Tuesday, June 5, 2012

Exerciţiile fizice în exces fac rău inimii

Efortul fizic extrem, precum cel depus în cadrul maratoanelor sau triatloanelor, poate deteriora permanent inima, cauzând anomalii ale ritmului cardiac, avertizează cercetătorii.



Noi dovezi vin să demonstreze că programele intensive de antrenament fizic şi concursurile de anduranţă pot dăuna sănătăţii inimii. Specialiştii spun că pentru a proteja inima, trebuie să facem maximum o oră de exerciţii fizice pe zi.
Exerciţiile zilnice pot fi extrem de eficiente pentru prevenirea şi tratarea multor boli, printre care şi cele cardiovasculare. Cu toate acestea, este bine să existe o limită superioară de o oră pe zi pentru a preveni efectele adverse, precum traumele musculo-scheletice şi stresul cardiovascular.
Dr. James O'Keefe şi colegii săi au analizat mai multe studii care urmăreau mecanismele, fiziopatologia şi manifestările clinice are leziunilor cardiovasculare produse de excesul exerciţiilor fizice. Conform opiniei lor, formele extreme de sport de anduranţă pot duce la schimbări cardiovasculare structurale şi tranzitorii şi la creşteri ale nivelulrilor biomarkerilor cardiaci, procese care, de cele mai multe ori, revin la normal într-o săptămână.
Cu toate acestea, la unii indivizi, care fac antrenamente excesive, traumele pot duce la dezvoltarea cicatricelor cardiace şi a apariţiei unui ritm anormal al inimii.
Într-un alt studiu, s-a constat că 12% dintre alergătorii de maraton aveau cicatrice miocardice. De asemenea, excesul de exerciţii fizice poate fi asociat şi cu alte probleme cardiacovasculare, inclusiv cu rigidizarea peretelui arterial.
Specialiştii recomanda ca, pentru a-şi întreţine starea de sănătate, adulţii să practice exerciţii de aerobic între 30 şi 60 de minute pe zi, în timp ce copiii ar trebui să facă mişcare cel puţin 60 de minute pe zi.

Efectul Yarkovksy - un fenomen care pune în pericol Terra


Ca urmare a efectului Yarkovksy, în ultimii 12 ani, un asteroid a deviat aproape 160 de kilometri de la traseul său, ceea ce îl transformă într- un potenţial pericol pentru noi.



"Acest efect poate împinge un asteroid spre noi sau îl poate îndepărta de Terra. Înţelegerea acestei forţe şi a modului în care ea afectează asteroizii este esenţială pentru a determina dacă asteroidul ne va lovi sau nu", a declarat Josh Emery, de la Universitatea Tennessee din Knoxville, SUA.
În urma cercetării asteroidului de dimensiuni mici 1999 RQ36, care va trece pe lângă Terra în 2135, specialiştii au identificat mai mulţi alţi asteroizi care ar putea lovi Pământul în a doua jumătate a secolului XXI.
Dorind să afle care este motivul pentru care asteroidul şi-a schimbat traiectoria în ultimii ani, Emery a realizat un studiu în care a prelevat date despre caracteristicile termice ale lui 1999 RQ36 şi a descoperit că acesta era acoperit de o "pătură" izolantă alcătuită din material fin, de genul prafului sau nisipului. Învelişul asteroidului poate menţine căldură pe o perioadă lungă, fenomen care contribuie la dezvoltarea puternică a efectului Yarkovsky.
În urma calculelor, s-a concluzionat că asteroidul cu un diametru de 500 de metri va trece pe lângă Terra în anul 2135 la doar 354.055 de kilometri, distanţă destul de mică şi care nu le dă specialiştilor siguranţa că asteroidul nu va produce daune. Datorită acestei descoperiri, cercetătorii au putut identifica alte coliziuni probabile, care ar putea avea avea loc între anii 2170 şi 2190.
Efectul Yarkovsky poartă numele unui inginer rus din secolul al XIX-lea, care a propus teoria conform căreia un obiect spaţial solid de mici dimensiuni are capacitatea de a-şi schimba traiectoria ca urmare a unei perioade lungi de timp în care a absorbit lumina soarelui, pe care ulterior a re-emis-o sub formă de căldură.
De asemenea, efectul a fost descoperit pe asteroidul 1999 RQ36 cu ocazia unui studiu realizat pentru a-i determina masa. Cercetătorii au avut nevoie să afle masa rocii, proprietăţile termice, forţa propulsivă şi orbita pentru a-i calcula densitatea. Astfel, ei au descoperit că asteroidul are densitatea apei şi că este foarte poros, fiind alcătuit, în mare parte, de praf şi roci.
Pentru a colecta probe de pe el, oamenii de ştiinţă plănuiesc ca în 2016 să trimită un vehicul spaţial numit OSIRIS-Rex (foto) spre asteroid, urmând ca în 2019 vehiculul să ajungă la ţintă şi ulterior să revină pe Pământ în 2023.

De ce mor în masă antilopele saiga?

Aproximativ 1000 de antilope rare au fost găsite moarte în Kazahstan, iar oamenii de ştiinţă se declară uimiţi, având în vedere că evenimentul se repetă pentru a treia oară în doar doi ani.



