Thursday, January 17, 2013

Experţii avertizează: furtuna solară perfectă ar putea avea loc în 2013!


O furtună solară masivă, precum cea care a întrerupt comunicarea radio din SUA, în 1958, este preconizată a avea loc în cursul acestui an. Diferenţa este că, de data aceasta, daunele produse de aceasta ar putea fi în valoare 2 trilioane de dolari, susţin experţii.


În urma acestui eveniment, nenumărate cartiere ar putea rămâne fără curent electric pentru o perioadă îndelungată de timp, este de părere profesorul Jose Lopez, un fizician de la Universitatea Seton Hall. În urma exploziei solare, valuri de energie încarcă sateliţii cu sarcină electrică suplimentară, distrugând astfel unele componente. De asemenea, dispozitivele electronice de la bordul sateliţilor sunt afectate de particulele supraîncărcate electric care le penetrează şi care interferează cu transmisiunile către Pământ. Nici dispozitivele de la sol nu vor scăpa neafectate.
Soarele are un ciclu de activitate. Pe măsură ce el atinge vârful de activitate, din ce în ce mai multe furtuni solare şi plasmă vor fi îndreptate spre noi. 
Totuşi, există şanse ca această „furtună solară perfectă”, cum îi spun specialiştii, să treacă direct pe lângă noi, precum un uragan gigantic. Prin urmare, nu există motive de panică. 
„Nu este uşor să faci o prognoză a «vremii» de pe Soare. Mai mult, acest proces nu este înţeles pe deplin. Prezicerea viitorului este ceva ce, din nefericire, ştiinţa nu poate face. Totuşi, ştiinţa ne poate oferi unele scenarii potenţiale, referitoare la lucrurile care s-ar putea întâmpla”, a explicat Lopez. 
Dar ce se întâmplă dacă o furtună solară de proporţii se îndreaptă spre noi? Transformatoarele cu voltaj mare, care gestionează cantităţi uriaşe de energie, necesită luni pentru construire. Prin urmare, dacă transformatoarele ar fi afectate de evenimentele solare, atunci problemele legate de penele de curent vor fi rezolvate abia în decursul a câtorva ani. 
Transmisiunile de date provenite de la unii sateliţi ar putea fi afectate şi ele, cauzând probleme la nivelul imaginilor realizate, iar o pană a reţelelor de comunicare de înaltă frecvenţă din regiunile polare ar face ca navigarea să fie imposibilă în unele cazuri. 
„Ca urmare a «exploziei» de dispozitive electronice – ce se găsesc în telefoane mobile, computere şi automobile – înregistrate în ultimii 20 de ani, am devenit foarte vulnerabili la evenimente solare precum cele prezise”, a explicat profesorul John A. Bloom de la Universitatea Biola.
Mai mult, radiaţiile provenite de la furtuna solară ar putea afecta, pe lângă electronice, şi astronauţii aflaţi în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale. De asemenea, pasagerii din avioanele care zboară la înălţimi foarte mari riscă să fie expuşi unor cantităţi mari de radiaţii. 
În plus, odată cu erupţiile solare, apar vânturile solare care părăsesc suprafaţa Soarelui cu o viteză de aproximativ 1.609.344 kilometri pe oră. Vânturile solare se schimbă constant şi lovesc câmpul magnetic al Terrei. 
Începând cu această lună, centurile magnetice ale Soarelui au început să se deplaseze foarte rapid, fenomen ce prevesteşte apariţia unei furtuni. Informaţiile colectate de satelitul NASA THEMIS indică faptul că un strat gros de 6 kilometri de particule solare s-a acumulat în partea exterioară a magnetosferei, stratul protector al Pământului, creat de câmpul magnetic. Magnetosfera ar trebui să blocheze aceste particule solare, doar că această acumulare pare să fie cu 30%-50% mai puternică decât furtunile din anii 1850 şi 1950.  
Omenirea nu poate face nimic pentru a preveni această furtună, însă oamenii se pot pregăti. NASA a lansat avertismente către liniile aeriene, companiile producătoare de energie electrică şi cele din domeniul telecomunicaţiilor, detaliind daunele care ar putea avea loc. În 2005, o furtună solară minoră a forţat linia aeriană United Airlines să aleagă noi trasee pentru 26 de zboruri, cu un cost de 100.000 de dolari per zbor, pentru a evita traversarea Polului Nord. Dacă avioanele ar fi menţinut rutele polare, sistemele de navigaţie ar fi încetat să funcţioneze.

No comments:

Post a Comment