În curând ne vom putea instala în creiere noi capacităţi şi experienţe

O nouă cercetare sugerează că am putea învăţa sarcini complexe depunând doar un efort conştient minim, cam aşa cum făcea Neo în Matrix.

Problema, însă, este aceea că spre deosebire de Neo, noi putem deveni maeştri în arte marţiale prin simpla introducere a informaţiilor în creier. Noi trebuie să depunem efort şi să sacrificăm timp pentru a dezvolta noi aptitudini. 

Cercetătorii de la Universitatea din Boston, în colaborare cu Japan's ATR Computational Neuroscience Laboratories, au creat o metodă numită decoded neurofeedback prin rezonanţă magnetică funcţională. Această metodă induce un model de activare preînregistrat în anumite arii vizuale ale cortexului vizual, zone care ar putea să producă acel model de activitate cerebrală prin procese obişnuite de învăţare. 

Ulterior, oamenii de ştiinţă au realizat teste pentru a observa dacă repetarea modelelor fRMN cauzau îmbunătăţirea performanţelor caracteristicilor vizuale. 

  Rezultatele experimentelor au demonstrat cu succes că, prin cortexul vizual al unei persoane, rezonanţa magnetică funcţională poate fi folosită pentru transmite modele de activitate care se potrivesc cu o stare cunoscută anterior. Mai mult, datele despre comportament obţinute după şi înainte de exerciţiile de neurofeedback au arătat o îmbunătăţire a performanţelor vizuale, mai ales atunci când subiectul nu erau conştienţi de natura informaţiilor pe care le învăţau. 

În concluzie, există posibilitatea ca în viitor să folosim astfel de tehnologii pentru a învăţa să cântăm la pian, pentru a reduce stresul mental sau chiar pentru a fi capabili să practicăm arte marţiale fără a depune prea mult efort. 

Care este vârsta la care începem să realizăm dacă deciziile noastre sunt sau nu corecte?

Încă de la vârsta de trei ani, copiii îşi dau seama când nu sunt siguri cu privire la luarea unei decizii şi încearcă să întoarcă acest lucru în favoarea lor.

„Există dovezi comportamentale care susţin că cei mici fac acest lucru, însă literatura de specialitate indică faptul că până în perioada preşcolară târzie copiii sunt introspectivi”, a declarat  Simona Ghetti, profesor de psihologie la Universitatea din california. 

Ghetti a studiat modul în care raţionalizare, memoria şi cogniţia apar în timpul copilăriei. Se ştie că introspecţia se dezvoltă la copii în timpul şcolii generale, însă Ghetti şi Kristen Lyons au dorit să afle dacă nu cumva această trăsătură se conturează mai devreme. 

În studiul lor, oamenii de ştiinţă le-au arătat unor copii de 3, 4 şi 5 ani desene ambigue ale unor obiecte şi i-au rugat să să arate spre unul dintre obiecte, de pildă o cană, o maşină sau Soarele. Apoi, copiilor li s-a cerut să indice spre una din două imagini care reprezentau două chipuri umane diferite: unul care părea încrezător şi un altul care părea nesigur. În acest mod ei exprimau cât de încrezători sunt cu privire la alegerea obiectului din etapa anterioară. 

În unul dintre teste, copiii au fost puşi să aleagă un obiect dintre cele desenate neclar chiar şi atunci când nu erau siguri. Într-un alt test ei aveau opţiunea „nu vreau să aleg”. 

Indiferent de vârstă, copiii aveau tendinţa de a indica spre chipul care părea nehotărât, atunci când aleseseră obiectul greşit. La fel, în al doilea studiu, ei apelau la opţiunea „nu vreau să aleg” în situaţiile în care nu recunoşteau obiectele. 

Optând pentru refuzul de a identifica obiectele despre care nu erau siguri, copiii şi-au îmbunătăţit rezultatele testului. 

„Încă de la vârsta de trei ani, copiii sunt conştienţi atunci când fac o greşeală, ei experimentează incertitudinea pe care o pot privi introspectiv. Astfel ei se pot folosi de introspecţie pentru a lua decizii”, a explicat Ghetti. 

Păsările se adaptează pentru a supravieţui traficului auto

Unele specii de păsări se adaptează mediului modificat de om nu numai din punct de vedere al comportamentului, ci şi morfologic: un studiu recent arată că rândunelele cu fruntea albă - o specie americană de păsări - au aripile tot mai scurte, ceea ce le-ar putea ajuta să evite coliziunile cu maşinile de pe şosele.

În SUA, 80 de milioane de păsări cad victime traficului rutier, în fiecare an. 

Rândunelele cu fruntea albă (Petrochelidon pyrrhonota) sunt în mod special vulnerabile, deoarece s-au obişnuit să-şi construiască cuiburile pe podurile de peste şosele.

Charles Brown, un cercetător de la Universitatea Tulsa, SUA, cercetează de 30 de ani problema morţii păsărilor din cauza traficului rutier.

El a observat că numărul păsărilor care mor în acest mod a scăzut constant începând din anii 1980 şi până azi, chiar dacă numărul cuiburilor aşezate în apropierea şoselelor a crescut. A constatat, de asemenea, că păsările moarte aveau aripi mai lungi decât păsările prinse în plase de către specialişti, pentru studiu, şi că, în general, lungimea medie a aripilor păsărilor prinse în plase a scăzut în timp.