Cel puţin 12.000 de antilope saiga au murit în mod misterios în luna mai a anului 2010 şi alte 450 au fost găsite decedate un an mai târziu. Acum, la doi ani de la primul eveniment de acest gen, ultimul val de decese a dus la apariţia unor teorii cu privire la cauza morţii acestor animale deja periclitate. Printre cele mai populare ipoteze se numără cele legate de bacterii, îngrăşăminte şi chiar emisiile provenite de la nave spaţiale.
Reprezentanţii oficiali ai Ministerului Agriculturii din Kazahstan au declarat că animalele au fost ucise de pasteureloză, o infecţie localizată la plămâni, cauzată de bacterii care afectează doar animalele cu sistem imunitar deficient.
Cu toate acestea, unii ecologişti din Kazahstan şi Rusia susţin că vina o are aterizarea recentă a navei spaţiale care s-a întors de pe Staţia de Spaţială Internaţională. În aprilie, o capsulă Soyuz care a adus pe Pământ doi astronauţi ruşi şi un american a aterizat în apropierea satului Sorsha, zonă în care au fost găsite 120 de cadavre de antilope.
O teorie similară sugerează existenţa unei legături între moartea antilopelor şi cosmodromul de la Baikonur, un loc de lansare din centrul Kazahstanului, de unde decolează navele ruseşti.
Ecologistul Musagali Duambekov a declarat pentru Radio Europa Liberă că decesele ar putea fi cauzate de produsele chimice eliberate de rachetele care trec deasupra câmpiei. El a subliniat că o importanţă majoră o are şi utilizarea pe scară largă a îngrăşămintelor chimice.
Între timp, Eleanor Milner-Gulland, preşedinte al Alianţei pentru Conservarea Antilopelor Saiga, a declarat că animalele ar fi putut mânca prea multă vegetaţie purtătoare a bacteriei dăunătoare în perioada de împerechere. Majoritatea animalelor moarte au fost femele care născuseră de curând, motiv pentru care ele erau slăbite şi incapabile să-şi hrănească puii, care au murit de asemenea.
Specia s-a mai confruntat cu o criză majoră în anii '50, pe fondul cererii foarte mare de coarne, utilizate în medicina chineză. Azi, când vânarea lor este interzisă, doar 85.000 de antilope saiga au mai rămas în Rusia, Mongolia, Uzbekistan şi Kazahstan.
La noi, saiga a fost vânată intens în Moldova, astfel încât a dispărut în secolul al XVIII-lea.

Viaţa sexuală poate fi interpretată după mers

În Belgia, la Institutul pentru Studiul Familiei şi al Sexualităţii din cadrul Universităţii Catholique de Louvain, cercetătorii au demonstrat că poţi cunoaşte istoria sexuală a unei femei după modul în care păşeşte. Specialiştii belgieni au vizionat clipuri cu femei care mergeau şi au fost capabili să le identifice pe cele care au orgasm în timpul actului sexual.



Pentru studiu a fost filmat mersul mai multor femei, dintre care unele aveau orgasm vaginal în timpul actului sexual, altele nu. Ulterior, mai mulţi sexologi au fost rugaţi să încerce să recunoască statutul orgasmic al fiecărei femei în funcţie de mersul prezent în filmări, fără a şti dinainte detalii despre activitatea sexuală a femeilor respective.
Sexologii au putut recunoaşte după mers femeile care aveau de obicei orgasm, cu o precizie mult mai mare decât cea posibilă doar prin hazard.
Oamenii de ştiinţă cred că anumite caracteristici ale vieţii sexuale se reflectă în mers deoarece, pe lângă faptul că orgasmul are un efect asupra sănătăţii mentale, el poate relaxa anumite grupe de muşchi.
"Cercetarile confirmă legătura dintre orgasmul vaginal şi o mai bună sănătate mintală. Unele teorii de psihoterapie au găsit o legătură între blocarea unor grupele de muşchi şi tulburările atât comportamentale, cât şi ale funcţiilor sexuale. În terapia funcţional-sexologică, accentul cade pe tratarea prin ameliorarea mişcărilor voluntare. Cercetarea de faţă a examinat asocierea dintre mişcarea generală zilnică şi capacitatea de a avea orgasm vaginal", subliniază lucrarea.
Studiul a evidenţiat că orgasmul clitoridian nu are acelaşi efect asupra corpului şi, implicit, a mersului, precum cel vaginal. Mersul femeilor care au constant orgasm vaginal se caracterizează printr-un ritm specific, mişcări pelviene şi de rotaţie vertebrală mai ample. Conform cercetătorilor belgieni, musculatura relaxată le face pe aceste femei să aibă un mers fluid, energic şi senzual.

Mulţumiţi păsărilor: fără ele, insectele ar fi crescut cât oamenii

Apariţia şi evoluţia păsărilor a dus, în timp, la micşorarea dimensiunilor insectelor, permiţând astfel şi o evoluţie sigură a mamiferelor, deci, implicit, şi a omului.



