Anual, mii de oameni suferă de leziuni ale coloanei vertebrale, pierzându-şi abilitatea de a se deplasa. Un exoschelet controlat cu mintea ar putea fi cea mai bună soluţie care să le permită acestor oameni să îşi mişte picioarele.
Un consorţiu multinaţional coordonat de compania belgiană Space Applications Services a proiectat exoscheletul „Mindwalker”. Acesta se ataşează de trunchiul şi picioarele utilizatorului şi se mişcă atunci când persoana în cauză îi comandă asta cu „puterea gândului”.
Spre deosebire de membrele bionice, exoscheletul nu are nevoie să fie conectat prin electrozi introduşi în corp. În schimb, el foloseşte o cască simplă care interpretează semnalele electrice venite din partea creierului. Astfel, când purtătorul se gândeşte la o mişcare se formează un pattern care este interpretat de un computer.
De asemenea, Mindwalker utilizează o cască „uscată”, care nu necesită folosirea unui gel pentru a întări conductibilitatea electrică.
Sistemul este mai uşor comparativ cu cele realizate anterior, având doar 31 de kilograme.
Totuşi, pentru utilizarea lui este nevoie de antrenament. Casca funcţionează prin căutarea unui anumit set de semnale, dar acestea sunt greu de receptat atunci când este zgomot. De asemenea, aceste semnale sunt diferite de la om la om. Purtătorii sistemului trebuie să înveţe cum să ofere semnale „curate” şi prin urmare ei sunt nevoiţi să exerseze folosind dispozitivul într-un context de realitate virtuală.
Până acum, Mindwalker a fost testat de oameni clinic sănătoşi, dar în luna mai a acestui an el va fi încercat şi de pacienţi care suferă de leziuni ale coloanei vertebrale.
No comments:
Post a Comment