O explicaţie există: aripile mai scurte oferă păsării o manevrabilitate mai bună şi permit o ridicare verticală în zbor mai rapidă.

Specialiştii denumesc acest fenomen selecţie vehiculară.

Totuşi, Brown consideră că pericolul reprezentat de automobile nu este singurul factor implicat în evoluţia unor aripi mai scurte.

După anul 1996, când luna mai a fost neobişnuit de friguroasă, ducând la scăderea numărului de insecte,  cca. jumătate din populaţia de rândunele cu frunte albă a pierit din cauza lipsei de hrană, lungimea aripilor a scăzut vizibil, probabil deoarece păsările cu aripi mai scurte erau mai agile şi mai eficiente în prinderea puţinelor insecte disponibile.

Împreună cu ipoteza presiunii selective exercitate de traficul rutier, fenomenul ar putea fi o explicaţie pentru reducerea lungimii aripilor la aceste păsări.

De altfel, nu este singurul exemplu de evoluţie determinată de influenţa umană asupra mediului. La unele specii de peşti, indivizii se maturizează mai repede ca urmare a presiunii exercitate de pescuitul comercial, iar două populaţii distincte de cinteze din Arhipelagul Galapagos par a fi pe cale să se contopească, diferenţele dintre ele ştergându-se treptat, pe măsură ce hrana lor naturală este înlocuită de hrana oferită de oameni, în hrănitorile pentru păsări.

Ce face un pinguin cu o tabletă?

Îngrijitorii de la o grădină zoologică din California au pus la dispoziţia pinguinilor un iPad. Ca urmare a acestui fapt, acum, Jeremy şi Newson, de la Aquarium of the Pacific din Long Beach se distrează cu un joc conceput iniţial pentru pisici.

Iniţial, îngrijitorii au fost uimiţi când i-au văzut pe cei doi pinguini atingând uşor cu ciocul tableta pentru a prinde şoarecele de pe ecran. 

Ideea i-a aparţinut voluntarului Hugo Ryono după o discuţie cu îngrijitorii referitoare la aplicaţia pentru iPad „Game for Cats” şi la posibilitatea ca aceasta să vină în ajutorul pinguinilor. 

„La fel ca pisicile, pinguinii sunt foarte curioşi iar gândul că aceşti pinguini ar urmări un şoarece virtual pe un ecran era prea atrăgător. Jeremy a fost cel care a încercat primul tableta, dar Newson a înţeles mai repede cum trebuie să se joace. Urmărind şoarecele pe ecran a încercat de multe ori să îl prindă cu ciocul. Lui îi place mai ales sunetul pe care îl face şoarecele atunci când este atins”, a explicat Hugo Ryono. 

Roverul Curiosity continuă să aibă probleme: a rămas blocat în „safe mode”

După ce şi-a revenit în urma unei probleme a computerului de bord, roverul marţian Curiosity are dinnou probleme ce duc la amânarea efectuării de experimente ştiinţifice pe Planeta Roşie.

Cele mai noi dificultăţi au apărut în weekend, când roverul dotat cu şase roţi a intrat în „safe mode” după ce a experimentat probleme cu câteva fişiere software.

Curiosity a rămas în contact cu oamenii de pe Terra, dar nu mai poate face fotografii, folosi laserul şi nici nu se poate deplasa până când această problemă nu este remediată. Membrii echipajului de la sol se aşteptau ca roverul să reia activităţile în cursul zilei de ieri, dar acum se văd nevoiţi să mai aştepte câteva zile, cel mai probabil până la finalul săptămânii.

„Cu siguranţă ne dorim să depăşim acest moment şi să revenim la activitatea obişnuită”, a comentat Richard Cook, project manager în cadrul Jet Propulsion Laboratory, laboratorul NASA ce operează această misiune în valoare de 2,5 miliarde de dolari.

Studiile din craterul Gale unde a amartizat roverul au fost oprite de la începutul lunii martie după ce inginerii au descoperit o problemă cu memoria lui Curiosity, problemă despre care se crede că a fost cauzată de radiaţiile spaţiale. Cea mai recentă dificultate nu este la fel de serioasă, însă orice problemă neaşteptată afectează programul conceput de oamenii de ştiinţă.

Aceasta este cea mai lungă perioadă de inactivitate de când Curiosity a amartizat în apropiere de ecuatorul planetei Marte anul trecut.

Cu puţin timp înainte ca roverul să-şi înceteze studiile, Curiosity a folosit utilajul de forare cu care este dotat braţul său robotic pentru a săpa într-o rocă aflată în apropiere de locul în care a amartizat, urmând să analizeze praful rezultat.

Săptămâna trecută, oamenii de ştiinţă au anunţat rezultatele obţinute în urma primei forări: Curiosity a descoperit un mediu străvechi marţian care ar fi fost favorabil existenţei unor forme de viaţă microbiene primitive. În ciuda entuziasmului generat de această veste, Curiosity nu a descoperit încă molecule organice complexe ce stau la baza vieţii.

După ce roverul îşi va reveni la starea normală, va avea la dispoziţie doar câteva zile pentru a depune eforturi ştiinţifice înainte ca o aliniere a planetelor să limiteze comunicaţiile radio între Terra şi Marte pentru cea mai mare parte a lunii viitoare.