În timpul istoriei lor, insectele au avut punctul de evoluţie maximă acum aproxiamtiv 300 milioane ani, când atmosfera era mai bogată în oxigen decât cea din prezent, iar unele insecte zburătoare atingeau o anvergură de peste 60 centimetri.
Vârsta de aur a insectelor a fost atinsă în perioada Carboniferului târziu şi a Permianului timpuriu. În acele vremuri îndepărtate, insecte uriaşe, asemănătoare cu libelulele actuale, dar mult mai mari, stăpâneau cerul Terrei.
Apoi, în timpul apariţiei dinozaurilor, insectele s-au ales cu o serie de prădători şi concurenţi periculoşi: păsările.
"Chiar spre sfârşitul Jurasicului şi începutul Cretacicului, adică acum circa 150 milioane ani, nivelurile oxigenului au crescut, dar insectele au început brusc să-şi micşoreze dimensiunile. Iar acest fenomen, aparent straniu, coincide perfect cu apariţia păsărilor.", declară conducătorul studiului, dr. Mathew Clapham din cadrul Universităţii California din Santa Cruz.
Odată cu apariţia voracelor păsări insectivore, insectele au fost nevoite să-şi reducă dimensiunile pentru a deveni mai greu de prins şi a-şi găsi mai uşor locuri unde să se ascundă de noii duşmani.
Teoria este susţinută şi cu dovezi care ţin de biologia pterosaurilor. După apariţia acestor reptile zburătoare în perioada Triasicului, insectele au mai înregistrat o etapă de micşorare corporală, dar nu atât de accelerată precum cea din perioada apariţiei păsărilor pe scena evoluţiei.
Oricum, specialiştii iau în calcul şi alţi factori, precum extincţia în masă de la sfârşitul Cretacicului, extincţie care a dus la dispariţia dinozaurilor.
"Personal, cred că micşorarea insectelor a ţinut şi de capacitatea păsărilor de a se specializa. Primele păsări nu erau nişte zburătoare foarte dibace. Dar, spre sfârşitul Cretacicului, păsările de atunci semănau deja foarte mult cu păsările din prezent", a adăugat dr. Clapham.

Proba costumului de baie. Vedeta care a demonstrat la plaja de ce e cea mai sexy femeie



Vedeta in varsta de 31 de ani a aratat o forma de zile mari pe o plaja din Mexic, unde isi petrece vacanta. Imbracata intr-un costum de baie bleu, ea a aratat de ce este considerata una dintre cele mai sexy femei din lume.
Kim Kardashian, iubita rapperului Kanye West, le-a oferit paparazzilor o priveliste de vis.

Cele mai spectaculoase 132 monumente istorice pot fi explorate virtual graţie Google


Google a lansat în colaborare cu Unesco, World Monuments Fund, Getty Images şi Ourplace o iniţiativă intitulată „World Wonders Project”, ce permite tuturor persoanelor cu acces la Internet să exploreze 132 dintre cele mai importante monumente istorice din lume.


Cu ajutorul funcţiei StreetView, utilizatorii pot vizita „virtual” o serie de situri cu o semnificaţie istorică deosebită, printre aceste numărându-se Stonehenge, templele antice din Kyoto, Ierusalimul sau centrul istoric al oraşului Praga.
Proiectul include imagini de tip StreetView, modele 3D ale siturilor istorice, imagini şi clipuri video, oferind utilizatorilor numeroase căi de a explora cele mai importante monumente ale umanităţii.
„Google se dedică conservării şi promovării online a culturii de orice tip. Proiectul World Wonders aduce la viaţă multe dintre siturile istorice importante ale planetei, făcându-le accesibile unei audienţe globale fără precedent”, a comentat Steve Crossan, directorul Google Cultural Institute.
Nu este prima iniţiativă culturală a Google, care a mai lansat Google Art Project, un site ce permite utilizatorilor să exploreze virtual cele mai prestigioase muzee din lume.
Oficialii Google au anunţat că intenţionează să lanseze parteneriate cu mai multe instituţii de învăţământ, oferind acces la acest proiect studenţilor şi profesorilor în cadrul unor pachete educaţionale.
Proiectul World Wonders poate fi accesat aici.


Bianca Van Damme, pe tocuri, la premiile MTV a fost mai inalta decat tatal ei, eroul copilariei tale



Viata personala lui Jean-Claude Van Damme a fost una extrem de colorata. Actorul din filmele de actiune a fost casatorit de 5 ori, de doua ori cu aceeasi femeie.
La editia din 2012 a galei MTV Movie Awards, Van Damme a impresionat insa pe covorul rosu, de brat cu fiica sa.
Bianca Bree (pe numele real Bianca Van Varenberg, adevaratul nume al actorului) are 21 de ani, cu 30 mai putin decat celebrul ei tata. Pe covorul rosu, cei doi au facut spectacol.
Imbracata intr-o rochie indrazneata si cocotata pe tocuri, Bianca a fost mai inalta decat tatal ei, recunoscut pentru statura joasa.




"Planul suprem" de salvare a zonei euro. Cum vor liderii UE sa scape de criza


Sefii a patru institutii europene incearca sa puna la punct in aceasta perioada un "plan suprem" pentru a scoate zona euro din criza. Informatia a fost dezvaluita de cotidianul german Welt am Sonntag si a fost preluata de AFP.
Astfel, presedintele Bancii Centrale Europene Mario Draghi, presedintele UE Herman Van Rompuy, seful Comisiei Europene Jose Manuel Barroso si presedintele Eurogrup Jean-Claude Juncker au fost insarcinati in luna mai sa realizeze un calendar al reformelor necesare. Acest plan va fi prezentat la summitul UE din luna iunie.
Sub presiunea globala de cauzata de turbulentele care zguduie pietele financiare si creeaza o incertitudine economica profunda, sefii celor patru institutii doresc sa identifice o solutie durabila, a precizat un inalt oficial al UE, al carui nume nu a fost precizat de Welt am Sonntag.
"Peste tot in lume - in America si in Asia - suntem intrebati: 'Unde mergeti'", explica oficialul citat. "Dupa doi ani de criza, este timpul sa oferim un raspuns".
In acest plan se prevede: intarirea puterii institutiilor europene asupra bugetelor nationale, crearea unei institutii de supervizare a sectorului bancar, dotata cu "noi puteri", armonizarea politicilor fiscale si externe in materie de impozite si securitate, pecum si reformarea programelor de ajutoare sociale.
De asemenea, in plan se mai arata ca aceste schimbari s-ar putea aplica initial doar in cazul a 17 state din zona euro, si nu tuturor celor 27 de state care fac parte din Uniunea Europeana. Presedintele Comisiei Europeane, Jose Manuel Barroso, s-a pronuntat miercuri pentru formarea unei uniuni bancare in zona euro, care sa se opuna "dezintegrarii financiare".

