Astronomii explică de ce descoperirea extratereştrilor este mai aproape ca niciodată

Descoperirea unei exoplanete ce se găseşte la doar patru ani-lumină de Terra reprezintă un pas important în cursa spre identificarea unei planete similare Terrei, care găzduieşte viaţă extraterestră.

Eforturile de a identifica viaţă extraterestră intră într-o nouă epocă, deoarece în scurt timp vor intra în funcţiune noi telescoape, mult mai puternice decât cele existente, iar ideile acceptate referitoare la planetele cu potenţial de a găzdui viaţă au fostrăsturnate de noi dovezi. În acelaşi timp, discuţiile ştiinţifice despre posibila existenţă a formelor de viaţă extraterestre au devenit din ce în ce mai acceptate de către autorităţile din domeniu.

„Cred că oamenii de ştiinţă sunt încântaţi să poarte o discuţie raţională despre posibilitatea ca viaţa să existe pe alte planete”, a declarat Bob Nichol, astronom la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.

Nichol spune că acest lucru se datorează şi faptului că sunt descoperite din ce în ce mai multe exoplanete, printre care şi cea descoperită săptămâna aceasta în sistemul stelar Alpha Centauri, cea mai apropiată exoplanetă descoperită până acum. În total au fost descoperite peste 800 de exoplanete, prima fiind identificată la începutul anilor ‘90.

„Această explozie a numărului de planete face ca viaţa extraterestră să devină mult mai probabilă”, spune Nichol, adăugând că faptul că viaţa are nenumărate forme pe Terra sugerează că este greu de crezut că se găseşte doar pe planeta noastră.

Cercetătorii de la Observatorul Geneva afirmă că planeta recent descoperită se găseşte prea aproape de steaua sa pentru a putea găzdui viaţă. Cu toate acestea, cercetările precedente au arătat că atunci când este descoperită o planetă, este foarte probabil să nu fie singură în sistemul său solar. Acum, astronomii au început să studieze Alpha Centauri pentru a identifica alte planete, care s-ar putea găsi chiar în zona Goldilocks, favorabilă vieţii.

Un alt pas înainte în cursa spre detectarea extratereştrilor vine din faptul că instrumentele folosite de oamenii de ştiinţă pentru a scruta cerul vor avea parte în scurt timp de un salt tehnologic uriaş, ce va permite aprofundarea căutării.

Cercetătorii spun că e foarte probabil să „vedem” viaţa extraterestră cu mult înainte să o putem atinge, singura excepţie posibilă fiind eventuala descoperire a unor microbi pe Marte.

„Cred că este realistic să ne aşteptăm ca în câteva decenii să putem calcula dacă o planetă similară Pământului are oxigen şi ozon în atmosfera sa sau dacă este acoperită cu vegetaţie”, a declarat Martin Rees, ce ocupă prestigioasa poziţie de Astronomer Royal în Marea Britanie.

În următorul deceniu, două telescoape extraordinare vor intra în funcţiune: Square Kilometre Array (SKA), un radiotelescop gigantic găzduit de Africa de Sud şi de Australia şi Europe’s Extremely Large Telescope (E-ELT), care va fi amplasat pe un vârf de munte în deşertul Atacama din Chile, care va fi cel mai mare telescop optic construit vreodată.

Aceste două instrumente vor avea ca sarcină principală studierea originii şi naturii galaxiilor, însă vor căuta totodată şi semne de viaţă pe planete care acum pot fi zărite cu dificultate.

„Cred că capabilităţile noilor telescoape înseamnă că detectarea unor extratereştri inteligenţi devine mult mai probabilă în următoarele decenii decât a fost în ultimii zeci de ani”, a declarat Mike Garrett, directorul general al Astron, Institutul Olandez pentru Radio Astronomie.

Cu o oglindă ce măsoară aproape 40 de metri în diametru, E-ELT va avea capacitatea de a descoperi planete ce orbitează alte stele, producând imagini de 16 ori mai clare decât cele realizate de Telescopul Spaţial Hubble.

SKA, atunci când va fi finalizat, în 2024, va fi compus din 3.000 de antene parabolice late de 15 metri şi de numeroase alte antene mai mici, având posibilitatea de a vedea de 10 ori mai departe în univers şi să detecteze semnale de 10 ori mai vechi.

Printre semnalele pe care le-ar putea detecta se numără radiaţiile generate de un radar militar aflat undeva în zona celor mai apropiate un milion de stele. „Aşadar, dacă există civilizaţii avansate pe planetele din jurul acelor stele, le vom putea detecta”, explică Nichol.

Isobel Hook, un astrofizician de la Universitatea Oxford care lucrează la E-ELT, afirmă că noul telescop va transforma căutarea vieţii pe alte planete. „ELT ne va ajuta să studiem atmosfera planetelor extra-solare şi ne va permite să identificăm «bio-markeri» precum apa, dioxidul de carbon şi moleculele de oxigen”, a declarat Hook.

Cu echipamentul potrivit, ELT va putea folosi spectroscopia pentru a detecta vegetaţia de pe planete aflate la mari distanţe de Terra, afirmă Hook.

