În contextul unei frenezii globale pe tema „apocalipsei maiaşe”, un grup de oameni aşteaptă ziua de 21 decembrie cu calm şi seninătate – oamenii despre ai căror strămoşi se spune că ar fi prezis „sfârşitul lumii”.
Cei 800.000 de maiaşi care trăiesc în Mexic nu formează un grup sinistru, obsedat de apocalipsă, aşa cum s-ar putea crede în urma ipotezelor răspândite în jurul lumii.
În peninsula Yucatan, unde trăiesc majoritatea maiaşilor, aceştia continuă să-şi ducă viaţa de zi cu zi, pedalându-şi bicicletele cu trei roţi şi trăind în casele lor simple din chirpici, concepute pentru a rezista la căldura apăsătoare din Yucatan, unde plantează porumb, culeg portocale şi cresc porci.
Întrebaţi despre sfârşitul unui ciclu important din calendarul mayaş, o perioadă de 5,125 de ani cunoscută sub numele de cel de-al 13-lea Baktun, majoritatea răspund relaxaţi.
„Nu ştim dacă lumea se va sfârşi”, spune Liborio Yeh Kinil, un maiaş în vârstă de 62 de ani din orăşelul Uh-May, statul Quintana Roo. „Ţineţi minte 2006 şi 6-6-6 (6 iunie 2006). Mulţi oameni au crezut că urmează să aibă loc ceva şi nu s-a petrecut nimic”, spune Yeh Kinil. „De ce să ne panicăm? Dacă ceva se va întâmpla, se va întâmpla”, concluzionează Yeh Kinil.
O mulţime de cărţi şi de filme au încercat să găsească o legătură între sfârşitul unui ciclu din calendarul maiaş şi potenţiale dezastre, de la furtuni solare la posibilitatea „răsturnării” câmpului magnetic al Pământului.
Arheologii spun că nu există nicio dovadă că maiaşii ar fi făcut vreodată vreo astfel de profeţie. De fapt, maiaşul de rând probabil nu a folosit niciodată calendarul maiaş, nici acum, nici în timpul de vârf al culturii maiaşe, între anii 300 şi 600 e.n. Acest calendar era folosit doar de preoţi şi de astronomi, pe când sătenii maiaşi măsurau timpul la fel ca toţi ceilalţi agricultori din întreaga lume – pe baza anotimpurilor în care se semăna şi folosind ciclurile lunare.
Şamanii maiaşi de la templul Talking Crosses din oraşul Felipe Carrillo Puerto afirmă că nu ştiu dacă sau când va avea loc sfârşitul lumii. Acest templu a fost ultimul bastion al răscoalei maiaşe ce a avut loc între 1847 şi 1901, fiind cel mai sfânt loc pentru maiaşii de rând. Numele templului vine de la conspiratorii care s-au ascuns în spatele crucilor şi au şoptit instrucţiuni pentru a incita lumea să se revolte.
Chiar dacă tradiţia maiaşă nu spune nimic de sfârşitul lumii, agenţiile de publicitate din Mexic au speculat această temă. Pe un panou aflat în staţiunea Tulum, o companie producătoare de bere anunţă că „2012 nu este sfârşitul, este începutul – petrecerii!”. De asemenea, filiala din Mexic a companiei Renault a lansat „promoţii de sfârşitul lumii” cu credite fără dobândă la achiziţionarea unui automobil: „Dat fiind că lumea se va sfârşi, punem şi noi punct dobânzilor!”.
O staţiune de pe coasta Mării Caraibelor anunţă că supravieţuitorii apocalipsei pot obţine un premiu de un milion de dolari. „În cazul în care lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012, beneficiarul trebuie să fie prezent în staţiunea Xcaret în ziua de după evenimentul cataclismic cu un act de identitate pentru a obţine premiul. Dacă omenirea va fi exterminată, beneficiarul premiului va fi responsabil pentru repopularea planetei”, anunţă regulile concursului.
În cercurile New Age, aşteptările sunt mari pentru ziua de 21 de cembrie. Venerabila Mamă Nah-Kin, care conduce centrul spiritual Kinich-Ahau din Merida, speră ca sute de persoane să ia parte la o ceremonie de „reîncărcare a energiilor” cu ocazia „zorilor unei noi epoci”, ceremonia ce va avea loc la ruinele piramidei maiaşe din Uxmal. Membrii mişcării New Age speră că Uxmal, o piramidă unică în lumea maiaşă, va juca rolul de „antenă” pentru energia cosmică.
„Am efectuat ceremonii timp de mulţi ani aici, pentru a reactiva această piramidă ca antenă, pentru că fusese nefolosită pentru mult timp”, a explicat fiica lui Nah-Kin, care speră ca pe 21 decembrie „lumea să beneficieze de o «injecţie» cu energie cosmică”.
Jose May, reprezentantul oficiului de turism din Merida, se aşteaptă că toate camerele de hotel din oraş să fie pline cu ocazia zilei de 21 decembrie.
„Sunt îngrijorat că vor fi mai mulţi oameni decât camere de hotel”, a explicat May. „Sunt oameni cu credinţă care vor veni aici, şi asta ar putea fi o problemă, pentru că oamenii aceştia vor să formeze cercuri pentru a recepţiona energia cosmică, or nu ştiu dacă există suficient loc pentru aşa ceva lângă ruine”, a spus May.
Moises Rozanes, managerul Hostal Zocalo din Merida, afirmă că nu ştie dacă 21 decembrie va aduce sfârşitul lumii, însă e bucuros de faptul că hotelul său are parte de clienţi. „Toate camerele devin ocupate”, a explicat Rozanes fericit.
No comments:
Post a Comment