Nu putem cunoaşte viitorul. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma unei meta-analize a mai multor studii care încercau să reproducă descoperiri uimitoare din domeniul “previziunilor” şi conform cărora comportamentul uman este influenţat de evenimente ce urmează să aibă loc.
În 2010 Daryl Bem, de la Universitatea Cornell, a anunţat că a realizat un studiu care răsturna toate teoriile cunoscute cu privire la relaţia de cauzalitate şi percepţia umană.
Experimentele lui Bem erau dezarmant de simple. El a practicat experimente psihologice cunoscute, precum cele care arată că scrierea unor cuvinte dintr-o anumită listă, facilitează reţinerea lor: Diferenţa a fost că cercetătorul a inversat procesul demonstrând că oamenii pot reţine cuvintele pe care urmează să le scrie.
De atunci, mai multe grupuri de cercetări au încercat să refacă experimentul dar majoritatea au eşuat. Acum, o echipă de specialişti, coordonată de Jeff Galak de la Universitatea Carnegie Mellon, din Pittsburgh, nu numai că a creat un experiment propriu, dar a realizat şi o analiză statistică prin care au combinat rezultatele studiului lor cu cel al lui Bem şi încă alte 10 experimente.
Astfel de meta-analize sunt considerate cele mai bune abordări pentru evaluarea cercetăilor ştiinţifice.
"Se pare că practicile normale de cercetare ştiinţifică pot corecta în mod eficient afirmaţiile care se dovedesc a fi neadevărate sau exagerate", a declarat editorul Eliot Smith de la Journal of Personality and Social Psycology, publicaţie în care a apărut pentru prima dată studiului lui Bem.
"Un efect nu devine cu adevărat efect decât după ce poate fi reprodus", a concluzionat Galak.
No comments:
Post a Comment