Până acum, căutarea vieţii extraterestre pornea de la ipoteza „zonei goldilocks”, conform căreia în jurul stelelor îndepărtate există o singură zonă în care temperatura nu este nici prea ridicată, nici prea scăzută, astfel încât să permită apei să existe sub formă lichidă, condiţie esenţială pentru apariţia formelor de viaţă cunoscute de noi.

Acum, această teorie este atacată de mai multe descoperiri ştiinţifice, ceea ce înseamnă că zonele care ar putea găzdui forme de viaţă sunt mai numeroase decât se credea până acum.

Cercetătorii au identificat şi alte surse de căldură şi au venit cu idei noi referitoare la formele de viaţă care ar putea exista pe alte planete după ce au identificat organisme care trăiesc pe Terra în zone în care nu se aşteptau să găsească viaţă.

Într-un studiu publicat în acest an, Xavier Bonfils de la Institutul de Planetologie şi Astrofizică din Grenoble a estimat că doar în galaxia noastră ar putea exista zeci de miliarde de planete solide cu o temperatură favorabilă apariţiei vieţii.

Alţi cercetători, de la Universitatea Aberdeen din Scoţia, au conceput un model computerizat care sugerează că astronomii ar trebui să accepte mult mai multe planete în categoria celor ce au potenţialul de a găzdui forme de viaţă, definiţia de acum fiind mult prea strictă.

Identificarea organismelor extremofile, precum cele ce trăiesc într-un izvor fierbinte lângă Vezuviu şi care se hrănesc cu uraniu, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să ia în calcul posibilitatea ca planetele care nu ar fi „prietenoase” cu oamenii să găzduiască, totuşi, alte tipuri de forme de viaţă.

Aşadar, progresul realizat de oamenii de ştiinţă în ultimii ani sugerează că este tot mai probabil ca alte planete să găzduiască forme de viaţă, iar instrumentele tehnologice tot mai avansate ne vor permite în scurt timp să avem mult mai multe şanse de a le descoperi. 

Marte, planeta cu sclipici: Curiosity a descoperit în nisipul marţian fragmente de material strălucitor

Săptămâna trecută, o mică bucată de material sclipitor găsită pe solul marţian s-a dovedit a fi un fragment de plastic desprins din echipamentele roverului. Acum, însă, inginerii care coordonează „săpăturile” spun că este vorba de altceva.

Curiosity a colectat deja trei mostre de sol marţian dintr-o dună de nisip, descoperind mai multe bucăţele strălucitoare despre care specialiştii spun că sunt, cu mare probabilitate, fărâme de minerale specifice Planetei Roşii.

Roverul s-a instalat pentru mai multe săptămâni într-o zonă numită Rocknest, exersând utilizarea echipamentelor de colectare şi analiză a solului. Specialiştii au în vedere colectarea a trei mostre de sol, curăţarea lor de orice eventuale particule provenite de pe Terra (cu ajutorul unui instrument numit CHIMRA - Collection and Handling for In-Situ Martian Rock Analysis) şi apoi analizarea lor, cu ajutorul altor instrumente specifice din cadrul laboratorului mobil cu care este înzestrat vehiculul marţian.

Colectarea primei mostre a fost întreruptă de descoperirea fragmentului de plastic menţionat, dar, după ce specialiştii s-au lămurit în privinţa lui, colectarea fost reluată, descoperindu-se în probele colectate alte granule sclipitoare, despre care oamenii de ştiinţă cred, de data aceasta, că ar proveni din minerale marţiene sfărâmate sau că ar fi rezultatul unor procese geologice din sol care produc un mineral strălucitor, necunoscut. 

Echipa de specialişti care coordonează colectarea şi analizarea probelor le-a dat, până una-alta, acestor fărâme sclipitoare un nume colectiv: le numeşte „schmutz”.

În săptămânile următoare, Curiosity îşi va poziţiona instrumentul de precizie numit ChemCam astfel încât să poată obţine mai multe date despre „schmutz”.

ChemCam funcţionează cu ajutorul unui laser ce activează electronii din atomii prezenţi în roci sau sol, astfel încât aceştia emit lumină; lumina emisă este captată de ChemCam cu ajutorul unui telescop şi este apoi trimisă spre un spectrometru, care determină de la ce elemente chimice provine, deoarece fiecare element chimic emite un tip specific de lumină.

Între timp, cele trei mostre de sol colectate vor fi analizate de un instrument numit CheMin, care va arăta ce minerale există în zonă.

Arheologii plănuiesc să descopere secretele cetăţii Troia

Înarmaţi cu lopeţi şi alte instrumente speciale pentru săpături şi cercetare, arheologii vor să reînceapă săpăturile în cetatea Troia.

„Scopul nostru este de a aduna noi informaţii, pe lângă cele pe care le avem despre Troia. Dacă vom analiza acest mediu cultural cu noi instrumente ştiinţifice, sigur vom descoperi informaţii noi gata să spună povestea acestui site din Patrimoniul Mondial”, a declarat William Aylward, profesor la Universitatea din Wisconsin-Madison. 

