Una dintre cele mai rare plante din lume creşte doar pe două stânci din Spania

În munţii Pirinei, creşte o specie vegetală rarisimă, care i-a uimit pe oamenii de ştiinţă prin durata de viaţă foarte mare şi prin strategiile neobişnuite pe care le foloseşte pentru a supravieţui.

Planta Borderea chouardii a fost găsită numai pe două stânci abrupte din Pirineii spanioli, unde există o populaţie care cuprinde în total doar aproximativ 10.000 de exemplare, ce cresc pe o suprafaţă nu mai mare de un kilometru pătrat.

Borderea chouardii creşte în crăpăturile pietrei, la 850 m deasupra nivelului mării. Planta este un fel de "fosilă vie", o specie relictă (adică o specie foarte veche, care a supravieţuit pînă azi); a apărut, cred oamenii de ştiinţă, în urmă cu cca. 60 de milioane de ani, curând după dispariţia dinozaurilor, când în Pirinei clima era tropicală.

Strategia de supravieţuire a plantei este complexă, implicând mai multe specii de insecte, după cum a descoperit, în urma unui studiu întins pe mulţi ani, cercetătoarea Maria Garcia, de la Consiliul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Spania.

Borderea chouardii este o plantă dioică (cu sexe separate), adică există indivizi femele şi indivizi masculi. De aceea, e necesară o modalitate de a transporta polenul de la indivizii masculi spre cei de sex feminin, pentru a asigura fecundarea. La multe plante, polenizarea se produce pur şi simplu cu ajutorul vântului, dar în cazul speciei Borderea chouardii nu se întâmplă aşa. Maria Garcia a plasat în apropierea plantelor de sex masculin lame de microscop cu o suprafaţă lipicioasă, dar nu a putut colecta astfel polen, ceea ce arată că nu vântul e agentul de transport al polenului.

Cercetătoarea şi-a îndreptat atunci atenţia spre insecte şi a descoperit că Borderea chouardii este polenizată de specii care, în general, sunt rareori implicate în acest fenomen: furnicile. Planta are flori bogate în nectar, care cresc foarte aproape de nivelul solului, mici şi lipsite de un aspect care să atragă atenţia; toate aceste caracteristici indică faptul că planta e polenizată de insecte nezburătoare, care circulă pe sol.

Studiind planta timp de 17 ani, Maria Garcia a descoperit că aproximativ 83% dintre florile femele ajung să facă fructe, ceea ce arată că furnicile, chiar dacă vizitează rar florile, sunt polenizatori foarte eficienţi. Furnicile contribuie şi în alt mod la înmulţirea plantei: transportă seminţele acesteia şi multe plante au fost găsite crescând in cuiburile furnicilor. În rest, planta se autoînsămânţează, scuturându-şi seminţele, dintre care cca. două treimi ajung în crăpăturile stâncilor şi germinează acolo.

Cercetătoarea a descoperit că la supravieţuirea plantei contribuie trei specii de furnici: Lasius grandis, Lasius cinereus şi Pheidole pallidula, aceasta din urmă adunând seminţele plantei, din care consumă două treimi, iar celelelte germinează.

Prin intermediul acestui "parteneriat multiplu", planta reuşeşte să supravieţuiască, deşi această relaţie de interdependeţă cu furnicile este riscantă, deoarece, dacă acestea ar dispărea, planta ar fi şi ea în pericol.

Însă Borderea chouardii mai are un atu, care reprezintă şi el o modalitate de a reduce riscul de extincţie: o longevitate neobişnuită, de până la 300 de ani. Planta se înmulţeşte foarte lent (în 17 ani de cercetări, specialiştii au au găsit doar 139 de "puieţi"), dar acest ritm lent de înmulţire este compensat de durata mare de viaţă. În plus, stâncile pe care creşte sunt inaccesibile animalelor erbivore şi au un climat constatnt, iar adăpostirea plantelor în crăpăturile din rocă le fereşte de efectele unor fenomene meteo extreme.

Maria Garcia a pus la punct un plan de management al speciei pentru a împiedica reducerea populaţiei şi a iniţiat un program ce vizează cultivarea plantei în alte două locuri, pentru a spori efectivul speciei.

Un telescop minuscul, implantat în ochi, este noua soluţie pentru recăpătarea vederii

Virginia Bane, un artist în vârstă de 89 de ani, a încetat să picteze în urmă cu patru ani, atunci când şi-a pierdut vederea din cauza degenerării maculare. Acum, graţie chirurgilor de la Universitatea California, Virginia poate să vadă din nou. Aceştia i-au implantat în ochi, în cadrul unei proceduri inovatoare, un telescop minuscul ce i-a permis să-şi recapete parţial vederea.

„Pot vedea mai bine ca niciodată acum. Culorile sunt mai vii, mai frumoase şi mai naturale. De asemenea, acum pot să citesc din nou, ceea ce n-am mai făcut de 7 ani. Abia aştept să mă reapuc de pictat”, a declarat Bane.

Degenerarea maculară este principala cauză a pierderii vederii în rândul pacienţilor în vârstă. Afecţiunea provoacă degradarea maculei, un ţesut din retină, ceea ce duce la pierderea vederii centrale. Implantul telescopic, ce este mai mic decât un bob de mazăre, funcţionează prin proiectarea imaginilor pe o porţiune neafectată a retinei, astfel că pacienţii pot vedea din nou obiectele aflate în faţa lor.

Considerată a fi cea mai sensibilă parte a retinei, macula este compusă din milioane de celule care detectează lumina şi care permit unei persoane să vadă imagini detaliate cu obiectele şi persoanele aflate drept în faţa lor. Retina, aflată în partea din spate a ochiului, transformă lumina în semnale electrice pe care le transmite către creier prin nervul optic. Apoi, creierul transformă aceste semnale în imagini. Persoanele ce suferă de degenerare maculară pierd detaliile din aceste imagini, care par neclare.