Înlăturarea părului pubian creşte riscul de apariţie a bolilor cu transmitere sexuală?

 Înlăturarea părului pubian creşte riscul de apariţie a infecţiilor de piele, sugerează un nou studiu realizat de cercetătorii din Franţa.

Metodele de înlăturare a părului din zona inghinală, precum epilarea braziliană îi poate face pe oameni extrem de vulnerabili la boli cu transmitere sexuală. 

Studiul a investigat riscul de dezvoltare a unei infecţii virale ale pielii, numită Molluscum contagiosum, care cauzează excrescenţe şi umflături. 

Reprezentanţii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, susţin că oricine poate lua această infecţie prin orice tip de contact al al pielii. 

În ultimii ani, Molluscum contagiosum s-a răspândit mai mult ca o infecţie cu transmitere sexuală. Tătuşi, chiar dacă ea provoacă mâncărime, durere şi iritaţii, infecţia nu este catalogată drept una serioasă. 

  Ca urmare a acestui lucru, oamenii de ştiinţă au suspectat că metodele de înlăturare a părului pubian au legătură cu numărul tot mai mare de cazuri de Molluscum contagiosum. Prin urmare, specialiştii francezi au realizat un studiu pe 30 de persoane, 24 de bărbaţi şi 6 femei care în perioada 2011-2012 fuseseră diagnosticate cu Molluscum contagiosum. 

Cauza acestor infecţii era contactul sexual, iar 93% dintre pacienţi obişnuiau să îşi înlăture părul pubian prin metode precum epilarea braziliană sau raderea. De asemenea, o treime dintre pacienţi aveau cel puţin o altă boală de piele precum infecţii bacteriene sau veruci genitale. 

Rezultatele studiului sugerează că astfel de metode înlăturare a părului pubian cresc riscul de apariţie a infecţiilor de piele în timpul actului sexual. 

În principiu, experţii sunt de părere că înlăturarea părului pubian face ca riscul de a contracta boli de piele să fie mai mare. Tăieturile sau umflăturile provocate de epilare pot face ca virusul să invadeze mai uşor corpul individului. 

Dr. Mary Gail Mercurio, profesor în cadrul University of Rochester Medical Center, a explicat că mare parte dintre pacienţii care suferă de Molluscum contagiosum obişnuiesc să se epileze. „Le spun pacienţilor mei să nu se mai epileze până când condiţia este sub control, deoarece epilarea poate determina infecţia să se extindă”, a explicat aceasta. 

De ce este periculos pentru siluetă să mâncăm în faţa televizorului sau a computerului?

Dacă vă simţiţi vinovaţi pentru că mâncaţi în faţa televizorului, o nouă cercetare subliniază de ce acest obicei este foarte îngrijorător pentru siluetă.

Studiul arată că persoanele care sunt distrase în timp ce mănâncă – fie că citesc, urmăresc un program TV sau se joacă un joc – mănâncă mai mult şi la o oră mai târzie. O meta-analiză a 24 de studii efectuată de un grup de cercetători britanici a descoperit că aceste persoane pot mânca şi cu 25% mai mult.

„Unele studii au mai arătat acest lucru, însă toate dovezile nu au fost compliate niciodată”, a explicat doctorul Eric Robinson de la Universitatea din Liverpool, autorul studiului.

Pe lângă faptul că mâncăm mai mult atunci când mâncăm distraşi, specialiştii subliniază că e mai puţin probabil să ţinem minte cât am mâncat.

Cercetătorii au arătat că persoanele care ţin minte cât au mâncat într-o masă precedentă tind să mănânce mai puţin într-o masă ulterioară.

Studiul publicat în American Journal of Clinical Nutrition a clasificat persoanele în două categorii: „atenţi”, oameni care mănâncă liniştiţi şi atenţi la ce consumă, şi „distraşi”, opusul acestora. Cei distraşi nu sunt foarte atenţi la ce mănâncă şi nu conştientizează cantitatea totală consumată.

„Deşi avem sentimentul că luăm cu uşurinţă decizii despre ce şi cât mâncăm, aceste decizii sunt, de fapt, foarte complexe şi pot fi modificate foarte uşor”, a comentat doctorul Suzanne Higgs, coautor al studiului şi totodată psiholog la Universitatea Birmingham.

Oamenii de ştiinţă au analizat literatura ştiinţifică şi au identificat 24 de studii efectuate între 1997 şi 2011 în care erau manipulate atenţia, memoria şi conştientizarea actului mâncării. Toate aceste studii erau controlate şi monitorizate atent, dar fiecare dintre ele folosea alte metode prin care manipulau atenţia participanţilor.

De exemplu, într-un studiu participanţii mâncau în timp ce se uitau la televizor. În alt studiu, aceştia mâncau fistic, iar cercetătorii eliminau imediat cojile, pentru a reduce gradul de conştientizare a cantităţii consumate.

Analiza arată că există diferenţe importante între participanţii care consumă atent şi cei care mănâncă distraşi, subliniază doctorul Higgs.

  În medie, cei care mâncau fără să fie atenţi consumau cu 10% mai multă mâncare. Totodată, la masa ulterioară aceste persoane consumau cu 25% mai mult.