Cetatea, imortalizată în „Iliada” a lui Homer este aşezată pe actualul teritoriu al Turciei şi a fost redescoperită în anii 1870 de arheologul german Heinrich Schliemann. De atunci, arheologii au săpat periodic aici şi cu toate acestea, doar o cincime din Troa a fost excavată. 

„Planul nostru este de a ne extinde spre arii neexploatate ale sitului şi să folosim noi tehnologii pentru a extrage şi mai multe informaţii despre oamenii care au trăit aici cu mii de ani în urmă”, a adăugat Aylward. 

Troia a fost ocupată de la începutul epocii bronzului, iar Aylward susţine informaţiile actuale pe care le avem despre troieni sunt extrem de limitate, existând nişte lipsuri majore în istoria lor. 

În această nouă cercetare, specialiştii vor utiliza metode noi de analiză chimică pentru a examina resturi de ceramică ce au potenţialul de a indica noi informaţii despre obiceiurile alimentare ale populaţiei din Troia. Mai mult, excavarea ar putea scoate la lumină vestigii umane sau animale ce vor fi analizate genomnic. 

Cercetarea va începe în vara anului 2013 şi vor fi realizate în colaborarea cu Universitatea Çanakkale Onsekiz, din Turcia. 

Tuatara, specia de reptilă care supravieţuieşte de 230 de milioane de ani, se confruntă cu noi probleme

Cele mai aproape rude ale sale sunt ihtiozaurii şi pterozaurii, animale care au trăit în Mezozoic, înaintea marilor dinozauri. Acum, această specie, din ordinul Sfenodonţia, este singura care a supravieţuit schimbărilor produse de impactul cu meteoritul responsabil pentru dispariţia dinozaurilor. După 230 de milioane de ani de vânat insecte în pădure, micul animal are probleme.

Biologii din Noua Zeelandă se tem că, în curând, nu vor mai exista femele care să asigure perpetuarea speciei. Tuatara nu este un animal foarte activ în timpul zilei şi pe bună dreptate, având în vedere că un exemplar poate atinge 100 de ani, nu are de ce să se grăbească.

Noaptea, în schimb, tuatara devin activi, fiind vânători nocturni mereu în căutare de greieri şi alte insecte. Ca majoritatea reptilelor tuatara este ectoterm, ceea ce înseamnă că temperatura corpului depinde de cea de afară, neputând să îşi genereze singuri căldură. Cu toate acestea, animalul nu are nevoie de un mediu foarte cald pentru a deveni activ, temperatura optimă a corpului fiind cuprinsă între 16 şi 21 de grade Celsius, mai scăzută decât a celorlalte reptile.

Un exemplar de tuatara poate rămâne activ chiar şi la 7 grade Celsius, pentru a vâna în timpul nopţii, atunci când alte reptile sunt în repaus, dar nu se pot lupta cu şobolani sau câini, motiv pentru care ei nu mai trăiesc pe continent, migrând pe o insulă unde sunt protejaţi prin lege, dar unde se pare că nu le merge foarte bine. 

Tuatara sunt foarte sensibili la temperatură atunci când vine vorba de sex, căci genul puiului depinde de temperatura oului. La peste 22 de grade Celsius este foarte probabil ca puiul să iasă mascul, pe când la temperaturi mai scăzute, şansele sunt mai mari ca puiul să fie fată. Aşa se face că acum, când vremea este călduroasă, toţi puii sunt masculi. 

Dacă animalele ar avea loc şi ar putea migra spre altitudini mai mari şi mai răcoroase ele ar putea face faţă încălzirii climatice, doar că, acum, ele sunt blocate într-un spaţiu limitat. Ca urmare a acestui fenomen, specialiştii estimează că până în 1085 nu va mai exista niciun exemplar de tuatara femelă. Pentru a împiedica extincţia speciei, autorităţile din Noua Zeelandă au transportat de curând 222 de exemplare de tuatara spre o zonă cu temperaturi mai scăzute, unde există şanse ca viitorii pui să fie femele. 

 De asemenea, ei îşi etalează crestele dorsale şi execută un dans în jurul femelei pentru a o cuceri. Pentru că nu are penis, atunci când femela îi permite, masculul execută o acţiune de frecare pentru fecundare.

Exemplarele de tuatara ating maturitatea sexuală în 10-20 de ani, iar când vine perioada împerecherii, pielea masculilor se închide la culoare. Un mascul numit Henry, nou rezident al Southland Museum din Invercargill, Noua Zeelandă, a devenit pentru prima dată tată la 111 ani. El şi partenera sa, Mildred, în vârstă de 70 de ani au adus pe lume 11 pui. 

Când îmbătrânesc, dinţii lor se tocesc, iar animalele încep să prefere hrana mai moale precum viermii şi limacşii. 

Scene emoţionante: un pui de elefant salvat îşi regăseşte mama

Evenimentul s-a petrecut în Parcul Naţional Amboseli din Kenya: un pui de elefant căzut într-o groapă adâncă de peste 1,5 metri a fost scos de acolo de către membrii organizaţiei de cercetare şi conservare Amboseli Trust for Elephants. Un clip video documentează intervenţia oamenilor şi emoţionanta scenă a reîntâlnirii puiului de elefant cu familia sa.