Specialiştii spun că Bane va beneficia de o vedere îmbunătăţită în timp, pe măsură ce creierul ei se va reobişnui să vadă. „Acum, ea îşi foloseşte ochiul stâng, în care se găseşte implantul telescopic, pentru a vedea detalii, precum cifrele de pe cuptorul cu microunde sau literele dintr-o carte. Ochiul ei drept, netratat, este folosit pentru vederea periferică, ceea ce o ajută la deplasare. Cu timpul, creierul va face automat tranziţia între cei doi ochi în funcţie de nevoi”, a explicat Richard Van Buskirk, specialist în cadrul organizaţiei californiene Society for the Blind.

Până acum, doar 50 de pacienţi din SUA beneficiază de acest implant.

Anumite alimente ar putea combate boala Alzheimer

Oamenii de ştiinţă au descoperit că un nivel scăzut de vitamina C şi de beta-caroten este asociat cu o probabilitate mai mare de apariţie a bolii Alzheimer. Ca urmare, consumul unor alimente bogate în aceşti antioxidanţi ar putea fi util în lupta împotriva acestei maladii.

Un grup de cercetători germani de la Universitatea din Ulm a realizat un studiu la care au participat 74 de persoane ce prezentau simptome moderate de Alzheimer şi 158 de persoane sănătoase. Toţi subiecţii aveau vârste cuprinse între 65 şi 90 de ani.

Participanţii au fost supuşi unor teste neuropsihologice şi au răspuns la un chestionar privind stilul de viaţă; de asemenea, le-a fost calculat indicele de masă corporală şi li s-au făcut analize de sânge.

Diferenţele nu au întârziat să apară: cercetătorii au observat că nivelurile serice (concentraţia în serul sanguin) a doi anumiţi antioxidanţi - vitamina C şi beta-carotenul - erau semnficativ mai mici la participanţii cu Alzheimer decât la cei sănătoşi.

Nu au fost observate diferenţe în ceea ce priveşte nivelul altor antioxidanţi precum licopenul, vitamina E, coenzima Q10.

Simptomele maladiei Alzheimer includ pierderi de memorie, scăderea capacităţii de orientare şi declinul cognitiv, determinate de alterări morfologice şi funcţionale la nivelul creierului, printre care acumulările de proteine beta-amiloide, degenerarea fibrilelor (microstructuri care intră în alcătuirea neuronilor) şi scăderea numărului de sinapse (structuri la nivelul cărora are loc comunicarea între neuroni).

De asemenea, oamenii de ştiinţă bănuiesc că aşa-numitul stres oxidativ, care împiedică utilizarea optimă a oxigenului în organismul uman, este un alt factor care favorizează dezvoltarea bolii.

Această bănuială i-a stimulat să încerce să afle dacă antioxidanţii (care combat stresul oxidativ) ar putea proteja creierul împotriva degenerării.

Deşi mai sunt necesare şi alte cercetări pentru confirmarea rezultatelor, studiul sugerează că fructele şi legumele ar putea juca un rol în lupta împotriva demenţei de tipul bolii Alzheimer.

"Sunt necesare studii longitudinale cu mai mulţi participanţi pentru a confirma că vitamina C şi beta-carotenul ar putea preveni instalarea şi agravarea maladiei Alzheimer", a declarat dr. Gabriele Nagel, unul dintre conducătorii studiului.

Vitamina C se găseşete, de pildă, în fructe citrice, iar beta-carotenul - în morcovi, spanac ş caise.

După 28 de ani, cercetătorii au descoperit o nouă specie de maimuţă, neştiută lumii până acum

Oamenii de ştiinţă anunţă că au descoperit o nouă specie de maimuţă ce trăieşte în pădurile izolate din Republica Democrată Congo, animalul fiind cunoscut până acum doar de locuitorii din zonă.

Noua specie poartă numele de Cercopithecus Lomamiensis. În schimb, localnicii din zona pădurii Lomami din Congo, unde aceasta trăieşte, au denumit-o Lesula.

Cercetătorii nu se aşteptau ca în această epocă, în care suprafaţa Pământului a fost fotografiată în întregime din satelit şi pusă la dispoziţie publicului pe Internet, să mai fie posibilă descoperirea unei noi specii de maimuţă.

"Nu am fi crezut niciodată că vom găsi o nouă specie acolo", explică John Hart, coordonatorul efortului ştiinţific, "însă bazinul Lomami se întinde pe o suprafaţă foarte mare, foarte puţini biologi explorându-l până acum".

Procesul ştiinţific ce a dus la identificarea noii specii a fost unul riguros, însă descoperirea se datorează unei întâmplări norocoase.

"Echipa noastră de teren a efectuat o oprire de rutină în Opala, aşezarea cea mai apropiată de pădurea în care lucrăm de obicei", a povestit Hart.

Membrii echipei au văzut o maimuţă ciudată care era legată de un par. Aceasta era animalul de companie al lui Georgette, fiica directorului şcolii din sat. Copilul adoptase maimuţa atunci când mama acesteia fusese omorâtă de un vânător în pădure. Tatăl ei a explicat cercetătorilor că este vorba de o Lesula, o maimuţă cunoscută de vânătorii din acea zonă a pădurii.

Cercetătorii au făcut poze cu maimuţa şi i le-au arătat lui Hart. "Am văzut din prima că este vorba despre ceva complet diferit. Arăta ca o maimuţă care trăieşte mai la est, însă coloritul era complet diferit". Respectiva specie este maimuţa cu faţă de bufniţă (Cercopithecus hamlyni), însă imaginile realizate de echipa de cercetători arătau că maimuţa fotografiată prezenta o morfologie distinctă.

