzuţi până acum, au fost descoperiţi în Oceanul Indian

O expediţie efectuată de-a lungul a două luni în Oceanul Indian a dus la descoperirea a sute de exemplare bizare ale unor rechini ce trăiesc la mare adâncime, dintre care câteva specii au fost observate pentru prima oară.

Paul Clerkin, doctorand în ecologia rechinilor la Moss Landing Marine Laboratories din California, afirmă că rezultatele expediţiei vor consemna descoperirea a cel puţin opt noi specii de rechini.

Clerkin a petrecut lunile martie şi aprilie ale acestui an la bordul unei gigantice nave de pescuit, ştiind că plasele masive folosite de pescari capturează accidental rechini ce trăiesc la mare adâncime în ocean. Expediţia a fost încununată cu succes. „Când spun oamenilor că «am o tonă de rechini», ei cred că glumesc. Dar nu glumesc: am capturat 350 de rechini ce cântăresc în total o tonă”, a declarat specialistul.

Rechinii au fost capturaţi accidental de pescari de la adâncimi de aproximativ 2.000 de metri, dintr-o regiune caracterizată de o serie de munţi subacvatici, la sud de insula Mauritius.

În fiecare zi, plasele vasului au capturat numeroşi rechini bizari de dimensiuni diferite, vasta majoritate a acestora fiind specii rare sau chiar nedescoperite până acum.

„Aceşti rechini nu seamănă cu marele alb, rechinul pe care îl ştie toată lumea din filme şi documentare. Personal, eu cred că sunt chiar mai interesanţi”, a spus Clerkin. 

Printre cei mai mari rechini capturaţi se numără un exemplar de Pseudotriakis microdon, o specie cunoscută, dar foarte rar observată în natură.

„A fost captivant, pentru că ştiam că această specie este foarte rară şi că aveam foarte puţine şanse să văd un astfel de exemplar”, a spus Clerkin. În urma expediţiei, Clerkin a ajuns la concluzia că această specie nu este chiar atât de rară pe cât consideră specialiştii. „Am capturat 35 de exemplare. Cred că este mult mai probabil faptul că oamenii nu au explorat prea mult acele părţi ale oceanelor unde trăiesc aceşti rechini. Acest lucru arată cât de puţine lucruri ştim de fapt despre rechini”, a adăugat Clerkin.

Acum, cercetătorul va efectua 80-90 de măsurători pentru fiecare exemplar de rechin capturat, urmând să trimită mostre genetice spre analiză, pentru a afla numărul speciilor noi descoperite. „În cazul în care există cu adevărat specii noi între exemplarele capturate de mine, le voi da numele mentorilor mei, iar una din noile specii va primi numele mamei mele”, a concluzionat Clerkin.

Un doctor virtual, grijuliu şi agreabil, pentru fiecare pacient?

Cum ar fi dacă toţi bolnavii cronici ar avea medicul lor personal, care ar locui cu ei în casă, le-ar vorbi şi le-ar monitoriza zilnic sănătatea?

Se pare că britanicii vor afla foarte curând răspunsul la această întrebare, având în vedere că guvernul susţine testarea unui sistem inteligent numit "telehealth", care le va asigura oamenilor o monitorizare permanentă a stării de sănătate.

Dispozitivul este înzestrat nu numai cu senzori care înregistrează temperatura corpului, tensiunea arterială, nivelul de oxigen din sânge şi pulsul, ci şi cu capacitatea de vorbi, cu o voce plăcută, ghidându-şi pacienţii, pas cu pas, prin etapele verificării zilnice a sănătăţii, ceea ce dă o notă mai personală interacţiunii cu "medicul virtual".

Toate informaţiile preluate de aparat sunt trimise automat, prin intermediul unei linii telefonice, către centrul de control al companiei care furnizează dispozitivul. Dacă rezultatele transmise de aparat depăşesc limitele admise, atunci se declanşează o alarmă, iar pacientul este contactat imediat.

Astfel, bolnavii cronici nu mai sunt nevoiţi să depindă de vizitele frecvente la medic sau de ajutorul permanent al unui asistent medical sau infirmier.

Dispozitivul a fost testat pe 500 de pacienţi care sufereau de boli cardiace, diabet sau de boli pulmonare obstructive cronice şi s-a dovedit a fi un succes. Întregul proces de măsurare a semnelor vitale durează mai puţin de cinci minute, iar dacă la centru se înregistrează nereguli, pacientul este contactat imediat de asistentul personal.