Puiul, în vârstă de numai opt luni, a rămas prizonier în groapa cu apă şi noroi, în vreme ce mama sa - o femelă numită Zombe de către cercetătorii din zonă  - se agita în jurul lui, incapabilă să-l ajute.

Din fericire, cercetătorii din cadrul Amboseli Trust for Elephants au aflat despre incident şi au întreprins o operaţiune de salvare.

După mai multe încercări, au reuşit să lege puiul cu o frânghie şi l-au tras afară cu ajutorul unei maşini de teren.

Scena care a urmat a fost extrem de impresionantă: elefănţelul a luat-o la goană de-a lungul câmpiei, în vreme ce mama sa venea spre el; s-au întâlnit, s-au îmbrăţişat cu trompele, iar apoi s-au întors spre oamenii care îi ajutaseră, ca pentru a le mulţumi.

Structura minţii umane este mai înclinată spre religie decât spre ştiinţă, arată un nou studiu

O echipă de cercetători din cadrul departamentului de psihologie din cadrul Universităţii Boston a descoperit că, în ciuda faptului că au trecut printr-un proces îndelungat de educaţie ştiinţifică, chiar şi fizicienii, chimiştii sau geologii de la Harvard, MIT sau Yale nu pot evita crezul că fenomenele naturale există cu un scop.

Deşi explicaţiile teleologice (conform cărora orice are un scop) sunt omniprezente în religiile lumii, un exemplu fiind ideile creaţioniste referitoare la originea Pământului, acestea sunt de obicei discreditate de către ştiinţă. Atunci când oamenii de ştiinţă au timp să analizeze motivele pentru care obiectele naturale şi evenimentele naturale există, aceştia resping în mod explicit ipotezele teleologice, preferând explicaţiile cauzale. Cu toate acestea, studiul efectuat de Deborah Kelemen şi de echipa sa a arătat că în momentele când oamenii de ştiinţă trebuie să gândească sub presiune, având la dispoziţie o perioadă limitată de timp, iese la iveală tendinţa umană de a atribui naturii un scop. Rezultatele acestei cercetări reprezintă cea mai convingătoare dovadă în favoarea ipotezei ce susţine că mintea umană prezintă o preferinţă înrădăcinată spre explicaţiile teleologice, preferinţă care se manifestă încă din cele mai timpurii stagii ale dezvoltării umane.

Pentru a testa această ipoteză, cercetătorii au întrebat un grup de oameni de ştiinţă de la cele mai prestigioase universităţi americane să judece un set de afirmaţii, precum „copacii produc oxigen pentru ca animalele să poată respira” sau „Pământul are un strat de ozon pentru a se proteja de razele ultraviolete”. Un grup de cercetători era nevoit să judece aceste afirmaţii într-un timp rapid, pe când specialiştii din grupul de control aveau timp nelimitat la dispoziţie. 

Cercetătorii au descoperit că oamenii de ştiinţă care erau nevoiţi să răspundă sub presiunea timpului prezentau un grad mult mai mare de acceptare a afirmaţiilor nonştiinţifice, ce explicau fenomenele naturale în funcţie de scop, decât colegii lor care aveau timp nelimitat la dispoziţie şi care respingeau explicaţiile telelologice. 

Un alt studiu efectuat ulterior de echipa lui Kelemen a arătat că, în ciuda faptului că beneficiaseră de ani de educaţie ştiinţifică, chimiştii, geologii şi fizicienii erau la fel de predispuşi la acceptarea afirmaţiilor nonştiinţifice ca profesorii de engleză şi de istorie, ale căror cunoştinţe ştiinţifice erau mult mai reduse.

„Rezultatele acestor studii sunt cu adevărat surprinzătoare”, a comentat Kelemen. „Chiar dacă educaţia ştiinţifică avansată reduce nivelul de acceptare a afirmaţiilor nonştiinţifice, teleologice, ea nu poate elimina această tendinţă umană, înrădăcinată încă din primii ani, de a căuta un scop în natură. Se pare că minţile umane sunt în mod natural mai înclinate spre religie decât spre ştiinţă”, a concluzionat cercetătoarea. 

„Acest studiu interesant arată cum, în ciuda educaţiei ştiinţifice, oamenii tind să dorească să dea un înţeles şi un scop acţiunilor lor şi ale celorlalte persoane. Cel mai probabil, acest lucru se datorează dorinţei noastre de a avea un control asupra vieţii noastre şi dorinţei ca viaţa să aibă un scop. De aceea tindem spre o religie sau alta, pentru o explicaţie asupra vieţii şi morţii, chiar dacă această explicaţie nu are nicio bază ştiinţifică sau logică”, a explicat psihologul Dr. Hugh Koch.

Studiul este publicat în ediţia din luna octombrie a publicaţiei ştiinţifice Journal of Experimental Psychology.