Chiar dacă aspectul exterior al celor două maimuţe era diferit, acestea ar fi putut aparţine aceleiaşi specii. De aceea, Hart a apelat la o echipă de geneticieni şi antropologi pentru a afla adevărul.

Studiul exhaustiv a durat trei ani, iar dovezile au arătat că, într-adevăr, este vorba despre o nouă specie.

Analiza 3D a craniilor celor două maimuţe a arătat că Lesula prezintă orbite mai mari şi alte diferenţe minore, dar semnificative.

Studiile genetice au confirmat la rândul lor că este vorba despre altă specie. Cercetătorii de la Universităţile New York şi Florida Atlantic au identificat în urma studiilor genetice un strămoş comun al celor două specii de maimuţe. Specialiştii cred că cele două maimuţe au evoluat separat după ce o serie de râuri au despărţit habitatele acestora.

"Testele de laborator, alături de munca pe teren şi de analiza genetică au arătat că este vorba de două specii diferite. Cele două specii s-au separat acum câteva milioane de ani. Acest lucru demonstrează că încă mai există locuri pe Terra despre care ştim foarte puţine lucruri", a declarat Christopher Gilbert, un antropolog ce a luat parte la studiu.

Lesula trăieşte pe o arie de 17.000 de kilometri pătraţi între râurile Lomani şi Tshuapa. Până de curând, aceasta era una dintre cele mai puţin explorate zone împădurite din Congo.

Hart speră că această descoperire extraordinară va duce la o reînnoire a efortului de a salva pădurile din Africa centrală, a căror supravieţuire este ameninţată de braconieri, hoţii de lemne şi de guvernele slabe din zonă. Hart afirmă că aceste păduri sunt o importantă sursă de descoperiri ştiinţifice, jucând totodată un rol cheie în biodiversitatea planetei.

Acum, cercetătorul a creat Fundaţia Lukuru, urmând să lucreze alături de autorităţile congoleze pentru a crea un nou parc naţional în bazinul Lomani, înainte ca acesta să-şi piardă biodiversitatea. "Vrem să transformăm Lesula într-o specie emblematică ce poartă în numele întregii faune un mesaj în favoarea conservării", spune Hart.

Cu toate acestea, primul exemplar de Lesula descoperit - animalul de companie al lui Georgette - nu a avut o soartă prea bună. La un moment-dat, Georgette a lăsat maimuţa să fie liberă, în pădure. "Se pare că cineva a capturat-o, până la urmă. Cel mai probabil a ajuns în oala de gătit a cuiva", a declarat Hart. Cercetătorul speră ca acum autorităţile să elaboreze măsuri de protecţie care să prevină ca şi celelalte exemplare din această specie să aibă aceeaşi soartă.

A fost creat braţul robotizat cu cea mai delicată atingere

Dacă i se cere unui robot obişnuit să ridice un obiect delicat, probabilitatea ca maşina să îl zdrobească este foarte mare, din cauza braţelor metalice. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au decis să creeze roboţi cu o atingere mai delicată.

Cea mai recentă creaţie a acestora este un tentacul robotizat care are capacitatea de a se răsuci în jurul unei flori fără a o strivi. Tentaculul este creat dintr-un plastic flexibil care conţine trei canale ce se întind de-a lungul membrului. 

Pomparea selectivă de aer în canale determină tentaculul să se îndoaie, permiţându-i să se strângă în jurul unui obiect cu o priză uşoară. Spre deosebire de alţi roboţi care se pot mişca doar într-o singură direcţie, în cazul noului braţ robotizat, divizarea canalelor de aer în mai multe secţiuni permite ca mai multe părţi din tentacul să se îndoaie în direcţii diferite, producând o gamă completă de mişcări 3D. 

De asemenea, echipa condusă de George Whitesides a testat robotul adăugând la capătul lui o cameră video, o seringă sau o ventuză. Prin ataşarea acestor accesorii, invenţia şi-a depăşit statutul de simplu braţ robotizat. Tehnologia simplă şi ieftină din spatele tentacului îi fac pe acesta să fie ideal pentru lucrul cu obiecte fragile sau manevrare în spaţii înguste şi periculoase. 

Cu toate acestea, nevoia de aer a tentaculului îl face incompatibil pentru roboţii foarte mici. 

Un nou test genetic ar putea prezice autismul

Oamenii de ştiinţă din Australia au creat un test genetic pentru a preveni tulburările din spectrul autismului la copii. Invenţia oferă noi speranţe cu privire la detectarea şi tratarea acestor boli.

Aproape unul din 150 de copii suferă de una dintre tulburările din spectrul autismului, având simptome precum lipsa interesului de a comunica şi de a socializa, şi chiar retardul cognitiv. 

În studiul lor, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Melbourne au utilizat date prelevate de la 3.000 de indivizi americani diagnosticaţi cu autism, pentru a identifica 237 de markeri genetici în 146 de gene şi căile metabolice celulare corespunzătoare. 

Prin măsurarea acestor markeri, care fie contribuie la dezvoltarea autismului, fie protejează individul împotriva acestuia, oamenii de ştiinţă au putut evalua riscul de apariţie a acestei tulburări. 

În testul genetic, markerii de risc cresc scorul, pe când cei de protecţie scad scorul. Cu cât rezultatul este mai mare, cu atât individul are mai multe şanse de a dezvolta una din tulburările prezente în spectrul autismului. 

“Acest test ar putea ajuta la detectarea timpurie a autismului la bebeluşi şi copii, putând totodată să faciliteze procesul de îngrijire a acestora”, a declarat coordonatorul studiului  Stan Skafidas.

Pentru moment, testul a reuşi să prezică şansele de apariţie a autismului la un grup de persoane din Europa Centrală. El a dat dovadă de o acurateţe de 70% , iar cercetările vor continua, luând în considerare şi alte populaţii. 