În mod normal, problemele survenite în urma bolilor pulmonare obstructive cronice, precum infecţiile, pot fi tratate uşor, doar că, de cele mai multe ori, pacienţii se prezintă la doctor destul de târziu şi este nevoie să fie internaţi în spital pentru administrarea tratamentelor. În schimb, pacienţii care se vor bucura de un sistem telehealth vor putea sta acasă, fiind monitorizaţi prin intermediul dispozitivului.

Cu toate acestea, rezultatele unui studiu precedent, inclus în programul Whole System Demonstrator, care a costat 3 milioane de lire sterline şi care a fost realizat pe un eşantion de 6000 de pacienţi, nu au fost aflate în totalitate. O evaluare parţială a datelor a reliefat că dispozitivul ajută la reducerea cu 15 procente a vizitelor la serviciile medicale de urgenţă, cu 20% a internărilor la urgenţă şi cu 14% a zilelor de spitalizare. De asemenea, s-a comunicat că sistemul telehealth a redus cu 8% costul plătit pentru intervenţiile medicale şi a scăzut rata mortalităţii cu 45%.

Totuşi, există şi alte studii care indică contrariul. Unul dintre ele, realizat în SUA, relevă faptul că utilizarea aparatului creşte rata mortalităţii, în timp ce un altul (tot american) subliniază faptul că procedura nu îmbunătăţeşte starea de sănătate a bolnavilor de inimă.

Mulţi pacienţi britanici sunt mulţumiţi de introducerea noului dispozitiv în viaţa lor. La nivel naţional, însă, întrucât miza implementării unui astfel de sistem este foarte mare, eficienţa modelului telehealth este în continuare dezbătută.

Visul oricărui „ciocoholic”: ciocolata sănătoasă, cu puţine grăsimi

Chimiştii din cadrul Universităţii din Warwick afirmă că au inventat un nou baton de ciocolată foarte sănătoasă, în care au înlocuit grăsimile cu suc de fructe.

Noua alternativă sănătoasă conţine cu până la 50% mai puţine grăsimi, comparativ cu ciocolata obişnuită.

"Oricine iubeşte ciocolata, dar cu toţii ştim că multe mărci de ciocolată sunt bogate în grăsimi dăunătoare organismului uman. Cu toate acestea, tocmai grăsimile sunt responsabile de acele însuşiri care atrg oamenii - textura ciocolatei şi felul în care se topeşte în gură. Am descoperit o metodă prin care ciocolata îşi va păstra toate aceste proprietăţi, dar va fi mult mai sănătoasă, deoarece am înlocuit grăsimile cu sucuri de fructe. Studiul nostru reprezintă un nou început pentru producerea unei ciocolate mai sănătoase. Am descoperit procesele chimice care stau la baza proprietăţilor ciocolatei, iar acum sperăm că industria alimentară va adopta metodele noastre pentru a produce în masă ciocolată delicioasă cu conţinut mic de grăsimi", declară dr. Stefan Bon din cadrul departamentului de chimie alimentară al Universităţii din Warwick.

Cercetătorii au reuşit să extragă cu succes o mare cantitate de unt de cacao şi grăsimi din lapte, prezente în multe sorturi de ciocolată, înclocuindu-se-le cu picături microscopice de suc de fructe, cu diametrul mai mic de 30 microni. Cercetătorii au infuzat astfel suc de portocală şi fructe de pădure în tablete de ciocolată neagră, cu lapte sau albă, folosind o metodă specială denumită emulsionarea Pickering.

E drept, ciocolata astfel obţuinută are un oarecare grust de fructe, dar cercetătorii preconizează să experimenteze şi cu apă plus o cantitate mică de accid ascorbic (vitamina C) pentru a menţine gustul de ciocolată adevărată.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe Terra a fost obţinută de specialiştii CERN

Oamenii de ştiinţă ce lucrează în cadrul proiectului Large Hadron Collider la CERN au reuşit să obţină cea mai ridicată temperatură creată vreodată de om, ciocnind ioni de plumb pentru a crea o „supă subatomică” fierbinte, mai exact o plasmă compusă din gluoni şi quarci. Cercetătorii estimează că temperatura acestei „supe subatomice” atinge un nivel nemaipomenit pe Terra, de 5,5 trilioane de grade Celsius.