Rinichi crescuţi în laborator? Suntem mai aproape de obţinerea lor

Într-un experiment pe animale de laborator, a fost obţinută, prin cultivarea celulelor stem, o structură anatomică asemănătoare rinichiului, care s-a dovedit funcţională. Reuşita deschide calea spre obţinerea, în viitor, a rinichilor necesari pentru transplant fără a mai fi nevoie de prelevarea lor de la donatori.

La nivel mondial, există o cerere enormă de rinichi pentru transplant; numai în Marea Britanie se află pe listele de aşteptare 7.200 de persoane. 

Studiul realizat de cercetătorii de la Institutul de Cercetări Farmacologice din Bergamo, Italia, reprezintă un pas spre rezolvarea problemelor legate de „penuria” de organe disponibile pentru transplant.

Cercetătorii italieni au extras celule din rinichii unor embrioni de şoarece, în timpul vieţii intrauterine a acestora.

Celulele au fost cultivate în laborator timp de o săptămână, dând naştere aşa-numitelor „organoide” - primordii de rinichi ce conţineau deja un mozaic de nefroni - unităţile funcţionale de bază ale rinichiului. (Un rinichi uman poate conţine cca. 1 milion de nefroni.)

Apoi, organoidele au fost tratate cu o substanţă numită factor de creştere vascular endotelial, care stimulează creşterea vaselor sanguine. Organoidele au fost ulterior transplantate pe rinichii unor şobolani adulţi.

Injectând şobolanilor factor de creştere vascular endotelial, a fost stimulată creşterea de vase de sânge în ţesutul transplantat. În câteva zile, în ţesutul nou s-au dezvoltat atât vase sanguine, cât şi glomeruli, cavităţile prin care sângele ajunge în nefroni, unde este filtrat şi curăţat de reziduuri (funcţia de bază a rinichilor).

Pentru a verifica funcţionalitatea ţesutului astfel obţinut, cercetătorii au injectat animalelor de experienţă anumite proteine (albumine) cuplate cu markeri fluorescenţi. Au constatat astfel că ţesutul grefat pe rinichi a filtrat corect proteinele marcate, arătând astfel că poate îndeplini funcţia de bază a ţesutului renal. Este primul ţesut renal obţinut din celulele individuale.

Această tehnică nu poate fi folosită pentru a produce ţesut renal uman (din cauza interdicţiilor legate de prelevarea de celule de la embrioni umani), dar indică o posibilă modalitate de a „fabrica” în viitor rinichi funcţionali.

Cercetătorii lucrează în prezent la obţinerea sistemului de tuburi care să conducă urina de la rinichi la vezica urinară.

O problemă o constituie obţinerea de celule umane care să se comporte la fel ca şi celulele embrionare de şoarece şi să se asambleze singure în structuri complexe precum nefronii.

Metode posibile ar fi extragerea de celule stem din lichidul amniotic sau din măduva osoasă, sau reprogamarea celulelor extrase din piele şi transformarea lor în celule primordiale ale ţesutului renal.

În prezent, atât echipa de la Institutul de Cercetări Farmacologice din Bergamo, cât şi o alta, de la Universitatea de la Edinburgh, lucrează cu celule celule umane, incorporându-le în culturi de celule de şoarece care deja au format ţesut de tip renal.

Nu se ştie însă dacă aceste mici porţiuni de ţesut ar putea creşte suficient pentru a forma rinichi umani complet dezvoltaţi.

Egoismul, adevăratul secret al fericirii?

Egoismul ne poate face fericiţi, atât timp cât nu ne simţim vinovaţi pentru faptele noastre, spun oamenii de ştiinţă.

Deşi oamenii sunt învăţaţi şi sfătuiţi să fie buni şi altruişti, se pare că ei sunt mai fericiţi atunci când acţionăm în favoarea propriilor lor interese. Aşa se face că mai multe studii au demonstrat că oamenii sunt mai fericiţi atunci când sunt egoişti. 

Totuşi, un alt studiu, realizat de cei de la Universitatea Pennsylvania vine să explice de ce oamenii refuză, uneori, la egoism, subliniind că cei care iau în mod activ decizii egoiste au remuşcări. Deoarece oamenii sunt învăţaţi de mici să îţi ajute aproapele, de cele mai multe ori, atunci când vor lua o decizii egoistă se vor simţi vinovaţi pentru că îi dezavantajează pe alţii. Cu alte cuvinte, de multe ori, renunţăm la lucrurile despre care ştim că ne-ar putea face fericiţi, pentru a-i ajuta sau pentru a nu-i dezavantaja pe ceilalţi

Pentru a vedea când anume sunt oamenii fericiţi, Jonathan Berman şi Deborah Small, de la Universitatea din Pennsylvania, au realizat un test simplu la care au participat 216 studenţi. După ce participanţii au primit câte trei dolari fiecare, ei au fost împărţiţi în trei grupuri: unul căruia i s-a cerut să doneze banii, unul căruia i s-a cerut să păstreze banii şi un altul căruia i s-a dat voie să aleagă între păstrarea sau sonarea banilor.. 

Rezultatele au arătat că studenţii care au păstrat banii au fost mai fericiţi decât cei care au fost rugaţi să îi doneze şi decât cei care au fost liberi să aleagă ce vor face cu cei trei dolari. 