Dacă testul se va dovedi destul de bun pentru a fi aprobat, el va putea să îi ajute pe medici să reducă dificultăţile de comportament şi cele cognitive întâlnite la autişti. “Identificarea timpurie a riscului ne va ajuta să îmbunătăţim viaţa celor afectaţi şi a familiilor lor”, a încheiat neuropsihologul Renee Testa. 

Două minute şi jumătate de exerciţii intense îţi pot salva inima

Veste bună pentru cei care s-au săturat să petreacă ore întregi la sala de sport: două minute şi jumătate de exerciţii intense ar putea fi la fel de eficiente ca 90 de minute petrecute pe banda de alergare.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen au realizat un studiu pe două grupuri de bărbaţi cu vârste între 18 şi 32 de ani. Bărbaţii dintr-un grup au fost rugaţi să facă sprinturi de mare intensitate, în timp ce restul participanţilor şi-au petrecut câte o jumătate de oră mergând cu bicicleta sau plimbându-se în ritm alert.

La finalul studiului s-a constat că cei care au sprintat  de 5 ori câte 30 de secunde, la interval de 4 minute,  au înregistrat o scădere mai rapidă a nivelului de grăsime din sânge, comparativ cu restul subiecţilor implicaţi în cercetare. 

La două zile după ce au fost supuşi exerciţiilor, pacienţii au fost rechemaţi în laborator unde au mâncat un mic dejun bogat în lipide şi un prânz bazat pe pâine, maioneză şi brânză. Conţinutul de grăsime a fost calculat în funcţie de cât de repede creştea nivelul său în sânge. 

Experţii spun că aglomerările de grăsime apărute în sânge după consumul alimentelor bogate în lipide, poate bloca arterele, provocând boli cardiovasculare. 

Descoperirea sugerează că, spre deosebire de exrciţiile cu o intensitate moderată, precum mersul pe jos 30 de minute sau pedalatul, care reduc conţinutul grăsimii din sânge cu 11 procente, cele scurte dar foarte intense  pot duce la o scădere de 33% a nivelului de grăsime. 

Oamenii de ştiinţă cred că este posibil ca exerciţiile scurte şi foarte intense să determine ficatul să extragă mai multă grăsime din sânge. În plus, chiar dacă astfel de antrenamente nu ajută la creşterea forţei, ele aduc îmbunătăţiri la nivelul rezistenţei. Totodată oamenii de ştiinţă admit că un astfel de exerciţiu poate dura 20 de minute, în condiţiile în care  în timpul lui se recomandă 4 pauze de câte 4 minute, dar consideră că importanţa descoperirii este semnificativă mai ales pentru oamenii care nu au destul timp pentru a ajunge la sala de sport. 

Cel puţin 100 de specii de vieţuitoare riscă să dispară până în 2020

Un consorţiu internaţional alcătuit din mai bine de 8.000 de oameni de ştiinţă a fost organizat de curând pentru a căuta strategii de salvare a celor mai ameninţate animale, plante şi fungi de pe Pământ.

În ultimul timp, nevoia tot mai mare a omului de a avea spaţiu pune presiune pe regatul animal. Raportul oamenilor de ştiinţă învinuieşte obiceiurile poluante ale omului, dar şi alţi factori precum lărgirea oraşelor sau defrişarea. Toate aceste activităţi umane au dus la extincţia multor specii, iar procesul pare să nu se mai termine, având în vedere că din ce în ce mai multe vieţuitoare ajung pe lista roşie. 

Rafetus swinhoe este o broască ţestoasă cu carapace moale şi este extrem de rară. Singura populaţie numără doar 4 indivizi

Acum, deşi 100 de specii din 48 de state sunt pe cale să dispară rapid şi pentru totdeauna, nimeni nu face nimic pentru a le proteja şi salva. În topul celor mai periclitate specii se numără iguana Cyclura collei care a fost declarată extinctă, dar despre care, ulterior, s-a aflat că ar mai exista în două populaţii foarte mici şi palmierul “sinucigaş” de Madagascar (Tahina spectabilis), care se luptă să crească de-a lungul a mai multor decenii pentru ca apoi să producă nişte flori galbene şi să moară. 

 Palmierul “sinucigaş” de Madagascar

Multe dintre aceste specii, precum ciocârlia de Etiopia (Mirafra cantillans) sau liliacul (Coleura seychellensis) nu sunt la fel de cunoscute ca leii sau belenele, dar fiecare dintre ele adaugă câte ceva la ecosistemul planetei. 

Raportul numit Priceless or Worthless? (Nepreţuit sau fără valoare?) susţine că fiecare specie are nevoie de o bună protecţie pentru a nu dispărea până în 2020. 

Specie de broască ţestoasă rară, populaţia de Astrochelys yniphora numărând doar 440, maxim 770 de indivizi

“Mai bine de jumătate dintre aceste animale nu primesc niciun fel de atenţie. Mişcarea de conservarea s-a bazat prea mult pe avantajele pe care ni le oferă nouă natura, iar multe habitate şi animale sălbatice sunt valorificate în funcţiile de beneficiile pe care le aduc oamenilor. Acest proces a îngreunat procele conduse de conservatori pentru protejarea speciilor ameninţate”, a declarat profesorul Jonathan Baillie. 

Antilophia bokermanni, pasare cu o populaţie foarte restrânsă, originară din Brazilia

Totodată, lucrarea subliniază că “pentru a preveni aceste extincţii este nevoie de fonduri, resurse de ordinul miliardelor provenite de la guvern”. Cele mai importante măsuri, spun specialiştii, ar fi acelea de a extinde ariile protejate şi de a interzice vânătoarea. 