Fizicienii au prezentat această reuşită în cadrul Conferinţei Internaţionale Quark Matter 2012, ce a avut loc la Washington D.C.

Cercetătorii încearcă de ani buni să descopere secretele universului, înţelegând cum era acesta în perioada sa de început. Oamenii de ştiinţă cred că aceste secrete se „ascund” în temperaturile foarte ridicate ale „supei subatomice” create de specialiştii de la CERN.

„Acum avem instrumentele necesare ce ne permit să experimentăm şi să înţelegem ce este cu adevărat această materie şi de ce are aceste proprietăţi extraordinare”, a explicat Jurgen Schukraft, cercetător în cadrul laboratorului de fizică al CERN din Geneva.

Recent, oamenii de ştiinţă de la Brookhaven National Laboratory din New York au obţinut certificatul oficial al Cărţii Recordurilor Guinness ce confirma recordul de temperatură obţinut în cadrul RHIC (Relativistic Heavy Ion Collider), de 4 trilioane de grade Celsius. Acum, fizicienii de la CERN aşteaptă confirmarea rezultatelor ce vor stabili noul record mondial.

Seceta loveşte şi în puii de urs

Seceta fără precedent care a lovit America de Nord în această vară are efecte nefaste nu doar asupra culturilor agricole, ci şi asupra animalelor sălbatice: puii de urs născuţi anul acesta, au descoperit cercetătorii americani, au mult de pătimit, iar anul viitor s-ar putea naşte mult mai puţini.

Seceta care a dus la micşorarea producţiei de fructe sălbatice, ciuperci şi plante va afecta puternic tinerii urşi care se pregătesc să intre în hibernare. Urşii trebuie să se îngraşe neapărat în decursul acestei toamne, pentru a-şi asigura astfel rezervele de energie necesare hibernării. Cum urşii flămânzi încearcă să se îngraşe pentru iarnă şi umblă permanent în căutare de hrană, există riscul ca aceştia să intre în conflicte cu oamenii, cu toate că experţii avertizează că oamenii sunt un pericol mai mare pentru urşi decât sunt urşii pentru oameni.

Urşii negrii (baribalii) nu sunt atât de ameninţaţi de foamete, conform lui Dave Garshelis din cadrul Minnesota Department of Natural Resources şi International Union for the Conservation of Nature's Bear Specialist Group (IUCN BSG). Urşii adulţi sunt oportunişti şi pot supravieţui şi în condiţii dificile, dar generaţiile viitoare ar putea fi afectate drastic de efectele secetei.

"Principalul aspect influenţat negativ este reproducerea, deoarece urşii se împerechează în lunile mai-iunie, iar blastocistul (un "ghem" de celule ce reprezintă un stadiu timpuriu de dezvoltare a embrionului - n. r.) se fixează în uter în lunile octombrie-noiembrie, în timp ce puii se nasc în luna ianuarie. Dar, dacă organismul ursoaicelor este slăbit din cauza malnutriţiei, blastocistul nu se fixează sau embrionul va fi avortat în mod natural, iar reproducerea nu mai are loc", afirmă dr. Garshelis.

Chiar dacă se nasc pui, aceştia vor avea o dezvoltare precară; astfel, dacă o ursoaică grizzly din Parcul Naţional Yellowstone a născut un pui în această primăvară, acesta va fi subnutrit din cauza scăderii cantităţii şi calităţii laptelui mamei, pe fondul proastei alimentaţii a acesteia.

Ursoaicele şi puii lor sunt în cel mai mare pericol de inaniţie primăvara devreme, când metabolismul animalelor este reactivat, dar sursele de hrană sunt foarte sărace. Puii de peste 18 luni, care devin independenţi, desprinzîndu-se mamă şi fiind nevoiţi să se descurce pe cont propriu şi să-şi găsească singuri hrană, sunt cei mai periclitaţi în cursul acestei perioade sărace în hrană şi sunt în mare pericol de a muri de foame.

Mai mult de jumătate din teritoriul Statelor Unite este puternic afectat de secetă, dar diferenţele regionale se reflectă în condiţii de trai diferite pentru populaţiile de urşi din aceste regiuni. Urşii din vestul SUA pot fi în pericol dacă seceta se prelungeşte şi pe timpul iernii, iar ninsorile vor fi sărace. În această regiune, urşii depind de grosimea stratului de zăpadă care le izolează de geruri bârlogurile.