„Ceea ce vor oamenii cu adevărat este să acţioneze într-un mod egoist. Cu toate acestea, nu fac asta tocmai pentru că ştiu că vor regreta ulterior”, a declarat Berman. 

Cea mai importantă invenţie a deceniului: o companie britanică poate transforma aerul în benzină!

O companie din Marea Britanie a reuşit, în premieră mondială, să producă benzină din aer, folosind o tehnologie revoluţionară ce promite să rezolve criza energetică şi să ajute la reducerea încălzirii globale, prin eliminarea dioxidului de carbon din atmosferă.

Compania Air Fuel Synthesis, din Stockton-on-Tees, a produs cinci litri de combustibil începând cu luna august, când a pus în funcţiune o mică rafinărie care produce benzină din dioxid de carbon şi vapori de apă.

Compania speră ca în următorii doi ani să construiască o rafinărie mult mai mare, care să producă o tonă de combustibil pe zi. De asemenea, Air Fuel Synthesis doreşte să producă combustibil destinat transportului aerian, pentru a permite companiilor din domeniu să-şi reducă „amprenta de carbon”.

Tim Fox, şefului departamentului de energie şi mediu din cadrul Institution of Mechanical Engineersdin Londra, a declarat că „sună prea bine ca să fie adevărat, dar e adevărat”. „Am fost acolo şi am văzut cu ochii mei procesul de producţie. Inovaţia lor este că au reuşit să facă acest proces să funcţioneze. Centrala lor pilot capturează aer şi extrage CO2 din el pe baza unor principii cunoscute. Centrala nu foloseşte tehnologii noi, inovaţia lor este faptul că au reuşit să combine mai multe tehnologii pentru a demonstra că acest proces funcţionează”, a explicat Fox.

„Am luat dioxidul de carbon din aer şi hidrogenul din apă şi am transformat aceste elemente în benzină”, a declarat Peter Harrison, directorul general al companiei, care a dezvăluit reuşita în cadrul unei conferinţe găzduite de Institution of Mechanical Engineers.

„Din câte ştim, nimeni altcineva nu a mai reuşit să facă acest lucru, nici în Marea Britanie, nici în alte ţări. Produsul nostru arată şi miroase ca benzina, dar este un produs mult mai curat decât benzina obţinută din petrol fosil”, a declarat Harrison.

„Nu avem nici aditivi, nici celelalte ingrediente neplăcute ce se găsesc în benzina obişnuită, însă produsul nostru poate fi folosit fără probleme într-un motor obişnuit”, a adăugat Harrison. „Acest lucru înseamnă că oamenii pot folosi produsul nostru încă din prima zi, fără a fi nevoiţi să instaleze baterii speciale sau să-şi modifice vehiculul în vreun fel. Astfel, infrastructura existentă poate fi folosită în continuare”, a mai spus şeful companiei.

Capacitatea de a extrage dioxidul de carbon din aer, eliminând astfel principalul gaz cu efect de seră din atmosferă, este principalul obiectiv al tehnologiilor prietenoase cu natura. Dioxidul de carbon este eliberat de oameni în atmosferă în urma arderii combustibililor fosili, precum petrolul sau cărbunii.

Compania britanică face un pas în plus, folosind dioxidul de carbon extras din atmosferă pentru a produce un combustibil care poate fi stocat, transportat şi folosit de motoarele deja existente. Harrison afirmă că această tehnologie are potenţialul de a transforma economia Marii Britanii.

„Credem că până la finalul lui 2014 vom putea produce acest combustibil la o scară comercială. Planul nostru pentru următorii 15 ani este să atingem un nivel de producţie similar cu cel al rafinăriilor de astăzi. Cred că avem potenţialul de a transforma economia acestei ţări prin faptul că vom putea produce combustibilul necesar Marii Britanii aici, fără a mai fi nevoie să apelăm la importuri”, a spus Harrison.

În acest moment, benzina produsă prin tehnologia companiei britanice este costisitoare, astfel că nu reprezintă încă o soluţie pe scară largă. Cu toate acestea, specialiştii afirmă că, în timp, costul oricărei tehnologii noi scade considerabil. Profesorul Klaus Lackner de la Universitatea Columbia din New York a oferit câteva exemple: „Când am cumpărat primul meu CD, în anii '80, costa 20 de dolari să produci unul. Astăzi costul este de 10 cenţi. Costul unui bec a scăzut de 7.000 de ori în ultimul secol”.

A fost identificat un factor cotidian care ne poate face ineficienţi la locul de muncă

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că şi nivelurile moderate de dioxid de carbon din încăperi pot afecta semnificativ capacitatea oamenilor de a lua decizii.

În studiu, participanţii au fost supuşi unor teste pentru a li se măsura capacitatea de a lua decizii. Specialiştii au urmărit 9 criterii, iar participanţii au obţinut rezultate slabe la 6 dintre ele. Cele mai mici rezultate s-au obţinut la categoriile ce vizau luarea iniţiativei şi gandirea strategică, acolo unde participanţii au fost notaţi drept „disfuncţionali”. 