S-a aplecat sa faca o poza cu fiica ei si s-a vazut totul. Gafa unei actrite celebre pe covorul rosu


E una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar fotografii stau mereu cu ochii pe ea. De data asta a fost fiica ei cea care a pus-o intr-o ipostaza grea.
Christina Milian si fiica ei Violet erau pe covorul rosu sambata seara. Artista s-a aplecat pentru o secunda pentru a fi alaturi de fiica ei, moment in care fotografii au declansat bliturile si au obtinut o poza de prima pagina.
Cunoscuta si pentru vocea ei, actrita se pregateste sa fie protagonista unui nou serial ce va fi produs de una dintre cele mai mari televiziuni din Statele Unite

Rosiile romanesti au intrat in sfarsit pe piata. Sunt mai gustoase, mai sanatoase si la 50% din pret


Le-am asteptat cat le-am asteptat, dar rosiile romanesti sunt de acum pe piata. Au intrat in competie cu cele de import, care nu au insa nicio sansa in fata lor.
Rosiile noastre sunt mai gustoase, mai sanatoase si la jumatate de pret. In special agricultorii care au economisit pe timp de iarna, incalzindu-si serele prin metode eficiente, pot acum sa pastreze jos preturile de vanzare. Asta inseamna ca noi le cumparam rosiile la taraba cu aproximativ 7 lei pe kilogram.
In Bihor, un legumicultor a avut inspiratia sa-si incalzeasca serele cu apa geotermala. A economisit astfel considerabil si, astazi, beneficiem cu totii. Acum asteapta o recolta de 700 de tone de rosii pe 2 hectare. El a fost cel care a si spart gheata anul acesta, aducand rosii romanesi pe piata inca din februarie.
Le vinde cu cel mult 6 lei kilogramul, dar pana sa ajunga in sacosele noastre li se mai aduga cam doi lei. La sute de kilometrii distanta, in Targu Jiu, un alt legumicultor a investit 50.000 de lei intr-o sera de 500 de metri patrati. Estimeaza o recolta de 7 tone, asa ca investitia e gata amortizata.

Pentru ca primavara nu a fost prietenoasa, propriatarul solarului a fost nevoit sa-l incalzeasca cu o centrala pe lemne si carbune. Isi vinde rosiile cu 7 lei kilogramul, dar la fel ca la Bihor, si aici se adauga un leu, doi pana la tarabele din piata. Chiar si asa, sunt mai ieftine decat cele din import. Aduse din Grecia sau Turcia, rosiile cultivate acolo se vand cu 10-12 lei kilogramul si n-au nici un gust.

Un roman va construi un "Silicon Valley" plutitor.Proiect de 60 mil dolari pentru a evita legile SUA


Cum sa lucrezi in Statele Unite fara viza de munca? Raspunsul vine din partea unui roman care a gasit o solutie pentru a ocoli legile americane.
Specialistii cooptati in acest proiect vor sta pe un vas de croaziera, transformat intr-un fel de platforma marina, ancorata in apele internationale la o jumatate de ora de San Francisco.
Proiectul are nevoie de 60 de milioane de dolari ca sa stea pe linia de plutire, dar au aparut deja si primii investitori.
Dan Dascalescu crede ca poate da lovitura speculand lipsa de specialisti din Silicon Valley, cartier din San Francisco celebru pentru concetrarea de afaceri Hi Tech. Ca sa obtina o viza de munca pentru un roman, o firma trebuie sa treaca de un proces birocratic complicat si sa plateasca 100 de mii de dolari. Dar Dan e convins ca a gasit o alta abordare.
"Vom pune o nava de croaziera, la 22 km de coasta Californiei. Vei veni cu o viza de bussines, care se ia destul de usor, pentru zece ani, cu care poti veni inapoi in Silicon Valley", spune Dan Dascalescu, fondatorul proiectului Blueseed.
Cunoscutul miliardar american, Peter Thiel, fondatorul PayPal, a investit deja 20 de milioane de dolari in aceasta idee, iar acum dezvoltatorii proiectului cauta o nava de croaziera, unde sa plasese o mie de specialisti din Romania, India si China.

Acestia vor crea softuri, jocuri, cipuri, noi tehnologii IT pentru orice firma care va dori sa ii angajeze si sa le plateasca pe langa salariu, o chirie de 2000 de dolari pe luna.
"Facilitatile pe care le vor avea antreprenorii pe nava includ restaurante, cafenele, deschise 24/7.Spital, dotari cu doctori, asistente, forte de securitate pentru un mediu sigur. Am analizat pana acum 43 de nave." - Dan Dascalescu, fondatorul proiectului Blueseed.
"Cu cat vor fi mai multi investitori ca Peter Thiel, ca Mark Zuckerberg, jucatori mari, care sunt in stare sa riste banii lor, cu atat mai multi investitori mici vor avea incredere in proiect." - Maxim Gurvits, investitor
"Eu sunt un "angel investor". Investitorii de acest tip plaseaza, de obicei, intre 25 de mii de euro si pana la 100-200 de mii de euro." - Alexis Bonte, investitor.
In ceea ce priveste siguranta navei, fondatorii Blueseed sustin ca va avea cel putin 200 de metri lungime, adica suficient de mare cat sa reziste furtunilor din oceanul Pacific. Nava va fi ancorata pana la inceputul anului 2014.

