Saturday, November 3, 2012

Cel mai vechi oraş preistoric, descoperit în apropiere de România


Arheologii din Bulgaria susţin că au descoperit cel mai vechi oraş preistoric din Europa.


Specialiştii susţin că aşezarea fortificată, din apropierea oraşului modern Provadia, a servit drept un important centru în producţia de sare. Descoperirea din nord - estul Bulgariei ar putea avea legătură cu tezaurul descoperit de arheologi acum 40 de ani. Dovezile indică faptul că aşezarea găzduia aproximativ 350 de oameni şi datează din perioada 4700 - 4200 î.e.n. Prin urmare, ea a existat că aproape 1.500 de ani înaintea civilizaţiei greceşti. 
locuitorii se ocupau cu fierberea apei provenite dintr-un izvor local, cu scopul de a crea blocuri de sare, importante obiecte de comerţ care ajutau la conservarea cărnii. În acea perioadă, sarea era un articol de comerţ foarte valoros, lucru care ar explica de ce aşezarea era înconjurată de ziduri mari de apărare. 
De asemenea, excavările, care au început în anul 2005, au scos la iveală existenţa caselor cu două etaje, o serie de adâncituri în pământ unde se realizau ritualuri şi părţi ale unei porţi şi ale unui bastion. 
„Nu este vorba de un oraş precum cele din Grecia sau Roma, sau despre aşezări medievale ci despre o aşezare din al cincilea mileniu î.e.n.”, a declarat arheologul Vasil Nikolov. 
„Zidurile uriaşe ce înconjoară aşezarea şi care au fost construite din blocuri de piatră constituie o structură unică, una pe care nu am mai întâlnit-o la niciun alt sit arheologic din sud - estul Europei”, a adăugat Krum Bachvarov. 
Situri similare din Tuzla (Bosnia) şi Turda (România) demonstrează că în Munţii Carpaţi şi Balcani au existat o serie de civilizaţii care minau cupru şi aur. 

No comments:

Post a Comment