Realizat de un chirurg plastician american, plasturele - susţine inventatorul său, dr. Leonard Grossman - funcţionează la fel ca perfuziile cu vitamine administrate în caz de intoxicaţie alcoolică (minus acele), furnizând corpului o combinaţie de vitamine şi acizi menită să înlocuiască substanţele pierdute de organism din cauza ingestiei de alcool.
În ciuda faptului că nu este susţinut de asociaţiile medicale, Bytox Hangover Prevention Patch are succes pe piaţă, datorită unor consumatori care l-au încercat şi susţin că le-a fost de folos.
Utilizatorilor li se recomandă să îşi ataşeze plasturele cu 45 de minute înainate de a se apuca de băut şi să îl lase până a doua zi sau cel puţin opt ore după ce au încetat să bea.
Dr. Grossman afirmă că ingredientele - vitamine A, B, D, E, acid folic, extract de fructe açai (fructele unei specii de palmier sud-american, bogate în antioxidanţi) - sunt astfel eliberate treptat în fluxul sanguin, pe toată durata consumului de alcool, ajutând la recuperarea mai rapidă a organismului.
Totuşi, a adăugat el, plasturele nu împiedică îmbătarea şi nici comportamentele regretabile manifestate la beţie.
Ben Redhead, manager al site-ului Firebox, prin care plasturele este comercializat în Marea Britanie, a declarat că firma sa nu încurajează în niciun caz consumul excesiv de alcool, dar că utilizarea plasturelui ar ajuta şi economia naţională, de vreme ce ar o implica mai puţine absenţe de la serviciu din cauza mahmurelii.
No comments:
Post a Comment