Eurynorhyncus pygmeus, pasăre originară din rusia, cu o populaţie sub 100 de perechi

Baillie spune că în ultimul timp, oamenii şi-au făcut un obicei din a judeca animalele şi plantele după valoarea lor economică redată de serviciile în care ele pot fi incluse, cum este în cazul medicinei sau a industriei alimentare. Deşi valoarea unora dintre specii ar putea să nu pară evidentă, de fapt, toate speciile contribuie la funcţionarea sănătăţii planetei. 

Petroica traversi, pasăre cu o populaţie de doar 224 indivizi

 (Risiocnemis seidenschwarzi) Libelulă de tip damselfly care poate fi găsită doar în insula Cebu 

(Scaturiginichthys vermeilipinnis), Peşte de mici dimensiuni observat pentru prima dată în anii '90

Energia neagră există, până la urmă? Aproape sigur da, spun oamenii de ştiinţă

Când e vorba despre un subiect atât de controversat ca existenţa misterioasei energii negre, despre care se crede că alimentează expansiunea accelerată a universului, un răspuns tranşant la întrebarea „există sau nu” e dificil de dat. Dar, recent, o echipă anglo-germană de specialişti a afirmat că probabilitatea ca energia neagră să existe este de 99.996%.

La acestă concluzie au ajuns, după doi ani de cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, şi Universitatea din Munchen, Germania. Cu alte cuvinte, energia neagră este la fel de probabil să existe ca şi bosonul Higgs - a cărui mult-aşteptată descoperire a fost anunţată anul acesta de specialiştii de la CERN, cu o probabilitate similară.

Deşi teoria energiei negre este accceptată de mulţi oameni de ştiinţă drept cea mai bună explicaţie a expansiunii accelerate a universului, există şi savanţi sceptici în această privinţă.

Astronomii care au studiat, timp de un deceniu, lumina provenită de la supernovele îndepărtate, ajungând astfel la concluzia că Universul se extinde cu viteză tot mai mare, au primit în 2011 Premiul Nobel pentru Fizică.

Însă alţi oameni de ştiinţă susţin că această aparentă accelerare a expansiunii universului ar fi de fapt o iluzie, determinată de mişcarea relativă a pămîntului în raport cu restul universului

Alţiii consideră că expansiunea accelerată nu are legătură cu energia neagră, ci cu gravitaţia, fenomen pe care, însă, noi nu îl înţelegem complet, iar din cauza acestor lacune în cunoaştere nu reuşim să explicăm convenabil fenomenul expansiunii.

"Energia neagră este una dintre marile enigme ştiinţifice ale vremurilor noastre, aşa că nu e de mirare că mulţi cercetători au dubii în privinţa existenţei ei. Dar, pe baza cercetărilor noastre, suntem mai convinşi ca oricând că această stranie componentă a universului este reală - chiar dacă habar n-avem în ce constă", a declarat Bob Nichol, membru al echipei de cercetători de la Universitatea Portsmouth.

Una dintre ideile fundamentale ale cosmologiei moderne este aceea că universul "vizibil" - stele, planete, gaze - alcătuieşte doar 4% din cosmos, restul fiind format din energie neagră (componenta majoritară, care s-ar găsi în proporţie de 73%) şi materie neagră (23%), abia ceva mai bine cunoscută decât energia neagră.

Una dintre piesele de rezistenţă ale teoriei privind existenţa energiei negre este aşa-numitul efect integrat Sachs-Wolfe.

În 1967, Rainer Sachs şi Arthur Wolfe au elaborat o teorie care susţine că lumina provenită din radiaţia reziduală (ceea ce a mai rămas din enorma cantitate de radiaţie emisă cu prilejul Big Bang-ului) îşi schimbă lungimea de undă pe măsură ce trece prin câmpurile gravitaţionale ale concentrărilor de materie din univers - un efect cunoscut sub numele de deplasare spre roşu gravitaţională.

Existenţa energiei negre ar permite luminii provenite din această radiaţie reziduală să îşi mărească energia trecând prin acumulări mari de masă gravitaţională.

În 1996, astronomii Robert Crittenden şi Neil Turok au sugerat că suprapunerea unei hărţi a Universului peste o imagine a radiaţiei cosmice reziduale ar putea indica unde poate fi observat acest efect. Şi, în 2003, efectul - deşi slab ca intensitate - a fost într-adevăr observat.

Descoperirea a fost considerată drept o dovadă a existenţei energiei negre în univers. Dar unii oameni de ştiinţă au pus la îndoială această idee, considerând că efectul observat putea fi produs de praful cosmic.

În studiul ei recent, echipa anglo-germană a reexaminat metodic toate argumentele "contra" şi a refăcut lucrările bazate pe ideea suprapunerii hărţilor, folosind însă hărţi îmbunătăţite.

A ajuns astfel la concluzia că energia neagră este aproape sigur responsabilă de existenţa celor mai calde părţi ale radiaţiei cosmice de fond. Nicio altă ipoteză nu a putut explica mulţumitor ceea ce au observat, aşa că, în final, explicaţia cea mai plauzibilă rămâne energia neagră.

În viitor, telescoapele de mari dimensiuni - cum este Square Kilometre Array, care urmează să fie amplasat în zone izolate din Africa de Sud şi Austrlia - ar putea îmbunătăţi rezultatele procesului dificil de măsurare a distanţelor în univers şi ar oferi date mai concludente.

Jupiter tocmai a salvat Terra de la un impact devastator

Ieri, un astronom amator care studia planeta Jupiter a observat o strălucire luminoasă în partea superioară a atmosferei planetei ce a durat aproximativ două secunde.

„În dimineaţa zilei de 10 septembrie 2012, la ora 11:35:30 GMT, am observat o explozie strălucitoare pe Jupiter. Flash-ul luminos părea să aibă un diametru de 160 de kilometri”, a explicat Peterson, astronomul amator ce a văzut evenimentul în timp real.