Având în vedere că până acum se credea că nivelul de dioxid de carbon din clădiri este neglijabil şi că, prin urmare, nu poate afecta subiecţii umani, rezultatele au fost neaşteptate şi ar putea viza încăperile aglomerate create special pentru învăţat sau lucrat, precum şcolile. 

Principala sursă de dioxid de carbon din clădiri sunt chiar oamenii. În timp ce concentraţia de dioxid de carbon din aer liber atinge 380 ppm (părţi pe milion), concentraţia din locurile închise poate ajunge la câteva mii de ppm. Nivelul crescut de dioxid de carbon din încăperi se menţine ca urmare a lipsei unui sistem de ventilaţie. 

Chiar dacă, în general, la locul de muncă concentraţia de dioxid de carbon nu depăşeşte 1.000 ppm, în sălile de clasă, ea trece frecvent peste 1.000 ppm, ajungând chiar şi la 3.000 ppm. 

 Citind două rapoarte realizate de oamenii de ştiinţă din Ungaria, care subliniau că atunci când concentraţia de dioxid de carbon atinge valori între 2.000 şi 5.000 de ppm ea poate afecta unele activităţi umane, cercetătorul William Fisk a decis să testeze această teorie. În studiu a fost măsurată capacitatea de a lua decizii a 24 de participanţi. Ei au fost organizaţi în grupuri de câte patru şi intervievaţi în încăperi de dimensiunea unui birou, câte 2,5 ore, fiind expuşi, pe rând la 600,  1.000 şi 2.500 de ppm. Prin sistemele de ventilaţie a fost introdus dioxid de carbon ultra pur, în timp ce alţi factori, precum umiditate, temperatura şi rata de ventilaţie au rămas constanţi. 

Deşi studiul a fost realizat pe un eşantion restrâns, rezultatele sunt foarte clare: concentraţia mare de dioxid de carbon din spaţiile închise afectează unele abilităţi cognitive. Cele mai afectate activităţi fiind capacitatea de a lua atitudine şi gândirea strategică.

Pe de altă parte, studiul a fost primul de acest fel care a utilizat testul Strategic Management Simulation, care are un nivel mai ridicat decât cele foarte uşoare, utilizate de regulă, în astfel de cercetări. 

Totuşi, datele preluate din mai multe şcoli generale indică faptul că, nu de puţine ori, nivelul de dioxid de carbon este cu mult peste media de 2.500 ppm utilizată în studiul lui Fisk. Deşi actualul studiu a analizat doar capacitatea de a lua decizii, Fisk susţine că este posibil ca nivelul de dioxid de carbon din clasele de studiu să îi dezavantajeze pe şcolari.

Acum 40.000 de ani, Pământul a fost lovit de trei mega-dezastre

Oamenii de ştiinţă din Germania şi Elveţia au realizat o analiză a sedimentelor din Marea Neagră şi au ajuns la concluzia că, pentru o perioadă scurtă în timpul erei glaciale, câmpul magnetic al Pământului a suferit o schimbare bruscă ce a afectat planeta. Mai mult, studiul a scos la iveală şi alte calamităţi ce au zguduit Terra în acea perioadă.

În urma analizelor realizate pe sedimente prelevate din Marea Neagră, Atlantic şi Pacific, oamenii de ştiinţă au concluzionat că acum 41.000 de ani, a avut loc o schimbare drastică şi completă a câmpului geomagnetic. 

Polaritatea inversată a fost un fenomen ce a durat 440 de ani şi a fost asociată cu o forţă a câmpului magnetică care reprezenta doar un sfert din forţa câmpului magnetic actual. Schimbarea în sine a durat doar 250 de ani, fiind considerată, din punct de vedere geologic, una extrem de rapidă. În acest timp, forţa câmpului magnetic a fost şi mai scăzută, echivalentul a doar 5% din cea de azi. Ca o consecinţă a acestui lucru, Pământul aproape că şi-a pierdut scutul de protecţie împotriva radiaţiilor cosmice, ceea ce a dus la o expunere semnificativă la radiaţii. 

Inversarea polarităţii descoperită acum în urma analizării sedimentelor magnetizate din Marea Neagră a fost postulată anterior, acum 20 de ani, după un studiu realizat asupra unor fluxuri de lavă din apropierea satului Laschamp, lângă Clermont-Ferrand, din Franţa. Acea caracteristică geografică este cunoscută sub numele de „evenimentul Laschamp”. 

Totuşi, în acea perioadă, nu doar inversarea câmpului magnetic a afectat Pământul. Oamenii de ştiinţă spun că analizarea sedimentelor din Marea Neagră a scos în evidenţă şi o serie de schimbări climatice bruşte. Ei au sincronizat informaţiile obţinute din analiza datelor prelevate din Marea Neagră şi Groenlanda şi au constat că, acum 39.400 de ani, a avut loc cea mai mare erupţie vulcanică din ultimii 100.000 de ani, din emisfera nordică. Evenimentul a avut loc în apropierea regiunii italiene Campi Flegrei iar efectele lui s-au putut observa şi în sedimentele din Marea Neagră. 