  În schimb, cei care îşi aminteau precis cât au mâncat la o masă precedentă consumau cu 10% mai puţin în cadrul unei mese ulterioare.

Cercetătorii afirmă că rezultatele arată că persoanele care doresc să slăbească ar trebui să fie mult mai atente la mâncarea pe care consumă, subliniind că această metodă necesită mult mai puţin efort decât număratul caloriilor.

Premieră ştiinţifică: o specie dispărută a fost „reînviată”

O specie extinctă de broască ar putea fi readusă la viaţă: oamenii de ştiinţă au reuşit, prin metoda clonării, să implanteze nucleul unei celule moarte într-un ovul viu provenit de la o altă specie de amfibian. Experimentul face parte din aşa-numitul „Proiect Lazăr”, ce vizează readucerea la viaţă a unor specii de animale dispărute.

Proiectul Lazăr a fost denumit astfel după personajul biblic Lazăr care, conform istorisirii din Evanghelia lui Ioan, a fost readus la viaţă de Iisus, după ce zăcuse în mormânt timp de 4 zile. Proiectul are ca scop studiul tehnologiilor care ar putea permite „reînvierea” unor specii extincte.

Experimentul cel mai recent a avut drept „subiect” specia Rheobatrachus silus, o specie de broaşte originară din Australia şi care a fost declarată dispărută la mijlocul anilor 1980.

Aceste broaşte erau cunoscute pentru comportamentul lor reproductiv neobişnuit: femela înghiţea ouăle fecundate şi le incuba în propriul ei stomac, iar puii erau apoi eliberaţi prin gură. 

Oamenii de ştiinţă care lucrau în cadrul Proiectului Lazăr au decis să încerce readucerea la viaţă a „broaştei care naşte pe gură”, utilizând în acest scop tehnologia clonării. Ei au reuşit să recupereze nuclee ale unor celule de Rheobatrachus silus, recoltate în anii 1970 şi care fuseseră păstrate congelate timp de 40 de ani.

Specialiştii au întreprins încercări repetate, timp de 5 ani, folosind o metodă numită transfer de nuclee de celule somatice.

Ei au utilizat ovule de la o altă specie de broască australiană, Mixophyes fasciolatus, din care au îndepărtat nucleele. În locul lor, au introdus nucleele de Rheobatrachus silus, ce conţineau genele speciei dispărute.

Unele dintre ouă au început să se dividă spontan, formându-se astfel embrioni în stadii timpurii de dezvoltare - embrioni ai unei specii dispărute în urnă cu 30 de ani. Testele genetice au confirmat că aglomerările de celule formate prin diviziune conţineau material genetic al speciei extincte.

Deşi aceşti embrioni nu au supravieţuit mai mult de câteva zile, rezultatul rămâne o realizarea excepţională, ce deschide calea spre readucerea la viaţă a unor specii dispărute. Oamenii de ştiinţă implicaţi - o echipă interaţională de specialişti de la mai multe universităţi şi institute de cercetare - au afirmat că obstacolele care stau în calea readucerii la viaţă a broaştei dispărute „sunt de ordin tehnologic, nu biologic”. 

Cercetătorii au prelevat celule din embrionii astfel obţinuţi şi le-au conservat prin congelare, urmând să le folosească în experimentele viitoare.

Tehnologia, odată stăpânită, ar putea deveni un instrument important în lupta pentru protecţia unor specii, în condiţiile în care  multe specii de amfibieni sunt într-un declin dramatic, unele fiind deja ameninţate cu dispariţia.

Rezultatele cercetărilor urmează să fie publicate în curând; pentru moment, ele au fost prezentate la o întrunire de specialitate numită DeExtinction, desfăşurată la Washington, SUA, unde specialişti din întreaga lume s-au adunat pentru a discuta despre posibilităţile de a readuce la viaţă, prin metode performate de laborator, specii extincte de animale şi plante.

  Printre posibilii candidaţi la „dezextincţie” se numără tigrul tasmanian (dispărut în anii 1930), mamutul lânos (dispărută cu aproximativ 4.000 ani în urmă), dodo (un porumbel uriaş, de mărimea unui curcan, care a trăit în insula Mauritius şi a fost exterminat în secolul al XVII-lea) şi giganticele păsări moa din Noua Zeelandă, dispărute în urmă cu cca. 600 de ani.

Când zbori la fel ca Superman: wingsuit flying în Rio de Janeiro!

V-aţi imaginat vreodată cum este să zbori peste un oraş de mari dimensiuni, aşa cum o face Superman, celebrul supererou de benzi desenate? Doi temerari, norvegianul Jokke Sommer şi francezul Ludovic Woerth, au aflat răspunsul la această întrebare. Cei doi practicanţi ai sportului extrem „wingsuit flying” au filmat reuşita lor fără precedent: au sărit dintr-un avion de mici dimensiuni deasupra oraşului Rio de Janeiro, zburând în costume „wingsuit” printre clădirile metropolei braziliene.

Sommer, un paraşutist profesionist, a folosit o cameră instalată pe casca sa pentru a oferi oamenilor o perspectivă unică asupra oraşului brazilian. Cei doi temerari au fost sponsorizaţi de Red Bull.

„Mereu mi-am dorit să realizez un zbor urban cu ajutorul unui wingsuit”, a explicat Sommer.

