Copiii care înghit magneţi de neodim, foarte puternici, riscă să aibă complicaţii grave, care să necesite chiar intervenţii chirurgicale, afirmă un grup de medici. Aceştia au considerat necesar să publice, într-o revistă de specialitate, un ghid pentru abordarea de către medici a acestor situaţii, care au devenit mai frecvente odată cu răspândirea folosirii magneţilor de neodim.
Asemenea magneţi, mici, dar foarte puternici, sunt tot mai des folosiţi în construcţia unor jucării sau obiecte de podoabă, iar copiii îi pot înghiţi accidental, ceea poate duce la probleme gastrointestinale grave.
Studiul publicat în Journal of Pediatric Gastroenterology and Nutrition are ca scop instruirea medicilor care se confruntă cu asemenea situaţii, pentru ca aceştia să trateze cazurile astfel încât să reducă riscul de complicaţii gastrointestinale la copii.
Aşa-numiţii magneţi de neodim, sau magneţi din elemente rare, „nu sunt magneţii de pe vremea bunicilor noştri”, au scris în studiul lor autorii articolului. ”Compuşi din fier, bor şi neodim, sunt de 5-10 ori mai puternici decât magneţii tradiţionali.”
Din cauza marii lor forţe de atracţie, magneţii de neodim sunt realmente periculoşi dacă sunt înghiţiţi. Sunt atraşi unul spre altul chiar dacă se găsesc în secţiuni diferite ale tubului digestiv. Doi astfel de magneţi pot, astfel, să determine lipirea între ele a două anse intestinale, putând duce la perforaţii sau obstrucţii care necesită uneori tratament chirugical.
Un sondaj preliminar, realizat de North American Society for Pediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition (NASPGHAN) a arătat că situaţiile de acest gen nu sunt atît de rare cum s-ar crede: specialiştii în gastroenterologie pediatrică care au răspuns sondajului au raportat 80 de cazuri de copii care înghiţiseră magneţi. Cei mai mulţi au avut nevoie de endoscopie pentru a extrage magneţii sau de intervenţii chirurgicale pentru repararea leziunilor intestinale. 26 de copii au suferit perforaţii ale intestinului subţire; 3 au avut nevoie de operaţii complicate pentru îndepărtarea porţiunii de intestin afectate.
De aceea, un colectiv de specialişti din cadrul NASPGHAN a fost însărcinat să redacteze un ghid pentru evaluarea şi gestionarea acestor situaţii medicale.
Specialiştii recomandă efectuarea de radiografii pentru a confirma faptul că pacientul a înghiţit magneţi şi pentru a-i localiza. Deoarece aceşti magneţi sunt, în general, mici, simptomele iniţiale pot fi uşoare sau pot chiar lipsi.
Un pas esenţial este determinarea numărului de magneţi înghiţiţi. Un singur magnet va fi probabil eliminat fără a produce niciun necaz. În schimb, dacă au fost înghiţiţi doi sau mai mulţi magneţi (sau un magnet şi un alt obiect din metal), forţa de atracţie dintre aceştia poate produce complicaţii serioase. Se recomandă efectuarea de radiografii din mai multe unghiuri, deoarece imaginile magneţilor se pot suprapune.
Este esenţială o evaluare rapidă, deoarece complicaţiile apar, în general, dacă pacientul nu a fost dus la medic în primele 12 ore.
Ghidul recomandă îndepărtarea magneţilor cu ajutorul endoscopului, dacă e posibil, deşi această manevră poate fi dificilă, fiindcă magneţii se pot lipi de laturile instrumentului. Dacă au trecut mai multe ore de la ingestia magneţilor, dacă magneţii au trecut din stomac în intestin sau dacă apar complicaţii, poate fi nevoie de o intervenţie chirugicală.
No comments:
Post a Comment