Laptele romanesc, bun de aruncat. Procesatorii importa masiv din Ungaria pentru ca e mult mai ieftin


Proprietarii fermelor de vaci sunt intr-un impas mai mare ca niciodata. Raman cu laptele din cauza procesatorilor care prefera sa importe masiv din Ungaria si Polonia.
Vecinii nostri vin cu preturi mai mici in primul rand pentru ca sunt ajutati. Din fonduri europene si subventii de la stat, ei aduna 20 la suta in vreme ce ai nostri sunt ai nimanui.
La Sandulesti, in Cluj, acest fermier a investit peste 2 milioane de euro din fonduri europene pentru o ferma de 600 de vaci. Acum, mai ca ii pare rau. Pretul laptelui scade in fiecare an, iar concurenta ii omoara afacerea.
"Producem un lapte destul de scump si asta din cauza lipsei subventiilor. Putem spune ca laptele adus din import este la o treime din pretul laptelui autohton. Nu stiu la ce ne putem astepta care sa ne bage in mormant"
Ferma lui produce aproape 6000 de litri de lapte pe zi, pe care ii furnizeaza unui procesator din zona, dar la un pret asa de mic, incit abia se mentine pe linia de plutire: undeva intre 0.90 si 1,2 lei.
Si fermierul Calin Fargaciu simte ca trudeste in van pentru cele 40 de vaci.
"In conditiile in care suntem concurenti cu piata europeana, in care noi avem o subventie cumulata pe cap de animal si teren la 230 de euro si celelalte tari au subventie intre 400 si 600 de euro, eu automat in fata acestora voi fi un perdant"
Daca in Ungaria, zootehnistii pot obtine un credit agricol cu o dobanda de 3 la suta, la noi acestea depasesc 10 la suta, si putini se incumeta sa mearga la banca.
Situatia in Ungaria
Trecem granita si ajungem la Zsadany, la ferma unui intreprinzator care, datorita subventiilor si fondurilor europene, a ales numai vaci Holstein, ce dau recorduri la productia de lapte. Are 1200 de capete, si a investit in toata afacerea 4 milioane de euro. 60 suta au fost bani nerambursabili.
"Avem mai multe forme de subventii: o data pentru efectivul de animale, mai exista o subventie pe litrul de lapte si o alta pentru terenurile pe care ne cultivam hrana pentru animale."
Laptele de aici, 15 mii de litri zilnic, pleaca in cisterne uriase, direct catre procesatori din Romania, Grecia si Italia.
La noi, in schimb, oficialii din Ministerul Agriculturii au vesti tot mai proaste. Incepind cu 2015, normele europene de igiena se vor inaspri, si numai un sfert dintre fermieri isi vor putea permite sa respecte standardele.

De ce statele din Schengen ar putea reintroduce controalele la frontiere

Imigratia clandestina este pe cale sa devina, in anumite conditii "exceptionale", un eveniment care permite restabilirea controalelor la frontierele nationale ale statelor din spatiul Schengen, au declarat sambata surse diplomatice, citate de AFP.



Concluziile privind noile reguli pentru gestionareaspatiului Schengen, care vor fi supuse joi ministrilor de Interne ai Uniunii Europene laLuxembourg, sunt fondate in mare parte pe cerintele Frantei si Germaniei, potrivit surselor.
Documentul de lucru, obtinut de AFP si preluat de Mediafax, prevede posibilitatea ca statele membre Schengen sa restabileasca controalele la frontierele lor nationale "pentru o durata de sase luni, care poate fi prelungita pentru inca sase luni atunci cand controlul unei frontiere externe a spatiului nu mai este asigurat din cauza unor circumstante exceptionale".
Rolul Comisiei in procesul decizional ramane in continuare subiect de dezbatere, a recunoscut unul dintre negociatori, la finalul unei reuniuni de lucru, vineri, la Bruxelles. "Ministrii ar trebui sa gaseasca o pozitie comuna" joi, a precizat un alt negociator.
Aceasta posibilitate a fost ceruta de Franta si Germania intr-o scrisoare comuna discutata de ministrii de Interne ai UE la ultima lor reuniune, la 26 aprilie, la Luxembourg.
Dar Guvernul s-a schimbat in Franta dupa victoria socialistului Francois Hollande la prezidentiale.
"Pentru noi, aceasta scrisoare nu mai exista", a declarat vineri comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom"Nu am discutat inca cu noul Guvern francez, dar sunt sigura ca Franta va avea o abordare constructiva la urmatoarea reuniune a ministrilor de Interne, la 7 iunie, la Luxembourg", a precizat ea.
Malmstrom a discutat deja la telefon cu noul ministru francez de Interne, Manuel Valls, dar a declarat pentru AFP ca discutia nu a facut referire la fondul dosarelor aflate in discutie.
Cererea franco-germana mentiona explicit lupta impotriva imigratiei clandestine ca justificare a acestei posibilitati de restabilire a controalelor la frontierele nationale in spatiul Schengen "ca ultim resort".
Propunerea pregatita pentru reuniunea de la 6 iunie nu mentioneaza acest lucru. Ea utilizeaza termenii de"circumstante exceptionale". "Schengen nu este un instrument pentru gestionarea migratiei", a subliniat Cecilia Malmstrom.