  Cei doi pasionaţi ai sporturilor extreme nu s-au limitat la a zbura deasupra oraşului, ci au decis să treacă printr-un spaţiu foarte îngust, de doar 8 metri, ce separă cele două clădiri Ventura Corporate Towers. La prima vedere, cei doi bărbaţi par a se îndrepta spre o coliziune fatală, însă reuşesc să treacă la timp prin breşa dintre cele două clădiri.

„Odată ce ne-am dat seama că putem face acest lucru, am măsurat distanţa la care era nevoie să fim aruncaţi din avion, de la ce altitudine şi la ce distanţă de aceste clădiri”, a explicat Sommer.

Sommer recunoaşte că nu a obţinut o autorizaţie pentru a efectua această cascadorie fără precedent. Din acest motiv, cei doi pasionaţi ai sporturilor extreme au efectuat saltul la ora 5:45 dimineaţa, cu 20 de minute înainte ca primul zbor comercial să apară pe orizontul oraşului Rio de Janeiro.

Iată uluitorul salt realizat de cei doi:

Zoe, cel mai realist avatar conceput vreodată de cercetători, dezvăluie cum vor arăta asistenţii personali ai viitorului

Cercetătorii au creat un „cap virtual” ce poate exprima numeroase emoţii, reuşită ce reprezintă un pas spre conceperea asistenţilor virtuali personalizaţi similari celor din filmele science-fiction. Specialiştii afirmă că inovaţia cercetătorilor britanici reprezintă un pas uriaş către o nouă eră a interacţiunilor om-computer.

Noul sistem, intitulat Zoe, poate recita diferite texte în timp ce reproduce pe chip emoţii precum fericire, furia sau frica.

Designerii lui Zoe afirmă că este cel mai expresiv avatar controlabil realizat vreodată. Zoe a fost creată de experţii de la Laboratorul de Cercetare fondat de Toshiba în cadrul Universităţii Cambridge şi de specialiştii din cadrul departamentului de inginerie din cadrul universităţii. Chipul avatarului este dat de actriţa britanică Zoe Lister, cunoscută în Regatul Unit pentru serialul Hollyoaks difuzat pe Channel 4.

„Această tehnologie ar putea fi startul unei noi generaţii de interfeţe care transformă interacţiunea cu un computer, făcând acest lucru mult mai apropiat de dialogul cu altă fiinţă umană”, a comentat profesorul Roberto Cipolla.

„A durat ceva timp să o concepem pe Zoe, pentru că a trebui să începem de la zero şi să învăţăm sistemul să înveţe să înţeleagă limbajul şi expresivitatea. Acum că înţelege aceste lucruri, nu ar trebui să fie prea dificil să transferăm acest fundament pentru a realiza o voce şi o faţă diferită”, a adăugat profesorul Cipolla.

Sistemul este suficient de portabil pentru a funcţiona în cazul telefoanelor mobile, iar printre posibilele utilizări s-ar putea număra asistenţii personali disponibili pe smartphone sau „mesaje cu chip” care să înlocuiască SMS-urile.

Avatarul funcţionează pe baza unui set de emoţii fundamentale. Vocea lui Zoe are şase opţiuni de bază: fericită, tristă, tandră, furioasă, înfricoşată şi neutră. Utilizatorul poate ajusta aceste setări în diferite moduri, având totodată posibilitatea de a modifica tonul, viteza şi profunzimea vocii.

Modificând aceste opţiuni, cercetătorii afirmă că pot fi create un număr aproape infinit de combinaţii emoţionale. De exemplu, prin modificarea setărilor de viteză, furie şi frică vocea lui Zoe sună ca şi cum asistenta virtuală s-ar panica.

Oamenii de ştiinţă speră că software-ul va permite în curând oamenilor să-şi încarce propriile voci şi feţe în doar câteva secunde, pentru a beneficia de un asistent virtual personalizat.

  Cercetătorii care au creat-o pe Zoe lucrează acum la conceperea mai multor utilizări, colaborând totodată cu o şcoală pentru copii autişti şi cu probleme de auz. Tehnologia va fi folosită în cadrul acestei şcoli pentru a le permite copiilor să înveţe să „citească” emoţiile altor persoane şi pentru a-i ajuta să înveţe să citească pe buze. În viitor, cercetătorii afirmă că sistemul ar putea fi folosit în numeroase moduri: în jocuri, în cărţile audio-vizuale, pentru a ţine prelegeri online şi pentru interfeţe inovatoare.

Iată cum funcţionează Zoe, cel mai realist avatar conceput de cercetători până acum:

Dieta rapidă: soluţia ingenioasă prin care slăbeşti 9 kilograme în două săptămâni

Dieta rapidă, cunoscută şi sub numele de dieta 5:2, este bazată pe un sistem numit post intermitent. Acest lucru presupune un consum normal de alimente timp de 5 zile şi post pentru două zile. În decursul celor 2 zile, mănânci doar un sfert din aportul zilnic de calorii, adică 500 de calorii pentru femei şi 600 de calorii pentru bărbaţi. În rest, poţi mânca ce şi când vrei.