La fel, arbuştii cu fructe de pădure şi alte plante depind de cantitatea de zăpadă căzută, care le oferă apa necesară la început de primăvară.

Şi totuşi este! Noi dovezi susţin existenţa materiei negre

Fizicienii susţin că au descoperit dovezi care atestă, încă o dată, existenţa materiei negre în Univers. Este vorba despre radiaţii gama provenite din centrul galaxiei.

În urma unei analize a datelor colectate de telescopul spaţial cu raze gamma Fermi, ce aparţine NASA, în perioada august 2008 - iunie 2012, specialiştii au descoperit mult mai mulţi fotoni de radiaţii gamma proveniţi din centrul Căii Lactee, decât se aşteptau.

"Este pentru prima dată când această nouă sursă a fost observată cu o semnificaţie statistică atât de ridicată, iar cel mai frapant lucru este modul în care forma, spectrul şi rata emisiei razelor gamma confirmă teoriile legate de materia neagră", a declarat Kevork Abazajian de la Universitatea California - Irvine.

Se presupune că materia neagră reprezintă 85% din masa Universului. Teoretic, ea este alcătuită din aşa-numite particule masive cu interacţiuni slabe (weakly interacting massive particles - WIMP). Când două astfel de particule se întâlnesc, ele se anihilează reciproc şi produc alte particule familiare, printre care şi radiaţiile gamma (radiaţiile gamma, ca şi alte forme de radiaţie electromagnetică, au onatură duală - sunt totodată unde şi particule)

Problema existenţei materiei negre este extrem de controversată. Săptămâna trecută, astronomii elveţieni au afirmat că ar fi identificat mari cantităţi de materie neagră în apropierea Soarelui. Cu toate acestea, alte studii au pus la îndoială existenţa ei.

Cu toate că noile date se potrivesc cu teoriile privind materia neagră, pot exista şi alte explicaţii ale prezenţei lor.

"Semnalul pe care îl vedem corespunde şi fotonilor emişi de pulsari sau particulelor cu energie înaltă care interacţionează cu materie gazoasă în centrul galactic", a afirmat prof. Manoj Kaplinghat.

Lipsa de mişcare ar trebui tratată drept problemă medicală?

Stilul de viaţă sedentar poate cauza obezitate iar, la rândul său, grăsimea determină apariţia diabetului, a tensiunii arteriale, a unor afecţiuni ale articulaţiilor, a problemelor cardiace. În aceste condiţii, specialiştii se gândesc serios să încadreze lipsa exerciţiilor fizice în categoria problemelor medicale.

Inactivitatea fizică afectează starea de sănătate a tuturor oamenilor, nu numai a celor supraponderali. Dacă este prelungită, inactivitatea fizică duce la deteriorarea condiţiei fizice, fenomen care produce schimbări metabolice şi structurale: atrofierea muşchilor şi a oaselor, creşterea excesivă a ritmului cardiac în timpul exerciţiilor fizice, scăderea capacităţii de efort şi micşorarea volumului de sânge din corp.

Când îşi ies din formă, mulţi oameni doresc să se apuce iar de sport, dar din cauza efortului prea mare, care îi oboseşte rapid producându-le stări de ameţeală, sunt tentaţi să renunţe uşor. În astfel de situaţii, starea pacientului intră într-un declin lin, dar continuu.

"Cred că inactivitatea fizică este principala cauză a apariţiei multor probleme pe care le avem. Dacă am privi acest fenomen drept o problemă medicală în sine, aşa cum s-a întâmplat în cazul dependenţei, şi i-am trata pe oameni, am putea lua măsuri pentru sănătatea publică", susţine dr. Michael Joyner, fiziolog în cadrul Clinicii Mayo.

Câteva boli cronice sunt asociate cu o capacitatea slabă de a face exerciţii fizice. Printre ele se numără: fibromialgia, sindromul de oboseală cronică şi sindromul de tahicardie ortostatică posturală, care se caracterizează prin apariţia unui ritm cardiac crescut şi a unor simptome asemănătoare celor de gripă în timpul exerciţiilor fizice şi chiar la statul în picioare.