Momentul a fost surprins de un alt astronom amator, George Hall, care filma planeta Jupiter chiar la momentul respectiv. Citind descrierea lui Peterson pe un forum dedicat astronomiei, Hall a hotărât să analizeze imaginile capturate şi a descoperit că a filmat evenimentul respectiv.

Indiciile sugerează că este vorba despre un impact al unei comete sau al unui asteroid, corpul ceresc fiind atras de gravitaţia puternică a planetei Jupiter. Fără acţiunea planetei Jupiter, acest impact ar fi putut afecta altă planetă din sistemul nostru solar, inclusiv Terra.

Astronomii cred că Jupiter joacă rolul unui scut cosmic pentru planeta noastră, măturând din calea Pământului obiectele ce pot provoca un impact devastator. Unii oameni de ştiinţă afirmă că viaţa pe Terra nu s-ar fi putut dezvolta fără efectul protector al lui Jupiter.

Doar în ultimii trei ani, astronomii au observat patru coliziuni majore pe suprafaţa planetei Jupiter. „Fără Jupiter, planeta noastră ar suferi mult mai multe coliziuni”, a explicat Glenn Orton, specialist NASA în cadrul Jet Propulsion Laboratory.

Iată imaginile ce surprind momentul impactului:

A fost descoperită în Dunăre o epavă intactă ce datează din Evul Mediu

Arheologii maghiari au descoperit în Dunăre o navă intactă, despre care cred că s-a scufundat în râu în timpul Evului Mediu.

Epava este îngropată în nămol şi pietriş în apropiere de Tahitótfalu, la 30 de kilometri nord de Budapesta, nefiind încă excavată.

Un studiu preliminar efectuat de specialiştii de la Argonauts Research Group în colaborare cu muzeul judeţean din Szentendre a arătat că nava măsoară aproximativ 12 metri în lungime şi 3 metri în lăţime. Arheologii au putut observa că podeaua navei conţine scânduri de stejar şi că peretele lateral al navei a fost cioplit dintr-un singur buştean.

„În toată Europa au fost găsite doar câteva nave de acest tip”, a explicat Attila J. Tóth, reprezentantul oficialităţilor maghiare, pentru Discovery News.

Cel mai probabil, nava s-a scufundat în urma unui accident. „Navigaţia pe râu era foarte periculoasă. Navele cu încărcături comerciale ce navigau în aval se deplasau cu ajutorul vâslelor şi a cârmei, fiind foarte dificil de efectuat manevre. De aceea, adeseori aveau loc accidente”, a explicat Tóth.

Cel mai mare fluviu al Europei centrale, Dunărea, juca un rol foarte important pentru Ungaria în Evul Mediu, făcând legătura cu Imperiul German spre vest şi cu Imperiul Bizantin spre sud, fiind un canal navigabil cu însemnătate comercială şi militară.

Arheologii speră să înceapă prima fază a excavaţiilor anul viitor. „Curentul şi vizibilitatea redusă fac aproape imposibilă cercetarea în Dunăre. Descoperirea este foarte promiţătoare, deoarece bănuim că este vorba despre o epavă intactă”, a spus Tóth.

În interiorul navei, arheologii au descoperit un vas medieval lângă o scândură din podea.

„Credem că este posibil ca întreaga încărcătură a navei să se fi păstrat, fiind protejată de bancul de pietriş”, a adăugat oficialul maghiar.

În ciuda faptului că numeroase nave s-au scufundat în Dunăre, până acum au fost găsite doar câteva epave, astfel că specialiştii se arată extrem de interesaţi de noua descoperire.

O singură proteină din spermă produce în corpul femelelor schimbări masive, ce avantajează masculii

Oamenii de ştiinţă au descoperit că o proteină ce se găseşte în spermă provoacă o gamă largă de reacţii ale genelor aflate în corpul femelelor, aceasta fiind o metodă prin care masculii schimbă comportamentul femelelor în interesul propriu.

Noua cercetare arată că sexul poate provoca schimbări „remarcabile” în corpul femeilor – modificând fertilitatea, imunitatea, libido-ul, ritmul alimentaţiei şi tiparul somnului – prin activarea unui set de gene.

Specialiştii au efectuat studiul pe musculiţe de oţet, însă aceştia afirmă că rezultatele cercetării se aplică la mai toate animalele în care sperma este eliberată în corpul femelei în timpul actului sexual, printre acestea numărându-se şi omul.

Cercetătorii de la University of East Anglia au descoperit studiind femelele Drosophila melanogaster că o singură proteină aflată în lichidul seminal generează un lanţ de reacţii ale unui număr mare de gene din corpul femelelor, schimbările având loc la diferite perioade de timp după actul sexual şi fiind evidente în mai multe părţi ale corpului femelei.

„Ştiam deja că lichidul seminal transferat de la masculi la femele în timpul actului sexual produce efecte remarcabile. În cadrul acestei cercetări ne-am concentrat pe o singură proteină enigmatică ce se găseşte în spermă şi care este supranumită «peptida sexului». Am descoperit că această proteină provoacă un număr foarte mare de schimbări ale activităţii genelor. Printre genele afectate se numără cele care controlează procesele de dezvoltare a ovulului, embriogeneza, imunitatea, percepţia alimentelor, comportamentul şi chiar, în mod neaşteptat, genele care controlează fototransducţia - procesul prin care lumina este convertită în semnale electrice”, explică profesorul Tracey Chapman, coordonatorul studiului.

„Efectele acestor proteine din spermă favorizează interesele masculului şi generază costuri pentru femele, din care rezultă un conflict sexual”, a mai spus specialistul.

„Studiul nostru arată că această proteină din spermă este un «coordonator al procesului de reglementare”, ceea ce înseamnă că bărbaţii au, practic, o influenţă directă şi globală asupra comportamentului feminin şi asupra sistemului reproducător al femelelor. Aceste efecte pot fi întâlnite la numeroase specii”, a explicat profesorul Chapman.

