Profesorul Higgs insistă: „Nu-i mai spuneţi bosonului «particula lui Dumnezeu»! Nu există Dumnezeu!”

Omul de ştiinţă care a postulat existenţa bosonului Higgs, profesorul Peter Higgs, solicită oamenilor să nu mai folosească sintagma „particula lui Dumnezeu” pentru a se referi la boson.

Cercetătorul în vârstă de 83 de ani ce trăieşte în Edinburgh insistă că aluzia nu este amuzantă şi că este, de fapt, înşelătoare.

Profesorul Higgs a elaborat teoria particulei subatomice ce astăzi poartă numele de „bosonul Higgs” pentru a explica de ce lucrurile au masă. Cercetătorul vrea ca oamenii să înceteze să se mai refere la acest boson drept „particula lui Dumnezeu”, pentru că nu crede că bosonul ce joacă un rol cheie în existenţa universului este rezultatul muncii vreunui creator atotputernic.

Peter Higgs afirmă că porecla a pornit de la o glumă, „şi nu era o glumă prea bună”.

Fraza a fost creată pentru o carte de popularizare a ştiinţei publicată în 1993 de Leon Lederman, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, şi de Dick Teresi, un scriitor specializat în ştiinţă.

Lederman a explicat în cartea „God particle” originea supranumelui: „Acest boson este atât de important pentru fizică astăzi, atât de crucial pentru înţelegerea structurii materiei, şi totodată atât de greu de găsit, încât i-am dat numele de «particula lui Dumnezeu» (God particle). De ce «particula lui Dumnezeu»? Pentru că editura nu ne-a lăsat să-i spunem «particula naibii» (Goddamn particle), deşi cred că era un nume mai potrivit, pentru că exprima cât de greu se lăsa găsită şi câte cheltuieli provoca”.

Profesorul Higgs a explicat pentru BBC Scoţia de ce este nemulţumit de această sintagmă: „În primul rând, sunt ateu. În al doilea rând, ştiu că numele era o glumă, dar nu era o glumă prea bună. Nu cred că ar fi trebuit să-i dea numele acesta, pentru că este înşelător”.

Profesorul Higgs a devenit o celebritate globală după ce experimentele de la CERN au confirmat existenţa unei particule ce se aseamănă foarte mult cu bosonul Higgs, despre care cercetătorul a prezis că există în 1964.

Un om de ştiinţă iranian susţine că a inventat maşina timpului

Un om de afaceri iranian susţine că a reuşit să inventeze o maşină a timpului care le permite oamenilor să îşi vadă detalii din viitor.

Omul de ştiinţă Ali Razeghi a înregistrat "The Aryayek Time Traveling Machine" la Centrul pentru Invenţii Strategice, o agenţie guvernamentală din Iran. 

Potrivit cercetătorului din Tehran, dispozitivul poate prezice viitorul utilizatorului, printând rezultatele. 

În vârstă de 27 de ani, Razaeghi susţine că invenţia funcţionează pe baza unui set de algoritmi complecşi pentru a „prezice cum vor arăta următorii  5-8 ani din viaţa oricărui individ, cu o acurateţe de 98%”. 

Ca director al Centrului pentru Invenţii Strategice, din Iran, Razeghi are deja 179 de alte invenţii la activ. „Lucrez la acest proiect de 10 ani. Intenţia mea se încadrează perfect în dimensiunea carcasei unui computer de birou şi poate prezice detalii din următorii 5-8 ani din viaţa utilizatorului. Nu duce utilizatorii în viitor, ci le aduce lor viitorul”, a explicat inventatorul. 

Razeghi susţine că, folosind invenţia, guvernul iranian poate prezice posibilitatea unei confruntări militare, poate urmării fluctuaţiile monedei naţionale şi preţurile petrolului. 

„Evident, un guvern care poate vide următorii 5 ani din viitor se va putea pregăti pentru provocările ce i-ar putea afecta stabilitatea. Prin urmare, ne aşteptăm să comercializăm dispozitivul atât pentru statele lumii cât şi pentru individ, odată ce vom porni o producţie în masă”, a mai declarat inventatorul iranian. 

Razeghi susţine că pentru ultimul său proiect a fost criticat de prieteni şi rude pentru că „se joacă de-a Dumnezeu” cu vieţile obişnuite şi cu istoria. „Acest proiect nu se opune valorilor noastre religioase. Americanii încearcă să realizeze invenţia cheltuind milioane de dolari iar eu am reuşit deja să o finalizez cu doar o mică parte din aceşti bani. Motivul pentru care încă nu lansăm prototipul este acea că ideea ne va fi furată de chinezi care vor crea milioane de copii peste noapte”, a încheiat Razeghi.