Acum, cei de la Universitatea din Texas au descoperit că trei luni de antrenamente, cu efectuarea unor serii de exerciţii fizice într-un mod regulat, ar putea îmbunătăţi starea multor pacienţi care suferă de sindromul de tahicardie ortostatică posturală.

Dacă inactivitatea fizică ar fi tratată ca o problemă medicală şi nu ca o simplă cauză a altor boli, atât pacienţii, cât şi fiziologii ar putea deveni mai conştienţi de valoarea pe care o au exerciţiile fizice. În acest fel, ar putea fi luate măsuri de sănătate publică, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor aspecte (ca fumatul sau conducerea sub influenţa alcoolului) odată ce acestea au fost recunoscute oficial ca fiind probleme cu impact asupra săănătăţii publice.

Te crezi mai deştept decât eşti? Bravo ţie, s-ar putea să ai succes în viaţă

Oamenii sunt adesea exagerat de încrezători în ceea ce priveşte calităţile proprii: se consideră mai talentaţi, mai agreabili în societate şi mai competenţi la locul de muncă decât sunt în realitate. Ce anume face ca acest fenomen să fie atât de răspândit, deşi nu e lipsit de pericole?

Părerea prea bună despre propria persoană este un aspect foarte frecvent observat în societatea occidentală. Un studiu a arătat că 94% dintre profesorii universitari consideră că prestaţia lor profesională e peste medie - un lucru care, din punct de vedere statistic, e aproape imposibil.

O încredere exagerată în calităţile personale poate avea efecte negative asupra performanţelor şi asupra procesului de decizie. Şi totuşi, în ciuda acestor pericole, care ar fi trebuit să elimine treptat, în cursul evoluţiei, indivizii cu asemenea porniri, supra-aprecierea propriei persoane este un fenomen foarte, foarte des întâlnit. Cum se explică persistenţa lui?

Un studiu pe această temă a fost întreprins de prof. Cameron Anderson şi Don Moore,de la Universitatea California - Berkeley (SUA), Jessica A. Kennedy de la Universitatea Pennsylvania (SUA) şi Sebastien Brion de la Universitatea din Navarra (Spania), rezultatele urmând a fi publicate înJournal of Personality and Social Psychology.

Conform opiniei lor, o mare încredere în sine (chiar nejustificată) îi ajută pe oameni să acceadă la un statut social superior. Cei care cred că sunt mai buni decât alţii, chiar dacă nu sunt, au şanse mai mari de a ajunge mai sus pe scara socială, iar tentaţia succesului stimulează încrederea în propriile calităţi.

Statututul social implică respectul, prestigiul şi influenţa de care se bucură un individ în rândul grupului din care face parte. În cadrul colectivelor de muncă, de exemplu, cei foarte încrezători în propriile forţe tind să fie mai admiraţi, mai ascultaţi şi să aibă mai multă putere de a influenţa discuţiile şi deciziile grupului.

Porf. Anderson afirmă că acest lucru explică faptul că supra-aprecierea propriei persoane e atât de frecventă, în ciuda riscurilor ei. Şi tot acest lucru explică, în cadrul colectivelor, faptul că adesea persoane incompetente, dar foarte sigure de ele, sunt promovate, în defavoarea colegilor cu adevărat competenţi, dar mai modeşti.

Studiul arată că, deşi încrederea în sine poate fi asociată cu existenţa unor calităţi reale la acea persoană, de multe ori ea nu este totuşi un semn bun şi trebuie privită cu circumspecţie, deaorece poate ascunde lipsa de competenţă reală.

Autorii studiului au imaginat 6 experimente pentru a afla de ce devin oamenii exagerat de auto-apreciativi şi în ce fel acest aspect influenţează urcarea pe scara socială.

De exemplu, într-unul dintre aceste experimente, cercetătorii au rugat 242 de studenţi să se uite pe o listă ce cuprindea nume ale unor personalităţi istorice, evenimente istorice, titluri ale unor cărţi şi poezii, şi să le bifeze pe cele care le sunt cunoscute. Numai că, alături de nume reale precum Robespierre sau Pygmalion, cercetătorii au inclus, fără ştirea studenţilor, nişte nume pe de-a-ntregul inventate, care nu corespundeau niciunei personalităţi ori opere literare reale.

Studenţii care au bifat cele mai multe nume inventate au fost consideraţi drept cei mai încrezători în ei înşişi, deoarece alegerile lor arătau că ei se închipuiau mai culţi decât erau de fapt.