Masina magica de facut bani a gigantului Google. Facebook plange

Un lucru este mai clar ca niciodata dupa listarea rusinoasa e celor de la Facebook. Google are o masina magica de facut bani si este posibil ca nicio alta companie IT din lume sa nu aiba cea mai importanta cheie care sa deschida usa succesului, scriu jurnalistii de la Business Insider.



Facebook, la fel ca Google, este o companie web gigant cu sute de milioane de useri. Facebook, la fel ca Google, lucreaza pe reclame foarte bine targetate care ar putea „lovi” sute de milioane de consumatori.
Insa un obstacol a aparut pe drumul Facebook de a deveni Google 2 (din perspectiva business-ului). Toata lumea a realizat brusc ca publicitatea pe Facebook nu este chiar atat de stralucita.  Si toti si-au dat seama ca publicitatea pe Facebook, desi bine targetata, nu este atat de puternica si eficienta precum cea de la Google.  Apoi, investitorii au ajuns la concluzia ca Facebook nu propria masina de facut bani.

Vom avea roşii mai bune la gust, mulţumită geneticii

După nu mai puţin de nouă ani de studii şi experimente, un grup de cercetători au reuşit să identifice şi să publice în premieră genomul banalelor roşii. În urma descoperirii lor, oamenii de ştiinţă susţin că pe viitor se vor putea produce roşii ale căror gust, valoare nutritivă, culoare şi alte calităţi să fie considerabil îmbunătăţite.



Genomul complet al roşiei a fost publicat pe data de 31 mai, anul curent, în paginile prestigioasei publicaţii Nature.
Secvenţierea genomului constă în decodificarea ADN-ului organismului respectiv, iar această operaţiune ajută cercetătorii nu doar să înţeleagă mai bine organismul, ci chiar să-l îmbunătăţească.
"Oamenii vor cumpăra în viitorul apropiat roşii cu un gust şi o calitate superioare, deoarece acum ştim cum să îmbunătăţim aceste atribute.", declară Joyce Van Eck, cercetător principal în cadrul Boyce Institute for Plant Research din cadrul Universităţii Cornell. Aroma şi gustul roşiilor din supermarket au avut de suferit, deoarece legumele sunt crescute mai ales pentru aspectul exterior, în detrimentul calităţii nutritive.
Pentru a rezista condiţiilor de transport, roşiile, care sunt legume fragile, sunt culese când sunt încă verzi şi tratate ulterior cu un hormon de "coacere" care le colorează rapid în roşu.
"Descoperirea combinaţiei corecte de gene ne va permite să culegem roşiile când sunt coapte, dar fără a fi moi, ceea ce va duce la creşterea calităţii roşiilor din supermarketuri", continuă dr. Van Eck.
Roşia este cea mai recentă adăugire pe lista legumelor şi cerealelor al căror genom a fost secvenţiat, incluzând aici cartofii, orezul, castraveţii, soia şi porumbul.
Cifra de afaceri a industriei tomatelor atinge doar în Statele Unite 2 miliarde USD.

Un nou test poate identifica 40 de tulpini ale virusului gripei aviare

Cum virusul H5N1evoluează continuu, identificarea corectă a tulpinii virale care a produs infecţia este de cea mai mare importanţă pentru planificarea tratamentului. Cel mai performant test realizat până în prezent poate detecta toate cele 40 tulpini care circulă în prezent şi bate de la distanţă testele standard recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,care pot identifica doar 12.



estul a fost dezvoltat la Spitalul Tan Tock Seng din Singapore şi va fi comercializat de firma singaporeză AITbiotech.
Infecţia cu virusul H5N1 a provocat moartea a 60% dintre persoanele infectate. Identificarea precisă şi timpurie a tulpinii virale implicate va ajuta, creed cercetătorii, la instituirea unui tratament adecvat şi la scăderea mortalităţii gripei aviare.

Anterior, se considera că celulele microgliale ar fi avut rolul de a proteja creierul şi măduva spinării de vătămări datorate infecţiilor şi de a elimina resturile de celule moarte în cazul unor leziuni, aceste celule fiind astfel principala linie de apărare imunitară a sistemului nervos central. Cercetătorii de la Spitalul de Copii din Boston, SUA, au descoperit, însă, că funcţiile celulelor microgliale sunt mai extinse, iar aceste celule realizează munci complexe chiar şi în creierul sănătos. Specialiştii au modificat şoareci de laborator astfel încât să unul dintre ochi să fie mai activ decât celălalt, creând astfel o diferenţă la nivelul celor două circuite neurale care leagă ochii de creier, în ceea ce priveşte intensitatea activităţii. Ulterior, analizând creierele şoarecilor, au constatat că, în circuitul nervos care deservea ochiul mai puţin activ, celulele microgliale distruseseră un număr mai mare de sinapse - punctele în care se realizează comunicarea chimică dintre neuroni. Sinapsele respective erau "marcate" cu o substanţă secretată de celulele imunitare, substanţă denumită C3 şi care, cred cercetătorii, este un fel de "etichetă" care semnalează că sinapsa respectivă este prea puţin activă şi trebuie distrusă. Pierderea timpurie a sinapselor este unul dintre elementele ce caracterizează bolile neurodegenerative (precum maladiile Parkinson şi Alzheimer). Cercetătorii speră să afle mai multe despre fenomenul marcării sinapselor cu C3 în vederea eliminării lor, ceea ce ar putea deschide calea spre găsirea unor modalităţi de prevenire a instalării acestor afecţiuni.