„iată un exemplu al acestui conflict sexual: masculii ar putea folosi aceste proteine din spermă pentru a se asigura că femelele depun o investiţie considerabilă în generaţia actuală de urmaşi, chiar dacă această decizie nu este una avantajoasă pe termen lung pentru femei”, a concluzionat specialistul.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society B.

Noi studii susţin că înălţimea copilului poate fi afectată de o problemă a mamei

Mamele care prezintă simptome ale depresiei postnatale ar putea avea copii mai scunzi, susţine un studiu recent.

Oamenii de ştiinţă de la Şcoala Johns Hopkin din Baltimore au analizat datele privind înălţimea a mai bine de 6500 de copii preşcolari. Astfel s-a constat că în jurul vârstei de 4 ani, copiii ai căror mame au fost uşor deprimate în primele luni după naştere, au cu 40% mai multe şanse de a fi mai scunzi decât restul copiilor.

Studiul sugerează că legătura dintre depresia mamei şi înălţimea copiilor persistă mai mulţi ani după episodul depresiv al mamei. Din fericire, însă, s-a observat că unii dintre aceşti copii au început să se dezvolte normal după vârsta de 5 ani.

Deşi în studiu nu se specifică momentul în care a început şi s-a sfârşit depresia mamei, specialiştii sunt de părere că în cazurile prezentate, ea trebuie să fi durat câteva luni.

Cu toate că studiul nu a descoperit ce anume determină această legătură dintre depresia mamei şi înălţimea copilului, profesorul Kenneth Robbins, de la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii Wisconsin are câteva terorii. El consideră că există posibilitatea ca unii copii să fie, la rândul lor, deprimaţi, fenomen ce le poate afecta sistemul endocrin şi nivelul hormonilor de creştere.

Studiul nu a confirmat dacă femeile fuseseră diagnosticate cu depresie postpartum, dar specialiştii consideră că rezultatele cercetării ar fi similare şi în cazul mamelor diagnosticate clinic.

"Există multe motive pentru care mamele deprimate ar trebui să încerce să se trateze, iar acest studiu aduce o dovadă în plus", a declarat Pamela Surkan.

Studii anterioare au demonstrat că depresia postpartum este asociată cu o slabă dezvoltare a fătusului, retard lingvistic şi cognitiv, probleme de comportament, dar şi alte dificultăţi privind legătura dintre mamă şi copil. Detectarea timpurie şi tratarea mamelor care au simptome ale depresiei postpartum ar putea preveni apariţia problemelor de dezvoltare la copii.

Noul cal mecanic al Pentagonului este mult mai "deştept" decât predecesorii săi

Compania constructoare de roboţi, Boston Dynamics, aduce noi îmbunătăţiri sistemului Legged Squad Support System, descendentul câinelui-robot Big Dog. Noua versiune a calului mecanic, care va ajuta soldaţii pe câmpul de luptă, are capacităţi superioare faţă de modelele anterioare.

Acum, robotul are posibilitatea nu doar de a recunoaşte liderul echipei, dar şi de a-l urma. Fără a fi controlat de la distanţă, robotul poate merge pe urmele stăpânului său. Mai mult, se pare că el poate urma şi alţi roboţi ca el, reuşind chiar să menţină toţi acelaşi ritm constant de mers.

Totodată, aşa cum veţi putea observa în filmare de mai jos, actualul robot este mult mai puţin zgomotos comparativ cu vechea versiune. Spre deosebire de maşini şi camioane, robotul-cal poate traversa orice fel de teren accidentat, aducând cu el o încărcătura de până la 180 de kilograme pe o distanţă de 32 de kilometri, fără a necesita realimentare.

"Alte îmbunătăţiri includ capacitatea de a merge la pas cu o viteză între 1 şi 7 km/h în funcţie de teren şi abilitatea de a fi foarte stabil pe propriile lui picioare. În cazul în care se răstoarnă, LS3 reuşeşte să se ridice rapid şi să îşi reia drumul", a declarat Army Lt. Col. Joe Hitt.

Cea mai mare reuşită matematică a secolului XXI

Liniştita lume a matematicienilor a fost tulburată de un cercetător care susţine că a reuşit să rezolve una dintre cele mai importante probleme ale teoriei numerelor. Matematicianul Shinichi Mochizuki, de la Universitatea Kyoto din Japonia a eliberat un raport de 500 de pagini în care susţine că a demonstrat “conjenctura abc”.

Conjenctura abc a fost propusă independent de David Masser şi Joseph Oesterle în 1985 este una dintre cele mai importante teorii. "Dacă ea va fi validată va rezolva dintr-o lovitură numeroase probleme diofantine, printre care se numără şi Ultima Teoremă a lui Fermat. În cazul în care se dovedeşte că Mochizuki are dreptate, atunci aceasta va fi cea mai mare realizarea matematică din secolul XXI", a declarat matematicianul Dorian Goldfeld de la Universitatea Columbia.

Conjenctura conţine numeroase probleme diofantine printre care şi Ultima Teoremă a lui Fermat (x la puterea n plus y la puterea n este diferit de z la puterea n unde x,y,z sunt numere întregi iar n este mai mare de 2), enunţată de savantul francez în secolul al XVII-lea şi care, timp de sute de ani, a rămas o enigmă pentru matematicienii din întreaga lume.

De-a lungul timpului, mulţi matematicieni au încercat să demonstreze conjenctura. În 2007, matematicianul francez Lucien Szpiro, a cărui muncă din 1978 a condus la crearea ulterioară a conjencturii abc, a susţinut că ar fi găsit o rezolvare. Cu toate acestea, în scurt timp s-a demonstrat că explicaţia lui nu poate fi validă.

