Cel mai vechi preparat anatomic din Europa dezvăluie secretele medicinei străvechi

O porţiune dintr-un corp uman, păstrată într-o colecţie particulară, dovedeşte că Evul Mediu nu a fost o perioadă de ignoranţă şi întoarcere la barbarie, cum se crede adesea, ci una în care ştiinţele - inclusiv medicina - au progresat mai mult decât se credea.

Istoricii au considerat multă vreme că, în cursul Evului Mediu, medicina nu evoluat mai deloc, nedeosebindu-se prea mult de cea antică şi bazându-se tot pe doctrina medicului antic Galen, care a trăt în secolul al II-lea e.n.

Însă o descoperire recentă pune sub semnul întrebării această convingere, demonstrând că, deşi învăţăturile lui Galen erau larg acceptate în Evul Mediu, nu toţi medicii medievali se mulţumeau să aplice aceste precepte vechi de 1000 de ani. Printre ei se găseau şi unii care doreau să ştie mai multe, pentru a pătrunde în tainele alcătuirii şi funcţionării organismului uman.

Cercetătorii de la Spitalul Universitar R. Poincare din Franţa au analizat recent un preparat anatomic datând din Evul Mediu, care reprezintă cel mai vechi exemplu de disecţie pe corp uman cunoscut în Europa.

Piesa, aflată într-o colecţie particulară, este o porţiune din coprpul unui om, cuprinzând capul, gâtul şi umerii, calota craniană şi creierul fiind îndepărtate.

Specialiştii care l-au examinat au fost surprinşi să constate cât de bine era preparată piesa. Disecţia a fost făcută cu atenţie şi precizie, fără îndoială de o persoană experimentată şi care avea cunoştinţe avansate de anatomie, iar vasele de sânge au fost umplute cu un amestec de ceară de albine, var şi cinabru (sulfură de mercur), care a ajutat la conservarea proparatului, dând, în acelaşi timp, vaselor de sânge o culoare roşiatică (deoarece cinabrul are culoarea roşie).

Iniţial, cercetătorii au crezut că au de-a face cu un preparat mai recent, din secolul al XV-la sau al XVI-lea, datând, aşadar, din timpul Renaşterii, când disecţiile realizate în faţa publicului, în scop educativ, deveniseră destul de obişnuite, un aspect al dorinţei de cunoaştere şi de depăşire a inhibiţiilor omului medieval ce a caracterizat epoca renascentistă. (Totuşi, mult-vehiculata idee că Biserica interzicea cu desăvârşire, în Evul Mediu, disecţia cadavrelor umane nu corespunde realităţiii, fiind unul dintre multele mituri despre Evul Mediu care circulă până în ziua de azi.)

Cercetătorii francezi au fost uimiţi să constate, după datarea cu carbon radioactiv, că piesa era mai veche decât crezuseră, datând din perioada medievală, aproximativ dintre anii 1200 şi 1280.

Grija cu care a fost realizată arată că nu a fost vorba doar despre o disecţie de rutină, ci şi de dorinţa de a conserva preparatul, poate în scop didactic.

Obiectul reprezintă azi cel mai vechi preparat anatomic european cunoscut până la această dată.

E o dovadă în plus că, departe de a fi o “epocă întunecată”, de regres sau cel puţin de stagnare în ştiinţă - aşa cum considera toată lumea în secolul al XIX-lea şi chiar mulţi dintre oamenii contemporani -, Evul Mediu a fost, dimpotrivă, o perioadă în care s-au pus bazele ştiinţelor moderne.