Două studii noi oferă noi detalii asupra efectelor benefice ale aspirinei, identificând trei moduri prin care acest medicament luptă împotriva cancerului.



Cercetările arată că pe lângă faptul că aspirina protejează împotriva apariţiei cancerului, acest medicament poate acţiona cu o „lovitură dublă” împotriva celulor canceroase existente.
Rezultatele cercetărilor sugerează că o mică doză zilnică de aspirină ar putea fi recomandată celor ce vor să prevină apariţia cancerului. Doctorii deja prescriu doze zilnice de aspirină pentru a preveni afecţiunile cardiovasculare.
Cercetătorii de la Universitatea Bristol au descoperit că aspirina poate preveni ca celulele să sufere mutaţii şi să devină canceroase, prin „înfometarea” acestora. „Acest lucru înseamnă că o doză zilnică de aspirină ar putea preveni cancerul, însă este nevoie de mai multe studii pentru a confirma acest lucru”, a explicat Dr. Yi Feng, autorul studiului publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology
Un alt studiu, finanţat de organizaţia Cancer Research şi publicat în jurnalul ştiinţificGastroenterology, arată că aspirina poate ucide celulele canceroase prin controlarea a două procese care influenţează modul în care energia este folosită de celule.
Cercetătorii de la Universităţile Edinburgh şi Dundee afirmă că această „dublă lovitură” duce la autodistrugerea celulelor canceroase.
Dr. Farhat Din, de la Universitatea din Edinburgh, a comentat cele două studii, declarând că „aspirina ţinteşte pe niveluri multiple: poate atât să blocheze formarea tumorilor canceroase, cât şi să le atace în mod direct atunci când s-au format”.
Mulţi oameni iau o doză zilnică de aspirină pentru a preveni atacurile cerebrale şi afecţiunile cardiace, însă doctorii avertizează că anumite persoane ar putea fi afectate de uzul pe termen lung al aspirinei, de aceea este recomandat avizul doctorului înaintea unui astfel de tratament.

Ce nu se foloseşte, se aruncă: celule imunitare speciale "mănâncă" sinapsele leneşe din creier

O populaţie speciale de celule imunitare, numită microglia, prezente la nivelul sistemului nervod central, are un rol mult mai important decât se credea până acum: chiar în creierul sănătos, aceste celule distrug circuitele şi conexiunile slab utilizate. Descoperirea ar putea lămuri unele dintre misterele bolilor neurodegenerative şi ar putea ajuta la prevenirea acestor afecţiuni.



Anterior, se considera că celulele microgliale ar fi avut rolul de a proteja creierul şi măduva spinării de vătămări datorate infecţiilor şi de a elimina resturile de celule moarte în cazul unor leziuni, aceste celule fiind astfel principala linie de apărare imunitară a sistemului nervos central.
Cercetătorii de la Spitalul de Copii din Boston, SUA, au descoperit, însă, că funcţiile celulelor microgliale sunt mai extinse, iar aceste celule realizează munci complexe chiar şi în creierul sănătos.
Specialiştii au modificat şoareci de laborator astfel încât să unul dintre ochi să fie mai activ decât celălalt, creând astfel o diferenţă la nivelul celor două circuite neurale care leagă ochii de creier, în ceea ce priveşte intensitatea activităţii.
Ulterior, analizând creierele şoarecilor, au constatat că, în circuitul nervos care deservea ochiul mai puţin activ, celulele microgliale distruseseră un număr mai mare de sinapse - punctele în care se realizează comunicarea chimică dintre neuroni. Sinapsele respective erau "marcate" cu o substanţă secretată de celulele imunitare, substanţă denumită C3 şi care, cred cercetătorii, este un fel de "etichetă" care semnalează că sinapsa respectivă este prea puţin activă şi trebuie distrusă.
Pierderea timpurie a sinapselor este unul dintre elementele ce caracterizează bolile neurodegenerative (precum maladiile Parkinson şi Alzheimer). Cercetătorii speră să afle mai multe despre fenomenul marcării sinapselor cu C3 în vederea eliminării lor, ceea ce ar putea deschide calea spre găsirea unor modalităţi de prevenire a instalării acestor afecţiuni.

Piscinele publice, un adevarat hazard pentru sanatate. Statistica ingrijoratoare despre apa din ele


