Thursday, January 17, 2013

O metodă foarte simplă ar putea salva vieţile multor pacienţi în timpul operaţiilor


În situaţiile în care inima unui pacient, aflat pe masa de operaţie, se opreşte sau atunci când apare o hemoragie greu de controlat, listele cu paşii de urmat îi ajută pe doctori să acţioneze mai rapid.


Practica standard întâlnită în sălile de operaţii este acea ca medicii să îşi dea seama singuri ce au de făcut pentru a face faţă unei crize. Acum, un nou studiu a demonstrat că în situaţii foarte stresante, atunci când doctorii se confruntă cu o problemă complexă, listele cu paşi de urmat ajută la reducerea cu 75% a riscului de a omite un pas esenţial în salvarea pacientului. 
La studiu au luat peste 17 echipe care au fost supuse la 106 simulări ale unor situaţii medicale critice. Astfel, s-a constatat că atunci când au fost ajutate de liste, şansele ca echipele să rateze un pas important au scăzut de le23 de procente la 6 procente. Toate echipele s-au descurcat mai bine atunci când s-au folosit de listele cu paşi de urmat în situaţii de criză. 
Dr. Atul Gawande, coordonatorul studiului a declarat că spitalul în care profesează el a început să elaboreze astfel de liste pentru procedurile standard din sălile de operaţii. Cercetări anterioare realizate de echipa sa au scos la iveală că utilizarea listelor cu paşi de urmat, înainte de intrarea în operaţie, ajută la prevenirea situaţiilor de criză din timpul intervenţiilor chirurgicale. 
„Folosind listele precedente ne asiguram că totul merge bine în rândul cazurilor de rutină. Acum, listele pentru situaţii de criză ne ajută să acţionăm în timp util”, a explicat Dr. Douglas Paull, chirurg în cadrul Veterans Health Administration's National Center for Patient Safety din Michigan.
Deşi situaţia este destul de controversată, având în vedere că unii specialişti sunt de părere că doctorii buni nu au nevoie de liste deoarece ei ar trebui să cunoască şi să ţină minte aceşti paşi, aproape toţi doctorii şi asistenţii implicaţi în studiu au declarat că s-ar folosi de astfel de liste. 

No comments:

Post a Comment