Pentru acest proiect, Mochizuki a dezvoltat tehnici pe care doar puţini matematicieni le înţeleg şi care implică noi "obiecte" matematice (entităţi abstracte similare cu exemple mai familiare precum obiecte geometrice, permutaţii şi matrice). "Până acum, el este singurul care înţelege în totalitate acest proiect", a declarat Goldfeld.

Conform profesorului Brian Conrad lucrarea lui Mochizuki oferă noi perspective care nu vor fi acceptate cu uşurinţă de comunitate. Cercetarea matematicianului nipon este publicată sub formă a patru lucrări lungi care fac referire la alte studii mai vechi, ceea ce înseamă că verificarea teoriei va dura destul de mult. Cu toate acestea, se pare că abilitatea sa de a demonstra teoreme este recunoscută de mulţi matematicieni ca urmare a lucrărilor sale anterioare.

"Pe lângă faptul că este posibil să se fi găsit o soluţie la conjenctura abc, cu adevărat spectaculos este faptul că aceste tehnici, utilizate de Mochizuki în demonstraţie, ar putea fi instrumente foarte puternice pentru rezolvarea unor viitoare probleme din teoria numerelor", a concluzionat Conrad.

Misterul „OZN-urilor multicolore” a fost descifrat

Pe data de 23 de august, anul curent, în comitatul Leicestershire din Marea Britanie, zeci de oameni au fost martori la apariţia pe cer, la asfinţit, a unor lumini colorate - de cel puţin trei culori diferite - care se deplasau silenţios deasupra câmpiei. Prea mici pentru a fi avioane sau elicoptere, ciudatele apariţii au dat imediat naştere speculaţiilor despre OZN-uri şi extratereştri, dar, recent, o altă explicaţie a fost oferită pentru a lămuri enigma luminilor colorate.

Fenomenul a fost investigat de o echipă locală de cercetători ai fenomenului OZN - Leicestershire UFO Research Society - care însă a dat, spre dezamgirea celor care îi aşteptau pe extratereştri, o explicaţie cât se poate de simplă: luminile albe, albastre şi roşii aparţineau unei dronede tip quadcopter, care zbura deasupra unui parc din apropiere, controlată prin telecomandă de un pasionat de astfel de aparate zburătoare.

Un purtător de cuvânt al grupului a explicat că asemenea aparate sunt relativ noi, ceea ce explică faptul că arată ciudat pentru mulţi dintre privitori, care nu ştiu ce sunt. E vorba despre un tip de drone care se deplasează cu ajutorul a patru mici elice aşezate în cruce; sunt prevăzute şi cu lumini colorate şi pot arăta într-adevăr bizar atunci când se deplasează în aer, mai ales în lumină crepusculară sau pe întuneric.

Nu este pentru prima dată când asemenea drone moderne sunt luate drept nave spaţiale extraterestre. În urmă cu aproape un an, la Moscova, un obiect mişcător silenţios, de o formă ciudată (foto), a fost văzut de participanţii la un marş de protest. În cele din urmă, obiectul a fost identificat drept o dronă lansată de agenţia rusă de ştiri Ridus, cu scopul de a obţine fotografii aeriene de la eveniment.

Pe măsură ce aceste dispozitive vor deveni mai puţin costisitoare şi mai accesibile pasionaţilor de asemenea "jucării" hi-tech zburătoare, e posibil ca apariţiile lor să genereze un val de rapoarte privind apariţiile OZN în diferite colţuri ale lumii.

O ţesătură inteligentă, foarte greu de detectat, va face viaţa imposibilă infractorilor

Cercetătorii germani au conceput un sistem anti-furt ieftin şi inteligent, ce funcţionează cu ajutorul unei ţesături inteligente ce declanşează o alarmă atunci când este atinsă. De asemenea, noul material oferă instantaneu date exacte despre locul prin care au încercat să pătrundă răufăcătorii.

Materialul inteligent constituie un mod „invizibil” prin care pot fi protejate în întregime clădiri de mari dimensiuni, fiind greu de detectat. Materialul este compus dintr-o reţea fină de fire care sunt conectate la un microcontroller ce detectează semnalele emise atunci când firele sunt tăiate, declanşând alarma.

Noua invenţie este rezultatul eforturilor depuse de cercetătorii de la Fraunhofer Institute for Reliability and Microintegration din Berlin, în colaborare cu oameni de ştiinţă de la Technische Universität Berlin şi de la compania ETTLIN Spinnerei und Weberei Produktions GmbH.

„Ţesătura constituie un sistem de securitate complet nou şi invizibil, ce poate proteja clădirile”, a explicat Erik Simon, coordonatorul acestui proiect.

Sistemul este cu mult mai ieftin decât alte soluţii de securitate, prezentând totodată avantajul capacităţii de a identifica locul exact prin care intruşii încearcă să penetreze spaţiul protejat.

Materialul ar putea fi folosit pentru a proteja muzeele, magazinele de bijuterii, băncile şi toate celelalte clădiri în care se găsesc obiecte preţioase.

De asemenea, cercetătorii cred că acesta poate fi integrat în beton şi în celelalte materiale de construcţie folosite pentru a realiza zidurile camerelor  importante, precum cele ce încojoară seiful unei bănci.

De asemenea, specialiştii spun că materialul ar putea fi introdus în podele, combinându-l cu senzorii de presiune pentru a forma un sistem de protecţie perfect.

„Curentul electric prezent în material este atât de slab încât nu prezintă vreun pericol pentru oameni sau animale”, a mai explicat Simon.

Ţesătura este foarte rezistentă, testele arătând că poate face faţă temperaturilor cuprinse între -40 de grade şi +85 de grade Celsius. Materialul a fost expus la cele mai dificile condiţii meteo timp de 1.000 de ore şi a fost totodată testat într-un cuptor. „Nu a cedat nici măcar o dată”, a explicat Simon.