Daca te racoresti intr-o piscina, impreuna cu alti patru indivizi, exista toate sansele din lume ca unul dintre voi sa urineze in bazin.
Nu este vorba de un mit, ci de un lucru dovedit de cercetatorii de la Water Quality % Health Council, care au realizat un studiu cu privire la microbii prezenti in piscinele publice.
In cadrul cercetarii la care au participat in jur de1000 de adulti, una din cinci persoane au recunoscut ca isi fac nevoile in piscina. Sa nu ii uitam insa pe cei care de asemenea fac acest lucru, dar n-au avut destul curaj pentru a recunoaste.
Doctorii avertizeaza ca indivizii care fac acest lucru pun in pericol atat sanatatea altor persoane, cat si pe cea proprie.
Unul din motivele pentru anumiti oameni obisnuiesc sa urineze in piscina este ca au fost invatati de mici ca responsabilii cu intretinerea bazinelor folosesc clor, care omoara toti microbii din apa.
Testele efectuate de WQHC au aratat insa ca 54% din piscinele publice nu contin un nivel suficient de clor, pentru a omori toti germenii.
Nu se poate spune neaparat ca cei care intretin bazinele respective sunt responsabile de acest lucru, avand in vedere ca nici cei care urineaza frecvent nu ii "ajuta" prea mult, relateaza Yahoo! Shine.
Pentru a afla daca poti face baie in siguranta, te poti uita dupa mai multe semne care anunta prezentabacteriilor.
"Verifica daca poti vedea bazinului. Daca apa este limpede inseamna ca este si foarte curata, insa daca este tulbure sau murdara atunci este foarte probabila prezenta germenilor", precizeaza Dr. Wiant.
Cei care sunt foarte vigilenti pot cumpara de la farmacii benzi de testare a piscinei, care sunt foarte usor de folosit. De asemenea, daca in timp ce inoti incep sa te usture ochii, acest lucru poate insemna ca este timpul sa iesi din bazin rapid.
Asadar, daca dupa o saritura in piscina incep sa va manance anumite parti ale corpului, puneti-va intrebarea de ce persoana de pe culoarul alaturat este atat de relaxata.

Incidenţa cancerului se va dubla în următorii 20 de ani

Stilul de viaţă nesănătos şi îmbătrînirea generală a populaţiei vor face ca, la nivel global, numărul cazurilor de cancer să crească dramatic în următoarele două decenii, arată un studiu realizat de Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului.



Autorii studiului au calculat că, de la 12,7 milioane de cazuri noi de cancer înregistrate în 2008 se va ajunge, în 2030, la 22,2 milioane de cazuri noi - o creştere de peste 75%.
Ei au folosit, pentru estimări, date din GLOBOCAN, o bază de date realizată de Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), cuprinzând informaţii privind incidenţa şi mortalitatea cancerului în anul 2008, în 184 de ţări; de asemenea, au utilizat, pentru caracterizarea ţărilor, un indice numit Indicele de Dezvoltare Umană (HDI), calculat de experţii ONU pentru fiecare ţară în parte şi bazat pe speranţa de viaţă, nivelul de educaţie şi produsul intern brut pe cap de locuitor.
Au constat, astfel, că amploarea creşterii şi predominanţa unor anumite tipuri de cancer vor fi diferite de la o zonă la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare economică şi socială a diverselor ţări.
Ţările în curs de dezvoltare vor prezenta, estimează specialiştii, creşterile cele mai mari ale incidenţei cancerului, de până la 90%.
În ţările bogate va creşte numărul cancerelor de plămâni, de sân, prostată şi intestin; în aceste ţări, nivelul ridicat al obezităţii, consumul mai mare de alcool şi lipsa de exerciţiu fizic sunt factori care favorizează apariţia cancerului.
În ţările mai sărace, experţii estimează că se va înregistra o creştere a numărului de cancere datorate infecţiilor, precum cancerul de col uterin.

Estimările ar putea servi la proiectarea unor strategii mai bune de luptă împotriva cancerului, care, conform previziunilor, va deveni una dintre cele mai importante cauze de deces în următoarele decenii.

Scenariu "Cannes" filme: Un copil isi prinde parintii in momente fierbinti in pat. Reactia e superba


Un copil a reusit sa uimeasca lumea filmului dupa ce a aparut in una dintre cele mai spectaculoase si ciudate reclame de la Cannes.
 Are accent britanic, e roscat, mic de inaltime, poarta ochelari asemanatori cu cei ai lui Harry Potter si e extrem de serios pentru varsta lui. Acest copil a incantat audienta de la Cannes dupa ce a aparut intr-o reclama savuroasa.
Spotul a fost realizat pentru a promova sectiunea "Premiul pentru cel mai bun tanar regizor", iar pustiul englez a reusit sa impresioneze cu indicatiile date parintilor sai, dupa ce ii prinde impreuna in pat.
"Vedeti ca gresiti.", isi incepe pustiul discursul in fata parintilor, continuand apoi cu indicatii precise pentru cei doi adulti din pat: "Vreau mai multa masiune, mai mult sentiment..."

O masina veche de 50 de ani a devenit cea mai scumpa din istorie.Cum arata "bestia" de 35 mil dolari


O masina veche de 50 de ani a devenit cea mai scumpa din istorie.Cum arata "bestia" de 35 mil dolari

Un Ferrari 250 GTO din 1962 a fost cumparat pentru o avere. 35 de milioane de dolari este suma cheltuita de un colectionar american de masini pentru a se putea mandri in propria parcare cu aceasta bijuterie.
Contruita initial pentru pilotul Stirling Moss, Ferrari-ul 250 GTO a ramas in ultimii 50 de ani una dintrecele mai vanate masini de catre colectionari.
In urma cu cateva saptamani, colectionarul auto american Craig McCaw a devenit oficial proprietarul acestei bijuterii, platindu-i olandezului Eric Heerema o adevarata avere, adica 35 de milioane de dolari, scrie Bloomberg.
Sursa citata mai precizeaza ca in ultimele 8 saptamani, afacerile cu Ferrari au devenit preferatele bogatilor lumii, acestia cheltuind 135 de milioane de dolari pentru super-masini de colectie.
In urma cu doua luni, un Ferrari 250 Testa Rossa cu care Phil Hill a castigat Le Mans in 1958 a fost cumparat pentru 25 de milioane de dolari de catre colectionarul auto francez, Pierre Bardinon.