Ai 30 de ani „în buletin”? S-ar putea ca organismul tău să fie mult mai bătrân

Adulţii din societatea occidentală contemporană au o stare de sănătate atât de proastă, încât sunt, din punct de vedere metabolic, cu 15 ani mai bătrâni decât erau părinţii şi bunicii lor la aceeaşi vârstă, spun oamenii de ştiinţă.

Tinerii adulţi de azi sunt mai predispuşi să sufere de hipertensiune arterială, diabet şi obezitate decât generaţiile precedente, arată un studiu realizat de cercetătorii danezi şi publicat în European Journal of Preventive Cardiology.

În cadrul studiului, au fost examinaţi periodic, timp de 25 de ani, 6.000 de adulţi cu vârstele de 20, 30, 40 şi 50 de ani. Cercetătorii au constatat astfel că generaţiile mai tinere au, în medie, o „sănătate metabolică” proastă, prezentând o gamă întreagă de probleme medicale.

La bărbaţii cu vârsta între 30-39 de ani, este cu 20% mai probabil ca  aceştia să fie supraponderali,  iar în cazul femeilor de 20-29 de ani, este de două ori mai probabil să fie obeze, în comparaţie cu persoanele din generaţiile anterioare.

Tensiunea arterială este, de asemenea, mai crescută la generaţiile mai tinere, atât la bărbaţi cât şi la femei, iar probabilitatea ca aceşti oameni tineri să aibă diabet este de asemenea mai mare decât în cazul părinţilor şi bunicilor lor.

Autorul studiului, Gerben Hulsegge, de la Institutul Danez de Sănătate Publică, spune că generaţiile tinere sunt, de fapt, din perspectiva sănătăţii metabolice, cu 15 ani mai bătrâne  decât vârsta cronologică. 

„Generaţiile de adulţi născuţi mai recent o duc mult mai rău cu sănătatea decât predecesorii lor. De exemplu, prevalenţa obezităţii în rândul generaţiilor mai tinere de bărbaţi şi femei, la vârsta medie de 40 de ani, este similară cu cea care apărea în generaţiile mai vârstnice la 55 de ani. Asta înseamnă că generaţiile tinere sunt cu «15 ani peste» faţă de cele mai în vârstă şi vor suferi de obezitate pe o perioadă mai lungă.”

Rezultatele scot în evidenţă necesitatea menţinerii unei greutăţi sănătoase, prin încurajarea activităţii fizice şi a unei alimentaţii echilibrate, în special în rândul generaţiilor tinere.”

Cercetătorul a adăugat că diminuarea fumatului - deja observată în ţările dezvoltate - şi îmbunătăţirea serviciilor medicale sunt factori care determină creşterea speranţei de viaţă la generaţiile mai tinere, dar, totodată, într-un viitor mai îndepărtat - deşi e greu de prevăzut cu exactitate acest lucru - am putea asista şi la o încetinire a creşterii speranţei de viaţă, tocmai din cauza tendinţei contemporane de răspândire a obezităţii.

Inovaţia care va transforma viaţa studenţilor: de ce nu vei mai putea să îi păcăleşti pe profesori?

Profesorii de la Universitatea Texas A&M au posibilitatea de a afla un lucru la care profesorii din generaţiile trecute doar visau: dacă studentul citeşte suportul de curs.

Mai exact, ei ştiu dacă studenţii citesc sau nu textele pentru curs, dacă sar peste pagini, omit să sublinieze lucruri esenţiale sau dacă nu iau notiţe. 

„Este un fel de Big Brother, dar intenţia este bună”, a explicat decanul Tracy Hurley. 

Profesorii în cauză nu sunt nici clarvăzători şi nici nu trag cu ochiul. Ei, împreună cu alţi colegi de la alte opt universităţi testează tehnologia CourseSmart care le permite să afle dacă şi cât citesc studenţii lor. 

Editurile mari specializate în crearea materialelor pentru învăţământul superior colectează deja date de la milioane de studenţi care îşi folosesc materialele digitale. CourseSmart, însă, merge mai departe trimiţând feedback către profesori, punându-i la „la curent” cu privire la modul în care studenţii răspund la materialele didactice. 

Adrian Guardia, profesor în management, avea un elev care se descurca destul de bine: avea note bune şi părea să interacţioneze destul de bine cu materialele de curs. Folosind sistemul CourseSmart, Guardia a aflat că, de fapt, studentul lui deschisese suportul de curs o singură dată. 

Sistemul le oferă profesorilor aceste „engagement indexes” (indice al interacţiunii cu textul), dar studenţii nu îşi pot afla singuri indexul , decât dacă primesc permisiunea profesorului. În cele din urmă, aceste date vor ajunge la edituri, ajutându-le ca pe viitor să formeze ediţii mai bune pentru studenţi.