Cenuşa erupţiei care a ejectat aproape 350 de kilometri cubi de rocă şi lavă, au fost distribuite pe teritoriul est-mediteranean, până în Rusia. 

Virusul „răcelii” ar putea fi utilizat pentru distrugerea cancerului

Deşi oamenii de ştiinţă nu au descoperit, încă, o metodă prin care să distrugă virusul răcelii, ei spun că acesta ne-ar putea ajuta la eliminarea tumorilor canceroase.

Conform oamenilor de ştiinţă de la Institutul Salk, răceala obişnuită are capacitatea de a împiedica celulele să se distrugă atunci când sunt infectate cu un virus, determinându-le să se împrăştie prin corp şi să genereze simptome fizice neplăcute. Acum, specialiştii au descoperit cum să dezactiveze proteina  E4-ORF3, responsabilă pentru prevenirea mecanismului auto-distrcutiv al celulelor. O parte a procesului E4-ORF3 implică şi dezactivarea proteinei p53 care este implicată în suprimarea tumorilor canceroase. 

Mai departe, oamenii de ştiinţă doresc să găsească o modalitate prin care să poată modifica virusul astfel încât să distrugă doar celulele a căror proteină p53 a fost inhibată.

Descoperirile celor de la Institutul Salk au putea ajuta la dezvoltarea unor molecule mici capabile să distrugă tumorile prin afectarea componentelor celulare complexe care le permit celulelor canceroase să crească şi să se răspândească. 

De asemenea, înţelegerea modului în care virusurile distrug celulele sănătoase, i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să dezvolte virusuri ce pot distruge tumorile.Deoarece ele se pot reproduce doar în celule ale căror proteine p53 au fost suprimate, astfel de virusuri ar distruge numai celulele canceroase. 

Descoperirea care revolutioneaza lumea. Cine sunt oamenii care au reusit sa transforme aerul in benzina

O mica firma din Marea Britanie a produs prima "benzina din aer", folosind o tehnologie revolutionara, care promite sa rezolve criza de energie, precum si sa contribuie la limitarea incalzirii globale prin eliminarea dioxidului de carbon din atmosfera, scrie The Independent.

Incepand din luna august, de cand au pus bazele unei mici rafinarii care produce benzina din dioxid de carbon si vapori de apa, compania Air Fuel Synthesis, din Stockton-on-Tees, a produs cinci litri de benzina.

Planul este insa altul. Firma spera ca in doi ani sa construiasca o unitate la o scara mai mare, comerciala, capabila sa produca o tona de benzina pe zi.  De asemenea, sa creeze si combustibil verde pentru transportul aerian, in scopul de a face companiile mai putin dependente de carbon. 

Tim Fox, managerul Departamentului energie si mediu de la Institution of Mechanical Engineers din Londra, se declara incantat de proiect : "Suna prea bine ca sa fie adevarat, dar este adevarat. Produc asa ceva,  eu am fost acolo si am vazut. Inovatia consta in faptul ca au facut sa se intample toate acestea . Este o instalatie pilot mica, ce se bazeaza pe captarea aerului si extragerea de CO2, pe principii bine stiute. Folosesc componente bine cunoscute și bine definite, dar ceea ce este interesant este faptul ca au construt un tot si au demonstrat ca poate functiona". 

Desi procesul este inca intr-un stadiu timpuriu de dezvoltare si este nevoie de energie electrica de la reteaua nationala pentru a lucra, compania considera ca va fi in cele din urma posibil sa utilizezi energie din surse regenerabile in cat mai multe domenii.

"Am luat de dioxid de carbon din aer si hidrogen din apa si am transformat aceste elemente in benzina", a declarat Peter Harrison, directorul executiv al companiei, care a dezvaluit descoperirea in cadrul unei conferinte la Institution of Mechanical Engineers in Londra.

"Nimeni din tara sau din strainatate nu produce benzina prin aceasta metoda, din cate stim noi.  Arata si miroase ca benzina, dar este multe mai curata si mai clara decat cea obtinuta din petrol fosil", a spus Peter Harrison, pentru The Independent.

"Noi nu avem nicio urma de aditivi sau alti compusi urat mirositori din benzina conventionala si totusi combustibilul nostru poate fi folosit in motoarele existente", a precizat el. "Aceasta inseamna ca oamenii vor putea utiliza produsul nostru in masina lor, fara sa fie nevoiti sa instaleze bateriile sau sa adapteze vehicul in vreun fel pentru noua benzina", a adaugat Harrison.

Extragerea dioxidului de carbon din aer, eliminand in acest fel si principalul gaz cu efect de sera din atmosfera, este telul tehnologiilor verzi. Aceasta firma britanica il duce insa la un alt nivel: foloseste carbonul din atmosfera pentru a produce un combustibil care poate fi folosit de motoarele deja existente.

Peter Harrison crede ca aceasta idee revolutionara va transforma pur si simplu economia Marii Britanii.

"Pana la finalul anului 2014, vom gasi fondurile necesare si vom produce benzina folosind energie regenerabila la scara comerciala", a concluzionat Harrison.