Obiectele imposibile, precum cele desenate de artistul M.C. Escher, nu pot exista în lumea reală. Cu toate acestea, Kokichi Sugihara de la Universitatea Meiji din Japonia încearcă să construiască modele 3D ale acestor structuri imposibile.
Recent, Sugihara a dezvăluit cea mai nouă invenţie a sa: o clădire cu un acoperiş care pare să sfideze gravitaţia. Acest acoperiş atrage bilele aşezate pe margine spre coama sa, unde rămân în echilibru.
Atunci când structura este prezentată din toate unghiurile, adevărata sa formă este dezvăluită.
Sugihara afirmă că aceste forme ambigue sunt interesante deoarece continuăm să percepem iluzia chiar şi după ce am văzut adevărata formă a obiectului. După ce a studiat mai multe obiecte de acest tip, Sugihara a ajuns la concluzia că secretul iluziei constă în modul în care este construit creierul uman. Astfel, atunci când este nevoit să perceapă într-o formă coerentă o serie de trăsături ce pot fi interpretate în mai multe feluri, creierul tinde să aleagă varianta cea mai apropiată de un dreptunghi.
Noua iluzie optică a fost prezentată cu ocazia Conferinţei Europene asupra Percepţiei Vizuale, eveniment ce a avut loc în Alghero, Italia. Artistul a pus la dispoziţia publicului un site de unde pasionaţii de iluzii optice pot descărca instrucţiuni pentru a construi obiecte similare.
Kokichi Sugihara a câştigat concursul internaţional de iluzii optice în anul 2010 cu "Impossible motion":
De asemenea, Sugihara a creat şi alte obiecte imposibile
No comments:
Post a Comment