Ulterior, la sfârşitul semestrului, un chestionar a arătat că exact aceştii indivizi cu o părere exagerat de bună despre ei înşişi aveau cel mai înalt statut social în cadrul grupului, erau cei mai îndrăgiţi, iar ceilalţi nu-i vedeau drept excesiv de încrezători, ci doar drept nişte persoane grozave.

Un alt experiment a arătat că aceste persoane nu se manifestau în mod enervant, nu pretindeau că se pricep perfect la ceva, ci doar vorbeau mai des, vorbeau pe un ton încrezător, ofereau mai multe informaţii şi răspunsuri şi se comportau calm şi relaxat în timp ce lucrau împreună cu membrii grupului. Chiar dacă nu erau mai competenţi decât alţii, luau parte mai mult la activităţile grupului şi păreau să se simtă confortabil în mijlocul colegilor lor de muncă.

În fine, alte experimente au arătat că ceea ce îi face pe oameni să fie supra-încrezători în propriile calităţi este dorinţa de a ajunge la un statut social mai înalt.

Două grupuri de studenţi au citit câte o povestire - una anostă, despre cineva care îşi pierduse cheile şi apoi le găsise, şi o alta despre o persoană care obţinea o slujbă nouă în cadrul unei companii de prestigiu, slujba urmând să-i asigure o promovare, o primă şi o cale rapidă spre un post în conducerea companiei. Fiecărui participant i s-a cerut să îşi imagineze că el este protagonistul provestirii, iar ulterior au fost rugaţi să îşi evalueze singuri intensitatea dorinţei de a accede la un statut social înalt şi să completeze un chestionar în care să îşi evalueze singuri calităţi precum gândirea critică, inteligenţa şi capacitatea de muncă în echipă.

Cei care citiseră povestirea despre slujba importantă au manifestat o dorinţă de a ajunge "în vârf" mult mai intensă şi tot ei şi-au dat singuri note mult mai bune, considerându-şi competenţele drept mult mai mari, în comparaţie cu cei care citiseră povestirea despre cheile pierdute.

Prof. Anderson afirmă că e dificil să combatem această tendinţă naturală spre auto-aprecierea exagerată, dar speră ca studiul său şi al colegilor săi să fie util, îndemnându-i pe oameni să caute indicii obiective ale competenţelor şi meritelor reale ale unei persoane, în loc de a supraestima calităţile altora pe baza exageratei încrederi în sine a acestora.

Vom zbura de la Londra la New York într-un ceas? Posibil, cu avionul care atinge 7000 kilometri pe oră

Conform unui comunicat de presă emis de NASA, aeronava hipersonică denumită X-15 WaveRider, aparţinând deja armatei americane, este echipată cu un motor revoluţionar care o poate propulsa cu viteza incredibilă de Mach 6, adică circa 7.240 kilometri pe oră.

Aeronavele din clasa căreia îi aparţine prototipul X-51A WaveRider sunt cunoscute şi sub denumirea comună de "avioane care respiră", deoarece, în loc de a transsporta concomitent combustibil şi oxigenul necesar pentru ardere, transportă hidrogen şi absorb din aerul atmosferic oxigenul necesar funcţionării motorului. Motorul cu care este înzestrat X-51A WaveRider este de un tip fparte performant, numit "scramjet".

Aerul este absorbit în faţa motorului, iar după ce hidrogenul este injectat în curentul de aer, gazele sunt comprimate, ceea ce duce la creşterea temperaturii. Fenomenul generează forţe imense şi permite aeronavei să atingă viteze cu mult peste cele atinse de avioanele de tip Concorde.

În cadrul acestui zbor de test, aeronava va fi transportată până la înălţimea de circa 15.240 metri de către un avion militar B52 şi va fi lansată în apropiere de promontoriul Point Mugu, de pe coasta vestică a SUA.

Un motor de rachetă o va aduce la viteza de Mach 4,5, iar dacă totul decurge conform planurilor specialiştilor americani, motoarele aeronavei vor fi acţionate din acest punct, propulsând aeronava la viteza de peste Mach 6 şi ridicând-o până la altitudinea de 21.000 metri. Această primă misiune va dura doar 300 secunde; după acest zbor istoric, prototipul se va prăbuşi în ocean, iar specialiştii susţin că nu doresc să-l recupereze.