Dieta apare scrisă în cartea lui Dr. Michael Mosley şi a lui Mimi Spencer. Autorii susţin că această dietă te ajută să scapi de kilogramele în plus mult mai repede decât alte diete standard. Mai exact, Mosley susţine că prin această dietă, în doar 2 săptămâni, putem scăpa de 9 kilograme. 

Deşi regimul alimentar extrem a fost întâmpinat cu nenumărate critici, Mosley spune că există o multitudine de dovezi care susţin postul intermitent. 

Să înţelegem ce se întâmplă în corp când postim

Când nu mănânci, corpul tău trebuie să îşi procure energie din altă parte şi astfel începe să consume glucoza din sânge. 

Odată ce glucoza din sânge este consumată, corpul apelează la depozitele de glucoză care sunt păstrate în molecule carbohidrate complexe numite glicogen. În cele din urmă, când şi această glucoză stocată este consumată, corpul apelează la depozitele de grăsime pentru a-şi asigura necesarul de energie şi glucoză. 

Totuşi, continuarea acestui proces pentru durate lungi de timp nu este recomandată deoarece corpul ar putea intra în „modul de foamete”, atunci când metabolismul se încetineşte ca răspuns la o scădere a aportului de calorii. 

Dieta 5:2, bazată pe postul intermitent, este diferită de restricţionarea calorică sau înfometarea

Postul intermitent nu este la fel ca restricţionarea calorică prelungită sau înfometarea, deoarece în aceste cazuri, corpul nu primeşte destule substanţe nutritive pentru a menţine un stil de viaţă sănătos. 

Postul intermitent implică „consumul limitat de calorii doar pentru o perioadă scurtă de timp”, scrie Mosley. El admite că postul prelungit nu este potrivit şi că în cele din urmă acesta poate duce la pierderea masei musculare. 

Există şi o parte ştiinţifică implicată în această dietă? Se pare că da

Într-un studiu realizat pe şoareci, Mark Mattson, specialist în neuroştiinţe a descoperit că postul intermitent creşte nivelul unei proteine numite factor neurotrofic de derivaţie cerebrala (BDNF). Aceasta, la rândul ei stimulează proliferarea unor celule noi din hipocamp, regiunea din creier responsabilă pentru memorie. 

  În laborator, Mattson a hrănit un grup de şoareci cu o dietă bazată pe mâncare de tip junk food, în timp ce un alt grup a fost hrănit cu o dietă bazată pe puţine grăsimi şi pe postit o parte din săptămână. Rezultatele au arătat că şoarecii hrăniţi cu mâncare de tip junk food s-au îngrăşat şi au avut probleme la navigarea printr-un labirint cu scopul de a găsi hrană. În schimb, şoarecii care postau aveau un nivel mai crescut de BDNF în creiere. 

Postul intermitent este bazat pe un regim alimentar al omului primitiv

De ce hipocampul creşte ca răspuns al postului? Totul a începu pe vremea vânători-culegătorilor, atunci când oamenii trăiau pentru perioade lungi de timp fără mâncare. Teoria sugerează că minţile nostre ar fi trebuit să fie şi mai ascuţite pentru a găsi mâncare în acele perioade de postit. 

Răspunsul creierului la postit era o abilitate esenţială pentru supravieţuire. Totuşi, nu putem fi siguri că celulele cerebrale apar ca rezultat al postului, deoarece nu au fost efectuate studii în acest domeniu. 

Postul intermitent îmbunătăţeşte starea de spirit

Mai sus am menţionat o proteină numită BDNF care ajută la îmbunătăţirea memoriei. Cercetările au demonstrat că această proteină are şi rolul de a suprima anxietatea şi îmbunătăţeşte starea de spirit. 

Mattson a demonstrat acest lucru într-un studiu realizat pe şoareci. El a injectat BDNF în creierele şoarecilor şi a observat că proteina are rol similar cu cel al unui antidepresiv  obişnuit. 

Postul intermitent creşte eficienţa insulinei

Când consumăm mâncare bogată în carbohidraţi sau în zahăr sau amidon, nivelul de glucoză din sânge creşte. 

Corpul nostru produce hormonul insulină ca reacţie la consumul de alimente, iar scopul este acela de a împiedica nivelul de glucoză să scadă sau să crească prea mult. Procesul presupune eliminarea unei părţi din glocoza din corp prin stocarea ei sub formă de glicerină în ficat. De asemenea, insulina încurajează celulele adipoase să stocheze acizi graşi, în acelaşi mod în care încurajează ficatul să stocheze zahăr. 

Studiile au arătat că postul intermitent îmbunătăţeşte eficienţa insulinei în stocarea glucozei şi descompunerea grăsimilor. 

Postul ne poate ajuta să trăim mai mult

  Un alt avantaj al postului este acela că reduce cantitatea de IGF-1 produs de corp. Nivelul scăzut de IGF-1 (un hormon asemănător insulinei) reduce riscul de apariţie a bolilor asociate cu îmbătrânirea, precum cancerul. 

Postul împotriva cancerului

Când corpul nu primeşte mâncare, celulele normale întră în „modul de supravieţuire”, încetinindu-şi ritmul şi „intrând în hibernare”. Celulele canceroase, însă, continuă să funcţioneze ca de obicei, divizându-se şi multiplicându-se, folosind sursa limitată de energie. 