Zborurile hipersonice sunt zboruri realizate cu viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului şi tot mai mulţi specialişti le văd drept următorul salt tehnologic în aviaţie. Proiectul X51A WaveRider este susţinut financiar de NASA şi de Pentagon, aceştia din urmă sperând să-l folosească în cadrul noilor generaţii de arme, precum şi în cadrul aeronavelor militare de tip stealth.

Conform portalului de specialitate Globalsecurity.org, programul The Wave Ryder a costat până în prezent 89 milioane lire sterline.

Stresul e o mare necunoscută: un studiu recent arată că poate fi bun... cel puţin pentru păsări

Multe studii au susţinut că nivelul mare de hormoni asociat cu stresul este un semn de slăbiciune a puilor de păsări, care le reduce şansele de supravieţuire. Acum, însă, cercetări recente realizate asupra unor păsări cântătoare au scos la iveală faptul că nivelul crescut al unor hormoni îi ajută pe puii de păsări să supravieţuiască.

Studiul a fost realizat luând ca model o specie americană de sturz, Catharus ustulatus. r=Rezultatele arată că, la aceste păsări, nivelul ridicat de hormoni glucocorticoizi, implicaţi în răspunsul natural la stres, sunt corelaţi cu mişcarea, hrănirea şi comportamentul de apărare împotriva prădătorilor.

Studiul specialiştilor de la Universitatea din Oregon, SUA, subliniază faptul că există doar o şansă din trei ca păsările juvenile să supravieţuiască, iar acest lucru pare să depindă mai mult de hormonii de stres decât de oricare alt factor.

"La aceste păsări, stresul şi prezenţa unui nivel ridicat de hormoni de stres au asigurat o mai mare şansă de supravieţuire. Stresul este mai complex decât ne imaginăm", a declarat cercetătorul James Rivers.

Hormonii asociaţi cu stresul au capacitatea de a produce schimbări la nivelul comportamentului şi al trăsăturilor fizice ale păsărilor. Dacă stresul este prea persistent, iar nivelul hormonilor este în permanenţă ridicat, atunci creşterea individului este împiedicată. Totuşi, atunci când vine vorba de etapele vulnerabile, în care puii trebuie să ţină pasul cu părinţii, să capete destulă mâncare pentru a supravieţui sau să se ferească de prădători, nivelul ridicat de hormoni ai stresului îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire.

În 10 ani, Arctica ar putea rămâne fără gheaţă

Un comunicat de presă emis de Agenţia Spaţială Europeană susţine că gheţurile Arcticii se topesc într-un ritm mai intens decât au anticipat specialiştii, iar vina o poartă accelerarea fenomenului de încălzire globală în decursul ultimilor ani.

Imaginile obţinute cu ajutorul noilor sateliţi lansaţi de Agenţia Spaţială Europeană arată că în decursul ultimului an au dispărut peste 900 kilometri cubi de gheaţă arctică - o cantitate de gheaţă cu 50 % mai mare decât cea estimată de specialişti. Dacă ritmul de topire a gheţii se va menţine, întreaga Arctică va rămâne curând fără gheţurile sale caracteristice. Iar specialiştii cred că noua situaţie va duce la o adevărată "goană" după petrolul şi bancurile de peşti din Arctica.

"Analizele preliminare ale datelor noastre indică faptul că ritmul pierderii volumului total al gheţurilor, în această vară, va fi mai mare decât cea estimată anterior", declară Seymour Laxon din cadrul Centrului de Observaţii Polare de pe lângă Colegiul Universitar din Londra, unde sunt analizate datele remise de CryoSat-2, un satelit lansat în anul 2010 cu misiunea de a studia grosimea stratului de gheaţă arctică. De asemenea, grosmea gheţii a fost măsurată şi cu ajutorul unor instrumente de pe submarine. Pînă acum, cercetările se concentraseră mai ales pe măsurarea suprafeţei acoperite de gheţuri.

Comparând datele, cercetătorii au constatat că, la nivelul anului 2004, volumul gheţurilor din centrul Arcticii era de aproximativ 17.000 kilometri cubi, iar în iarna trecută acesta atingea doar 14.000 kilometri cubi. O scădere şi mai marcată s-a înregistrat în cursul verii arctice: volumul gheţurilor din vara lui 2004 era de 13.000 kilometri cubi, iar în vara lui 2012 este de doar 7.000 kilometri cubi.