Cercetătorul Valter Longo, de la University of Southern California, a descoperit că postul ajută în lupta împotriva cancerului prin protejarea celulelor sănătoase împotriva chimioterapiei (forţându-le să intre în hibernare). Astfel, efectele secundare, precum căderea părului, sunt mai restrânse.

În ciuda tuturor dovezilor ştiinţifice, rezultatele dietelor care includ postul sunt puse încă sub semnul întrebării. Aceste incertitudini sunt accentuate şi de faptul că mai toate cercetările au fost realizat pe şoareci. 

Ce trebuie să faci când te decizi să ţii această dietă?

1. Mergi la doctor

Începerea acestei diete nu este recomandată fără supravegherea doctorului sau înaintea efectuării unor analize. 

„Chiar dacă dieta nu este periculoasă pentru toată lumea, nu aş recomanda acest plan pentru persoanele care suferă de diabet deoarece poate afecta tratamentul pentru pentru hiperglicemie. de asemenea, nu aş recomanda acest tip de regim pentru cei care fac exerciţii intense deoarece susţinerea activităţii ar putea fi dificilă”, a explicat dieteticianul Lisa Moskovitz. 

2. Tine evidenţa IMC

Indicele de masă calorică se poate calcula foarte uşor pe diferite site-uri. Pentru asta este bine să te cântăreşti o dată pe săptămână, să calculezi IMC şi să ţii o evidenţă de la o săptămână la alta.

3. Decide în ce zile vei posti

Poţi alege oricare zile din săptămână şi poţi decide şi când vei mânca în decursul lor. Mosley îşi împarte cele 600 de calorii  între mic dejun şi cină, însă Spencer alege să consume două mese pe zi şi să ia câte o gustare între ele. 

4. Alege ce vei mânca

În primul rând este bine să alegi alimente care ţin de foame. „Scopul este acela de a mânca alimente care dau senzaţia de saţietate, dar care în total nu depăşesc 500-600 de calorii. cele mai bune opţiuni sunt alimentele bogate în proteine şi cu un indice glicemic scăzut”, au notat autorii. Printre aceste alimente se numără fulgii de ovăz, nucile, seminţele, fasolea şi ouăle. 

Îngrijorarea declanşează un proces patologic în organism, arată un studiu în premieră

Faptul că ne facem întruna griji şi ne frământăm din cauza unor evenimente stresante poate avea ca urmare declanşarea inflamaţiei, o stare periculoasă ce măreşte riscul instalării unor boli grave.

Un nou studiu a cercetat acest fenomen, măsurând nivelul sanguin al proteinei C-reactive, un marker al inflamaţiei tisulare. Acesta este primul studiu care măsoară în mod direct efectul îngrijorării asupra organismului.

Autorii studiului, cercetători la Universitatea Ohio, SUA, au ajuns la concluzia că frământarea din cauza unor evenimente negative duce la creşterea nivelului de inflamaţie în corp.

  Cercetătorii au rugat mai multe persoane să îşi evalueze singuri tendinţa de a se stresa din cauza evenimentelor neplăcute şi au constatat că o înclinaţie mai marcată în acest sens este corelată cu anumite probleme fiziologice.

Experimentele au fost realizate cu participarea a 34 de femei tinere, sănătoase.

  Fiecărei femei i s-a cerut să ţină un discurs legat de candidatura ei pentru o slujbă, în faţa a douăpersoane (care jucau rolul celor care o intervievau), îmbrăcate în halate albe de laborator şi care ascultau având pe faţă o expresie de nepătruns.

Apoi, jumătate dintre participante au fost rugate să se gândească la modul în care s-au descurcat cu discursul, în vreme ce altora li s-a cerut să se gândească la imagini şi activităţi neutre, cum ar fi corăbii cu pânze sau cumpărarea de alimente.

Cercetătorii au prelevat apoi probe de sânge de la participante, iar analizele au arătat că nivelul proteinei C-reactive era semnificativ mai mare la participantele cărora li se ceruse să se gândească la discurs.

La aceste femei, nivelul markerului de inflamaţie a continuat să crească timp de cel puţin o oră după discurs. La celelalte participante, nivelul proteinei C-reactive a revenit la nivelul iniţial, în cursul unei ore.

Proteina C-reactivă este produsă în special de ficat şi este asociată cu răspunsul inflamator al sistemului imunitar; nivelul ei creşte ca urmare a unor traume, leziuni sau infecţii.

Proteina C-reactivă este larg utilizată ca marker clinic pentru a determina dacă există o infecţie a organismului, dar şi dacă pacientul prezintă riscuri care i-ar putea afecta sănătatea în viitor.

Tot mai multe studii arată că inflamaţia cronică este asociată cu diferite boli, iar sistemul imunitar are un rol important în declanşarea şi evoluţia maladiilor cardiace, precum şi al unor boli ca demenţa, cancerul şi bolile autoimune.

Cutremurele formează depozite de aur

Aurul solid poate fi depozitat în scoarţa Pământului „aproape instantaneu” în timpul cutremurelor, a concluzionat un studiu publicat recent.

Aurul se formează atunci când un seism deschide o cavitate plină cu fluid în scoarţa pământului, cauzând o scădere bruscă de tensiune, susţin cercetătorii australieni care au realizat acest studiu. 

  În schimb, fenomenul determină fluidul să îşi mărească volumul rapid şi să se evapore, iar asta face ca orice particulă de aur care era dizolvată în fluidul respectiv să se „precipită aproape imediat”. 

„Prin urmare, cutremurele repetate pot duce la construirea depozitelor de aur”, au explicat autorii lucrării. 

Cercetătorii au declarat că mare parte din aurul din lume a fost derivat din filoane de cuarţ care s-au format acum trei miliarde de ani, în timpul perioadelor geologice de consolidare a munţilor.  Filoanele s-au format în timpul în timpul cutremurelor, dar magnitudinea fluctuaţiilor de presiune sau modurile în care acestea au determinat mineralizarea aurului nu au fost cunoscute. 

În studiu, oamenii de ştiinţă au folosit un model numeric pentru a simula scăderea de presiune experimentată în timpul unui cutremur, într-o cavitate umplută cu fluid dintr-o falie. 

Astfel, ei au găsit răspunsul unei întrebări adresate cu mult timp în urmă cu privire la resursele de aur: cum este posibil ca dintr-o stare dizolvată, aurul să ajungă în una solidă care să permită mineritul?

Cercetătorii susţin că trepidaţiile singulare nu generează depozite de aur viabile.

Pentru a forma un filon cu un depozit 100 de tone de aur ar dura mai puţin de 100.000 de ani, au considerat oamenii de ştiinţă. 

Mierea de manuka ar putea combate o ameninţare globală

 Este unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene ale lumii moderne: numeroase bacterii patogene au devenit rezistente la acţiunea multor antibiotice, astfel încât afecţiunile produse de respectivele bacterii ar putea deveni nevindecabile. Oamenii de ştiinţă caută noi căi de a lupta cu aceşti super-microbi, iar una dintre metode ar putea implica utilizarea unui vechi remediu natural : mierea de manuka.

Mierea de manuka, produsă de albine din nectarul florilor unor arbori din Australia şi NouaZeelandă, este utilizată tradiţional de mii de ani pentru curăţarea rănilor şi combaterea infecţiilor.

Proprietăţile ei i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să considere că mierea de manuka ar putea fi utilă şi în lupta cu un fenomen îngrijorător a lumii moderne: rezistenţa bacteriilor la antibiotice.

Faptul că aceste medicamente au fost şi sunt încă utilizate pe scară largă, fiind adesea prescrise în mod abuziv şi administrate necorespunzător, a dus la apariţia acestei probleme, ce ar putea face ca anumite boli, perfect tratabile în urmă cu un deceniu-două (de pildă, gonoreea) să nu mai poată fi vindecate azi. De asemenea, este în creştere numărul infecţiilor provocate de MRSA (un stafilococ cu rezistenţă la foarte multe antibiotice), în special în mediul de spital.

De câţiva ani, oamenii de ştiinţă avertizează asupra pericolului, fenomenul rezistenţei la antibiotice fiind descris drept „o bombă cu ceas”, care ar putea face milioane de oameni vulnerabili la pericolul infecţiilor intratabile, peste numai o generaţie.

Studiul mierii de manuka a dat însă rezultate promiţătoare. Acestea arată că mierea de manuka poate lupta pe două fronturi: nu numai că poate distruge supermicrobi precum MRSA, dar poate şi împiedica bacteriile să dezvolte rezistenţă la antibiotice.

  La Universitatea de Tehnologie din Sydney, Australia (UTS), au foste realizate experimente cu miere de manuka (din nectarul florilor de Leptospermum scoparium, un arbust care creşte în NouaZeelandă şi unele regiuni din Australia), miere de kanuka (din flori de Kunzea ericoides, o specie înrudită, care creşte de asemenea în Noua Zeelandă şi Australia) şi miere de trifoi, pentru a afla care dintre ele este mai eficientă în distrugerea bacteriilor ce infectează rănile cronice la nivelul pielii. Cercetătorii au căutat să identifice substanţele-cheie despre care se ştie că inhibă dezvoltarea bacteriilor.

  Cea mai eficientă s-a dovedit mierea de manuka de uz medical, produsă de compania Comvita, obţinută de la albine ce se hrăneau cu nectarul florilor de manuka din Noua Zeelandă.

În combinaţie cu antibiotice obişnuite, mierea de manuka a împiedicat înmulţirea bacteriilor din răni.

Însă cercetătorii au descoperit că mierea de manuka mai are o proprietate esenţială: împiedică bacteriile să devină rezistente la antibiotice, o însuşire de cea mai mare importanţă în lupta cu germenii patogeni.

Rezultatele au fost publicate în jurnalul PLOS ONE şi confirmă rezultatele unui studiu anterior, care arătase că mierea de manuka era eficientă împotriva a peste 80 de tipuri de bacterii, inclusiv MRSA.

Deşi toate tipurile de miere au proprietăţi anti-bacteriene, mierea de manuka pare să fie în mod deosebit eficientă împotriva infecţiilor.

„Mierea de manuka ar trebui utilizată ca prim tratament, nu ca ultimă soluţie, cum se întâmplă adesea”, spune  prof. Liz Harry de la UTS.

  Însă mierea trebuie să fie sterilizată pentru a fi utilizată în aplicaţii medicale, afirmă cercetătorii; de aceea, mierea cumpărată de la magazin nu este potrivită pentru acest uz.