Cu toate acestea, unuii specialişti precum Kurt Kjaer din cadrul Universităţii din Copenhaga afirmă că este prea devreme să considerăm că dispariţia calotei glaciare arctice este provocată de schimbările climatice.

O examinare a unor fotografii luate din avion arată o topire marcată a gheţarilor din nord-vestul Groenlandei între anii 1985-1993, iar o altă topire similară a gheţurilor a fost observată între anii 2005-2010. Descoperirea acestor fluctuaţii contrazice teoriile care susţin că Groenlanda suferă un proces continuu şi ireversibil de topire a gheţurilor, declanşat de încălzirea globală.

Dacă gheţurile Groenlandei s-ar topi în totalitate, ar rezulta o cantitate de apă suficient de mare încât să ridice nivelul apelor mării cu 7 metri. Însă Kurt Kjaer susţine că e topirea se nu se produce continuu, ci cu întreruperi şi reluări, astfel încât este greu de prezis ce se va întâmpla cu gheaţa Grolenlandei în următoarele decenii, deşi tot el admite că a constatat că, din anul 2000 încoace, de când datează observaţiile, calota glaciară nu se îngroaşă între două episoade de topire.

Record înfricoşător: un şarpe uriaş a fost capturat în Florida

Statul american Florida şi, în particular, Parcul Naţional Everglades se confruntă, în ultimele decenii, cu o invazie de pitoni asiatici, a căror prezenţă are un efect dramatic asupra faunei. Recent, a fost capturat cel mai mare exemplar observat până în prezent: are peste 5 metri lungime.

Şarpele a fost capturat în Everglades, o zonă umedă cu o faună şi floră foarte bogate, unde pitonii asiatici au găsit un mediu prielnic şi s-au înmulţit considerabil.

Situaţia este dramatică, din punctul de vedere al autorităţilor şi al oganizaţiilor de protecţie a naturii, deoarece această specie invadatoare, puternică şi agresivă, este o ameninţare pentru speciile native de păsări, mamifere şi reptile din Everglades. Declinul accentuat al populaţiilor de mamifere din regiune este atribuit comportamentului prădător al pitonilor asiatici, care cresc până la dimensiuni mari şi pot astfel ataca şi ucide mamifere de talie mare.

În încercarea de a controla invazia, autorităţile au instituit vânătoarea de pitoni, permiţând unor persoane cu experienţă, în baza unui permis special, să vâneze aceşti şerpi.

Exemplarul capturat recent este cel mai mare şarpe din această specie prins vreodată în Florida: măsura 5,18 m lungime şi cântărea 74 kg. Exemplarul era o femelă, în oviductele căreia au fost găsite nu mai puţin de 87 de ouă - cifră pe care specialiştii de la Universitatea din Florida o consideră, de asemenea, un record pentru statul respectiv.

Biologii de la Muzeul de Istorie Naturală din Florida, care au examinat şarpele, afirmă că prezenţa acestei specii în fauna SUA este o problemă gravă.

Aceşti pitoni sunt originari din sud-estul Asiei şi au fost găsiţi pentru orima oară în Everglades în 1979, deşi existau mai de mult în Statele Unite, fiind crescuţi în captivitate pentru a fi vânduţi în magazinele de animale. Se crede că ar fi ajuns în Everglades fie ca urmare a eliberării lor în natură de către proprietarii care îi cumpăraseră şi, care, la un moment dat, nu i-au mai vrut, fie ca urmare a evadării din crescătorii, poate în urma unor inundaţii.

Pitonii asiatici sunt bine adaptaţi la mediul acvatic, ceea ce explică faptul că s-au aclimatizat în Everglades, o regiune cu numeroase lacuri şi mlaştini, care le-au oferit un habitat foarte potrivit pentru ei. În clima subtropicală din Florida, au putut rezista peste iarnă şi s-au adaptat atât de bine, încât s-au şi reprodus, dând naştere unor populaţii care sporesc mereu (specialiştii de la Muzeul de Istorie Naturală din Florida au declarat că au găsit chiar 14 exemplare într-o singură zi.). În anul 2000, specia a fost recunoscută ca definitiv instalată, deoarece se reproduce, formând populaţii stabile.